H O T Ă R Â R E
pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul civil
şi Codul de procedură civilă ale Republicii Moldova
(drepturile şi libertăţile persoanelor cu dizabilităţi mintale)
(sesizările nr.49a/56a/63g/90g/2016
nr. 33 din 17.11.2016
Monitorul Oficial nr.30-39/7 din 03.02.2017
* * *
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Tudor PANŢÎRU,
Dl Victor POPA,
Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dnei Sorina Munteanu, grefier,
Având în vedere sesizările depuse la 25 aprilie 2016,
5 mai 2016, 24 mai 2016 şi 26 iulie 2016
şi înregistrate la aceleaşi date,
Examinând sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,
Având în vedere actele şi lucrările dosarelor,
Deliberând în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea hotărâre:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizările depuse la Curtea Constituţională la 25 aprilie 2016 şi 5 mai 2016, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.i) şi g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin.(1) lit.i) şi g) şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către Avocatul poporului Mihail Cotorobai şi de către deputaţii în Parlament Tudor Deliu, Octavian Grama şi Grigore Cobzac, precum şi excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de către avocatul Dumitru Sliusarenco în dosarul nr.2-358/2016, pendinte la Judecătoria Rezina, şi de către Lilia Popovici, parte în dosarul nr.2-931/2016, pendinte la Judecătoria Centru, mun.Chişinău.
2. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost depuse la Curtea Constituţională la 24 mai 2016 de către Andrei Balan, judecător la Judecătoria Rezina şi la 26 iulie 2016 de către Victor Sandu, judecător la Judecătoria Centru, mun.Chişinău, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
3. Avocatul poporului a solicitat controlul constituţionalităţii, prin prisma articolului 20 combinat cu articolele 16 alin.(2) şi 54 alin.(1) şi (3) din Constituţie, a următoarelor prevederi din Codul de procedură civilă:
a) art.57 alin.(2) – propoziţia „Actele de procedură îndeplinite de persoana lipsită de capacitatea de folosinţă sînt nule”;
b) art.58 alin.(2) – sintagma „sau de adulţii cu capacitate de exerciţiu limitată”;
c) art.58 alin.(21) – sintagma „sau de adulţii declaraţi incapabili”;
d) art.58 alin.(6) – sintagma „precum şi ale adulţilor declaraţi incapabili în modul stabilit de lege”;
e) art.169 alin.(1) lit.e) – „reclamantului şi/sau pîrîtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.59 alin.(2)”;
f) art.170 alin.(1) lit.c) – „cererea a fost depusă de o persoană incapabilă”;
g) art.267 lit.b) – „cererea a fost depusă de o persoană incapabilă”;
h) art.306 alin.(2) – propoziţia „Problema citării persoanei se soluţionează în fiecare caz, în funcţie de starea sănătăţii ei”.
4. Deputaţii în Parlament Tudor Deliu, Octavian Grama şi Grigore Cobzac au solicitat controlul constituţionalităţii articolului 24 din Codul civil, care reglementează modalitatea de declarare a incapacităţii persoanelor fizice şi instituirea tutelei, prin prisma articolelor 4, 16, 20, 25, 27, 28, 38, 46 şi 54 din Constituţie.
5. Avocatul Dumitru Sliusarenco a solicitat controlul constituţionalităţii articolelor 57 alin.(2), 58 alin.(21), 170 alin.(1) lit.c), 267 lit.b), 306 alin.(1) şi 308 alin.(2) din Codul de procedură civilă, prin prisma articolelor 4, 7, 8, 16, 20 şi 54 din Constituţie şi a tratatelor internaţionale în materie ratificate de Republica Moldova.
6. Lilia Popovici, parte în dosarul civil nr.2-931/2016 pendinte la Judecătoria Centru, mun.Chişinău, a solicitat controlul constituţionalităţii articolului 24 din Codul civil, prin prisma articolelor 4, 16, 20, 25, 27, 28, 38, 46 şi 54 din Constituţie.
7. Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 aprilie 2016, sesizarea nr.49a/2016 a fost declarată admisibilă fără a prejudeca fondul cauzei. Prin decizia Curţii din 14 iunie 2016 au fost declarate admisibile sesizările nr.56a/2016 şi 63g/2016. De asemenea, prin decizia Curţii din 6 septembrie 2016, sesizarea nr.90g/2016 a fost declarată admisibilă fără a prejudeca fondul cauzei.
8. Având în vedere identitatea de obiect, în temeiul articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar.
9. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Oficiului ONU în Republica Moldova, precum şi a asociaţiilor obşteşti – „Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova” (în continuare – „IDOM”), „Centrul de Promovare a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi Mintale” (în continuare – „MDAC”), „Alianţa Organizaţiilor pentru Persoanele cu Dizabilităţi” (în continuare – „AOPD”) şi „Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi” (în continuare – „CAJPD”).
10. La şedinţa publică a Curţii, Avocatul poporului a fost reprezentat de către dna Olga Vacarciuc, Secretar general al Oficiului Avocatului poporului. Deputaţii în Parlament Tudor Deliu, Octavian Grama şi Grigore Cobzac au fost reprezentaţi de către dl Petru Moscaliuc. La fel, excepţia de neconstituţionalitate nr.63g/2016 a fost susţinută de avocatul Dumitru Sliusarenco.
11. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al Justiţiei, şi Andrei Şveţ, şef al Direcţiei juridice a Ministerului Sănătăţii. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, consultant principal în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului.
CIRCUMSTANŢELE LITIGIILOR PRINCIPALE
1. Circumstanţele cauzei civile nr.2-358/2016
12. La 14 februarie 2011 Judecătoria Râbniţa a emis o hotărâre prin care V.S. a fost declarat incapabil în temeiul articolului 24 din Codul civil (în continuare -„CC”). La 23 martie 2011 Primăria comunei Lalova a dispus instituirea tutelei în privinţa acestuia şi numirea unui tutore.
13. Ulterior, tutorele a solicitat internarea lui V.S. într-o instituţie specializată în asistenţa persoanelor cu boli psihice. La 1 august 2011 Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a dispus plasarea în Internatul psihoneurologic din s.Cocieri, r-nul Dubăsari.
14. În data de 18 aprilie 2016 avocatul Dumitru Sliusarenco a depus în interesele lui V.S. o cerere la Judecătoria Rezina cu privire la restabilirea capacităţii juridice a reclamantului. În acelaşi timp, avocatul Dumitru Sliusarenco a solicitat instanţei de judecată ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor articolelor 57 alin.(2), 58 alin.(21), 170 alin.(1) lit.c), 267 lit.b), 306 alin.(1) şi 308 alin.(2) din Codul de procedură civilă (în continuare – „CPC”).
15. Prin încheierea Judecătoriei Rezina din 12 mai 2016 s-a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi remiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.
2. Circumstanţele cauzei civile nr.2-931/2016
16. La 24 mai 2011 E.C. fost declarat incapabil printr-o hotărâre a Judecătoriei Centru, mun.Chişinău, în conformitate cu prevederile articolului 24 CC.
17. La 30 noiembrie 2011, prin dispoziţia Preturii sectorului Centru, mun.Chişinău, Lilia Popovici a fost desemnată tutore asupra fiului său E.C.
18. La 18 aprilie 2016 Lilia Popovici a înaintat o cerere în instanţa de judecată, solicitând restabilirea capacităţii de exerciţiu a fiului său şi, totodată, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 24 CC.
19. Prin încheierea din 14 iulie 2016 a Judecătoriei Centru, mun.Chişinău, s-a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi prezentarea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
20. Prevederile relevante ale Constituţiei Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140), sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
„[…]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
Articolul 4
Drepturile şi libertăţile omului
„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”
Articolul 16
Egalitatea
„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”
Articolul 51
Protecţia persoanelor handicapate
„(1) Persoanele handicapate beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială.[…]”
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi
„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
21. Prevederile relevante ale Codului civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 6 iunie 2002 (M.O., 2002, nr.82-86, art.661) sunt următoarele:
Articolul 24
Declararea incapacităţii persoanei fizice
„(1) Persoana care în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale poate fi declarată de către instanţa de judecată ca incapabilă. Asupra ei se instituie tutela.
(2) Actele juridice în numele persoanei fizice declarate incapabile se încheie de către tutore.
(3) Dacă temeiurile în care persoana fizică a fost declarată incapabilă au dispărut, instanţa de judecată o declară ca fiind capabilă. În baza hotărârii judecătoreşti, tutela asupra persoanei se anulează.”
22. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003 (republicat în M.O. 2013, nr.130-134, art.415) sunt următoarele:
Articolul 5
Accesul liber la justiţie
„(1) Orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţă judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime.
(2) Nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistenţă a legislaţiei, de imperfecţiune, coliziune sau obscuritate a legislaţiei în vigoare.”
Articolul 57
Capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile
„(1) Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii procedurale civile (capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile) este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor fizice şi organizaţiilor care se bucură, conform legii, de dreptul adresării în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.
(2) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice fază a procesului. Actele de procedură îndeplinite de persoana lipsită de capacitatea de folosinţă sînt nule.”
