D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.84g/2016 privind excepţia de

neconstituţionalitate a unor prevederi din Codul de procedură penală

(dispunerea şi efectuarea măsurii speciale de investigaţii:

interceptarea şi înregistrarea comunicărilor)

 

nr. 67  din  12.10.2016

 

Monitorul Oficial nr.430-440/108 din 16.12.2016

 

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 15 iulie 2016,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 12 octombrie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003:

- articolul 64 alineatul (2) pct.5), în redacţia Legii nr.66 din 5 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003;

- articolele 132¹ alineatul (2) pct.2), 132² alineatul (3) şi 132⁴ alineatul (1);

- articolul 132⁴ alineatul (7) teza întâi (articolul 135 alineatul (4) în redacţia Legii nr.122 din 14 martie 2003);

- sintagma „dar nu mai târziu de momentul încetării urmăririi penale” din alineatul (7) al articolului 132⁵;

- articolul 132⁹ alineatul (15) teza a doua;

- articolul 414 alineatele (2) şi (3),

excepţie ridicată de avocatul Vasile Nicoară în dosarul nr.1a-1159/15, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 15 iulie 2016 de către completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (Ion Pleşca, Oxana Robu şi Stelian Teleucă), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Curţii de Apel Chişinău se află cauza penală nr.1a-1159/15 de învinuire a lui: N.V. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 323 alin.(1), 327 alin.(1), alin.(2) lit.c), 42 alin.(3), 177 alin.(1) din Codul penal; E.B. de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 323 alin.(1) din Codul penal; B.A. de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 324 alin.(1) din Codul penal; V.Z. de comiterea infracţiunii prevăzute la articolele 332 alin.(1), 42 alin (3), 177 alin.(1) din Codul penal; V.S. de comiterea infracţiunii prevăzute la articolele 42 alin.(4), 177 alin.(1) din Codul penal; V.G. de comiterea infracţiunii prevăzute la articolele 42 alin.(3), 177 alin.(1) din Codul penal.

4. În cadrul şedinţei de judecată din 1 iulie 2016, avocatul Vasile Nicoară a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 64 alin.(2) pct.5), în redacţia Legii nr.66 din 5 aprilie 2012, 132¹ alin.(2) pct.2), 132² alin.(3), 132⁴ alin.(1), 132⁴ alin.(7) teza întâi (135 alin.(4), în redacţia Legii nr.122 din 14 martie 2003), 132⁹ alin.(15) teza a doua, 414 alin.(2) şi (3) şi a sintagmei „dar nu mai târziu de momentul încetării urmăririi penale” din alin.(7) al art.132⁵ din Codul de procedură penală, invocând faptul că acestea nu corespund criteriilor de calitate a legii, fiind imprevizibile şi neclare, iar aplicarea lor contravine dispoziţiilor constituţionale prevăzute la articolele 20, 21, 23, 26, 28, 30 şi 114.

5. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

 

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

„Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”

Articolul 30

Secretul corespondenţei

„(1) Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.

(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege în cazurile când această derogare este necesară în interesele securităţii naţionale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice şi în scopul prevenirii infracţiunilor.”

 

7. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 132¹

Dispoziţiile generale privind activitatea specială de investigaţii

„[…]

(2) Măsurile speciale de investigaţii se dispun şi se efectuează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

[…]

2) există o bănuială rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, cu excepţiile stabilite de lege;”

Articolul 132²

Măsurile speciale de investigaţii

„[…]

(3) Măsurile speciale de investigaţii se efectuează de către ofiţerii de investigaţii ai subdiviziunilor specializate ale autorităţilor indicate în Legea privind activitatea specială de investigaţii.”

Articolul 132⁴

Procedura de dispunere a măsurilor speciale de investigaţii

„(1) Procurorul care conduce sau exercită urmărirea penală pune, prin ordonanţă motivată, măsura specială de investigaţii în executarea subdiviziunilor specializate ale autorităţilor indicate în Legea privind activitatea specială de investigaţii.

[…]

(7) Măsura specială de investigaţii se dispune pe o perioadă de 30 de zile cu posibilitatea de a fi prelungită întemeiat până la 6 luni, cu excepţiile stabilite de prezentul cod.”

Articolul 132⁵

Consemnarea măsurilor speciale de investigaţii

„[…]

(7) Dacă prin ordonanţă/încheiere se constată legalitatea efectuării măsurii speciale de investigaţii, procurorul sau judecătorul de instrucţie, în cazul când acesta a autorizat măsura, informează persoanele care au fost supuse măsurii speciale de investigaţii. Pe parcursul efectuării urmăririi penale, judecătorul de instrucţie sau procurorul poate amâna, prin hotărâre motivată, informarea persoanei supuse măsurii speciale de investigaţii, dar nu mai târziu de momentul încetării urmăririi penale.”

