H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

referitoare la executarea creanţelor împotriva statului

(Sesizarea nr.80g/2016)

 

nr. 32  din  17.11.2016

 

Monitorul Oficial nr.40-49/9 din 10.02.2017

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Sorina Munteanu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 7 iulie 2016

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 6 alin.(1) din Legea nr.87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi a articolului 36¹ alin.(3) şi alin.(4) din Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, ridicată de către avocatul Nicolae Daniliuc în dosarul nr.2-2534/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun.Chişinău.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 7 iulie 2016 de către judecătorul Dorin Dulghieru din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, în esenţă, că prevederile articolului 6 din Legea nr.87/2011 şi cele ale articolului 36/1 alin.(3) din Legea nr.847/1996 sunt contrare articolului 120 din Constituţie, care consacră obligativitatea hotărârilor judecătoreşti definitive.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 8 iulie 2016 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi a Curţii Supreme de Justiţie.

6. La şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de avocatul Nicolae Daniliuc. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al Justiţiei. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, consultant principal în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. La 4 martie 2008, Olga Caigorodţev a iniţiat o acţiune civilă împotriva statului cu privire la restituirea averii şi a valorii averii confiscate şi naţionalizate în urma represiunilor politice din anul 1949, repararea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor suportate. Această cauză a fost examinată de două ori în fond de către Judecătoria Buiucani (mun.Chişinău), de două ori de către Judecătoria Străşeni, de patru ori de către Curtea de Apel Chişinău şi o dată de către Curtea Supremă de Justiţie, care a restituit, la 22 ianuarie 2014, cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău.

8. La 18 septembrie 2014, Olga Caigorodţev a acţionat în judecată Ministerul Justiţiei în vederea constatării încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile şi încasării prejudiciului, în conformitate cu mecanismul prevăzut de Legea nr.87/2011.

9. La 29 ianuarie 2015, Judecătoria Buiucani (mun.Chişinău) a admis parţial cererea reclamantei şi a constatat încălcarea dreptului acesteia la judecarea în termen rezonabil a cauzei sale şi a dispus încasarea de la bugetul de stat în beneficiul reclamantei, prin intermediul Ministerului Justiţiei, a sumei de 25000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

10. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2015, hotărârea din 29 ianuarie 2015 a fost menţinută în partea ce ţine de mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral acordate reclamantei.

11. La 18 septembrie 2015 reclamanta a contestat cu recurs decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2015. La aceeaşi dată, avocatul reclamantei a depus la Ministerul Justiţiei cererea privind executarea imediată a hotărârii din 29 ianuarie 2015.

12. Prin scrisoarea din 22 septembrie 2015, Ministerul Justiţiei a refuzat să dea curs cererii de executare a hotărârii din 29 ianuarie 2015, deoarece aceasta nu îndeplinea condiţia irevocabilităţii, prevăzută de articolul 6 alin.(1) din Legea nr.87/2011.

13. La 4 decembrie 2015 Ministerul Justiţiei a declarat, de asemenea, recurs împotriva deciziei instanţei de apel.

14. La 10 februarie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a admis parţial recursul reclamantei, a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2015 şi a menţinut hotărârea judecătoriei Buiucani (mun.Chişinău) din 29 ianuarie 2015.

15. În data de 12 martie 2016 Ministerul Justiţiei a expediat hotărârea din 29 ianuarie 2015 pentru executare Ministerului Finanţelor. Această hotărâre a rămas neexecutată până la această dată.

16. La 5 aprilie 2016 reclamanta s-a adresat cu o nouă acţiune în judecată împotriva Ministerului Justiţiei în vederea constatării încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti din 29 ianuarie 2015 şi încasarea din contul bugetului de stat a compensaţiei pentru prejudiciul moral în mărime de 35000 lei şi a sumei de 6000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

17. În cadrul şedinţei de judecată din 1 iulie 2016, avocatul reclamantei a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.6 din Legea nr.87/2011 şi cele ale art.36/1 alin.(3) din Legea nr.847/1996 şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale. În aceeaşi dată, instanţa de judecată a dispus transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

18. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. […]”

Articolul 120

Caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive

„Este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive.”