Articolul 58
Capacitatea de exerciţiu al drepturilor procedurale civile
„(1) Capacitatea de a-şi exercita în volum deplin, personal sau printr-un reprezentant drepturile şi obligaţiile procedurale în judecată (capacitatea de exerciţiu al drepturilor procedurale civile) o au persoanele fizice de la vârsta de 18 ani, precum şi persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege, entităţile care nu au personalitate juridică, dar dispun de organe de conducere proprii.
(2) Actele de procedură efectuate de minorii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani sau de adulţii cu capacitatea de exerciţiu limitată sînt lovite de nulitate relativă. Reprezentantul legal al minorului sau curatorul adultului cu capacitatea de exerciţiu limitată poate să confirme toate aceste acte sau numai o parte dintre ele. Instanţa judecătorească va acorda un termen pentru confirmarea actelor. Dacă actele nu sînt confirmate în termenul stabilit, se va dispune anularea acestora.
(21) Actele de procedură efectuate de minorii cu vârste de până la 14 ani sau de adulţii declaraţi incapabili sînt nule. Această prevedere nu se aplică în cazul în care persoana declarată de judecată ca fiind incapabilă contestă această hotărâre.
(3) Minorul care a atins vârsta de 16 ani poate să-şi exercite personal drepturile procedurale şi să-şi îndeplinească obligaţiile procedurale de sine stătător în cazul declarării capacităţii depline de exerciţiu (emancipării) sau al încheierii căsătoriei.
(4) Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor cu vârsta între 14 şi 18 ani, precum şi ale adulţilor limitaţi în capacitatea de exerciţiu, sînt apărate în instanţă judecătorească de părinţii, înfietorii sau curatorii lor, instanţa fiind obligată să introducă în astfel de pricini minorii sau adulţii limitaţi în capacitatea de exerciţiu.
(5) În cazurile prevăzute de lege, în pricinile ce nasc din raporturi juridice civile, matrimoniale, familiale, de muncă şi din alte raporturi juridice, minorii îşi apără personal în judecată drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Instanţa constată necesitatea introducerii în proces a reprezentantului legal al minorului.
(6) Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor de până la 14 ani, precum şi ale adulţilor declaraţi incapabili în modul stabilit de lege, sînt apărate în instanţă de reprezentanţii lor legali – părinţi, înfietori, tutori, curatori, de administraţia instituţiilor de educare, a instituţiilor curative sau de protecţie socială.”
Articolul 169
Refuzul de a primi cererea de chemare în judecată
„(1) Judecătorul refuză să primească cererea de chemare în judecată dacă:
[…]
e) reclamantului şi/sau pârâtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.59 alin.(2).
(2) În decursul a 5 zile de la data repartizării cererii de chemare în judecată, judecătorul dispune, printr-o încheiere motivată, refuzul de primire a cererii şi remite reclamantului încheierea şi cererea cu toate documentele anexate. Încheierea poate fi atacată cu recurs.
(3) Refuzul judecătorului de a primi cererea de chemare în judecată exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune împotriva aceluiaşi pârât, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri.”
Articolul 170
Restituirea cererii de chemare în judecată
„(1) Judecătorul restituie cererea de chemare în judecată dacă:
[…]
c) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă; […]”
Articolul 267
Temeiurile scoaterii cererii de pe rol
„Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:
[...]
b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă, cu excepţia cazului în care cererea se referă la contestarea hotărârii privind declararea incapacităţii; [...]”
Articolul 302
Depunerea cererii
„[…]
(2) Procesul privind declararea incapacităţii persoanei din cauza unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) poate fi pornit la cererea membrilor ei de familie, a rudelor apropiate (părinţi, copii, fraţi, surori, bunei), indiferent de faptul că domiciliază ori nu în comun cu aceasta, sau la solicitarea organului de tutelă şi curatelă, a instituţiei de psihiatrie (psihoneurologie). [...]”
Articolul 306
Examinarea cererii
„(1) Examinarea în instanţă a cererii de limitare a persoanei în capacitatea de exerciţiu are loc în prezenţa obligatorie a acesteia, excepţie de la această obligativitate constituie starea de sănătate nesatisfăcătoare certificată de către instituţiile medicale abilitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, precum şi în prezenţa petiţionarului şi a reprezentantului organului de tutelă şi curatelă.
(2) Examinarea cererii de declarare a incapacităţii de exerciţiu a persoanei are loc cu participarea obligatorie a reprezentantului organului de tutelă şi curatelă şi a petiţionarului. Problema citării persoanei se soluţionează în fiecare caz, în funcţie de starea sănătăţii ei.
(3) Petiţionarul este scutit de plata cheltuielilor aferente judecării pricinii privind limitarea persoanei în capacitatea de exerciţiu sau declararea incapacităţii ei.
(4) Dacă se constată că membrii ei de familie care au depus cerere de limitare a capacităţii de exerciţiu sau de declarare a incapacităţii ei au acţionat cu rea-credinţă, instanţa îi va obliga la plata tuturor cheltuielilor de judecată şi la reparaţia prejudiciului cauzat astfel.”
Articolul 308
Anularea limitării capacităţii de exerciţiu şi declararea capacităţii
„[…]
(2) În cazul prevăzut la art.24 alin.(3) din Codul civil, instanţa, la cererea persoanei declarate incapabile, a tutorelui, a membrilor de familie a persoanei, a instituţiei de psihiatrie (psihoneurologie), a organului de tutelă şi curatelă şi în baza raportului de expertiză psihiatrică legală, porneşte un proces şi emite o hotărâre prin care declară capabilă persoana însănătoşită. În temeiul acestei hotărâri, tutela instituită asupra persoanei se anulează.”
Articolul 369
Restituirea cererii de apel
„(1) Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă:
d) cererea de apel a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel, cu excepţia cazului în care cererea depusă de persoana incapabilă se referă la contestarea hotărârii privind declararea incapacităţii; [...]”
23. Prevederile relevante ale Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi nr.60 din 30 martie 2012 (M.O., 2012, nr.155-159, art.508) sunt următoarele:
Articolul 8
Egalitatea şi nondiscriminarea persoanelor cu dizabilităţi
„(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute, oriunde s-ar afla, ca persoane cu drepturi egale în faţa legii.
(2) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane în toate aspectele vieţii, iar după caz, şi de măsuri de protecţie şi asistenţă juridică în exercitarea capacităţii juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare.
(3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul inalienabil la respectarea demnităţii umane indiferent de dizabilitate sau altă stare de sănătate, indiferent de rasă, naţionalitate, originea etnică, limbă, religie, sex, orientarea sexuală, opinie, apartenenţa politică, avere, originea socială sau orice alt motiv.
(4) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile civile, politice, sociale, economice şi culturale, precum şi de libertăţile fundamentale consfinţite prin Constituţia Republicii Moldova, prin Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (ratificată prin Legea nr.166 din 9 iulie 2010), prin prezenta lege şi alte acte normative.
(5) Persoanele cu dizabilităţi, pe lângă drepturi egale cu ale celorlalte persoane, au obligaţii şi responsabilităţi egale, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.
(6) Discriminarea persoanelor cu dizabilităţi constând în orice deosebire, excludere, marginalizare, limitare sau preferinţă, precum şi în refuzul de creare a condiţiilor favorabile şi de adaptare rezonabilă, care conduc la imposibilitatea sau complicarea recunoaşterii, îndeplinirii sau folosirii drepturilor civile, politice, economice, sociale sau culturale, este interzisă şi se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.
(7) Statul, prin intermediul structurilor responsabile din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale şi al instituţiilor specializate în apărarea drepturilor omului (Avocatul Poporului), asigură dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a beneficia de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane, în toate aspectele vieţii şi le garantează acestora protecţie juridică egală şi eficientă contra discriminării pe orice temei.
(8) Pentru asigurarea egalităţii şi eliminarea discriminării persoanelor cu dizabilităţi, statul promovează măsuri de adaptare rezonabilă.
(9) Măsurile specifice necesare pentru a accelera sau a obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi nu vor fi considerate o discriminare.
(10) Minorii cu dizabilităţi se bucură pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii.
(11) În toate acţiunile care privesc copiii cu dizabilităţi va fi luat în considerare cu prioritate interesul superior al copilului.
(12) Statul întreprinde măsuri pentru a se asigura că toate categoriile de persoane cu dizabilităţi, inclusiv femeile şi fetele cu dizabilităţi, nu sînt supuse discriminărilor multiple şi beneficiază de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
(13) Statul garantează excluderea oricărei forme de discriminare pe criteriu de dizabilitate.”
24. Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:
Articolul 6
Dreptul la un proces echitabil
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, […]”
Articolul 8
Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
Articolul 14
Interzicerea discriminării
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
25. Prevederile relevante ale Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (adoptată la New York la 13 decembrie 2006 şi ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.166 din 9 iulie 2010) sunt următoarele:
Articolul 1
Obiective
„[...] Persoanele cu dizabilităţi includ persoanele care au handicap fizic, mintal, intelectual sau senzorial, permanent care în interacţiune cu alte obstacole poate împiedica participarea lor eficientă la viaţa socială, în aceeaşi măsură ca şi alţi cetăţeni.”
