H O T Ă R Î R E

privind raportul asupra utilizării mijloacelor pentru întreţinerea Ministerului

Ecologiei şi Resurselor Naturale, formării şi utilizării mijloacelor Fondului

Ecologic Naţional în perioada anului 2005

 

nr.  29  din  01.06.2006

 

Monitorul Oficial nr. 120-123/26 din 04.08.2006

 

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa ministrului ecologiei şi resurselor naturale dl C.Mihailescu, şefului Direcţiei generale finanţe şi evidenţă contabilă dna L.Ceban, şefului Direcţiei finanţele economiei naţionale şi investiţii capitale a Ministerului Finanţelor dl V.Bînzaru, şefului secţiei reglementarea tarifar-vamală al Serviciului Vamal dna M.Apostu, călăuzindu-se de art.27 alin.(4) din Legea nr.312-XIII din 08.12.1994 “Privind Curtea de Conturi”1 (cu modificările şi completările ulterioare), a examinat rezultatele controlului asupra utilizării mijloacelor pentru întreţinerea Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, formării şi utilizării mijloacelor Fondului Ecologic Naţional în perioada anului 2005, efectuat conform Programului activităţii de control a Curţii de Conturi pe semestrul I al anului 2006.

_____________

1 Republicată în M.O., ediţia specială din 09.12.2005.

 

Controlul a fost efectuat la Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi Oficiul Biodiversitate. În perioada supusă controlului, persoanele cu funcţii de răspundere, cu dreptul de a semna documente financiare şi bancare pentru toată perioada, au fost ministrul ecologiei şi resurselor naturale dl C.Mihailescu şi şeful Direcţiei contabilitate şi relaţii externe dna L.Ceban, iar începînd cu 16.08.2005 - şi specialistul principal al Serviciului evidenţă şi control al Fondului Ecologic Naţional dna T.Chiriac; la Oficiul Biodiversitate - dl A.Teleuţă.

Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale (în continuare - MERN) pînă la 13.06.2005 a activat în baza Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.679 din 17.06.2004 “Cu privire la Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale”2, iar din 13.06.2005 pînă în prezent - în baza Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.573 din 13.06.2005 “Cu privire la aprobarea structurii, efectivului-limită şi Regulamentului Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale”3 (cu modificările ulterioare; în continuare - Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.573).

______________

2 M.O., 2004, nr.100-103, art.828.

3 M.O., 2005, nr.82-85, art.622.

 

În cadrul controlului efectuat la faţa locului probele de control au fost colectate prin metoda examinării documentelor primare, registrelor contabile, rapoartelor financiare, dărilor de seamă statistice, precum şi a observaţiilor directe, dezbaterilor în grup, analizei explicaţiilor persoanelor responsabile etc. Pentru interpretarea constatărilor au fost utilizate următoarele criterii: respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, conservării biodiversităţii; organizarea activităţilor conform reglementărilor normative; utilizarea la destinaţie a alocaţiilor bugetare pentru întreţinerea MERN, precum şi a alocaţiilor din Fondul Ecologic Naţional (în continuare - FEN); respectarea clauzelor contractuale.

Examinînd rezultatele controlului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţă, Curtea de Conturi

a constatat:

Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale este organul central de specialitate al administraţiei publice centrale, care, potrivit exigenţelor actuale, îşi exercită funcţiile în monitoringul calităţii componentelor de mediu, asigurarea protecţiei mediului înconjurător şi reglementarea folosirii resurselor naturale. Obiectivele ce ţin de activităţile de protecţie a componentelor mediului, controlul ecologic, hidrometeorologie, folosirea resurselor naturale, cercetările ştiinţifice etc. sînt realizate prin intermediul următoarelor instituţii subordonate MERN: Inspectoratul Ecologic de Stat, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Agenţia de Stat pentru Geologie a Republicii Moldova “AGEOM” şi Institutul Naţional de Ecologie “INECO”.

Prin Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr.373-XV din 11.11.20044 (în continuare - Legea nr.373-XV), la grupa Protecţia mediului înconjurător şi hidrometeorologia, pe toate componentele bugetului5, MERN şi instituţiilor din subordine le-au fost aprobate iniţial alocaţii în sumă de 50977,7 mii lei, care, în urma modificărilor structurii Guvernului, operate în anul 2005, şi a altor revizuiri, au fost precizate în sumă de 84180,6 mii lei. Conform dărilor de seamă ale executorilor de buget, la această grupă s-au efectuat cheltuieli de casă în sumă de 54139,8 mii lei, sau la nivelul de 64,3%, inclusiv cheltuielile pe componentul de bază - de 96,7%, cheltuielile aferente proiectelor cu finanţare externă - de 98,4%, cheltuielile din mijloace speciale - de 63,5%, iar cele din fondurile speciale - doar de 53,1%.

