H O T Ă R Î R E
privind punerea în aplicare a Legii Fondului republican şi a
fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei
nr. 1083 din 26.10.2000
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.139-140/1192 din 02.11.2000
* * *
Notă: În tot textul hotărîrii, anexelor nr.1, nr.4 şi nr.5, sintagmele “Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului”, “Ministerul Dezvoltării Informaţionale”, “Ministerul Economiei şi Comerţului”, “Ministerul Administraţiei Publice Locale” se substituie cu sintagmele “Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei”, “Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor”, “Ministerul Economiei”, “Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale” conform Hot.Guv. nr.341 din 03.05.2010, în vigoare 11.05.2010
Notă: În textul hotărîrii şi al anexelor, sintagma “Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale” se substituie prin sintagma “Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului”, la cazul respectiv, conform Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008
Notă: În textul hotărîrii şi al anexei nr.1 cuvintele "direcţia executivă a fondului local" se substituie prin cuvintele "organul executiv al fondului local" conform Hot.Guv. nr.1338 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03
În vederea creării cadrului normativ necesar pentru executarea Legii Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-XIV din 18 februarie 2000 (Monitorul Oficial, 2000, nr.65-67, art.460), Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Regulamentul privind distribuirea ajutorului material din mijloacele Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei şi modul de încasare a plăţilor în aceste fonduri (conform anexei nr.1);
organigrama fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei (conform anexelor nr.2 şi nr.3);
Regulamentul Fondului republican şi al fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei (conform anexei nr.4);
componenţa nominală a Consiliului de administraţie al Fondului republican de susţinere socială a populaţiei (conform anexei nr.5).
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1338 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]
[Pct.2 exclus prin Hot.Guv. nr.1338 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]
[Pct.2 modificat prin Hot. Guv. nr.8 din 13.01.03, în vigoare 15.01.03]
[Pct.3 exclus prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
[Pct.4 exclus prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006, celelalte renumerotate]
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.1338 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]
2. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerul Finanţelor vor acorda organelor executive ale fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei asistenţa metodologică necesară.
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.130 din 22.02.2010, în vigoare 26.02.2010]
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
[Pct.2(5) modificat prin Hot. Guv. nr.8 din 13.01.03, în vigoare 15.01.03]
21. Se stabileşte că achitarea în anul 2009 a ajutorului material unic beneficiarilor de alocaţii lunare de stat, stabilite conform Legii nr.121-XV din 3 mai 2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie, se va efectua prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
[Pct.21 introdus prin Hot.Guv. nr.558 din 10.09.2009, în vigoare 14.09.2009]
3. Se abrogă:
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.193 din 25 martie 1992 "Cu privire la Fondul republican de susţinere socială a populaţiei" (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1992, nr.3, art.842);
punctul întîi din Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova "Cu privire la modificarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova" nr.495 din 9 august 1993 (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.8, art.243);
anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.301 din 26 mai 1993 "Cu privire la perfecţionarea retribuirii muncii personalului Direcţiei executive şi Comisiei de revizie a Fondului Social al Republicii Moldova şi Direcţiei executive a Fondului republican de susţinere socială a populaţiei".
PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA | Dumitru BRAGHIŞ |
Contrasemnată: | |
Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei | Valerian Revenco |
Ministrul finanţelor | Mihail Manoli |
Ministrul sănătăţii | Vasile Parasca |
Ministrul afacerilor interne | Vladimir Ţurcan |
Ministrul justiţiei | Valeria Şterbeţ |
Chişinău, 26 octombrie 2000. | |
Nr.1083. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.1083 din 26 octombrie 2000
Notă: În textul anexei nr.1 sintagma “Ministerul Protecţiei Sociale Familiei şi Copilului” se substituie prin sintagma “Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei” conform Hot.Guv. nr.130 din 22.02.2010, în vigoare 26.02.2010
Notă: Pe parcursul textului, cuvintele “dările de seamă” se substituie prin cuvîntul “rapoarte” conform Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006
REGULAMENTUL
privind distribuirea ajutorului material din mijloacele Fondului republican
şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei şi modul de încasare
a plăţilor în aceste fonduri
[Denumirea modificată prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind distribuirea ajutorului material din mijloacele Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei şi modul de încasare a plăţilor în aceste fonduri (în continuare – Regulamentul) determină temeiurile de repartizare, procedeele de obţinere şi eliberare a ajutorului material în conformitate cu Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr. 827-XIV din 18 februarie 2000 (Monitorul Oficial, 2000, nr.65-67, art.460).
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
2. Ajutorul material este o formă de asistenţă socială nerambursabilă cu destinaţie specială, menită să susţină material şi direct persoanele socialmente vulnerabile, aflate în situaţiile, specificate în capitolul II al prezentului Regulament.
