H O T Ă R Î R E

pentru Controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011

privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie

(Sesizarea nr.18a/2011)

nr. 18  din  04.10.2011

Monitorul Oficial nr.170-175/26 din 14.10.2011

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:

cu participarea dnei Dina Musteaţă, grefier,

Avînd în vedere sesizarea depusă la 6 iulie 2011, înregistrată la aceeaşi dată şi completată la 20 iulie 2011,

Examinînd sesizarea la 4 octombrie 2011 în şedinţă plenară publică,

Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberînd la 4 octombrie 2011 în şedinţă plenară închisă,

Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 6 iulie 2011, în temeiul art.25 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale de deputaţii în Parlament, dnii Serghei Sîrbu şi Artur Reşetnicov, pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie (M.O. nr.110-112/204, 2011).

2. Autorii sesizării au pretins, în special, că eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie prin actul contestat s-a efectuat cu încălcarea procedurii de adoptare, fiind incompatibilă cu prevederile art.1 alin.(3), art.6, art.7, art.8, art.66, art.116 şi art.123 alin.(1) din Constituţie.

3. La 20 iulie 2011 sesizarea a fost completată cu argumente adiţionale.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 15 august 2011 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei, Centrului pentru Drepturile Omului, Universităţii de Stat din Moldova, Universităţii Libere Internaţionale din Moldova şi Asociaţiei obşteşti “Juriştii pentru Drepturile Omului”.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, autorii sesizării au participat personal. Parlamentul a fost reprezentat de dl Ion Creangă, şeful Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Vladimir Grosu, viceministru al justiţiei.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

7. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O. nr.1/1, 1994) sînt următoarele:

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

“În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 66

Atribuţiile de bază

“Parlamentul are următoarele atribuţii de bază:

a) adoptă legi, hotărîri şi moţiuni; {...}

j) alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege; {...}”

Articolul 116

Statutul judecătorilor

“(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

(2) Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sînt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă, stabilit în condiţiile legii.

(3) Preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti sînt numiţi în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pe un termen de 4 ani.

(4) Preşedintele, vicepreşedinţii şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi în funcţie de Parlament la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Ei trebuie să aibă o vechime în funcţia de judecător de cel puţin 10 ani.

(5) Promovarea şi transferarea judecătorilor se fac numai cu acordul acestora.

(6) Sancţionarea judecătorilor se face în conformitate cu legea.

(7) Funcţia de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.”

Articolul 123

Atribuţiile

“(1) Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători.”

8. Prevederile relevante ale Legii nr.789-XIII din 26 martie 1996 privind Curtea Supremă de Justiţie (M.O. nr.332-333/323, 1996; republicată în M.O. nr.196-199/764, 2003) sînt următoarele:

Articolul 9

Numirea în funcţie a preşedintelui, vicepreşedinţilor,

judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie

“(1) Preşedintele, vicepreşedinţii Curţii Supreme de Justiţie – preşedinţi ai colegiilor, vicepreşedinţii colegiilor şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi în funcţie de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile. Preşedintele şi vicepreşedinţii Curţii Supreme de Justiţie – preşedinţi ai colegiilor, vicepreşedinţii colegiilor Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi în funcţie pe un termen de 4 ani. {...}”

9. Prevederile relevante ale Legii nr.199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (M.O. nr.194-196/637, 2010) sînt următoarele:

Articolul 3

Sfera de aplicare a prezentei legi

“{...} (2) Prevederile prezentei legi se aplică demnitarului în partea în care statutul acestuia nu este reglementat prin legi speciale. În cazul în care soluţiile juridice prevăzute de prezenta lege şi de legea specială care reglementează activitatea demnitarului respectiv diferă, se aplică prevederile legii speciale corespunzătoare.”

Articolul 7

Mandatul demnitarului

“{...} (3) În cazul în care termenul regulamentar de exercitare a mandatului expiră sau a expirat, iar succesorul de competenţă nu intră în exercitarea mandatului, demnitarul continuă să-şi exercite mandatul pînă la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă.”

10. Prevederile relevante ale Legii nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (M.O. nr.59-60/664, 1995; republicată în M.O. nr.117-119/946, 2002) sînt următoarele:

Articolul 2

Unitatea statutului de judecător

“Judecătorii din toate instanţele judecătoreşti, inclusiv judecătorii de instrucţie, au un statut unic şi se disting între ei numai prin împuterniciri şi competenţă.”

