COMISIA PENTRU SITUAŢII EXCEPŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA
D I S P O Z I Ţ I E
nr. 7 din 04.03.2022
www.gov.md
* * *
În conformitate cu art.22 din Legea nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.132-137, art.696), art.2 din Hotărârea Parlamentului nr.41/2022 privind declararea stării de urgenţă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.522, art.631), pct.6, 7, 8 şi 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1340/2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.150-151, art.1387), Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova
DISPUNE:
1. Prin derogare de la Legea nr.1491 din 28.11.2002 cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldova se desemnează S.A. SanFarm-Prim, în calitate de depozit pentru recepţionarea, depozitarea donaţiilor şi ajutoarelor umanitare sub formă de medicamente, consumabile, dispozitive medicale şi alte produse de uz medical. Eliberarea bunurilor va fi efectuată de către S.A. SanFarmPrim conform avizului Ministerului Sănătăţii. Toate procedurile de recepţionare, evidenţă, depozitare şi eliberare a bunurilor donate, vor fi efectuate şi asigurate de către S.A. SanFarm-Prim.
2. Pct.15 lit.d. al Dispoziţiei nr.2 din 25.02.2022 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale se redă în următoarea redacţie:
„produse medicamentoase: antibiotice, antiinflamatoare, anticoagulante, analgezice în formele farmaceutice cu administrare parenterală (injectabilă şi sau perfuzabilă)”.
3. În contextul măsurilor specifice în domeniul justiţie prevăzute în pct.5 din Decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale nr.5 din 02.03.2022:
3.1. Prin derogare de la prevederile pct.1.61 din Anexa nr.1 din Legea nr.489/1999, termenul de virare lunară a contribuţiilor de asigurare socială de stat obligatorii de către avocaţi, avocaţi stagiari şi executori judecătoreşti poate fi extins cu 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă dar nu mai târziu de 25 mai 2022.
3.2. Prin derogare de la prevederile art.22 alin.(1) din Legea nr.1593/2002, plata de către avocaţi şi avocaţi stagiari a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală poate fi efectuată în termen de 10 zile de la data încetării stării de urgenţă, dar nu mai târziu de 31 mai 2022.
3.3. Prin derogare de la prevederile art.695 alin.(2) Cod fiscal, termenul de achitare de către avocaţi, avocaţi stagiari şi executori judecătoreşti a impozitului pe venit pentru Trimestrul I anul 2022 poate fi prelungit până la data de 25 mai 2022 prin depunerea unei cereri la Serviciu Fiscal de Stat.
3.4. Prin derogare de la prevederile art.695 alin.(4) Cod fiscal, termenul de depunere a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit de către avocaţi şi avocaţii stagiari poate fi prelungit până la data de 25 mai 2022 prin depunerea unei cereri la Serviciu Fiscal de Stat.
[Pct.3 modificat prin Dispoziţia CSE nr.11 din 17.03.2022, în vigoare 17.03.2022]
4. Se permite Centrului de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor „Victoria” al Republicii Moldova, or.Sergheevca, Ucraina să utilizeze, la necesitate, stocurile de produse alimentare şi medicamente pentru asigurarea populaţiei locale din regiune, cu raportarea săptămânală către Agenţia Naţională Asistenţă Socială.
5. Prin derogare de la prevederile actelor normative în vigoare privind alocarea mijloacelor financiare din fondurile de urgenţă ale Guvernului, se alocă Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, din fondul de rezervă al Guvernului, suma de 200,0 mil.lei pentru efectuarea plăţilor de compensare a diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale şi consumul energiei termice acordate consumatorilor casnici. Ministerul Finanţelor va efectua finanţarea acestor cheltuieli în baza documentelor de plată, prezentate de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
[Pct.6 abrogat prin Dispoziţia CSE nr.29 din 28.06.2022, în vigoare 28.06.2022]
7. Prin derogare de la prevederile Codului Vamal nr.1149/2000, ale Codului Fiscal nr.1163/1997, ale Legii nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor şi ale Legii nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal, se permite cu titlu de excepţie S.R.L. „Vestmoldtransgaz” plasarea sub regim vamal de export şi import, cu scutirea de la plata drepturilor de export şi import a cantităţilor de gaze naturale proprietate a S.A „Moldovagaz”, scoase din ţară în perioada stării de urgenţă şi introduse ulterior în ţară, în volum de 18539681 m3 de gaze naturale sau 210791509 kWh (25°C/0°C), preluate de la S.R.L. „Moldovatransgaz” în contul comun de echilibrare pe baza Acordului de operare şi predate temporar în contul de echilibrare comun al Vestmoldtransgaz SRL şi S.N.T.G.N. „Transgaz” SA, în scopul stocării unor volume suplimentare în reţelele de transport gaze naturale din România, pentru a asigura disponibilitatea preluării ulterioare a acestora în Republica Moldova întru menţinerea stabilităţii sistemului naţional de transport al gazelor naturale în cazul unor situaţii excepţionale în sectorul energetic. Prin derogare de la prevederile art.101 alin.(5) din Codul fiscal nr.1163/1997, subiectul impozabil care efectuează export de gaze naturale nu are dreptul la restituirea TVA.
