duminică, 5 decembrie 2021
Hotărâre nr.328 din 13.12.2019 pentru aprobarea Regulamentului privind licenţierea băncii şi a sucursalei băncii din alt stat

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului privind licenţierea băncii

şi a sucursalei băncii din alt stat

 

nr. 328  din  13.12.2019

 

Monitorul Oficial nr.7-13/51 din 17.01.2020

 

* * *

 

ÎNREGISTRAT:

Ministerul Justiţiei

al Republicii Moldova

nr.1518 din 31 decembrie 2019

Ministru ____________ Fadei NAGACEVSCHI

 

În temeiul art.5 alin.(1) lit.d), art.11 alin.(1), art.27 alin.(1) lit.c) şi art.44 lit.a) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544), cu modificările ulterioare, art.4, 8–31, 35 alin.(1) lit.a) şi b), art.138 alin.(4) din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2017, nr.434-439, art.727), cu modificările ulterioare şi art.122 alin.(2), 133 şi 134 din Legea nr.232/2016 privind redresarea şi rezoluţia băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2016, nr.343-346, art.707), cu modificările ulterioare, Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind licenţierea băncii şi a sucursalei băncii din alt stat (se anexează).

2. Se abrogă Regulamentul cu privire la licenţierea băncilor şi sucursalelor băncilor din alt stat nr.23/09-01, aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, proces-verbal nr.37/1996, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.56-60, art.74, cu modificările ulterioare.

3. Cererile şi documentele privind obţinerea licenţei/permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei privind desfăşurarea activităţilor permise băncilor, conform art.14 alin.(1) din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor, precum şi privind modificările statutului băncii, depuse la Banca Naţională a Moldovei, şi nesoluţionate la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se examinează şi se soluţionează în conformitate cu prevederile regulamentului menţionat la punctul 1, cu condiţia completării acestora de către solicitant cu documentele necesare în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Cererea şi documentele anexate se examinează în conformitate cu termenele stabilite în capitolul III sau V, după caz, din regulamentul indicat la punctul 1, calculate de la data completării setului de documente. În cazul în care cererea şi documentele anexate nu sunt completate în termenul specificat, Banca Naţională a Moldovei informează solicitantul despre încetarea procedurii administrative.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea termenului de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PREŞEDINTELE COMITETULUI EXECUTIV
AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI Octavian ARMAŞU
 
Nr.328. Chişinău, 13 decembrie 2019.

 

 

Aprobat

prin Hotărârea Comitetului executiv

al Băncii Naţionale a Moldovei

nr.328 din 13 decembrie 2019

 

REGULAMENTUL

privind licenţierea băncii şi a sucursalei băncii din alt stat

 

Capitolul I

PREVEDERI GENERALE

1. Prezentul regulament stabileşte:

1) cerinţele şi procedurile de acordare a licenţei;

2) documentele şi informaţiile ce necesită a fi prezentate Băncii Naţionale a Moldovei în procesul de licenţiere a băncii, persoană juridică din Republica Moldova, şi a sucursalei băncii din alt stat;

3) documentele şi informaţiile ce necesită a fi prezentate Băncii Naţionale a Moldovei pentru eliberarea permisiunii în contextul art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (în continuare – Legea nr.202/2017);

4) procedura de eliberare a copiei autorizate de pe licenţă, de reperfectare a licenţei/copiei autorizate a licenţei, a duplicatului licenţei băncii/sucursalei băncii din alt stat;

5) condiţiile în care pot fi operate modificări în documentele de constituire a băncii şi a sucursalei băncii din alt stat.

6) informarea Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la desfăşurarea adunării generale a acţionarilor.

2. Termenii şi expresiile utilizate în prezentul regulament au semnificaţiile prevăzute în Legea nr.202/2017 şi Legea nr.232/2016 privind redresarea şi rezoluţia băncilor (în continuare – Legea nr.232/2016).

3. Banca din alt stat, care doreşte să deschidă o sucursală pe teritoriul Republicii Moldova, trebuie să obţină licenţa Băncii Naţionale a Moldovei, în modul stabilit de prezentul regulament.

 

Capitolul II

CERINŢE MINIME DE ACCES LA ACTIVITATEA BĂNCILOR

4. Banca/sucursala băncii din alt stat trebuie să obţină de la Banca Naţională a Moldova licenţa pentru desfăşurarea activităţilor permise băncilor conform art.14 din Legea nr.202/2017, înainte de începerea activităţilor, în condiţiile prezentului regulament.

Licenţa acordată sucursalei băncii din alt stat nu poate excede obiectul de activitate al băncii licenţiate de autoritatea competentă din statul de origine.

5. Banca/sucursala băncii din alt stat, conform art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017, poate desfăşura activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităţi şi pentru care dispune de aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a Moldovei emisă în condiţiile pct.35-45.

6. La constituirea băncii, capitalul iniţial al acesteia se stabileşte în mărime nu mai mică de 200 milioane lei şi este reprezentat de capitalul social minus cheltuielile organizatorice necesare pentru constituirea băncii. Capitalul social al unei bănci trebuie vărsat integral în mijloace băneşti, la momentul subscrierii, după emiterea de către Banca Naţională a Moldovei a hotărârii cu privire la acordarea aprobării prealabile de constituire.

Pe perioada activităţii sale, banca trebuie să deţină şi să menţină fondurile proprii în mărime nu mai mică de 200 milioane lei şi capitalul social în mărime nu mai mică de 100 milioane lei.

7. La înfiinţarea sucursalei băncii din alt stat, capitalul de dotare a acesteia se stabileşte la nivelul şi în condiţiile prevăzute pentru capitalul iniţial la pct.6, care se varsă de către banca din alt stat în formă bănească, după emiterea de către Banca Naţională a Moldovei a hotărârii cu privire la acordarea aprobării prealabile de constituire.

Pe perioada activităţii sale, sucursala băncii din alt stat trebuie să deţină şi să menţină fonduri proprii în mărime nu mai mică de 200 milioane lei şi capitalul de dotare în mărime nu mai mică de 100 milioane lei.

8. Banca/sucursala băncii din alt stat varsă capitalul iniţial/depune capitalul de dotare conform pct.6 şi 7, după caz, pe contul provizoriu deschis la Banca Naţională a Moldovei.

9. Persoanele fizice cărora le sunt încredinţate responsabilităţi în calitate de membri ai organului de conducere al băncii/conducători ai sucursalei băncii din alt stat şi persoane care deţin funcţii-cheie în banca/sucursala băncii din alt stat sunt obligate să corespundă cerinţelor stabilite de Banca Naţională a Moldovei prin Regulamentul cu privire la cerinţele faţă de membrii organului de conducere al băncii şi al societăţii financiare holding, conducătorii sucursalei unei bănci din alt stat, persoanele care deţin funcţii-cheie şi faţă de lichidatorul băncii în proces de lichidare, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr.292/2018 (în continuare – regulamentul nr.292/2018).

10. Acţionarii băncii direcţi şi indirecţi, inclusiv beneficiarii efectivi, persoane fizice sau juridice care vor avea deţineri calificate, iar în cazul în care nu există deţineri calificate, primii 20 de acţionari cu cele mai mari deţineri în bancă, direcţi şi indirecţi, inclusiv beneficiari efectivi, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să corespundă cerinţelor şi criteriilor prevăzute pentru achizitorul potenţial/deţinător potrivit Regulamentului cu privire la deţinerile în capitalul social al băncii, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.127/2013 (în continuare – regulamentul nr.127/2013).

 

Capitolul III

PROCESUL DE LICENŢIERE

 

Secţiunea 1

Licenţierea băncii şi a sucursalei băncii din alt stat

11. Pentru eliberarea licenţei de a desfăşura activităţile permise băncilor prevăzute la art.14 din Legea nr.202/2017, la etapa de aprobare prealabilă de constituire, solicitantul înaintează către Banca Naţională a Moldovei o cerere, întocmită conform anexei nr.1 la care se anexează documentele şi informaţiile conform cerinţelor specificate la pct.1 din anexele nr.2, 3 şi 4, după caz.