3. Principiul de bază în distribuirea mijloacelor fondurilor este acordarea ajutorului material solicitanţilor, ale căror familii sînt afectate de sărăcie în cea mai mare măsură.
4. Ajutorul material se acordă persoanelor socialmente vulnerabile domiciliate în Republica Moldova pentru procurarea produselor alimentare (inclusiv produselor alimentare speciale), mărfurilor industriale de primă necesitate, a medicamentelor, articolelor protetico-ortopedice şi pentru achitarea parţială a serviciilor medicale sau a costului poliţei de asigurare medicală obligatorie, pentru compensarea cheltuielilor substanţiale cauzate de diferite situaţii excepţionale, precum şi alimentarea în cantinele de ajutor social.
[Pct.4 completat prin Hot.Guv. nr.695 din 22.08.2014, în vigoare 29.08.2014]
[Pct.4 completat prin Hot.Guv. nr.96 din 06.02.2009, în vigoare 13.02.2009]
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
5. Persoana care completează şi depune cererea de acordare a ajutorului material este titularul ajutorului material, iar familia ei este beneficiarul ajutorului material.
6. Ajutorul material este acordat de către organele Fondului republican de susţinere socială a populaţiei (denumit în continuare Fondul republican) şi organele fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei (denumite în continuare fondurile locale).
II. BENEFICIARII DE AJUTOR MATERIAL
7. Au dreptul la obţinerea ajutorului material persoanele socialmente vulnerabile din rîndul pensionarilor (prioritar invalizii, persoanele singure şi în etate), alte persoane inapte de muncă şi familiile cu copii.
[Pct.7 în redacţia Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
8. Dreptul la obţinerea ajutorului material îl au şi alte persoane socialmente vulnerabile în cazurile de îmbolnăvire gravă sau aflate în situaţii excepţionale (calamităţi naturale, dezastre, avarii, conflicte armate, catastrofe ecologice, incendii, epidemii, accidente, deces al rudelor peste hotarele republicii etc.), pe care nu le pot depăşi de sine stătător.
[Pct.8 completat prin Hot.Guv. nr.96 din 06.02.2009, în vigoare 13.02.2009]
9. Persoanele din rîndul invalizilor, pensionarilor şi copiilor, aflate la întreţinerea deplină a statului, nu au dreptul la obţinerea ajutorului material.
III. MODUL DE ACORDARE A AJUTORULUI MATERIAL
10. Fondurile locale acordă cetăţenilor care au nevoie de susţinere ajutorul material la locul acestora de trai.
11. Pentru a obţine ajutorul material, titularul acestui drept se adresează către direcţia executivă a fondului de susţinere socială a populaţiei de la locul său de trai, prezentînd următoarele acte şi documente justificative:
a) cererea în scris de a i se acorda ajutor material, cu descrierea detaliată a circumstanţelor stării materiale în care se află;
b) ancheta socială, eliberată gratis de primărie şi/sau organul local de asistenţă socială, care confirmă starea socială, condiţiile de trai şi venitul global al familiei, în baza cărora se determină nevoia de ajutor a persoanei (familiei) solicitante, precum şi veridicitatea circumstanţelor expuse în cerere. În cazul invocării motivului de boală, se va alătura certificatul, eliberat gratis de instituţiile medicale, care confirmă starea sănătăţii solicitantului şi nevoia de a achita serviciile medicale, de a procura medicamentele sau articolele protetico – ortopedice;
c) buletinul de identitate (paşaportul), legitimaţia de pensionar, adeverinţele de naştere ale copiilor, alte documente, ce identifică persoana (familia) solicitantă.
În cazul solicitării ajutorului material pentru compensarea cheltuielilor suportate la transportarea corpurilor neînsufleţite ale cetăţenilor republicii decedaţi peste hotare, titularul ajutorului material este obligat să prezinte şi documentele oficiale ce confirmă decesul rudei peste hotarele republicii, efectuarea transportării şi înmormîntării la baştină, precum şi documentele ce confirmă suma cheltuielilor suportate în acest scop.
În caz de necesitate, titularul ajutorului material este obligat să prezinte la cererea organului executiv a fondului local explicaţii, acte sau documente suplimentare.
Examinarea susţinerii materiale a unor categorii de persoane socialmente vulnerabile în cadrul realizării programelor cu destinaţie specială se efectuează în temeiul listelor întocmite de către primării şi/sau autorităţile administraţiei publice locale de resort.
