vineri, 5 ianuarie 2007
1544/23.06.93 Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General...

L E G E A

asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul

de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne

 

nr. 1544-XII  din  23.06.1993

 

Monitorul Parlamentului Republicii Moldova nr.7/220 din 1993

 

* * *

C U P R I N S

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Tipurile de asigurare cu pensii

Articolul 2. Condiţiile de asigurare cu pensii

Articolul 3. Persoanele care au dreptul la pensie în aceleaşi condiţii cu militarii în termen şi familiile lor

Articolul 4. Persoanele care au dreptul la pensie în aceleaşi condiţii cu militarii care satisfac serviciu prin contract şi familiile lor

Articolul 5. Abrogat

Articolul 6. Pensiile pentru familiile pensionarilor decedaţi

Articolul 7. Dreptul de alegere a pensiei

Articolul 8. Mijloacele de plată a pensiilor, ajutoarelor băneşti şi compensaţiilor

Articolul 9. Ajutoarele băneşti şi compensaţiile

Articolul 10. Organele care efectuează asigurarea cu pensii

Articolul 11. Asigurarea cu pensii a pensionarilor din forţele armate, din organele securităţii de stat şi ale afacerilor interne ale fostei U.R.S.S. şi ale altor state, familiilor lor

Articolul 12. Pensiile pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl

 

Capitolul II

PENSIILE PENTRU VECHIME ÎN MUNCĂ

Articolul 13. Condiţiile de stabilire a pensiei

Articolul 14. Mărimea pensiilor

Articolul 15. Abrogat

Articolul 16. Majorarea pensiei pentru invalizi, participanţii la război şi persoanele supuse represiunilor nedrepte

Articolul 17. Suplimentele la pensia pentru vechime în muncă

Articolul 18. Calcularea vechimii în muncă

 

Capitolul III

PENSIILE DE INVALIDITATE

Articolul 19. Condiţiile de stabilire a pensiei

Articolul 20. Stabilirea invalidităţii

Articolul 21. Cauzele invalidităţii

Articolul 22. Mărimea pensiei

Articolul 23. Mărimea minimă a pensiei

Articolul 24. Stabilirea pensiei de invaliditate în mărimea pensiei pentru vechime în muncă

Articolul 25. Suplimentele la pensia de invaliditate

Articolul 26. Majorarea pensiilor de invaliditate ale participanţilor la război şi ale persoanelor supuse represiunilor nedrepte

Articolul 261. Majorarea pensiei de invaliditate invalizilor de război

Articolul 27. Abrogat

Articolul 28. Recalcularea pensiei în cazul schimbării grupei de invaliditate

Articolul 29. Reluarea plăţii pensiei în cazul întreruperii invalidităţii

 

Capitolul IV

PENSIILE ÎN CAZUL PIERDERII ÎNTREŢINĂTORULUI

Articolul 30. Condiţiile de stabilire a pensiei

Articolul 31. Membrii de familie care au dreptul la pensie în cazul pierderii întreţinătorului

Articolul 32. Membrii de familie care sînt consideraţi persoane întreţinute

Articolul 33. Plata pensiei copiilor întreţinuţi pe deplin de stat

Articolul 34. Dreptul la pensie al părinţilor adoptivi şi al copiilor adoptivi

Articolul 35. Dreptul la pensie al tatălui vitreg şi al mamei vitrege, al fiului vitreg şi al fiicei vitrege

Articolul 36. Păstrarea pensiei în caz de recăsătorire

Articolul 37. Mărimea pensiei

Articolul 38. Mărimea minimă a pensiei

Articolul 39. Abrogat

Articolul 391. Majorarea pensiei văduvelor

Articolul 40. Perioada pentru care se stabileşte pensia

Articolul 41. Stabilirea unei pensii comune pentru toţi membrii de familie. Separarea cotei de pensie

Articolul 42. Modificarea mărimii pensiei şi încetarea plăţii ei

Articolul 43. Modul şi termenele de stabilire a invalidităţii membrilor de familie

 

Capitolul V

CALCULAREA PENSIILOR

Articolul 44. Cîştigul (solda) din care se calculează pensia

Articolul 45. Abrogat

Articolul 46. Calcularea pensiei pentru familiile pensionarilor

Articolul 47. Majorarea mărimilor minime ale pensiilor şi ale mărimilor maxime ale soldei (cîştigului)

 

Capitolul VI

STABILIREA PENSIILOR

Articolul 48. Solicitarea pensiei

Articolul 49. Organele de stabilire a pensiilor. Termenele de examinare a actelor pentru stabilirea pensiilor

Articolul 50. Termenele de stabilire a pensiilor

Articolul 51. Termenele de recalculare a pensiilor

 

Capitolul VII

PLATA PENSIILOR

Articolul 52. Organele care efectuează plata pensiilor

Articolul 53. Plata pensiei în caz de cîştig sau de alt venit

Articolul 54. Plata pensiilor pentru perioada precedentă

Articolul 55. Plata pensiilor pensionarilor care trăiesc la aziluri

Articolul 56. Plata pensiilor în perioada de tratament staţionar

Articolul 57. Suspendarea plăţii pensiei în perioada privaţiunii de libertate

Articolul 58. Reţinerile din pensii

Articolul 59. Plata pensiilor şi indemnizaţiilor în caz de deces

Articolul 60. Plata pensiei la plecare în străinătate

 

Capitolul VIII

PROCEDURA RECALCULĂRII PENSIILOR

Articolul 61. Recalcularea pensiilor stabilite anterior

Articolul 62. Abrogat

Articolul 63. Abrogat

Articolul 64. Indexarea pensiilor

 

 

Notă: În cuprinsul legii, cuvintele "Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova" se înlocuiesc cu cuvintele "Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat", iar cuvintele "Ministerul Securităţii Naţionale" se înlocuiesc cu cuvintele "Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Departamentul Trupelor de Grăniceri" conform Legii nr.543-XV din 12.10.2001, în vigoare 22.11.2001

Notă: Modificările, operate la art.2,8,9,13,14,18,44,47,50,51,52,53,61 prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, se suspendă pentru anul 1999 prin Legea nr.216-XIV din 12.12.1998

Notă: Modificările, operate la art.2,8,9,13,14,18,44,47,50,51,52,53,61 prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, se suspendă pentru anul 1998 prin Legea nr.96-XIV din 16.07.1998

 

 

Prezenta lege stabileşte, în conformitate cu Constituţia şi cu Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, condiţiile de asigurare cu pensii a cetăţenilor Republicii Moldova: militari ai Forţelor Armate, ai Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ai trupelor de carabinieri (trupele interne), persoane din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, din alte formaţiuni militare, create la hotărîrea Parlamentului, pensionari din rîndurile militarilor forţelor armate, organelor securităţii de stat, securităţii naţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciului Grăniceri şi persoane din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne ale fostei U.R.S.S. şi familiile acestora.

[Preambulul modificat prin Legea nr.268-XVI din 28.07.2006, în vigoare 08.09.2006]

[Preambulul completat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

[Preambulul modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.1999, în vigoare 31.12.1999]

 

 Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Tipurile de asigurare cu pensii

(1) Militarii care satisfac serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne beneficiază de dreptul la pensie viageră pentru vechime în muncă, dacă au vechimea respectivă în serviciu militar şi în organele afacerilor interne.