Articolul 4
Obligaţii generale
„1. Statele Participante îşi asumă responsabilitatea de a asigura şi promova exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pentru toate persoanele cu dizabilităţi şi fără nici un fel de discriminare din cauza dizabilităţii. În acest scop, Statele Participante se obligă să:
a) adopte toate măsurile legislative, administrative şi alte măsuri corespunzătoare pentru implementarea drepturilor recunoscute în această Convenţie;
b) întreprindă toate măsurile corespunzătoare, inclusiv măsuri referitoare la legislaţie, pentru modificarea sau abolirea legilor, regulilor şi obiceiurilor existente, care constituie discriminare a persoanelor cu dizabilităţi; [...]”
Articolul 5
Egalitatea şi nediscriminarea
„1. Statele părţi recunosc faptul că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi sub incidenţa legii şi au dreptul fără niciun fel de discriminare la protecţie egală şi la beneficiu egal al legii.
2. Statele părţi vor interzice toate tipurile de discriminare pe criterii de dizabilitate şi vor garanta tuturor persoanelor cu dizabilităţi protecţie juridică egală şi efectivă împotriva discriminării de orice fel.
3. Pentru a promova egalitatea şi a elimina discriminarea, statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a se asigura adaptarea rezonabilă.
4. Măsurile specifice care sunt necesare pentru a accelera sau obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi nu vor fi considerate o discriminare potrivit prezentei convenţii.”
Articolul 12
Recunoaştere egală în faţa legii
„1. Statele părţi reafirmă că persoanele cu dizabilităţi au dreptul la recunoaşterea, oriunde s-ar afla, a capacităţii lor juridice.
2. Statele părţi vor recunoaşte faptul că persoanele cu dizabilităţi se bucură de asistenţă juridică în condiţii de egalitate cu ceilalţi, în toate domeniile vieţii.
3. Statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la sprijinul de care ar putea avea nevoie în exercitarea capacităţii lor juridice.
4. Statele părţi se vor asigura că toate măsurile legate de exercitarea capacităţii juridice prevăd protecţia adecvată şi eficientă pentru prevenirea abuzurilor, conform legislaţiei internaţionale privind drepturile omului. O astfel de protecţie va garanta că măsurile referitoare la exercitarea capacităţii juridice respectă drepturile, voinţa şi preferinţele persoanei, nu prezintă conflict de interese şi nu au o influenţă necorespunzătoare, sunt proporţionale şi adaptate la situaţia persoanei, se aplică pentru cea mai scurtă perioadă posibilă şi se supun revizuirii periodice de către o autoritate competentă, independentă şi imparţială sau de către un organ juridic. Măsurile de protecţie vor fi proporţionale cu gradul în care asemenea măsuri afectează drepturile şi interesele persoanei.
5. În conformitate cu prevederile prezentului articol, statele părţi vor lua toate măsurile adecvate şi eficiente pentru a asigura dreptul egal al persoanelor cu dizabilităţi de a deţine sau moşteni proprietăţi, de a-şi gestiona propriile venituri şi de a avea acces egal la împrumuturi bancare, ipoteci şi alte forme de credit financiar şi se vor asigura că persoanele cu dizabilităţi nu sunt deposedate în mod arbitrar de bunurile lor.”
Articolul 13
Accesul la justiţie
„1. Statele părţi vor asigura acces efectiv la actul de justiţie pentru persoanele cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, inclusiv prin asigurarea de ajustări de ordin procedural şi adecvate vârstei, pentru a le facilita un rol activ ca participanţi direcţi şi indirecţi, inclusiv ca martori, în toate procedurile legale, inclusiv etapele de investigaţie şi alte etape preliminare.
2. Pentru a sprijini accesul efectiv la actul de justiţie al persoanelor cu dizabilităţi, statele părţi vor promova formarea corespunzătoare a celor care lucrează în domeniul administrării justiţiei, inclusiv a personalului din poliţie şi penitenciare.”
26. Prevederile relevante ale Recomandării nr.R (99)4 din 23 februarie 1999 a Comitetului de Miniştri al CE privind principiile protecţiei juridice a adulţilor incapabili sunt următoarele:
Principiul 2
„1. Măsuri de protecţie şi alte mecanisme juridice destinate asigurării protecţiei intereselor personale şi economice a adulţilor incapabili ar trebui să fie suficient de largi şi suple pentru a permite adoptarea unor soluţii juridice oportune diferitor grade de incapacitate şi varietăţii situaţiilor.
2. Măsuri de protecţie sau alte mecanisme juridice oportune ar trebui să fie prevăzute în caz de urgenţă.
[...]
5. Totalitatea măsurilor de protecţie propuse ar trebui să comporte dispoziţii limitându-se la un act specific şi fără a necesita delegarea unui reprezentant sau a unui reprezentant împuternicit cu depline puteri.”
Principiul 3
„1. Cadrul legislativ ar trebui, la maxim posibil, să recunoască că diferite grade de incapacitate pot să existe şi că incapacitatea poate varia în timp. Drept urmare, o măsură de protecţie nu ar trebui automat să conducă la o restricţionare totală a capacităţii juridice. Totuşi, o limitare a acesteia din urmă ar trebui să fie posibilă atunci când în mod evident apare necesitatea protecţiei persoanei în cauză.
2. În particular, o măsură de protecţie nu ar trebui în mod automat să priveze persoana în cauză de dreptul la vot, de a testa, de a da sau nu acordul său la o anumită intervenţie ce priveşte sănătatea sa, sau de a lua orice altă decizie cu caracter personal, în orice moment, în măsura în care capacitatea sa îi permite.”
ÎN DREPT
27. Din conţinutul sesizărilor, Curtea observă că acestea vizează, în esenţă, restricţionarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu dizabilităţi mintale, în special restricţionarea accesului la justiţie.
28. Astfel, sesizarea se referă la elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum accesul liber la justiţie, principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi limitele de restrângere a drepturilor şi libertăţilor persoanelor, raportate la obligaţia primordială a statului de a asigura respectarea şi ocrotirea persoanei.
A. ADMISIBILITATEA
29. În conformitate cu deciziile sale din 29 aprilie 2016, 14 iunie 2016 şi 6 septembrie 2016, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.a) din Codul Jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului civil şi a Codului de procedură civilă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
30. Articolele 25 lit.i) şi g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.i) şi g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează Avocatul poporului şi, respectiv, deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
31. De asemenea, soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ţine de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.
32. Curtea reţine că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie articolul 24 din Codul civil, precum şi unele prevederi ale articolelor 57 alin.(2), 58 alineatele (2), (21) şi (6), 169 alin.(1) lit.e), 170 alin.(1) lit.c), 267 lit.b), 306 alin.(1)-(2) şi 308 alin.(2) din Codul de procedură civilă, în partea ce ţine de limitarea accesului la justiţie al persoanelor cu dizabilităţi mintale.
33. Deoarece o parte din normele legale contestate in abstracto au fost sesizate şi pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va examina condiţiile de admisibilitate a excepţiilor.
34. Cât priveşte prevederile articolelor 58 alin.(2) şi (6), 169 alin.(1) lit.e) şi 306 alin.(2) din CPC, contestate doar de către Avocatul poporului, Curtea apreciază că sesizarea acestuia în această parte nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale.
(1) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu
35. Fiind ridicate de către părţile în cauzele civile aflate pe rolul Judecătoriilor Rezina şi Centru, mun.Chişinău, excepţiile de neconstituţionalitate privind unele prevederi ale articolelor 57 alin.(2), 58 alin.(21), 170 alin.(1) lit.c), 267 lit.b), 306 alin.(1) şi 308 alin.(2) din Codul de procedură civilă şi, respectiv, ale articolului 24 din Codul civil sunt formulate de subiecţii abilitaţi cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
(2) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzelor
36. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
37. Curtea observă că obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului 24 din Codul civil şi unele prevederi ale articolelor 57 alin.(2), 58 alin.(21), 170 alin.(1) lit.c), 267 lit.b), 306 alin.(1) şi 308 alin.(2) din Codul de procedură civilă, în vigoare la momentul contestării.
38. Totodată, Curtea menţionează că, în procesul examinării sesizărilor de către Curtea Constituţională, prevederile contestate de la articolele 58 alineatul (21), 267 lit.b), 306 alin.(1) şi 308 alin.(2) din Codul de procedură civilă au fost modificate şi completate prin Legea nr.201 din 28 iulie 2016, în vigoare din 9 septembrie 2016.
39. Analizând esenţa modificărilor şi completărilor instituite prin Legea menţionată, precum şi în lumina articolului 6 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea va examina prevederile contestate ţinând cont de modificările şi completările operate.
40. În acelaşi timp, Curtea constată că prevederile alin.(1) al art.306 din CPC, invocat de către autorul sesizării nr.63g/2016, se referă la examinarea de către instanţa de judecată a cererii de limitare a capacităţii de exerciţiu a persoanei în privinţa căreia poate fi instituită curatela. Curtea menţionează că dosarul în care a fost ridicată excepţia vizează restabilirea capacităţii depline de exerciţiu a persoanei cu tulburări psihice în privinţa căreia anterior a fost instituită tutela.
