CENTRUL PENTRU COMBATEREA CRIMELOR ECONOMICE ŞI CORUPŢIEI

 

O R D I N

privind raportarea activităţilor sau tranzacţiilor care cad sub incidenţa

Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor

şi finanţării terorismului

 

nr. 117  din  20.11.2007

 

Monitorul Oficial nr.198-202/731 din 21.12.2007

 

* * *

În conformitate cu prevederile art.8 şi 17 ale Legii nr.190-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145, art.597),

ORDON:

1. Se aprobă:

1) Instrucţiunile cu privire la modul de completare şi transmitere a formularelor speciale privind activităţile sau tranzacţiile care cad sub incidenţa Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (conform anexei nr.1);

2) Formularul special pentru următoarele entităţi raportoare:

a) instituţii financiare (conform anexei nr.2);

b) participanţi profesionişti la piaţa valorilor mobiliare (conform anexei nr.3);

c) fonduri nestatale de pensii (conform anexei nr.31);

d) asociaţii de economii şi împrumut cu excepţia celor care nu deţin licenţa de categoria A (conform anexei nr.32);

e) organizaţii de microfinanţare (conform anexei nr.33);

f) organizaţii de credit ipotecar (conform anexei nr.34);

g) birouri istoriilor de credit (conform anexei nr.35);

h) participanţi profesionişti la piaţa asigurărilor (conform anexei nr.4);

i) unităţi de schimb valutar (altele decît băncile) (conform anexei nr.5);

j) persoane care acordă asistenţă investiţională sau fiduciară (conform anexei nr.6);

k) locatorii, persoane fizice sau juridice, ce practică activitate de întreprinzător şi transmit, în condiţiile contractului de leasing, locatarilor, la solicitarea acestora, pentru o anumită perioadă, dreptul de posesiune şi de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar sînt, cu sau fără transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului la expirarea contractului (conform anexei nr.7).”

l) instituţii care legitimează ori înregistrează dreptul de proprietate şi agenţi imobiliari (conform anexei nr.8);

m) cazinouri, localuri de odihnă dotate cu aparate pentru jocuri de noroc, instituţii care organizează şi desfăşoară loterii sau jocuri de noroc (conform anexei nr.9);

n) dealeri de metale preţioase ori de pietre preţioase (conform anexei nr.10);

o) notari şi alţi liberi profesionişti (conform anexei nr.11);

p) avocaţi (conform anexei nr.12);

q) auditori, contabili independenţi (conform anexei nr.13);

r) organizaţii care au dreptul de a presta servicii legate de schimbul mandatelor poştale şi telegrafice sau de transferul de bunuri (conform anexei nr.14).

[Pct.1 modificat prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

2. La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:

Ordinul nr.152 din 15.12.2004 “Despre aprobarea Instrucţiunii cu privire la modul de completare şi prezentare a formularului special privind operaţiunile financiare” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.24-25, art.69);

Ordinul nr.193 din 15.12.2005 “Cu privire la modelele formularelor speciale privind operaţiunile financiare şi modalitatea de transmitere a acestora” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.55- 58, art.219);

Ordinul nr.97 din 28.07.2006 “Privind unele măsuri pentru executarea prevederilor Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.170-173, art.574);

Ordinul nr.204 din 28.11.2006 “Privind măsurile suplimentare de prevenire şi combatere a finanţării terorismului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.14-17, art.75);

Ordinul nr.187 din 01.12.2006 “Privind listele persoanelor suspecte de finanţare a terorismului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.3-5, art.28).

3. Interacţiunea cu entităţile raportoare, organele cu funcţii de supraveghere a acestora şi controlul asupra executării prezentului ordin îl exercită Serviciul prevenire şi combaterea spălării banilor (dl Valeriu Sîrcu).

 

DIRECTORUL CENTRULUI
PENTRU COMBATEREA CRIMELOR
ECONOMICE ŞI CORUPŢIEIValentin MEJINSCHI

Chişinău, 20 noiembrie 2007.
Nr.117.

 

APROBAT

Centrul pentru Combaterea Crimelor

Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova

Director ________ Valentin MEJINSCHI

nr.117 din 20 noiembrie 2007

ÎNREGISTRAT

Ministerul Justiţiei  al Republicii Moldova

Ministru ________ Vitalie PÎRLOG  

nr.577 din 14 decembrie 2007

 

Anexa nr.1

la ordinul Directorului Centrului

pentru Combaterea Crimelor

Economice şi Corupţiei

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

INSTRUCŢIUNI

cu privire la modul de completare şi transmitere a formularelor speciale

privind activităţile sau tranzacţiile care cad sub incidenţa Legii cu

privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor

şi finanţării terorismului

 

Secţiunea I

Dispoziţii generale

1. Prezenta Instrucţiune cu privire la modul de completare şi prezentare a formularelor speciale privind activităţile sau tranzacţiile care cad sub incidenţa Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (în continuare - Instrucţiunea) este elaborată în temeiul art.8 al Legii nr.190-XVI din 26.07.2007 “Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului” (în continuare - Legea nr.190-XVI).

2. Cerinţele prezentei Instrucţiuni se aplică entităţilor raportoare, menţionate în art.4 din Legea nr.190-XVI, obligate să prezinte formularele speciale.

3. În procesul stabilirii de către entităţile raportoare a unui sistem eficient de prezentare a informaţiilor, se respectă cu stricteţe prevederile Legii nr.190-XVI, actelor normative emise în scopul implementării acesteia, recomandările organelor cu funcţie de supraveghere sau de autoreglementare a profesiei, în special în domeniul identificării persoanelor fizice şi juridice, a beneficiarului efectiv, realizării măsurilor de precauţie sporită, păstrare a datelor, respectare a măsurilor asigurătorii.

4. În sensul prezentei Instrucţiuni se utilizează următoarele noţiuni:

ghidul activităţilor sau tranzacţiilor suspecte - act normativ aprobat de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, care stabileşte regulile de determinare a caracterului a oricărei activităţi sau tranzacţii pe care entitatea raportoare o consideră susceptibilă, prin natura sa, de a avea legătură cu spălarea banilor sau finanţarea terorismului, în proces de realizare sau realizată;

client - persoana fizică sau juridică, asociaţie sau grup de persoane acţionînd în comun, înregistrate ca atare sau nu;

partener pe operaţiune - persoana fizică sau juridică, desemnată în tranzacţie să primească o anumită sumă de bani (sau alte active) sau, după caz, plătitorul unei sume către client;

tranzacţie limitată - activitate sau tranzacţie realizată prin virament, de către o persoană fizică sau juridică, inclusiv în numele acestora, printr-o operaţiune cu o valoare ce echivalează sau depăşeşte 500 de mii de lei;

tranzacţie în numerar – activitate sau tranzacţie realizată în numerar, printr-o operaţiune cu o valoare de cel puţin 100 de mii de lei (sau echivalentul acesteia), sau prin mai multe operaţiuni în numerar care par a avea o legătură între ele.

[Pct.4 modificat prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Secţiunea II

Conţinutul şi modul de completare a formularului special

5. Formularul special se completează pentru fiecare activitate sau tranzacţie suspectă de spălare a banilor sau finanţare a terorismului, care întruneşte unul din indicii calificativi conform art.6 al Legii nr.190-XVI ori Ghidul activităţilor sau tranzacţiilor suspecte (în continuare - tranzacţii suspecte), precum şi în cazul tranzacţiilor limitate şi în numerar.