11. Prevederile relevante ale Legii nr.947-XIII cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii din 19 iulie 1996 (M.O. nr.64/641, 1996; republicată în M.O. nr.186-188/752, 2003) sînt următoarele:

Articolul 4

Competenţa Consiliului Superior al Magistraturii

“{...} (1) Întru exercitarea funcţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii are următoarele competenţe referitoare la cariera judecătorilor:

a) face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova sau, respectiv, Parlamentului de numire, promovare, transferare sau eliberare din funcţie a judecătorilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti; {...}

e) dispune interimatul funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al judecătoriei sau al curţii de apel, în cazul vacanţei funcţiei sau suspendării din funcţie a acestora, pînă la completarea funcţiei vacante în modul stabilit de lege sau anularea suspendării; {...}”

12. Prevederile relevante ale Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 (M.O. nr.57-58/375, 2000; republicată în M.O., ediţie specială din 03.10.2006, pag.30) sînt următoarele:

Articolul 4

Actele exceptate de la controlul judecătoresc

“Nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ:

a) actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice cu responsabilităţi de protecţie a intereselor generale ale statului sau ale instituţiilor publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, conform listei prezentate în anexă, parte integrantă a prezentei legi; {...}”

ÎN DREPT

13. La 5 iulie 2011 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea nr.122, prin care Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a fost eliberat din funcţie “în temeiul art.116 alin.(4) din Constituţie în legătură cu neîndeplinirea funcţiilor de serviciu prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie”.

14. Autorii sesizării consideră că eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a fost efectuată cu încălcarea procedurii, fără respectarea principiilor fundamentale ale separaţiei puterilor şi independenţei justiţiei şi contravine prevederilor art.1 alin.(3), art.6, art.7, art.8, art.66, art.116 şi art.123 alin.(1) din Constituţie.

15. Curtea reţine că prerogativa care i-a fost acordată prin articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.

16. În acest sens, Curtea reţine că articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie dispune că aceasta:

“{...} exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii {...} hotărîrilor Parlamentului {...}”

17. În ceea ce priveşte aplicarea articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, prin Hotărîrea nr.10 din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărîrii nr.16 din 28 mai 1998 “Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 9 iulie 2001 (M.O. nr.58-60/9, 2010), Curtea Constituţională a menţionat că:

“{...} Constituţia Republicii Moldova, prin art.135 alin.(1) lit.a), abilitează Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii tuturor actelor adoptate de Parlament, fără a face distincţie între actele normative şi cele individuale. {...}”

18. În acest context, Curtea Constituţională a operat distincţia între persoanele oficiale exponente ale unui interes politic şi persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit.

19. Curtea şi-a menţinut practica de exceptare de la controlul de constituţionalitate a actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes politic deosebit.

20. Pe de altă parte, Curtea Constituţională a statuat că actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit, pot face obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept.

21. În acest sens, în Hotărîrea nr.10 din 16 aprilie 2010, menţionată mai sus, Curtea Constituţională a reţinut că:

“{...} Actele emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern referitoare la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pentru durata mandatului atribuit, pot face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare. Pînă la adoptarea de către Parlament a cadrului legal pertinent Curtea Constituţională va decide cu discernămînt în cazurile privind funcţiile oficiale cu caracter public deosebit. {...}”

22. Curtea reţine că, în aceeaşi ordine de idei, prin Hotărîrea nr.29 din 21 decembrie 2010 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.95 din 21 mai 2010 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (M.O. nr.1-4/1, 2011), a declarat neconstituţionale normele prin care, contrar concluziilor expuse în Hotărîrea Curţii nr.10 din 16 aprilie 2010 menţionată supra, Parlamentul a exclus verificarea în contenciosul constituţional a hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi hotărîrilor Guvernului cu caracter individual, Curtea asumîndu-şi, în baza articolului 135 din Constituţie, controlul jurisdicţional al acestei categorii de acte.

23. Aceleaşi principii au fost reiterate de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.14 din 7 iulie 2011 pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.83 din 21 aprilie 2011 privind numirea în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi (M.O. nr.118-121/16, 2011).

24. În partea ce ţine de specificul mandatului de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Curtea Constituţională reiterează concluziile conţinute în Hotărîrea nr.11 din 27 aprilie 2011 pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.30-XVIII din 4 martie 2010 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie (M.O. nr.68-69/10, 2010):

“Conform alin.(4) art.116 din Constituţia Republicii Moldova şi Legii nr.789-XIII din 26.03.1996 “Cu privire la Curtea Supremă de Justiţie”, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie este numit în funcţie de Parlament, pentru un mandat de 4 ani, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, din rîndurile judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, fapt ce exclude aprecierea funcţiei de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie ca avînd caracter politic, or, funcţia de judecător este incompatibilă cu activitatea politică.