41. În Hotărârea nr.2 din 9 februarie 2016 Curtea a subliniat că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o acţiune procesuală de apărare, prin care Curtea Constituţională este sesizată asupra neconcordanţei cu prevederile Constituţiei a unor dispoziţii legale aplicabile în cauza dedusă instanţei de judecată.
42. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în sesizarea nr.63g/2016 este inadmisibilă în partea ce ţine de alineatul (1) al articolului 306 CPC, deoarece nu are incidenţă în cauza civilă în care a fost ridicată excepţia.
43. Totodată, Curtea observă că alin.(2) al art.308 din CPC, invocat de autorul sesizării nr.63g/2016, viza restabilirea de către instanţa de judecată a capacităţii de exerciţiu doar la cererea tutorelui, a membrilor de familie a persoanei, a instituţiei de psihiatrie (psihoneurologie), a organului de tutelă şi curatelă şi a procurorului.
44. Ulterior, prin Legea nr.201 din 28 iulie 2016, norma respectivă a fost modificată în sensul în care şi persoanei incapabile i-a fost acordat dreptul de a solicita restabilirea în capacitate şi anularea tutelei.
45. În acest context, Curtea subliniază constatările Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană – declarată parţial capabilă sau incapabilă – are dreptul de acces direct la o instanţă pentru a solicita restabilirea capacităţii sale juridice (a se vedea Kędzior c. Poloniei, nr.45026/07, 16 octombrie 2012, §85; Nataliya Mikhaylenko c. Ucrainei, nr.49069/11, 30 mai 2013, §37 şi 40).
46. Dreptul de a solicita în instanţă verificarea legalităţii declarării incapacităţii juridice este unul dintre cele mai importante drepturi ale persoanei cu tulburări mintale, deoarece o asemenea procedură, odată declanşată, are o importanţă decisivă atât pentru exercitarea tuturor drepturilor şi libertăţilor afectate de starea de incapacitate, cât şi în legătură cu restricţiile care ar putea fi aplicate asupra libertăţii persoanei. Or, din perspectiva Convenţiei, lipsirea de capacitate juridică este o problemă la fel de importantă ca şi privarea de libertate.
47. În lumina principiilor de mai sus şi a completării menţionate, Curtea constată că problema de neconstituţionalitate, ridicată în această parte de către autorul sesizării nr.63g/2016, a fost remediată prin modificările operate. Din acest motiv, Curtea sistează procesul pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 308 alin (2) din CPC.
48. Cu referire la celelalte prevederi contestate, Curtea acceptă argumentele autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate, potrivit cărora acestea urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte şi sunt determinante pentru soluţionarea chestiunii privind capacitatea de exerciţiu a persoanelor cu tulburări psihice.
(3) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate
49. Curtea constată că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.
50. Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate, raportate la circumstanţele concrete ale litigiilor principale, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorii excepţiilor, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene.
51. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizările nu pot fi respinse ca inadmisibile şi nici nu există un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
52. Curtea constată că autorii excepţiilor au susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 4, 7, 8, 16, 20, 25, 27, 28, 38, 46 şi 54 din Constituţie.
53. În acest context, Curtea reţine că, deşi autorii au invocat articolele menţionate, argumentul esenţial al sesizărilor rezidă în încălcarea accesului liber la justiţie în condiţiile în care toţi cetăţenii sunt egali, indiferent de starea sănătăţii acestora şi gradul de dizabilitate.
54. Adiţional, Curtea observă că dispoziţiile contestate se referă la obligaţia statului de a garanta protecţia persoanelor cu dizabilităţi, după cum prevede articolul 51 din Constituţie.
55. Prin urmare, pentru a elucida corespunderea dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera cu prevederile articolelor 20 şi 51 alin.(1) combinate cu articolele 16 şi 54 din Constituţie, ţinând cont de raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară, de jurisprudenţa Curţii Europene şi principiile garantate de instrumentele internaţionale în materie.
B. FONDUL CAUZEI
PRETINSELE ÎNCĂLCĂRI ALE ARTICOLELOR 20 ŞI 51 ALIN.(1) COMBINATE CU ARTICOLELE 16 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE
56. Autorii sesizărilor au menţionat că prevederile contestate încalcă articolul 20 din Constituţie, potrivit căruia:
„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”
57. La fel, după cum a reţinut Curtea supra, dispoziţiile contestate urmează a fi examinate inclusiv prin prisma articolului 51 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia:
„(1) Persoanele handicapate beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţămînt, de instruire şi de integrare socială. [...]”
58. Autorii sesizărilor au pretins că prevederile supuse controlului constituţionalităţii vin în contradicţie cu articolul 16 din Constituţie, potrivit căruia:
„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
59. În opinia autorilor sesizărilor, dispoziţiile contestate contravin şi articolului 54 din Constituţie, care prevede:
„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
1. Argumentele autorilor sesizărilor
- Cu referire la normele contestate din Codul de procedură civilă
60. În motivarea sesizărilor nr.49a/2016 şi 63g/2016, autorii invocă faptul că orice persoană interesată, inclusiv cu deficienţe mintale, este în drept să se adreseze în instanţa judecătorească în modul stabilit de lege pentru a-şi apăra drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Or, justiţia în pricinile civile se înfăptuieşte în conformitate cu principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere şi de alte circumstanţe.
61. Astfel, autorii sesizărilor respective menţionează că principiul accesului liber la justiţie trebuie să se aplice indiferent de starea sănătăţii persoanei şi se materializează prin posibilitatea depunerii unei cereri în instanţele judecătoreşti, iar caracterul legitim al pretenţiilor formulate urmează să fie apreciat doar de instanţa de judecată.
62. Potrivit acestora, prin ratificarea pactelor şi tratatelor privind drepturile omului, statul Republica Moldova s-a angajat să respecte, să promoveze şi să realizeze dreptul la egalitate şi să ofere protecţie legală efectivă tuturor persoanelor prezente pe teritoriul său, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi mintale.
- Cu referire la normele contestate din Codul civil
63. Autorii sesizărilor nr.56a/2016 şi 90g/2016 susţin că instituţia tutelei nu reprezintă o măsură de protecţie eficientă a persoanelor cu tulburări psihice.
64. Autorii sesizărilor consideră că instituţia tutelei, reglementată de art.24 din CC, implică lipsirea totală a persoanelor cu tulburări psihice de capacitatea de exerciţiu, deşi în majoritatea cazurilor ar fi nevoie de măsuri mai puţin restrictive. De asemenea, la instituirea tutelei nu se examinează gradul sau severitatea afectării discernământului persoanei care urmează a fi declarată incapabilă.
65. Autorii sesizărilor consideră că şi în cazul persoanelor cu tulburări psihice severe, care nu deţin capacitatea necesară pentru a lua decizii, urmează să existe o abordare individualizată pentru fiecare caz în parte pentru a facilita luarea unor decizii ţinând cont de voinţa şi preferinţele persoanei.
66. Lipsirea deplină a unei persoane cu tulburări psihice de capacitatea de exerciţiu poate avea loc doar în urma epuizării măsurilor de asistenţă mai puţin restrictive, atunci când procedura privind lipsirea de capacitate oferă suficiente garanţii faţă de potenţialele abuzuri de influenţă şi conflicte de interese între persoana în cauză şi viitorii reprezentanţi legali şi doar dacă este aplicată pentru un termen scurt şi este revizuită periodic de către autorităţile competente pentru a stabili dacă sunt necesare şi proporţionale drepturilor şi intereselor persoanei vizate.
67. În concluzie, autorii sesizărilor nr.56a/2016 şi 90g/2016 consideră că tutela instituie restricţii disproporţionate asupra drepturilor şi intereselor persoanelor cu tulburări psihice.
2. Argumentele autorităţilor
- Cu referire la normele contestate din Codul de procedură civilă
68. În opinia Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că statul poate restricţiona accesul liber la justiţie în cazuri particulare cum ar fi cel al persoanelor declarate incapabile, instituind reguli speciale de procedură, precum şi anumite modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale civile. Asemenea restrângeri trebuie să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi necesare în scopul garantării autorităţii justiţiei şi a protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii atât a persoanelor declarate incapabile, cât şi a altor persoane.
69. Astfel, în opinia Preşedintelui, persoanele cu dizabilităţi psihice trebuie să beneficieze de dreptul de a depune cereri de chemare în judecată, de apel şi recurs, precum şi alte cereri pe parcursul examinării cauzei, pe care instanţa de judecată să le examineze în modul stabilit ţinând cont de starea sănătăţii persoanelor în cauză şi de obligaţia părţilor de a se folosi cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale.
70. În opinia prezentată, Parlamentul a menţionat că problemele abordate în sesizările nr.49a/2016 şi nr.63g/2016 se află la etapa finală a soluţionării pe cale parlamentară.