[Pct.5 modificat prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

6. Formularul special este numerotat şi datat de entitatea raportoare, iar în cazul tranzacţiilor în numerar efectuate prin mai multe operaţiuni care par a avea o legătură între ele, se indică şi perioada în care au fost realizate activităţile sau tranzacţiile financiare, care cuprinde o perioadă de 10 zile calendaristice începînd cu prima zi a lunii de raportare şi se finisează cu ultima zi a lunii calendaristice.

[Pct.6 în redacţia Ordinului CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

7. La poziţia “Criteriul L/S/N” din formulare se indică tipul operaţiunii: limitată, suspectă sau în numerar, în dependenţă de care se va reflecta numărul tranzacţiilor şi suma totală a acestora. În cazul tranzacţiilor în numerar se vor completa formularele pentru una sau mai multe operaţiuni realizate.

[Pct.7 în redacţia Ordinului CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

8. La poziţia “Motivul suspiciunii” va fi indicat motivul pentru care tranzacţia este considerată suspectă, în corespundere cu prevederile Ghidului activităţilor sau tranzacţiilor suspecte şi criteriilor stabilite conform propriilor programe şi politici aprobate.

[Pct.8 în redacţia Ordinului CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

9. În cazul în care operaţiunea se efectuează prin intermediul persoanelor împuternicite formularul se completează cu date despre reprezentanţi.

 

Secţiunea III

Modul de transmitere şi păstrare a formularelor speciale

10. Formularele speciale se remit Centrului sub forma documentului electronic, reglementat de Legea nr.264-XV din 15.07.2004 “Cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală”, utilizînd descrierea poziţiilor în format electronic (conform anexei), prin intermediul poştei electronice sau pe suport magnetic, în ambele cazuri cu elementele semnăturii digitale sau altă modalitate de identificare. Recepţionarea informaţiei transmise în acest mod va fi confirmată imediat de către Centru, în formă electronică.

În cazul imposibilităţii expedierii formularelor prin poşta electronică, poate fi utilizată transmiterea acestora pe suport de hîrtie sau pe suport magnetic în plic sigilat, confirmate prin semnătura persoanei responsabile de prezentarea informaţiei cu aplicarea amprentei ştampilei entităţii raportoare, prin intermediul cancelariei Centrului.

11. Informaţia privind operaţiunile financiare se va păstra în baza de date protejată a Centrului.

12. Serviciul prevenire şi combaterea spălării banilor comunică entităţilor raportoare, ori de cîte ori este posibil, rezultatele examinării informaţiilor prezentate de ele.

 

Anexa nr.2

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru instituţiile financiare

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data/ Perioada ________________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Organizaţia financiară care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre operaţiunea financiară:

1.1 Tipul operaţiunii, Genul operaţiuniiFL11 FL00_6
1.2 Suma operaţiunii:Codul valutei străine
şi al monedei naţionale
Suma
(în cifre)
FL13FL12
Echivalentul în lei moldoveneştiFL15
1.3 Destinaţia plăţii şi obiectul contractului:FL62
1.4 Data şi ora efectuării operaţiunii:FL63_1FL63_2
1.5 Denumirea, nr. şi data documentului:FL61_1FL61_2

2. Date despre clientul care efectuează operaţiunea

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):FL30
2.1 Denumirea/ Numele:FL31
2.2 Nr. contului şi Codul Fiscal/ Nr. contului şi IDNPFL32_1
FL32_2
2.3 Sediul/ Domiciliul:FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat:FL34
2.5 Datele despre reprezentantul clientului:

a) Documentul de reprezentare, nr. şi data

b) Denumirea/ Numele

c) Codul Fiscal/ IDNP

d) Sediul/ Domiciliu


FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Banca partenerului pe operaţiune:

3.1 Denumirea băncii, sediul şi ţara înregistrării, codul ţării:FL41_1
FL41_2
FL00_7
3.2 Contul corespondent al băncii:FL42

4. Date despre partenerul pe operaţiune:

Tipul partenerului (persoana juridică/ fizică):FL50
4.1 Denumirea/ Numele:FL51
4.2 Nr. contului şi Codul Fiscal/
___Nr. contului şi IDNP:
FL52_1
FL52_2
4.3 Sediul/ Domiciliul:FL52_3
4.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat:FL53

4.5 Datele despre reprezentantul partenerului:

a) Documentul de reprezentare, nr. şi data

b) Denumirea/ Numele

c) Codul Fiscal/ IDNP

d) Sediul/ Domiciliul


FL45_1
FL45_2
FL45_3
FL45_4

5. Motivele suspiciunii

FL16

6. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care

a înregistrat operaţiunea financiară/ cod de identificare:

6.1 ___________________FL71_1

Numele, Prenumele

_________________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

6.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.2 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.3

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare

(activitate de brokeraj, de dealer, de depozitare, bursieră, de clearing etc.)

 

 

Formular Nr. ________________________FL01

Data / Perioada _____________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Cantitatea V/M:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Societatea (participant profesionist) care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Date despre operaţiunea de transmitere a dreptului

de proprietate asupra valorilor mobiliare:

1.1 Tipul operaţiunii (BPD-V/C; BPD-SD; BPI-VC; EB-VC; EB-SD)FL11
1.2 Genul operaţiunii (IC/DC)FL00_6
1.3 Suma operaţiunii (MDL)FL15
1.4 Codul fiscal al emitentului (codul IDNO) // denumirea emitentului valorilor mobiliare // Codul ISIN // valoarea nominală a unei valori mobiliare (în cifre în MDL) // Numărul total al valorilor mobiliare // Mărimea capitalului social

(Exemplu: “1003602017918// Avicola SA// MD14AVC01000// 566906 un.// 5669060,00 MDL”)

FL17
1.5 Denumirea actului (avizul de contract, procesul-verbal, donaţia, hotărârea judecăţii, ect.) // numărul actului // data actului, conform căruia s-a efectuat transmiterea s-au transferul direct de proprietate asupra valorilor mobiliareFL41_2
1.6 Numărul dispoziţiei de transmitere (sau dispoziţiei date deţinătorului nominl) // data şi ora înregistrăriiFL61_1
FL61_2
1.7 Data şi timpul înregistrării operaţiunii – începutul (luna/ziua/anul, ora şi minutul se indică în cifre)FL02_1
1.8 Data şi timpul decontării operaţiunii – sfîrşitul (luna/ziua/anul, ora şi minutul se indică în cifre)FL02_2
1.9 Preţul de tranzacţionare al valorilor mobiliare ce constituie obiectul operaţiunii (în cifre şi litere) // Numărul de valori mobiliare ce constituie obiectul operaţiunii (în cifre şi litere) // Suma operaţiunii efectuate (în cifre şi litere)FL62