(2) Militarii, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au devenit invalide în condiţiile prezentei legi au dreptul la pensie de invaliditate.

(3) Familiile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne decedate sau căzute la datorie au dreptul la pensie în cazul pierderii întreţinătorului.

 

Articolul 2. Condiţiile de asigurare cu pensii

(1) Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au dreptul la pensie li se stabileşte pensie după eliberare din serviciu.

(2) Persoanelor din corpul de ofiţeri şi din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne cărora li s-a prelungit peste limita de vîrstă, stabilită de legislaţie, termenul de aflare în serviciu militar prin contract sau în serviciu în organele afacerilor interne şi care au dreptul la pensie în conformitate cu art.13 lit. a) din prezenta lege li se acordă, de la data emiterii ordinului privind prelungirea termenului de aflare în serviciu, pensie în mărime de 50 procente din suma pensiei cuvenite.

(3) Persoanelor din corpul de ofiţeri şi din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne care au dreptul la pensie în conformitate cu art.13lit. a) din prezenta lege, dar care nu au atins limita de vîrstă de aflare în serviciu militar prin contract sau în serviciu în organele afacerilor interne şi continuă să satisfacă serviciul li se acordă pensie în modul şi în mărimea stabilită de Guvern.

(4) Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne li se stabileşte pensie de invaliditate, iar familiilor acestora pensie în cazul pierderii întreţinătorului, independent de durata serviciului.

[Art.2 completat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

Articolul 3. Persoanele care au dreptul la pensie în aceleaşi condiţii cu militarii în termen şi familiile lor

De dreptul la pensie în condiţiile stabilite pentru militarii în termen şi familiile lor (dacă nu există o altă clauză) beneficiază:

a) partizanii şi ilegaliştii recunoscuţi ca atare de legislaţia în vigoare (cu excepţia celor prevăzuţi în art.4);

b) muncitorii şi funcţionarii de categoriile respective, stabilite de Guvern, care au devenit invalizi ca urmare a unei răniri, contuzii, schilodiri sau afecţiuni contractate în timpul satisfacerii serviciului militar în cel de al doilea război mondial sau exercitării obligaţiilor de muncă în zonele operaţiunilor de luptă (pe sectoarele de cale ferată din imediata apropiere a frontului, la construcţiile genistice de pe liniile de apărare, la bazele maritime militare, pe aerodromuri etc.) şi familiile lor;

c) participanţii la cel de al doilea război mondial în componenţa armatei române şi familiile lor;

d) cetăţenii care au făcut parte din efectivul batalioanelor de vînătoare, plutoanelor şi detaşamentelor de apărare a populaţiei şi familiile lor;

e) supuşii serviciului militar chemaţi la concentrări de instruire, de control sau speciale şi familiile lor;

f) lucrătorii pazei militarizate care nu beneficiază de asigurări sociale de stat şi familiile lor.

 

Articolul 4. Persoanele care au dreptul la pensie în aceleaşi condiţii cu militarii care satisfac serviciu prin contract şi familiile lor

(1) Persoanele care, în detaşamente şi unităţi de partizani, au avut funcţii de comandă echivalente funcţiilor pentru corpul de ofiţeri şi familiile lor au dreptul la pensie în condiţiile stabilite pentru corpul de ofiţeri şi familiile lor.

(2) Persoanele de sex feminin care s-au angajat benevol în serviciu militar activ în funcţii din efectivul de soldaţi şi corpul de sergenţi beneficiază de pensie în condiţiile stabilite pentru militarii de aceste categorii care satisfac serviciu militar prin contract.

 

Articolul 5. Stabilirea pensiilor pentru militari, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, pentru familiile lor în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat

[Art.5 abrogat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 6. Pensiile pentru familiile pensionarilor decedaţi

Familiile pensionarilor decedaţi din rîndurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne au dreptul la pensie în cazul pierderii întreţinătorului în aceleaşi condiţii cu familiile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne.

 

Articolul 7. Dreptul de alegere a pensiei

Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, familiilor lor care au concomitent dreptul la diferite pensii de stat li se stabileşte o singură pensie, la alegerea lor.

 

Articolul 8. Mijloacele de plată a pensiilor, ajutoarelor băneşti şi compensaţiilor

Pensiile, ajutoarele băneşti şi compensaţiile se plătesc de la bugetul de stat.

[Art.8 modificat prin Legea nr.268-XVI din 28.07.2006, în vigoare 08.09.2006]

[Art.8 în redacţia Legii nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

Articolul 9. Ajutoarele băneşti şi compensaţiile

Militarii, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne eliberate din serviciu, familiile de militari, de persoane din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pensionarii din rîndurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care şi-au pierdut întreţinătorul primesc ajutoare băneşti şi compensaţiile în modul şi în mărimile stabilite de Guvern.

[Art.9 completat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

Articolul 10. Organele care efectuează asigurarea cu pensii

(1) Pensiile militarilor în termen şi a familiilor lor se stabilesc de către organele de asigurări sociale.

(2) Asigurarea cu pensii a militarilor care satisfac serviciu prin contract, a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi a familiilor acestora este efectuată de Ministerul Apărării, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciul Grăniceri, Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Serviciul Protecţie şi Pază de Stat, Ministerul Afacerilor Interne şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în modul stabilit de Guvern.

[Art.10 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.10 modificat prin Legea nr.268-XVI din 28.07.2006, în vigoare 08.09.2006]

[Art.10 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

[Art.10 modificat prin Legea nr.543-XV din 12.10.2001, în vigoare 22.11.2001]

[Art.10 modificat prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

 

Articolul 11. Asigurarea cu pensii a pensionarilor din forţele armate, din organele securităţii de stat şi ale afacerilor interne ale fostei U.R.S.S. şi ale altor state, familiilor lor

(1) Asigurarea cu pensii a ofiţerilor, praporşcicilor, micimanilor şi militarilor reangajaţi, militarilor de sex feminin, plutonierilor, sergenţilor, caporalilor, marinarilor şi soldaţilor pensionari din forţele armate, din organele securităţii de stat şi ale afacerilor interne ale fostei U.R.S.S., precum şi a familiilor lor, se efectuează în condiţiile prevăzute pentru militarii care satisfac serviciu prin contract, în conformitate cu categoria respectivă.

(2) Asigurarea cu pensii a militarilor din forţele armate, din organele securităţii de stat şi ale afacerilor interne ale altor state, precum şi a familiilor acestora, se efectuează în baza contractelor (acordurilor) bilaterale privind asigurarea socială.

 

Articolul 12. Pensiile pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl

Condiţiile de asigurare cu pensii a militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl sînt stabilite în Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl sau de prezenta lege.