12. Cererea, precum şi documentele şi informaţiile menţionate la pct.11 se prezintă la Banca Naţională a Moldovei în limba română şi se semnează, fiecare filă, de către solicitant. Cu acordul prealabil al Băncii Naţionale a Moldovei, documentele şi informaţiile pot fi prezentate într-o limbă de circulaţie internaţională.

13. Solicitantul este informat în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea cererii de licenţiere, de către Banca Naţională a Moldovei, dacă este cazul, despre lista documentelor şi informaţiilor care nu au fost prezentate conform pct.11 în vederea depunerii acestora. În cazul în care documentele şi informaţiile nu sunt completate în termen de 10 zile lucrătoare de la informarea solicitantului, Banca Naţională a Moldovei informează solicitantul despre încetarea procedurii administrative.

14. Banca Naţională a Moldovei acordă aprobarea prealabilă de constituire sau respinge cererea în termen de 5 luni de la data înregistrării cererii de licenţiere însoţită de documentele şi informaţia conform pct.1 din anexele nr.2, 3 şi 4, după caz.

15. Banca Naţională a Moldovei este în drept să solicite pe parcursul termenului prevăzut la pct.14, dar nu mai târziu de 3 luni de la data înregistrării cererii de licenţiere, orice documente sau informaţii suplimentare aferente procesului de licenţiere dacă cele prezentate nu sunt suficiente ori relevante pentru realizarea evaluării sau dacă documentele şi/sau informaţiile prezintă alte deficienţe, inclusiv completarea sau clarificarea documentelor şi a informaţiilor şi/sau prezentarea traducerii autorizate în limba română a informaţiilor prezentate conform pct.12, în cazul în care documentele şi informaţiile prezentate în limba de circulaţie internaţională respectivă creează impedimente materiale sau procedurale pentru examinarea cererii. Solicitantul, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării de către Banca Naţională a Moldovei a solicitării formulate în prezentul punct, prezintă documentele şi/sau informaţiile solicitate. Pe perioada respectivă termenul prevăzut la pct.14 se suspendă.

16. Hotărârea cu privire la acordarea aprobării prealabile de constituire a băncii/sucursalei băncii din alt stat, emisă în condiţiile pct.11-14, nu garantează obţinerea licenţei, aceasta indică doar iniţierea de către solicitant a acţiunilor pentru asigurarea respectării cerinţelor necesare etapei de acordare a licenţei.

17. La etapa de acordare a licenţei, solicitantul, în termen de 5 luni de la data comunicării hotărârii cu privire la acordarea aprobării prealabile de constituire conform pct.14, prezintă Băncii Naţionale a Moldovei documentele şi informaţiile menţionate la pct.2 din anexa nr.2, în modul corespunzător. Banca Naţională a Moldovei decide cu privire la acordarea licenţei băncii/sucursalei băncii din alt stat în termen de cel mult 2 luni de la data primirii documentelor şi a informaţiilor menţionate în prezentul punct.

18. Banca Naţională a Moldovei poate solicita, în termen de o lună de la data primirii informaţiilor şi documentelor prevăzute la pct.17, informaţii şi documente suplimentare necesare evaluării, iar solicitantul are la dispoziţie o lună de la data comunicării solicitării prevăzute în prezentul punct pentru prezentarea acestora.

19. În cazul în care solicitantul prezintă Băncii Naţionale a Moldovei informaţiile şi documentele cu depăşirea termenelor prevăzute pentru depunerea acestora, acestea nu sunt luate în considerare la evaluarea cererii de licenţiere şi se restituie solicitantului.

20. Banca Naţională a Moldovei în termen de 2 luni de la data primirii informaţiilor şi documentelor prevăzute la pct.17 decide cu privire la acordarea licenţei.

21. În procesul de licenţiere, solicitantul poate numi unul sau mai mulţi reprezentanţi împuterniciţi de a-l reprezenta în cadrul procesului de licenţiere pe perioada respectivă.

22. În oricare dintre etapele procesului de licenţiere prevăzute la art.17 alin.(1)-(11) din Legea nr.202/2017, Banca Naţională a Moldovei comunică în scris solicitantului hotărârea sa, indicând şi motivele care au stat la baza acesteia în cazul respingerii cererii de licenţiere potrivit art.19 din Legea nr.202/2017.

23. Banca Naţională a Moldovei, în termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei cu privire la acordarea licenţei băncii/sucursalei băncii din alt stat comunică solicitantului despre acest fapt şi despre necesitatea achitării taxei pentru eliberarea licenţei.

24. În termen de 3 zile lucrătoare de la data recepţionării dovezii achitării taxei pentru eliberarea licenţei, Banca Naţională a Moldovei semnează licenţa cu informarea ulterioară a solicitantului despre acest fapt. Licenţa se înmânează, contra semnătură, reprezentantului/reprezentanţilor împuterniciţi de către solicitant.

25. Anexa la licenţă este parte integrantă a acesteia şi conţine condiţiile de licenţiere, precum şi activităţile permise conform art.14 din Legea nr.202/2017.

26. Banca/sucursala băncii din alt stat este în drept să desfăşoare activităţile prevăzute în licenţă de la data eliberării acesteia.

 

Secţiunea 2

Licenţierea băncii-punte

27. Banca-punte se constituie sub formă de societate pe acţiuni şi poate desfăşura activităţi permise băncii conform art.14 din Legea nr.202/2017 în limita licenţei eliberate de Banca Naţională a Moldovei şi a restricţiilor asupra activităţii acesteia prevăzute în mod corespunzător, şi poate să activeze prin intermediul uneia sau mai multor sucursale ale băncii supuse rezoluţiei, în cazul în care Banca Naţională a Moldovei decide astfel la constituirea băncii-punte.

28. Banca-punte dispune de capital social, care poate fi stabilit sub nivelul prevăzut la art.9 din Legea nr.202/2017, dar care nu poate fi mai mic decât echivalentul a 50 milioane lei. În situaţiile menţionate la art.9 alin.(3) şi (4) din Legea nr.202/2017 acţiunile pot fi achitate, la momentul subscrierii, integral sau parţial, cu valori mobiliare de stat emise în acest scop de guvern.

29. Banca Naţională a Moldovei, în calitate de autoritate de rezoluţie, aprobă, până la eliberarea licenţei băncii-punte privind desfăşurarea activităţilor permise băncilor, documentele de constituire a băncii-punte, organul de conducere, remuneraţiile şi responsabilităţile membrilor acestuia, strategia şi profilul de risc a băncii-punte, precum şi efectuează înregistrarea de stat a băncii-punte la Agenţia Servicii Publice.

30. Membrii consiliului de supraveghere şi ai organului executiv al băncii-punte, desemnaţi conform art.122 alin.(1) lit.b) şi c) din Legea nr.232/2016, sunt evaluaţi de către Banca Naţională a Moldovei cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor pct.12, 39, 40, 42-45, 46 subpct.1) şi 2), 47, 48, 49 subpct.1) şi 2), 50-55, 56 subpct.6)–11), 58 subpct.2), 65, 69, 74 şi 75 din regulamentul nr.292/2018. Copiile documentelor menţionate la pct.56 subpct.7)-9) din regulamentul nr.292/2018 se legalizează conform legislaţiei.

31. Persoanele desemnate în calitate de membri ai consiliului de supraveghere şi ai organului executiv al băncii-punte prezintă Băncii Naţionale a Moldovei documentele necesare pentru evaluare în termenul stabilit de către Banca Naţională Moldovei.

32. Membrii organului de conducere şi persoanele cu funcţii-cheie ale băncii supuse rezoluţiei pot exercita funcţii similare în cadrul băncii-punte fără a fi aprobate repetat de Banca Naţională a Moldovei şi se consideră aprobate din data numirii în funcţia respectivă, cu excepţia cazului în care Banca Naţională a Moldovei decide altfel la constituirea băncii-punte.