 

19. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.130-134, art.415) sunt următoarele:

Articolul 16

Caracterul obligatoriu al actelor judecătoreşti

„(1) Hotărârile, încheierile, ordonanţele şi deciziile judecătoreşti definitive, precum şi dispoziţiile, cererile, delegaţiile, citaţiile, alte adresări legale ale instanţei judecătoreşti, sunt obligatorii pentru toate autorităţile publice, asociaţiile obşteşti, persoanele oficiale, organizaţiile şi persoanele fizice şi se execută cu stricteţe pe întreg teritoriul Republicii Moldova. […]”

Articolul 254

Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile

„(1) Rămân definitive hotărârile judecătoreşti emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea pricinii în apel.

(2) Rămân irevocabile hotărârile judecătoreşti:

a) emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare;

b) emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare;

c) emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului.

(3) După ce hotărârea rămâne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea judecătorească irevocabilă. […]”

Articolul 255

Executarea hotărârii

„Hotărârea judecătorească se execută, în modul stabilit de lege, după ce rămâne definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată după pronunţare.”

Articolul 435

Efectul suspensiv al recursului

„(1) Recursul suspendă executarea hotărârii în cazul strămutării de hotare, distrugerii de plantaţii şi semănături, demolării de construcţii sau de orice bun imobil, în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) La cererea recurentului, instanţa învestită cu judecarea recursului dispune suspendarea executării hotărârii atacate cu recurs dacă recurentul a depus cauţiune.

(3) Cauţiunea se depune în pricinile patrimoniale în care hotărârile nu au fost executate, în cuantumul stabilit la art.81 din Codul de executare.

(4) Cauţiunea se depune pe contul executorului judecătoresc în conformitate cu prevederile art.80 din Codul de executare. Confirmarea eliberată de executorul judecătoresc recurentului urmează să fie anexată la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate cu recurs.

(5) În cazul în care recursul este admis cu adoptarea unei noi hotărâri prin care acţiunea este respinsă, suma depusă se restituie în temeiul acestei hotărâri.

(6) În cazul în care recursul este admis cu casarea hotărârii şi remiterea pricinii la rejudecare, cauţiunea rămâne, până la adoptarea unei noi hotărâri irevocabile, la contul în care este depus.

(7) Dacă instanţa de recurs menţine hotărârile atacate, suma respectivă se utilizează în contul executării hotărârii, în modul prevăzut de lege.

(8) În pricinile nepatrimoniale, executarea hotărârii se suspendă la cererea motivată a recurentului.”

 

20. Prevederile relevante ale Legii nr.87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti (M.O., 2011, nr.107-109, art.282) sunt următoarele:

Articolul 6

Executarea hotărârii judecătoreşti

„(1) Hotărârea judecătorească privind constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare se execută după ce devine irevocabilă, în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

(2) Instanţa de judecată prezintă din oficiu titlul executoriu, emis în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile, spre executare Ministerului Justiţiei şi informează părţile despre acest fapt. La solicitarea Ministerului Justiţiei, creditorul prezintă, în termen de 5 zile, datele bancare necesare pentru executarea titlului executoriu. Titlul executoriu, eliberat în baza hotărârii irevocabile, poate fi prezentat spre executare Ministerului Justiţiei şi de către creditor, cu anexarea datelor bancare necesare, în vederea efectuării transferului.

(3) În decurs de 10 zile din data prezentării titlului executoriu, eliberat în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile, Ministerul Justiţiei remite Ministerului Finanţelor titlul executoriu, împreună cu hotărârile judecătoreşti emise pe cauza respectivă, şi datele bancare ale creditorului.

(4) Titlul executoriu se va executa de către Ministerul Finanţelor, în conformitate cu procedura şi termenele stabilite prin Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar.”