 

 Capitolul II

PENSIILE PENTRU VECHIME ÎN MUNCĂ

Articolul 13. Condiţiile de stabilire a pensiei

Dreptul la pensie pentru vechime în serviciu îl au:

a) militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în serviciu de cel puţin 20 de ani;

b) militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne eliberate din serviciu pentru limită de vîrstă sau din motive de boală care în ziua eliberării din serviciu au o vechime totală în muncă de cel puţin 25 de ani calendaristici, din care cel puţin 12 ani şi 6 luni în serviciu militar sau în serviciu în organele afacerilor interne;

c) militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne eliberate din serviciu din motive de sănătate limitată sau în caz de reorganizare a statelor care în ziua eliberării au atins limita de vîrstă în serviciu militar prin contract sau în serviciu în organele afacerilor interne şi au o vechime totală în muncă de cel puţin 25 de ani calendaristici, din care cel puţin 12 ani şi 6 luni în serviciu militar sau în serviciu în organele afacerilor interne;

d) militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne eliberate din serviciu din alte motive decît cele expuse la lit.b) şi c) din prezentul articol care au o vechime totală în muncă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin12 ani şi 6 luni în serviciu militar sau în serviciu în organele afacerilor interne, la atingerea vîrstei de pensionare stabilite de Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat.

[Art.13 în redacţia Legii nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

Articolul 14. Mărimea pensiilor

Mărimea pensiilor pentru vechime în muncă se stabileşte în următoarele proporţii:

a) pentru militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani (art.13 lit.a)): pentru o vechime în muncă de 20 de ani – 50 procente, iar pentru cei pensionaţi la limită de vîrstă sau de motive de boală – 55 procente din sumele respective ale soldei; pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani – 3 procente din sumele respective ale soldei, dar în total nu mai mult de 75 procente din aceste sume;

b) pentru militarii care satisfac serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime totală în muncă de cel puţin 25 de ani calendaristici, din care cel puţin 12 ani şi6 luni în serviciu militar sau în serviciu în organele afacerilor interne (art.13, lit. b), c) şi d): pentru vechime totală în muncă de 25 de ani – 50 procente şi pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 25 de ani – 1 procent din suma respectivă a soldei sau a salariului, dar în total nu mai mult de 75 procente din aceste sume.

[Art.14 modificat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

Articolul 15. Mărimea minimă a pensiei

[Art.15 abrogat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.15 modificat prin Legea nr.543-XV din 12.10.2001, în vigoare 22.11.2001]

 

Articolul 16. Majorarea pensiei pentru invalizi, participanţii la război şi persoanele supuse represiunilor nedrepte

(1) Se majorează pensia:

a) pentru vechime în muncă a militarilor care au satisfăcut serviciu prin contract şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne invalizi de război (art.21 lit.a)), – cu o sumă egală pensiei minime, prevăzute de grupa I – în mărime de 200 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă, de grupa a II-a – în mărime de 175 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă, de grupa a III-a – în mărime de 150 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă;

b) pentru vechime în muncă a militarilor care au satisfăcut serviciu prin contract şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au satisfăcut serviciu în armata de operaţii, în detaşamente şi formaţiuni de partizani, în organizaţii şi grupuri ilegale în perioada celui de-al doilea război mondial, sau care au luat parte la acţiuni de luptă în timp de pace, - cu 100 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă, iar a persoanelor din rîndurile angajaţilor civili în armata de operaţii - cu 75 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă, dacă persoanele din categoriile sus-numite nu sînt invalizi de război;

c) persoanelor supuse pe nedrept represiunilor, recluziunii sau tratamentului în instituţii de psihiatrie – cu 50 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă;

d) persoanelor supuse represiunilor nedrepte şi a familiilor acestora, care s-au aflat în locuri de exil (deportare) – cu 25 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă;

e) persoanelor condamnate pentru infracţiuni politice şi ulterior reabilitate care s-au aflat în locuri de recluziune şi foştilor deţinuţi în lagăre de concentrare fasciste,în ghetouri şi în alte locuri de deţinere forţată – cu 400 de procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă;

f) pentru vechime în muncă a persoanelor decorate cu ordine şi medalii pentru munca plină de abnegaţie şi serviciu militar impecabil în spatele frontului în perioada celui de-al doilea război mondial – cu 25 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

(2) Majorările prevăzute în prezentul articol nu se acordă concomitent.

[Art.16 modificat prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

[Art.16 modificat prin Legea nr.451-XIII din 06.05.1995, în vigoare 01.05.1995]

 

Articolul 17. Suplimentele la pensia pentru vechime în muncă

(1) La pensia pentru vechime în muncă (inclusiv la pensia calculată în mărimea minimă respectivă), acordată militarilor care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne se stabileşte:

a) pensionarilor care nu lucrează, au atins vîrsta pensionării prevăzută în art.41 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat şi întreţin membri de familie inapţi pentru muncă din categoria persoanelor asigurate cu pensie în cazul pierderii întreţinătorului pentru fiecare membru de familie inapt pentru muncă un supliment egal cu alocaţia socială prevăzută de Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni pentru categoria respectivă de persoane inapte pentru muncă. Totodată, suplimentul se acordă numai membrilor de familie care nu primesc pensii de asigurări sociale de stat pentru limită de vîrstă sau alocaţie socială. Dacă pensionarul are concomitent dreptul la alocaţie socială şi la supliment la pensia pentru vechime în muncă, pentru întreţinerea unui membru de familie inapt pentru muncă la alegerea pensionarului se stabileşte membrului de familie o alocaţie socială sau se acordă întreţinătorului un supliment la pensie pentru acest membru de familie;

b) pensionarilor invalizi de grupa I (cu excepţia celor care au dreptul la majorarea pensiei prevăzută în art.16 lit.a), pensionarilor fără familie care au atins vîrsta de 75 de ani – un supliment pentru îngrijirea lor în mărime de 50 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă;

c) persoanelor decorate cu insigna "Donator onorific de sînge al Republicii Moldova" – un supliment în mărime de 20 de procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

(2) Pensia pentru vechime în muncă stabilită persoanelor care au participat la lichidarea urmărilor avariei de la Cernobîl se majorează în condiţiile art.19 al Legii privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl.

(3) Suplimentele prevăzute în prezentul articol se acordă concomitent.