Articolul 132⁹

Efectuarea şi certificarea interceptării şi înregistrării comunicărilor

„[…]

(15) În termen de 48 de ore de la finisarea perioadei de autorizare a interceptării şi înregistrării, procurorul prezintă judecătorului de instrucţie procesul-verbal şi suportul în original pe care au fost înregistrate comunicările. Judecătorul de instrucţie se expune printr-o încheiere asupra respectării cerinţelor legale la interceptarea şi înregistrarea comunicărilor de către organul de urmărire penală şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală.”

Articolul 414

Judecarea apelului

„[…]

(2) Instanţa de apel verifică declaraţiile şi probele materiale examinate de prima instanţă prin citirea lor în şedinţa de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal.

(3) În cazul în care declaraţiile persoanelor care au fost audiate în prima instanţă se contestă de către părţi, la solicitarea acestora, persoanele care le-au depus pot fi audiate în instanţa de apel conform regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanţă.”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că prevederile ultimei propoziţii din art.64 alin.(2) pct.5) din Codul de procedură penală, în redacţia Legii nr.66 din 5 aprilie 2012, potrivit căreia „În cazul în care judecătorul de instrucţie a autorizat măsuri speciale de investigaţii, procurorul poate amâna până la 6 luni, prin ordonanţă motivată, aducerea la cunoştinţă a actului procedural de recunoaştere în calitate de bănuit.”, sunt neclare şi imprevizibile.

9. De asemenea, autorul excepţiei susţine că art.132¹ pct.2) alin.(2), 132² alin (3) şi 132⁴ alin.(1) din Codul de procedură penală nu corespund criteriilor de calitate şi previzibilitate a legii, deoarece nu conţin prevederi detaliate cu privire la gradul caracterului rezonabil al bănuielii unei persoane pentru autorizarea interceptării comunicărilor, şi nu reglementează, astfel cum este prevăzut în Legea nr.59 din 29 martie 2012 privind activitatea specială de investigaţii, subiecţii care efectuează activitatea specială de investigaţii, competenţa autorităţilor ale căror subdiviziuni specializate efectuează activitatea specială de investigaţii, obligaţiile, drepturile şi răspunderea ofiţerului de investigaţii, împuternicirile procurorului în cadrul activităţii speciale de investigaţii.

10. Totodată, autorul excepţiei susţine că deşi, art.132⁴ alin.(7) teza întâi (art.135 alin.(4), în redacţia Legii nr.122 din 14 martie 2003) şi 132⁵ alin. (7) din Codul de procedură penală în contextul dispunerii şi efectuării măsurii speciale de investigaţii stabilesc în mod expres anumite termene limită, totuşi în practică acestea nu se respectă, ceea ce denotă că dispoziţiile criticate nu sunt clare şi permit o interpretare şi aplicare eronată.

11. Autorul pretinde că art.132⁹ alin.(15) nu oferă „o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile fundamentale”, iar procedura de verificare a „respectării cerinţelor legale la interceptarea şi înregistrarea comunicărilor” nu prevede participarea persoanei, drepturile căreia au fost îngrădite.

12. În final, autorul excepţiei susţine că prevederile art.414 alin.(2) şi (3) din Codul de procedură penală permit instanţei de apel să se limiteze la verificarea probelor administrate în prima instanţă, fără ascultarea nemijlocită a martorilor.

13. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, normele contestate încălcă prevederile art.1 alin.(3), 8 alin.(1), 16, 20, 21, 23, 26, 28, 30 şi 114 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Vasile Nicoară în dosarul nr.1a-1159/15, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolelor 64 alin.(2) pct.5) în redacţia Legii nr.66 din 5 aprilie 2012, 132¹ alin. (2) pct.2), 132² alin.(3), 132⁴ alin.(1), 132⁴ alin.(7) teza întâi (135 alin.(4) în redacţia Legii nr.122 din 14 martie 2003), 132⁹ alin.(15) teza a doua, 414 alin.(2) şi (3) şi sintagmei „dar nu mai târziu de momentul încetării urmăririi penale” din alin.(7) al art.132⁵ din Codul de procedură penală.

19. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ultimei propoziţii din art.64 alin.(2) pct.5) din Codul de procedură penală, în redacţia Legii nr.66 din 5 aprilie 2012, Curtea menţionează că prin Legea nr.158 din 28 iunie 2013 pentru modificarea art.64 din Codul de procedură penală textul criticat a fost exclus. Prin Decizia nr.8 din 25 iulie 2013, Curtea Constituţională a reţinut că prin excluderea prevederii contestate excepţia de neconstituţionalitate a fost rezolvată şi pentru acest motiv, în conformitate cu dispoziţiile articolului 60 lit.d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a dispus sistarea procesului.