71. Astfel, la 28 iulie 2016 a fost adoptată Legea nr.201 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, în vigoare din 9 septembrie 2016, prin care s-au introdus importante modificări la dispoziţiile din Codul de procedură civilă cu privire la accesul la justiţie a persoanelor cu tulburări psihice. De asemenea, la 3 noiembrie 2016 Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege privind modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu, care instituie multiple garanţii în vederea asigurării protecţiei juridice a persoanelor cu dizabilităţi mintale, în conformitate cu prevederile actelor internaţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene.
72. Guvernul la fel a menţionat că proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, aprobat în prima lectură de Parlament la 3 noiembrie 2016, instituie un concept diferit cu privire la statutul juridic al persoanelor cu dizabilităţi mintale şi prevede reformarea măsurilor de ocrotire în privinţa acestora.
73. În opinia Curţii Supreme de Justiţie, declararea nulităţii absolute a actelor de procedură civilă întocmite de persoanele incapabile poate conduce la abuzuri prin faptul că din start se respinge posibilitatea examinării circumstanţelor particulare ale fiecărui caz, astfel fiind încălcat principiul proporţionalităţii. Din aceste motive, restituirea sau scoaterea de pe rol a cererilor de chemare în judecată depuse de persoanele incapabile reprezintă o măsură disproporţionată, în lumina prevederilor art.54 din Constituţie.
74. Curtea Supremă de Justiţie consideră că, în consonanţă cu principiile egalităţii şi al respectării demnităţii umane, obligativitatea reprezentării în instanţă a adulţilor declaraţi incapabili doar de persoanele stabilite la articolul 58 alin.(6) CPC, în special când există conflicte de interese între adulţii incapabili şi reprezentanţii legali, constituie măsuri ce contravin Constituţiei.
- Cu referire la normele contestate din Codul civil
75. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că măsurile de protecţie a persoanelor cu tulburări psihice nu ar trebui automat să conducă la restricţionarea totală a capacităţii juridice. Totuşi, o limitare a capacităţii ar trebui să fie posibilă atunci când apare necesitatea protecţiei persoanei în cauză.
76. Prin urmare, Preşedintele Republicii a susţinut că art.24 CC urmăreşte scopul de a institui o formă de protecţie a persoanelor declarate incapabile de către instanţa de judecată împotriva unor abuzuri care pot fi comise de alte persoane. Totodată, în opinia sa, este inadmisibilă declararea incapacităţii persoanei numai în baza diagnosticului psihiatric.
77. În opinia sa, Parlamentul menţionează că lipsirea de capacitate de exerciţiu este o instituţie concepută pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi mintale, fiind dictată de faptul că persoana cu tulburări psihice nu este în stare să înţeleagă esenţa şi consecinţele actelor juridice civile pe care le poate încheia.
78. Parlamentul a susţinut că excluderea în totalitate a tutelei şi instituirea unui alt mecanism de protecţie, în calitate de suport acordat persoanelor cu dizabilităţi mintale, ar putea genera consecinţe imprevizibile. De asemenea, lipsirea persoanei de capacitate de exerciţiu nu poate fi considerată ca fiind contrară normelor constituţionale invocate de autorii sesizărilor pe motiv că această restrângere se dispune exclusiv printr-o hotărâre a instanţei de judecată, iar instanţa este obligată să ţină cont de toate circumstanţele particulare ale fiecărui caz, şi chiar dacă persoana suferă de tulburări psihice, instanţa poate să decidă să nu o declare incapabilă. În concluzie, Parlamentul a susţinut constituţionalitatea prevederilor articolului 24 din Codul civil.
79. În opinia Guvernului se menţionează că proiectul de lege menţionat supra, aprobat în prima lectură de Parlament, respectă în totalitate prevederile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (în continuare – CDPD).
80. Curtea Supremă de Justiţie a menţionat faptul că Parlamentul a adoptat la 30 martie 2012 Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi ţinând cont de prevederile CDPD, instituind servicii sociale adecvate necesităţilor persoanelor din această categorie, care să le ofere suport pentru a conştientiza alegerile care urmează a fi făcute şi pentru a putea comunica intenţiile proprii altor persoane.
81. În opinia sa, Curtea Supremă de Justiţie a subliniat necesitatea aplicării legii respective în vederea respectării obligaţiilor asumate de stat prin ratificarea CDPD şi protejării valorilor egalităţii, demnităţii, autonomiei individuale şi independenţei persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, s-a menţionat că persoanele cu tulburări psihice trebuie să beneficieze de capacitate juridică şi să fie asistate în procesul de luare a deciziilor prin intermediul unor mecanisme bazate pe circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, iar în cazul în care capacitatea juridică urmează a fi limitată, măsurile trebuie să respecte principiul proporţionalităţii.
3. Opiniile organizaţiilor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi
82. În opinia Oficiului ONU în Republica Moldova, tutela este un mecanism de substituire a deciziei persoanei cu tulburări psihice, care expune persoana riscului abuzurilor din partea tutorelui, lipsind în mod automat persoana de drepturile fundamentale, contrar prevederilor art.12 al CDPD. Deşi au fost concepute ca măsuri de protecţie, atât instituţia tutelei, cât şi declararea incapacităţii sunt deficiente şi plasează persoana lipsită de capacitate juridică într-o situaţie de vulnerabilitate excesivă.
83. În opinia prezentată se menţionează că statul trebuie să instituie un mecanism alternativ de sprijin în luarea deciziilor de către persoanele cu tulburări psihice. De asemenea, se susţine că, potrivit standardelor internaţionale, orice măsură de protecţie a persoanelor din această categorie poate fi aplicată numai cu acordul informat şi benevol al acestora şi fără atingerea drepturilor fundamentale şi inalienabile ale omului.
84. În concluzie, Oficiul ONU subliniază că persoanele cu orice tip de dizabilitate, inclusiv pe motiv de tulburare psihică, urmează să beneficieze de recunoaşterea personalităţii/capacităţii juridice în condiţii de egalitate cu alte persoane.
85. În opinia prezentată Curţii, MDAC susţine că sistemul de tutelă existent în Republica Moldova încalcă dreptul la viaţa privată şi articolele 5 şi 12 din CDPD din motiv că prevede substituirea voinţei persoanei declarate incapabile cu voinţa altor persoane în procesul de luare a deciziilor. La fel, MDAC consideră necesară introducerea unui sistem alternativ de acordare de sprijin în luarea de decizii pentru a proteja persoanele cu dizabilităţi care au nevoie de susţinere în exercitarea capacităţii lor juridice.
86. IDOM susţine sesizările depuse la Curte şi menţionează că existenţa unei tulburări psihice nu poate fi unicul motiv pentru justificarea lipsirii de capacitate juridică a persoanei cu asemenea afecţiuni. În opinia IDOM, instituirea tutelei în privinţa persoanelor declarate incapabile constituie o măsură inadecvată de protecţie în Republica Moldova, contrar prevederilor articolului 12 din CDPD, prin faptul că persoanele respective sunt „substituite” în luarea deciziilor de către tutorii lor, fără a consulta opinia şi preferinţele persoanei aflate sub tutelă.
87. De asemenea, IDOM consideră că persoanelor cu dizabilităţi mintale şi intelectuale trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi exercita drepturile şi responsabilităţile civice, în măsura în care acestea sunt capabile de acest lucru. Astfel, dreptul la recunoaşterea capacităţii juridice, fie că este vorba de capacitate juridică deplină sau asistenţă în luarea deciziilor, ar permite persoanelor cu dizabilităţi să convieţuiască şi să se integreze în societate.
88. CAJPD susţine poziţia autorilor sesizărilor menţionate, şi anume faptul că prin normele supuse controlului constituţionalităţii persoanele declarate incapabile sunt lipsite de dreptul de a se adresa în instanţa de judecată, fapt care duce la încălcarea gravă a principiului egalităţii şi accesului liber la justiţie. La fel, CAJPD susţine că declararea nulităţii actelor întocmite de persoanele incapabile, potrivit normelor contestate din CPC, constituie o ingerinţă disproporţionată, care are ca efect atingerea existenţei dreptului la accesul liber la justiţie al acestor persoane.
89. De asemenea, CAJPD consideră că prevederile Codului civil stabilesc cerinţele privind posibilitatea persoanei de a fi tutore, însă omite să reglementeze un mecanism clar privind înlăturarea calităţii de tutore a persoanei atunci când interesele acesteia intră în conflict cu interesele persoanei plasate sub tutelă.
90. AOPD consideră că măsurile de tutelă şi declarare a incapacităţii prevăzute de Codul civil şi Codul de procedură civilă sunt incompatibile cu prevederile articolului 4 din Constituţie şi articolului 12 din CDPD.
4. Aprecierea Curţii
4.1. Principii generale privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi
91. Curtea menţionează că, potrivit articolului 16 din Constituţie, respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.
92. De o protecţie specială din partea întregii societăţi beneficiază persoanele cu dizabilităţi, statul fiind obligat să le asigure condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială (art.51 din Constituţie).
93. Curtea relevă că în categoria persoanelor cu dizabilităţi se includ persoanele cu deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea lor deplină şi efectivă în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi (art.1 CDPD).
94. În vederea protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, instrumentele internaţionale în materie stabilesc numeroase garanţii.