[Pct.11 completat prin Hot.Guv. nr.96 din 06.02.2009, în vigoare 13.02.2009]
[Pct.11 completat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.12 exclus prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006, celelalte renumerotate]
12. Organele executive ale fondurilor locale examinează actele şi documentele prezentate de către solicitanţi în termenele prevăzute de Legea cu privire la petiţionare şi stabilesc beneficiarilor formele şi mărimile ajutorului material, precum şi termenele de acordare a acestuia în conformitate cu prezentul Regulament şi indicaţiile consiliului de administraţie respectiv.
13. Ajutorul material se acordă, de regulă, o singură dată pe parcursul anului în curs, reieşind din disponibilul mijloacelor fondului local. Se admite acordarea repetată în acelaşi an a ajutorului material doar persoanelor, a căror stare materială a fost agravată ulterior de noi circumstanţe imprevizibile precum şi în cadrul realizării programelor cu destinaţie specială.
Dacă, din lipsa mijloacelor în fond, solicitanţii nu au obţinut ajutorul material pe parcursul anului în curs, actele prezentate vor fi supuse reexaminării.
Examinarea solicitării ajutorului material în anul imediat următor e posibilă, de regulă, numai după expirarea unui termen de 11 luni de la data primirii ajutorului.
[Pct.13 completat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
14. Organele executive ale fondurilor locale eliberează mijloacele pentru acordarea ajutorului material în baza deciziilor consiliului de administraţie respectiv sauordinelor directorului lui executiv.
[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
15. Ajutorul material se acordă sub formă bănească sau în bunuri materiale, în cazul cînd acestea au fost primite ca ajutoare umanitare de la organizaţiile de binefacere locale sau străine.
IV. MODUL DE DISTRIBUIRE A MIJLOACELOR DIN FONDUL REPUBLICAN
16. Mijloacele Fondului republican sînt distribuite potrivit deciziilor consiliului lui de administraţie în următoarele scopuri:
a) finanţarea suplimentară a programelor cu destinaţie specială privind susţinerea materială a păturilor socialmente vulnerabile la nivel teritorial, prin intermediul fondurilor locale;
b) subvenţionarea fondurilor locale pentru acordarea curentă a ajutoarelor materiale persoanelor socialmente defavorizate şi alimentarea în cantinele de ajutor social din teritoriu şi acoperirea insuficienţei alocaţiilor pentru întreţinerea organelor executive;
c) acordarea ajutoarelor materiale nemijlocit beneficiarilor, în cazuri deosebite.
[Pct.16 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
[Pct.16(17) completat prin Hot. Guv. nr.8 din 13.01.03, în vigoare 15.01.03]
17. Planificarea şi alocarea transferurilor de la Fondul republican la fondurile locale se efectuează în baza deciziei Consiliului de administraţie al Fondului republican, reieşind din disponibilul mijloacelor, numărul beneficiarilor de plăţi sociale din fiecare unitate administrativ-teritorială.
[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.341 din 03.05.2010, în vigoare 11.05.2010]
[Pct.17 în redacţia Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
18. Fondurile locale vor utiliza mijloacele transferate din Fondul republican pentru acordarea de ajutoare materiale persoanelor socialmente defavorizate, în conformitate cu prezentul Regulament şi deciziile respective ale consiliilor de administraţie ale Fondului republican şi a fondurilor locale. Insuficienţa alocaţiilor pentru întreţinerea organelor executive ale fondurilor locale se efectuează din contul mijloacelor transferate din Fondul republican.
[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.341 din 03.05.2010, în vigoare 11.05.2010]
[Pct.18(19) în redacţia Hot. Guv. nr.8 din 13.01.03, în vigoare 15.01.03]
19. Fondul republican acordă ajutor material nemijlocit beneficiarilor în modul stabilit pentru fondurile locale în capitolul III al prezentului Regulament.
V. EVIDENŢA CONTABILĂ ŞI CORECTITUDINEA UTILIZĂRII MIJLOACELOR,
DISTRIBUITE DIN FONDUL REPUBLICAN ŞI FONDURILE LOCALE
20. Organele executive ale Fondului republican şi ale fondurilor locale ţin evidenţa mijloacelor financiare şi a bunurilor materiale în conformitate cu Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27 aprilie 2007 şi instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, emisă de Ministerul Finanţelor.
[Pct.20 modificat prin Hot.Guv. nr.96 din 06.02.2009, în vigoare 13.02.2009]
21. Organele fondurilor locale prezintă trimestrial şi anual direcţiei executive a Fondului republican, precum şi organelor teritoriale financiare rapoarte privind utilizarea mijloacelor financiare şi a bunurilor materiale.
Dacă au utilizat mijloacele Fondului republican, fondurile locale îşi prezintă rapoarte direcţiei lui executive separat pentru fiece transfer, în termen de o lună din data primirii acestuia, cu excepţia cazurilor cînd în decizia consiliului de administraţie se indică alţi termeni.