[Art.17 modificat prin Legea nr.268-XVI din 28.07.2006, în vigoare 08.09.2006]

[Art.17 modificat prin Legea nr.543-XV din 12.10.2001, în vigoare 22.11.2001]

[Art.17 completat prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

 

Articolul 18. Calcularea vechimii în muncă

La calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei în conformitate cu art.13 lit.a) militarilor care satisfac serviciu prin contract, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, al cărui mod este stabilit de Guvern, se ia în calcul:

a) serviciul militar activ, serviciul în organele afacerilor interne în funcţiile corpului de comandă şi în trupe, serviciul în detaşamentele şi formaţiunile de partizani; timpul lucrat în ministere şi departamente, instituţii şi organizaţii civile, cu încadrare în serviciu militar activ sau în organele afacerilor interne; timpul aflării în prizonierat, dacă acesta nu a fost benevol şi dacă militarul nu a săvîrşit în prizonierat infracţiuni împotriva Patriei; timpul aflării sub arest şi ispăşirii de pedeapsă al militarilor, al persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, deferiţi fără temei justiţiei sau supuşi represiunilor nedrepte şi reabilitaţi ulterior; timpul lucrat în Departamentul de Stat pentru Problemele Militare;

b) timpul de studii în instituţii de învăţămînt superior civil, dar nu mai mult de 5 ani, calculîndu-se 6 luni de serviciu pentru un an de studii – persoanelor din corpul de ofiţeri militari şi din corpul de comandă (cu excepţia corpului de ofiţeri inferiori) al organelor afacerilor interne;

c) timpul de satisfacere a serviciului în condiţii deosebite – în condiţiile avantajoase respective inclusiv în condiţiile stabilite de legislaţie pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi;

d) serviciul în forţele armate, în organele securităţii de stat şi în organele afacerilor interne ale fostei U.R.S.S. şi ale altor state, dacă militarii, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne au fost transferate, în modul stabilit, în Forţele Armate, în organele securităţii statului şi în organele afacerilor interne ale Republicii Moldova;

e) 2 ani de vechime în muncă în ramurile civile înrudită cu specialitatea lor militară pentru un an de serviciu, dar nu mai mult de 10 ani de serviciu – persoanelor din corpul de ofiţeri şi din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne;

f) alte perioade de activitate prevăzute de legislaţie.

[Art.18 modificat prin Legea nr.543-XV din 12.10.2001, în vigoare 22.11.2001]

[Art.18 completat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

 Capitolul III

PENSIILE DE INVALIDITATE

Articolul 19. Condiţiile de stabilire a pensiei

Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au devenit invalizi li se stabilesc pensii de invaliditate, dacă invaliditatea a survenit în timpul satisfacerii serviciului sau cel mult după trei luni de la eliberare din serviciu, sau după expirarea acestui termen, dacă a fost cauzată de o rănire, contuzie, schilodire sau afecţiune contractată în perioada satisfacerii serviciului.

 

Articolul 20. Stabilirea invalidităţii

(1) Gradele de invaliditate, cauzele şi timpul survenirii ei sînt stabilite de consiliile de expertiză medicală a vitalităţii.

(2) În funcţie de gradul pierderii capacităţii de muncă invalizii se clasifică în trei grupe.

 

Articolul 21. Cauzele invalidităţii

În funcţie de cauzele invalidităţii, invalizii din rîndurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne se clasifică în două categorii:

a) invalizi de război – în cazul în care invaliditatea este cauzată de rănire, contuzionare sau schilodire în perioada celui de al doilea război mondial, în cazul lichidării urmărilor catastrofei de la Cernobîl, îndeplinirii altor îndatoriri de serviciu militar (de serviciu) ori de afecţiuni legate de aflare pe front, în detaşamente şi formaţiuni de partizani, în organizaţii şi grupe ilegale în cel de al doilea război mondial, precum şi de participare la lichidarea urmărilor catastrofei de la Cernobîl sau la acţiuni de luptă în timp de pace;

b) invalizi – în cazul în care invaliditatea este cauzată de o schilodire în accident nelegat de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu militar (de serviciu) sau de o afecţiune contractată în perioada satisfacerii serviciului.

 

Articolul 22. Mărimea pensiei

(1) Mărimea pensiei de invaliditate se stabileşte în următoarele proporţii:

a) invalizilor de război de grupa I şi a II-a – 75 procente, de grupa a III-a – 50 procente din sumele respective ale soldei (cîştigului);

b) invalizilor indicaţi în art.21 lit.b) de grupa I – 75 procente, de grupa a II-a – 55 procente, de grupa a III-a – 30 procente din sumele respective ale soldei (cîştigului).

(2) Prevederile prezentului articol nu se extind asupra militarilor în termen.

[Art.22 completat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 23. Mărimea minimă a pensiei

Mărimea minimă a pensiei de invaliditate se stabileşte în următoarele proporţii:

a) pentru invalizii de război de grupa I şi a II-a din rîndurile soldaţilor în termen – 504 lei, de grupa a III-a – 252 lei, pentru invalizii indicaţi în art.21 lit.b) de grupa I şi a II-a din rîndurile soldaţilor în termen – 336 lei, de grupa a III-a – 168 lei;

b) pentru invalizii din rîndurile caporalilor, sergenţilor, plutonierilor în termen – 110 procente; din rîndurile soldaţilor, caporalilor, sergenţilor, plutonierilor care satisfac serviciu prin contract, persoanelor din corpul de comandă inferior şi din trupele organelor afacerilor interne – 120 procente; din rîndurile ofiţerilor şi persoanelor din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne – 130 procente din pensia minimă prevăzută pentru invalizii din rîndurile soldaţilor în termen.

[Art.23 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 24. Stabilirea pensiei de invaliditate în mărimea pensiei pentru vechime în muncă

Dacă invalizii din rîndurile militarilor care au satisfăcut serviciu prin contract, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne au vechimea în muncă necesară stabilirii pensiei pentru vechime în muncă (art. 13 lit.a)) li se poate stabili pensie de invaliditate în mărimea pensiei pentru vechime în muncă în conformitate cu art.14 lit.a).

[Art.24 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 25. Suplimentele la pensia de invaliditate

(1) La pensia de invaliditate (inclusiv la pensia calculată în mărimea minimă respectivă) acordată militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne se stabilesc:

a) invalizilor de grupele I şi a II care nu lucrează şi care întreţin membri de familie inapţi pentru muncă din categoria persoanelor asigurate cu pensie în cazul pierderii întreţinătorului pentru fiecare membru de familie inapt pentru muncă – un supliment egal cu alocaţia socială prevăzută de Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni pentru categoria respectivă de persoane inapte pentru muncă. Totodată suplimentul se acordă numai membrilor de familie care nu primesc pensii de asigurări sociale de stat pentru limită de vîrstăă sau alocaţie socială. Dacă pensionarul are concomitent dreptul la alocaţie socială şi la supliment la pensia de invaliditate pentru întreţinerea unui membru de familie inapt pentru muncă, la alegerea pensionarului se stabileşte o alocaţie socială membrului de familie sau se acordă întreţinătorului un supliment la pensie pentru acest membru de familie;

b) invalizilor de război de grupa I şi invalizilor de război de grupa a II fără familie care au nevoie de ajutorul şi îngrijirea unei alte persoane – un supliment pentru îngrijirea lor în mărime de 100 procente, iar invalizilor indicaţi în art.21 lit.b) de grupa I şi a II fără familie care au nevoie de ajutorul şi îngrijirea unei alte persoane – 50 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă;

c) persoanelor decorate cu insigna "Donator onorific de sînge al Republicii Moldova" – un supliment în mărime de 20 de procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

(2) Persoanelor care au participat la lichidarea urmărilor avariei de la Cernobîl pensia pentru invaliditatea ce a survenit ca urmare a cauzelor indicate în art.21 lit.a) li se majorează în modul prevăzut în art.19 al Legii privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl.

(3) Suplimentele prevăzute în prezentul articol se acordă concomitent.

