D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.191a/2019 privind controlul constituţionalităţii

unor dispoziţii din articolul 84 alin.(1) din Codul penal

(aplicarea pedepsei pentru concurs de infracţiuni

persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar

care nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu

au mai fost condamnate)

 

nr. 14  din  10.02.2020

 

Monitorul Oficial nr.102/54 din 10.04.2020

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 30 octombrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 10 februarie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului „şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate” din articolul 84 alin.(1) din Codul penal, depusă de către dl Dumitru Robu, Procuror General interimar.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 30 octombrie 2019, în baza articolului 135 alin.(1) litera a) din Constituţie.

 

A. Legislaţia pertinentă

3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

4. Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

Articolul 70

Închisoarea

„[...]

(3) La stabilirea pedepsei închisorii pentru persoana care, la data săvârşirii infracţiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârşită, reduse la jumătate.

(3¹) La aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârşit infracţiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime. În cazul în care instanţa, ţinând cont de personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârşită. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi argumentată de către instanţa de judecată.

(4) La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăşi 20 de ani pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, şi 12 ani şi 6 luni pentru minori, iar în caz de cumul de sentinţe – de 30 ani pentru adulţi, 25 de ani pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, şi 15 ani pentru minori.

[...].”

Articolul 76

Circumstanţele atenuante

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante:

[...]

b) săvârşirea infracţiunii de către un minor sau de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani;

[...].”

Articolul 77

Circumstanţele agravante

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante:

a) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracţiune similară sau pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză;

[...].”

Articolul 79

Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege

(1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârşit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvârşirea infracţiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională.

[...].”

Articolul 84

Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni

„(1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele, instanţa de judecată, pronunţând pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte, stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul, total sau parţial, al pedepselor aplicate, dar pe un termen nu mai mare de 25 de ani de închisoare, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate – pe un termen nu mai mare de 12 ani şi 6 luni. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave, pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră.

[...].”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

5. În argumentarea sesizării, autorul susţine că, în baza articolului 84 alin.(1) din Codul penal, persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu au mai fost condamnate li se poate aplica, pentru comiterea a două sau a mai multor infracţiuni excepţional de grave (i.e. pentru care legea penală prevede detenţiunea pe viaţă), pedeapsa închisorii pe un termen de cel mult 12 ani şi 6 luni. În schimb, dacă persoanele în discuţie ar comite o singură infracţiune excepţional de gravă, atunci acestora li s-ar putea aplica o pedeapsă mai aspră decât în cazul pluralităţii de infracţiuni. În această situaţie, în baza articolului 70 alin.(3¹) din Codul penal, limita maximă a pedepsei se reduce cu o treime. Mai mult, autorul sesizării subliniază că articolul 70 alin.(4) din Codul penal prevede, de asemenea, reguli de aplicare a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni, fapt care denotă inutilitatea dispoziţiilor contestate.

6. În aceste condiţii, autorul sesizării menţionează că dispoziţiile care reglementează aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni sunt imprevizibile şi inechitabile. Mai mult, aceste prevederi ar institui un tratament discriminatoriu.

7. În opinia sa, dispoziţiile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 16, 20, 21, 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

8. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

9. Articolele 25 lit.f) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.f) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă Procurorului General dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

10. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

11. Obiectul sesizării îl constituie textul „şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate” din articolul 84 alin.(1) din Codul penal. Acest articol stabileşte regulile de aplicare a pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni.

12. Deşi autorul sesizării a invocat încălcarea articolele 1 alin.(3), 16, 20, 21, 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie, el a susţinut de fapt că dispoziţiile contestate ar fi imprevizibile, inechitabile şi ar institui un tratament discriminatoriu în raport cu persoanele din aceeaşi categorie care au comis o infracţiune excepţional de gravă.

13. Cu privire la pretinsa imprevizibilitate a textului contestat, Curtea reiterează că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi fără pasaje obscure. În special în materie penală, legislatorul trebuie să fie precis, clar şi coerent, aşa cum o impune principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), garantat de articolul 22 din Constituţie şi de articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (DCC nr.49 din 31 mai 2018, §30; DCC nr.9 din 23 ianuarie 2019, §15).