2. Date despre clientul de pe contul căruia se livrează valorile mobiliare:

2.1 Tipul clientului: persoana juridică / fizică, autohtonă sau străină (J/A; J/S; F/A; F/S)FL 30
2.2 Denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele şi patronimicul persoanei fiziceFL31
2.3 Nr. contului de decontare sau a ordinului de eliberare/ încasare a numerarului // data înregistrării (luna/ziua/anul)FL32_1
2.4 Nr. contului de brokeraj sau a contului personal al deţinătorului // data (luna/ziua/anul) şi ora înregistrării // cantitatea de valori mobiliare (în cifre)FL35_4
2.5 Codul Fiscal al persoanei juridice sau fizice (IDNO sau IDNP)FL32_2
2.6 Adresa sediului persoanei juridice sau domiciliul persoanei fizice // contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL33
2.7 Seria şi numărul documentului de identificare // data eliberării (luna/ziua/anul) // organul care l-a eliberatFL34
2.8 Documentul de reprezentare // numărul de înregistrare // data eliberării (luna/ziua/anul)FL35_1
2.9 Date despre reprezentant (Familia / Nume/ Prenume) // adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi) // contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL35_2
2.10 Codul Fiscal / IDNP sau nr. înregistrării în RM / IDNP;FL35_3

3. Date despre partener pe contul căruia se înscriu valorile mobiliare:

3.1 Tipul partenerului: persoana juridică/ fizică, autohtonă sau străină (J/A; J/S; F/A; F/S)FL50
3.2 Denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele şi patronimicul persoanei fiziceFL51
3.3 Nr. contului de decontare sau a ordinului de eliberare/ încasare a numerarului // data înregistrării (luna/ziua/anul)FL52_1
3.4 Nr. contului de brokeraj sau a contului personal al deţinătorului // data (luna/ziua/anul) şi ora înregistrării // cantitatea de valori mobiliare (în cifre)FL45_4
3.5 Codul Fiscal al persoanei juridice sau fizice (IDNO sau IDNP)FL52_2
3.6 Adresa sediului persoanei juridice sau domiciliul persoanei fizice // contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL52_3
3.7 Seria şi numărul documentului de identificare // data eliberării (luna/ziua/anul) // organul care l-a eliberatFL53
3.8 Documentul de reprezentare // numărul de înregistrare // data eliberării (luna/ziua/anul)FL45_1
3.9 Date despre reprezentant, Familia / Nume/ Prenume // adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi) // contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL45_2
3.10 Codul Fiscal / IDNP sau nr. înregistrării în RM / IDNP;FL45_3

4. Motivele suspiciunii

FL16

5. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului entităţii raportoare care

a înregistrat operaţiunea financiară/ cod de identificare:

5.1 ___________________FL71_1

Numele, Prenumele

_________________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

 

L.Ş.

5.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.3 în redacţia Ordinului CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.31

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru fondurile nestatale de pensii

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Fondul nestatal de pensii care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre operaţiunea financiară:

1.1 Tipul operaţiuniiFL11
1.2 Genul operaţiunii (ÎC/DC)FL00_6
1.3 Suma operaţiunii: suma în cifreFL12
1.4 Codul valutei străine şi al monedei naţionaleFL13
1.5 Echivalentul în lei moldoveneşti: suma în cifreFL15
1.6. Destinaţia plăţii; descrierea obiectului contractuluiFL62
1.7 Data efectuării operaţiuniiFL63_1
1.8 Ora efectuării operaţiuniiFL63_2
1.9 Nr. DocumentuluiFL61_1
1.10 Data documentuluiFL61_2

2. Date despre fondul nestatal de pensie care efectuează operaţiunea:

2.1 Denumirea fondului nestatal de pensieFL31
2.2 Nr. contului de decontare sau a ordinului de încasare /eliberare a numerarului; data înregistrăriiFL32_1
2.3 Adresa sediului fondului nestatal de pensie; contactele acestuia, nr. de telefon, etc.FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare; organul care l-a eliberatFL34
2.5 Documentul de reprezentare a fondului nestatal de pensie; nr. şi dataFL35_1
2.6 Date despre reprezentant, Familia / Nume/ Prenume; adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi); contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL35_2
2.7 Codul Fiscal / IDNP sau nr. înregistrării în RM / IDNP;FL35_3

3. Banca clientului pe operaţiune:

3.1 Denumirea băncii clientuluiFL41_1
3.2 Sediul băncii; ţara înregistrăriiFL41_2
3.3 Codul ţării partenerului pe operaţiuneFL00_7

4. Date despre clientul fondului nestatal de pensii,

care efectuează operaţiunea:

4.1 Tipul clientului: persoana juridică / fizică, autohtonă sau străină (J/A; J/S; F/A; F/S)FL50
4.2 Denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele şi patronimicul persoanei fiziceFL51
4.3 Nr. contului de decontare sau a ordinului de eliberare/ încasare a numerarului; data înregistrăriiFL52_1
4.4 Codul Fiscal al persoanei juridice sau fizice (IDNO sau IDNP)FL52_2
4.5 Adresa sediului persoanei juridice sau domiciliul persoanei fizice; contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL52_3
4.6 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberatFL53
4.7 Documentul de reprezentare a clientului; nr. şi dataFL45_1
4.8 Date despre reprezentant, Familia / Nume/ Prenume; adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi); contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL45_2
4.9 Codul Fiscal / IDNP sau nr. înregistrării în RM / IDNP;FL45_3

5. Motivele suspiciunii

FL16

6. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care

a înregistrat operaţiunea financiară / cod de identificare:

6.1 _________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

6.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.31 introdusă prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.32

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru asociaţiile de economii şi împrumut

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Asociaţia de economii şi împrumut care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre operaţiunea financiară:

1.1 Tipul operaţiuniiFL11
1.2 Genul operaţiunii (ÎC/DC)FL00_6
1.3 Suma operaţiunii: suma în cifreFL12
1.4 Codul valutei străine şi al monedei naţionaleFL13
1.5 Echivalentul în lei moldoveneşti: suma în cifreFL15
1.6 Destinaţia plăţii; descrierea obiectului contractuluiFL62
1.7 Data efectuării operaţiuniiFL63_1
1.8 Ora efectuării operaţiuniiFL63_2
1.9 Nr. DocumentuluiFL61_1
1.10 Data documentuluiFL61_2

2. Date despre asociaţia de economii şi împrumut care efectuează operaţiunea:

2.1 Denumirea asociaţiei de economii şi împrumutFL31
2.2 Nr. contului de decontare sau a ordinului de încasare /eliberare a numerarului; data înregistrăriiFL32_1
2.3 Adresa sediului asociaţiei de economii şi împrumut; contactele acestuia, nr. de telefon, etc.FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare; organul care l-a eliberatFL34
2.5 Documentul de reprezentare a asociaţiei de economii şi împrumut; nr. şi dataFL35_1
2.6 Date despre reprezentant, Familia / Nume/ Prenume; adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi); contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL35_2
2.7 Codul Fiscal / IDNP sau nr. înregistrării în RM / IDNP;FL35_3

3. Banca clientului pe operaţiune:

3.1 Denumirea băncii clientuluiFL41_1
3.2 Sediul băncii; ţara înregistrăriiFL41_2
3.3 Codul ţării partenerului pe operaţiuneFL00_7

4. Date despre clientul asociaţiei de economii şi împrumut,

care efectuează operaţiunea:

4.1 Tipul clientului: persoana juridică / fizică, autohtonă sau străină (J/A; J/S; F/A; F/S)

FL50
4.2 Denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele şi patronimicul persoanei fiziceFL51
4.3 Nr. contului de decontare sau a ordinului de eliberare/ încasare a numerarului; data înregistrăriiFL52_1
4.4 Codul Fiscal al persoanei juridice sau fizice (IDNO sau IDNP)FL52_2
4.5 Adresa sediului persoanei juridice sau domiciliul persoanei fizice; contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL52_3
4.6 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberatFL53
4.7 Documentul de reprezentare a clientului; nr. şi dataFL45_1
4.8 Date despre reprezentant, Familia / Nume/ Prenume; adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi); contactele acesteia, nr. de telefon, etc.FL45_2
4.9 Codul Fiscal / IDNP sau nr. înregistrării în RM / IDNP;FL45_3

5. Motivele suspiciunii

FL16

6. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care

a înregistrat operaţiunea financiară / cod de identificare:

6.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

6.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.32 introdusă prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.33

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru organizaţiile de microfinanţare

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Organizaţia de microfinanţare care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre operaţiunea financiară:

1.1 Tipul operaţiunii

FL11

1.2 Genul operaţiunii (ÎC/DC)

FL00_6

1.3 Suma operaţiunii: suma în cifre

FL12

1.4 Codul valutei străine şi al monedei naţionale

FL13

1.5 Echivalentul în lei moldoveneşti: suma în cifre

FL15

1.6 Destinaţia plăţii; descrierea obiectului contractului

FL62

1.7 Data efectuării operaţiunii

FL63_1

1.8 Ora efectuării operaţiunii

FL63_2

1.9 Nr. Documentului

FL61_1

1.10 Data documentului

FL61_2

2. Date despre organizaţia de microfinanţare care efectuează operaţiunea:

2.1 Denumirea organizaţiei de microfinanţare

FL31

2.2 Nr. contului de decontare sau a ordinului de încasare /eliberare a numerarului; data înregistrării

FL32_1

2.3 Adresa sediului organizaţiei de microfinanţare; contactele acesteia;

nr. de telefon, etc.

FL33

2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare; organul care l-a eliberat

FL34

2.5 Documentul de reprezentare a organizaţiei de microfinanţare; nr. şi data

FL35_1

2.6 Date despre reprezentant, Familia/ Nume/ Prenume; adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi); contactele acesteia, nr. de telefon, etc.

FL35_2

2.7 Codul Fiscal/ IDNP sau nr. înregistrării în RM/ IDNP;

FL35_3

3. Banca clientului pe operaţiune:

3.1 Denumirea băncii clientului

FL41_1

3.2 Sediul băncii; ţara înregistrării

FL41_2

3.3 Codul ţării partenerului pe operaţiune

FL00_7

4. Date despre clientul organizaţiei de microfinanţare,

care efectuează operaţiunea:

4.1 Tipul clientului: persoana juridică / fizică, autohtonă sau străină (J/A; J/S; F/A; F/S)FL50

4.2 Denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele şi patronimicul persoanei fizice

FL51

4.3 Nr. contului de decontare sau a ordinului de eliberare/ încasare a numerarului; data înregistrării

FL52_1

4.4 Codul Fiscal al persoanei juridice sau fizice (IDNO sau IDNP)

FL52_2

4.5 Adresa sediului persoanei juridice sau domiciliul persoanei fizice; contactele acesteia, nr. de telefon, etc.

FL52_3

4.6 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL53

4.7 Documentul de reprezentare a clientului; nr. şi data

FL45_1

4.8 Date despre reprezentant, Familia / Nume/ Prenume; adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi); contactele acesteia, nr. de telefon, etc.

FL45_2

4.9 Codul Fiscal / IDNP sau nr. înregistrării în RM / IDNP;

FL45_3

5. Motivele suspiciunii

FL16

6. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care

a înregistrat operaţiunea financiară / cod de identificare:

6.1 _______________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

6.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.33 introdusă prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.34

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru organizaţiile de credit ipotecar

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Organizaţia de credit ipotecar care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre operaţiunea financiară:

1.1 Tipul operaţiunii

FL11

1.2 Genul operaţiunii (ÎC/DC)

FL00_6

1.3 Suma operaţiunii: suma în cifre

FL12

1.4 Codul valutei străine şi al monedei naţionale

FL13

1.5 Echivalentul în lei moldoveneşti: suma în cifre

FL15

1.6 Destinaţia plăţii; descrierea obiectului contractului

FL62

1.7 Data efectuării operaţiunii

FL63_1

1.8 Ora efectuării operaţiunii

FL63_2

1.9 Nr. Documentului

FL61_1

1.10 Data documentului

FL61_2

2. Date despre organizaţia de credit ipotecar care efectuează operaţiunea:

2.1 Denumirea organizaţiei de credit ipotecar

FL31

2.2 Nr. contului de decontare sau a ordinului de încasare /eliberare a numerarului; data înregistrării

FL32_1

2.3 Adresa sediului organizaţiei de credit ipotecar; contactele acesteia;

nr. de telefon, etc.

FL33

2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare; organul care l-a eliberat

FL34

2.5 Documentul de reprezentare a organizaţiei de credit ipotecar; nr. şi data

FL35_1

2.6 Date despre reprezentant, Familia/ Nume/ Prenume; adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi); contactele acesteia, nr. de telefon, etc.

FL35_2

2.7 Codul Fiscal / IDNP sau nr. înregistrării în RM / IDNP;

FL35_3

3. Banca clientului pe operaţiune:

3.1 Denumirea băncii clientului

FL41_1

3.2 Sediul băncii; ţara înregistrării

FL41_2

3.3 Codul ţării partenerului pe operaţiune

FL00_7

4. Date despre clientul organizaţiei de credit ipotecar,

care efectuează operaţiunea:

4.1 Tipul clientului: persoana juridică / fizică, autohtonă sau străină (J/A; J/S; F/A; F/S)

FL50

4.2 Denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele şi patronimicul persoanei fizice

FL51

4.3 Nr. contului de decontare sau a ordinului de eliberare/ încasare a numerarului; data înregistrării

FL52_1

4.4 Codul Fiscal al persoanei juridice sau fizice (IDNO sau IDNP)

FL52_2

4.5 Adresa sediului persoanei juridice sau domiciliul persoanei fizice; contactele acesteia, nr. de telefon, etc.

FL52_3

4.6 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL53

4.7 Documentul de reprezentare a clientului; nr. şi data

FL45_1

4.8 Date despre reprezentant, Familia/ Nume/ Prenume; adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi); contactele acesteia, nr. de telefon, etc.

FL45_2

4.9 Codul Fiscal/ IDNP sau nr. înregistrării în RM/ IDNP;

FL45_3

5. Motivele suspiciunii

FL16

6. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care

a înregistrat operaţiunea financiară / cod de identificare:

6.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

6.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.34 introdusă prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.35

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru birourile istoriilor de credit

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Biroul istoriilor de credit care înregistrează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre operaţiunea financiară înregistrată de client

conform istoriei de credit:

1.1 Tipul operaţiunii

FL11

1.2 Genul operaţiunii (ÎC/DC)

FL00_6

1.3 Suma operaţiunii: suma în cifre

FL12

1.4 Codul valutei străine şi al monedei naţionale

FL13

1.5 Echivalentul în lei moldoveneşti: suma în cifre

FL15

1.6 Destinaţia plăţii; descrierea obiectului contractului

FL62

1.7 Data efectuării operaţiunii

FL63_1

1.8 Ora efectuării operaţiunii

FL63_2

1.9 Nr. Documentului

FL61_1

1.10 Data documentului

FL61_2

2. Date despre clientul care efectuează operaţiunea financiară

conform istoriei de credit:

2.1 Denumirea persoanei juridice

FL31

2.2 Nr. contului de decontare sau a ordinului de eliberare/ încasare a numerarului; data înregistrării

FL32_1

2.4 Adresa sediului persoanei juridice sau domiciliul persoanei fizice; contactele acesteia, nr. de telefon, etc.

FL33

2.5 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL34

2.6 Documentul de reprezentare; nr. şi data

FL35_1

2.7 Date despre reprezentant, Familia/ Nume/ Prenume; adresa de domiciliu şi a sediului staţionării (pentru nerezidenţi); contactele acesteia, nr. de telefon, etc.

