H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiuni

în domeniul conservării diversităţii biologice

nr. 112-XV  din  27.04.2001

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.90-91/700 din 02.08.2001

* * *

Notă: În titlul şi în textul hotărîrii, sintagma “planul de acţiune” se înlocuieşte cu sintagma “planul de acţiuni”, în textul Strategiei se înlocuiesc denumirile unor ministere conform prin Hot.Parl. nr.80-XVI din 29.03.2007, în vigoare 04.05.2007

Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.

Art.1. - Se aprobă Strategia naţională şi Planul de acţiuni în domeniul conservării diversităţii biologice.

Art.2. - Guvernul va întreprinde măsurile necesare în vederea promovării strategiei menţionate.

Art.3. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.

Aprobate

prin Hotărîrea Parlamentului

nr.112-XV din 27 aprilie 2001

STRATEGIA NAŢIONALĂ ŞI PLANUL DE ACŢIUNI ÎN DOMENIUL

CONSERVĂRII DIVERSITĂŢII BIOLOGICE

I. SITUAŢIA ACTUALĂ ŞI TENDINŢELE DIN DOMENIUL

CONSERVĂRII BIODIVERSITĂŢII

1. Analiza situaţiei actuale a biodiversităţii

Diversitatea biologică naturală a Republicii Moldova este condiţionată de poziţia ei geografică. Teritoriul republicii este situat la confluenţa a 3 zone biogeografice: central-europeană, reprezentată de Podişul Central al Codrilor, eurasiatică, reprezentată de regiunile de silvostepă şi de stepă, şi mediteraneană, reprezentată de fragmentele de silvostepă xerofită din sudul ţării. Biodiversitatea este mare la toate nivelurile de organizare a materiei vii: genotipic, populaţional, genomic, biocenotic, ecosistemic şi landşaftic. Majoritatea taxonilor biodiversitari sînt situaţi în extremităţile arealurilor lor naturale, fapt ce le sporeşte vulnerabilitatea faţă de factorii antropici. Deosebit de mare este biodiversitatea plantelor de cultură şi a animalelor domestice.

Ecosistemele naturale sînt extrem de degradate din cauza fragmentării, exploatării intensive şi poluării.

A. Diversitatea landşaftică şi impactul antropic

Teritoriul Republicii Moldova, amplasat în sud-estul Europei, se află în proporţie de 90% între fluviul Nistru şi rîul Prut. Clima este temperat-continentală. Se evidenţiază 2 zone naturale: de silvostepă şi de stepă. Zona de silvostepă include 3 regiuni landşaftice: regiunea podişurilor şi platoului de silvostepă, regiunea podişurilor şi cîmpiilor cu fîneaţă din stepa Bălţului, regiunea podişurilor cu păduri a Codrilor. Zona de stepă include 2 regiuni landşaftice: regiunea cîmpiei de stepă a teraselor Nistrului Inferior şi regiunea cîmpiilor fragmentate din stepa Bugeacului.

Din suprafaţa totală a Republicii Moldova, terenurile agricole ocupă 75,6%, dintre care 64,5% sînt prelucrate intensiv. Ecosistemele naturale şi elementele recreative constituie circa 15% din teritoriul naţional. Vegetaţia spontană este reprezentată de formaţiunile zonale de tipul pădurilor şi stepelor şi de formaţiunile azonale - de luncă, petrofite, acvatice şi palustre.

B. Ecosisteme şi habitate

Ecosistemele Republicii Moldova sînt de 3 tipuri principale: ecosisteme naturale (forestiere, de stepă, de luncă, petrofite, acvatice şi palustre, cavernicole), ecosisteme agricole (cerealiere, pomicole, viticole, legumicole etc.) şi ecosisteme urbane.

Ecosistemele forestiere

Suprafaţa totală a terenurilor cu vegetaţie forestieră constituie 325,4 mii ha. Fondul forestier naţional cuprinde circa 800 corpuri de pădure cu o suprafaţă de la 5 pînă la 1500 ha, repartizate neuniform pe teritoriul ţării. Gradul mediu de împădurire constituie 9,6%, avînd o variaţie semnificativă în diferite zone: în zona de nord - 7,2%, în zona de centru - 13,5% şi în zona de sud - 6,7%.

În zona de nord sînt răspîndite 2 tipuri de pădure: stejăretele cu stejar pedunculat şi cireş, dominante în această zonă, şi, pe o suprafaţă neînsemnată, - stejăretele cu stejar pedunculat şi mesteacăn.

Pădurile din centru reprezintă un masiv silvic compact de tipul pădurilor de foioase din zona centrală a Europei. Principalele comunităţi forestiere sînt pădurile de fag, de gorun cu carpen şi pădurile monodominante de gorun.

La sud vegetaţia forestieră este reprezentată de comunităţi forestiere monodominante de gorun şi de gorun cu carpen. În prezent aceste păduri sînt în mare parte degradate.

Flora ecosistemelor forestiere include 859 de specii, iar fauna - 172 de specii de vertebrate terestre şi circa 9 mii specii de insecte. Circa 35% din totalul speciilor periclitate sînt specii din ecosistemele forestiere.

Cauzele care au generat degradarea principalelor comunităţi forestiere sînt:

a) aplicarea, un timp îndelungat (în ultimele 2 secole), a regenerării prin lăstari;

b) neglijarea îndrumărilor tehnice de specialitate în cadrul lucrărilor de gospodărire a arboreturilor;

c) păşunatul excesiv;

d) folosirea în lucrările de împădurire şi reîmpădurire a speciilor necorespunzătoare condiţiilor staţionale;

e) întreţinerea necorespunzătoare a culturilor silvice;

f) procesele intensive de uscare în masă a unor specii forestiere (stejar pufos, stejar pedunculat, frasin, salcîm etc.);

g) expansiunea dăunătorilor defoliatori;

h) neconcordanţa dintre unele arboreturi şi condiţiile staţionale (52% din plantaţii sînt salcîmete);

i) sporirea considerabilă a tăierilor ilicite (de la 826 m³ în 1985 la 7096 m³ în 1998).

Majoritatea pădurilor necesită lucrări urgente de reconstrucţie ecologică, în special ameliorarea şi refacerea structurii şi a compoziţiei lor, în corespundere cu potenţialul staţional.

Ecosistemele de stepă

Prin valorificarea terenurilor naturale în scopul creării de plantaţii agricole, ecosistemele naturale de stepă au fost distruse într-o mare măsură (90%). Vegetaţia de stepă s-a păstrat sub formă de pîlcuri (0,5 - 300 ha) în zona de nord (stepa Bălţului) şi în zona de sud (stepa Bugeacului) şi ocupă circa 65 mii ha (1,92% din teritoriul naţional). Comunităţile de stepă se încadrează în provincia stepelor pontice şi se caracterizează prin predominarea speciilor de negară, a plantelor cu perioada de vegetaţie scurtă şi a subarbuştilor xerofili.

Flora vegetaţiei de stepă include peste 600 de specii, iar fauna - 109 specii de animale vertebrate.

Impactul antropic a cauzat intensificarea proceselor de erodare rapidă a genofondului populaţional, specific şi cenotic. Tot mai rare şi mai vulnerabile devin comunităţile primare, tipice ecosistemelor şi habitatelor de stepă. Majoritatea speciilor de plante spontane şi de animale sălbatice din ecosistemele de stepă sînt periclitate critic, impunîndu-se măsuri urgente pentru salvarea lor.

Ecosistemele de luncă

Actualmente nu mai există sectoare cu vegetaţie naturală de luncă neafectată de impactul uman. Doar în luncile Nistrului şi Prutului s-au mai păstrat fragmente de vegetaţie constituită din comunităţi primare (101,4 mii ha sau 3% din teritoriul naţional).

Genofondul vegetal al pajiştilor de luncă include circa 650 de specii care formează 70 de comunităţi din clasele Phragmiteti-Magnocaricetea, Bolboschoenetea maritimi, Molinio-Arrhenatheretea etc. Influenţate fiind de factorii antropici, 28 de specii se află pe cale de dispariţie.

Fauna ecosistemelor de luncă constituie 88 de specii de animale vertebrate.

Deteriorarea biodiversităţii şi degradarea biocenozelor ecosistemelor de luncă sînt cauzate, în fond, de factorii antropici: desecarea biotopurilor inundabile, valorificarea terenurilor fertile, păşunatul excesiv, salinizarea, poluarea etc. Majoritatea ecosistemelor de luncă, amplasate pe teritorii fragmentare, au un grad sporit de degradare şi sînt ocupate adesea de biocenoze secundare cu plante ruderale, halofile etc. Sînt necesare lucrări urgente de restabilire a sectoarelor de luncă care deocamdată au o capacitate suficientă de revitalizare.

Ecosistemele petrofite

Categoria ecosistemelor petrofite înglobează următoarele tipuri de ecosisteme: păduri petrofite de stejar pedunculat, păduri petrofite de gorun, păduri subaride de stejar pufos şi comunităţi ierboase petrofite.

Flora petrofită numără în total peste 250 de specii. Cele mai reprezentative sînt familiile Asteraceae, Caryophyllaceae, Brassicaceae, Poaceae, ale căror specii constituie 60,7% din flora petrofită. Sînt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova 18 specii din flora petrofită.

Fauna ecosistemelor petrofite este săracă şi cuprinde 38 de specii, inclusiv: mamifere - jderul-de-piatră; păsări - codroşul-de-munte, porumbelul-de-stîncă, mierla-de-piatră, pietrarul; reptile - balaurul galben etc.

Ecosistemele acvatice şi palustre

Reţeaua hidrografică a Republicii Moldova constă din 3260 de rîuri şi rîuleţe cu o lungime totală de circa 16 mii km. Cele mai importante sînt fluviile Dunărea, Nistru şi rîurile Prut, Răut, Bîc şi Botna. În afară de acestea, pe teritoriul ţării există 3532 de lacuri şi bazine de acumulare cu o suprafaţă totală de 333 km² şi cu un volum de acumulare de 1,8 km³.