_____________________

4 M.O., 2004, nr.224-225, art.978.

5 Toate componentele (1.componenta de bază - mijloace bugetare; 2. fonduri speciale; 3. mijloace speciale; 4. proiecte investiţionale).

 

În anul de referinţă, conform prevederilor Legii nr.373-XV, două instituţii din subordinea MERN au mai beneficiat de mijloace în sumă totală de 5408,1 mii lei, alocate din bugetul de stat la alte grupe, şi anume: Institutul Naţional de Ecologie “INECO”, care a administrat şi utilizat 2393,1 mii lei (96,2% din mijloacele planificate), atribuite la grupa principală Ştiinţă şi inovare (cheltuieli legate de cercetări ştiinţifice aplicate şi de pregătirea cadrelor ştiinţifice), şi Agenţia de Stat pentru Geologie “AGEOM”, care a utilizat 3015,0 mii lei (99,2%), executînd cheltuieli pentru realizarea măsurilor de prospecţiuni geologice din contul mijloacelor prevăzute la grupa Industria extractivă.

Pentru întreţinerea în anul 2005 a aparatului administrativ al MERN (25 de unităţi) au fost aprobate alocaţii definitive în sumă de 1203,0 mii lei. Conform raportului privind executarea bugetului instituţiei publice pe anul 2005, din contul cheltuielilor de bază au fost alocate mijloace şi efectuate cheltuieli de casă în sumă de 1052,4 mii lei, sau 87,5% faţă de prevederi. În structura economică a clasificaţiei bugetare, ponderea cheltuielilor bugetare pentru întreţinerea MERN se prezintă astfel: cheltuielile pentru retribuirea muncii - 64,4% din totalul cheltuielilor de casă executate, contribuţiile şi primele de asigurări obligatorii - 15,7%, cheltuielile ce ţin de plata mărfurilor şi serviciilor - 19,8%, cheltuielile de deplasare - 0,1%. Cheltuielile efective s-au executat în mărime de 1040,6 mii lei, nefiind admise supracheltuieli atît pe devizul de cheltuieli integral, cît şi pe articole. La 01.01.2006 s-au înregistrat datorii debitoare în sumă de 3,7 mii lei şi datorii creditoare - de 50,4 mii lei, majoritatea formate în decembrie 2005.

Controlul asupra utilizării mijloacelor pentru întreţinerea aparatului administrativ al MERN, conform devizului de cheltuieli aprobat, n-a stabilit cazuri de încălcări financiare. Operaţiunile de casă, precum şi operaţiunile de pe conturile trezoreriale au fost efectuate în conformitate cu actele normative în vigoare. Întru asigurarea integrităţii bunurilor materiale, în decembrie 2005, conform Ordinului ministrului ecologiei şi resurselor naturale nr.93 din 06.12.2005 “Cu privire la inventarierea mijloacelor fixe şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată”, a fost efectuată inventarierea, în urma căreia n-au fost depistate surplusuri şi/sau lipsuri.

Contrar prevederilor art.39 alin.(1) din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.19956 (cu modificările ulterioare; în continuare - Legea nr.426-XIII) şi pct.58 lit.n), pct.97, pct.98 şi pct.99 din “Regulamentul privind dările de seamă contabile ale instituţiilor publice. Inventarierea patrimoniului”, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.7 din 18.01.19997, factorii de decizie ai MERN n-au efectuat inventarierea decontărilor, în special cu titularii de avans, alţi creditori şi debitori, în scopul verificării temeiniciei şi veridicităţii sumelor înregistrate la conturile corespunzătoare. În urma controlului s-a stabilit existenţa la 01.01.2006 a datoriilor debitoare cu termenul de prescripţie expirat, înregistrate la contul “Decontări cu titularii de avans” şi formate în anul 2000 din contul mijloacelor FEN, în sumă totală de 4,9 mii lei.

_________________

6 Republicată în M.O., 2003, nr.87-90, art.398.

7 Nu este dat publicităţii.

 

Fondul ecologic naţional

Conform Legii nr.373-XV, pentru anul bugetar 2005, partea de venituri a Fondului ecologic naţional a fost iniţial aprobată în sumă de 18800,0 mii lei. Ulterior, prin rectificările la Legea nr.373-XV, FEN s-a precizat la venituri în volum de 35130,0 mii lei şi la cheltuieli - de 46600,6 mii lei, incluzînd soldul de la începutul anului în mărime de 11470,6 mii lei.