FL35_2

2.8 Codul Fiscal/ IDNP sau nr. înregistrării în RM/ IDNP;

FL35_3

3. Banca clientului pe operaţiune:

3.1. Denumirea băncii clientului

FL41_1

3.2 Sediul băncii; ţara înregistrării

FL41_2

3.3 Codul ţării partenerului pe operaţiune

FL00_7

4. Motivele suspiciunii

FL16

5. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care

a înregistrat operaţiunea financiară / cod de identificare:

5.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

5.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.35 introdusă prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.4

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Denumirea organizaţiei care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre tranzacţie:

1.1 Tipul operaţiunii: Asigurări (AS)

FL11
1.2 Suma operaţiunii:Codul valutei străine
şi al monedei naţionale
Suma
(în cifre)
FL13FL12
1.3 Echivalentul în lei moldoveneşti:MDL/498FL15
1.4 Data şi timpul efectuării operaţiunii:___/____/ 20___ , ora_____ , _____min
FL63_1FL63_2
1.5 Denumirea, numărul şi data documentului în baza căruia s-a efectuat operaţiunea:FL61__
FL61_1

FL61_2

2. Asigurator (broker de asigurare) care efectuată tranzacţia:

2.1 DenumireaFL31
2.2 Nr. contului şi Codul FiscalFL32_1FL32_2
2.3 SediulFL33
2.4 Datele despre reprezentant:

a) Documentul de reprezentare, nr. şi data

b) Denumirea/ Numele

c) Codul Fiscal/ IDNP

d) Sediul/ Domiciliul


FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Banca clientului:

Denumirea băncii, sediul şi ţara înregistrării, codul ţării:FL41_1
FL41_2
FL00_7

4. Date despre clientul cu care se efectuează tranzacţia

4.1 Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):FL50
4.2 Denumirea/ Numele:FL51
4.3 Nr. contului bancar şi Codul Fiscal / Nr. contului şi IDNP:FL52_1FL52_2
4.4 Sediul/ Domiciliul:FL52_3
4.5 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat:FL53
4.6 Datele despre reprezentant:

e) Documentul de reprezentare, nr. şi data

f) Denumirea/ Numele

g) Codul Fiscal/ IDNP

h) Sediul/ Domiciliul


FL45_1
FL45_2
FL45_3
FL45_4

5. Informaţii suplimentare:

5.1 Descrierea operaţiunii:

asigurare (primă de asigurare încasată, suma despăgubirii de asigurare achitată), reasigurare (prime transmise şi/sau primite în asigurare), comisioane pentru intermedieri, alte tranzacţii

FL62
5.2 Genul operaţiunii (IC/DC):FL00_6

6. Motivele suspiciunii

FL16*

7. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care

a înregistrat operaţiunea financiară / cod de identificare:

7.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

7.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.4 în redacţia Ordinului CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.5

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru unităţile de schimb valutar

(altele decît băncile)

 

 

Formular Nr. __________________________FL01

Data/ Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
1. Denumirea instituţiei care a înregistrat operaţiunea financiară:

FL03

Codul fiscal:

FL04

2. Datele despre tranzacţie:

1.1 Codul tipului operaţiuniiFL11
1.2 Genul operaţiunii VV/ CV (vînzare de valută/ cumpărare de valută)FL00_6
1.3 Suma operaţiunii:Codul valutei străine
şi al monedei naţionale
Valuta primită/ eliberată
de la client
Suma
(în cifre)
FL13FL12
1.4 Echivalentul în lei moldoveneşti:MDL/ 498FL15
1.5 Nr. şi data buletinului de schimb valutar:FL61_1
1.6 Data şi timpul efectuării operaţiunii:

__/ _____/ 20_ , ora____ , ____min
FL63_1______________FL63_2

3. Datele despre client, persoană fizică care a efectuat operaţiunea:

3.1 Numele:FL31
3.2 Seria, numărul data documentului de identificare, organul care l-a eliberat, IDNP:FL32_1
3.3 Domiciliul:FL33

3.5 Datele despre reprezentant:

e) Documentul de reprezentare, nr. şi data

f) Numele

g) IDNP

h) Domiciliul


FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

4. Motivele suspiciunii

FL16*

5. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care
a înregistrat operaţiunea financiară / cod de identificare:

5.1 _________________FL71_1

Numele, Prenumele

 

_______________FL71_2

Funcţia

 

_______________

Semnătura

L.Ş.

5.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.5 în redacţia Ordinului CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.6

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru persoane care acordă

asistenţă investiţională sau fiduciară

 

 

Formular Nr. __________________________FL01

Data/ Perioada ________________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Denumirea organizaţiei care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul

FL05

1. Datele despre operaţiunea (tranzacţia):

1.1 Tipul operaţiunii, Genul operaţiuniiFL11, FL00_6
1.2 Suma operaţiunii:Codul valutei străine
şi al monedei naţionale
Suma
(în cifre)
FL13FL12
1.3 Echivalentul în lei moldoveneşti:MDL/ 498FL15
1.4 Data şi timpul efectuării operaţiunii:____/ ___________/ 20___ , ora____ , ____min
FL63_1FL63_2
1.5 Denumirea, numărul şi data documentului în baza căruia s-a efectuat operaţiunea:FL61__
FL61_1

FL61_2
1.6 Destinaţia plăţiiFL62

2. Datele despre clientul care efectuează operaţiunea (tranzacţia):

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică)

2.1 Denumirea/ Numele:FL31
2.2 Nr. contului bancar şi Codul Fiscal/ Nr. contului IDNP;FL32_1
FL32_2
2.3 Sediul/ Domiciliul:FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat:FL34
2.5 Datele despre reprezentant:

e) Documentul de reprezentare, nr. şi data

f) Denumirea/ Numele

g) Codul Fiscal/ IDNP

h) Sediul/ Domiciliul


FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Motivele suspiciunii

FL16*

4. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care
a înregistrat operaţiunea (tranzacţia)/ cod de identificare:

4.1 __________________FL71_1

Numele, Prenumele

______________FL71_2

Funcţia

_______________

Semnătura

L.Ş.