Biodiversitatea vegetală acvatică şi palustră include peste 160 de specii. Sub influenţa factorilor antropici (poluarea bazinelor acvatice cu diferite substanţe organice şi chimice etc.), numărul speciilor rare caracteristice acestor ecosisteme a depăşit 30%. Sînt înregistrate 37 de comunităţi acvatice şi palustre periclitate.

În hidrofauna fluviilor, rîurilor şi lacurilor Republicii Moldova sînt înregistrate circa 2135 de specii şi subspecii de animale, inclusiv 82 specii de peşti, 91 specii de moluşte, 336 specii de insecte şi 318 specii de crustacee.

Sub influenţa impactului antropic foarte pronunţat, numărul total de specii ale principalelor obiecte acvatice s-a redus cu circa 25-30%. Din componenţa ihtiofaunei au dispărut asemenea specii cum ar fi: morunul, nisetrul, păstruga, ţigănuşul, anghila etc.

Ecosistemele agricole

Ecosistemele agricole constituie 75,6% din tot teritoriul naţional, în ele predominînd agrofitocenozele: cerealiere (grîul, orzul, porumbul), pomicole (mărul, prunul, cireşul, vişinul, caisul, nucul), viticole (diverse soiuri de viţă de vie), legumicole (tomatele, varza, ceapa, castraveţii), ale culturilor tehnice (tutunul, sfecla de zahăr) şi furajere (lucerna). Extinderea şi exploatarea nechibzuită a terenurilor agricole au cauzat accelerarea proceselor de erodare hidrică a solului şi de spălare a humusului. Suprafaţa terenurilor puternic erodate constituie circa 440 mii ha, iar mai mult de 50 mii ha sînt distruse de alunecările active.

Biodiversitatea ecosistemelor agricole include 97 specii de plante cultivate (553 de soiuri, hibrizi, linii şi forme locale), 28 specii şi rase de animale domestice şi 109 specii de animale sălbatice. În perioada pasajului şi în timpul iernii, aceste ecosisteme sînt frecventate de 70 de specii de păsări.

Ecosistemele urbane

Ecosistemele urbane au o importanţă substanţială în protecţia mediului şi în conservarea biodiversităţii. Suprafaţa spaţiilor verzi în principalele municipii ale ţării constituie: 1,1 mii ha în raza Chişinăului, 0,4 mii ha în raza Bălţului şi 0,3 mii ha în raza Tiraspolului. Carcasa verde a municipiului Chişinău este formată din 25 de unităţi structural-spaţiale de diverse dimensiuni şi include circa 220 de specii şi 55 de varietăţi de foioase şi conifere, dintre care 168 specii de arbori, 97 specii de arbuşti şi 10 specii de liane lemnoase.

Comunităţile ruderale. Speciile străine invazive

Sporirea vădită a elementului antropofil în flora Republicii Moldova a provocat schimbări esenţiale în structura învelişului vegetal. Invazia speciilor sinantrope în ecosistemele naturale degradate frînează procesele de restabilire a biocenozelor naturale şi afectează funcţionalitatea lor.

Flora sinantropă se constituie din 3 grupe principale: ruderală, segetală şi adventivă, a căror diversitate specifică o alcătuiesc circa 460 de specii ce formează 43 de comunităţi din clasele Festuceta, Brometa, Secalineta şi Chenopodieta. Buruienile cu caracter agresiv constituie 114 specii, dintre acestea fiind identificate 11 specii de plante de carantină. Reprezentanţii acestor specii afectează mai cu seamă ecosistemele naturale de pajişti degradate şi ecosistemele agricole. Pentru ecosistemele forestiere un pericol considerabil îl prezintă arţarul american.

În Republica Moldova lipseşte, însă, o politică naţională cu privire la speciile străine invazive, nu este evaluat eventualul risc pentru ecosistemele naturale, pentru habitatele şi speciile autohtone în procesul de introducere a lor.

C. Compoziţia taxonomică a biotei

Poziţia geografică a Republicii Moldova, structura ei geomorfologică complexă şi condiţiile climaterice au condiţionat, de asemenea, o vastă biodiversitate la nivel specific.

Lumea vegetală este foarte bogată şi include 5513 specii de plante: plante superioare - 1989 specii, inclusiv plante vasculare - 1832 (pterodofite - 25, gimnosperme - 1, angiosperme - 1806), briofite (muşchi) -157 specii; 3524 specii de plante inferioare, inclusiv lichenofite (licheni) - 124, alge - 3400 specii. Cele mai bogate familii de plante superioare sînt Asteraceae, Poaceae şi Cyperaceae. Arborii şi arbuştii constituie 139 specii, dintre care 3 specii de liane, 81 specii de arbuşti şi 45 specii de arbori.

Flora include un şir de specii relicte terţiare (speciile din genurile Quercus, Fagus, Carpinus, Crataegus, Cotinus, Acer, Swida, Berberis, Trapa, Typha, Phragmites, Nymphaea, Nuphar) şi cuaternare (specii din familiile Asteraceae, Poaceae, Lamiaceae etc.). Destul de însemnată este ponderea grupei de plante ruderale, care numără peste 450 de specii.

Ciupercile (micofitele) din ecosistemele naturale constituie 1200 specii, inclusiv macromicetele - peste 400 specii (clasa Basidiomycetes - 363 specii şi clasa Ascomycetes - 52 specii). Majoritatea lor absolută populează biotopurile ecosistemelor forestiere. Circa 70 specii de ciuperci sînt comestibile. Cauza principală a diminuării biodiversităţii lor este distrugerea şi poluarea habitatelor.

Lumea animală constituie circa 14800 specii de animale (461 specii de vertebrate şi 14339 specii de nevertebrate).

Fauna vertebratelor include 70 specii de mamifere, 281 specii de păsări, 14 specii de reptile, 14 specii de amfibieni şi 82 specii de peşti.

Migraţia păsărilor pe teritoriul naţional decurge atît pe spaţii largi, cît şi pe căile est-europene de migraţie. Printre torentele de păsări migratoare, pe unul din primele locuri, în ceea ce priveşte efectivele numerice, se plasează cele acvatice şi palustre, care se odihnesc şi se hrănesc pe cursul inferior al Nistrului şi al Prutului.

În pădurile de luncă au fost înregistrate 153 de specii de vertebrate terestre sau 89% din numărul total de specii vertebrate din ecosistemele forestiere. Totodată, pădurile de luncă şi zăvoaiele, care reprezintă habitate valoroase pentru animalele sălbatice, sînt cele mai deteriorate şi necesită o restabilire cît mai urgentă.

În Republica Moldova sînt înregistrate peste 12 mii specii de insecte. Cel mai mare număr de specii şi familii revin ordinelor Coleoptera, Diptera, Hymenoptera, Lepidoptera. Domină speciile terestre fitofage şi răpitoare (79,6%); paraziţii nevertebratelor constituie 12,1%, ai vertebratelor - 2,4%, speciile acvatice şi semiacvatice constituie 5,9%.

Componenţa actuală a faunei include circa 55 specii relicte ponto-caspice, inclusiv 15 specii de peşti şi 4 specii de moluşte. Circa 10 % dintre ele sînt endemice pentru bazinul Mării Negre.

D. Comunităţi şi habitate valoroase

Formaţiunile vegetale zonale sînt reprezentate de comunităţi forestiere şi de stepă, care formează 3 tipuri de vegetaţie: silvică, de silvostepă şi de stepă. Constituind zona de interferenţă a 3 regiuni biogeografice, vegetaţia Republicii Moldova deţine specificul "efectului de muchie" macroecotonal la scară regională, fapt care-i atribuie 2 particularităţi specifice esenţiale: pe de o parte, ea are o vastă biodiversitate floristică şi fitocenotică, iar pe de altă parte, are o vulnerabilitate extrem de mare, deoarece ponderea taxonilor biologici, aflaţi la extremităţile arealului lor natural, este considerabilă.

Vegetaţia forestieră naturală valoroasă este reprezentată de comunităţi ce constituie 4 formaţiuni vegetale: Fageta sylvaticae, Querceta petraeae, Querceta roboris şi Querceta pubescentis. Importanţa şi semnificaţia vegetaţiei forestiere tipice pentru Republica Moldova sînt edificate şi prin prezenţa pădurilor petrofite unicale (edificatori: stejarul pedunculat, gorunul) cu un şir de comunităţi endemice (Genisto tetragonae-Seselietum peucedanifoli, Astragalo pseudoglauci-Koelerietum).

Pe întreg teritoriul ţării sînt înregistrate comunităţi ce ţin de 11 formaţiuni de stepă, principalele fiind: Stipeta capillatae, Festuceta valesiacae, Bothriochloeta ischaemi, Poeta angustifoliae şi Artemisieta austriacae. Deosebit de valoroase ca exponenţi ai biodiversităţii sînt comunităţile de stepă petrofită din zona de nord cu diverse specii rare de importanţă regională şi europeană (Gimnocarpium robertianum, Paronychia cephalotes, Schivereckia podolica etc.).

Cele mai reprezentative habitate ale lumii animale sînt ariile naturale protejate de stat: deltele Dunării şi Nistrului, bălţile din luncile Prutului, Răutului, Bîcului şi Botnei, lacurile naturale Beleu şi Manta, bazinele de acumulare Cuciurgan, Costeşti-Stînca, Dubăsari. În aceste locuri vieţuiesc multe specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni şi peşti. Rezervaţiile ştiinţifice "Prutul de Jos" şi "Pădurea Domnească" servesc ca habitate importante pentru coloniile mari de pelicani şi stîrci cenuşii.

Ariile cu comunităţi vegetale şi faunistice valoroase necesită o atenţie deosebită, protecţia lor fiind monitorizată la nivel naţional, regional şi internaţional.

2. Conservarea şi utilizarea biodiversităţii

A. Conservarea biodiversităţii în habitatele naturale (in situ)

Cartea Roşie a Republicii Moldova

Cartea Roşie a Republicii Moldova (ediţia a II-a) include 243 de specii, inclusiv 118 specii de plante, 9 specii de ciuperci şi 116 specii de animale. Extrem de periclitate sînt unele specii de plante vasculare şi de licheni, de mamifere, păsări, reptile şi peşti.