[Pct.7 în redacţia Dispoziţiei CSE nr.14 din 14.04.2022, în vigoare 14.04.2022]
8. Pct.25 din Dispoziţia nr.1 din 24.02.2022 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, se completează cu lit.e), cu următorul cuprins:
„e) utilizarea spaţiului aerian al Republicii Moldova pentru zborurile de transport a cetăţenilor străini şi apatrizi către ţările care au confirmat disponibilitatea de preluare a acestora de pe teritoriul Republicii Moldova cu permisiunea scrisă a Autorităţii Aeronautice Civile pentru fiecare zbor”.
9. S.A. „Moldovagaz” va raporta lunar compensaţiile efective ale diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale acordate consumatorilor casnici potrivit prevederilor Dispoziţiei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova nr.1 din 20 ianuarie 2022 aprobată în baza Hotărârii Parlamentului nr.1 din 20.01.2022 şi conform Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor nr.15/2021.
10. La sfârşitul perioadei de aplicare a compensaţiilor conform Legii 192/2021:
10.1. În cazul în care suma avansului depăşeşte suma compensaţiilor acordate şi raportate pentru lunile ianuarie-martie 2022, soldul va fi restituit de S.A. „Moldovagaz” către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;
10.2. În cazul în care suma avansului este mai mică decât suma compensaţiilor acordate şi raportate pentru lunile ianuarie-martie 2022, diferenţa va fi plătită de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale către S.A. „Moldovagaz”.
11. S.A. „Termoelectrica” şi S.A. „CET-Nord” vor raporta lunar compensaţiile efective ale diferenţei de preţ pentru consumul energiei termice acordate consumatorilor casnici, conform Regulamentului aprobat prin Ordinul comun nr.15/2021 al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului finanţelor.
11.1. În cazul în care suma avansului depăşeşte suma compensaţiilor acordate şi raportate pentru lunile februarie-martie 2022, soldul va fi restituit de S.A. „Termoelectrica" şi S.A. „CET-Nord” către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
11.2. În cazul în care suma avansului este mai mică decât suma compensaţiilor acordate şi raportate pentru lunile februarie-martie 2022, diferenţa va fi plătită de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale către S.A. „Termoelectrica” şi, respectiv, S.A. „CET-Nord”.
12. S.A. „Moldovagaz” va informa periodic secretariatul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova despre schimbarea preţului de achiziţie a gazului natural şi va solicita revizuirea tarifului în cazul diferenţei de preţ.
[Pct.13 abrogat prin Dispoziţia CSE nr.28 din 24.06.2022, în vigoare 31.07.2022]
14. Prin derogare de la prevederile Legii nr.92/2014 cu privire la energia termica şi promovarea cogenerării şi ale Hotărârii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.484/2017 privind aprobarea Regulamentului cu privire la indicatorii de calitate a serviciilor de distribuţie şi furnizare a energiei termice, pe perioada stării de urgenţă, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică nu va aplica penalităţi titularilor de licenţă în situaţia în care aceştia, în scopul eficienţei energetice, vor diminua/micşora în conformitate cu graficele de temperatură aprobate, în limita de până la 10%, valorile de calcul prestabilite pentru fiecare sistem de alimentare centralizata cu energie termica, iar titularii de licenţă nu vor efectua recalcularea preţului pentru energia termică furnizată.
15. Prin derogare de la art.5 alineatul (1) al Legii nr.192/2021 privind compensarea diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale/energiei termice pentru perioada rece a anului, pentru lunile ianuarie-martie 2022, compensarea diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public pentru fiecare consumator casnic constituie:
a) pentru primii 50 m3 consumaţi lunar – 79,8% din diferenţa în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public;
b) pentru 100 m3 consumaţi peste primii 50 m3 consumaţi lunar – 69,5% din diferenţa în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public.