Persoanele, altele decât cele menţionate în prezentul punct, numite în una din funcţiile-cheie sunt aprobate de Banca Naţională a Moldovei conform cerinţelor prevăzute în regulamentul nr.292/2018.

33. Prevederile pct.46-60 din prezentul regulament şi cap.V din regulamentul nr.292/2018 se aplică mutatis mutandis în privinţa băncii-punte.

34. Cerinţele prevăzute la art.88 din Legea nr.202/2017 şi Regulamentul cu privire la auditul extern al băncilor, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv la Băncii Naţionale a Moldovei nr.118/2018 (în continuare – regulamentul nr.118/2018) privind obligaţia încheierii unui contract de audit cu o societate de audit aprobată de Banca Naţională a Moldovei se pun în aplicare de banca-punte în termen de 3 luni de la data eliberării licenţei.

 

Secţiunea 3

Eliberarea permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei pentru desfăşurarea activităţilor

sau serviciilor potrivit art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017

35. Se consideră activităţi sau servicii care se circumscriu domeniului financiar, activităţi sau servicii desfăşurate pe pieţele reglementate şi supravegheate de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

36. Banca/sucursala băncii din alt stat este în drept să desfăşoare activităţi sau servicii conform art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017 numai după obţinerea permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei, înregistrarea la Agenţia Servicii Publice a modificărilor la Statutul băncii/Regulamentului sucursalei din alt stat, reperfectarea licenţei băncii/sucursalei băncii din alt stat şi după eliberarea copiei autorizate de pe licenţa reperfectată a băncii/sucursalei băncii din alt stat.

37. Pentru obţinerea permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei privind desfăşurarea activităţilor sau serviciilor conform art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017, banca/sucursala băncii din alt stat depune la Banca Naţională a Moldovei o cerere, în care se indică expres activitatea/activităţile sau serviciul/serviciile preconizate de a fi desfăşurate. Cererea se semnează de către reprezentantul/reprezentanţii împuterniciţi în numele băncii/sucursalei băncii din alt stat.

La cerere se anexează documentele şi informaţiile prevăzute în anexa nr.5.

Banca/sucursala băncii din alt stat este informată, de către Banca Naţională a Moldovei, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea cererii, dacă este cazul, despre lista documentelor şi informaţiilor care nu au fost prezentate conform prezentului punct în vederea depunerii acestora. În cazul în care documentele şi informaţiile nu sunt completate în termen de 3 zile lucrătoare de la informarea băncii/sucursalei băncii din alt stat, Banca Naţională a Moldovei informează banca/sucursala băncii din alt stat despre încetarea procedurii administrative.

38. În cazul în care documentele şi informaţiile specificate la pct.37 sunt insuficiente pentru a lua o decizie cu privire la eliberarea permisiunii, Banca Naţională a Moldovei este în drept să solicite prezentarea documentelor şi informaţiilor suplimentare. Banca/sucursala băncii din alt stat este obligată să prezinte informaţiile şi documentele suplimentare în termenul indicat de Banca Naţională a Moldovei, perioadă pe parcursul căreia termenul prevăzut la pct.39, după caz, pct.40, se suspendă.

39. În termen de 30 zile de la data recepţionării documentelor şi informaţiilor specificate la pct.37, Banca Naţională a Moldovei eliberează permisiunea pentru desfăşurarea activităţii sau serviciului potrivit art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017 sau respinge cererea, aducând în scris la cunoştinţa băncii/sucursalei băncii din alt stat hotărârea sa, cu indicarea motivelor respingerii.

40. Banca Naţională a Moldovei poate stabili un termen mai mare pentru emiterea permisiunii pentru desfăşurarea activităţii sau serviciului potrivit art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017, care nu va depăşi 90 de zile, în condiţiile Codului Administrativ, cu informarea băncii/sucursalei băncii din alt stat.

41. Drept motiv de respingere a cererii pentru obţinerea permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei pentru desfăşurarea activităţii sau serviciului potrivit art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017 serveşte:

1) necorespunderea activităţii sau serviciului preconizat de a fi desfăşurat domeniului financiar, conform pct.35 şi/sau;

2) neprezentarea documentelor şi informaţiilor prevăzute la pct.37 şi 38 şi/sau prezentarea documentelor şi informaţiilor incomplete, contradictorii, neveridice sau insuficiente şi/sau;

3) cazul în care rezultatele examinării cererii nu permit Băncii Naţionale a Moldovei să fie pe deplin convinsă că banca/sucursala băncii din alt stat se va conforma condiţiilor din Legea nr.202/2017.

42. Hotărârea privind aprobarea modificărilor la statutul băncii/regulamentului sucursalei băncii din alt stat nu poate fi emisă anterior eliberării permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei pentru desfăşurarea activităţii sau serviciului potrivit art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017.

43. Modificările la statutul băncii/regulamentul sucursalei băncii din alt stat prevăd expres activitatea sau serviciul preconizat de a fi desfăşurat de bancă/sucursala băncii din alt stat şi se întocmesc conform prevederilor prevăzute la pct.1. subpct.4) din anexa nr.2/pct.1 subpct.4) din anexa nr.4.

44. După înregistrarea la Agenţia Servicii Publice a modificărilor la statutul băncii/regulamentul sucursalei băncii din alt stat, banca/sucursala băncii din alt stat solicită Băncii Naţionale a Moldovei reperfectarea licenţei şi copia autorizată de pe licenţă conform prevederilor prevăzute la pct.53-60.

45. Banca/sucursala băncii din alt stat este în drept să iniţieze derularea activităţii/activităţilor sau serviciului/serviciilor conform art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017 după obţinerea de la Banca Naţională a Moldovei a licenţei reperfectare în condiţiile pct.53-60.

 

Capitolul IV

ELIBERAREA COPIILOR AUTORIZATE DE PE LICENŢĂ, LICENŢELOR

REPERFECTATE ŞI DUPLICATELOR LICENŢEI

 

Secţiunea 1

Eliberarea copiei autorizate de pe licenţă

46. Banca Naţională a Moldovei eliberează băncii, copia autorizată de pe licenţă pentru fiecare sucursală de pe teritoriul Republicii Moldova.

47. Banca, în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării sucursalei la Agenţia Servicii Publice, prezintă Băncii Naţionale a Moldovei o cerere pentru obţinerea copiei autorizate de pe licenţă întocmită în limba română la care se anexează cel puţin următoarele documente:

1) copia, semnată de către persoana împuternicită de bancă, a deciziei de înregistrare a sucursalei eliberate de către Agenţia Servicii Publice;

2) copia, semnată de către persoana împuternicită de bancă, a regulamentului sucursalei înregistrat la Agenţia Servicii Publice;

3) documentul care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea copiei autorizate de pe licenţă conform art.20 din Legea nr.202/2017.

48. După prezentarea cererii, în condiţiile prevăzute la pct.47, banca prezintă la Banca Naţională a Moldovei originalul licenţei pentru efectuarea fotocopiilor. Banca Naţională a Moldovei efectuează fotocopiile în aceeaşi zi.

49. Copia autorizată de pe licenţă se perfectează şi se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare de la data prezentării la Banca Naţională a Moldovei a originalului licenţei.

50. Prezentarea la Banca Naţională a Moldovei şi restituirea originalului licenţei, precum şi primirea de la Banca Naţională a Moldovei a copiilor autorizate de pe licenţă se efectuează prin intermediul persoanei/persoanelor împuternicite de bancă, contra semnătură.

51. Copia autorizată de pe licenţa băncii va corespunde următoarelor cerinţe:

1) aceasta reprezintă o fotocopie făcută de pe originalul licenţei Băncii Naţionale a Moldovei, inclusiv de pe anexa la aceasta;

2) prima pagină a fotocopiei licenţei şi a fotocopiei anexei la licenţă în partea dreaptă de sus va conţine înscrisul:

 

„Copia autorizată pentru sucursala

____________________________________________________________________________

(denumirea)

 

cu sediul _____________________________________________________________________

(funcţia, semnătura, numele şi prenumele guvernatorului/prim-viceguvernatorului/viceguvernatorului BNM)

 

______________________”;

(zz/ll/an)

 

3) pe înscrisul respectiv este aplicată semnătura în original a guvernatorului/prim-viceguvernatorului/viceguvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, precum şi data semnării;

4) pe înscrisul şi semnătura respectivă este aplicată ştampila Băncii Naţionale a Moldovei cu stema de stat.