 

21. Prevederile relevante ale Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014 (M.O., 2014, nr.223-230, art.519) sunt următoarele:

Articolul 67

Plăţile bugetare

„(1) În procesul executării bugetelor, autorităţile/instituţiile bugetare efectuează plăţi în limitele alocaţiilor bugetare aprobate şi în conformitate cu prognozele de lichidităţi ale bugetelor.

(2) Finanţarea cheltuielilor se efectuează pe măsura încasării mijloacelor băneşti la conturile bugetului, cu respectarea următoarelor priorităţi:

a) onorarea angajamentelor de deservire a datoriei de stat/datoriei unităţilor administrativ-teritoriale; […]”

Articolul 68

Plăţile în baza documentelor executorii

„(1) Documentele executorii privind dezafectarea incontestabilă a mijloacelor băneşti din contul bugetelor componente ale bugetului public naţional, precum şi din contul autorităţilor/instituţiilor bugetare, se prezintă obligatoriu de către creditor direct administratorilor de bugete şi/sau, după caz, autorităţilor/instituţiilor bugetare respective doar după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.

(2) În cazul neexecutării documentului executoriu emis în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în termen de 6 luni de la data prezentării acestuia, creditorul poate solicita executorului judecătoresc iniţierea executării silite, conform procedurii stabilite de Codul de executare.

(3) Plăţile pentru executarea silită a sumelor adjudecate conform documentelor executorii se efectuează în limita bugetului aprobat al autorităţii/ instituţiei bugetare.

(4) Suma plăţilor pentru executare silită nu poate depăşi 20 la sută din bugetul aprobat al autorităţii/instituţiei bugetare pe anul respectiv. […]”

22. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Articolul 6

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil […].”

 

ÎN DREPT

23. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate împotriva statului.

24. Astfel, sesizarea se referă la principii cu valoare constituţională interconexe, şi anume caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti definitive, dreptul la un proces echitabil şi, implicit, la satisfacţie efectivă împotriva încălcării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei.

 

A. ADMISIBILITATEA

25. Prin decizia sa din 8 iulie 2016, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:

(1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie

26. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii nr.87/2011 şi a Legii nr.847/1996, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

(2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

27. Fiind ridicată, în numele părţii în proces, de către avocatul Nicolae Daniliuc, în dosarul nr.2-2534/16, pendinte la judecătoria Buiucani (mun.Chişinău), sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul art.135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

28. Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 6 alin.(1) din Legea nr.87/2011 şi cele ale articolului 36/1 alin.(3) şi (4) din Legea nr.847/1996.

29. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

30. În acest context, în partea ce ţine de contestarea prevederilor Legii nr.847/1996, Curtea reţine că aceasta a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2016, a Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014. Astfel, Curtea constată că prevederile legii abrogate nu sunt aplicabile litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Prin urmare, în această parte, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

31. Totodată, Curtea observă că aceeaşi soluţie legislativă consacrată de dispoziţiile abrogate din Legea nr.847/1996 se regăseşte în articolul 68 alin.(1) şi (2) din Legea nr.181/2014. Prin urmare, în temeiul articolului 6 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea reţine spre examinare şi alin.(1)-(2) ale articolului 68 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale.

(4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

32. Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit obiect al controlului constituţionalităţii.

33. Curtea consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin urmare, în continuare Curtea va examina fondul cauzei.

34. În acest sens, Curtea reţine că obiectul excepţiei vizează două aspecte: (1) condiţia irevocabilităţii pentru executarea hotărârilor judecătoreşti împotriva statului, inclusiv a celor privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti; (2) acordarea în beneficiul statului a unui termen de graţie de 6 luni de zile până la punerea în mişcare a executării silite a acestor categorii de hotărâri judecătoreşti.

35. În acelaşi timp, Curtea reţine că prevederile contestate au relevanţă şi pentru dreptul persoanei la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime, garantat de articolul 20 din Constituţie.

36. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va examina pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil sub aspectul executării hotărârilor judecătoreşti, prin prisma articolului 20 alin.(1) combinat cu articolul 120 din Constituţie, luând în considerare principiile consacrate în jurisprudenţa sa, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare – Curtea Europeană).

 

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 20 ALIN.(1) COMBINAT CU ARTICOLUL 120 DIN CONSTITUŢIE

37. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate încalcă articolul 120 din Constituţie, potrivit căruia:

„Este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive.”

 

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

38. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că, deoarece dispun executarea hotărârilor judecătoreşti împotriva statului doar după dobândirea de către acestea a caracterului irevocabil, prevederile contestate contravin prevederilor exprese ale articolului 120 din Constituţie, care consacră obligativitatea hotărârilor definitive.

39. Potrivit autorului sesizării, urmează a se face distincţia necesară între hotărârile definitive şi cele irevocabile, astfel cum sunt definite în codurile de procedură.

40. De asemenea, în viziunea autorului sesizării, termenul de graţie de 6 luni acordat statului pentru executare benevolă este excesiv şi încalcă dreptul la executarea hotărârii judecătoreşti într-un termen rezonabil.

 

B. Argumentele autorităţilor

41. În opinia Preşedintelui Republicii Moldova, noţiunea de hotărâre judecătorească definitivă, prevăzută de articolul 120 din Constituţie, cuprinde şi sensul de hotărâre irevocabilă.

42. De asemenea, Preşedintele susţine că, în cazul executării hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţa de apel împotriva statului şi casării/modificării ulterioare a acestora de către Curtea Supremă de Justiţie, poate fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice şi subminată puterea lucrului judecat, cu excepţia cazurilor de revizuire prevăzute de lege.

43. În opinia Parlamentului, prevederile articolului 120 din Constituţie se referă şi la hotărârile care au devenit ulterior irevocabile. Potrivit Parlamentului, legiuitorul a reglementat prin lege ipotezele în care hotărârile judecătoreşti devin obligatorii – din momentul rămânerii acestora definitive sau din momentul în care acestea rămân irevocabile (Codul de procedură civilă şi Legea nr.87/2011). În viziunea Parlamentului, normele contestate sunt conforme prevederilor constituţionale, deoarece acestea nu se exclud, ci se completează şi se aplică deopotrivă.

44. În opinia prezentată de Guvern se menţionează că articolul 120 din Constituţie nu reglementează modalitatea de executare a hotărârilor judecătoreşti, ci consacră obligativitatea respectării hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti. De asemenea, s-a susţinut că, în sens constituţional, caracterul definitiv al hotărârii judecătoreşti se referă inclusiv la cel irevocabil şi cuprinde categoriile hotărârilor definitive şi a celor irevocabile, delimitate exhaustiv de lege (art.254 CPC). Guvernul a lăsat la discreţia Curţii definirea domeniului de aplicare a articolului 120 din Constituţie.

45. Totodată, Guvernul a invocat complexitatea procedurilor de restituire a mijloacelor băneşti achitate de către stat în eventualitatea anulării hotărârii judecătoreşti de către instanţa de recurs. De asemenea, Guvernul s-a referit la dificultatea depunerii cauţiunii în vederea suspendării executării hotărârii în cazul contestării pe cale de recurs a hotărârii definitive devenite executorii. În partea ce ţine de termenul de graţie de 6 luni, Guvernul a justificat necesitatea acestuia prin specificul procesului bugetar, şi anume necesitatea unei perioade de timp pentru identificarea resurselor financiare. Pe de altă parte, reprezentantul Direcţiei contencios din cadrul Ministerului Justiţiei, responsabil de implementarea Legii nr.87/2011, a recunoscut ca un termen mai mic de 6 luni este suficient pentru executarea creanţelor rezultate din Legea nr.87/2011, în practică acestea fiind executate până la expirarea acestui termen.