95. Potrivit articolului 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, toate fiinţele umane se nasc libere, egale în demnitate şi în drepturi. Articolul 6 din Declaraţia Universală şi articolul 16 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice garantează fiecărei persoane dreptul de a-i fi recunoscută pretutindeni personalitatea juridică.
96. La fel, CDPD garantează persoanelor cu dizabilităţi dreptul la recunoaşterea, oriunde s-ar afla, a capacităţii lor juridice, cu posibilitatea limitării acesteia doar în anumite cazuri, prin aplicarea unor măsuri de protecţie proporţionale situaţiei specifice în care se află (art.12 alin.(1) şi (4)). În temeiul Convenţiei, Statele părţi urmează să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la sprijinul de care ar putea avea nevoie în exercitarea capacităţii lor juridice. De asemenea, acestea urmează să se asigure că toate măsurile legate de exercitarea capacităţii juridice prevăd protecţia adecvată şi eficientă pentru prevenirea abuzurilor, conform legislaţiei internaţionale privind drepturile omului. O astfel de protecţie va garanta că măsurile referitoare la exercitarea capacităţii juridice respectă drepturile, voinţa şi preferinţele persoanei, nu prezintă conflict de interese şi nu au o influenţă necorespunzătoare, sunt proporţionale şi adaptate la situaţia persoanei, se aplică pentru cea mai scurtă perioadă posibilă şi se supun revizuirii periodice de către o autoritate competentă, independentă şi imparţială sau de către un organ juridic.
97. La nivel european, politica şanselor egale este promovată şi de Consiliul Europei în sensul acordării posibilităţii tuturor persoanelor să îşi exercite în dimensiunea lor socială drepturile pe care le deţin (sociale, economice, culturale şi politice).
98. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în Recomandarea nr.R (99)4 din 23 februarie 1999 cu privire la principiile protecţiei juridice a persoanelor adulte declarate incapabile cheamă statele să prevadă în cadrul lor legislativ faptul că pot exista diferite grade de incapacitate şi că incapacitatea poate varia în timp. Drept urmare, o măsură de protecţie nu ar trebui automat să conducă la o restricţionare totală a capacităţii juridice. La fel, în Recomandare se menţionează că o limitare a capacităţii juridice ar fi posibilă doar atunci când în mod evident apare necesitatea protecţiei persoanei în cauză.
99. Recomandarea nr.R (2009)3 cu privire la monitorizarea protecţiei drepturilor omului şi a demnităţii persoanelor cu tulburări psihice, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 mai 2009, stipulează că persoanelor cu tulburări psihice trebuie să li se permită exercitarea drepturilor civile şi politice, acolo unde acest fapt este posibil şi poate fi aplicat în practică (Principiul nr.2 – „Drepturi civile şi politice”).
100. De asemenea, în corespundere cu prevederile internaţionale, Legea nr.60 din 30 martie 2012 cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi stabileşte că persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute, oriunde s-ar afla, ca persoane cu drepturi egale în faţa legii, precum şi că acestea beneficiază de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane în toate aspectele vieţii, iar după caz, şi de măsuri de protecţie şi asistenţă juridică în exercitarea capacităţii juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare.
101. Totodată, în hotărârea nr.27 din 13 noiembrie 2014, Curtea a menţionat că, sub aspectul noilor abordări ale instrumentelor internaţionale, mecanismele juridice destinate asigurării protecţiei intereselor persoanelor incapabile urmează a fi suficient de largi pentru a permite adoptarea unor soluţii juridice oportune diferitelor grade de incapacitate şi varietăţii situaţiilor. În acelaşi timp, Curtea a subliniat necesitatea creşterii, pe cât este posibil, a autonomiei persoanelor care suferă de tulburări psihice în activităţile desfăşurate, în conformitate cu standardele consacrate de actele internaţionale în materie.
4.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
4.2.1. Cu referire la normele contestate din Codul civil
102. În speţă, Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile contestate ale articolului 24 CC, persoana, care în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale, poate fi declarată incapabilă de către instanţa de judecată, iar asupra ei se instituie tutela.
103. Curtea subliniază că, deşi persoanele respective pot fi declarate incapabile printr-un act judecătoresc, privarea de capacitate de exerciţiu nu poate antrena atingerea demnităţii umane, care constituie subiectul unei protecţii absolute din partea statului prin articolul 1 alin.(3) din Constituţie. Or, prin prisma garantării demnităţii tuturor persoanelor, posibilitatea unei activităţi de sine stătătoare în societate prin oferirea oportunităţilor de a se dezvolta şi a proteja propriile drepturi şi libertăţi urmează a fi asigurată implicit persoanelor incapabile (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.27 din 13 noiembrie 2014).
104. Curtea relevă că demnitatea umană poate fi percepută din două perspective: în primul rând – ca o valoare inerentă şi inalienabilă, şi în al doilea rând – ca „un drept al personalităţii”, care cuprinde valorile vieţii psihologice a fiecărei fiinţe umane, determinând astfel poziţia acesteia în societate şi impunând respectul cuvenit pentru fiecare persoană. Din acest „drept al personalităţii” derivă existenţa unei garanţii minime pentru fiecare persoană de a deţine posibilitatea de a acţiona liber în cadrul societăţii şi de a-şi dezvolta personalitatea integral în mediul social şi cultural.
105. Potrivit actelor internaţionale, respectul pentru demnitatea fiinţei umane, pentru autonomia individuală, inclusiv pentru dreptul de a face propriile alegeri, precum şi pentru independenţa persoanei, este un principiu fundamental.
106. Astfel, Curtea relevă că principiile menţionate sunt elemente-cheie care se află la baza conceptului de capacitate juridică.
107. Codul civil al Republicii Moldova recunoaşte capacitatea civilă tuturor persoanelor. Astfel, orice persoană deţine capacitate de folosinţă şi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu. De asemenea, Codul civil stipulează că nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în totalitate sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
108. În lumina prevederilor CDPD, Curtea constată că, deşi persoanele cu dizabilităţi mintale au dreptul la recunoaşterea, oriunde s-ar afla, a capacităţii lor juridice, este posibilă aplicarea unor măsuri de protecţie asupra acestora, adaptate la situaţia particulară a persoanei (art.12 alin.(4)).
109. Astfel, Curtea reţine că tutela poate fi instituită atunci când restricţiile care le implică sunt proporţionale cu nivelul de incapacitate a persoanei cu tulburări psihice şi doar pentru o perioadă determinată de timp, cu evaluarea ulterioară a necesităţii menţinerii acesteia de către autoritatea competentă care a instituit-o.
110. Curtea menţionează că incapacitatea de exerciţiu nu trebuie să fie declarată în mod automat pe motiv de tulburare psihică, existând riscul atingerii drepturilor şi intereselor acelor persoane care în anumite perioade (situaţii) pot conştientiza şi îşi pot dirija acţiunile sau ar putea dezvolta alte abilităţi, cu ajutorul unui sprijin calificat.
111. Cu referire la proporţionalitatea măsurilor de protecţie, Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, a subliniat că este necesar un control strict asupra măsurilor cu un impact negativ asupra autonomiei individuale a unei persoane şi că luarea în considerare a măsurilor alternative la lipsirea de capacitate juridică este un factor de care se ţine cont atunci când se analizează proporţionalitatea unor astfel de măsuri (M.S. c. Croaţiei, nr.36337/10, 25 aprilie 2013, §97).
112. Curtea Europeană a reţinut că limitarea capacităţii juridice trebuie să fie aplicată de către autorităţile naţionale doar într-o ultimă instanţă, atunci când au considerat, după o evaluare atentă, că orice alte măsuri alternative mai puţin restrictive nu au fost eficiente (Ivinović c. Croaţiei, nr.13006/13, 8 septembrie 2014, §44).
113. De asemenea, Curtea Europeană a stabilit în jurisprudenţa sa necesitatea existenţei unei „soluţii personalizate” în cazurile de declarare a incapacităţii persoanelor fizice. În cauza Shtukaturov c. Federaţiei Ruse, Curtea Europeană a statuat că legislaţia statului pârât prevedea capacitatea juridică deplină sau incapacitatea adulţilor cu tulburări psihice, fără a institui o situaţie intermediară cum ar fi limitarea parţială a capacităţii juridice, decât în privinţa persoanelor dependente de alcool sau de substanţe narcotice. Prin urmare, Curtea Europeană a constatat că legislaţia naţională în speţă nu prevedea o „soluţie personalizată” în cazul adulţilor cu tulburări psihice prin faptul că legislaţia existentă la acel moment nu oferea judecătorilor o altă alegere decât să lipsească în totalitate persoana de capacitate juridică sau să o declare capabilă (a se vedea Shtukaturov, nr.44009/05, hotărâre din 27 martie 2008, §95).
114. În lumina celor enunţate, Curtea constată că măsura de protecţie a persoanei cu tulburări psihice trebuie să fie flexibilă şi să ofere o soluţie adecvată potrivit fiecărei situaţii sau grad de incapacitate. Mai mult, Curtea reaminteşte că o asemenea măsură nu trebuie să implice automat lipsirea în totalitate de capacitate juridică a persoanei cu tulburări psihice.