4.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.6 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.7

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru companiile de leasing

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data/ Perioada ________________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Denumirea instituţiei care a înregistrat operaţiunea financiară:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul

FL05

1. Datele despre tranzacţie:

1.1 Tipul operaţiunii (de indicat), genul operaţiuni FL11, FL00_6
1.2 Denumirea, numărul şi data contractului în baza căruia s-a efectuat operaţiunea:

FL61_____________
FL61_1___________


FL61_2

1.3 Data înregistrării operaţiunii FL63_1_____
1.4 Suma operaţiunii în cifre:

FL12_____________

FL13

1.5 Echivalentul în lei moldoveneşti MDL/498:FL15_______
1.6 Descrierea obiectului tranzacţionat:FL62_______
1.7 Condiţii contractuale Rata dobânzii, Suma primei plăţiFL17__
Data începerii contractuluiFL02_1
Data finisării contractuluiFL02_2

2. Date despre clientul care efectuează operaţiunea (tranzacţia):

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică): FL30
2.1 Denumirea/ Numele:FL31
2.2 Nr. contului bancar şi Codul Fiscal /Nr. contului şi IDNP:FL32_1
FL32_2
2.3 Sediul/ Domiciliul:FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat:FL34

2.5 Datele despre reprezentant:

e) Documentul de reprezentare, nr. şi data

f) Denumirea/ Numele

g) Codul Fiscal/ IDNP

h) Sediul/ Domiciliul


FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Motivele suspiciunii

FL16

4. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei care

a înregistrat operaţiunea (tranzacţia)/ cod de identificare:

4.1 ___________________FL71_1

Numele, Prenumele

_________________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

4.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.7 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.8

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru instituţiile care legitimează ori

înregistrează dreptul de proprietate şi agenţii imobiliari

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Denumirea instituţiei care a înregistrat tranzacţia:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre tranzacţie:

1.1 Tipul operaţiunii (de indicat):

FL11

1.2 Genul operaţiunii

Vînzarea/ Înregistrarea Cumpărarea (PVI),

Cumpărătorului/ Înregistrarea Vînzătorului (TVI)

FL00_6

1.2 Data şi ora înregistrării operaţiunii:

data: "___"____20___ , ora____ , ___min
FL63_1______________________ L63_2

1.3 Suma operaţiunii în cifre, Codul valutei străine şi al monedei naţionale:

FL12, FL13

1.4 Suma în MDL

FL15

1.5 Descrierea obiectului tranzacţional:

FL62

2. Datele despre client (persoana care înstrăinează):

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):

FL30

2.1 Denumirea/ Numele:

FL31

2.2 Nr. contului bancar şi Codul Fiscal/

Nr. contului şi/sau IDNP:

FL32_1
FL32_2

2.3 Sediul/ Domiciliul:FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat:

FL34

Datele despre reprezentant:  
2.5 Documentul de reprezentare, nr. şi data FL35_1
2.6 Denumirea/ Numele FL35_2
2.7 Codul Fiscal/ IDNP FL35_3
2.8 Sediul/ Domiciliul FL35_4

3. Datele despre partenerul pe operaţiune (persoana care procură

sau în posesia căreia trec drepturile de proprietate):

Tipul (persoana juridică/ fizică): FL50
3.1 Denumirea/ Numele: FL51
3.2 Nr. contului bancar şi Codul Fiscal/
Nr. contului şi IDNP:
FL52_1
FL52_2
3.3 Sediul/ Domiciliul: FL52_3
3.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat: FL53
Datele despre reprezentant: 
3.5 Documentul de reprezentare, nr. şi dataFL45_1
3.6 Denumirea/ NumeleFL45_2
3.7 Codul Fiscal/ IDNPFL45_3
3.8 Sediul/ DomiciliulFL45_4

4. Motivele suspiciunii

FL16

5. Numele, funcţia şi semnătura persoanei, care a înregistrat

operaţiunea financiară/ cod de identificare:

5.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

5.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.8 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.9

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru cazinouri (inclusiv internet - cazinouri),

localuri de odihnă dotate cu aparate pentru jocuri de noroc,

instituţii care organizează şi desfăşoară loterii

sau jocuri de noroc

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Organizaţia raportoare care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre tranzacţie:

1.1 Tipul operaţiunii („3" sau "4"), genul operaţiunii

FL11, FL00_6

1.2 Suma operaţiunii:

Codul valutei
străine şi al
monedei naţionale
Suma
(cu cifre)
Suma
(cu litere)
FL13FL12 
1.3 Echivalentul în lei moldoveneşti:FL15
1.4 Data şi timpul efectuării operaţiunii:FL63_1FL63_1
1.5. Denumirea, numărul şi data documentului în baza căruia s-a efectuat operaţiunea:FL61__
FL61_1

FL61_2

2. Date despre clientul care efectuează operaţiunea (tranzacţia)

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):

FL30

2.1 Denumirea/ Numele:

FL31

2.2 Nr. contului bancar şi Codul Fiscal/

Nr. contului şi IDNP:

FL32_1
FL32_2

2.3 Sediul/ Domiciliul:FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat:

FL34

2.5 Datele despre reprezentant:

e) Documentul de reprezentare, nr. şi data

f) Denumirea/ Numele

g) Codul Fiscal/ IDNP

h) Sediul/ Domiciliul

FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Destinaţia plăţii

FL62

4. Motivele suspiciunii

FL16

5. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului organizaţiei

care a înregistrat operaţiunea financiară/ cod de identificare:

5.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

5.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.9 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.10

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru dealerii de

metale preţioase ori de pietre preţioase

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Organizaţia care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal:

FL04

Contul:

FL05

1. Datele despre tranzacţie:

1.1 Tipul operaţiunii

FL11

1.2 Genul operaţiunii, Vînzare/ Cumpărare a produselor giuvaere (VG/CG)

FL00_6
1.3 Denumirea obiectului operaţiunii (Destinaţia plăţii):FL62
1.4 Valoarea nominală/ curentă a obiectului operaţiunii (conform expertizei):FL17
1.5 Codul valutei străine şi al monedei naţionale, suma operaţiunii efectuate (în cifre)FL13FL12
1.6 Data şi timpul înregistrării operaţiunii (ziua/luna/anul, ora şi minutul se indică în cifre)FL63_1FL63_2
1.7 Echivalentul în lei moldoveneşti MDL/498:FL15

2. Date despre client:

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):

FL30

2.1 a) Denumirea persoanei juridice
b) Numele şi prenumele persoanei fizice

FL31
2.2 a) Nr. contului şi Codul Fiscal al persoanei juridice
b) Nr. contului personal şi IDNP al persoanei fizice

FL32_1
FL32_2

2.3 a) Sediul persoanei juridice
b) Domiciliul persoanei fizice
FL33
2.4 Scria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL34

2.5 Date despre reprezentantul entităţii raportoare:
a) Documentul de reprezentare, nr. şi data
b) Denumirea/ Numele
c) Codul Fiscal/ IDNP
d) Sediul/ Domiciliul

FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Motivele suspiciunii

FL16

4. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului entităţii raportoare

care a înregistrat operaţiunea financiară/ cod de identificare:

4.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

4.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.10 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.11

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru notari şi alţi liberi profesionişti

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Persoana fizică/juridică care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal/ Nr. licenţă:

FL04

Contul:

FL05

1. Date despre actul juridic:

1.1 Tipul contractului:

FL11, FL00_6

1.2 Denumirea documentului

FL61
1.3 Obiectul actului juridic:FL17
1.4 Data şi timpul înregistrării actului juridic (ziua/luna/anul, ora şi minutul se indică în cifre)FL63_1FL63_2
1.5 Valoarea tranzacţiei efectuate (în cifre şi litere)FL12FL13
1.6 Echivalentul în lei (MDL/498)FL15
1.7 Descrierea obiectului tranzacţionatFL62