Realizarea părţii de venituri a FEN

Dinamica realizării veniturilor FEN după surse, în perioada ultimilor trei ani, se reflectă în Anexa nr.1, care este parte integrantă a prezentei hotărîri. Cu toate că prevederile definitive pentru anul 2005 la partea de venituri a FEN au fost realizate la nivelul de 120,1%, sau cu 7054,7 mii lei peste nivel, totuşi, la una din cele patru surse de formare a FEN - “Mijloacele transferate de către fondurile ecologice locale” s-au înregistrat nerealizări în mărime de 518,5 mii lei, condiţionate de neexecutarea de către Agenţia Ecologică Centru, Agenţia Ecologică Nord şi Serviciul Piscicol a indicilor planificaţi în Fondurile ecologice locale (FEL).

La sporirea realizării părţii de venituri a FEN a contribuit încasarea mijloacelor în sumă de 2245,4 mii lei de la achitarea dobînzilor calculate la soldurile curente, care de fapt la etapa de fundamentare a bugetului FEN n-au fost prevăzute ca surse de formare a FEN, deşi pct.11 lit.e) din Regulamentul privind fondurile ecologice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.988 din 21.09.19988 (cu modificările ulterioare; în continuare - Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.988), prevede astfel de mijloace drept sursă de formare a FEN, ceea ce a generat creşterea ponderii părţii de venituri a FEN cu 6,4%.

_______________

8 M.O., 1998, nr.92-93, art.962.

 

Din cele patru surse de formare a veniturilor FEN, ponderea considerabilă (68,2%) o deţin încasările parvenite ca plăţi pentru emisiile de poluanţi din sursele mobile care folosesc benzină (etilată, neetilată), carburant pentru motoare de avion sau motorină, fiind urmate de plăţile pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului cu ponderea de 22,7%. Conform art.7 alin.(3) din Legea nr.1540-XIII din 25.02.1998 “Privind plata pentru poluarea mediului”9 (cu modificările ulterioare), responsabilitatea pentru încasarea plăţilor respective este atribuită Inspectoratului Ecologic de Stat (în continuare - IES), în comun cu Serviciul Vamal. Ca şi în anii precedenţi, s-au stabilit divergenţe esenţiale între datele IES, Serviciului Vamal şi MERN privind plăţile calculate la acest compartiment, prin ce repetat constatăm lipsa bazei unice de date şi a mecanismului unic de control al acumulărilor în FEN. Astfel, datele Serviciului Vamal confirmă faptul că pe parcursul anului 2005 în ţară s-au importat mărfuri de la care urma a fi percepută plata pentru poluarea mediului în mărime de 44376,1 mii lei, pe cînd IES a perfectat declaraţii ecologice pentru importul mărfurilor respective în valoare de numai 31991,8 mii lei, sau cu 12384,3 mii lei mai puţin. Una din cauzele acestor nereguli este nedeterminarea procedurii de efectuare a controlului ecologic şi de percepere a plăţilor pentru importul în ţară a mărfurilor transportate pe căile ferată şi aeriană. Controalele efectuate de IES au stabilit că unii agenţi economici modifică în documentele de trecere a frontierei poziţiile tarifare ale mărfurilor importate, prin ce evită calcularea şi achitarea plăţilor respective, iar alţii se adresează MERN şi IES cu rugămintea de a fi scutiţi de plata pentru poluare la mărfurile importate, apoi reexportate din ţară. Se creează situaţii cînd una şi aceeaşi marfă importată de diferiţi agenţi economici (vopsea, articole de ambalaj plastic, elemente separate ale acumulatoarelor etc.) se taxează la diferite poziţii tarifare sau în general nu se taxează.

___________________

9 M.O., 1998, nr.54-55, art.378

 

Executarea cheltuielilor din FEN

 Conform Legii nr.373-XV, cheltuielile FEN pe anul 2005 au fost preconizate în sumă de 46600,6 mii lei pentru finanţarea proiectelor, clasificate în 8 compartimente. Pe parcursul anului de referinţă au avut loc 14 şedinţe ale Consiliului de administraţie (CA) al FEN, în cadrul cărora s-au aprobat spre executare 341 de proiecte în domeniul protecţiei mediului în sumă totală de 35458,2 mii lei. Conform Raportului MERN privind încasarea şi utilizarea mijloacelor fondului special pe tipul de venituri şi măsuri (Fondul Ecologic Naţional), cheltuielile de casă executate din acest fond în anul 2005 au alcătuit 23821,0 mii lei, ceea ce constituie doar 51,1% faţă de nivelul prognozat spre utilizare, astfel formîndu-se datorii debitoare în sumă de 17206,0 mii lei. De menţionat că soldul mijloacelor nevalorificate la sfîrşitul anului 2005 constituie 29834,3 mii lei, depăşind cheltuielile efectuate pe parcursul anului cu 6013,3 mii lei. Nerealizarea programelor la nivelul preconizat din acest fond este tipică pe parcursul ultimilor ani, responsabilitatea pentru care îi revine Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale.