115. Prin urmare, Curtea reţine că în privinţa persoanelor menţionate se impune necesitatea instituirii unor măsuri de protecţie alternative şi provizorii.
116. În speţă, Curtea constată că legislaţia naţională nu prevede posibilitatea limitării parţiale a capacităţii de exerciţiu sau a instituirii unor măsuri provizorii în privinţa persoanelor cu tulburări psihice. Potrivit legislaţiei civile, limitarea capacităţii de exerciţiu poate fi dispusă doar în privinţa persoanelor care consumă abuziv alcool, droguri sau alte substanţe psihotrope.
117. În acelaşi timp, Curtea constată că, potrivit actualelor reglementări, instituţia tutelei privează persoana în totalitate de dreptul de a întreprinde în nume propriu orice acţiune (act juridic) care ar viza-o.
118. Curtea reţine că tutela, în calitate de măsură specială de protecţie a persoanelor cu tulburări psihice, urmează să se aplice doar în privinţa acelor persoane care nu îşi pot conştientiza sau dirija în totalitate acţiunile. La fel, această măsură trebuie să fie luată în ultimă instanţă, după epuizarea altor măsuri mai puţin restrictive, fapt constatat de către instanţele de judecată în cadrul examinării cererii de declarare a incapacităţii şi a evaluării ulterioare a necesităţii menţinerii stării de incapacitate şi doar în măsura în care nu privează în totalitate persoana de dreptul de a încheia acte juridice minore sau de a exercita alte activităţi inerente personalităţii sale.
119. În acelaşi timp, Curtea subliniază că şi în situaţia instituirii tutelei reprezentantul legal trebuie să ţină cont de preferinţele persoanei.
120. În contextul celor menţionate, Curtea reţine că instituţia tutelei în sine nu este neconstituţională, însă pentru a fi conformă prevederilor Constituţiei, urmează a fi interpretată în sensul în care declararea incapacităţii de exerciţiu vizează doar persoanele cărora le lipseşte în totalitate discernământul, în privinţa cărora aplicarea altor măsuri de protecţie mai puţin restrictive se dovedeşte a fi ineficientă.
4.2.2. Cu referire la normele contestate din Codul de procedură civilă
121. Curtea relevă că prevederile contestate din Codul de procedură civilă vizează limitarea accesului la justiţie a persoanelor declarate incapabile şi a persoanelor cu capacitatea de exerciţiu limitată.
122. Potrivit prevederilor legale respective, adulţii declaraţi incapabili nu îşi pot apăra în instanţă de sine stătător drepturile, libertăţile şi interesele legitime, cererile depuse de către aceştia nu sunt examinate de către instanţa de judecată, fiind restituite sau scoase de pe rol, iar actele de procedură efectuate de aceştia sunt lovite de nulitate absolută (art.58 alin.(21) şi (6), art.170 alin.(1) lit.c), art.267 lit.b) CPC).
123. În acelaşi timp, actele de procedură efectuate de persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată sunt lovite de nulitate relativă (art.58 alin.(2) din CPC).
124. La fel, citarea (prezenţa) persoanelor cu tulburări psihice nu este imperativă în procedura de examinare a cererii de declarare a incapacităţii de exerciţiu şi se efectuează de către instanţa de judecată în dependenţă de starea sănătăţii persoanelor vizate (art.306 alin.(2) CPC).
125. Curtea reţine că, potrivit art.20 alin.(2) din Constituţie, nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime.
126. Totodată, Curtea reţine că accesul la justiţie nu este un drept absolut şi admite anumite restrângeri. Limitările prevăzute de către legiuitor nu trebuie să fie de natură să aducă atingere însăşi substanţei dreptului de acces la justiţie.
127. Curtea menţionează că, potrivit CDPD, statele părţi la Convenţie trebuie să asigure un acces efectiv la actul de justiţie pentru persoanele cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, inclusiv prin asigurarea de ajustări de ordin procedural şi adecvate vârstei, pentru a le facilita un rol activ ca participanţi direcţi şi indirecţi, inclusiv ca martori, în toate procedurile legale, inclusiv etapele de investigaţie şi alte etape preliminare (art.13 alin.(1)).
128. În speţă, cu referire la normele contestate, care stabilesc restricţii pentru adulţii declaraţi incapabili de a-şi apăra în instanţă de sine stătător drepturile, libertăţile şi interesele legitime, Curtea menţionează următoarele.
129. Lipsirea de capacitatea de exerciţiu determină drepturi şi obligaţii pentru alte persoane. Astfel, pentru adulţii lipsiţi de capacitatea de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanţii lor legali în condiţiile prevăzute de lege.
130. La acest aspect, Curtea reţine că deciziile luate de reprezentanţii legali în numele persoanelor incapabile nu reflectă întotdeauna voinţa şi preferinţele acestora. Or, după declararea incapacităţii unei persoane, aceasta devine total dependentă de tutorele său în toate sferele vieţii, măsura respectivă fiind deseori aplicată pentru o perioadă nedefinită de timp, iar majoritatea actelor care afectează drepturile persoanei incapabile sunt imposibil de contestat într-un alt mod decât prin intermediul tutorelui.
131. Din aceste considerente, Curtea conchide că, deşi normele legale acordă persoanelor declarate incapabile dreptul să conteste aplicarea tutelei şi să solicite restabilirea capacităţii juridice, rămâne imposibilă apărarea în faţa instanţei de judecată a altor drepturi, libertăţi şi interese legitime ale adulţilor declaraţi incapabili. Astfel, acordarea unor asemenea posibilităţi doar reprezentanţilor legali este inoportună în cazurile în care interesele acestora sunt divergente, creând premisele unor eventuale abuzuri.
132. În cauzele D.D. c. Lituaniei (hotărâre din 14 februarie 2012, §118) şi M.S. c. Croaţiei (citată supra, §80 şi 107), Curtea Europeană a reţinut că, în cazurile în care persoana se află în conflict cu tutorele ei şi „acolo unde conflictul poate avea un impact major asupra situaţiei juridice a persoanei”, este esenţial ca aceasta să beneficieze de dreptul de acces la un tribunal.
133. Cu referire la persoanele declarate incapabile, Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, a constatat faptul că şaptesprezece din douăzeci de sisteme legale studiate prevăd în anumite cazuri accesul direct la instanţă pentru orice persoană declarată incapabilă (a se vedea Stanev c. Bulgariei, nr.36760/06, 17 ianuarie 2012, §§88-89).
134. Totodată, Curtea Europeană a notat faptul că nu ar fi contrar articolului 6 din Convenţie faptul prevederii în legislaţia naţională a unor restricţii privind dreptul de acces la instanţă, în scopul exclusiv de a nu suprasolicita instanţele judecătoreşti cu cereri excesive sau vădit nefondate.
135. În acelaşi timp, Curtea Europeană a constatat că problema suprasolicitării instanţelor judecătoreşti poate fi evitată prin alte mijloace mai puţin restrictive decât negarea automată a accesului direct al persoanei la instanţă, de exemplu, prin limitarea frecvenţei depunerii a unei astfel de cereri sau prin introducerea unui sistem de examinare prealabilă a admisibilităţii cererii în baza dosarului (a se vedea Stanev, citată supra, §242). Or, din moment ce starea sănătăţii mintale este o condiţie care limitează persoana să acţioneze pe cont propriu în societate, inclusiv în faţa autorităţilor, atunci cu atât mai mult acestei persoane trebuie să i se garanteze accesul la cele mai simple acţiuni, cum ar fi, spre exemplu, depunerea unei plângeri în instanţa de judecată. Această posibilitate acordată persoanei cu tulburări psihice se află în perfectă conformitate cu dreptul natural subiectiv la libera alegere, a cărui esenţă constă în „libertatea de a acţiona conform propriilor dorinţe şi alegeri”.
136. Curtea Europeană a observat că există situaţii în care dorinţele unei persoane cu facultăţi mintale reduse pot fi înlocuite în mod valabil cu cele ale unei alte persoane care acţionează în contextul unei măsuri de protecţie şi că uneori este dificilă evaluarea adevăratelor dorinţe sau preferinţe ale persoanei vizate. Totuşi, chiar dacă o persoană a fost privată de capacitate juridică, acest fapt nu înseamnă neapărat că nu poate înţelege situaţia în care se află (a se vedea Stanev citată supra, §130). Cu toate acestea, importanţa exercitării drepturilor procedurale variază în funcţie de scopul acţiunii pe care o persoană doreşte să o introducă în faţa instanţei.
137. Curtea observă că prevederile Codului de procedură civilă stabilesc nulitatea absolută a actelor procesuale întocmite de persoanele declarate incapabile fără a acorda posibilitate instanţei de judecată de a le examina şi a decide asupra valabilităţii acestora în funcţie de circumstanţe.
138. De asemenea, Curtea reţine că cererile de chemare în judecată depuse de aceste persoane sunt lăsate de către instanţa de judecată fără examinare, fiind restituite sau scoase de pe rol.
139. Curtea menţionează că prin Legea nr.201 din 28 iulie 2016 au fost operate completări la articolele 58 alin.(21) şi 267 lit.b) CPC, care stabilesc doar valabilitatea actelor procedurale efectuate de către persoanele declarate incapabile prin care se contestă hotărârile judecătoreşti de declarare a incapacităţii acestora.