2. Date despre client 1 (vînzător):

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):

FL30

2.1 a) Denumirea persoanei juridice
b) Numele şi prenumele persoanei fizice

FL31
2.2 a) Nr. contului şi Codul Fiscal al persoanei juridice
b) Nr. contului personal şi IDNP al persoanei fizice

FL32_1
FL32_2

2.3 a) Sediul persoanei juridice
b) Domiciliul persoanei fizice
FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL34

2.5 Date despre reprezentantul clientului 1:
a) Documentul de reprezentare, nr. şi data
b) Denumirea/ Numele
c) Codul Fiscal/ IDNP
d) Sediul/ Domiciliul

FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Date despre client 2 (cumpărător):

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):

FL50

3.1 a) Denumirea persoanei juridice
b) Numele şi prenumele persoanei fizice

FL51
3.2 a) Nr. contului şi Codul Fiscal al persoanei juridice
b) Nr. contului personal şi IDNP al persoanei fizice

FL52_1
FL52_2

3.3 a) Sediul persoanei juridice
b) Domiciliul persoanei fizice
FL52_3
3.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL53

3.5 Date despre reprezentantul clientului 2:
a) Documentul de reprezentare, nr. şi data eliberării
b) Denumirea/ Numele
c) Codul Fiscal/ IDNP
d) Sediul/ Domiciliul

FL45_1
FL45_2
FL45_3
FL45_4

4. Motivele suspiciunii

FL16*

5. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului entităţii raportoare

care a înregistrat operaţiunea financiară/ cod de identificare:

5.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

5.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.11 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.12

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru avocaţi

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Persoana fizică/juridică care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal/ Nr. licenţă:

FL04

Contul:

FL05

1. Date despre actul juridic:

1.1 Tipul operaţiunii clientului 1, genul operaţiunii:

FL11, FL00_6

1.2 Denumirea documentului

FL61
1.3 Obiectul actului juridic:FL17
1.4 Data şi timpul înregistrării actului juridic (ziua/luna/anul, ora şi minutul se indică în cifre)FL63_1FL63_2
1.5 Valoarea tranzacţiei efectuate (în cifre şi litere)FL12FL13
1.6 Echivalentul în lei (MDL/498)FL15
1.7 Descrierea contractuluiFL62

2. Date despre client 1 (vînzător):

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):

FL30

2.1 a) Denumirea persoanei juridice
b) Numele şi prenumele persoanei fizice

FL31
2.2 a) Nr. contului şi Codul Fiscal al persoanei juridice
b) Nr. contului personal şi IDNP al persoanei fizice

FL32_1
FL32_2

2.3 a) Sediul persoanei juridice
b) Domiciliul persoanei fizice
FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL34

2.5 Date despre reprezentantul entităţii raportoare:
a) Documentul de reprezentare, nr. şi data
b) Denumirea/ Numele
c) Codul Fiscal/ IDNP
d) Sediul/ Domiciliul

FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Date despre client 2 (cumpărător):

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):

FL50

3.1 a) Denumirea persoanei juridice
b) Numele şi prenumele persoanei fizice

FL51
3.2 a) Nr. contului şi Codul Fiscal al persoanei juridice
b) Nr. contului personal şi IDNP al persoanei fizice

FL52_1
FL52_2

3.3 a) Sediul persoanei juridice
b) Domiciliul persoanei fizice
FL52_3
3.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL53

3.5 Date despre reprezentantul entităţii raportoare:
a) Documentul de reprezentare, nr. şi data eliberării
b) Denumirea/ Numele
c) Codul Fiscal/ IDNP
d) Sediul/ Domiciliul

FL45_1
FL45_2
FL45_3
FL45_4

4. Motivele suspiciunii

FL16*

5. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului entităţii raportoare

care a înregistrat operaţiunea financiară/ cod de identificare:

5.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

5.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.12 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.13

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru auditori, contabili independenţi

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Denumirea instituţiei care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal/ Nr. licenţă:

FL04

Contul:

FL05

1. Date despre tranzacţie:

1.1 Tipul operaţiunii, Genul operaţiunii (intermediere/operare):

FL11, FL00_6
1.2 Data şi timpul înregistrării operaţiunii (ziua/luna/anul, ora şi minutul se indică în cifre)FL63_1FL63_2
1.3 Codul valutei străine şi al monedei naţionale şi suma operaţiunii efectuate (în cifre)FL13FL12
1.4 Echivalentul în lei (MDL/498)FL15

2. Date despre client:

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):

FL30

2.1 a) Denumirea persoanei juridice
b) Numele şi prenumele persoanei fizice

FL31
2.2 a) Nr. contului şi Codul Fiscal al persoanei juridice
b) Nr. contului personal şi IDNP al persoanei fizice

FL32_1
FL32_2

2.3 a) Sediul persoanei juridice
b) Domiciliul persoanei fizice
FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL34

2.5 Date despre reprezentantul entităţii raportoare:
a) Documentul de reprezentare, nr. şi data
b) Denumirea/ Numele
c) Codul Fiscal/ IDNP
d) Sediul/ Domiciliul

FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Date despre partenerul pe operaţiune (beneficiar):

Tipul (persoana juridică/ fizică):

FL50

3.1 a) Denumirea persoanei juridice
b) Numele şi prenumele persoanei fizice

FL51
3.2 a) Nr. contului şi Codul Fiscal al persoanei juridice
b) Nr. contului personal şi IDNP al persoanei fizice

FL52_1
FL52_2

3.3 a) Sediul persoanei juridice
b) Domiciliul persoanei fizice
FL52_3
3.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL53

3.5 Date despre reprezentantul entităţii raportoare:
a) Documentul de reprezentare, nr. şi data
b) Denumirea/ Numele
c) Codul Fiscal/ IDNP
d) Sediul/ Domiciliul

FL45_1
FL45_2
FL45_3
FL45_4

4. Motivele suspiciunii

FL16

5. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului entităţii raportoare

care a înregistrat operaţiunea financiară/ cod de identificare:

5.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

5.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.13 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

Anexa nr.14

la Ordinul Directorului CCCEC

nr.117 din 20 noiembrie 2007

 

Formularul special pentru organizaţii care au dreptul de a presta servicii legate

de schimbul mandatelor poştale şi telegrafice sau de transferul de bunuri

 

 

Formular Nr. __________________________ FL01

Data / Perioada _______________________ FL00_1_1, FL00_1_2

Criteriul (L/S/N):

FL00_3

Numărul tranzacţiilor:

FL00_4

Suma totală (în Lei):

FL00_5
Denumirea instituţiei care efectuează operaţiunea:

FL03

Codul fiscal/ Nr. licenţă:

FL04

Contul:

FL05

1. Date despre tranzacţie:

1.1 Tipul operaţiunii

FL11
1.2. Genul operaţiunii, Eliberare/Transfer (EL/TR)FL00_6
1.3 Data şi timpul înregistrării operaţiunii (ziua/luna/anul, ora şi minutul se indică în cifre) FL63_1FL63_2
1.4 Suma operaţiunii efectuate (în cifre) FL12
1.5 Codul valutei străine şi al monedei naţionale FL13
1.6 Echivalentul în lei MDLFL15
1.7 Denumirea, numărul şi data documentului în baza căruia s-a efectuat operaţiunea: FL61__
FL61_1