Din totalul plantelor rare, 48 de specii sînt caracteristice pentru ecosistemele forestiere, 32 - pentru cele de stepă, 19 - pentru cele petrofite, 18 - pentru cele de luncă şi 4 - pentru ecosistemele acvatice şi palustre.

Unele specii care vieţuiesc pe teritoriul Republicii Moldovei sînt incluse în Cartea Roşie Europeană: plante - papucul-Venerei, ciulinii de baltă; mamifere - nurca europeană, popîndăul comun, popîndăul cu pete; păsări - raţa roşie, acvila ţipătoare mare, vînturelul mic, cristelul; reptile - vipera de stepă; peşti - fusarul, lostriţa, nisetrul; insecte - calosoma mirositoare, croitorul-stejarului etc.

Cele mai importante arii de concentrare a speciilor de plante şi animale periclitate sînt pădurile din zona centrală (rezervaţiile "Codru", "Plaiul Fagului", "Pădurea Domnească", "Iagorlîc", masivul de pădure "Orhei"), sectoarele de pe pantele abrupte ale Nistrului (sectorul Naslavcea-Dubăsari) şi ale Prutului (sectorul Teţcani-Văratic), rezervaţia ştiinţifică "Prutul de Jos", lacurile Beleu, Manta, Cahul, bazinele de acumulare Cuciurgan, Costeşti-Stînca, Dubăsari şi rezervaţiile de stepă "Ciumai" şi "Bugeac" din sudul ţării.

În scopul ocrotirii speciilor de plante şi animale periclitate este necesar de a identifica comunităţile rare şi a conserva biotopurile şi habitatele acestora. A fost elaborată lista comunităţilor vegetale rare (77 la număr), dintre care multe se află pe teritoriul rezervaţiilor naturale protejate de stat. Ariile naturale protejate de stat Conform cerinţelor Convenţiei privind diversitatea biologică (Rio de Janeiro, 1992), în Republica Moldova a fost creat un sistem de arii naturale protejate de stat, au fost emise regulamente privind structura lor organizatorică şi domeniile de activitate, care au servit ca bază la elaborarea Legii privind fondul ariilor naturale protejate de stat, adoptate în anul 1998. În ultimii ani, suprafaţa ariilor naturale protejate de stat a sporit simţitor, constituind 66467 ha, ceea ce alcătuieşte 1,96% din teritoriul naţional. Cu toate acestea, suprafaţa ariilor naturale protejate de stat din ţară este cu mult mai mică decît cea din unele ţări europene (Ucraina - 3%, Romînia - 4,8%, Franţa - 7%, Germania - 13%). Ponderea relativ mică a ariilor naturale protejate de stat, în raport cu întreg teritoriul ţării, şi caracterul izolat al amplasării lor nu asigură o conservare eficientă a biodiversităţii. Situaţia se agravează şi prin nerespectarea regimului de protecţie pe unele suprafeţe din cadrul ariilor naturale protejate de stat, prin lacunele cadrului instituţional, nivelul insuficient al calificării cadrelor şi al responsabilităţii autorităţilor locale. Toţi aceşti factori pot avea un impact negativ de mari proporţii asupra conservării biodiversităţii pe întreg teritoriul ţării.

Nucleul ariilor naturale protejate de stat îl constituie rezervaţiile peisagistice (51,5%) şi cele ştiinţifice (29,4%). Este semnificativ faptul că 89,5% (59495 ha) din suprafaţa totală a acestor arii sînt amplasate în sectorul silvic, alcătuind 18,8% din suprafaţa totală a fondului forestier naţional. Cu toate acestea, regimul de arii protejate este respectat, parţial, doar în rezervaţiile ştiinţifice, unde pădurile ocupă o suprafaţă de 18028 ha (5,0% din suprafaţa totală acoperită cu păduri). Analiza reprezentativităţii principalelor comunităţi forestiere în rezervaţiile ştiinţifice relevă faptul că gorunetele şi stejăretele nu sînt protejate eficient, constituind mai puţin de 10 % din suprafaţa totală a comunităţilor forestiere respective.

Principalele unităţi de landşaft ale ariilor naturale protejate de stat sînt: codrii (38,1%), podişurile de silvostepă (24,2%), stepele şi luncile (28,6%).

Ca urmare a acţiunilor întreprinse în ultimii ani în vederea conservării biodiversităţii, a sporit considerabil numărul speciilor de plante şi animale protejate de stat. Astfel, în prezent sînt luate sub protecţia statului 269 specii de plante şi 215 specii de animale.

Reţeaua ecologică naţională

Dezechilibrul ecologic, actuala situaţie social-economică, modul intensiv şi extensiv de exploatare a resurselor naturale şi a întregului spaţiu vital naţional impun stringenţa elaborării şi creării reţelei ecologice naţionale.

Concepţia creării reţelei ecologice naţionale a fost iniţiată în anul 1991 prin elaborarea Schemei Teritoriale Complexe de Protecţie a Naturii în Republica Moldova şi include următoarele elemente principale: ariile naturale reprezentative pentru structura biosferei (nucleul), coridoarele ecologice de migraţie şi de dispersie, "ţesuturile ecologice" reorganizate (agrocenozele) şi zonele-tampon.

Elemente ale nucleului sînt, de fapt, ariile naturale protejate de stat, sectoarele compacte reprezentative şi cu un înalt potenţial vital din ecosistemele naturale forestiere, de stepă, de luncă, acvatice şi palustre.

În asigurarea stabilităţii tuturor elementelor reţelei ecologice naţionale, un rol important revine "ţesuturilor ecologice" de completare a agrocenozelor, care prevăd sporirea eterogenităţii agrolandşafturilor (prin includerea în componenţa lor a diferitelor tipuri de oaze biocenotice), precum şi crearea unei reţele de fîşii forestiere care să asigure atît conexiunea ecosistemelor naturale, cît şi protecţia agrofitocenozelor.

Schema Teritorială Complexă de Protecţie a Naturii în Republica Moldova cuprinde 11113 km² (33% din teritoriul naţional), inclusiv 207 mii ha de păduri existente, dintre care 176 mii ha în zona de silvostepă şi 31 mii ha în zona de stepă. Pentru menţinerea unui echilibru dinamic şi pentru conservarea biodiversităţii, este necesară, în primul rînd, extinderea suprafeţelor împădurite din cadrul reţelei ecologice naţionale pînă la 290 mii ha, inclusiv în zonele de silvostepă - pînă la 240 mii ha, iar în zonele de stepă - pînă la 50 mii ha.

Componentele de importanţă globală ale reţelei ecologice naţionale sînt zonele umede: zona de revărsare a Prutului în delta Dunării (rezervaţia biosferei "Delta Dunării") şi zona de revărsare a Nistrului în Marea Neagră (rezervaţia biosferei "Nistrul Inferior"), care servesc ca habitate pentru multe specii de păsări de apă migratoare în direcţiile sud-nord şi est-vest.

Componentele de importanţă europeană ale reţelei ecologice naţionale sînt: bălţile din cursul superior şi mediu al Nistrului şi al Prutului, rezervaţiile ştiinţifice "Codru", "Plaiul Fagului", "Pădurea Domnească", "Prutul de Jos" şi "Iagorlîc".

Componentele de importanţă naţională ale reţelei ecologice naţionale sînt: bălţile din luncile rîurilor Răut, Bîc, Botna şi din luncile altor afluenţi ai Nistrului şi Prutului, rezervaţiile naturale şi sectoarele reprezentative de landşaft, lacurile şi bazinele mari de apă, zonele de recreare, perdelele forestiere de protecţie şi oazele biocenotice din ecosistemele agricole.

În perioada de trecere la economia de piaţă, unele elemente ale concepţiei reţelei ecologice naţionale se cer a fi revizuite.

Responsabilă de crearea şi funcţionarea reţelei ecologice naţionale a Republicii Moldova este autoritatea centrală de stat pentru mediu.

B. Conservarea biodiversităţii în afara habitatelor naturale (ex situ).

Colecţiile de muzeu Conservarea ex situ este o metodă eficientă de păstrare a biodiversităţii, ea avînd drept obiect genofondul acumulat în colecţiile de plante, de animale şi de microorganisme, întreţinute în instituţiile de cercetare, în grădinile botanice şi zoologice, în băncile de gene, în muzee etc. Colecţiile de plante includ circa 14 mii de specii (70 mii de soiuri, hibrizi, linii şi forme locale), iar colecţiile de animale - circa 230 de specii şi rase. Colecţiile de microorganisme sînt constituite din diferite specii de bacterii, ciuperci şi alge, întrunind circa 500 de taxoni. Ierbarul Naţional cuprinde circa 320 mii de mostre de plante din flora contemporană, colecţiile zoologice - 182 de specii de păsări şi circa 4700 specii de insecte, colecţiile de plante fosile - circa 270 de specii, iar cele de animale fosile - circa 1500 de mostre. Din cauza finanţării insuficiente, această bogăţie naţională poate fi pierdută pentru totdeauna.

C. Valorificarea resurselor biologice

În Republica Moldova resursele biologice naturale (forestiere, acvatice, de pajişti etc.) sînt limitate ca urmare a faptului că un timp îndelungat au fost utilizate neraţional. În prezent, activităţile ce ţin de valorificarea resurselor naturale se desfăşoară sub egida Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, fapt ce deschide perspectiva redresării situaţiei.

Pădurile din ţară au o productivitate medie. Volumul total al masei lemnoase din fondul forestier constituie 35,14 milioane m³, fiecărui locuitor al ţării revenindu-i cîte 8,1 m³. Volumul masei lemnoase recoltate anual constituie circa 370 mii m³. Cele mai productive sînt arboreturile de plop (310 m³/ha), iar cele mai puţin productive - arboreturile de salcîm (132 m³/ha). Tăierile ilicite anuale constituie 7-8 mii m³.