16. Pentru consumatorii non-casnici, definiţi ca persoane fizice sau persoane juridice, care procură de la furnizorii de gaze naturale în alte scopuri decât pentru propriile necesităţi casnice, cu excepţia autorităţilor şi instituţiilor publice, se aplică următoarele:
16.1. Se compensează diferenţa de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public către furnizorii de gaze naturale de către Ministerul Economiei.
16.2. Diferenţa de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public compensată pentru consumatorii non-casnici reprezintă diferenţa dintre preţul reglementat pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public din luna de facturare şi preţul respectiv din luna decembrie 2021.
16.3. Compensarea diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public pentru fiecare consumator non-casnic constituie 100% din diferenţa în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public pentru primii 500 m3 consumaţi lunar. Compensarea va fi aplicată pentru perioada ianuarie-martie 2022.
16.4. Compensarea diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public se efectuează pentru luna precedentă. Evidenţa compensării diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public se efectuează de către furnizorii de gaze naturale.
16.5. În facturile eliberate consumatorilor se indică separat suma totală pentru serviciile prestate, mărimea compensaţiei şi suma care urmează să fie achitată de către fiecare consumator după recalculare.
16.6. Finanţarea cheltuielilor pentru compensarea diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public pentru consumatorii non-casnici, stabilită conform prezentei Dispoziţii, se efectuează de către Ministerul Economiei.
16.7. Furnizorii de gaze naturale calculează lunar valoarea mijloacelor financiare necesare pentru plata compensării diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public pentru consumatorii non-casnici specificaţi în prezenta Dispoziţie.
16.8. După verificarea informaţiei privind suma compensării diferenţei de preţ calculate, furnizorii de gaze naturale prezintă lunar, până la data de 10 a lunii ulterioare lunii de consum, Ministerului Economiei, dările de seamă privind mijloacele financiare necesare pentru finanţarea compensării diferenţei de preţ calculate, numărul de consumatori şi volumul consumat de gaze naturale, conform normelor stabilite.
16.9. Ministerul Economiei întocmeşte documentele de plată pentru transferul mijloacelor financiare respective la conturile furnizorilor de gaze naturale destinate compensării diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public pentru consumatorii non-casnici.
16.10. Ministerul Finanţelor efectuează finanţarea conform documentelor de plată pe măsura prezentării acestora de către Ministerul Economiei, conform priorităţilor stabilite la art.67 alineatul (2) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.
16.11. Ministerul Finanţelor va asigura alocarea către Ministerul Economiei din fondul de intervenţie al Guvernului a resurselor financiare în volum de 60 milioane lei în scopul compensării diferenţei de preţ pentru furnizarea de gaze naturale pentru consumatorii non-casnici.
16.12. Sumele compensării diferenţei de preţ care n-au fost solicitate sau au fost solicitate în mod eronat de către furnizorii de gaze naturale pe perioada de gestiune se restituie, în baza raportului pentru perioada respectivă, pe parcursul anului bugetar.
16.13. Răspunderea pentru evidenţa consumatorilor, efectuarea calculului sumei compensării diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public, reflectarea acesteia în factura de plată şi raportul financiar o poartă furnizorii de gaze naturale.
16.14. Controlul asupra corectitudinii de stabilire a compensării diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public şi utilizării conform destinaţiei a mijloacelor financiare alocate pentru achitarea acesteia îl exercită Inspecţia Financiară a Ministerului Finanţelor şi alte organe de control abilitate.
17. În scopul asigurării dreptului tuturor consumatorilor de a beneficia de compensaţiile acordate de Guvernul Republicii Moldova, pentru întreaga perioadă stabilită în actele normative menţionate, în urma majorării preţurilor reglementate la gazele naturale, prevederile Legii nr.192/2021 privind compensarea diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale/energiei termice în perioada rece a anului şi ale Dispoziţiei nr.3 din 1 februarie 2022, aprobată în baza Hotărârii Parlamentului nr.1 din 20.01.2022 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova se aplica şi în raport cu:
17.1. consumatorii casnici din cămine şi blocuri de locuit, indiferent de gestiunea şi apartenenţa departamentală a acestora, conform aceloraşi prevederi legale care se aplică consumatorilor casnici din asociaţiile de locatari.
17.2. consumatorii casnici din cămine şi blocuri de locuit gestionate de instituţiile bugetare, conform aceloraşi prevederi legale care se aplică consumatorilor casnici din asociaţiile de locatari.
17.3. consumatorii deserviţi de către furnizorii cărora nu le-au fost impuse obligaţiile de serviciu public şi operatorii sistemelor de distribuţie închise. Finanţarea din bugetul de stat a compensaţiilor va fi efectuată doar pentru volumele de gaze naturale procurate la preţuri reglementate de către furnizori şi operatorii sistemelor de distribuţie închise.