14. În consecinţă, legea trebuie să prevadă în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile. Această condiţie este impusă de articolul 22 în coroborare cu articolul 23 alin.(3) din Constituţie.

15. Exigenţa previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când persoana poate – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (Gestur Jónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, §88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, §40).

16. În această cauză, Curtea constată că textul „şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate” din articolul 84 alin.(1) din Codul penal este formulat cu suficientă precizie. Aici trebuie avută în vedere în special regula in claris non fit interpretatio (textele clare nu trebuie interpretate).

17. Curtea reţine că, sub aparenţa unor critici referitoare la ambiguitatea şi neclaritatea textului de lege contestat, autorul sesizării îşi exprimă, de fapt, dezacordul faţă de tratamentul sancţionator aplicabil în cazul concursului de infracţiuni persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu au mai fost condamnate. Autorul sesizării mai sugerează că textul contestat ar fi inutil, pentru că articolul 70 alin.(4) din Codul penal, de asemenea, prevede reguli de aplicare a pedepsei pentru concurs de infracţiuni (a se vedea supra §5).

18. Curtea notează că, în baza articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legislatorul este liber să aprecieze, pe lângă pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă, sub rezerva justificării alegerilor sale din punct de vedere constituţional (DCC nr.49 din 31 mai 2018, §39).

19. Această competenţă se bazează pe raţiuni de politică penală, astfel încât să se asigure menţinerea unui echilibru corect, pe de o parte, între exigenţele apărării societăţii şi, pe de altă parte, indispensabila luare în considerare a disponibilităţii făptuitorului în vederea reabilitării şi inserţiei sociale a acestuia.

20. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că statele se bucură de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte „pedepsele” care sunt aplicate persoanelor. Alegerea unei anumite politici penale, în care se încadrează şi sistemul pedepselor stabilite pentru faptele incriminate, nu este supusă controlului pe care Curtea Europeană îl exercită referitor la modul în care statele îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care o asemenea alegere nu este de natură să contravină prevederilor acesteia (a se vedea, mutatis mutandis, Kafkaris v. Cipru [MC], 12 februarie 2008, §99).

21. Curtea reaminteşte că categoria persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani a fost introdusă prin Legea nr.163 din 20 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Prin această lege, legislatorul a stabilit o categorie intermediară de persoane, situată între categoria persoanelor minore şi cea a persoanelor adulte, acordându-le, astfel, un statut special, în contextul umanizării politicii penale. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani pot beneficia, în cazul comiterii unei infracţiuni, de aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege [articolul 79 alin.(1) teza a III-a]. Legislatorul a considerat că săvârşirea de către această categorie de persoane a unei infracţiuni poate fi apreciată de instanţa de judecată ca o circumstanţă excepţională. Comiterea infracţiunii de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani reprezintă şi o circumstanţă atenuantă, stabilită în mod expres la articolul 76 alin.(1) lit.b) din Codul penal (a se vedea DCC nr.94 din 6 septembrie 2018, §19 şi §20; DCC nr.93 din 23 septembrie 2019, §17).

22. Aşadar, categoria persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani beneficiază de un tratament sancţionator mai blând decât persoanele care au atins vârsta de 21 de ani.

23. Curtea observă că articolul 84 din Codul penal stabileşte patru metode alternative de aplicare a pedepsei pentru concurs de infracţiuni: 1) prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră (major poena minorem absorvet); 2) prin cumulul parţial al pedepselor aplicate; 3) prin cumulul total al pedepselor aplicate; şi 4) prin executarea de sine stătător a pedepselor aplicate.