140. Curtea notează că aceste modificări sunt conforme jurisprudenţei Curţii Europene, în care s-a constatat necesitatea instituirii căilor de atac adecvate pentru persoanele cu handicap mintal (Centrul de Resurse Juridice, în numele lui Valentin Câmpeanu c. României din 17 iulie 2014, §151; C.B. c. României din 20 aprilie 2010, §65-67; B. c. României (nr.2) din 19 februarie 2013, §97).
141. În acelaşi timp, Curtea subliniază că prin aceste amendamente prevederile generale de nulitate absolută a actelor întocmite de persoanele incapabile sau de scoatere a cererilor de pe rol nu au fost modificate.
142. În aceste condiţii, reieşind din standardele internaţionale, Curtea subliniază că actele procedurale întocmite de persoanele incapabile nu pot fi supuse din start unei nulităţi absolute. La fel, se impune şi necesitatea examinării de către instanţa de judecată a cererilor de chemare în judecată în funcţie de circumstanţe, chiar şi fără implicarea obligatorie (acordul) a reprezentantului legal al persoanei incapabile, în cazul în care problema dedusă spre soluţionare poate fi examinată doar cu concursul nemijlocit al persoanei care a depus-o.
143. Din aceste motive, Curtea conchide că dispoziţiile articolelor 58 alin.(21) şi (6), 170 alin.(1) lit.c) şi 267 lit.b) CPC limitează nejustificat şi într-un mod disproporţionat accesul direct la instanţa de judecată al persoanelor declarate incapabile în vederea apărării drepturilor şi intereselor lor legitime.
144. De asemenea, Curtea constată că, potrivit art.58 alin.(2) CPC, actele întocmite de adulţii cu capacitate de exerciţiu limitată sunt lovite de nulitate relativă. În acelaşi timp, Curtea observă că, în cazul în care actele procedurale întocmite de aceste persoane nu sunt confirmate de către curator, acestea sunt lovite de nulitatea absolută
145. În lumina celor constatate mai sus cu privire la necesitatea asigurării liberului acces la justiţie pentru persoanele declarate incapabile, Curtea constată că anularea actelor de procedură întocmite de către adulţii cu capacitate de exerciţiu limitată reprezintă o restricţie cu atât mai disproporţionată din moment ce adulţii dependenţi de anumite substanţe îşi pot conştientiza şi dirija acţiunile sale în anumite situaţii sau/şi la anumite intervale de timp.
146. Cu referire la prevederile contestate de la art.57 alin.(2) şi art.169 alin.(1) lit.e) CPC, potrivit cărora actele întocmite de persoana lipsită de capacitatea de folosinţă sunt nule, iar cererea de chemare în judecată este refuzată de instanţă, Curtea reţine următoarele.
147. Curtea menţionează că capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii procedurale civile (capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile) este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor fizice şi organizaţiilor care se bucură, conform legii, de dreptul adresării în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Curtea reţine că prevederile contestate se referă atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice.
148. Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor fizice şi juridice se încadrează în limitele capacităţii de folosinţă prevăzute de Codul civil (art.18 şi 60). Astfel, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi încetează odată cu decesul persoanei. Cât priveşte capacitatea de folosinţă a persoanei juridice, aceasta se dobândeşte la data înregistrării de stat şi încetează la data radierii ei din registrul de stat.
149. În acest context, Curtea reţine că sancţiunea nulităţii actelor de procedură întocmite de persoanele lipsite de capacitatea de folosinţă nu trebuie să fie confundată cu interdicţia lipsirii şi limitării capacităţii de folosinţă a persoanei fizice (art.23 CC).
150. Cât priveşte norma contestată de la art.306 alin.(2) CPC care stabileşte citarea persoanei în instanţa de judecată, în funcţie de sănătatea ei, în contextul examinării cererii de declarare a incapacităţii de exerciţiu, Curtea menţionează următoarele.
151. Curtea Europeană a subliniat în repetate rânduri importanţa participării persoanei cu tulburări psihice la examinarea chestiunii privind capacitatea de exerciţiu a sa, din moment ce aceasta deţine un rol dublu – în calitate de parte interesată şi, în acelaşi timp, ca obiect principal de examinare în faţa instanţei. În special, Curtea Europeană a remarcat că prezenţa persoanei în privinţa căreia urmează să se adopte o decizie privind capacitatea juridică este necesară atât pentru a-şi prezenta apărarea, cât şi pentru a permite judecătorului să-şi formeze o opinie cu privire la facultăţile sale mentale (a se vedea Shtukaturov, citată supra, §72; Kovalev c. Federaţiei Ruse, nr.78145/01, 10 mai 2007, §35-37).
152. Mai mult, Curtea Europeană a considerat că judecătorii, la momentul adoptării unor decizii care au consecinţe grave asupra vieţii private a persoanelor, după cum sunt cele de privare de capacitate juridică, ar trebui în principiu să aibă un contact direct cu acele persoane (X şi Y c. Croaţiei, nr.5193/09, 3 noiembrie 2011, §84).
153. În aceste speţe, Curtea Europeană a stabilit că deciziile judecătorilor de a examina cauzele doar în baza probelor documentare, fără a vedea şi audia reclamanţii, nu au fost rezonabile şi au încălcat garanţiile prevăzute de art.6 §1 din Convenţie.
154. În lumina principiilor expuse, Curtea relevă necesitatea asigurării unei participări efective a persoanei vizate la procesul de examinare a cererii prin care se solicită declararea incapacităţii acesteia. Curtea menţionează că, în cazul în care prezenţa persoanei nu este posibilă din motive obiective, instanţa de judecată urmează să asigure audierea acesteia la locul aflării ei, constatând, după caz, imposibilitatea comunicării cu aceasta.
155. Curtea reţine că starea persoanei cu tulburări psihice nu trebuie să împiedice participarea efectivă a acesteia la procesul de examinare a declarării incapacităţii de exerciţiu, cel puţin nu înainte ca această imposibilitate să fie constatată cu certitudine de către instanţa de judecată (judecător) în urma întreprinderii tuturor măsurilor necesare.
156. În lumina celor expuse, Curtea conchide că restrângerile prevăzute la articolele 58 alin.(2), (21) şi (6), 170 alin.(1) lit.c) şi 267 lit.b) din Codul de procedură civilă au un impact decisiv asupra exercitării drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu tulburări psihice. Din aceste raţionamente, Curtea constată că prevederile legale menţionate transgresează principiul proporţionalităţii şi aduc atingere esenţei dreptului de acces liber la justiţie, contrar articolului 20 combinat cu articolele 16 şi 54 din Constituţie.
Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se admit parţial sesizările Avocatului poporului Mihail Cotorobai şi a deputaţilor în Parlament Tudor Deliu, Octavian Grama şi Grigore Cobzac, precum şi excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de către avocatul Dumitru Sliusarenco în dosarul nr.2-358/2016, pendinte la Judecătoria Rezina, şi de către Lilia Popovici în dosarul nr.2-931/2016, pendinte la Judecătoria Centru, mun.Chişinău.
2. Se recunosc constituţionale:
- articolul 24 din Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 6 iunie 2002, în măsura în care este interpretat în sensul în care declararea incapacităţii de exerciţiu vizează doar persoanele cărora le lipseşte în totalitate discernământul, în privinţa cărora aplicarea altor măsuri de protecţie mai puţin restrictive se dovedeşte a fi ineficientă;
- propoziţia „Actele de procedură îndeplinite de persoana lipsită de capacitatea de folosinţă sînt nule.” de la articolul 57 alin.(2) şi articolul 169 alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003.
3. Se declară neconstituţionale:
- sintagmele „sau de adulţii cu capacitatea de exerciţiu limitată” şi „sau curatorul adultului cu capacitatea de exerciţiu limitată” de la articolul 58 alin.(2);
- sintagma „sau de adulţii declaraţi incapabili” de la articolul 58 alin.(21), în măsura în care actele procedurale efectuate de persoanele incapabile sunt lovite de nulitate absolută;
- sintagma „precum şi ale adulţilor declaraţi incapabili în modul stabilit de lege” de la articolul 58 alin.(6), în măsura în care se interzice participarea la proces a persoanelor declarate incapabile şi nu permite instanţei de a lua în consideraţie voinţa acestora;
- articolul 170 alin.(1) lit.c) şi articolul 267 lit.b), în măsura în care în orice situaţie se interzice depunerea cererii de chemare în judecată de o persoană incapabilă;
- propoziţia „Problema citării persoanei se soluţionează în fiecare caz, în funcţie de starea sănătăţii ei.” de la articolul 306 alin.(2), în măsura în care permite instanţei examinarea cererii de declarare a incapacităţii de exerciţiu fără audierea persoanei în situaţia în care aceasta nu se poate deplasa la sediul instanţei, din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003.
4. Se sistează procesul pentru controlul constituţionalităţii articolului 308 alineatul (2) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003.
5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Alexandru TĂNASE
|
| Nr.33. Chişinău, 17 noiembrie 2016. | |