[Art.25 modificat prin Legea nr.268-XVI din 28.07.2006, în vigoare 08.09.2006]

[Art.25 completat prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

 

Articolul 26. Majorarea pensiilor de invaliditate ale participanţilor la război şi ale persoanelor supuse represiunilor nedrepte

(1) Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care în perioada celui de-al doilea război mondial au satisfăcut serviciu în armata de operaţii, în detaşamente şi formaţiuni de partizani, organizaţii şi grupe ilegale sau care au luat parte la operaţiuni de luptă pe timp de pace pensia pentru invaliditatea care a survenit din cauzele indicate în art.21 lit.b) (inclusiv pensia de invaliditate calculată în mărimea minimă respectivă) li se majorează cu 100 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă, iar persoanelor din rîndurile angajaţilor civili din armata de operaţii – cu 75 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

(2) Persoanelor decorate cu ordine şi medalii pentru munca plină de abnegaţie şi serviciu impecabil în spatele frontului în perioada celui de-al doilea război mondial pensia de invaliditate li se majorează cu 25 procente din pensia minimă pentru limita de vîrstă.

(3) Pensia de invaliditate a persoanelor supuse pe nedrept represiunilor, recluziunii sau tratamentului în instituţii de psihiatrie se majorează cu 50 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

(4) Pensia de invaliditate a persoanelor supuse represiunilor nedrepte şi a familiilor acestora, care s-au aflat în locuri de exil (deportare) se majorează cu 25 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

(5) Pensia de invaliditate a persoanelor condamnate pentru infracţiuni politice şi ulterior reabilitate care s-au aflat în locuri de recluziune şi foştilor deţinuţi în lagăre de concentrare fasciste, în ghetouri şi în alte locuri de deţinere forţată se majorează cu 400 de procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

(6) Majorările prevăzute în prezentul articol nu se acordă concomitent.

[Art.26 modificat prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

[Art.26 modificat prin Legea nr.451-XIII din 06.05.1995, în vigoare 01.05.1995]

 

Articolul 261. Majorarea pensiei de invaliditate invalizilor de război

Pensia de invaliditate stabilită invalizilor de război se majorează: invalizilor de grupa I – în mărime de 200 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă, de grupa a II-a – în mărime de 175 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă, de grupa a III-a – în mărime de 150 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

[Art.261 introdus prin Legea nr.451-XIII din 06.05.1995, în vigoare 01.05.1995]

 

Articolul 27. Termenele de stabilire şi de plată a pensiei de invaliditate

[Art.27 abrogat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 28. Recalcularea pensiei în cazul schimbării grupei de invaliditate

La schimbarea grupei de invaliditate după stabilirea pensiei se schimbă şi mărimea pensiei. Dacă starea sănătăţii invalidului de război se agravează ca urmare a unei afecţiuni generale, infirmităţi de muncă sau boli profesionale, pensia se recalculează conform noii grupe de invaliditate, păstrîndu-se cauzele invalidităţii.

 

Articolul 29. Reluarea plăţii pensiei în cazul întreruperii invalidităţii

(1) Dacă invalidul din rîndurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă sau din trupele organelor afacerilor interne a depăşit termenul de reexaminare în consiliul de expertiză medicală a vitalităţii, plată pensiei lui se suspendă, iar în cazul reconfirmării invalidităţii se reia din ziua suspendării, însă cel mult pentru o lună înainte de data reexaminării.

(2) În cazul în care invalidul a depăşit motivat termenul de reexaminare, plata pensiei se reia din ziua suspendării ei, însă cel mult pentru trei ani înainte de ziua reexaminării, atunci cînd consiliul de expertiză medicală a vitalităţii îi confirmă invaliditatea pentru această perioadă.

[Art.29 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

 Capitolul IV

PENSIILE ÎN CAZUL PIERDERII ÎNTREŢINĂTORULUI

Articolul 30. Condiţiile de stabilire a pensiei

(1) Pentru familiile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne se stabilesc pensii în cazul pierderii întreţinătorului, dacă acesta a decedat în timp ce satisfăcea serviciul sau cel mult peste trei luni de la data eliberării din serviciu, sau după expirarea acestui termen dacă decesul a fost cauzat de rănire, contuzionare, schilodire sau de o afecţiune contractată în perioada satisfacerii serviciului, iar pentru familiile de pensionari din categoria acestor militari, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne dacă întreţinătorul a decedat în perioada în care primea pensie sau cel tîrziu peste 5 ani de la încetarea plăţii pensiei.

(2) Familiile militarilor dispăruţi fără urmă în perioada operaţiunilor de luptă sînt asimilate familiilor celor căzuţi pe front.

 

Articolul 31. Membrii de familie care au dreptul la pensie în cazul pierderii întreţinătorului

(1) Dreptul la pensie în cazul pierderii întreţinătorului îl au membrii inapţi pentru muncă din familiile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne decedate sau căzute la datorie, întreţinuţi de acestea. Pensia se acordă, indiferent dacă au fost sau nu întreţinuţi de cel decedat: copiilor inapţi pentru muncă; părinţilor inapţi pentru muncă şi soţiei (soţului), dacă după moartea întreţinătorului aceştia şi-au pierdut sursa de existenţă; părinţilor inapţi pentru muncă şi soţiilor (soţilor) inapte pentru muncă ale militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne căzuţi pe front sau în timpul participării la operaţiuni de luptă pe timp de pace.

(2) La stabilirea dreptului la pensie în cazul pierderii întreţinătorului, inapţi pentru muncă sînt consideraţi următorii membri de familie:

a) copiii, fraţii, surorile şi nepoţii care nu au atins vîrsta de 18 ani sau care au depăşit această vîrstă, dacă au devenit invalizi înainte de a fi împlinit 18 ani, iar elevii din şcolile profesional-tehnice şi licee, colegii, studenţii din instituţiile de învăţămînt superior beneficiază de dreptul la pensie pînă la absolvirea acestor instituţii, dar cel mult pînă la atingerea vîrstei de 23 ani. Totodată, fraţii, surorile şi nepoţii se bucură de dreptul la pensie doar în cazul în care nu au părinţi apţi pentru muncă;

b) tatăl, mama şi soţia (soţul) care au atins vîrsta pensionării (bărbaţii – 60 ani, femeile – 55 ani) sau sînt invalizi, precum şi mamele şi soţiile în vîrstă de 50 ani ale militarilor şi ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au decedat în urma unei răniri, contuzii, schilodiri sau afecţiuni contractate în timpul participării la operaţiuni de luptă pe timp de pace;

c) soţia (soţul) sau unul dintre părinţi, bunelul, bunica, fratele sau sora, indiferent de vîrstă sau de capacitate de muncă, dacă ea (el) îngrijeşte copiii, fraţii, surorile sau nepoţii întreţinătorului decedat, atunci cînd aceştia nu au atins vîrsta de 8 ani, indiferent dacă au fost sau nu întreţinuţi de cel decedat, şi nu lucrează, iar soţia (soţul) militarului, persoanei din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pensionarului din categoria lor, decedaţi ca urmare a cauzelor indicate în art.21 lit.a) care îngrijesc copii ce nu au atins vîrsta de 8 ani ai militarului, persoanei din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne (pensionarului) decedat – indiferent dacă lucrează sau nu;

d) bunelul şi bunica în cazul în care nu există persoane obligate, conform legii, să-i întreţină.