46. Curtea Supremă de Justiţie a relevat că instituirea obligativităţii executării unei hotărâri judecătoreşti după ce aceasta devine irevocabilă nu este neconstituţională, deoarece noţiunea de hotărâre definitivă, prevăzută la articolul 120 din Constituţie, include hotărârile irevocabile reglementate de Codul de procedură civilă. Prin urmare, articolul 6 alin.(1) din Legea nr.87/2011 nu prezintă vicii de neconstituţionalitate, iar conţinutul acestuia se încadrează în marja de discreţie a legislatorului.

47. În acelaşi timp, Curtea Supremă de Justiţie consideră că perioada de şase luni, stabilită de lege pentru executarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile, reprezintă un termen excesiv în lumina Legii nr.87/2011, care a fost adoptată în vederea creării unui remediu intern eficient de apărare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.

 

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

48. Potrivit articolului 20 din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

49. Curtea observă că articolul 20 alin.(1) din Constituţie indică în mod direct existenţa unei obligaţii pozitive din partea statului de a asigura dreptul la satisfacţie efectivă.

50. Curtea reaminteşte că a statuat, în jurisprudenţa sa constantă, că dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie parte integrantă a dreptului de acces la justiţie (Hotărârea nr.1 din 15 ianuarie 2013 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 60 alin.(3) și alin.(3/1) din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004, §60).

51. În acelaşi sens, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că accesul la justiţie semnifică nu doar posibilitatea juridică efectivă de a se adresa unui organ de plină jurisdicţie pentru soluţionarea unei contestaţii şi obţinerea unei satisfacţii, ci şi dreptul de a cere executarea hotărârii obţinute.

52. În acest context, atât Constituţia, cât şi Convenţia Europeană nu garantează doar examinarea echitabilă, în mod public şi într-un termen rezonabil a unei cauze, ci şi executarea efectivă a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii. Or executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul articolului 6 §1 din Convenţie (Hornsby c. Greciei, nr.18357/91, 19 martie 1997, §40).

53. În special, dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi (Immobiliare Saffi c. Italiei, nr.22774/93, 28 iulie 1999, §63; Şandor c. României, nr.67289/01, 24 martie 2005, §23).

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

2.1. Forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti

54. Potrivit articolului 120 din Constituţie, respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti este obligatorie.

55. Curtea relevă că respectarea hotărârilor judecătoreşti se exprimă prin obligativitatea executării acestora.

56. În vederea soluţionării prezentei cauze, Curtea consideră necesar să clarifice noţiunile de hotărâre judecătorească „definitivă” şi hotărâre „irevocabilă”, termeni care urmează a nu fi confundaţi.

57. Curtea reţine că o hotărâre definitivă nu poate fi rejudecată de aceeaşi instanţă, dar poate fi rejudecată de către o altă instanţă superioară. Hotărârea definitivă are autoritatea de lucru judecat.

58. O hotărâre la adăpostul căilor de atac este deseori numită incorect „definitivă”, un termen care trebuie să fie totuşi rezervat numai hotărârilor judecătoreşti cu autoritate de lucru judecat, de la pronunţarea lor şi indiferent de căile de atac deschise.

59. Dimpotrivă, o hotărâre judecătorească care nu mai este susceptibilă niciunei căi de atac ordinare sau care nu mai este susceptibilă căilor de atac deoarece acestea au fost epuizate sau deoarece termenele de exercitare a acestora au expirat, este irevocabilă (nu poate fi rejudecată de nicio jurisdicţie, cu excepţia unor cazuri excepţionale, prin intermediul acţiunii în revizuire). O astfel de hotărâre dobândeşte putere de lucru judecat.

60. Astfel, trebuie să se facă distincţie între (1) „puterea de lucru judecat” sau „irevocabilă”, care sunt calităţile unei hotărâri ce împiedică alte procese având ca obiect ceea ce a fost deja judecat, şi (2) „autoritatea de lucru judecat” sau „definitivă”, care sunt calităţile unei hotărâri ce poate fi contestată printr-o cale ordinară de atac. Astfel, deşi orice hotărâre irevocabilă este şi definitivă, nu orice hotărâre definitivă este şi irevocabilă.