52. În cazul deteriorării sau pierderii copiei autorizate de pe licenţă, eliberarea unei noi copii autorizate de pe licenţă se efectuează în condiţiile prezentei secţiuni cu excepţia subpct.1) şi 2) din pct.47.

 

Secţiunea 2

Reperfectarea licenţei/copiei autorizate de pe licenţa băncii

53. Temeiurile pentru reperfectarea licenţei/copiei autorizate de pe licenţă sunt schimbarea denumirii şi/sau sediului băncii/sucursalei şi modificarea unor altor date reflectate în licenţa/copia autorizată de pe licenţă, fără a căror actualizare nu poate fi identificată legătura dintre licenţa/copia autorizată de pe licenţă, obiectul acesteia şi titular.

54. Pentru reperfectarea licenţei/copiei autorizate de pe licenţa băncii, după înregistrarea modificărilor la Agenţia Servicii Publice ce conduc la modificarea datelor de pe licenţa băncii/copia autorizată de pe licenţă, banca, în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării, prezintă la Banca Naţională a Moldovei o cerere pentru reperfectarea licenţei/copiei autorizate de pe licenţă întocmită în limba română la care se anexează următoarele documente:

1) copia, semnată de către persoana împuternicită de bancă, a deciziei organului competent al băncii privind efectuarea modificărilor la statutul/regulamentul sucursalei (sau redacţia nouă a acestora);

2) copia, semnată de către persoana împuternicită de bancă, a deciziei Agenţiei Servicii Publice privind înregistrarea modificărilor respective;

3) documentul care confirmă achitarea taxei pentru reperfectarea licenţei/copiei autorizate de pe licenţa băncii conform art.20 din Legea nr.202/2017.

55. În cazul reperfectării licenţei, dacă banca are deschise sucursale, în cererea prezentată potrivit pct.54 se solicită şi eliberarea pentru fiecare sucursală a băncii a copiei autorizate de pe licenţa reperfectată, anexând suplimentar:

1) lista sucursalelor băncii cu indicarea denumirii şi a sediului acestora;

2) documentul care confirmă achitarea taxei pentru copia autorizată de pe licenţa, conform art.20 din Legea nr.202/2017.

56. În cazul reperfectării copiei autorizate de pe licenţă, după prezentarea cererii, în condiţiile prevăzute la pct.54 şi 55, după caz, banca prezintă la Banca Naţională a Moldovei originalul licenţei pentru efectuarea fotocopiilor. Banca Naţională a Moldovei efectuează fotocopiile în aceeaşi zi.

57. Licenţa reperfectată/copia reperfectată şi autorizată de pe licenţă pentru sucursala băncii se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii cererii pentru reperfectarea licenţei/copiei autorizate de pe licenţă. Copia reperfectată şi autorizată de pe licenţă se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare de la data prezentării la Banca Naţională a Moldovei a originalului licenţei.

58. Prezentarea la Banca Naţională a Moldovei şi restituirea originalului licenţei/copiei autorizate de pe licenţă, precum şi primirea de la Banca Naţională a Moldovei a originalului licenţei reperfectare şi a copiilor reperfectate şi autorizate de pe licenţă pentru sucursala băncii se efectuează prin intermediul persoanei/persoanelor împuternicite de bancă, contra semnătură.

59. Copia autorizată de pe licenţa reperfectată se eliberează în condiţiile pct.46-52.

60. La data eliberării licenţei reperfectate/copiei autorizate de pe licenţa reperfectată, licenţa/copia autorizată de pe licenţa care a fost deţinută de bancă până la reperfectare îşi pierde valabilitatea.

 

Secţiunea 3

Eliberarea duplicatului licenţei

61. Temei pentru eliberarea duplicatului licenţei este pierderea sau deteriorarea acesteia.

În cazul pierderii sau deteriorării licenţei, Banca Naţională a Moldovei eliberează o nouă licenţă cu înscrierea „Duplicat”.

62. Pentru obţinerea duplicatului licenţei, banca, în termen de 15 zile lucrătoare de la survenirea unuia din cazurile menţionate la pct.61, se adresează la Banca Naţională a Moldovei cu o cerere pentru eliberarea duplicatului licenţei la care se anexează documentul care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea duplicatului licenţei conform art.20 din Legea nr.202/2017.

63. În cazul eliberării duplicatului licenţei, dacă banca are deschise sucursale, în cererea menţionată la pct.62, se solicită eliberarea copiilor autorizate de pe duplicatul licenţei şi pentru fiecare sucursală a băncii, anexând şi lista sucursalelor băncii cu indicarea denumirii şi a sediului acestora, precum şi documentul care confirmă achitarea taxei respective, conform art.20 din Legea nr.202/2017.

64. Duplicatul licenţei se eliberează în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a duplicatului licenţei, iar copia autorizată de pe duplicatul licenţei pentru fiecare sucursală a băncii se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a copiei autorizate de pe duplicatul licenţei.

65. Prezentarea la Banca Naţională a Moldovei şi restituirea originalului licenţei, precum şi primirea de la Banca Naţională a Moldovei a duplicatului licenţei şi a copiilor autorizate de pe duplicatul licenţei se efectuează prin intermediul persoanei/persoanelor împuternicite de bancă, contra semnătură.

66. La data eliberării duplicatului licenţei şi/sau copiei autorizate de pe duplicatul licenţei, licenţa care este pierdută sau deteriorată şi/sau copiile autorizate de pe licenţa pierdută sau deteriorată îşi pierd valabilitatea.

 

Capitolul V

MODIFICĂRI ÎN STATUTUL BĂNCII/REGULAMENTUL

SUCURSALEI BĂNCII DIN ALT STAT

67. Banca/sucursala băncii din alt stat, ulterior obţinerii licenţei privind desfăşurarea activităţilor permise băncilor emise de către Banca Naţională a Moldovei, prezintă spre aprobare prealabilă la Banca Naţională a Moldovei modificările efectuate în statutul băncii/în regulamentul sucursalei din alt stat, inclusiv statutul băncii/regulamentul sucursalei din alt stat în redacţie nouă în contextul prevederilor art.37 alin.(2) sau 24 alin.(11) din Legea nr.202/2017.

În cazurile în care modificările efectuate în statutul băncii sunt altele decât cele menţionate în prezentul punct, banca notifică Banca Naţională a Moldovei despre aceste modificări conform procedurii prevăzute la pct.393 din Regulamentul privind cadrul de administrare a activităţii băncilor, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr.322/2018 (în continuare – regulamentul nr.322/2018).

68. Pentru obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a Moldovei privind statutul băncii/regulamentul sucursalei băncii din alt stat în redacţie nouă sau modificările acestora, se înaintează la Banca Naţională a Moldovei o cerere, care se întocmeşte în limba română.

La cerere se anexează, cel puţin următoarele:

1) procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor sau procesul-verbal al şedinţei consiliului băncii/băncii din alt stat sau extrasul din procesul–verbal, după caz, semnat de către bancă. În cazul aprobării statutului/regulamentului sucursalei băncii din alt stat în redacţie nouă, în procesul-verbal se includ prevederi ce ţin de abrogarea statutului/regulamentului precedent;

2) în cazul în care se schimbă sediul băncii/sucursalei băncii din alt stat, se prezintă documentele ce confirmă dreptul de proprietate sau folosinţă a spaţiului necesar desfăşurării activităţii;

3) două exemplare ale statutului băncii/regulamentului sucursalei băncii din alt stat în redacţie nouă sau 2 (două) exemplare ale modificărilor la statutul băncii/regulamentul sucursalei băncii din alt stat, după caz, întocmite în limba română.