[Pct.17 completat prin Dispoziţia CSE nr.9 din 10.03.2022, în vigoare 10.03.2022]
18. Prin derogare de la prevederile art.83 alin.(2) şi art.87 alin.(8) din Legea nr.108/2016 cu privire la gazele naturale şi de la clauzele contractelor de furnizare a gazelor naturale încheiate între părţi, în cazul neachitării consumului de gaze naturale în termenele indicate în contract şi/sau în factura de plată, furnizorul de gaze naturale nu va calcula consumatorului penalităţi, dobânzi de întârziere, precum şi nu va aplica consumatorului alte sancţiuni pecuniare.
19. Prin derogare de la prevederile art.66 alin.(2) şi art.70 alin.(8) din Legea nr.107/2016 cu privire la energia electrică şi de la clauzele contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate între părţi, în cazul neachitării de către furnizorul central de energie electrică a valorii facturate de energie electrică livrată de centralele electrice de termoficare urbane, centralele electrice de termoficare urbane nu vor calcula furnizorului central penalităţi, dobânzi de întârziere, precum şi nu vor aplica consumatorului alte sancţiuni pecuniare.
20. Dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova nr.1 din 24 februarie 2022 cu modificările ulterioare se modifică după cum urmează:
Punctul 2, va avea următorul cuprins:
„2. Prin derogare de la prevederile pct.1241 din Regulamentul privind eliberarea actelor de identitate şi evidenţa locuitorilor Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.125/2013, se stabileşte că Agenţia Servicii Publice va lua în evidenţă străinii refugiaţi din Ucraina, la prezentarea unuia dintre următoarele documentele:
a) pentru minori – certificatul de naştere, actul de identitate naţional (buletinul/card de identitate), paşaport;
b) pentru maturi – actul de identitate naţional (buletin/card de identitate) sau paşaport.
La luarea în evidenţă a străinilor refugiaţi din Ucraina, termenul de 72 de ore de la data traversării frontierei de stat a Republicii Moldova nu este luat în considerare.”.
Dispoziţia se completează cu punctele 21 şi 22 cu următorul cuprins:
„21. Toate entităţile de drept public şi privat inclusiv persoanele fizice, care nu sânt conectate la resursele informaţionale de stat, vor accesa informaţia privind numărului de identificare de stat (IDNP) al cetăţenilor Ucraineni de pe portalul dopomoga.gov.md
22. În situaţia când informaţia privind numărul de identificare de stat (IDNP) al cetăţenilor Ucraineni nu poate fi accesată de pe portalul dopomoga.gov.md, prin derogare de la prevederile pct.1.8.2. din anexa nr.2 şi ale pct.17 din anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.966/2020 cu privire la serviciile prestate de către Agenţia Servicii Publice, subdiviziunile structurale ale ASP vor elibera, în mod gratuit, străinilor refugiaţi din Ucraina extrasul din Registrul de stat al populaţiei privind atribuirea numărului de identificare de stat al persoanei fizice în ziua adresării.”
21. Se impune SA „Energocom” obligaţia de iniţiere şi realizare a procedurii de precalificare a potenţialilor furnizori de gaze naturale şi/sau stocare a acestora, conform regulilor de achiziţie şi politicilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
22. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va iniţia procedura de elaborare şi promovare a proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la impunerea obligaţiei de serviciu public, în vederea asigurării securităţii aprovizionării cu gaze naturale în situaţie de urgenţă.
23. În temeiul prevederilor art.36 (3) al Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014, se suplimentează volumul fondului de intervenţii al Guvernului pentru anul 2022 cu suma de 12000,0 mii lei din contul donaţiilor acumulate la situaţia din 4 martie 2022 în contul trezorerial deschis umanitare în susţinerea poporului ucrainean.
24. Ministerul Finanţelor va aloca din fondul de intervenţii al Guvernului pentru anul 2022 suma de 10000,0 mii lei pentru gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina, dintre care prin intermediul Cancelariei de Stat suma de 1774,0 mii lei şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale – 5000,0 mii lei.
[Pct.24 modificat prin Dispoziţia CSE nr.48 din 22.11.2022, în vigoare 22.11.2022]
25. Dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
26. Prezenta Dispoziţie intră în vigoare din momentul emiterii şi se publică pe pagina web oficială a Guvernului.
PRIM-MINISTRU, | |
PREŞEDINTE AL COMISIEI | Natalia GAVRILIŢA |