(3) Pentru părinţi şi soţiile (soţii) unor categorii aparte de militari, persoane din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne căzute la datorie Guvernul poate stabili alte condiţii de asigurare cu pensie în cazul pierderii întreţinătorului.

 

Articolul 32. Membrii de familie care sînt consideraţi persoane întreţinute

(1) Membrii de familie ai celui decedat sînt consideraţi că au fost întreţinuţi de el, dacă au fost întreţinuţi pe deplin sau au primit din partea lui ajutor care constituia sursa lor de existenţă permanentă şi de bază.

(2) Membrii de familie ai celui decedat pentru care ajutorul acestuia constituia sursă de existenţă permanentă şi de bază dar care primeau o altă pensie au dreptul de opţiune.

 

Articolul 33. Plata pensiei copiilor întreţinuţi pe deplin de stat

(1) Copiii care şi-au pierdut ambii părinţi primesc în perioada în care sînt întreţinuţi pe deplin de stat pensii integrale.

(2) Ceilalţi copii întreţinuţi pe deplin de stat primesc 50 procente din pensia stabilită.

 

Articolul 34. Dreptul la pensie al părinţilor adoptivi şi al copiilor adoptivi

(1) Părinţii adoptivi beneficiază de aceleaşi drepturi la pensie ca şi părinţii fireşti, iar copiii adoptivi – ca şi copiii de sînge.

(2) Copiii minori care au dreptul la pensie în cazul pierderii întreţinătorului îşi menţin acest drept şi în cazul în care sînt adoptaţi.

 

Articolul 35. Dreptul la pensie al tatălui vitreg şi al mamei vitrege, al fiului vitreg şi al fiicei vitrege

(1) Tatăl vitreg şi mama vitregă au acelaşi drept la pensie ca şi părinţii fireşti dacă au educat sau întreţinut cel puţin 5 ani fiul vitreg decedat sau fiica vitregă decedată.

(2) Fiul vitreg sau fiica vitregă, dacă nu au primit pensie alimentară de la părinţii fireşti, au dreptul la pensie ca şi copiii de sînge.

 

Articolul 36. Păstrarea pensiei în caz de recăsătorire

Pensia stabilită în legătură cu decesul soţului (soţiei) se păstrează şi în cazul în care pensionarul se recăsătoreşte.

 

Articolul 37. Mărimea pensiei

(1) Pensia în cazul pierderii întreţinătorului se stabileşte în următoarele mărimi:

a) pentru familiile militarilor, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, care au decedat în urma unei răniri, contuzionări sau schilodiri, produse în perioada celui de al doilea război mondial sau în timpul îndeplinirii altor îndatoriri de serviciu militar (de serviciu), sau în urma unei afecţiuni contractate în timpul aflării pe front, în detaşamente şi unităţi de partizani, în organizaţii şi grupuri ilegale în perioada celui de al doilea război mondial sau de participare la acţiuni de luptă în timp de pace – 40 procente din cîştigul întreţinătorului pentru fiecare membru de familie inapt pentru muncă. Pentru membrii de familie ai pensionarilor decedaţi din rîndurile invalizilor de război şi pentru membrii de familie în a cărei componenţă intră copii orfani de ambii părinţi pensia se calculează în aceeaşi mărime, indiferent de cauza morţii întreţinătorului;

b) pentru familiile militarilor, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, decedate în urma schilodirii în accident nelegat de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu militar (de serviciu) sau în urma unei afecţiuni contractate în timpul satisfacerii serviciului – 30 procente din cîştigul întreţinătorului pentru fiecare membru inapt pentru muncă.

(2) Pentru familiile militarilor, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, decedate ca urmare a schilodirilor sau afecţiunilor cauzate de catastrofa de la Cernobîl pensia în cazul pierderii întreţinătorului se acordă, la dorinţă, în modul şi mărimea stabilită de Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl.

 

Articolul 38. Mărimea minimă a pensiei

Pensia minimă în cazul pierderii întreţinătorului pentru familiile militarilor, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, calculată pentru fiecare membru inapt pentru muncă, se stabileşte în următoarele proporţii:

a) la calcularea pensiei în conformitate cu art.37 lit.a) pentru familiile soldaţilor în termen – 336 lei, pentru familiile caporalilor, sergenţilor şi plutonierilor în termen – 369,6 lei, pentru familiile soldaţilor, coporalilor, sergenţilor şi plutonierilor care satisfac serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă inferior şi din trupele organelor afacerilor interne – 120 procente, iar pentru familiile persoanelor din corpul de ofiţeri şi ale persoanelor din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) ale organelor afacerilor interne – 130 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă;

b) la calcularea pensiei în conformitate cu art.37 lit.b): pentru familiile categoriilor respective de militari, persoane din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne – 75 procente din mărimea prevăzută la lit.a).

[Art.38 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 39. Calcularea pensiei pentru orfanii de ambii părinţi

[Art.39 abrogat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 391. Majorarea pensiei văduvelor

(1) Văduvelor participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi văduvelor invalizilor de război, care au decedat, ce beneficiază de pensii în legătură cu pierderea întreţinătorului şi nu s-au recăsătorit pensia li se majorează cu 50 procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

(2) Văduvelor persoanelor condamnate pentru infracţiuni politice şi ulterior reabilitate care s-au aflat în locuri de recluziune şi văduvelor foştilor deţinuţi în lagăre de concentrare fasciste,în ghetouri şi în alte locuri de deţinere forţată ce beneficiază de pensie în cazul pierderii întreţinătorului şi care nu s-au recăsătorit, pensia li se majorează cu 200 de procente din pensia minimă pentru limită de vîrstă.

[Art.391 completat prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

[Art.391 modificat prin Legea nr.451-XIII din 06.05.1995, în vigoare 01.05.1995]

 

Articolul 40. Perioada pentru care se stabileşte pensia

Pensia în cazul pierderii întreţinătorului se stabileşte pentru întreaga perioadă în care membrul familiei decedatului este considerat inapt pentru muncă, iar membrilor care au atins vîrsta de 60 ani – bărbaţi, 55 de ani – femei li se stabileşte pensie viageră.

 

Articolul 41. Stabilirea unei pensii comune pentru toţi membrii de familie. Separarea cotei de pensie

(1) Se stabileşte o singură pensie comună pentru toţi membrii de familie care au dreptul la ea.

(2) La solicitarea membrului de familie cota de pensie ce-i aparţine se separă şi i se plăteşte aparte. Separarea cotei de pensie se efectuează de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea de separare a cotei de pensie.

 

Articolul 42. Modificarea mărimii pensiei şi încetarea plăţii ei

Dacă în familia căreia i s-a stabilit pensie în cazul pierderii întreţinătorului se produc schimbări în urma cărora unii membri sau familia pierde dreptul la pensie, pensia se recalculează sau nu se mai plăteşte de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-au produs schimbările.