61. Prin urmare, noţiunea de hotărâre „definitivă”, care poate fi atacată printr-o cale de atac, trebuie să fie diferenţiată de cea de hotărâre „irevocabilă”, care nu poate fi contestată prin exercitarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare.

62. În acest context, Curtea reţine că, deşi textul constituţional tace în privinţa noţiunii de „hotărâre definitivă”, o distincţie similară între noţiunile „definitivă” şi „irevocabilă” este operată şi în legislaţia procesuală.

63. Astfel, articolul 254 alin.(1) din Codul de procedură civilă prevede că hotărârile definitive sunt acele hotărâri emise în primă instanţă care au fost supuse apelului, după examinarea pricinii în apel. Potrivit alineatului (2) al aceluiaşi articol, hotărârile irevocabile sunt (1) cele emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare; (2) cele emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare; şi (3) cele emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului.

64. Curtea reţine că, în temeiul articolului 255 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească definitivă este şi executorie, cu excepţia cazurilor de executare imediată după pronunţare (articolul 256 CPC). Prin urmare, legislaţia procesuală civilă atribuie caracter executoriu hotărârilor judecătoreşti fie imediat după pronunţare, fie la etapa la care devin definitive, fără a aştepta ca acestea să devină irevocabile.

65. În acest context, Curtea observă că, spre deosebire de textul constituţional şi procesual civil, atât Legea nr.87/2011, cât şi Legea nr.181/2014 pun în executare hotărârile judecătoreşti împotriva statului abia la etapa dobândirii caracterului irevocabil.

66. Curtea nu poate accepta argumentele autorităţilor, potrivit cărora executarea de către stat a hotărârilor definitive riscă să afecteze principiul securităţii raporturilor juridice în eventualitatea modificării hotărârii în ordine de recurs. Curtea reţine că aceloraşi riscuri este supusă orice persoană care execută o hotărâre definitivă, însă acest fapt nu a împiedicat statul să dispună ca acestea să nu aştepte ca hotărârea să devină irevocabilă.

67. În acest context, Curtea reţine că executarea, chiar şi imediată, a unei hotărâri definitive (după examinarea apelului, de ex.) nu împiedică formularea recursului, iar dreptul la un proces echitabil nu garantează, în sine, dreptul la suspendarea automată a executării unei hotărâri judiciare nefavorabile (OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos c. Federaţiei Ruse, Hotărârea CtEDO din 20 septembrie 2011, §549).

68. În lumina celor expuse, prevederile contestate ale Legii nr.87/2011 şi cele ale Legii nr.181/2014 restrâng domeniul de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive la cele irevocabile, contrar prevederilor exprese ale articolului 120 din Constituţie.

2.2. Termenul de executare a creanţelor împotriva statului

69. Curtea reţine că, în temeiul Legii nr.87/2011, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti poate adresa în instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare.

70. Pe de altă parte, în temeiul Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014, executarea silită a hotărârilor judecătoreşti împotriva statului, inclusiv a celor privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, este posibilă doar după expirarea termenului de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

71. Astfel, legiuitorul a acordat statului un termen de graţie de 6 luni pentru executarea benevolă a acestor hotărâri. Abia după expirarea acestui termen, creditorul poate solicita executorului judecătoresc iniţierea executării silite.

72. Curtea este gata să accepte argumentele autorităţilor că anumite măsuri pot fi necesare în vederea menţinerii echilibrului bugetar între cheltuieli şi venituri publice, care pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică (Mihăieş şi Senteş împotriva României (dec.), nr.44232/11 şi 44605/11, 6 decembrie 2011). Aceste măsuri au ca finalitate protecţia patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfăşurării activităţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. Astfel, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, aceste măsuri urmăresc identificarea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor.

73. În acest context, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil (Burdov împotriva Rusiei, hotărâre din 7 mai 2002). Această întârziere nu trebuie să se permanentizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană.