69. Banca Naţională a Moldovei în termen de 30 zile de la data înregistrării cererii complete menţionate la pct.68 aprobă prealabil sau respinge modificările la statutul băncii/regulamentul sucursalei din alt stat sau redacţia nouă a acestora, după caz, şi informează în scris banca/sucursala băncii din alt stat privind decizia adoptată.

70. La examinarea modificărilor la statutul băncii/regulamentul sucursalei din alt stat sau redacţiei noi a acestora, după caz, Banca Naţională a Moldovei se va expune potrivit prevederilor art.37 alin.(2) sau 24 alin.(11) din Legea nr.202/2017.

71. În cazul în care Banca Naţională a Moldovei consideră că este necesară examinarea suplimentară pentru aprobarea prealabilă sau respingerea modificărilor la statutul băncii/regulamentul sucursalei din alt stat sau redacţia nouă a acestora, după caz, aceasta poate stabili un termen mai mare pentru emiterea aprobării prealabile în cauză, care nu va depăşi 90 de zile, cu informarea băncii/sucursalei băncii din alt stat.

72. Banca/sucursala băncii din alt stat, iniţiază procedura de înregistrare la Agenţia Servicii Publice a modificărilor la statutul băncii/regulamentul sucursalei din alt stat sau a redacţiei noi a acestora, după caz, doar după obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a Moldovei menţionate la pct.69.

73. Banca/sucursala băncii din alt stat prezintă la Banca Naţională a Moldovei extrasul din Registrul de stat, în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării, potrivit pct.72, a modificărilor la statutul băncii/regulamentul sucursalei din alt stat sau a redacţiei noi a acestora, după caz.

74. Modificările operate la statutul băncii/regulamentul sucursalei băncii din alt stat sau statutul băncii/regulamentului sucursalei băncii din alt stat în redacţie nouă intră în vigoare la data înregistrării de stat a acestora.

 

Capitolul VI

INFORMAREA BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI CU PRIVIRE LA DESFĂŞURAREA

ADUNĂRII GENERALE A ACŢIONARILOR

[Capitolul VI (pct.75-79) abrogat prin Hot.BNM nr.93 din 27.05.2021, în vigoare 11.10.2021]

 

 

Anexa nr.1

la Regulamentul privind licenţierea băncii

şi a sucursalei băncii din alt stat

 

CEREREA

privind obţinerea licenţei Băncii Naţionale a Moldovei

pentru desfăşurarea activităţilor permise băncilor1

 

Domnule Guvernator,

Subsemnatul/subsemnaţii ________________________________________________________________,

(numele şi prenumele, IDNP)

 

în calitate de reprezentant/reprezentanţi împuterniciţi ___________________________________________,

 (numărul şi data documentul justificativ, după caz)

 

ai fondatorilor băncii/băncii din alt stat ______________________________________________________

____________________________________________________________________________________

(numele, prenumele fondatorilor băncii, IDNO/denumirea organului de conducere abilitat al băncii din alt stat,

adresa de contact, denumirea băncii din alt stat, numărul de înregistrare),

 

solicit/solicităm eliberarea licenţei pentru banca/sucursala băncii din alt stat _______________________

______________________________________________________________________________________

(denumirea băncii/sucursalei băncii din alt stat)

 

Menţionez/menţionăm următoarele:

1. Persoanele desemnate să exercite responsabilităţile organului de conducere/conducerii sucursalei băncii din alt stat sunt (nume, prenume, IDNO, adresa de contact, denumirea funcţiei care se preconizează de a fi deţinută):

______________________________________; ______________________________________________

______________________________________; ______________________________________________

______________________________________; ______________________________________________

 

2. Denumirea şi adresa sediului băncii la care se va deschide contul în care va fi vărsat capitalul social/de dotare:________________________________________________________________________

 

3. Adresa sediului băncii/sucursalei băncii din alt stat este:

_____________________________________________________________________________________

 

4. Date ale reprezentantului/reprezentanţilor împuterniciţi:

_____________________________________ nume, prenume, locul de muncă, funcţia ocupată;

_____________________________________ IDNP;

_____________________________________ adresa de contact;

_____________________________________ telefon/fax;

_____________________________________ adresa de e-mail.

 

În susţinerea prezentei cereri anexez/anexăm următoarele documente şi informaţii, în conformitate cu prevederile punctului 1 din anexele nr.2, 3 şi 4, după caz, la Regulamentul privind licenţierea băncii şi a sucursalei băncii din alt stat:

_____________________________________________________________________________________

 

Data ____________________

Semnătura _______________

 

1 Se completează în cazul în care se solicită licenţă pentru bancă/sucursala băncii din alt stat

 

 

Anexa nr.2

la Regulamentul privind licenţierea băncii

şi a sucursalei băncii din alt stat

 

Documente şi informaţii necesare pentru

acordarea licenţei unei bănci

 

1. Solicitantul depune la Banca Naţională a Moldovei o cerere pentru obţinerea licenţei pentru desfăşurarea activităţilor permise băncilor la care se anexează cel puţin următoarele documente şi informaţii:

1) procura sau, după caz, mandatul în baza căruia este împuternicită una sau mai multe persoane să reprezinte fondatorii băncii în vederea depunerii cererii şi documentelor de însoţire a acesteia;

2) procesul–verbal al adunării constitutive, întocmit conform cerinţelor prevăzute la art.63 alin.(1) şi (2) din Legea nr.1134/1997, legalizat conform legislaţiei, care include cel puţin următoarele:

a) informaţiile ce ţin de chestiunile prevăzute la art.34 alin.(4) din Legea nr.1134/1997;

b) informaţia cu privire la identificarea fondatorilor, care va include cel puţin următoarele: numele, prenumele, numărul de identificare de stat (IDNP) – în cazul persoanelor fizice/denumirea, numărul de identificare de stat (IDNO) – în cazul persoanelor juridice ale fondatorilor, domiciliul/sediul acestora, cetăţenia/locul de înregistrare, precum şi alte date despre fondatori;

c) informaţia cu privire la aprobarea reglementărilor interne primare ale băncii;

d) informaţia cu privire la mărimea capitalului iniţial şi numărul acţiunilor plasate de bancă;

e) informaţia cu privire la aprobarea programului de activitate pentru următorii 3 ani;

3) contractul de societate întocmit conform cerinţelor prevăzute la art.31 din Legea nr.1134/1997;

4) statutul băncii, aprobat de adunarea de constituire a acţionarilor. Statutul este întocmit conform cerinţelor din Legea nr.1134/1997 şi Legea nr.202/2017 şi se prezintă în original, în limba română;

5) reglementările interne ale băncii care vor determina cel puţin următoarele:

a) structura organizatorică a băncii, cu linii de responsabilitate bine definite, transparente şi coerente;

b) atribuţiile, funcţiile şi responsabilităţile subdiviziunilor structurale ale băncii;

c) atribuţiile organului de conducere şi a persoanelor cu funcţii-cheie;

d) atribuţiile comitetelor specializate a consiliului băncii şi a organului executiv a băncii, după caz;

e) modelul de afacere şi strategia băncii.

6) documentele şi informaţiile prevăzute în regulamentul nr.127/2013 cu referire la persoanele care intenţionează să posede direct şi indirect, inclusiv în calitate de beneficiar efectiv, deţineri calificate sau, în cazul în care nu există deţineri calificate, primii 20 dobânditori care intenţionează direct şi indirect, inclusiv în calitate de beneficiari efectivi, să posede cele mai mari deţineri în bancă şi care trebuie să corespundă prevederilor art.48 alin.(1) din Legea nr.202/2017, precum şi persoanele menţionate în prezentul subpunct să facă următoarele declaraţii pe propria răspundere:

a) declaraţia precum că plata pentru acţiuni va fi vărsată la momentul subscrierii integral în mijloace băneşti;

b) declaraţia privind sursa şi mărimea mijloacelor băneşti utilizate pentru procurarea acţiunilor băncii. În cazul în care în acest scop va fi necesară vânzarea activelor, se va prezenta informaţia detaliată.