22. Direcţia executivă a Fondului republican prezintă trimestrial şi anual rapoarte generalizatoare privind utilizarea mijloacelor Fondului republican şi ale fondurilor locale la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Biroul Naţional de Statistică. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei prezintă rapoartele respective, în termenele stabilite, Ministerului Finanţelor.
[Pct.22 în redacţia Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
[Pct.22(23) modificat prin Hot. Guv. nr.8 din 13.01.03, în vigoare 15.01.03]
23. Direcţiile executive ale Fondului republican şi ale fondurilor locale ţin evidenţa contabilă şi statistică a beneficiarilor de ajutoare materiale, cu specificarea categoriilor şi sumelor acordate.
Direcţia executivă a Fondului republican prezintă trimestrial şi anual informaţia respectivă privind activitatea sa în Biroul Naţional de Statistică pentru studiere şi analiza situaţiei în domeniul susţinerii sociale a persoanelor vulnerabile.
[Pct.23 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.23(24) modificat prin Hot. Guv. nr.8 din 13.01.03, în vigoare 15.01.03]
231. Achitarea ajutoarelor materiale acordate din Fondul republican şi/sau fondurile locale se efectuează prin intermediul prestatorului de servicii de plată selectat pe bază de concurs, conform contractelor încheiate.
[Pct.231 introdus prin Hot.Guv. nr.695 din 22.08.2014, în vigoare 29.08.2014]
24. Acoperirea cheltuielilor ce ţin de achitarea ajutoarelor materiale prin intermediul prestatorului de servicii de plată se efectuează din contul mijloacelor Fondului republican şi fondurilor locale respective.
[Pct.24 modificat prin Hot.Guv. nr.695 din 22.08.2014, în vigoare 29.08.2014]
[Pct.24 completat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.24 în redacţia Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
25. Comisiile de revizie verifică anual corectitudinea utilizării mijloacelor financiare şi a bunurilor materiale ale Fondului republican şi fondurilor locale şi respectarea prevederilor prezentului Regulament, cu examinarea ulterioară a rezultatelor în şedinţele consiliului de administraţie respectiv.
VI. MODUL DE ÎNCASARE A PLĂŢILOR ÎN FONDUL
REPUBLICAN ŞI FONDURILE LOCALE
[Denumirea cap.VI modificată prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
26. Contribuabilii plăţilor sînt:
a) persoane juridice care prestează servicii de telefonie mobilă;
b) proprietarii automobilelor (cu excepţia veteranilor de război, invalizilor care se deplasează cu mijloace de transport auto speciale, persoanelor care au beneficiat de compensare parţială a costului autoturismului procurat din mijloacele asigurărilor sociale de stat, uzufructuarilor temporari, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.1047 din 8 noiembrie 1999, precum şi a instituţiilor întreţinute din contul bugetului public naţional) – la perfectarea şi eliberarea certificatului de înmatriculare;
c) persoanele fizice, la cumpărarea valutei străine în numerar şi a cecurilor de călătorie în valută străină contra mijloace băneşti în numerar la unităţile de schimb valutar, menţionate la punctul 27 lit.c) din prezentul Regulament.
[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.928 din 12.12.2012, în vigoare 21.12.2012]
[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.26(27) modificat prin Hot.Guv. nr.815 din 20.07.04, în vigoare 27.07.04]
27. Agenţii economici şi instituţiile care prestează serviciile, menţionate în pct.26 al prezentului Regulament, sînt:
a) operatorii telefoniei mobile;
b) Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor;
c) casele de schimb valutar şi băncile licenţiate în al căror cadru funcţionează puncte de schimb valutar.
[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.928 din 12.12.2012, în vigoare 21.12.2012]
[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
[Pct.27(28) modificat prin Hot. Guv. nr.8 din 13.01.03, în vigoare 15.01.03]
28. Agenţii economici menţionaţi la punctul 27 lit.a) din prezentul Regulament achită plăţile în mărime de 2,5 la sută din venitul obţinut din vînzări ale serviciilor de telefonie mobilă prestate, iar instituţiile şi agenţii economici menţionaţi la punctul 27 lit.b) şi c) din prezentul Regulament vor încasa plăţile suplimentare în mod obligatoriu, suplimentar la costul serviciilor efectiv prestate, în cuantum de 50 de lei la perfectarea certificatului de înmatriculare al automobilului şi în cuantum de 0,1 la sută din suma achitată la cumpărarea valutei străine de către persoanele fizice.
[Pct.28 completat prin Hot.Guv. nr.928 din 12.12.2012, în vigoare 21.12.2012]
[Pct.28 în redacţia Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
[Pct.29 exclus prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.29 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
30. Dacă beneficiarul serviciilor specificate la punctul 26 lit.b) şi c) din prezentul Regulament, refuză să achite plăţile obligatorii, agenţii economici şi instituţiile respective sînt datoare să nu-i acorde serviciul solicitat.