74. Curtea reţine că, în viziunea Curţii Europene, executarea unor hotărâri judecătoreşti obligatorii şi executorii care implică achitarea unor despăgubiri băneşti de către autorităţile statului nu este considerată ca fiind o procedură complexă.

75. Curtea menţionează că persoana care a obţinut o hotărâre judecătorească împotriva statului nu trebuie în mod necesar să iniţieze o procedură de executare forţată pentru a obţine satisfacţie. În acest sens, Curtea subliniază necesitatea ca, în virtutea obligaţiilor pozitive, statul să execute hotărârile în care are calitatea de debitor fără o intervenţie a executării silite din partea executorului judecătoresc.

76. Curtea observă că din cadrul legal în vigoare rezultă că termenul de graţie de 6 luni este aplicabil tuturor categoriilor de creanţe împotriva statului, inclusiv creanţelor rezultate din aplicarea Legii nr.87/2011. Având în vedere faptul că celelalte categorii de creanţe împotriva statului nu fac obiectul prezentei excepţii, Curtea nu se va pronunţa în privinţa constituţionalităţii termenului de graţie de 6 luni, rezervându-şi dreptul de a se pronunţa ulterior.

77. Având în vedere obiectul specific al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea va analiza dacă procedura de executare a obligaţiilor de plată a creanţelor rezultate din aplicarea Legii nr.87/2011, în calitate de remediu eficient împotriva tergiversărilor, se desfăşoară într-un termen rezonabil şi dacă un tratament diferenţiat se impune în privinţa executării acestora în raport cu celelalte creanţe împotriva statului.

78. Curtea reţine că raţiunea Legii nr.87/2011 a fost de a institui un remediu intern eficient împotriva duratei excesive a procedurilor judiciare sau de executare.

79. Curtea observă că, în speţă, această procedură durează mai mult de doi ani.

80. Curtea reţine că acest termen se datorează instituirii unor mecanisme care afectează celeritatea procedurilor de compensare a prejudiciului cauzat prin tergiversarea examinării cauzei, precum cerinţa epuizării a trei grade de jurisdicţie (caracterul irevocabil al hotărârii) şi termenul de graţie de 6 luni. Or un asemenea mecanism, menit să compenseze tergiversarea, pentru a fi eficient, trebuie să fie el însuşi unul simplu, care asigură celeritate.

81. Astfel, chiar dacă, în sine, prelungirea executării cu o perioada de 6 luni din cauza lipsei de fonduri nu atrage automat încălcarea executării într-un termen rezonabil, totuşi ea riscă să ridice o problemă atunci când se suprapune peste alte tergiversări, pe care, de fapt, Legea nr.87/2011 este menită să le remedieze.

82. Mai mult, lipsa justificării pentru instituirea unui asemenea termen în cazul Legii nr.87/2011 este susţinută şi prin declaraţiile reprezentantului Direcţiei contencios din cadrul Ministerului Justiţiei, responsabil de implementarea Legii nr.87/2011, potrivit căruia un termen mai mic de 6 luni este suficient pentru executarea creanţelor rezultate din Legea nr.87/2011, în practică acestea fiind executate până la expirarea acestui termen.

83. Pentru aceste motive, Curtea consideră necesar să adopte o Adresă Parlamentului în vederea eficientizării mecanismului Legii nr.87/2011, prin excluderea, cel puţin, a unui grad de jurisdicţie şi a instituirii unor termene rezonabile de executare.

84. În acest context, Curtea reţine că un termen de 3 luni pentru executarea hotărârilor Curţii Europene, la fel executate de către Ministerul Finanţelor printr-un mecanism similar Legii nr.87/2011 prin intermediul Ministerului Justiţiei, este suficient pentru autorităţi pentru a se conforma.