7) persoanele care intenţionează să posede direct şi indirect, inclusiv în calitate de beneficiari efectivi, deţineri inferioare deţinerilor calificate, altele decât cele menţionate la pct.1 subpct.6) din prezenta anexă, depun cel puţin următoarele:

a) acţionar-persoană fizică:

copia, legalizată conform legislaţiei, a actului de identitate;

informaţia cu privire la locurile de muncă în prezent şi funcţiile ocupate, inclusiv în calitate de membru al organului de conducere;

informaţia cu privire la deţinerile şi participaţiile în cadrul societăţii comerciale (cu indicarea cel puţin a următoarelor date, după caz: denumirea şi sediul persoanei juridice, funcţia ocupată, perioada deţinerii funcţiei);

declaraţia privind existenta sau lipsa activităţii concertate în legătură cu banca a persoanei fizice care are intenţia de a dobândi o deţinere în capitalul social al băncii cu alte persoane, conform anexei nr.1 la Regulamentul cu privire la calculul drepturilor de vot şi înregistrarea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor băncilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.130/2013 (în continuare – regulamentul nr.130/2013);

b) acţionar-persoana juridică:

copia, legalizată conform legislaţiei, a statutului, după caz a altor acte de constituire;

extrasul din Registrul de stat emis de către organul competent de înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi de ţinerea evidenţei acestora, care va conţine inclusiv data înscrierii acţionarului în registrul de stat;

informaţia privind membrii organului de conducere al acţionarului şi activităţile desfăşurate de către aceştia, care va conţine cel puţin următoarele: numele, prenumele, IDNO, denumirea şi sediul persoanelor juridice în care activează; funcţiile ocupate şi perioada deţinerii acestora. În cazul în care organul de conducere al acţionarului este o persoană juridică, se vor prezenta cel puţin următoarele: copiile, confirmate de către acţionar, a statutului, după caz a altor acte de constituire şi extrasul din Registrul de stat emis de către organul competent de înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi de ţinerea evidenţei acestora, care va conţine inclusiv data înscrierii acţionarului în registrul de stat; adresele de contact; informaţia cu privire la activităţile desfăşurate de către persoana juridică şi, după caz, copiile licenţelor pe care le deţine; informaţia privind membrii organului de conducere al acestei persoane juridice şi activităţile desfăşurate de către membrii acestui organ, care va conţine cel puţin următoarele: numele, prenumele, denumirea şi sediul persoanelor juridice în care activează, funcţiile ocupate şi perioada deţinerii acestora;

În cazul în care acţionarul este membru al unui grup de persoane, prezintă suplimentar şi informaţia cu privire la grupul în cauză, care va include cel puţin structura grupului, inclusiv structura de guvernanţă, modul de exercitare a controlului între membrii grupului, tipurile de activităţi desfăşurate de către membrii grupului;

declaraţia privind existenta sau lipsa activităţii concertate în legătură cu banca a persoanei juridice care are intenţia de a dobândi o deţinere în capitalul social al băncii cu alte persoane, conform anexei nr.2 la regulamentul nr.130/2013;

c) acţionar-persoană fizică/juridică:

certificatul/certificatele cu privire la datoriile efective la împrumuturi cu indicarea datoriilor expirate şi la soldul mijloacelor în conturile de decontare, de depozit, precum şi de altă natură eliberate de către băncile în care se deservesc cu maximum 60 de zile înainte de a depune cererea;

lista persoanelor afiliate persoanei (conform noţiunii prevăzute în Legea nr.202/2017 şi în Regulamentul privind tranzacţiile băncii cu persoanele sale afiliate, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii naţionale a Moldovei nr.240/2013), cu indicarea următoarelor date:

în cazul persoanelor fizice – numele, prenumele, numărul de identificare de stat (IDNP), criteriul de afiliere, domiciliul, locul de muncă şi funcţia ocupată;

în cazul persoanelor juridice – denumirea, numărul de identificare de stat (IDNO), sediul, criteriul de afiliere, numele, prenumele membrilor organului de conducere al acestora;

în cazul persoanelor juridice nerezidente se indică numărul de identificare/înregistrare de stat atribuit de către organul abilitat din ţara de origine a nerezidentului, iar în cazul persoanelor fizice nerezidente – seria şi numărul actului de identitate;

informaţie aferentă deţinerilor care urmează a fi vărsate în capitalul social al băncii: numărul şi tipul acţiunilor subscrise, valoarea nominală a unei acţiuni; suma în lei; deţinerea din capitalul social al băncii; cota din totalul drepturilor de vot; preţul de subscriere al unei acţiuni;

informaţia menţionată la pct.1 subpct.6 lit.b) şi c) din prezenta anexă;

8) în cazul în care banca este o filială a băncii din alt stat, prezintă documentele şi informaţiile prevăzute la anexa nr.3.

9) lista membrilor organului de conducere şi persoanelor cu funcţii-cheie cu indicarea remunerării acestora. Toate persoanele propuse în calitate de membri ai organului de conducere şi persoanele cu funcţii-cheie trebuie să corespundă prevederilor art.43 din Legea nr.202/2017 şi să prezinte documentele şi informaţiile prevăzute în regulamentul nr.292/2018;

10) copiile proiectelor contractelor individuale de muncă ale conducătorului organului executiv şi ale contabilului-şef al bănci;

11) programul de activitate pentru primii 3 ani de activitate, care va cuprinde cel puţin următoarele:

a) descrierea obiectivelor, politicilor şi a strategiei băncii;

prezentarea obiectivelor propuse spre realizare;

premisele iniţiale utilizate la elaborarea programului. Programul de activitate trebuie să includă premise macro şi micro-economice şi anume condiţiile economice generale din Moldova, rata dobânzii la credite, investiţii (inclusiv valori mobiliare de stat), depozite, fonduri împrumutate, schimbări în regiunea geografică deservită de bancă, evaluarea concurenţei etc.;

activităţile şi serviciile preconizate de a fi desfăşurate de bancă, va cuprinde cel puţin informaţii ce ţin de politicile de preţ/tarife aferente acestora, operaţiunile planificate în valută, activitatea planificată de atragere a depozitelor şi primire a împrumuturilor, dobânzile la credite şi depozite stabilite;

descrierea clientelei şi a segmentului de piaţă pe care banca intenţionează să desfăşoare activitate;

descrierea politicilor privind cunoaşterea clientelei;

descrierea politicilor de capitalizare şi a surselor de finanţare;

descrierea politicilor privind dividendele planificate;

structura activelor care va include cel puţin: portofoliul de investiţii propus; tipurile de credite care se vor acorda, cărei ramuri a economiei, investiţiile planificate în valori mobiliare; investiţiile planificate în active imobiliare, inclusiv încăperile pentru sediu; investiţii planificate în companii-fiice;

planurile referitor la menţinerea cerinţelor cu privire la lichiditatea suficientă;

planurile referitor la menţinerea cerinţelor de fonduri proprii şi a cerinţelor de capital, luând în considerare tipul, volumul şi complexitatea activităţilor pe care banca şi le propune să le desfăşoare în următorii 3 ani;

descrierea reţelei teritoriale propuse a fi dezvoltată de bancă în următorii 3 ani;

valoarea investiţiilor aferente creării suportului tehnic necesar desfăşurării activităţilor propuse şi realizării structurii organizatorice şi graficul de realizare a acestora;

politicile în domeniul externalizării unor activităţi, activităţile propuse a fi externalizate şi tipurile de entităţi către care se va realiza externalizarea;

politicile în domeniul tranzacţiilor cu persoanele afiliate;

indicarea sistemelor de plăţi la care banca intenţionează să se conecteze şi a modalităţii de conectare;

politica de personal, referitoare cel puţin la recrutarea şi instruirea personalului;

b) cadrul de administrare a activităţii băncii, va cuprinde cel puţin următoarea informaţie:

proiectul structurii organizatorice a băncii din care să rezulte capacitatea acesteia de a-şi realiza obiectivele propuse în condiţiile compatibile cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase;

definirea liniilor de responsabilitate a subdiviziunilor;

atribuţiile fiecărei subdiviziuni ale băncii şi relaţiile dintre acestea;

atribuţiile sucursalelor băncii;

atribuţiile comitetelor specializate ale băncii;

competenţele membrilor organului de conducere şi ale persoanelor care deţin funcţii-cheie;

după caz, se prezintă şi poziţia băncii în cadrul grupului din care face parte, din perspectiva structurii şi liniilor de activitate în cadrul acestuia;

c) prezentarea proceselor de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor, va cuprinde cel puţin următoarea informaţie:

descrierea profilului de risc, cu menţionarea nivelurilor de la care riscurile sunt considerate semnificative;

politicile pentru fiecare dintre riscurile prevăzute la art.38 alin.(4) din Legea nr.202/2017;

metodele de determinare a cerinţelor de fonduri proprii şi de capital pentru acoperirea riscurilor menţionate la alineatul precedent;

estimările anuale ale nivelului fondurilor proprii şi ale cerinţelor de capital pentru acoperirea riscurilor;

estimările privind nivelul expunerilor mari;

d) prezentarea mecanismelor de control intern care, inclusiv se vor referi la modul de organizare a funcţiilor de control intern (administrarea riscurilor, de conformitate şi de audit intern);

e) estimările situaţiilor financiare, întocmite conform cerinţelor impuse băncilor în scopuri de supraveghere prudenţială, care vor fi însoţite de calcule fundamentale ale principalelor elemente ale situaţiilor financiare;

f) planul, în baza căruia consiliul băncii va supraveghea activitatea băncii privind corespunderea cu programul de activitate al băncii;

12) declaraţie pe propria răspundere a persoanelor menţionate la pct.1 subpct.6) din prezenta anexă, a membrilor organului de conducere şi a persoanelor cu funcţie-cheie ale viitoarei bănci prin care declară că au examinat programul de activitate al băncii menţionat la pct.1 subpct.11) din prezenta anexă şi sunt de acord cu implementarea acestuia în funcţie de atribuţiile/responsabilitatea fiecăruia;

13) orice alte documente/informaţii pe care solicitantul le consideră necesare în vederea susţinerii cererii de licenţiere.

[Pct.1 modificat prin Hot.BNM nr.198 din 07.10.2021, în vigoare 05.12.2021]

 

2. În cazul în care Banca Naţională a Moldovei emite hotărârea cu privire la acordarea aprobării prealabile de constituire, solicitantul, în scopul obţinerii licenţei băncii, depune la Banca Naţională a Moldovei următoarele documente şi informaţii:

1) copia documentului care atestă înregistrarea de stat a băncii emis de către Agenţia Servicii Publice;

2) documente care atestă că suma vărsată de fiecare acţionar în contul provizoriu la Banca Naţională a Moldovei a fost virată prin intermediul băncilor din Republica Moldova sau din jurisdicţiile ce aplică cerinţe de supraveghere şi reglementare prudenţială cel puţin echivalente cu cele aplicabile în Republica Moldova şi implementează standarde internaţionale de transparenţă;

3) estimările bilanţului şi contului de profit şi pierdere pentru următorii 3 ani, la nivel individual şi consolidat, după caz, semnate de către consiliul băncii, care sunt însoţite de o notă de argumentare a ajustărilor valorilor prezentate la prima etapă a procesului de licenţiere;

4) raportul unei societăţi de audit care corespunde cerinţelor prevăzute în regulamentul nr.118/2018, din care să rezulte faptul că sistemul informatic ce va fi implementat la nivelul băncii este adecvat în raport cu specificul şi volumul activităţii preconizate a fi desfăşurată în primii 3 ani de activitate, avându-se în vedere cel puţin următoarele aspecte:

a) capacitatea de a desfăşura activităţile propuse;

b) gradul de securitate a informaţiei;

c) capacitatea respectării regulilor sistemelor de plăţi la care banca optează să se conecteze;

d) capacitatea de a furniza rapoartele solicitate de Banca Naţională a Moldovei;

e) capacitatea de conectare la reţeaua de comunicaţii interbancare;

f) capacitatea de a permite utilizarea unor sisteme de colectare a datelor;

g) determinarea indicatorilor prudenţiali;

h) îndeplinirea de către sistemele de prelucrare automată a datelor în domeniul financiar-contabil a criteriilor minime prevăzute în actele legislative din domeniu;

5) copiile documentelor care atestă închirierea sau cumpărarea de edificiu/edificii bancare, utilaje, echipamente, sisteme IT necesare pentru desfăşurarea activităţilor bancare solicitate.

 

 

Anexa nr.3

la Regulamentul privind licenţierea băncii

şi a sucursalei băncii din alt stat

 

Documente şi informaţii necesare pentru acordarea licenţei băncii

care este o filială a băncii din alt stat

 

1. Banca din alt stat depune la Banca Naţională a Moldovei o cerere pentru obţinerea licenţei pentru desfăşurarea activităţilor permise băncilor la care se anexează cel puţin următoarele documente şi informaţii:

1) procura sau, după caz, mandatul în baza căruia este împuternicită una sau mai multe persoane să reprezinte banca din alt stat în vederea depunerii cererii şi documentelor de însoţire a acesteia;

2) documentele şi informaţiile prevăzute la pct.1 subpct.4) din anexa nr.2, în modul corespunzător.

3) extrasul din procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor sau al şedinţei organului de conducere, abilitat prin lege sau statut, al băncii din alt stat, la care a fost adoptată hotărârea cu privire la deschiderea unei bănci care este o filială a băncii din alt stat, care va include cel puţin următoarele informaţii:

a) cu privire la crearea bănci care este o filială a băncii din alt stat;

b) cu privire la activităţile care se preconizează a fi desfăşurate de către banca care reprezintă o filială a băncii din alt stat conform art.14 alin.(1) din Legea nr.202/2017, după caz;

c) cu privire la mărimea capitalului care se preconizează de vărsat şi numărul acţiunilor plasate;

d) cu privire la aprobarea statutului şi regulamentelor interne ale băncii care este o filială a băncii din alt stat;

e) cu privire la alegerea organului de conducere al băncii care este o filială a băncii din alt stat;

4) contractul de societate privind organizarea băncii care este o filială a băncii din alt stat-în cazul în care banca din alt stat deţine mai puţin de 100% din acţiunile băncii care este o filială a băncii din alt stat.

Declaraţia de constituire – în cazul în care banca din alt stat deţine 100% din acţiunile băncii care este o filială a băncii din alt stat.

Documentele menţionate în prezentul subpunct se întocmesc conform cerinţelor prevăzute la art.31 din Legea nr.1134/1997;

5) confirmarea/declaraţia băncii din alt stat, semnată de către organul de conducere abilitat prin lege sau statut al acesteia, care solicită deschiderea băncii care este o filială a acesteia pe teritoriul Republicii Moldova, precum că plata pentru acţiuni va fi vărsată integral în mijloace băneşti;

6) concluzia organului de supraveghere din ţara de origine, în care se află sediul băncii din alt stat, prin care confirmă, că aceasta:

a) dispune de licenţă pentru activităţi de atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile, precum şi de acordare de credite;

b) reprezintă o bancă cu o reputaţie bună şi pentru ultimul an până la data depunerii cererii faţă de aceasta nu au fost aplicate sau nu sunt în examinare spre a fi aplicate sancţiuni sau măsuri sancţionatoare/măsuri de supraveghere/redresare/rezoluţie din partea autorităţii competente şi/sau autorităţii de rezoluţie din ţara de origine.

7) acordul organului de supraveghere a ţării în care se află sediul central al băncii din alt stat, privind deschiderea filialei băncii respective pe teritoriul Republicii Moldova.