Dinamica executării cheltuielilor FEN după compartimente se reflectă în Anexa nr.2 la prezenta hotărîre. Datele anexei respective denotă că ponderea considerabilă de 68,1% o deţin cheltuielile executate în sumă de 16210,1 mii lei (52,7% din plan) la compartimentul I “Finanţarea proiectelor pentru implementarea strategiilor, programelor şi planurilor naţionale de protecţie a mediului, standardelor şi normativelor, a proiectelor pentru construcţia şi participarea prin cote-părţi la construcţia obiectelor de protecţie a mediului”, care, în comparaţie cu anul 2004, s-au micşorat cu 3582,4 mii lei. Cheltuielilor executate la compartimentul II “Extinderea şi protecţia fondului forestier şi a ariilor naturale protejate de stat” în mărime de 2623,9 mii lei le revine ponderea de 11% în totalul cheltuielilor FEN executate în anul 2005. Restul cheltuielilor atribuite la cele 6 compartimente deţin ponderea de la 1,2% pînă la 5,5%.

Se relevă următoarele abateri de la prevederile actelor normative privind selectarea şi aprobarea proiectelor, ţinerea evidenţei mijloacelor FEN, controlul asupra utilizării mijloacelor la destinaţie, urmărirea restanţelor beneficiarilor de proiecte faţă de FEN, monitorizarea implementării proiectelor, după cum urmează:

capacitatea insuficientă de a identifica activităţile de mediu spre finanţare; lipsa unor criterii clare în conformitate cu care evaluatorul ar putea aprecia calitatea propunerii de proiect şi a mecanismului oficial de aranjare/prioritizare a proiectelor în funcţie de beneficiile potenţiale, raportul cost-rezultat, sau a altor criterii.

Atît MERN, cît şi instituţiile din subordine deţin informaţia completă despre situaţia poluării mediului pe întreg teritoriul ţării, reflectată în rapoartele lor anuale, care sînt întocmite conform cerinţelor şi exigenţelor standardelor internaţionale. Totodată, această informaţie nu este utilizată pentru aprecierea priorităţilor stringente pasibile de a fi finanţate din FEN, cu atingerea scopului propus. Se atestă capacitatea scăzută de conlucrare cu autorităţile publice locale în vederea aprecierii sub aspect teritorial a activităţilor de mediu concrete ce necesită a fi finanţate. Marea majoritate a proiectelor înaintate de către autorităţile publice locale nu corespund cerinţelor şi condiţiilor stabilite de CA al FEN. Ţinîndu-se cont de faptul că pînă în august 2005 secretariatul FEN a avut un singur angajat, în majoritatea cazurilor proiectele propuse se examinau nesatisfăcător şi se înaintau CA al FEN pentru aprobare.

Cheltuielile executate din FEN şi FEL rămîn cu mult în urma realizării părţilor de venituri ale fondurilor respective. Valoarea totală a granturilor acordate beneficiarilor de proiecte a “îngheţat” la sume foarte mici, plafonul pentru autorităţile publice locale constituind 100,0 mii lei.

Faptul că utilizarea mijloacelor FEN şi FEL întîrzie în raport cu creşterea veniturilor, pe fondalul gradului înalt de poluare a mediului, denotă existenţa unor puncte slabe în managementul fondurilor ecologice, precum şi a numărului limitat de proiecte calitative înaintate FEN de către beneficiari. Drept rezultat al plafonării granturilor acordate, tot mai puţine autorităţi publice locale de nivelul întîi şi organizaţii nonguvernamentale de mediu înaintează propuneri şi beneficiază de proiecte, deoarece mijloacele în sumă de 100,0 mii lei, de regulă, nu sînt suficiente pentru a soluţiona o problemă concretă de mediu.

MERN şi CA al FEN utilizează ca mod de finanţare a proiectelor din contul mijloacelor FEN numai grantul.

Pe parcursul anului de referinţă, MERN şi CA al FEN, din toate tipurile de finanţare stipulate în pct.5 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.988, au finanţat proiectele aprobate numai sub formă de grant. S-a constatat lipsa propagării posibilităţilor de finanţare a unor proiecte sub formă de acordare a împrumuturilor preferenţiale fără dobîndă sau cu dobîndă bonificată, garanţii pentru împrumut şi subvenţii pentru plata dobînzilor la creditele acordate organizaţiilor care au contractat credite bancare pentru proiecte de protecţie a mediului, precum şi lipsa mecanismelor de acordare a tipurilor respective de finanţare a proiectelor din contul mijloacelor FEN. Totodată, lipseşte controlul asupra utilizării la destinaţie a mijloacelor din FEN, nu se execută alte atribuţii ale CA al FEN, Direcţiei executive şi responsabililor de proiecte, prevăzute de Regulamentele privind administrarea fondurilor ecologice (aprobate la 26.01.2004 şi, respectiv, la 20.10.2005 de către ministrul ecologiei şi resurselor naturale)10 .