24. Indiferent de metoda aleasă de instanţa de judecată în fiecare caz particular, Curtea notează că persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu au mai fost condamnate anterior li se poate aplica, în baza articolului 84 alin.(1) din Codul penal, pedeapsa definitivă pentru un termen de cel mult 12 ani şi 6 luni închisoare. În schimb, dacă persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani au mai fost condamnate anterior, atunci pedeapsa închisorii în cazul concursului de infracţiuni se aplică conform articolului 70 alin.(4) din Codul penal, pentru un termen de cel mult 20 de ani. Deosebirea dintre normele enunţate constă în existenţa sau lipsa unei condamnări anterioare a persoanei. Incidenţa unei dispoziţii sau a alteia are loc în funcţie de acest criteriu (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.81 din 9 iulie 2018, §22). Articolele 70 alin.(4) şi 84 alin.(1) din Codul penal au un câmp de aplicare diferit.

25. Totodată, potrivit articolului 70 alin.(3¹) teza I din Codul penal, „la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârşit infracţiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime”.

26. Autorul sesizării susţine că, în baza articolului 70 alin.(3¹) din Codul penal, persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu au mai fost condamnate, li se poate aplica pentru comiterea unei infracţiuni excepţional de grave o pedeapsă mai aspră decât în cazul concursului de infracţiuni prevăzut de articolul 84 alin.(1) din Codul penal (a se vedea supra §5).

27. Sub acest aspect, Curtea reaminteşte că o dispoziţie legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte şi nu poate acţiona în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie citită în coroborare cu celelalte dispoziţii legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (DCC nr.23 din 29 martie 2018, §30).

28. Din analiza coroborată a articolelor 70 alin.(3¹) şi 84 alin.(1) din Codul penal, Curtea relevă că reducerea limitei maxime a pedepsei cu o treime pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani este o primă operaţiune efectuată de către instanţa de judecată la individualizarea pedepsei, indiferent dacă persoanele în discuţie au fost sau nu condamnate anterior sau dacă au comis o singură sau mai multe infracţiuni. Procedând astfel, instanţa va obţine noi limite în interiorul cărora va trebui să individualizeze pedeapsa. Ulterior, instanţa de judecată trebuie să ţină cont de alte dispoziţii relevante la aplicarea pedepsei [e.g. articolele 76 alin.(1) lit.b) şi 79 alin.(1) din Codul penal], de criteriile legale de individualizare a pedepsei, de personalitatea făptuitorului şi de toate circumstanţele cazului.

29. Comiterea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană denotă o perseverenţă de ordin infracţional a acesteia. Concursul de infracţiuni (ideal sau real), ca formă a pluralităţii de infracţiuni, reprezintă o situaţie de fapt care îl priveşte pe făptuitor şi demonstrează, de regulă, un grad de pericol social mărit pe care îl prezintă acesta. Aşadar, în mod rezonabil rezultă că pentru comiterea unei singure infracţiuni de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani şi care nu au fost condamnate anterior trebuie aplicată o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută pentru comiterea mai multor infracţiuni de aceeaşi gravitate. În orice caz, pedeapsa pentru comiterea unei singure infracţiuni nu trebuie să depăşească limita pedepsei stabilite de legislator pentru aceeaşi categorie de persoane în cazul concursului de infracţiuni. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a articolelor 70 alin.(3¹) şi 84 alin.(1) din Codul penal.

30. Interpretarea izolată a articolului 70 alin.(3¹) din Codul penal în cazul comiterii unei singure infracţiuni excepţional de grave de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani şi care nu au fost condamnate anterior ar putea conduce la aplicarea unei pedepse mai aspre decât în cazul comiterii mai multor infracţiuni de aceeaşi gravitate de către aceeaşi categorie de persoane. Aceasta rezultă nu doar din reducerea limitei maxime a pedepsei cu o treime, impusă de prima teză a articolului 70 alin.(3¹) din Codul penal, dar şi din cea de-a doua teză a aceluiaşi articol, care îi permite judecătorului, în funcţie de personalitatea infractorului şi de alte circumstanţe relevante, să aplice pedeapsa în limitele generale. În schimb, judecătorul nu are aceeaşi posibilitate la aplicarea articolului 84 alin.(1) din Codul penal, din care rezultă că limita maximă a pedepsei închisorii este de 12 ani şi 6 luni.