[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
31. Mijloacele financiare obţinute din perceperea plăţilor menţionate la punctul 28 din prezentul Regulament sînt transferate lunar, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare, la bugetul de stat. Ministerul Finanţelor transferă imediat sumele încasate de la operatorii telefoniei mobile şi Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor la contul Fondului republican, iar sumele încasate de la casele de schimb valutar şi băncile licenţiate în al căror cadru funcţionează puncte de schimb valutar la conturile respective ale fondurilor locale din localitatea în care funcţionează aceste unităţi de schimb valutar.
[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.695 din 22.08.2014, în vigoare 29.08.2014]
[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.928 din 12.12.2012, în vigoare 21.12.2012]
[Pct.31 în redacţia Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
32. Persoanele juridice care prestează servicii de telefonie mobilă, precum şi casele de schimb valutar, băncile licenţiate în al căror cadru funcţionează puncte de schimb valutar sînt obligate să prezinte Inspectoratului fiscal de stat teritorial, lunar, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare lunii de gestiune, darea de seamă a fondului corespunzător, în forma stabilită de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
[Pct.32 modificat prin Hot.Guv. nr.695 din 22.08.2014, în vigoare 29.08.2014]
[Pct.32 modificat prin Hot.Guv. nr.928 din 12.12.2012, în vigoare 21.12.2012]
[Pct.32 în redacţia Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
33. Plăţile achitate de agenţii economici şi instituţiile financiare menţionate la punctul 27 lit.a) şi c) din prezentul Regulament se administrează de organele fiscale de stat similar modului stabilit pentru administrarea impozitelor şi taxelor, conform legislaţiei fiscale.
[Pct.33 în redacţia Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.33 modificat prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
34. Pentru eschivarea de la achitarea plăţilor, diminuarea şi/sau neefectuarea în termen a plăţilor, precum şi pentru neprezentarea sau prezentarea tardivă a dării de seamă fiscale, organele fiscale vor aplica măsurile prevăzute în Titlul V al Codului fiscal.
[Pct.34 în redacţia Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Pct.34(35) în redacţia Hot. Guv. nr.8 din 13.01.03, în vigoare 15.01.03]
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.1083 din 26 octombrie 2000
ORGANIGRAMA
fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei
din mun.Chişinău, Bălţi şi U.T.A. Găgăuzia
[Anexa nr.2 introdusă prin Hot.Guv. nr.1338 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]
Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
nr.1083 din 26 octombrie 2000
ORGANIGRAMA
fondului local de susţinere socială a populaţiei al Consiliului raional
Notă:
În raioanele Republicii Moldova organele executive ale fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei sînt direcţiile/secţiile asistenţă socială şi protecţie a familiei.
[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.737 din 11.08.2010, în vigoare 17.08.2010]
[Anexa nr.3 introdusă prin Hot.Guv. nr.1338 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]
[Anexele 2-5 excluse prin Hot.Guv. nr.1338 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]
Anexa nr.4
la Hotărîrea Guvernului
nr.1083 din 26 octombrie 2000
Notă: În anexa nr.4, sintagma “secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei” se substituie cu sintagma “direcţia/secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei” conform Hot.Guv. nr.737 din 11.08.2010, în vigoare 17.08.2010
Notă: În textul anexei nr.4 sintagma “Ministerul Protecţiei Sociale Familiei şi Copilului” se substituie prin sintagma “Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei” conform Hot.Guv. nr.130 din 22.02.2010, în vigoare 26.02.2010
REGULAMENTUL
Fondului republican şi al fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul Fondului republican şi al fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei (în continuare – Regulament) este elaborat în temeiul art.12 din Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-XIV din 18 februarie 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.65-67, art.460), cu modificările ulterioare, şi stabileşte modul de organizare şi funcţionare a Fondului republican de susţinere socială a populaţiei (în continuare – Fondul republican) şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei (în continuare – fondurile locale).
2. Fondul republican şi fondurile locale sînt instituţii publice autonome, create pentru acordarea de ajutor material păturilor socialmente vulnerabile ale populaţiei, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, alte acte normative, precum şi cu prezentul Regulament.
3. Fondul republican activează pe lîngă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, iar fondurile locale – pe lîngă autorităţile administraţiei publice ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi ale municipiului Bălţi.
4. Fondul republican şi fondurile locale sînt persoane juridice, dispun de ştampile cu imaginea Stemei de Stat şi cu denumirea fondului respectiv.
5. Fondul republican îşi are sediul în municipiul Chişinău, iar fondurile locale – în oraşele-reşedinţă ale autorităţilor administraţiei publice locale.