________________

10 Nu sînt date publicităţii.

 

Contrar prevederilor pct.11, pct.27, pct.28 şi pct.30 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.988, pe parcursul anului 2005, n-a fost exercitat controlul asupra utilizării la destinaţie a mijloacelor alocate din FEN, n-au fost aprobaţi prin ordin responsabilii de realizarea proiectului, care, conform atribuţiilor, urmau să asigure legătura permanentă cu beneficiarul proiectului în scopul deţinerii informaţiei reale privind derularea proiectului, să se deplaseze la faţa locului pentru a controla rezultatele executării lucrărilor, să asigure sau să impună în caz de necesitate prezentarea rapoartelor privind realizarea proiectelor în termenele stabilite de contract. Ca rezultat, o bună parte din beneficiarii de proiecte nu prezintă dări de seamă privind utilizarea mijloacelor alocate din FEN, iar CA ale FEL nu întreprind măsuri de redresare a situaţiei conform prevederilor stipulate în pct.30 din Regulamentul menţionat. În acelaşi timp, dările de seamă prezentate de unii beneficiari în termenele stabilite nu sînt examinate, evaluate şi aprobate de către CA al FEN, precum şi nu sînt reflectate la timp în evidenţa contabilă a FEN. În această conjunctură se relevă faptul că la momentul efectuării actualului control s-a stabilit existenţa dărilor de seamă prezentate de beneficiari cu privire la executarea a 105 proiecte din mijloacele FEN în sumă totală de 6154,6 mii lei, care n-au fost reflectate în evidenţa contabilă pe anul 2005 la stingerea datoriilor debitoare respective.

Numărul insuficient de personal antrenat în administrarea, utilizarea şi evidenţa mijloacelor FEN (Direcţia executivă - o persoană; evidenţa contabilă - un angajat al Direcţiei contabile şi gospodărire a ministerului), precum şi gradul scăzut al responsabilităţii unor consultanţi, experţi de proiecte, au cauzat nerespectarea prevederilor Legii nr.426-XIII şi a Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.7 din 18.01.1999 în ce priveşte crearea comisiei pentru verificarea datoriilor debitoare şi creditoare formate în urma realizării proiectelor şi neadmiterea creşterii continue a lor.

CA al FEN continuă practica de modificare a destinaţiei (rezumatului) proiectului, după transferarea mijloacelor din FEN, legiferînd în aşa mod cheltuielile executate de beneficiar contrar destinaţiei. Astfel, întru realizarea proiectului nr.889, aprobat la şedinţa CA al FEN din 05.10.2004 (termenul de realizare a proiectului 01.12.2004 - 31.03.2005), au fost transferate mijloace în sumă de 100,0 mii lei pentru extinderea şi protecţia parcului “Orăşelului academic” al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (în continuare - AŞM), prin stabilirea unei structuri botanice a gardurilor verzi de delimitare a terenului proprietate de stat. La 16.11.2005, după expirarea termenului de executare a lucrărilor, beneficiarul (AŞM) s-a adresat la CA al FEN, solicitînd modificarea bugetului proiectului. În aceeaşi zi, CA al FEN a modificat bugetul proiectului prin schimbarea destinaţiei, după cum urmează: categoria de cheltuieli “procurarea materialului săditor” în sumă de 100,0 mii lei cu categoria de cheltuieli “delimitarea terenului - 8,2 mii lei; autorizaţie pentru construcţie - 82,8 mii lei”, iar categoria “procurarea materialului săditor” a fost micşorată pînă la 5,0 mii lei. La momentul controlului, beneficiarul nu prezentase spre aprobare raportul final privind executarea proiectului nr.889. În urma controlului efectuat la faţa locului s-a stabilit construcţia unui gard din metal “decorativ”, al cărui fundament este deja deteriorat, iar înălţimea şi mărimea lui nu se încadrează în noţiunea de “decorativ”. Analogic este şi faptul alocării de către IES din FEL, în calitate de I tranşă, a mijloacelor financiare în sumă de 50,0 mii lei pentru proiectul sus-menţionat.

