H O T Ă R Î R E

Privind indexarea depunerilor populaţiei în instituţiile

Băncii de Economii a Moldovei

 

Nr.201-XIII din 29.07.94

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.3/37 din 02.09.1994

 

* * *

Abrogat: 20.12.2002

Legea Republicii Moldova nr.1530-XV din 12.12.2002

 

Notă: Se suspendă acţiunea hotărîrii pentru anul 1999 prin Legea nr.216-XIV din 12.12.98

 

Notă: Se suspendă acţiunea hotărîrii pentru anul 1998 prin Legea nr.96-XIV din 16.07.98

 

În scopul recuperării pierderilor, suportate de către depunătorii Băncii de Economii a Moldovei ca rezultat al inflaţiei,

Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta hotărîre.

 

Art. 1. - Se indexează depunerile populaţiei în instituţiile Băncii de Economii a Moldovei, atît cele în vigoare, cît şi cele reînnoite la data prezentei hotărîri, luîndu-se ca bază soldul acestora conform situaţiei din 2 ianuarie 1992, pentru depunătorii care pînă la 1 ianuarie 1994 au atins vîrsta de 60 de ani - prima mie de ruble la toate conturile în raportul 1 rublă : 1 leu

 

Art. 2. - Guvernul şi Banca Naţională a Moldovei: în termen de o lună vor elabora şi vor propune modul şi mecanismul de amortizare a sumelor indexate şi sursele de compensare:

vor face propuneri privind modul de indexare a celorlalte depuneri ale populaţiei în instituţiile Băncii de Economii a Moldovei.

 

Art. 3. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIPetru LUCINSCHI

Chişinău, 29 iulie 1994.
Nr. 201-XIII.