II. MIJLOACELE FONDULUI REPUBLICAN ŞI ALE FONDURILOR LOCALE
6. Mijloacele Fondului republican şi ale fondurilor locale sînt constituite din fondurile speciale incluse în componenţa bugetelor respective ale bugetului public naţional.
Fondul republican este o parte componentă a bugetului de stat, care se aprobă anual prin lege.
Fondurile locale sînt părţi componente ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale respective, care se aprobă anual în modul stabilit.
7. Mijloacele Fondului republican se formează din următoarele surse:
transferurile obţinute din plata lunară în mărime de 2,5 la sută din venitul obţinut din vînzările aferente prestării serviciilor de telefonie mobilă, achitată de către persoanele juridice care prestează asemenea servicii.
transferurile obţinute din plata suplimentară obligatorie în cuantum de 50 de lei, încasată de Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor la perfectarea şi eliberarea certificatului de înmatriculare al automobilului.
[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
8. Mijloacele fondurilor locale se formează din următoarele surse:
transferurile obţinute din plata suplimentară obligatorie în cuantum de 0,1 la sută din suma achitată la cumpărarea de către persoanele fizice a valutei străine în numerar şi a cecurilor de călătorie în valută străină contra mijloace băneşti în numerar la punctele de schimb valutar ale băncilor licenţiate şi la casele de schimb valutar;
ajutorul umanitar acordat de guvernele unor ţări şi de organizaţiile internaţionale şi naţionale religioase, etnice şi de caritate;
contribuţiile benevole ale persoanelor juridice şi ale persoanelor fizice;
sponsorizări şi alte încasări care nu contravin legislaţiei.
[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.928 din 12.12.2012, în vigoare 21.12.2012]
[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.341 din 03.05.2010, în vigoare 11.05.2010]
9. Mijloacele Fondului republican şi ale fondurilor locale se utilizează pentru acordarea de ajutoare materiale persoanelor socialmente vulnerabile şi persoanelor aflate în situaţii excepţionale, pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de achitarea ajutorului material şi de prestarea serviciilor de către cantinele de ajutor social.
Cheltuielile pentru asigurarea activităţii direcţiilor executive ale Fondului republican şi ale fondurilor locale din municipiile Bălţi, Chişinău şi din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se efectuează din mijloacele proprii ale acestor fonduri.
Cheltuielile pentru asigurarea activităţii fondurilor locale în cadrul direcţiilor/secţiilor asistenţă socială şi protecţie a familiei din raioane se efectuează din mijloacele bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale respective.
10. Mijloacele Fondului republican şi ale fondurilor locale nu pot fi utilizate în alte scopuri decît cele prevăzute de legislaţia în vigoare şi de prezentul Regulament.
III. ORGANELE DE CONDUCERE ALE FONDULUI
REPUBLICAN ŞI FONDURILOR LOCALE
11. Organele de conducere ale Fondului republican şi ale fondurilor locale sînt consiliile de administraţie.
Organele executive ale Fondului republican, fondurilor locale din municipiile Bălţi, Chişinău şi din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia sînt direcţiile executive, iar ale fondurilor locale din raioane – direcţiile/secţiile asistenţă socială şi protecţie a familiei.
12. Componenţa nominală a consiliului de administraţie al Fondului republican se aprobă de către Guvern, iar a consiliilor de administraţie ale fondurilor locale – de către autorităţile respective ale administraţiei publice locale.
13. În cazurile eliberării din funcţie a persoanelor care fac parte din componenţa consiliilor de administraţie, atribuţiile acestora în cadrul consiliilor vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în funcţiile respective, fără a fi emisă o nouă hotărîre (decizie).
IV. CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE AL FONDULUI REPUBLICAN
14. Consiliul de administraţie al Fondului republican (în continuare – consiliul de administraţie), în număr de 12 persoane, este constituit din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Sănătăţii, Comitetului executiv al Găgăuziei, ai altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, ai sindicatelor şi ai organizaţiilor neguvernamentale.
[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.695 din 22.08.2014, în vigoare 29.08.2014]
[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
15. Activitatea consiliului de administraţie este condusă de preşedinte, ale cărui funcţii le exercită unul dintre viceminiştrii muncii, protecţiei sociale şi familiei. În lipsa acestuia, consiliul este condus de vicepreşedinte.
[Pct.15 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
16. Forma de activitate a consiliului de administraţie este şedinţa, care se consideră deliberativă dacă la ea participă majoritatea membrilor.
Şedinţele consiliului de administraţie se convoacă în funcţie de necesităţi, dar nu mai rar de o dată pe trimestru.
Dezbaterile din şedinţa consiliului de administraţie se consemnează într-un proces-verbal.
17. Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:
aprobă programul de activitate al Fondului republican;
adoptă decizii în domeniul susţinerii sociale a populaţiei, dirijează activitatea Fondului republican şi a fondurilor locale;
aprobă, în corespundere cu legislaţia, actele normative (regulamente, instrucţiuni) ce reglementează funcţionarea organelor executive şi a comisiilor de revizie ale Fondului republican şi ale fondurilor locale;
asigură finanţarea suplimentară a programelor cu destinaţie specială şi subvenţionarea fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei;
stabileşte cuantumul ajutoarelor materiale în cazurile acordării lor nemijlocit din Fondul republican;
examinează raportul privind executarea devizului de venituri şi cheltuieli al Fondului republican;
examinează şi înaintează propuneri pentru aprobarea şi precizarea veniturilor şi cheltuielilor Fondului republican în anul bugetar;
asigură asistenţa metodică şi practică a fondurilor locale;
colaborează cu autorităţile administraţiei publice şi organizaţiile neguvernamentale care activează în domeniul asistenţei sociale a populaţiei;
adoptă decizii privind delegarea, la necesitate, a unor atribuţii directorului executiv;
îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin dispoziţii legale.
V. CONSILIILE DE ADMINISTRAŢIE ALE FONDURILOR LOCALE
18. Consiliile de administraţie ale fondurilor locale (în continuare – consiliile de administraţie) sînt formate din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai organizaţiilor neguvernamentale care activează în domeniul protecţiei sociale şi sănătăţii. În componenţa consiliilor de administraţie intră, din oficiu, reprezentanţii oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, abilitaţi cu funcţia contrasemnării deciziilor consiliilor respective, precum şi ordinelor directorilor executivi privind stabilirea cuantumurilor ajutoarelor materiale acordate solicitanţilor.
[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.737 din 11.08.2010, în vigoare 17.08.2010]
[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.96 din 06.02.2009, în vigoare 13.02.2009]
[Pct.18 completat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
19. Activitatea consiliilor de administraţie este condusă, de regulă, de către vicepreşedintele consiliului raional (viceguvernatorul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, viceprimarii municipiilor Bălţi, Chişinău), responsabili de problemele protecţiei sociale în teritoriu. În lipsa acestuia, consiliul este condus de vicepreşedinte. Membrii consiliului activează pe baze obşteşti.
20. Forma de activitate a consiliilor de administraţie este şedinţa, care se consideră deliberativă dacă la ea participă majoritatea membrilor.
Şedinţele consiliului de administraţie se convoacă în funcţie de necesităţi, dar nu mai rar de o dată pe lună.
Dezbaterile din şedinţa consiliului de administraţie se consemnează într-un proces-verbal.
21. Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:
aprobă programul de activitate a fondului şi adoptă decizii în domeniul susţinerii sociale a populaţiei;
aprobă regulamentele şi instrucţiunile necesare în problemele ce ţin de competenţa fondului;
adoptă decizii de acordare a ajutorului material pentru fiecare persoană care s-a adresat în parte; determină tipul, formele şi mărimea acestuia în funcţie de situaţia materială a solicitantului;
examinează raportul privind executarea devizului de venituri şi cheltuieli al fondului;
în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, agenţii economici şi organizaţiile neguvernamentale, asigură acumularea de mijloace financiare şi bunuri materiale în fond;
efectuează distribuirea şi utilizarea mijloacelor financiare şi bunurilor materiale ale fondului în scopurile stabilite de legislaţie;
examinează şi înaintează propuneri pentru aprobarea şi precizarea veniturilor şi cheltuielilor fondului local în anul bugetar;
adoptă decizii privind delegarea, la necesitate, a unor atribuţii directorului executiv;
îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin dispoziţii legale.
VI. ORGANELE EXECUTIVE ALE FONDULUI
REPUBLICAN ŞI ALE FONDURILOR LOCALE
22. Organele executive (direcţia executivă, direcţia/secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei) ale Fondului republican şi ale fondurilor locale (în continuare – organele executive) sînt structuri de bază în domeniul asistenţei sociale, în ale căror competenţe intră toate activităţile ce ţin de acordarea ajutoarelor materiale persoanelor socialmente vulnerabile.
23. Organele executive îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu actele normative în vigoare şi cu prezentul Regulament.