Controlul selectiv al utilizării la destinaţie a mijloacelor alocate din FEN a stabilit unele nereguli. Exemplificăm, în acest sens, proiectul nr.1333 “Organizarea activităţilor privind preluarea şi deţinerea Preşedinţiei ICPDR de către Republica Moldova în anul 2006”, aprobat la şedinţa CA al FEN din 16.11.2005 în folosul beneficiarului Oficiul de Carbon, în sumă de 173,5 mii lei. Din contul acestor mijloace au fost procurate bilete de avion în sumă de 14,3 mii lei pentru 2 angajaţi ai MERN, care s-au deplasat la Viena pentru participare la seminar. (Biletele de călătorie nu sînt anexate la darea de seamă a participanţilor). Ţinîndu-se cont de faptul că organizatorii seminarului au restituit cheltuielile legate de călătorie şi sejur conform obligaţiilor asumate, costul biletelor urma a fi restituit de către participanţii la seminar în FEN.

S-au stabilit cazuri de finanţare (35,0 mii lei) a editării unor lucrări care nu au puncte de tangenţă cu ecologia, iar conţinutul lor contravine obiectivelor programelor de stat.

Oficiul Biodiversitate, creat în baza Hotărîrii Parlamentului nr.112 din 27.04.2001 “Cu privire la aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiuni în domeniul conservării diversităţii biologice”11, a fost reorganizat prin Ordinul ministrului ecologiei şi resurselor naturale nr.67 din 13.07.2005, căpătînd statut de persoană juridică, şi, potrivit propriului regulament, aprobat prin acelaşi ordin, este o subdiviziune necomercială şi nonprofit a MERN. Devenind persoană juridică, Oficiul Biodiversitate n-a fost înregistrat în modul stabilit la organele ce ţin evidenţa organizaţiilor care activează pe teritoriul Republicii Moldova. În acelaşi timp, Oficiul Biodiversitate nu figurează ca componentă structurală a ministerului în Hotărîrea Guvernului nr.573.

___________________

11 M.O., 2001, nr.90-91, art.700.

 

În contradicţie cu prevederile art.11 alin.(3) din Legea serviciului public nr.443-XIII din 04.05.199512 (cu modificările ulterioare), 7 funcţionari publici din cadrul MERN au fost angajaţi prin contract de muncă în calitate de consultanţi locali în Oficiul Biodiversitate, cărora, numai în cadrul unui proiect finanţat din FEN, le-a fost achitat costul serviciilor în sumă de 27,6 mii lei. În anul 2005, remunerarea funcţionarilor MERN angajaţi în diferite proiecte ale Oficiului Biodiversitate, finanţate atît din FEN, cît şi din surse externe, a alcătuit 101,2 mii lei.

__________________

12 M.O., 1995, nr.61, art.681.

 

Contrar prevederilor art.251 din Codul civil, adoptat prin Legea nr.1107-XV din 06.06.200213, dl A.Teleuţă, în calitate de conducător al Oficiului Biodiversitate, a încheiat cu sine însuşi contracte de muncă pentru prestarea serviciilor de consultant local în sumă de 5,9 mii lei, iar în baza contractului nr.51 din 01.11.2005, dumnealui personal s-a desemnat în funcţia de conducător al proiectului menţionat, valoarea contractului fiind de 7,9 mii lei, deşi, conform pct.10 din Regulamentul Oficiului Biodiversitate, aprobat prin Ordinul ministrului ecologiei şi resurselor naturale nr.67 din 13.07.2005, managerul Oficiului este totodată şi managerul proiectelor, astfel nefiind necesară efectuarea cheltuielilor suplimentare pentru conducerea proiectelor.

___________________

13 M.O., 2002, nr.82-86, art.661.

 

Din contul mijloacelor FEN s-au procurat 500 litri de benzină în sumă de 5,6 mii lei, care au fost casate în urma utilizării de către managerul proiectului a propriului automobil (marca BMV 520i), acesta parcurgînd în perioada 27.10.2005 - 19.11.2005 distanţa de 3215 km. Norma de decontare, stabilită de către managerul proiectului în mărime de 18 litri la 100 km, a fost majorată comparativ cu normele de consum al combustibilului pentru astfel de automobile.

Patrimoniul Oficiului Biodiversitate îl constituie bunurile procurate din sursele proiectelor, granturi şi împrumuturi. La 01.01.2006, Oficiul Biodiversitate dispunea de mijloace fixe şi bunuri materiale în valoare totală de 55,7 mii lei, care, contrar prevederilor art.39 din Legea nr.426-XIII, n-au fost supuse inventarierii. Pe parcursul controlului, la 10.05.2006, în urma efectuării inventarierii, s-au stabilit mijloace fixe în sumă totală de 99,3 mii lei, o parte din care fusese procurate în anul 2005, dar neluate la evidenţă.