FL61_2

2. Date despre client:

Tipul clientului (persoana juridică/ fizică):

FL30

2.1 a) Denumirea persoanei juridice
b) Numele şi prenumele persoanei fizice

FL31
2.2 a) Nr. contului şi Codul Fiscal al persoanei juridice
b) Nr. contului personal şi IDNP al persoanei fizice

FL32_1
FL32_2

2.3 a) Sediul persoanei juridice
b) Domiciliul persoanei fizice
FL33
2.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL34

2.5 Date despre reprezentantul entităţii raportoare:
a) Documentul de reprezentare, nr. şi data
b) Denumirea/ Numele
c) Codul Fiscal/ IDNP
d) Sediul/ Domiciliul

FL35_1
FL35_2
FL35_3
FL35_4

3. Date despre partener (beneficiar):

Tipul partenerului (persoana juridică/ fizică):

FL50

3.1 a) Denumirea persoanei juridice
b) Numele şi prenumele persoanei fizice

FL51
3.2 a) Nr. contului şi Codul Fiscal al persoanei juridice
b) Nr. contului personal şi IDNP al persoanei fizice

FL52_1
FL52_2

3.3 a) Sediul persoanei juridice
b) Domiciliul persoanei fizice
FL52_3
3.4 Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat

FL53

3.5 Date despre reprezentantul entităţii raportoare:
a) Documentul de reprezentare, nr. şi data
b) Denumirea/ Numele
c) Codul Fiscal/ IDNP
d) Sediul/ Domiciliul

FL45_1
FL45_2
FL45_3
FL45_4

4. Motivele suspiciunii

FL16

5. Numele, funcţia şi semnătura funcţionarului entităţii raportoare

care a înregistrat operaţiunea financiară/ cod de identificare:

5.1 __________________ FL71_1

Numele, Prenumele

______________ FL71_2

Funcţia

________________

Semnătura

L.Ş.

5.2 _____________________________________ FL00_8

___________cod de identificare

 

[Anexa nr.14 modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]

 

 

Anexă

la Instrucţiunile cu privire la modul de completare

şi transmitere a formularelor speciale privind

activităţile sau tranzacţiile care cad sub incidenţa

Legii cu privire la prevenirea şi combaterea

spălării banilor şi finanţării terorismului

 

Formatul datelor pentru prezentarea formularelor în forma tabelei electronice 

(DENUMIREA (a raportorului) YYMMDD (începutul) YYMMDD (sfârşitul).DBF)

 

Cîmpul

Tip dateLungimea Unităţi
zecimale

Descrierea

FL000*N60  Numărul unic operaţiunii
FL00_1_1D  Perioada raportării - data începutul perioadei (completare automată)
FL00_1_2D  Perioada raportării - ultima data a perioadei
FL01N50Numărul formularului
FL01_AN4Numărul de ordine a operaţiunii din formular (pentru cazuri "S" şi "L" ="0001"), pentru cazul "N" este egal numărului de ordine din 4 cifre cu zerouri. (Ex. 0012)
FL02_1DData înregistrării - începutul
FL02_2DData înregistrării - sfârşitul (pentru operaţiuni SUSPECTE şi LIMITATE parametrul FL02_2 este gol)
FL03N30Denumirea scurtă a raportorului sau codul BIC (pentru organizaţiile bancare)
FL04N20Codul fiscal al entităţii raportoare
FL05N9Contul al entităţii raportoare
FL11N5Tipul operaţiunii
FL12N202Suma în cifre
FL13N3Codul valutei (din trei cifre, conform clasificatorul Băncii Naţionale a Moldovei)
FL15N202Echivalentul în lei moldoveneşti (este gol pentru cazul tipăririi formularului NUMERAR, pentru operaţiuni SUSPECTE şi LIMITATE este egal cu FL00_5)
FL16N150Motivul suspiciunii pe scurt (conform Ghidului activităţilor şi tranzacţiilor suspecte)
FL17N150  
FL30N3TIPUL CLIENTULUI (persoană fizică autohtonă/străină FA/FS, persoană juridică autohtonă/ străină JA/JS)
FL31N240CLIENTUL: Denumirea agentului economic / Numele şi prenumele persoanei fizice:
FL32_1N34CLIENTUL: Nr. Contului
FL32_2N20CLIENTUL: Codul fiscal / IDNP
FL33N240CLIENTUL: Sediul / Domiciliul
FL34N50CLIENTUL: Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat:
FL35_1N40REPREZENTANTUL CLIENTULUI: Documentul de reprezentare, numărul şi data
FL35_2N240REPREZENTANTUL CLIENTULUI: Denumirea / Numele
FL35_3N20REPREZENTANTUL CLIENTULUI: Codul fiscal / IDNP
FL35_4N240REPREZENTANTUL CLIENTULUI: Sediul / Domiciliul
FL41_1N50PARTENERUL: Denumirea băncii partenerului
FL41_2N240PARTENERUL: Sediul băncii, Denumirea ţării
FL45_1N40REPREZENTANTUL PARTENERULUI: Documentul de reprezentare, numărul şi data
FL45_2N240REPREZENTANTUL PARTENERULUI: Denumirea / Numele
FL45_3N20REPREZENTANTUL PARTENERULUI: Codul fiscal / IDNP
FL45_4N240REPREZENTANTUL PARTENERULUI: Sediul / Domiciliul
FL42N40PARTENERUL: Contul corespondent al băncii
FL50N3TIPUL PARTENERULUI: (persoană fizică autohtonă/străină FA/FS, persoană juridică autohtonă /străină JA/JS)
FL51N240PARTENERUL: Denumirea agentului economic / Numele şi prenumele persoanei fizice
FL52_1N34PARTENERUL: Nr. contului
FL52_2N20PARTENERUL: Codul fiscal / IDNP
FL52_3N240PARTENERUL: Sediul / Domiciliul
FL53N50PARTENERUL: Seria, numărul şi data documentului de identificare, organul care l-a eliberat
FL61N240Denumirea documentului, pe baza căruia se efectuează operaţiunea
FL61_1N20Nr. Documentului
FL61_2DData documentului
FL62N250Destinaţia plăţii sau descrierea conţinutului operaţiunii
FL63_1DData efectuării operaţiunii
FL63_2N80Ora efectuării operaţiunii (înregistrării în bilanţul băncii)
FL71_1N50Numele persoanei, care a înregistrat operaţiunea
FL71_2N35Funcţia persoanei, care a înregistrat operaţiunea
FL00_3N1Criteriul (L - limitate / S - suspecte / N - numerar):
FL00_4N5Numărul tranzacţiilor (pentru "L" şi "S" = 1, pentru "N" > 1)
FL00_5N202Suma totală ( în lei) a operaţiunii (Suspecte sau Limitate) sau operaţiunilor în cazul Numerar
FL00_6N3Genul operaţiunii relativ contului clientului (intrare în cont - IC / ieşire din cont - DC)
FL00_7N3Codul ţării în care este înregistrată banca partenerului pe tranzacţie
FL00_8*N50 Codul personal persoanei, care a înregistrat operaţiunea
 

* Modul de completare a cîmpurilor marcate se stabileşte de entitatea raportoare.

 

[Anexa modificată prin Ordinul CCCEC nr.114 din 22.08.2011, în vigoare 23.09.2011]