 

Articolul 43. Modul şi termenele de stabilire a invalidităţii membrilor de familie

Regulile privind modul şi termenul de stabilire a invalidităţii, expuse în art.20, 27 şi 29, se extind şi asupra membrilor de familie invalizi.

 

 Capitolul V

CALCULAREA PENSIILOR

Articolul 44. Cîştigul (solda) din care se calculează pensia

(1) Pensia pentru militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pentru familiile lor se calculează din solda acestora.

(2) Pensia pentru persoanele menţionate se calculează din: salariul funcţiei, salariul pentru gradul militar sau special, sporul procentual pentru vechime în serviciu primite înainte de concediere, precum şi din media lunară a altor recompense, plăţi, sporuri şi suplimente primite în ultimul an de serviciu, cu excepţia plăţilor compensatorii şi a indemnizaţiei băneşti unice în mărimea sumei mijloacelor băneşti de întreţinere pe un an.

[Art.44 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.44 modificat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

Articolul 45. Recalcularea pensiei dintr-un cîştig mai mare

[Art.45 abrogat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 46. Calcularea pensiei pentru familiile pensionarilor

Pensia în cazul pierderii întreţinătorului pentru familiile pensionarilor din rîndurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne se calculează din acelaşi cîştig (soldă) din care s-a calculat pensia pentru întreţinător.

[Art.46 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 47. Majorarea mărimilor minime ale pensiilor şi ale mărimilor maxime ale soldei (cîştigului)

Mărimile minime ale pensiilor stabilite pentru militari care au satisfăcut serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pentru familiile lor, suplimentele la aceste pensii stabilite din salariu minim, precum şi mărimile maxime ale soldei, de care se ţine cont la calcularea pensiilor pentru militari persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pentru familiile lor, se majorează odată cu sporirea salariului minim.

[Art.47 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.47 modificat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

 Capitolul VI

STABILIREA PENSIILOR

Articolul 48. Solicitarea pensiei

Militarii în termen şi membrii familiilor lor depun cerere de stabilire a pensiei la organele teritoriale de asigurări sociale de la locul de trai, iar militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi membrii familiilor acestora – în organele de pensionare ale Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciului Grăniceri, Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, Ministerului Afacerilor Interne şi ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

[Art.48 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.48 modificat prin Legea nr.268-XVI din 28.07.2006, în vigoare 08.09.2006]

[Art.48 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

[Art.48 modificat prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

 

Articolul 49. Organele de stabilire a pensiilor. Termenele de examinare a actelor pentru stabilirea pensiilor

(1) Pensiile pentru militarii în termen şi pentru familiile lor se stabilesc de organele de asigurări sociale, iar pentru militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pentru familiile lor de către organele de pensionare ale Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciului Grăniceri, Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, Ministerului Afacerilor Interne şi ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ţinîndu-se cont de art.10 alin (1).

(2) Actele pentru stabilirea pensiilor sînt examinate de către organele de stabilire a pensiilor într-un termen de 10 zile din ziua depunerii lor.

[Art.49 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.49 modificat prin Legea nr.268-XVI din 28.07.2006, în vigoare 08.09.2006]

[Art.49 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

[Art.49 modificat prin Legea nr.543-XV din 12.10.2001, în vigoare 22.11.2001]

 

Articolul 50. Termenele de stabilire a pensiilor

(1) Pensiile se stabilesc:

a) pentru militarii în termen – de la data ieşirii din spital, dar nu mai devreme de la data eliberării din serviciu, dacă stabilirea invalidităţii de către consiliul de expertiză medicală a vitalităţii şi solicitarea pensiei s-au produs cel tîrziu peste trei luni, respectiv, de la data ieşirii din spital sau eliberării din serviciu, iar pentru familiile militarilor în termen şi ale pensionarilor din rîndurile acestor militari – de la data decesului întreţinătorului sau a apariţiei dreptului la pensie, dar cel mult cu 12 luni înainte de solicitarea pensiei. Pentru părinţii şi soţia (soţul) militarilor şi pensionarilor indicaţi care au obţinut dreptul la pensie în legătură cu pierderea sursei de existenţă – de la data solicitării pensiei;

b) pentru militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne – de la data eliberării din serviciu, dar nu mai devreme de ultima zi în care au fost asiguraţi cu soldă, iar pentru familiile acestor militari, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi ale pensionarilor din rîndurile lor – de la data decesului întreţinătorului, dar nu mai înainte de data, următoare celei în care acestuia i s-a plătit solda sau pensia, cu excepţia următoarelor cazuri în care pensia se poate stabili mai tîrziu:

- pentru militarii enumeraţi, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, atestaţi drept invalizi după expirarea a trei luni de la data eliberării din serviciu sau în urma unui accident, sau a unei afecţiuni survenite după eliberarea din serviciu – de la data stabilirii invalidităţii;

- pentru membrii de familie ai militarilor enumeraţi, ai persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi ai pensionarilor din rîndurile acestora, care au obţinut dreptul la pensie după decesul întreţinătorului – de la data apariţiei dreptului la pensie, iar pentru părinţii sau soţia (soţul) care au obţinut dreptul la pensie în legătură cu pierderea sursei de existenţă – de la data solicitării pensiei;

c) persoanelor din corpul de ofiţeri şi din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne cărora li s-a prelungit peste limita de vîrstă, stabilită de legislaţie, termenul de aflare în serviciu militar prin contract sau în serviciu în organele afacerilor interne – de la data emiterii ordinului de prelungire a termenului de aflare în serviciu.

(2) În cazul adresării tardive, pensia pentru perioada precedentă se stabileşte de la data apariţiei dreptului la pensie, dar cel mult cu 12 luni înainte de solicitarea pensiei.

[Art.50 completat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

Articolul 51. Termenele de recalculare a pensiilor

(1) În cazul apariţiei unor circumstanţe care implică modificarea mărimilor pensiilor stabilite pentru militarii în termen şi familiile acestora, recalcularea pensiilor se efectuează în termenele stabilite de Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat.

(2) Recalcularea pensiilor pentru militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pentru familiile acestora se efectuează de la data de 1 a lunii următoare celei în care au survenit circumstanţele ce cauzează modificarea mărimii pensiei. Totodată, dacă pensionarul beneficiază de dreptul la majorarea pensiei, diferenţa de pensie i se poate plăti doar pentru 12 luni trecute.

[Art.51 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.51 completat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

 Capitolul VII

PLATA PENSIILOR

Articolul 52. Organele care efectuează plata pensiilor

(1) Plata pensiilor pensionarilor din rîndurile militarilor în termen şi familiilor acestora le efectuează organele de asigurări sociale la locul de trai permanent al pensionarului.

(2) Plata pensiilor militarilor care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi familiilor lor se efectuează prin Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciul Grăniceri, Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Serviciul Protecţie şi Pază de Stat şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

(3) Persoanelor din corpul de ofiţeri şi din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne în perioada satisfacerii serviciului peste limita de vîrstă, stabilită de legislaţie, de aflare în serviciu militar prin contract sau în serviciu în organele afacerilor interne pensia li se plăteşte la locul de serviciu.