20. Curtea relevă că autorul excepţiei a invocat pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3), 8 alin.(1), 16, 20, 21, 23, 26, 28, 30 şi 114 din Constituţie, referindu-se, în esenţă, la neconcordanţa atât dintre dispoziţiile articolelor Codului de procedură penală, cât şi la corelaţia dintre normele cuprinse în Codul de procedură penală şi cele ale Legii nr.59 din 29 martie 2012 privind activitatea specială de investigaţii.

21. Curtea reţine că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicţiei constituţionale doar în cazul în care normele constituţionale invocate au incidenţă asupra normelor contestate, şi nicidecum compararea prevederilor mai multor legi între ele sau a dispoziţiilor cuprinse în aceeaşi lege şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

22. Astfel, cu referire la invocarea pretinselor încălcări, Curtea constată că autorul excepţiei nu a motivat incidenţa normelor constituţionale asupra prevederilor contestate.

23. Sub acest aspect, Curtea constată că întreaga motivare a autorului excepţiei de neconstituţionalitate se încadrează în sfera unei problematici care excedează controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale invocate. Or, înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate prin corelare cu alte dispoziţii legale vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauzele deduse judecăţii şi intră în competenţa instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzelor, fiind operaţiuni specifice şi inerente înfăptuirii justiţiei, iar nu realizării controlului conformităţii legii cu Constituţia.

24. Aşadar, Curtea observă că, în esenţă, dispoziţiile articolelor 132¹ alin.(2) pct.2), 132² alin.(3), 132⁴ alin.(1), 132⁴ alin.(7) teza întâi (135 alin.(4) în redacţia Legii nr.122 din 14 martie 2003), 132⁹ alin.(15) teza a doua şi sintagma „dar nu mai târziu de momentul încetării urmăririi penale” din alin.(7) al art.132⁵ din Codul de procedură penală reglementează procedura de dispunere, efectuare şi consemnare a măsurilor speciale de investigaţii, inclusiv în cazul interceptării şi înregistrării comunicărilor.

25. Interceptările şi înregistrările audio sau video fac parte din tehnicile speciale de investigaţii în justiţia penală, acestea fiind metode de investigaţii recunoscute la nivel european, care au constituit, de altfel, obiectul unei Recomandări a Comitetului de Miniştri nr.10 (2005) privind tehnicile speciale de anchetă în legătură cu infracţiuni grave, inclusiv acte de terorism.

26. În acest context, în partea ce ţine de aprecierea caracterului rezonabil al bănuielii unei persoane pentru autorizarea interceptării şi înregistrării comunicărilor, Curtea Europeană în cauza Roman Zakharov v. Rusia (hotărârea Marii Camere din 4 decembrie 2015) a statuat că:

„260. […] (autoritatea care autorizează) trebuie să dispună de competenţa de a verifica existenţa unei suspiciuni rezonabile împotriva persoanei vizate, în special dacă există indicii de fapt pentru a suspecta persoana că planifică, comite sau a comis infracţiuni sau alte acţiuni care constituie temei pentru aplicarea măsurilor de supraveghere secretă, cum ar fi, de exemplu, acţiuni care pun în pericol securitatea naţională.”

27. Astfel, Curtea relevă că, în conformitate cu prevederile art.132² din Codul de procedură penală, interceptarea şi înregistrarea comunicărilor sau a imaginilor se efectuează doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie.

28. În acelaşi timp, Curtea relevă că dispoziţiile art.18 din Legea privind activitatea specială de investigaţii prevăd că măsurile speciale de investigaţii, şi anume interceptarea şi înregistrarea comunicărilor, se efectuează numai în cadrul unui proces penal, conform Codului de procedură penală. Acest fapt denotă că persoana supusă acestei măsuri speciale de investigaţii beneficiază de toate garanţiile unui proces echitabil.

29. Mai mult, Curtea menţionează că prevederile art.132⁵ din Codul de procedură penală stabilesc că, la încetarea măsurii speciale de investigaţii, judecătorul de instrucţie este obligat să declare nul procesul-verbal şi să dispună nimicirea imediată a purtătorului material de informaţii şi a materialelor acumulate pe parcursul efectuării măsurii speciale de investigaţii în cazul în care constată că măsura s-a efectuat cu încălcarea vădită a drepturilor şi libertăţilor omului.