Prin urmare, Curtea reţine că funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie nu este o funcţie politică.”

25. Curtea reţine că, potrivit articolului 4 lit.a) din Legea contenciosului administrativ, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie nu se poate adresa în contenciosul administrativ pentru protecţia drepturilor sale ce rezultă din raporturile de serviciu. Din aceste considerente şi avînd în vedere Hotărîrea nr.29 din 21 decembrie 2010 menţionată supra, care se referă la demiterea unei persoane oficiale exponente a unui interes public deosebit, numite pe durata mandatului, hotărîrea Parlamentului, deşi este un act cu caracter individual, este pasibilă controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare.

I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A COMPETENŢEI

AUTORITĂŢII DE A ADOPTA ACTUL

26. Curtea Constituţională reţine că articolul 66 lit.a) din Constituţie prevede că Parlamentul adoptă trei categorii de acte: legi, hotărîri şi moţiuni. Acelaşi articol, la lit.j), conferă Parlamentului funcţia de a alege şi numi persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege. Dezvoltînd normele constituţionale, articolul 11 alin.(2) lit.c) din Legea privind actele legislative prevede că hotărîrile Parlamentului se adoptă pentru alegerea, numirea, revocarea, destituirea şi suspendarea din funcţii publice.

27. Avînd în vedere normele constituţionale şi legale menţionate, Curtea conchide că Hotărîrea nr.122 din 5 iulie 2011 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie corespunde cerinţelor prevăzute de articolul 66 din Constituţie, actul fiind adoptat de Parlament sub formă de hotărîre, care conţine părţile structurale necesare.

28. În ceea ce priveşte aprecierea juridică a problemei de compatibilitate cu prevederile Constituţiei a Hotărîrii Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011 sub aspectul competenţei de adoptare, Curtea Constituţională consideră necesară elucidarea naturii juridice a mandatului exercitat de Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie începînd cu 29 martie 2011 şi pînă la data demiterii sale de către Parlament la 5 iulie 2011.

29. În acest context, Curtea Constituţională reţine faptul că, examinînd chestiunea dacă termenul de 4 ani, pentru care sînt numiţi în funcţie preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti, se referă şi la Curtea Supremă de Justiţie, în Hotărîrea nr.7 din 18 martie 2004 privind interpretarea dispoziţiilor art.116 alin.(3) din Constituţie, constatînd că alin.(4) al articolului 116 din Constituţie nu stipulează expres durata exercitării funcţiilor de Preşedinte şi vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, a statuat următoarele:

“{...} întrucît Curtea Supremă de Justiţie face parte din cele trei instanţe judecătoreşti, prin care, conform art.115 alin.(1) din Constituţie, se înfăptuieşte justiţia în Republica Moldova, dispoziţia constituţională privind termenul de 4 ani pentru care sînt numiţi în funcţie preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor de judecată cuprinsă în art.116 alin.(3) comportă un caracter general în raport cu alin.(4) care îl succedă şi care reglementează desemnarea preşedintelui, vicepreşedinţilor şi judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie. {...}”

30. În acelaşi context, Curtea Constituţională a menţionat că:

“{...} Limitarea termenului nu aduce atingere garanţiilor constituţionale privind independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorului, consacrate de art.116 alin.(1) din Constituţie, întrucît vizează doar funcţiile administrative deţinute în instanţe judecătoreşti. {...}”

31. Legiuitorul constituant a legiferat expres în Constituţie că durata mandatului Parlamentului este de 4 ani şi că acesta se prelungeşte pînă la întrunirea legală a noii componenţe (articolul 63); că mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele nou ales (articolul 80); că Guvernul îşi exercită mandatul pînă la data validării alegerilor pentru un nou Parlament, îndeplinind numai funcţiile de administrare a treburilor publice pînă la depunerea jurămîntului de către membrii noului Guvern (articolul 103). Astfel, Constituţia stipulează expres prelungirea de drept a mandatelor Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, acest mecanism fiind destinat asigurării continuităţii exercitării puterii în stat şi evitării vidului de putere.

32. Pe de altă parte, Constituţia nu prevede o normă similară de prelungire de drept a mandatului de 4 ani, prevăzut de articolul 116 alin.(3) din Constituţie, în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti, inclusiv ai Curţii Supreme de Justiţie.