[Art.52 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.52 modificat prin Legea nr.268-XVI din 28.07.2006, în vigoare 08.09.2006]

[Art.52 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

[Art.52 modificat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

[Art.52 modificat prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

 

Articolul 53. Plata pensiei în caz de cîştig sau de alt venit

(1) Pensiile se achită integral, indiferent dacă pensionarii au sau nu cîştig sau un alt venit.

(2) Persoanelor din corpul de ofiţeri şi din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne cărora li s-a prelungit peste limita de vîrstă, stabilită de legislaţie, termenul de aflare în serviciu militar prin contract sau în serviciu în organele afacerilor interne li se plăteşte, pe lîngă drepturile băneşti, pensia în mărime de 50 procente din suma pensiei cuvenite.

[Art.53 completat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

Articolul 54. Plata pensiilor pentru perioada precedentă

Suma pensiei calculată pentru pensionarii din rîndurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi pentru familiile acestora şi nesolicitată la timp se plăteşte pentru perioada precedentă, însă cel mult pentru 3 ani premergători datei solicitării pensiei. Sumele pensiei neprimite la timp din vina organelor care au stabilit sau care plătesc pensia se plătesc pentru perioada precedentă fără limite în timp.

 

Articolul 55. Plata pensiilor pensionarilor care trăiesc la aziluri

(1) Pensionarilor fără familie din rîndurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care trăiesc în aziluri li se plăteşte diferenţa dintre pensie şi costul întreţinerii, dar nu mai puţin de 25 procente din pensia stabilită. Dacă pensionarul care trăieşte în azil întreţine membri de familie inapţi pentru muncă din categoria persoanelor asigurate cu pensie în cazul pierderii întreţinătorului, pensia se plăteşte în felul următor: 25 procente din pensia stabilită se plătesc pensionarului, iar cealaltă parte, însă nu mai mult de 50 procente din mărimea stabilită, acestor membri.

(2) Pensionarilor membri ai familiei militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne li se plătesc, în perioada domicilierii în azil, 10 procente din pensia stabilită. Dacă mărimea pensiei depăşeşte costul întreţinerii în azil, se plăteşte diferenţa dintre pensie şi costul întreţinerii, dar nu mai puţin de 10 procente din pensie.

[Art.55 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 56. Plata pensiilor în perioada de tratament staţionar

Pensia se plăteşte integral pentru întreaga perioadă de tratament staţionar (în spital, clinică, în alte instituţii medicale) şi de aflare în leprozerie.

 

Articolul 57. Suspendarea plăţii pensiei în perioada privaţiunii de libertate

În cazul privaţiunii de libertate a pensionarilor din rîndurile militarilor, a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi a membrilor familiilor acestora plata pensiei se suspendă pe durata privaţiunii de libertate.

 

Articolul 58. Reţinerile din pensii

(1) Reţinerile din pensiile militarilor în termen, familiilor acestora se efectuează în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.

(2) Suma pensiei plătite în plus pensionarilor din rîndurile militarilor care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi familiei lor, ca urmare a abuzului pensionarilor, se reţin în temeiul hotărîrii organelor de pensionare ale Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciului Grăniceri, Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Ministerului Afacerilor Interne.

[Art.58 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.58 modificat prin Legea nr.268-XVI din 28.07.2006, în vigoare 08.09.2006]

 

Articolul 59. Plata pensiilor şi indemnizaţiilor în caz de deces

(1) Suma pensiei ce se cuvine pensionarului din rîndurile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi membrilor familiilor acestora, neîncasată din cauza încetării din viaţă a pensionarului, nu constituie o moştenire, ci se plăteşte membrilor familiei din categoria persoanelor asigurate cu pensie în cazul pierderii întreţinătorului.

(2) Pensia neplătită la timp beneficiarului decedat se plăteşte soţului supravieţuitor, părinţilor sau copiilor acestuia, iar în cazul lipsei acestora – persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

(3) În cazul încetării din viaţă a pensionarului, familiei i se plăteşte o indemnizaţie de înmormîntare egală cu suma a două pensii, dar nu mai mică decît cea stabilită de legislaţie. Dacă pensionarul a fost înmormîntat de persoane străine, acestora li se plăteşte o indemnizaţie care nu depăşeşte cheltuielile de înmormîntare, în limitele stabilite (două pensii).

(4) Sumele indicate se plătesc dacă cererea a fost depusă cel tîrziu la 6 luni de la data decesului.

[Art.59 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.59 completat prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

 

Articolul 60. Plata pensiei la plecare în străinătate

(1) Nu se stabilesc pensii militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi nici familiilor acestora care au plecat în străinătate pentru domiciliere permanentă.

(2) Pensiile stabilite persoanelor indicate la alin.(1) înainte de a pleca în străinătate pentru domiciliere permanentă li se plătesc în modul stabilit de Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat.

 

 Capitolul VIII

PROCEDURA RECALCULĂRII PENSIILOR

Articolul 61. Recalcularea pensiilor stabilite anterior

(1) Recalcularea pensiilor stabilite anterior militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi familiilor acestora în legătură cu punerea în aplicare a prezentei legi se efectuează în temeiul documentelor aflate la momentul recalculării în organele de pensionare. Dacă pensionarul va prezenta ulterior acte suplimentare ce i-ar acorda dreptul la majorarea pensiei, recalcularea se va efectua pentru perioada precedentă, dar cel mult pentru 12 luni de la data depunerii actelor suplimentare şi nu mai devreme de data punerii în aplicare a prezentei legi.

(2) Pensiile stabilite persoanelor din corpul de ofiţeri şi din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne cărora li s-a prelungit peste limita de vîrstă, stabilită de legislaţie, termenul de aflare în serviciu militar prin contract sau în serviciu în organele afacerilor interne urmează a fi recalculate după trecerea lor în rezervă sau în retragere.

[Art.61 modificat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.61 modificat prin Legea nr.1426-XIII din 23.12.1997, în vigoare 05.02.1998]

 

Articolul 62. Cîştigul de care se ţine cont la recalcularea pensiilor

[Art.62 abrogat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

 

Articolul 63. Majorarea pensiilor în legătură cu modificarea indicelui costului vieţii

[Art.63 abrogat prin Legea nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.63 completat prin Legea nr.335-XV din 07.10.2004, în vigoare 01.04.2004]

 

Articolul 64. Indexarea pensiilor

Pensiile stabilite conform prezentei legi se indexează anual, în mărime integrală, la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie creşterea medie anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent. Indexarea se efectuează din contul bugetului de stat.

[Art.64 în redacţia Legii nr.439-XVI din 28.12.2006, în vigoare 05.01.2007]

[Art.64 introdus prin Legea nr.335-XV din 07.10.2004, în vigoare 01.04.2004]

[Art.64 abrogat prin Legea nr.65-XV din 04.03.2004, în vigoare 02.04.2004]

[Art.64 introdus prin Legea nr.709-XIII din 26.12.1995, în vigoare 01.01.1996]

 

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA Mircea SNEGUR

 

Chişinău, 23 iunie 1993
Nr.1544-XII.