În scopul sporirii resurselor forestiere accesorii, au fost create plantaţii de arbori şi arbuşti fructiferi şi de pomuşoare (scoruş, cătină albă, corn, nuc, alun, măceş, păducel etc.). De pe aceste plantaţii se recoltează în medie pe an circa 300 tone de fructe şi pomuşoare.

Fondul cinegetic se extinde pe o suprafaţă de 2800 mii ha. Potenţialul cinegetic al acestor suprafeţe este destul de restrîns, el fiind în stare să asigure cu hrană naturală doar circa 2 mii de cerbi, 10 mii de căprioare, 5 mii de mistreţi, 180 mii de iepuri de cîmp, 180 mii de fazani şi 100 mii de potîrnichi. În ultimii ani a fost interzis vînatul la cerbi, căprioare şi mistreţi. Cu toate acestea, numărul cerbilor s-a redus de circa 10 ori, al căprioarelor şi mistreţilor - de 5-6 ori, al iepurilor de cîmp - de 2-3 ori (în primul rînd, din cauza braconajului).

A scăzut substanţial şi productivitatea piscicolă ca urmare a braconajului, a necoordonării cotelor de pescuit între Republica Moldova şi statele vecine - Romînia şi Ucraina, precum şi ca urmare a schimbărilor negative din cadrul biocenozelor rîurilor, mai cu seamă al biocenozei Nistrului.

3. Premisele conservării biodiversităţii

A. Aspectele legislative şi instituţionale

În prezent Republica Moldova dispune de o bază legislativă nouă în domeniul protecţiei mediului. Au fost adoptate legi adecvate trecerii la economia de piaţă, care reglementează majoritatea aspectelor valorificării, conservării şi regenerării resurselor biologice. Unele legi adoptate vizează direct aspectele biodiversităţii, altele au un caracter mai general, reglementînd diferite probleme ale mediului. Legile referitoare la biodiversitate includ aproape toate compartimentele şi mecanismele necesare promovării lor.

Legislaţia în vigoare are şi unele lacune, care se cer a fi înlăturate. În acest sens, se impune elaborarea unei legi speciale care ar stabili statutul reţelei ecologice naţionale, precum şi modificarea şi completarea unor legi de specialitate. Este în detrimentul cauzei lipsa actelor normative orientate spre conservarea şi menţinerea fondului genetic al speciilor din flora spontană, spre reglementarea relaţiilor în domeniul biotehnologiilor şi al utilizării organismelor modificate genetic. Nu este reglementat, nici prin legi, nici prin alte acte normative, mecanismul economic al perceperii plăţii pentru colectarea speciilor din flora spontană şi din fauna sălbatică. Imperativele conservării biodiversităţii sînt foarte puţin statuate în legislaţia de specialitate şi, în primul rînd, în cea economică. Lasă mult de dorit reglementarea modului de valorificare a regnului vegetal, rămîne imperfect cadrul normativ privind reglementarea zonelor umede şi precizarea mecanismului de ţinere a cadastrului lumii animale.

Activităţile de conservare a biodiversităţii sînt executate de: Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale (subdiviziunile de bază: Inspectoratul Ecologic de Stat, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Institutul de Ecologie şi Geografie, agenţiile ecologice şi inspecţiile ecologice), Academia de Ştiinţe a Moldovei (subdiviziunile de bază: Grădina Botanică (institut), Institutul de Zoologie, Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor, Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie, Centrul de Resurse Genetice Vegetale), Agenţia pentru Silvicultură «Moldsilva», Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi Ministerul Sănătăţii.

Autorităţile locale sînt o verigă administrativă cu o mare influenţă asupra biodiversităţii, de care depinde în mare măsură promovarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiuni în domeniul conservării diversităţii biologice.

În Republica Moldova există circa 40 de organizaţii neguvernamentale care activează, în calitate de parteneri ai autorităţilor publice, la aplicarea măsurilor de protecţie a mediului, inclusiv a măsurilor de conservare a biodiversităţii. Dezvoltarea reţelei de organizaţii neguvernamentale la nivel local, orientate spre conservarea biodiversităţii şi educarea ecologică a populaţiei, ar spori implicarea publicului larg, şi mai ales a tineretului, în realizarea obiectivelor preconizate.

B. Valorificarea potenţialului local

Pentru protecţia eficientă a biodiversităţii şi a habitatelor, o importanţă deosebită are promovarea, la nivel local, a unei politici unice, cu antrenarea tuturor resurselor existente, inclusiv a cadrului instituţional, a sectorului neguvernamental, a resurselor umane şi financiare.

Promovarea politicii de conservare a biodiversităţii la nivel local va include respectarea standardelor şi a normativelor calităţii mediului, reducerea nivelului de poluare a acestuia de către agenţii economici, eficientizarea procesului de producţie prin implementarea tehnologiilor inofensive pentru mediu şi înfăptuirea unor acţiuni care nu necesită o finanţare suplimentară, încurajarea şi antrenarea producătorilor în acţiuni de restabilire a mediului şi de protecţie a habitatelor, educarea ecologică a populaţiei, asigurarea accesului publicului larg la informaţiile referitoare la conservarea biodiversităţii şi asigurarea participării acestuia la luarea de decizii în domeniu. Realizarea programelor speciale privind crearea reţelei ecologice naţionale, extinderea fîşiilor de protecţie, protejarea zonelor umede şi a zonelor de protecţie a rîurilor, minimalizarea impactului negativ cauzat de activităţile economice şi de alte acţiuni de acest fel devin sarcina primordială a secţiilor pentru protecţia mediului şi gestiunea resurselor naturale ale consiliilor judeţene. În domeniul aplicării mecanismelor economice sînt prioritare elaborarea şi implementarea stimulenţilor economici, a taxelor diferenţiate şi a tehnologiilor nonpoluante.

C. Integrarea cerinţelor conservării biodiversităţii în politicile sectoriale

În etapa realizării, în legătură cu tranziţia la economia de piaţă, a reformelor profunde în toate domeniile social-economice, o importanţă primordială are integrarea în concepţia reformei economice şi în politicile sectoriale a cerinţelor privind protecţia mediului. Aceste cerinţe constituie o parte componentă a strategiilor de dezvoltare social-economică şi a unor documente naţionale de mediu, cum ar fi:

Orientările strategice de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pînă în anul 2005;

Programele de activitate ale Guvernului: "Legalitate, consolidare şi reforme - întru bunăstarea naţiunii" (1999), "Renaşterea economiei - renaşterea ţării" (2001);

Concepţia protecţiei mediului în Republica Moldova (1995);

Programul Naţional Strategic de Acţiuni în Domeniul Protecţiei Mediului Înconjurător pînă în anul 2020 (1995);

Planul Naţional de Acţiuni în domeniul Protecţiei Mediului pentru anii 1996-1998 (1996).

Sectoarele principale ale economiei naţionale care au un impact puternic asupra biodiversităţii sînt: agricultura, silvicultura, complexul energetic şi transportul. Principiul de conservare a biodiversităţii devine treptat o parte integrantă a politicilor sectoriale. Coordonarea activităţilor din diferite sectoare ale economiei şi elaborarea programelor de specialitate, care au drept obiectiv restabilirea resurselor biologice, devin priorităţi ale strategiilor naţionale.

D. Cercetarea şi monitorizarea biodiversităţii.

Fondul genetic şi securitatea biologică

Problemele ce ţin de cercetarea şi monitorizarea biodiversităţii, de fondul genetic şi securitatea biologică au fost abordate în diverse programe tehnico-ştiinţifice, însă nivelul derulării acestora şi al interpretării rezultatelor obţinute lasă de dorit.

Cercetările în domeniul biodiversităţii

Academia de Ştiinţe a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău şi instituţiile de cercetări ştiinţifice de profil efectuează cercetări ce ţin de valorificarea şi protecţia florei şi faunei, de introducerea noilor taxoni şi crearea colecţiilor de plante, animale şi microorganisme.

Rezultatele de bază ale diferitelor programe de cercetare a biodiversităţii au fost publicate de Academia de Ştiinţe a Moldovei şi de alte instituţii. Prima ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova a apărut în 1978, iar a doua este în curs de apariţie.

Structura ecosistemelor a fost studiată în mod minuţios doar în rezervaţia ştiinţifică "Codru" şi în bazinele Nistrului şi Prutului. Ecosistemele rezervaţiilor ştiinţifice "Plaiul Fagului", "Pădurea Domnească", ale bazinelor rîurilor Ialpug şi Cogîlnic, ale lacului Beleu şi ale altor zone umede sînt studiate insuficient. Cercetările silvice efectuate au permis de a evidenţia şi a evalua tipurile de pădure, de a elabora diferite tehnologii de gospodărire a acestora.

Actualmente, majoritatea instituţiilor de cercetări ştiinţifice se află într-o situaţie financiară foarte dificilă, volumul lucrărilor de cercetare fiind redus substanţial. Capacităţile instituţiilor de a cerceta componentele biodiversităţii sînt insuficiente. Instituţiile de cercetări ştiinţifice, laboratoarele şi grupurile de creaţie se destramă vertiginos. Colecţiile naţionale de plante, de animale şi de microorganisme se distrug. Lipsesc cu desăvîrşire programele de cercetare complexă a biodiversităţii. Sînt necesare măsuri stringente de stopare a acestui proces periculos pentru securitatea biologică a ţării.

Monitorizarea biodiversităţii

Biodiversitatea Republicii Moldova nu este monitorizată integral. Instituţiile Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi cele de învăţămînt superior efectuează anumite cercetări în domeniul vegetaţiei spontane şi al faunei sălbatice, dar aceste activităţi de cercetare sînt restrînse şi sporadice, deoarece le lipseşte suportul financiar adecvat. Agenţia pentru Silvicultură «Moldsilva» efectuează doar parţial monitoringul silvic. Specialiştii rezervaţiilor ştiinţifice, în colaborare cu organizaţiile ştiinţifice, desfăşoară şi ei anumite lucrări de monitorizare a biodiversităţii, însă toate aceste acţiuni nu corespund cerinţelor unui monitoring integrat şi eficient. Totodată, metodologia monitoringului rămîne o problemă ştiinţifică în lumea întreagă.