Factorii de decizie ai MERN n-au efectuat controlul asupra activităţii financiare a Oficiului, prin ce au încălcat pct.17 din Regulamentul Oficiului Biodiversitate.

Generalizînd cele expuse, Curtea de Conturi concluzionează că pe parcursul anului 2005 veniturile de mediu au crescut simţitor, dar domeniile pentru finanţare prioritară nu sînt clar definite; soldurile tranzitive din FEN şi FEL, care sînt în continuă creştere, coexistă cu finanţarea insuficientă a proiectelor de mediu în domeniile pentru finanţare prioritară; evaluarea reală a rezultatelor şi impactului proiectelor, de regulă, nu se face; nu s-au înregistrat schimbări esenţiale la utilizarea mijloacelor alocate din FEN, care este eficientă şi raţională.

Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile depistate în urma controlului, în temeiul art.27, art.28 şi art.29 din Legea privind Curtea de Conturi nr.312-XIII din 08.12.1994 (cu modificările şi completările ulterioare),

hotărăşte:

1. Se cere de la conducerea Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale:

1.1. să examineze rezultatele controlului efectuat la MERN şi să întreprindă acţiuni în vederea lichidării neajunsurilor şi abaterilor de la legislaţia în vigoare, constatate în cadrul controlului, cu aplicarea sancţiunilor disciplinare faţă de persoanele vinovate de comiterea încălcărilor şi lacunelor depistate;

1.2. să asigure recuperarea în FEN a mijloacelor financiare în sumă de 14,3 mii lei, din motiv că organizatorii seminarului de la Viena au restituit participanţilor cheltuielile de călătorie şi sejur;

1.3. să asigure înregistrarea în termenele legale a Oficiului Biodiversitate, determinînd forma organizatorico-juridică şi activitatea acestuia în condiţiile actelor normative.

2. Se cere de la CA al FEN consolidarea capacităţilor Serviciului Evidenţă şi Control al FEN şi ale experţilor de proiecte pentru efectuarea verificărilor cu toţi beneficiarii de proiecte din mijloacele FEN, în scopul aprecierii situaţiei reale privind utilizarea la destinaţie a mijloacelor şi stabilirii datoriilor debitoare.

3. Se cere de la Oficiul Biodiversitate desfăşurarea activităţilor în strictă conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare şi Regulamentului Oficiului Biodiversitate.

4. Se recomandă Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale:

4.1. să identifice şi să aprobe domeniile prioritare de protecţie a mediului, stipulate în strategiile, programele şi planurile de acţiuni naţionale aprobate, stabilind obiective clare şi măsurabile, susţinute de acţiuni pentru atingerea lor, şi să justifice finanţarea necesară pentru implementare, cu identificarea surselor;

4.2. să restructureze managementul FEN şi al FEL, în special pentru:

- stabilirea de către Consiliile de administraţie a criteriilor pentru aprecierea proiectelor şi aranjarea lor în ordinea priorităţilor şi beneficiilor de mediu scontate, precum şi pentru asigurarea folosirii maxime a resurselor financiare disponibile;

- consolidarea capacităţilor FEN de elaborare a propunerilor pentru finanţare externă, de coordonare a activităţilor de mobilizare/colectare a fondurilor necesare şi de monitorizare a implementării proiectelor.

5. Se informează Ministerul Finanţelor despre încălcările şi neajunsurile depistate în cadrul controlului asupra utilizării mijloacelor pentru întreţinerea Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, formării şi utilizării mijloacelor Fondului Ecologic Naţional în perioada anului 2005.

6. Se informează Guvernul Republicii Moldova despre rezultatele controlului efectuat şi se propune:

6.1. să examineze eficienţa acţiunilor MERN şi Serviciului Vamal în vederea administrării încasărilor şi transferului plăţilor pentru poluarea mediului în condiţiile art.7 alin.(3) din Legea nr.1540-XIII din 25.02.1998 “Privind plata pentru poluarea mediului”;

6.2. să asigure compatibilitatea actelor normative ce desemnează organul responsabil de evidenţa mijloacelor băneşti ale FEN şi reglementează atribuţiile lui.

7. Despre măsurile întreprinse întru executarea cerinţelor punctelor 1-2 din prezenta hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de 3 luni.

8. Prezenta hotărîre poate fi atacată în modul stabilit de legislaţie şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.6 alin.(3) din Legea privind Curtea de Conturi.

 

PREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURIAla POPESCU

Chişinău, 1 iunie 2006.
Nr.29.