31. Pentru a exclude interpretările izolate ale articolului 70 alin.(3¹) din Codul penal şi, respectiv, aplicarea unor pedepse mai aspre în cazul comiterii unei singure infracţiuni de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani şi care nu au fost condamnate anterior decât în cazul comiterii mai multor infracţiuni (i.e. concursul de infracţiuni) de către aceeaşi categorie de persoane, Curtea va emite o Adresă către Parlament. În baza articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, Parlamentul va putea ajusta conceptual modul de stabilire şi limitele de pedeapsă aplicabile în cazul comiterii unei singure infracţiuni de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani şi care nu au fost condamnate anterior [articolul 70 alin.(3¹) din Codul penal] şi, respectiv, în cazul comiterii mai multor infracţiuni de către aceeaşi categorie de persoane [articolul 84 alin.(1) din Codul penal], ţinând cont de diferenţele de calculare a pedepsei penale.

32. Cu privire la pretinsa discriminare, Curtea notează că articolul 16 din Constituţie garantează dreptul de a nu fi discriminat. Curtea a notat în jurisprudenţa sa că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de articolul 16 din Constituţie, devine incident atunci când situaţia la care se referă dezavantajul implică una din condiţiile de exercitare a unui drept garantat de Constituţie. Pentru a fi incident articolul 16, este suficient ca situaţia reglementată de normele contestate să intre în câmpul de aplicare al uneia sau mai multor dispoziţii ale Constituţiei (HCC nr.12 din 1 noiembrie 2012, §64).

33. În acelaşi sens, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în jurisprudenţa sa constantă că articolul 14 din Convenţie, referitor la interzicerea discriminării, nu are o existenţă de sine stătătoare, pentru că produce efecte doar în legătură cu drepturile şi cu libertăţile garantate de celelalte dispoziţii substanţiale ale Convenţiei şi ale protocoalelor sale. Cu toate acestea, aplicabilitatea articolului 14 nu presupune vreo încălcare a uneia sau mai multora dintre aceste dispoziţii, manifestând, în acest sens, un caracter autonom. Pentru ca articolul 14 să devină incident, este suficient ca situaţia de fapt a unei cauze să se încadreze în câmpul de aplicare al unei dispoziţii substanţiale din Convenţie sau din Protocoalele la aceasta (Khamtokhu şi Aksenchik v. Rusia [MC], 24 ianuarie 2017, §53; Aleksandr Aleksandrov v. Rusia, 27 martie 2018, §17).

34. Autorul sesizării nu a argumentat pretinsa discriminare a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani prin raportare la vreun drept fundamental garantat de Constituţie. Prin urmare, Curtea nu poate reţine afirmaţia autorului sesizării privind pretinsa discriminare.

35. Cu privire la pretinsa inechitate a prevederilor contestate, Curtea reţine că articolul 20 din Constituţie garantează, între altele, dreptul la un proces echitabil. Din perspectiva echităţii, pedeapsa impusă trebuie să reflecte infracţiunea pe care persoana a plănuit, de fapt, s-o comită (Grba v. Croaţia, 23 noiembrie 2017, §103). Curtea menţionează că nu există nicio aparenţă că textul contestat nu ar asigura o bază pentru pronunţarea unui act judiciar cu respectarea rigorilor procesului echitabil garantat de Constituţie. Astfel, autorul sesizării nu a demonstrat existenţa unei ingerinţe în dreptul prevăzut la articolul 20 din Constituţie.

36. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului „şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate” din articolul 84 alin.(1) din Codul penal, depusă de către dl Dumitru Robu, Procuror General interimar.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

 

PCC-01/191a-14

Chişinău, 10 februarie 2020

 

Doamnei Zinaida Greceanîi,

Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova

 

ADRESĂ

 

Prin Decizia nr.14 din 10 februarie 2020, Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii textului „şi a persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate” din articolul 84 alin.(1) din Codul penal, depusă de către dl Dumitru Robu, Procuror General interimar.