Fondul genetic şi securitatea biologică

Conservarea varietăţii genetice ca parte integrantă a biodiversităţii se efectuează pe 2 căi: in situ şi ex situ. Deşi cea mai mare parte a fondului genetic al speciilor de plante spontane şi animale sălbatice este concentrată în ariile naturale protejate, rolul acestora în conservarea varietăţii de specii nu este apreciat. Investigaţiile efectuate au scos la iveală posibilitatea valorificării din flora spontană a circa 150 specii de plante aromatice, 200 specii de plante medicinale, 80 specii de plante furajere, au stabilit că 43 specii reprezintă strămoşii apropiaţi ai plantelor cultivate în ţară.

Conservarea resurselor genetice ale plantelor de cultură şi ale animalelor domestice este obiectivul instituţiilor de profil (colecţii de specii, soiuri, hibrizi, linii, forme, rase etc.).

Multe forme locale de plante agricole se cultivă în gospodăriile individuale. Se acordă prioritate cultivării formelor autohtone de fasole, porumb, floarea-soarelui, viţă de vie şi pomi fructiferi, care au o rezistenţă sporită la factorii negativi biotici şi abiotici. În majoritatea cazurilor, însă, acest proces de conservare este pasiv, din care cauză o mare parte a genofondului local se pierde. În acelaşi mod are loc şi conservarea animalelor domestice. Fondul genetic diminuează vertiginos şi sînt necesare măsuri de stopare a acestui proces.

Aplicarea biotehnologiilor şi a ingineriei genice în Republica Moldova este abia la început de cale. Unele procedee biotehnologice se aplică în agricultură, în medicină şi în protecţia mediului (producerea proteinei alimentare şi furajere, a vitaminelor, a substanţelor biologic active, multiplicarea speciilor rare etc.). O importanţă excepţională în acest domeniu o are asigurarea permanentă a responsabilităţii, a prudenţei şi a transparenţei în utilizarea produselor obţinute pe calea modificării genetice.

Asigurarea securităţii biologice a ţării impune efectuarea următoarelor acţiuni urgente:

a) crearea cadrului legislativ şi instituţional respectiv;

b) semnarea Protocolului de la Cartagena cu privire la securitatea biologică din cadrul Convenţiei privind diversitatea biologică;

c) instruirea cadrelor şi crearea unui laborator pentru verificarea organismelor modificate genetic;

d) elaborarea unor programe speciale de informare a populaţiei în privinţa organismelor modificate genetic.

E. Schimbul de informaţii, educarea ecologică a populaţiei

şi instruirea cadrelor

Schimbul de informaţii şi sistemul existent de educare a populaţiei şi de instruire a cadrelor în domeniul conservării biodiversităţii asigură doar parţial necesităţile acestei sfere.S-a înregistrat un deficit de cadre în domeniul silviculturii, ecologiei şi protecţiei mediului, monitoringului biologic etc.

Schimbul de informaţii

Majoritatea instituţiilor care activează în domeniul cercetării şi protecţiei biodiversităţii dispun de biblioteci ştiinţifice cu o bogată literatură de specialitate. Ediţiile ştiinţifice şi de popularizare în care sînt descrise flora, fauna şi obiectele naturii Republicii Moldova au servit drept surse importante în procesul de educare ecologică a populaţiei. Actualmente, însă, schimbul de informaţii, atît între instituţiile de resort din ţară, cît şi cu centrele de profil din alte ţări, lasă de dorit. Este necesar de a încuraja editarea literaturii care ar contribui la sensibilizarea adecvată a publicului larg în problemele protecţiei diversităţii biologice şi peisagistice, crearea bazelor de date informaţionale, intensificarea schimbului de informaţii şi lărgirea accesului la ea, precum şi coordonarea activităţilor în domeniul respectiv.

Educarea populaţiei şi instruirea cadrelor

Programele educaţionale vizînd protecţia diversităţii biologice şi peisagistice sînt incluse în diferite cursuri preuniversitare din cadrul mai multor discipline de studiu (botanica, zoologia, biologia generală, geografia etc.). În afară de aceasta, anual au loc olimpiade de ecologie, biologie şi chimie, sînt organizate şcoli de vară pentru clasele liceale, unde, în condiţii de cîmp, se desfăşoară seminare şi lecţii consacrate biodiversităţii. Unele organizaţii neguvernamentale organizează expediţii ecologice, antrenînd în ele tineretul pasionat de ocrotirea naturii.

Pregătirea cadrelor de calificare superioară în domeniu se efectuează în instituţiile de învăţămînt superior şi anume: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "N.Testemiţanu", Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul de Ştiinţe Reale de pe lîngă Universitatea de Stat din Moldova. În aceste instituţii sînt ţinute cursurile respective de profil.

În fiecare an sînt pregătite contingentele planificate de specialişti în următoarele domenii: biologie -134, pedologie - 17, geografie - 117, ecologie - 30, protecţia apelor - 24, dreptul ecologic - 13, silvicultură - 15, piscicultură - 12.

Actualmente se impun, însă, ameliorarea calităţii instruirii şi lărgirea spectrului programelor de studiu (mai ales, a celor ce prevăd lucrări practice), modernizarea bazei experimentale a laboratoarelor universitare, folosirea pe larg a reţelei informaţionale în procesul didactic etc. Astăzi şi procesul educaţional este afectat de criza financiară, de lipsa dotărilor tehnice şi ştiinţifice.

A devenit stringentă necesitatea organizării unor cursuri speciale în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului pentru personalul din organele de drept şi din sfera businessului.

Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, în cooperare cu anumite organisme internaţionale (Banca Mondială, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Programul TACIS), organizează cursuri şi seminare de instruire a cadrelor în diferite domenii ale protecţiei mediului şi biodiversităţii.

Organismele internaţionale menţionate acordă savanţilor şi organizaţiilor neguvernamentale granturi pentru conservarea biodiversităţii, elaborarea programelor de acţiuni la nivel local în vederea ameliorării stării mediului. Acţiunile respective vor contribui, de asemenea, la conştientizarea problemei de către publicul larg şi la sporirea responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice şi a specialiştilor de profil.

F. Relaţiile internaţionale

O cooperare internaţională eficientă în acţiunea de conservare a biodiversităţii reclamă încheierea de acorduri multilaterale între state, care ar prevedea principiile şi direcţiile de bază ale cooperării, obiectivele şi mijloacele de realizare a lor.

Republica Moldova a stabilit relaţii permanente în domeniul protecţiei mediului, inclusiv a biodiversităţii, cu organisme internaţionale şi cu organizaţii neguvernamentale şi guvernamentale din diferite ţări.

Activitatea de întreţinere a relaţiilor în domeniul conservării biodiversităţii şi dezvoltării economice durabile se bazează pe următoarele mecanisme:

a) aderarea la diferite tratate internaţionale în domeniul conservării biodiversităţii;

b) semnarea acordurilor bilaterale şi multilaterale la nivel regional şi internaţional în domeniul conservării biodiversităţii;

c) stabilirea de raporturi permanente cu organismele regionale şi internaţionale în domeniul protecţiei mediului;

d) elaborarea şi promovarea proiectelor şi programelor ecologice regionale şi internaţionale.

Republica Moldova a ratificat şi a aderat la un şir de convenţii şi acorduri internaţionale, cum ar fi: Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar, 1971); Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (Washington, 1973); Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa (Berna, 1979); Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn,1979); Convenţia privind diversitatea biologică (Rio de Janeiro, 1992); Acordul privind conservarea liliecilor în Europa (Londra, 1991); Acordul asupra conservării păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (Haga, 1995).

Se studiază documentele respective în vederea semnării Protocolului de la Cartagena al Convenţiei privind diversitatea biologică şi a Protocolului de la Kyoto al Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbarea climei.

O importanţă deosebită pentru formularea politicii naţionale în domeniul conservării biodiversităţii o au Strategia paneuropeană în domeniul diversităţii biologice şi peisagistice (Sofia, 1995) şi Carta Mondială a Naturii (New-York, 1982).

Colaborarea internaţională a Republicii Moldova la nivel regional se bazează pe acordurile bilaterale în domeniul protecţiei mediului, semnate cu Romînia, Ucraina şi Belarus. Aceste acorduri prevăd crearea de grupuri de lucru comune în scopul coordonării activităţii în domeniul protecţiei mediului, inclusiv în cel de conservare a biodiversităţii în rezervaţiile şi coridoarele verzi transfrontaliere cu Romînia şi Ucraina.

Un eveniment important pentru Republica Moldova, ca participantă la colaborarea internaţională în sfera protecţiei mediului, a fost semnarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Sofia, 1994). În decembrie 1994, miniştrii ţărilor dunărene au semnat o declaraţie, prin care au aprobat obiectivele, priorităţile şi strategiile incluse în Planul strategic de acţiuni pentru bazinul Dunării. În acest plan se pune un accent deosebit pe problemele conservării biodiversităţii. Republica Moldova a semnat Declaraţia pentru mediu şi dezvoltare durabilă în Regiunea Carpatică şi Bazinul Fluviului Dunărea (Bucureşti, 2001).

Republica Moldova a stabilit relaţii de colaborare şi a beneficiat de asistenţa tehnică a diferitelor organisme internaţionale (Banca Mondială, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, Fondul Ecologic Global, Fondul Vieţii Sălbatice, Comisia Economică a ONU pentru Europa, Uniunea Europeană, Consiliul Europei, Programul TACIS etc.) la realizarea unor activităţi ce ţin de protecţia mediului, inclusiv de conservarea biodiversităţii.

4. Factorii şi problemele prioritare ale conservării biodiversităţii

A. Factorii cu impact asupra biodiversităţii

Biodiversitatea în Republica Moldova este afectată la toate nivelurile de următorii factori antropici:

a) valorificarea extensivă a terenurilor ocupate cu vegetaţie naturală;

b) utilizarea neraţională şi intensivă a ecosistemelor naturale;

c) defrişarea pădurilor de luncă, a fîşiilor forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi a obiectelor industriale şi urbane;

d) desecarea biotopurilor zonelor umede şi canalizarea rîurilor mici;

e) distrugerea integrităţii ecosistemelor naturale;

f) poluarea ecosistemelor naturale şi agricole.