24. Organele executive au următoarele atribuţii:
organizează realizarea programelor curente şi de perspectivă, precum şi a deciziilor consiliului de administraţie respectiv;
elaborează proiectele deciziilor consiliului de administraţie privind repartizarea mijloacelor fondului respectiv;
întocmesc actele privind ajutoarele materiale acordate; ţin, în modul stabilit, evidenţa contabilă şi statistică;
întocmesc, în modul stabilit, rapoarte privind utilizarea mijloacelor fondului;
examinează petiţiile cetăţenilor în chestiunile ce ţin de acordarea ajutoarelor materiale;
dispun de patrimoniul fondurilor, inclusiv de mijloacele lor financiare şi bunurile materiale;
organizează acumularea de mijloace financiare şi bunuri materiale ale fondurilor, precum şi utilizarea lor ulterioară în conformitate cu actele normative;
îndeplinesc alte atribuţii, conform indicaţiilor consiliului de administraţie.
25. Administrarea Fondului republican se exercită de către directorul executiv. Numirea în funcţie, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al acestuia se face, în condiţiile legii, de către ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei.
Fondurile locale sînt administrate de către directorii executivi (în municipiile Bălţi, Chişinău şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia; în raioane funcţia respectivă fiind exercitată de şeful direcţiei/secţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei), numiţi în şi eliberaţi din funcţie de către autorităţile respective ale administraţiei publice locale.
[Pct.25 modificat prin Hot.Guv. nr.451 din 16.06.2011, în vigoare 24.06.2011]
[Pct.25 modificat prin Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
26. În executarea atribuţiilor ce îi revin, directorul executiv emite ordine şi este responsabil de activitatea fondului, inclusiv de patrimoniul acestuia.
27. De competenţa directorului executiv ţine:
dirijarea activităţii fondului pentru asigurarea executării stricte a legislaţiei în vigoare şi a deciziilor Consiliului de administraţie;
administrarea mijloacelor financiare acumulate, conform actelor legislative şi normative în vigoare;
numirea în funcţie, modificarea, suspendarea şi încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, angajarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă cu personalul contractual al fondului;
organizarea examinării cererilor de solicitare a ajutorului material;
reprezentarea fondului în organele administraţiei publice centrale şi locale;
exercitarea altor atribuţii prevăzute de lege sau de prezentul Regulament.
[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.451 din 16.06.2011, în vigoare 24.06.2011]
VII. COMISIILE DE REVIZIE
28. Comisiile de revizie ale Fondului republican şi ale fondurilor locale sînt organele de control al activităţii financiare a acestor fonduri.
29. Comisiile de revizie se instituie pe baze obşteşti de către consiliile de administraţie ale Fondului republican şi ale fondurilor locale respective.
30. Comisiile de revizie verifică anual corectitudinea utilizării mijloacelor financiare şi bunurilor materiale ale Fondului republican şi fondurilor locale, în conformitate cu actele normative de domeniu, cu examinarea ulterioară a rezultatelor în şedinţele consiliilor de administraţie ale acestora.
[Anexa nr.4 introdusă prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
Anexa nr.5
la Hotărîrea Guvernului
nr.1083 din 26 octombrie 2000
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Consiliului de administraţie al Fondului republican
de susţinere socială a populaţiei
GLAVAN Ruxanda | viceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei, preşedinte al Consiliului |
POPESCU Djulieta | şef al Direcţiei politici de asistenţă socială, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, vicepreşedinte al Consiliului |
Membrii Consiliului: | |
BOBOC Nadejda | director executiv al Fondului republican de susţinere socială a populaţiei |
CIOBĂNAŞ Tudor | şef al Direcţiei economico-financiare, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
ZAGAEVSCHI Tatiana | consultant principal în Direcţia finanţele în ocrotirea sănătăţii şi protecţiei sociale, Ministerul Finanţelor |
DUMBRĂVEANU Viorica | şef al Direcţiei protecţie a familiei şi drepturilor copilului, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
MĂRGINEAN Mihai | preşedinte al Societăţii Invalizilor din Republica Moldova |
MOLDOVANU Ana | şef al Departamentului protecţie social-economică, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova |
MUNTEANU Damian | prim-vicepreşedinte al Consiliului Organizaţiei Veteranilor din Republica Moldova |
NICOARĂ Rodica | şef adjunct al Direcţiei analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor, Ministerul Economiei |
STOIANOV Nicolai | vicepreşedinte al Comitetului Executiv al Găgăuziei |
ANDRONATII Aliona | consultant principal în Direcţia asistenţă medicală spitalicească şi urgentă, Ministerul Sănătăţii |
[Anexa nr.5 modificată prin Hot.Guv. nr.695 din 22.08.2014, în vigoare 29.08.2014]
[Anexa nr.5 modificată prin Hot.Guv. nr.737 din 11.08.2010, în vigoare 17.08.2010]
[Anexa nr.5 în redacţia Hot.Guv. nr.617 din 19.05.2008, în vigoare 23.05.2008]
[Anexa nr.5 introdusă prin Hot.Guv. nr.943 din 18.08.2006, în vigoare 01.09.2006]