30. De asemenea, în conformitate cu art.132¹¹ din Codul de procedură penală, mijloacele de probă referitoare la interceptarea şi înregistrarea comunicărilor pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată. Astfel, legislaţia procedurală penală în vigoare asigură controlul judiciar şi în acest domeniu, judecătorul având obligaţia să examineze valabilitatea acestor mijloace de probă sub toate aspectele legalităţii şi temeinicia autorizării şi efectuării măsurilor respective.

31. Prin urmare, Curtea subliniază că este obligaţia instanţelor de judecată de a decide asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii tuturor probelor administrate în cadrul urmăririi penale, care urmează a fi dezbătute în contradictoriu de către părţi în cadrul unei audieri publice.

32. Totodată, potrivit articolului 305 alin.(8) din Codul de procedură penală, încheierea judecătorului de instrucţie, adoptată ca urmare a demersurilor referitoare la efectuarea acţiunilor de urmărire penală sau măsurilor speciale de investigaţii, poate fi contestată cu recurs la curtea de apel. Or, verificarea respectării normelor procesual-penale este atribuţia exclusivă a instanţelor judecătoreşti, acestea fiind şi singurele în măsură să aprecieze in concreto efectele aplicării normei la situaţia de fapt dedusă instanţei în fiecare caz în parte.

33. Având în vedere cele enunţate supra, Curtea nu poate reţine critica textului legii în raport cu dispoziţiile articolului 20 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi articolul 26 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare, întrucât dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei nu împiedică bănuitul, învinuitul sau inculpatul să conteste legalitatea dispunerii, efectuării, consemnării şi certificării interceptării şi înregistrării comunicărilor şi nici nu interzic, în cadrul procesului penal, să fie asistat de un apărător.

34. În partea ce ţine de pretinsa neconstituţionalitate a art.414 alin.(2) şi (3) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, deşi prevederile alineatului (2) stabilesc că instanţa de apel verifică declaraţiile şi probele materiale examinate de prima instanţă prin citirea lor în şedinţa de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal, totuşi dispoziţiile alineatului (3) prevăd garanţii procedurale, care stabilesc posibilitatea audierii în instanţa de apel, conform regulilor generale pentru examinarea cauzelor în prima instanţă, a persoanelor care au depus mărturii în prima instanţă în cazul contestării declaraţiilor de către părţi, asigurându-se astfel dreptul la apărare în cadrul acestei proceduri.

35. În acest sens, Curtea nu poate reţine că prevederile art.414 alin.(2) şi (3) din Codul de procedură penală contravin garanţiilor constituţionale instituite de art.20 din Constituţie. Or, Curtea menţionează că modul de aplicare a garanţiilor unui proces echitabil în cadrul procedurilor în faţa curţilor de apel depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor în cauză, urmând să se ţină cont de totalitatea procedurilor şi a rolului curţii de apel în ordinea juridică internă (Botten v. Norvegia, nr.16206/90, hotărâre din 19 februarie 1996, § 39).

36. Prin urmare, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate abordează situaţii de fapt, şi anume de aplicabilitate a normelor contestate, Curtea reţine că este de competenţa instanţei de judecată de a stabili dacă sunt respectate dispoziţiile legale privind dispunerea, efectuarea, consemnarea şi certificarea interceptării şi înregistrării comunicărilor. Or, Curtea nu este competentă a analiza aplicarea unei dispoziţii legale într-o situaţie concretă.

37. Cu referire la invocarea art.1 alin.(3) şi 8 alin.(1) din Constituţie, Curtea reţine că aceste norme constituţionale comportă un caracter generic, constituie imperative de ordin general-obligatoriu, stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

38. Totodată, norma constituţională cuprinsă la art.16 nu are o semnificaţie autonomă şi urmează a fi aplicată în combinaţie cu normele constituţionale care garantează un drept fundamental.

39. În acelaşi timp, Curtea menţionează că dispoziţiile articolelor 21, 28, 30 şi 114 din Constituţie nu au incidenţă în prezenta cauză.

40. În lumina celor expuse, Curtea menţionează că sesizarea este nefondată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003:

- articolul 64 alineatul (2) pct.5), în redacţia Legii nr.66 din 5 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003;

- articolele 132¹ alineatul (2) pct.2), 132² alineatul (3) şi 132⁴ alineatul (1);

- articolul 132⁴ alineatul (7) teza întâi (articolul 135 alineatul (4) în redacţia Legii nr.122 din 14 martie 2003);

- sintagma „dar nu mai târziu de momentul încetării urmăririi penale” din alineatul (7) al articolului 132⁵;

- articolul 132⁹ alineatul (15) teza a doua;

- articolul 414 alineatele (2) şi (3),

excepţie ridicată de avocatul Vasile Nicoară în dosarul nr.1a-1159/15, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.