33. Curtea observă că, prin Hotărîrea nr.529/33 din 23 noiembrie 2010, Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat concurs pentru suplinirea funcţiei de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. Prin Hotărîrea nr.141/11 din 29 martie 2011, Consiliul Superior al Magistraturii a constatat expirarea la aceeaşi dată a termenului regulamentar de exercitare a mandatului de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie de către dl Ion Muruianu. În acelaşi timp, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca dl Ion Muruianu să continue exercitarea mandatului de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie “potrivit articolului 7 alin.(3) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţie de demnitate publică”, potrivit căruia, în cazul în care termenul regulamentar de exercitare a mandatului expiră sau a expirat, iar succesorul de competenţă nu intră în exercitarea mandatului, demnitarul continuă să-şi exercite mandatul pînă la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă.

34. În acest context, Curtea Constituţională reţine că, în conformitate cu articolul 3 alin.(2) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţie de demnitate publică, prevederile acestei legi se aplică demnitarului în partea în care statutul acestuia nu este reglementat prin legi speciale. În cazul în care soluţiile juridice prevăzute de această lege şi de legea specială care reglementează activitatea demnitarului respectiv diferă, se aplică prevederile legii speciale corespunzătoare.

35. Procedura de numire şi de eliberare din funcţie a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti este guvernată de legi organice speciale, care au fost adoptate întru dezvoltarea şi realizarea prevederilor constituţionale.

36. Însă nici Constituţia, nici Legea specială cu privire la Curtea Supremă de Justiţie nu reglementează prelungirea mandatului de 4 ani pentru Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie.

37. Curtea reţine că dl Ion Muruianu a fost numit în funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie la 29 martie 2007 pentru un termen de 4 ani, în conformitate cu prevederile articolului 116 alin.(3) din Constituţie şi articolului 9 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie.

38. Astfel, în conformitate cu normele constituţionale şi legale speciale, termenul de exercitare a mandatului de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie de către dl Ion Muruianu a expirat la 29 martie 2011, fiind astfel consumat integral.

39. Prin urmare, după data de 29 martie 2011, a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.

40. În acest context, Curtea Constituţională reiterează concluziile statuate în Hotărîrea nr.2 din 8 februarie 2011 pentru interpretarea art.90 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova (M.O. nr.31/4, 2011), potrivit cărora:

“{...} în sens constituţional, vacanţa funcţiei constituie intervalul de timp în care o funcţie nu este ocupată. {...} În situaţiile în care survine vacanţa funcţiei se instituie interimatul funcţiei, care reprezintă o perioadă de timp în care funcţia vacantă este exercitată de o altă persoană decît titularul funcţiei. {...}”

41. Curtea reţine că articolul 4 alin.(1) lit.e) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii reglementează interimatul funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al judecătoriei sau curţii de apel, prezumînd vacanţa acestor funcţii începînd cu expirarea mandatului şi pînă la suplinirea acestora în modul stabilit de lege. Prin urmare, prerogativa de a dispune exercitarea interimatului aparţine în exclusivitate Consiliului Superior al Magistraturii.

42. În acelaşi timp, Curtea observă că, deşi în articolul 4 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nu este expres menţionată Curtea Supremă de Justiţie, pornind de la unitatea statutului judecătorilor din toate instanţele judecătoreşti (articolul 2 din Legea privind statutul judecătorului) şi urmînd raţionamentele exprimate în Hotărîrea nr.7 din 18 martie 2004 precitată, decizia privind asigurarea interimatului funcţiei de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie ţine de competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

43. Curtea reţine că, după expirarea la 29 martie 2011 a termenului de exercitare a mandatului de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, a intervenit vacanţa funcţiei cu consecinţele respective – dispunerea de către Consiliul Superior al Magistraturii a interimatului funcţiei, organizarea şi desfăşurarea concursului pentru suplinirea postului vacant de preşedinte. Astfel, dl Ion Muruianu nu mai deţinea funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, ci exercita interimatul acestei funcţii.

44. Consiliul Superior al Magistraturii a propus, iar Parlamentul a dispus eliberarea domnului Ion Muruianu din funcţia pentru care el exercita interimatul, care s-a constituit după 29 martie 2011, odată cu expirarea mandatului regulamentar de preşedinte.

45. Curtea relevă că Parlamentul, adoptînd hotărîrea contestată, şi-a arogat competenţele Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul asigurării interimatului funcţiei de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.