 

Dinamica realizării veniturilor Fondului Ecologic Naţional după surse

în perioada anilor 2003 – 2005

 

Anexa nr.1

 

mii lei

 

Tipurile de venituri

Executat 2003

Executat 2004

Aprobat 2005

Executat 2005

Devieri faţă de veniturile

aprobate în a.2005

(+, - )

Realizarea veniturilor

 în a.2005

 faţă de aprobat (%)

Venituri de casă Venituri efective

1

2

3

4

5

6

7

8

Venituri, total

20582,7

34769,3

35130,0

42184,7

42175,7

+7054,7

120,1%

1. Mijloacele transferate de către fondurile ecologice locale, din care:

1487,4

1143,4

2130,0

1611,5

1611,5

-518,5

75,7%

- 30% din veniturile totale ale fondurilor ecologice locale

-

1122,2

2080,0

1602,0

1602,0

-478,0

77,0%

- mijloacele destinate compensării daunelor cauzate rezervelor de peşte

7,6

21,2

50,0

9,5

9,5

-40,5

19,0%

2. Plăţi pentru emisiile de poluanţi din sursele mobile care folosesc benzină (etilată, neetilată), carburant pentru motoare de avion sau motorină.

12381,9

18214,2

25110,0

28757,9

28755,2

+3647,9

114,5%

3. Plata pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului

2373,4

5096

7890,0

9569,9

9563,4

+1679,9

121,2%

4. Dobînzi

-

-

-

2245,4

2245,4

+2245,4

-

Soldul la începutul perioadei

4332,4

10315,4

11470,6

11470,6

27930,6

+16460,0

243,5%

Soldul la sfîrşitul perioadei

-

11470,6

-

29834,3

+18363,7

260,1%

 

  Dinamica executării cheltuielilor din Fondul Ecologic Naţional după compartimente

în perioada anilor 2003-2005

 

Anexa nr.2

 

mii lei

Nr.

d/o

 

 

Tipuri de finanţare

Anul 2003

(Plan)

Executat

Anul 2004

(Plan)

Executat

Aprobat 2005

 

Executat 2005

Devieri faţă de cheltuielile aprobate în a.2005

Cheltuieli

de casă

 

Ponderea cheltuie-lilor pe structură

Mărimea absolută

 

 

(%)

1

2

3

4

5

6

7

8

9

Cheltuieli, total

(20500,0)

10267,3

(30415,4)

23298,7

46600,6

23821,0

100%

- 22779,6

51,1

I.

Finanţarea proiectelor pentru implementarea strategiilor, programelor şi planurilor naţionale de protecţie a mediului, standardelor şi normativelor, proiectelor pentru construcţia şi participarea prin cote- părţi la construcţia obiectivelor de protecţie a mediului

(14700,0)

7417,2

(24665,0)

19473,3

30732,1

16210,1

68,1%

-14522,0

51,7

II.

Extinderea şi protecţia fondului forestier şi a ariilor naturale protejate de stat

-

-

3000,0

2623,9

11,0%

-376,1

87,5

III.

Investigaţii ştiinţifice în domeniul protecţiei mediului, efectuate la comanda MERN; participarea prin cote-părţi la lucrările de cercetare, dezvoltare etc.

(1400,0)

1034,2

(24665,0)

965,8

4500,0

1301,5

5,5%

-3198,5

28,9

IV.

Organizarea şi gestionarea sistemului de informaţie şi reclamă ecologică, propagarea cunoştinţelor ecologice

(500,0)

323,8

(600,0)

600,0

1130,0

671,7

2,8%

-458,3

59,4

V.

Premierea specialiştilor indiferent de apartenenţa departamentală (pînă la 1% din FEN); achitarea cheltuielilor pentru crearea Bazei tehnico-materiale şi ţinerea evidenţei statistice a FEN

1(700,0)

340,5

(550,0)

442,2

1008,5

662,7

2,8%

-

-

VI.

Colaborarea internaţională în domeniul protecţiei mediului etc.

(2000,0)

514,2

(1300,0)

743,3

2790,0

1217,3

5,1%

-1572,7

43,6

VII.

Lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, accidentelor în producţie, altor situaţii ce pot aduce prejudicii mediului

(900,0)

430,3

(1400,0)

859,7

2700,0

842,4

3,5%

-1857,6

31,2

VIII.

Acordarea de sprijin financiar organizaţiilor ecologiste nonguvernamentale în baza unui program special de granturi pentru proiectele destinate protecţiei mediului

(300,0)

207,1

(300,0)

214,4

740,0

291,4

1,2%

-448,6

39,4

Soldul la începutul perioadei

4332,4

10315,4

11470,6

11470,6

27930,6

-

-

Soldul la sfîrşitul perioadei

11470,6

-

29834,3

-

-