Aceşti şi alţi factori au cauzat, pe parcursul ultimelor decenii, nu numai diminuarea biodiversităţii, dar şi intensificarea succesiunilor secundare în ecosisteme, extinderea suprafeţelor ocupate de specii sinantrope agresive şi de fitocenoze secundare cu o componenţă specifică redusă. Au luat amploare procesele de erodare intensivă a solurilor de pe pante, de salinizare a solurilor din luncile rîurilor, de scădere a nivelului apelor freatice şi de secare a multor rîuleţe. În zona de sud a ţării secetele au o frecvenţă de 2-3 ani şi consecinţe extrem de dăunătoare la scară regională, atît asupra funcţionalităţii ecosistemelor naturale, cît şi asupra stării social-economice a zonei.

Poluarea ecosistemelor acvatice şi palustre cu pesticide spălate din ecosistemele agricole adiacente, cu deşeuri industriale, cu dejecţii de la complexele animaliere şi de prelucrare, cu ape reziduale comunale a cauzat nu numai distrugerea unor specii de microorganisme, de plante inferioare şi superioare, de animale nevertebrate şi vertebrate, dar şi intensificarea proceselor de eutrofîzare a apei, de dereglare a funcţionalităţii ei şi a echilibrului ecologic. Deşi în ultimii ani intensitatea poluării a diminuat, această problemă rămîne a fi destul de acută.

Păşunatul intensiv şi nereglementat în ecosistemele naturale a provocat degradarea acestora prin afectarea structurii biocenotice şi trofodinamice şi distrugerea biotopurilor, conducînd la intensificarea proceselor de diminuare a efectivului de taxoni ai biodiversităţii - atît floristici, cît şi faunistici. Resursele genetice ale multor plante autohtone au fost pierdute definitiv.

Biodiversitatea a fost afectată şi ca rezultat al exploatării resurselor minerale (extragerea nisipului, prundişului, argilei, diatomitelor). Suprafaţa terenurilor ocupate de cariere şi mine constituie 3024 ha, dintre care 1288 ha sînt în stare de exploatare, iar 875 ha sînt deja epuizate şi necesită o recultivare.

Ca urmare a impactului antropic, ecosistemele forestiere, de stepă, de luncă, cele acvatice şi palustre au fost fragmentate şi în mare măsură deteriorate, ajungînd la o diversitate populaţională, specifică şi biocenotică diminuată, la o stabilitate redusă.

Diminuarea biodiversităţii şi a calităţii mediului a avut loc din cauza faptului că persoanele responsabile şi populaţia au un nivel scăzut de cunoştinţe ecologice, că nu există o politică eficientă, concepţii şi programe de valorificare şi gestionare durabilă a resurselor naturale.

Deşi în ultimii ani s-au întreprins unele măsuri de conservare a biodiversităţii, criza economică nu a permis de a stopa degradarea ei la nivel naţional. Totuşi, transformările social-economice profunde au impus formularea unor politici şi strategii ecologice care vor facilita pe viitor redresarea situaţiei în sfera protecţiei mediului în general şi în cea a conservării biodiversităţii în special. Tărăgănarea realizării strategiei în acest domeniu va genera, însă, unele procese social-economice ce vor accelera degradarea biodiversităţii.

B. Evaluarea problemelor ce ţin de domeniul conservării biodiversităţii

Evaluarea problemelor ce ţin de conservarea biodiversităţii a fost efectuată prin prisma abordării ecosistemice şi analizei stringenţei şi complexităţii lor. Problemele evaluate au fost sistematizate din punctul de vedere al modului de conservare a biodiversităţii (in situ, ex situ) şi al nivelului de acţiune (geosistemic, ecosistemic etc.). Principalul criteriu al evaluării este gradul de diminuare a biodiversităţii.

Evaluarea situaţiei privind conservarea biodiversităţii şi a tendinţelor ei evolutive a evidenţiat următoarele probleme prioritare:

a) perturbarea echilibrului geoecologic general al landşafturilor;

b) degradarea continuă a ecosistemelor naturale;

c) reducerea diversităţii specifice şi sărăcirea biocenozelor;

d) degradarea fondului genetic al florei spontane şi al animalelor sălbatice, al plantelor de cultură şi al şeptelului;

e) distrugerea căilor de migraţie a animalelor sălbatice şi de dispersie a plantelor din flora spontană;

f) nivelul nesatisfăcător al educaţiei ecologice.

II. STRATEGIA CONSERVĂRII BIODIVERSITĂŢII

1. Scopul strategiei

Scopul principal al strategiei conservării biodiversităţii este conservarea, reabilitarea, reconstrucţia şi folosirea raţională a diversităţii biologice şi peisagistice.

Scopurile particulare ale strategiei conservării biodiversităţii sînt:

a) conservarea in situ a biodiversităţii;

b) identificarea şi evaluarea socio-economică a resurselor biologice şi valorificarea lor durabilă;

c) conservarea ex situ a biodiversităţii;

d) restabilirea şi menţinerea fondului genetic, asigurarea securităţii biologice a ţării.

2. Obiectivele strategiei

Strategia conservării biodiversităţii prevede realizarea unui complex de obiective, dintre care principalele sînt:

a) evaluarea specificului biodiversităţii, recunoaşterea acesteia ca valoare fundamentală a Republicii Moldova şi conservarea ei;

b) evidenţierea şi eliminarea pericolelor de origine antropică ce ameninţă integritatea ecosistemelor şi conservarea speciilor;

c) determinarea condiţiilor optime pentru restabilirea mediului prin conservarea biodiversităţii;

d) perfectarea metodelor de evaluare a stării biodiversităţii şi de monitorizare a ei;

e) perfecţionarea cadrului legislativ privind valorificarea şi conservarea resurselor biologice, obţinerea unui beneficiu social-economic echilibrat prin folosirea raţională a resurselor biologice la nivel local, naţional şi regional;

f) perfecţionarea sistemului de management al activităţilor în domeniul conservării biodiversităţii;

g) informarea şi educarea ecologică a populaţiei, atragerea acesteia în luarea de decizii în domeniul conservării şi folosirii raţionale a biodiversităţii.

Obiectivele strategiei pot fi realizate prin acţiuni consecvente şi bine orientate, stabilindu-se termenele şi volumul de finanţare.

O mare importanţă în atingerea acestor obiective o are asigurarea conservării şi folosirii raţionale a biodiversităţii. Un rol deosebit în acest domeniu aparţine cadrului legislativ şi celui instituţional existent.

Reducerea pericolului impactului antropic depinde atît de activitatea deţinătorilor de terenuri, cît şi de modul în care populaţia şi autorităţile administraţiei publice vor respecta legislaţia ecologică în vigoare. Cadrul legislativ şi principiile educaţiei ecologice a populaţiei trebuie să prevadă folosirea raţională a resurselor vegetale şi animale, care sînt surse inestimabile ale fondului genetic şi constituie parte integrantă a patrimoniului naţional.

Una din problemele care reclamă o soluţionare urgentă este perfecţionarea managementului resurselor naturale. Normativele şi volumul de retragere din natură a componentelor biodiversităţii trebuie să se bazeze pe elaborările şi recomandările instituţiilor ştiinţifice, pe datele monitoringului acestor componente, precum şi pe prevederile convenţiilor şi acordurilor internaţionale.

3. Direcţiile principale de activitate în domeniul conservării biodiversităţii

Starea actuală a ecosistemelor naturale şi tendinţele evoluţiei lor impun efectuarea următorului complex de acţiuni prioritare:

a) perfecţionarea bazelor ştiinţifice de conservare a biodiversităţii;

b) managementul adecvat al ariilor naturale protejate de stat şi extinderea suprafeţelor acestora; luarea sub protecţie a speciilor de plante şi animale aflate pe cale de dispariţie;

c) restabilirea structural-funcţională a ecosistemelor degradate;

d) crearea reţelei ecologice naţionale ca bază pentru stabilizarea landşafturilor, ecosistemelor şi pentru conservarea biodiversităţii;

e) reducerea impactului negativ al activităţii umane asupra ecosistemelor şi biodiversităţii;

f) integrarea prescripţiilor protecţiei mediului în politica sectorială;

g) perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional şi a managementului conservării biodiversităţii;

h) informarea şi educarea ecologică a populaţiei, atragerea acesteia la luarea de decizii în domeniul conservării şi folosirii raţionale a biodiversităţii.

4. Componentele strategiei

Obiectivele prioritare privind conservarea biodiversităţii au servit ca bază pentru elaborarea sistemului de componente (activităţi) ale strategiei.