46. În lumina celor expuse, Curtea Constituţională consideră că Parlamentul a încălcat competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii – de gestionare a situaţiilor de interimat al funcţiei de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie şi că, astfel, Hotărîrea Parlamentului contestată este incompatibilă cu prevederile art.6 şi art.123 din Constituţie.

47. În acelaşi timp, analizînd prevederile referitoare la modul de numire în funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare, inclusiv eliberarea din funcţie, Curtea Constituţională reţine că ele au aplicabilitate doar în cadrul mandatului regulamentar. Legile organice speciale nu reglementează aceste situaţii de drept apărute după expirarea termenului mandatului, motiv pentru care Curtea consideră necesar să adopte o adresă.

II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A PROCEDURII DE ADOPTARE

A HOTĂRÎRII NR.122 DIN 5 IULIE 2011

48. Avînd în vedere concluziile de mai sus, precum şi anularea la 29 septembrie 2011 de către Curtea Supremă de Justiţie a Hotărîrii Consiliului Superior al Magistraturii nr.353/24 din 5 iulie 2011 prin care s-a propus Parlamentului soluţionarea chestiunii cu privire la eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, care a constituit drept temei pentru emiterea actului contestat, Curtea nu consideră necesar să se pronunţe în privinţa compatibilităţii acesteia cu normele constituţionale sub aspectul respectării procedurii de adoptare.

Pentru motivele arătate, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.6, art.61, art.62 lit.a) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se declară neconstituţională Hotărîrea Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.

2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

ADRESĂ

La 13 septembrie 2011 Curtea Constituţională a examinat sesizarea deputaţilor în Parlament Serghei Sîrbu şi Artur Reşetnicov pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.

În procesul examinării sesizării Curtea Constituţională a constatat unele inadvertenţe şi omisiuni în legile organice speciale: Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească, Legea nr.789-XIII din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, Legea nr.950-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor, care au fost adoptate în dezvoltarea şi realizarea prevederilor constituţionale referitoare la sistemul judecătoresc, în aspectul procedurii de numire a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de instanţe, inclusiv a preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, şi aplicării faţă de aceste persoane a sancţiunilor disciplinare, inclusiv de eliberare din funcţie, care, în executarea dispoziţiilor constituţionale şi legale, pot conduce la încălcarea drepturilor şi libertăţilor judecătorilor care administrează instanţele judecătoreşti, totodată, aducînd atingere principiului fundamental al separaţiei puterilor în realizarea procedurilor respective.

Analizînd prevederile legilor organice speciale în raport cu prevederile constituţionale, Curtea atestă o situaţie de drept incertă privind statutul persoanelor care asigură administrarea instanţelor judecătoreşti după expirarea termenului mandatului. Or, legile organice speciale nu reglementează situaţiile de drept apărute după expirarea mandatului.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.116 alin.(3) din Constituţie, preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti sînt numiţi în funcţie pe un termen de 4 ani. Legea Supremă nu prevede prelungirea mandatului de 4 ani pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti, ca, de exemplu, pentru Parlament şi Preşedintele Republicii Moldova în situaţii concrete.

În acelaşi timp, Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii reglementează interimatul funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al judecătoriei sau al curţii de apel, prezumînd exercitarea funcţiilor devenite vacante după expirarea mandatului de 4 ani pînă la suplinirea acestora în modul stabilit de lege (art.4 alin.(1) lit.e)).

Avînd în vedere unitatea statutului judecătorilor din toate instanţele judecătoreşti (art.2 din Legea cu privire la statutul judecătorului), Curtea Constituţională observă că legile organice speciale nu reglementează:

- interimatul funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie;

- statutul interimatului funcţiei de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţelor judecătoreşti, inclusiv al Curţii Supreme de Justiţie;

- temeiurile şi procedura de tragere la răspundere disciplinară a persoanei care asigură interimatul acestei funcţii, ca, de exemplu, în cazul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova;

- termenul-limită de organizare şi desfăşurare a concursului pentru suplinirea postului vacant de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti după sau pînă la expirarea mandatului.

Întrucît s-a creat o situaţie fără precedent , în care Curtea Supremă de Justiţie – organul suprem al puterii judecătoreşti – este administrată timp îndelungat de persoane, care nu sînt învestite în funcţie conform prevederilor art.116 alin.(3) şi alin.(4) din Constituţie, iar prevederile alin.(6) al aceluiaşi articol pun în sarcina Parlamentului stabilirea prin lege organică a modului de sancţionare a judecătorilor, Curtea Constituţională, călăuzindu-se de art.28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să informeze Curtea, în termenele stabilite de legislaţie, despre decizia adoptată.