L E G E
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
nr. 315 din 22.12.2017
Monitorul Oficial nr.7-17/72 din 12.01.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.514/1995 privind organizarea judecătorească (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.15–17, art.62), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 151:
la alineatul (2), textul „din rîndul judecătorilor care au activat în funcţia de judecător cel puţin 3 ani,” se exclude;
alineatul (3) se abrogă;
la alineatul (4) literele a) şi b), textul „şi (3)” se exclude.
2. La articolul 45:
alineatul (2) se completează în final cu textul: „În cadrul Judecătoriei Chişinău, preşedintele instanţei judecătoreşti numeşte în conformitate cu Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi şefii adjuncţi ai secretariatului Judecătoriei Chişinău.”
alineatul (4) se completează în final cu textul: „În cazul absenţei şefului secretariatului Judecătoriei Chişinău, funcţiile acestuia se exercită de către un şef adjunct al secretariatului instanţei judecătoreşti conform ordinului preşedintelui instanţei.”
3. La anexa nr.3
la compartimentul Chişinău, după poziţia „Căuşeni” se introduce o poziţie nouă cu următorul cuprins:
Ungheni | Ungheni |
la compartimentul Bălţi, se exclude următoarea poziţie:
Ungheni | Ungheni |
Art.II. – La articolul 9 din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230–232, art.840), cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se completează cu litera j1) cu următorul cuprins:
„j1) şef adjunct al secretariatului Judecătoriei Chişinău;”.
Art.III. – La poziţia B14 din capitolul I secţiunea a III-a punctul 2 din anexa la Legea nr.155/2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.164–165, art.480), cu modificările şi completările ulterioare, coloana a doua va avea următorul cuprins:
Şef al secretariatului instanţei judecătoreşti/şef adjunct al secretariatului Judecătoriei Chişinău |
Art.IV. – În compartimentul „Judecătoriile, inclusiv cea militară” din anexa nr.2 la Legea nr.48/2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.63, art.213), cu modificările şi completările ulterioare, după poziţia „B14 Şef al secretariatului instanţei judecătoreşti” se introduce o poziţie nouă cu următorul cuprins:
B14 | Şef adjunct al secretariatului Judecătoriei Chişinău | 11 | – |
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.315. Chişinău, 22 decembrie 2017. |