A. Conservarea in situ a biodiversităţii

1) la nivel geosistemic:

G₁ - menţinerea echilibrului geoecologic general al landşafturilor prin crearea reţelei ecologice naţionale;

G₂ - evitarea degradării continue a structurii landşafturilor pe cumpenele de apă, pe pante şi în lunci prin administrarea raţională a ariilor naturale şi regenerarea celor afectate;

G₃ - diminuarea eutrofizării apelor prin reducerea poluării chimice şi a eroziunii solurilor, prin crearea zonelor verzi de protecţie şi intensificarea controlului asupra surselor de poluare;

G₄ - prevenirea degradării ariilor naturale protejate de stat prin optimizarea potenţialului instituţional, înteţirea controlului şi îmbunătăţirea administrării acestor arii;

G₅ - evitarea degradării continue a localităţilor urbane şi rurale prin menţinerea şi extinderea spaţiilor verzi;

2) la nivel ecosistemic:

E₁ - stoparea procesului de degradare a ecosistemelor forestiere prin folosirea lor raţională, prin ameliorarea structurii pădurilor şi menţinerea structurii lor optimale în concordanţă cu condiţiile staţionale, prin împădurirea terenurilor afectate de alunecări şi a celor erodate, prin asigurarea integrităţii fondului forestier şi crearea carcasei forestiere;

E₂ - evitarea degradării ecosistemelor naturale de stepă şi de luncă prin optimizarea structurii suprafeţelor utilizate, prin reglementarea impactului antropic, prin restabilirea comunităţilor ierboase, a pădurilor de luncă şi a zăvoaielor;

E₃ - ameliorarea regimului sistemelor acvatice de bază, reglementarea folosirii ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede prin diminuarea impactului antropic şi evitarea schimbării condiţiilor hidrologice, prin restabilirea şi conservarea locurilor de depunere a icrelor de peşti, raci, amfibieni, de cuibărire a păsărilor acvatice;

E₄ - prevenirea degradării ecosistemelor petrofite prin reglementarea folosirii acestora, diminuarea impactului antropic şi restabilirea biodiversităţii;

E₅ - prevenirea distrugerii ecosistemelor agricole prin păstrarea oazelor de vegetaţie naturală, prin crearea unei reţele de arii naturale interagroeco-sistemice;

E₆ - evitarea diminuării biodiversităţii în ecosistemele urbane prin prevenirea degradării spaţiilor verzi, prin restabilirea şi optimizarea biodiversităţii acestora;

3) la nivel de specii:

S₁ - menţinerea diversităţii speciilor prin desfăşurarea unui program special de conservare a taxonilor periclitaţi şi vulnerabili de importanţă naţională şi internaţională;

S₂ - prevenirea reducerii în continuare a numărului de specii şi a efectivului de populaţii din biocenozele naturale;

S₃ - evitarea fragmentării habitatelor şi restabilirea coridoarelor de migraţie a animalelor şi de dispersie a plantelor, precum şi evitarea schimbării modului lor de viaţă;

S₄ - protejarea speciilor autohtone prin prevenirea răspîndirii speciilor adventive şi invazive;

S₅ - restabilirea potenţialului productiv al principalelor specii forestiere, sporirea potenţialului forestier nelemnos şi asigurarea folosirii lui raţionale;

S₆ - protejarea şi restabilirea resurselor cinegetice şi piscicole prin optimizarea efectivului şi structurii populaţiilor;

4) la nivel genetic:

V₁ - evitarea degradării populaţiilor de specii floristice şi faunistice din ecosistemele naturale principale prin amplificarea măsurilor de conservare la nivel de stat, prin continuarea lucrărilor de cercetare şi de monitorizare a acestor populaţii;

V₂ - evitarea degradării fondului genetic al taxonilor autohtoni şi al celor alohtoni prin menţinerea reproducerii lor;

V₃ - conservarea biodiversităţii prin valorificarea tradiţiilor etno-culturale.

B. Conservarea ex situ a biodiversităţii

Ex₁ - prevenirea reducerii taxonilor cultivaţi ex situ (plante, ciuperci, animale) prin eficientizarea protecţiei lor, prin perfecţionarea şi amplificarea activităţii instituţiilor de ameliorare, prin menţinerea colecţiilor botanice şi zoologice, prin crearea bazelor de date respective;

Ex₂ - prevenirea degradării ulterioare a taxonilor de importanţă internaţională necaracteristici Republicii Moldova prin elaborarea şi aplicarea metodelor eficiente de multiplicare şi reproducere ex situ (grădini botanice, grădini zoologice, centre biotehnologice etc.);

Ex₃ - elaborarea mecanismului economic de conservare ex situ a biodiversităţii;

Ex₄ - elaborarea programelor complexe de cercetare şi conservare ex situ a biodiversităţii, coordonarea activităţilor în acest domeniu prin crearea unui centru genetic şi a unor bănci de gene;

Ex₅ - asigurarea controlului fitopatologic şi veterinar al organismelor modificate genetic.

5. Principiile de conservare a biodiversităţii

Conservarea biodiversităţii necesită atît folosirea raţională a resurselor biologice şi implementarea politicii de dezvoltare durabilă în managementul ecosistemelor, cît şi luarea sub protecţia statului a celor mai reprezentative sau unicale obiecte ale naturii. În acest scop au fost acceptate principiile generale şi specifice de conservare a biodiversităţii, recunoscute în majoritatea ţărilor. A. Principiile generale Principiile generale ale conservării biodiversităţii sînt:

egalitatea generaţiilor - generaţiile viitoare, la fel ca generaţia actuală, au dreptul la un mediu favorabil şi la diversitatea biologică şi landşaftică;

egalitatea ecologică - toţi oamenii şi toate naţiunile au drepturi egale la un mediu natural sănătos şi la resurse naturale;

obligaţiile statului - conservarea biodiversităţii, de rînd cu prosperarea economică a ţării, este o datorie şi o preocupare permanentă a statului;

accesul populaţiei la informaţie şi la luarea de decizii - participarea activă a populaţiei la realizarea măsurilor de conservare a biodiversităţii se asigură prin intermediul informării adecvate.

B. Principiile specifice

Principiile specifice ale conservării biodiversităţii sînt:

prudenţă - orice decizie care poate avea un impact asupra biodiversităţii se va lua cu maximă prudenţă, ţinîndu-se cont de toate consecinţele posibile;

precauţie - în orice acţiune se va urmări scopul de a minimaliza eventualele efecte negative, chiar şi în lipsa unor probe;

temeinicie - orice decizie cu impact asupra biodiversităţii trebuie să aibă motivaţii ştiinţifice serioase;

înlocuire - orice activitate, metodă sau material care poate afecta biodiversitatea se va înlocui cu altele mai puţin periculoase;

schimbare a dislocării - orice activitate care pune în pericol biodiversitatea se va transfera în locuri mai puţin valoroase din punct de vedere biologic, în cazul cînd nu există nici o posibilitate de a o înlocui ori neutraliza;

integralitate - conservarea biodiversităţii se va baza pe abordarea ecosistemică, pe analiza şi evaluarea habitatelor şi a relaţiilor dintre specii;

prioritate in situ - conservarea in situ a tuturor speciilor va fi dominantă, conservarea ex situ fiind considerată suplimentară;

regionalizare - asumarea întregii responsabilităţi pentru conservarea biodiversităţii pe un anumit teritoriu al regiunii, chiar şi în cazul unui obiect biologic ce se extinde concomitent şi în alte ţări. Principiul în cauză se aplică şi anumitor regiuni ale ţării;

competitivitate - asigurarea şi aplicarea tehnologiilor moderne cu impact negativ minim asupra biodiversităţii;

despăgubire - persoanele fizice şi persoanele juridice compensează dauna cauzată mediului şi biodiversităţii.

6. Termenele de realizare a strategiei

Majoritatea componentelor strategiei la nivel geosistemic necesită o perioadă îndelungată de implementare (peste 10 ani). În cele mai dese cazuri, componentele strategiei la nivel ecosistemic se realizează într-o perioadă medie (de la 5 la 10 ani), iar cele ce ţin de protecţia speciilor, de conservarea fondului genetic şi de metodele ex situ de conservare - într-o perioadă scurtă (mai puţin de 5 ani).

III. PLANUL DE ACŢIUNI ÎN DOMENIUL CONSERVĂRII

DIVERSITĂŢII BIOLOGICE

Planul de acţiuni în domeniul conservării diversităţii biologice este întocmit conform metodologiei aplicate în Strategia paneuropeană în domeniul diversităţii biologice şi peisagistice şi cuprinde activităţi generale privind mecanismele, pîrghiile şi acţiunile în plan sectorial de conservare a biodiversităţii la diferite niveluri.

Fiecare complex de acţiuni include activităţi ce ţin de perfecţionarea politicilor, legislaţiei şi cadrului instituţional, de planificarea teritorială, de conservarea biodiversităţii, de cercetări şi monitoring, de informarea, instruirea şi educarea populaţiei, stabileşte termenele implementării, sursele potenţiale de finanţare şi responsabilii de implementare.

Pe parcurs, autoritatea centrală de stat pentru mediu poate iniţia şi alte acţiuni şi programe în vederea realizării scopurilor prioritare ale strategiei.

[Planul modificat prin Hot.Parl. nr.80-XVI din 29.03.2007, în vigoare 04.05.2007]

IV. IMPLEMENTAREA PLANULUI DE ACŢIUNI ÎN DOMENIUL

CONSERVĂRII DIVERSITĂŢII BIOLOGICE

1. Finanţarea Planului de acţiuni

Cheltuielile totale pentru implementarea Planului de acţiuni în domeniul conservării diversităţii biologice, preconizat pe un termen de 10 ani, se estimează la circa 87 milioane lei (18,7 milioane dolari S.U.A.), iar cheltuielile anuale - la circa 12 milioane lei sau 0,14% din produsul intern brut (calculele s-au efectuat pornind de la situaţia economică din anul 1998). Cota bugetului va fi de 12-14%, în principal din contul bugetelor locale. Mijloacele Agenţiei pentru Silvicultură «Moldsilva» şi ale altor deţinători de terenuri vor constitui 48-50%. Asistenţa din partea instituţiilor financiare internaţionale şi a donatorilor străini va constitui circa 30-32%, iar mijloacele fondurilor ecologice vor constitui circa 6-8%.

Cea mai mare parte a cheltuielilor revine acţiunilor din ecosistemele forestiere - 25,9 milioane lei (30%). Volumul finanţării este repartizat pe domeniile de activitate după cum urmează: planificarea teritorială, programele de conservare a biodiversităţii - 60%; cercetările şi monitoringul - 29%; acţiunile informaţional-educative - 9%; perfecţionarea politicilor, legislaţiei şi cadrului instituţional - 2%.

Acţiunile prioritare, preconizate pentru a suprima tendinţele negative din domeniul biodiversităţii, necesită o finanţare de circa 16 milioane lei, alocările anuale fiind de 2 milioane lei sau 0,02% din produsul intern brut.

Actualmente cheltuielile pentru conservarea biodiversităţii din toate sursele de finanţare, cu excepţia finanţării din străinătate, constituie 0,3% din produsul intern brut. Ponderea bugetului în aceste cheltuieli constituie 27%, a mijloacelor Agenţiei pentru Silvicultură «Moldsilva» - 59%, a fondurilor ecologice - 1%. Finanţarea din străinătate constituie 13%.