85. În acest sens, având în vedere că atât Legea nr.87/2011, cât şi hotărârile Curţii Europene constituie, în esenţă, acte de compensare a încălcării drepturilor fundamentale, Curtea consideră că, până la modificarea de către Parlament a cadrului legal, creanţele rezultate din Legea nr.87/2011 urmează a fi puse în executare neîntârziat după rămânerea hotărârii definitivă şi executate nu mai târziu de trei luni de zile de la această dată.

Din aceste motive, în temeiul articolului 140 alin.(2) din Constituţie şi al articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, al articolelor 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către avocatul Nicolae Daniliuc, în dosarul nr.2-2534/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun.Chişinău.

2. Se declară neconstituţionale:

- sintagmele „după ce devine irevocabilă”, „emis în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile”, „eliberat în baza hotărârii irevocabile”, „eliberat în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile” de la alineatele (1), (2) şi (3) ale articolului 6 din Legea nr.87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti;

- sintagmele „doar după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti” şi „în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile” de la alineatele (1) şi (2) ale articolului 68 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014.

3. Până la operarea modificărilor de rigoare de către Parlament, hotărârile judecătoreşti emise în temeiul Legii nr.87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti urmează a fi puse în executare neîntârziat după rămânerea hotărârii definitivă şi executate nu mai târziu de trei luni de zile de la această dată, similar termenului de executare a hotărârilor definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.

4. Se declară inadmisibilă sesizarea în partea ce ţine de controlul constituţionalităţii articolului 36/1 alin.(3) şi alin.(4) din Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar.

5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

PCC-01/80g-nr.32

Chişinău, 17 noiembrie 2016

Parlamentul Republicii Moldova

 

ADRESĂ

 

La 17 noiembrie 2016 Curtea Constituţională a pronunţat Hotărârea nr.32 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi legale referitoare la executarea creanţelor împotriva statului.

Prin această Hotărâre, Curtea a declarat neconstituţionale sintagmele care conţin termenul „irevocabil” de la alineatele (1), (2) şi (3) ale articolului 6 din Legea nr.87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi de la alineatele (1) şi (2) ale articolului 68 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014.

În Hotărârea menţionată, Curtea a reţinut că prevederile contestate ale Legii nr.87 şi cele ale Legii nr.181/2014 restrâng domeniul de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate împotriva statului la cele irevocabile, contrar prevederilor exprese ale articolului 120 din Constituţie.

Curtea a reţinut că raţiunea Legii nr.87/2011 a fost de a institui un remediu intern eficient împotriva duratei excesive a procedurilor judiciare sau de executare. Din acest motiv, Curtea a decis că hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul legii respective urmează a fi puse în executare neîntârziat după rămânerea definitivă a hotărârii şi executate nu mai târziu de trei luni de zile de la această data, similar procedurii de executare a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a evita alte tergiversări, pe care, de fapt, Legea nr.87/2011 trebuie să le remedieze.

În acelaşi timp, Curtea a constatat că, potrivit art.435 din Codul de procedură civilă, la contestarea hotărârii cu recurs, poate fi solicitată suspendarea executării hotărârii doar dacă recurentul a depus cauţiune, inclusiv în situaţia în care calitatea de recurent o are statul. În acest sens, Curtea consideră necesară instituirea unei distincţii între situaţiile în care suspendarea executării hotărârii judecătoreşti este solicitată de persoane fizice şi juridice de drept privat şi cele în care aceasta este solicitată de către persoane juridice de drept public (autorităţile statului).

Ţinând cont de raţionamentele expuse în Hotărârea nr.32 din 17 noiembrie 2016, Curtea subliniază necesitatea reglementării de către Parlament a procedurii de examinare a cauzelor vizate de Legea nr.87/2011 şi de executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în temeiul legii respective, în vederea eficientizării acestui mecanism prin excluderea, cel puţin, a unui grad de jurisdicţie şi a instituirii unor termene rezonabile de executare, precum şi excluderea obligativităţii depunerii cauţiunii de către stat în cazul în care la contestarea hotărârii cu recurs se solicită suspendarea executării.

În conformitate cu prevederile articolului 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.