[Pct.1 modificat prin Hot.BNM nr.198 din 07.10.2021, în vigoare 05.12.2021]

 

2. În cazul în care Banca Naţională a Moldovei emite hotărârea cu privire la acordarea aprobării prealabile de constituire, banca din alt stat, în scopul obţinerii licenţei băncii care este o filială a băncii din alt stat, depune la Banca Naţională a Moldovei documentele şi informaţiile prevăzute la pct.2 din anexa nr.2, în modul corespunzător.

 

 

Anexa nr.4

la Regulamentul privind licenţierea băncii

şi a sucursalei băncii din alt stat

 

Documente şi informaţii necesare pentru acordarea licenţei

sucursalei băncii din alt stat

 

1. Banca din alt stat depune la Banca Naţională a Moldovei o cerere pentru obţinerea licenţei pentru desfăşurarea activităţilor permise băncilor la care se anexează cel puţin următoarele documente şi informaţii:

1) procura sau, după caz, mandatul în baza căruia este împuternicită una sau mai multe persoane să reprezinte banca din alt stat în vederea depunerii cererii şi documentelor de însoţire a acesteia;

2) documentele şi informaţiile prevăzute la pct.1 subpct.4)-13) din anexa nr.2, în modul corespunzător;

3) extrasul din procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor sau al şedinţei organului de conducere, abilitat prin lege sau statut, al băncii din alt stat, la care a fost adoptată hotărârea cu privire la deschiderea sucursalei băncii din alt stat, care va include cel puţin următoarele informaţii:

a) cu privire la crearea sucursalei băncii din alt stat, inclusiv adresa sediului sucursalei;

b) cu privire la activităţile care se preconizează a fi desfăşurate de către sucursala băncii din alt stat conform art.14 alin.(1) din Legea nr.202/2017, după caz;

c) cu privire la mărimea capitalului de dotare;

d) cu privire la aprobarea regulamentului sucursalei băncii din alt stat, care va include şi structura organizatorică, funcţiile, atribuţiile în cadrul sucursalei băncii din alt stat;

e) cu privire la desemnarea conducerii şi contabilului-şef al sucursalei băncii din alt stat;

f) cu privire la limitele competenţelor atribuite membrilor conducerii şi persoanelor care vor deţine funcţii-chei ai sucursalei băncii din alt stat de a se angaja în activităţi financiare în numele şi în favoarea sucursalei băncii din alt stat;

4) copia actului de constituire a băncii din alt stat, tradus în limba română şi legalizat conform legislaţiei;

5) extras din registrul de stat din ţara de origine privind înregistrarea băncii din alt stat, tradus în limba română şi legalizat conform legislaţiei;

6) copiile, legalizate conform legislaţiei, ale ultimelor 3 rapoarte de audit ale situaţiilor financiare şi cele mai recente situaţii financiare intermediare ale băncii din alt stat şi, după caz, cele întocmite la nivel consolidat al grupului din care face parte banca din alt stat, elaborate conform Standardelor internaţionale de raportare financiară sau adresa de pe pagina web unde pot fi accesate rapoartele respective. Cu acordul Băncii Naţionale a Moldovei, pot fi acceptate şi situaţii financiare anuale individuale şi/sau consolidate care sunt întocmite în conformitate cu alte standarde contabile recunoscute la nivel naţional;

7) confirmarea/declaraţia băncii din alt stat, semnată de către organul de conducere abilitat prin lege sau statut al acesteia, care solicită deschiderea sucursalei băncii din alt stat pe teritoriul Republicii Moldova, precum că, capitalul de dotare se va pune la dispoziţia sucursalei băncii din alt stat, în formă bănească;

8) documentele menţionate la pct.1 subpct.5) şi 6) din anexa nr.3, în modul corespunzător;

9) programul de activitate întocmit prin aplicarea prevederilor prevăzute la pct.1 subpct.11) din anexa nr.2, în modul corespunzător;

10) declaraţia pe proprie răspundere a membrilor organului de conducere ai băncii din alt stat şi a membrilor conducerii sucursalei din alt stat cu privire la faptul, că au examinat planul de activitate şi sunt de acord cu rolul lor în implementarea prevederilor acestuia;

11) lista acţionarilor, direcţi şi/sau indirecţi, inclusiv beneficiarii efectivi ai acestora, care deţin cel puţin 10% din capitalul social al băncii din alt stat;

12) rezultatele evaluării efectuate de autoritatea competentă din statul de origine cu privire la acţionarii direcţi şi indirecţi, inclusiv beneficiarii efectivi ai acestora care deţin cel puţin 10% din capitalul social al băncii din alt stat;

13) orice alte informaţii pe care banca din alt stat le consideră importante pentru facilitarea procesului de obţinere a licenţei pentru sucursala băncii din alt stat;

14) regulamentul sucursalei băncii din alt stat, aprobat de organul de conducere al băncii din alt stat abilitat conform legii sau statutului, care va conţine prevederile la pct.1 subpct.4) din anexa nr.2, în modul corespunzător.

Regulamentul sucursalei băncii din alt stat se prezintă în 2 exemplare, în limba română, semnat de către organul de conducere abilitat conform legii sau statutului băncii din alt stat şi legalizat conform legislaţiei.

2. În cazul în care Banca Naţională a Moldovei emite hotărârea cu privire la acordarea aprobării prealabile de constituire, banca din alt stat, în scopul obţinerii licenţei pentru sucursala băncii din alt stat, depune la Banca Naţională a Moldovei documentele şi informaţiile prevăzute la pct.2 din anexa nr.2, în modul corespunzător.

 

 

Anexa nr.5

la Regulamentul privind licenţierea băncii

şi a sucursalei băncii din alt stat

 

Documente şi informaţii necesare pentru acordarea permisiunii Băncii Naţionale a

Moldovei pentru desfăşurarea activităţilor sau serviciilor potrivit

art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017

 

Banca/sucursala băncii din alt stat, pentru obţinerea permisiunii Băncii Naţionale a Moldovei pentru desfăşurarea activităţilor sau serviciilor potrivit art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017, depune la Banca Naţională a Moldovei o cerere la care se anexează următoarele documente şi informaţii:

1. procura sau, după caz, mandatul în baza căruia este împuternicită una sau mai multe persoane să reprezinte banca/sucursala băncii din alt stat în vederea depunerii cererii şi documentelor de însoţire a acesteia;

2. extrasul din procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor sau a şedinţei organului de conducere al băncii/conducerii sucursalei băncii din alt stat abilitat prin lege sau statut la care a fost adoptată hotărârea cu privire la desfăşurarea activităţii sau serviciului potrivit art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017, cu specificarea expresă a activităţilor şi/sau serviciilor preconizate de a fi desfăşurate.

3. argumentarea economică care fundamentează capacitatea băncii/sucursalei băncii din alt stat de a desfăşura activităţi sau servicii potrivit art.14 alin.(1) lit.p) din Legea nr.202/2017, care va conţine, cel puţin următoarele informaţii:

1) descrierea clientelei şi a segmentului de piaţă cărora le este adresată noua activitate sau serviciu;

2) descrierea activităţii şi/sau a serviciului prestat şi a politicii de preţ/tarifare aplicabile acestuia;

3) volumul de activităţi şi/sau servicii şi cotele de piaţă aferente, pentru următorii 3 ani de activitate;

4) investiţia planificată în legătură cu crearea suportului tehnic şi a personalului necesar desfăşurării activităţii şi/sau serviciului;

5) descrierea gradului de adecvare a sistemului informatic la specificul activităţii şi/sau serviciului ce urmează a fi desfăşurat şi nivelul de utilizare a unor aplicaţii IT suplimentare;

6) impactul activităţii şi/sau serviciului asupra conturilor bilanţiere şi a contului de profit sau pierdere pentru anul următor;

7) desfăşurarea proceselor de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor aferente activităţii şi/sau serviciului;

8) specificarea prevederilor normative în vigoare care reglementează activitatea şi/sau serviciul preconizat de a fi desfăşurat;

4. reglementările interne primare referitoare la activitatea/activităţile sau serviciului/serviciilor respective.