2. Mecanismele şi instrumentele economice de implementare a Planului de acţiuni

Mecanismele şi instrumentele economice au menirea de a influenţa activitatea economică în scopul creării de condiţii ce ar stimula folosirea raţională a resurselor naturale şi, în special, conservarea biodiversităţii.

Elementele-cheie ale mecanismului economic în domeniul conservării biodiversităţii sînt:

a) înlesnirile fiscale pentru acţiunile de conservare a biodiversităţii (scutirea de impozitul funciar asupra terenurilor private transmise în scopul creării fîşiilor de protecţie, reducerea impozitului pe venit şi a taxei pe valoarea adăugată în cazul reciclării deşeurilor, diminuarea impozitului la creditele cu destinaţie ecologică etc.);

b) introducerea impozitelor (taxelor) speciale asupra proceselor de producţie ce afectează biodiversitatea (impozitarea investiţiilor pentru construcţia în ariile naturale protejate de stat a drumurilor, a liniilor de curent electric etc.);

c) implementarea mecanismului de asigurare ecologică obligatorie a tehnologiilor ecologic periculoase;

d) aplicarea creditării preferenţiale a acţiunilor de conservare a biodiversităţii (cu garantarea dobînzii bancare de către fondul ecologic);

e) cotarea produselor accesorii recoltate în ecosistemele naturale la nivel de cel puţin 5% din preţul maxim al aceloraşi produse obţinute în sectoarele economice;

f) introducerea taxelor de intrare (de vizitare, de tranzitare) în ariile naturale protejate de stat, a taxelor de parcare în sectoarele special amenajate etc.

3. Asistenţa internaţională

Acţiunile de conservare a biodiversităţii sînt divizate în 5 categorii, conform nivelului la care s-a luat decizia: global, european, regional, naţional şi local. Realizarea acţiunilor fiecăreia din aceste categorii necesită participarea părţilor interesate de nivelul corespunzător.

Sectorul de interes şi management global este bazinul de nord-vest al Mării Negre, iar cel de interes şi management european şi regional - delta Dunării, fluviul Nistru şi rîul Prut, zonele umede palustre şi lacustre din sudul ţării, ariile naturale protejate "Prutul de Jos", "Codru", "Pădurea Domnească", "Plaiul Fagului" etc.

Sînt necesare eforturi comune pentru protecţia coridoarelor de migraţie intensivă a păsărilor (apele transfrontaliere şi masivele de pădure interne).

Asistenţa internaţională este necesară pentru crearea reţelei ecologice naţionale, pentru conservarea speciilor periclitate şi a zonelor umede din delta Dunării, din bazinul Nistrului şi al Prutului, pentru extinderea suprafeţei rezervaţiei ştiinţifice "Prutul de Jos" şi conexarea ei la rezervaţia biosferei "Delta Dunării", pentru elaborarea pîrghiilor de reglementare economică, pentru elaborarea proiectelor de optimizare a suprafeţelor şi a capacităţilor de management şi de conservare a biodiversităţii în ariile naturale protejate existente, pentru monitorizarea specializată, inventarierea biodiversităţii, derularea acţiunilor informaţional-educative, pentru perfecţionarea legislaţiei şi a cadrului instituţional, pentru implementarea mecanismelor economice în domeniul protecţiei mediului (renta ecologică etc.), a tehnologiilor noi şi pentru perfecţionarea managementului.

Lucrările de extindere a rezervaţiei biosferei "Delta Dunării" prin includerea în componenţa ei a rezervaţiei ştiinţifice "Prutul de Jos", de organizare a culoarului verde de conexiune cu Dunărea, necesită o colaborare internaţională cu România şi Ucraina.

4. Regionarea acţiunilor de conservare a biodiversităţii

Realizarea Planului de acţiuni în domeniul conservării diversităţii biologice impune diversificarea politicilor regionale de protecţie a biodiversităţii.

Situaţia ecologică din ţară face necesară abordarea problemelor conservării şi utilizării biodiversităţii la nivel geosistemic, ecosistemic şi la nivel de specie.

În regiunile de stepă (Bălţi şi Bugeac), în care s-au păstrat foarte puţine arii cu vegetaţie naturală şi în care cea mai mare parte a teritoriului este inclusă în circuitul agricol, problemele conservării biodiversităţii trebuie soluţionate la nivel geosistemic, care presupune modificarea structurii utilizării teritoriului prin crearea de arii stabilizatoare de mediu, retragerea terenurilor degradate din circuitul agricol şi regenerarea vegetaţiei spontane şi a faunei sălbatice, micşorarea suprafeţei terenurilor arabile, sporirea cotei culturilor multianuale şi a plantaţiilor mixte în structura agrofitocenozelor etc.

În regiunea cursurilor mijlociu şi inferior ale Nistrului şi Prutului, unde ecosistemele naturale s-au mai păstrat, dar funcţionalitatea lor este puternic dereglată, acţiunile de conservare a biodiversităţii trebuie direcţionate spre soluţionarea problemelor la nivel ecosistemic, care presupune restabilirea funcţionalităţii ecosistemelor de stepă, de luncă, acvatice şi palustre, forestiere etc.

În regiunea Codrilor Centrali şi în regiunea de nord a ţării, unde cota ecosistemelor naturale este satisfăcătoare şi funcţionalitatea acestora este relativ optimă, acţiunile de conservare a biodiversităţii trebuie direcţionate cu precădere spre protecţia speciilor: crearea ariilor naturale protejate şi a coridoarelor de migraţie a biotei, restabilirea habitatelor deteriorate ale speciilor periclitate, multiplicarea şi reintroducerea în ariile naturale a speciilor rare, reglementarea abundenţei unor specii în funcţie de capacitatea de suport a ariei respective etc.

O atenţie deosebită cer ariile cu comunităţi vegetale şi habitate faunistice valoroase. Se impune restabilirea, protecţia şi monitorizarea lor la nivel naţional, regional şi internaţional.

Habitatele principale ale speciilor de plante şi animale periclitate se află în rezervaţiile ştiinţifice "Codru", "Plaiul Fagului", "Pădurea Domnească", "Prutul de Jos", "Iagorlîc", pe masivul silvic "Orhei", în luncile rîurilor şi în lacurile situate în cursurile mijlociu şi inferior ale Nistrului şi Prutului.

Analiza răspîndirii şi concentrării speciilor rare şi a complexelor floristice şi faunistice pe teritoriul ţării, evaluarea importanţei căilor de migraţie a animalelor şi de dispersie a plantelor au permis de a identifica următoarele regiuni prioritare de conservare a biodiversităţii: Codrii Centrali, Prutul de Jos cu delta Dunării, Prutul Mijlociu, Nistrul Inferior cu bazinul de nord-vest al Mării Negre, Nistrul Mijlociu.

Regiunile prioritare de conservare a biodiversităţii constituie elementele-cheie ale reţelei ecologice naţionale, a cărei creare ţine în exclusivitate de competenţa şi responsabilitatea autorităţii centrale de stat pentru mediu, care, în colaborare cu alte autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale, va întreprinde măsuri de implementare a acestei reţele.

5. Coordonarea şi monitorizarea procesului de promovare a strategiei

În scopul promovării eficiente a Strategiei conservării biodiversităţii este necesar de a crea în cadrul Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale un consiliu coordonator interministerial şi o unitate instituţională operaţională.

Consiliul coordonator interdepartamental va examina activitatea desfăşurată în vederea îndeplinirii de către Republica Moldova a angajamentelor ce reies din cerinţele Convenţiei privind diversitatea biologică şi în vederea aprobării regulamentelor şi programelor respective.

Unitatea instituţională operaţională va coordona acţiunile de conservare a biodiversităţii, va elabora concepţia de cliring naţional (pentru a facilita schimbul de informaţie şi cooperarea), mecanismele şi regulamentele cu privire la acumularea, accesul şi schimbul de informaţie şi va identifica golurile informaţionale. Una dintre direcţiile de activitate ale unităţii în cauză va constitui includerea acţiunilor de conservare a biodiversităţii în planurile de activitate sectorială, aplicarea mecanismului şi instrumentelor economice în domeniul respectiv. Unitatea instituţională operaţională va crea banca de date privind diversitatea florei, faunei, microorganismelor, ecosistemelor şi landşafturilor. Unitatea instituţională operaţională va avea în competenţă atragerea donatorilor în realizarea proiectelor de conservare a biodiversităţii, instituirea bazei informaţionale şi monitorizarea procesului de promovare a Strategiei conservării biodiversităţii, elaborarea raportului naţional privind starea şi folosirea biodiversităţii, care urmează a fi prezentat la conferinţa părţilor semnatare ale Convenţiei privind diversitatea biologică, elaborarea rapoartelor anuale de uz intern.

Unitatea instituţională operaţională va promova colaborarea internaţională prin elaborarea concepţiei naţionale de acces egal la biotehnologii, la distribuirea resurselor şi beneficiilor la nivel internaţional, va identifica domeniile şi va elabora programele de colaborare internaţională, va întocmi planul de ratificare a convenţiilor şi acordurilor internaţionale în domeniul conservării biodiversităţii, va elabora regulamentele privind restricţiile asupra importului şi exportului de specii periclitate şi rare, privind asigurarea securităţii biologice, privind utilizarea biotehnologiilor şi a organismelor modificate genetic. De domeniul activităţilor unităţii în cauză va ţine şi elaborarea regulamentelor privind desfăşurarea de către cetăţenii altor state a lucrărilor de cercetare a biodiversităţii pe teritoriul Republicii Moldova.

Implementarea eficientă a Strategiei naţionale şi a Planului de acţiuni în domeniul conservării diversităţii biologice va permite de a conserva biodiversitatea şi de a stabiliza situaţia ecologică în Republica Moldova.

[Lista abrevierilor în redacţia Hot.Parl. nr.80-XVI din 29.03.2007, în vigoare 04.05.2007]