Curtea a reţinut că persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani şi care nu au mai fost condamnate anterior li se poate aplica, în baza articolului 84 alin.(1) din Codul penal, pedeapsa definitivă pentru un termen de cel mult 12 ani şi 6 luni închisoare. În schimb, dacă persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani au mai fost condamnate anterior, atunci pedeapsa închisorii în cazul concursului de infracţiuni se aplică, conform articolului 70 alin.(4) din Codul penal, pentru un termen de cel mult 20 de ani. Deosebirea dintre normele enunţate constă în existenţa sau lipsa unei condamnări anterioare a persoanei. Incidenţa unei dispoziţii sau a alteia are loc în funcţie de acest criteriu.

Totodată, Curtea a observat că, potrivit articolului 70 alin.(3¹) teza I din Codul penal, „la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârşit infracţiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime”. În acest sens, Curtea a constatat că reducerea limitei maxime a pedepsei cu o treime pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar care nu au atins vârsta de 21 de ani este o primă operaţiune efectuată de către instanţa de judecată la individualizarea pedepsei, indiferent dacă persoanele în discuţie au fost sau nu condamnate anterior sau dacă au comis o singură sau mai multe infracţiuni (i.e. concurs de infracţiuni).

Curtea a considerat că articolele 70 alin.(3¹) şi 84 alin.(1) din Codul penal trebuie analizate coroborat. Comiterea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană denotă o perseverenţă de ordin infracţional a acesteia. Concursul de infracţiuni (ideal sau real), ca formă a pluralităţii de infracţiuni, reprezintă o situaţie de fapt care îl priveşte pe făptuitor şi demonstrează, de regulă, un grad de pericol social mărit pe care îl prezintă acesta. Aşadar, rezultă în mod rezonabil că pentru comiterea unei singure infracţiuni de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani şi care nu au fost condamnate anterior trebuie aplicată o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută pentru comiterea mai multor infracţiuni de aceeaşi gravitate. În orice caz, pedeapsa pentru comiterea unei singure infracţiuni nu trebuie să depăşească limita pedepsei stabilite de legislator pentru aceeaşi categorie de persoane în cazul concursului de infracţiuni.

Curtea a observat că interpretarea izolată a articolului 70 alin.(3¹) din Codul penal în cazul comiterii unei singure infracţiuni excepţional de grave de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani şi care nu au fost condamnate anterior ar putea conduce la aplicarea unei pedepse mai aspre decât în cazul comiterii mai multor infracţiuni de aceeaşi gravitate de către aceeaşi categorie de persoane. Aceasta rezultă nu doar din reducerea limitei maxime a pedepsei cu o treime, impusă de prima teză a articolului 70 alin.(3¹) din Codul penal, dar şi din cea de-a doua teză a aceluiaşi articol, care îi permite judecătorului, în funcţie de personalitatea infractorului şi de alte circumstanţe relevante, să aplice pedeapsa în limitele generale. În schimb, judecătorul nu are aceeaşi posibilitate la aplicarea articolului 84 alin.(1) din Codul penal, din care rezultă că limita maximă a pedepsei închisorii este de 12 ani şi 6 luni.

Pentru a exclude interpretările izolate ale articolului 70 alin.(3¹) din Codul penal şi, respectiv, aplicarea unor pedepse mai aspre în cazul comiterii unei singure infracţiuni de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani şi care nu au fost condamnate anterior decât în cazul comiterii mai multor infracţiuni de către aceeaşi categorie de persoane, Curtea consideră necesară intervenţia Parlamentului.

Potrivit articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legislatorul este liber sa aprecieze, pe lângă pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă, sub rezerva justificării alegerilor sale din punct de vedere constituţional.

Aşadar, în baza articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, Parlamentul va putea ajusta conceptual modul de stabilire şi limitele de pedeapsă aplicabile în cazul comiterii unei singure infracţiuni de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani şi care nu au fost condamnate anterior [articolul 70 alin.(3¹) din Codul penal] şi, respectiv, în cazul comiterii mai multor infracţiuni de către aceeaşi categorie de persoane [articolul 84 alin.(1) din Codul penal], ţinând cont de diferenţele de calculare a pedepsei penale.

În conformitate cu prevederile articolelor 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea îi solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenul prevăzut de lege.