COMISIA PENTRU SITUAŢII EXCEPŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA
D I S P O Z I Ţ I E
nr. 54 din 16.12.2022
www.gov.md
* * *
În conformitate cu art.22 din Legea nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.132-137, art.696), cu modificările ulterioare, art.2 din Hotărârea Parlamentului nr.41/2022 privind declararea stării de urgenţă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.522, art.631), cu modificările ulterioare, Hotărârea Parlamentului nr.105/2022 privind prelungirea stării de urgenţă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.119, art.2161), Hotărârea Parlamentului nr.163/2022 privind prelungirea stării de urgenţă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.186, art.3521), Hotărârea Parlamentului nr.245/2022 privind prelungirea stării de urgenţă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.245, art.472), Hotărârea Parlamentului nr.278/2022 privind prelungirea stării de urgenţă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.307, art.604), Hotărârea Parlamentului nr.330/2022 privind prelungirea stării de urgenţă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.392, art.732) şi pct.6-9 din Regulamentul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1340/2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.150-151, art.1387), cu modificările ulterioare, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova
DISPUNE:
1. În scopul asigurării cu resurse energetice a Republicii Moldova în contextul reducerii volumului de gaze naturale furnizat de către SA „Gazprom” în raport cu volumele contractuale:
1.1. SA „Moldovagaz”, pentru a-şi îndeplini obligaţia de serviciu public de furnizare de ultimă opţiune a gazelor naturale, prin derogare de la art.85 din Legea nr.108/2016 cu privire la gazele naturale, va depune către SA „Energocom” o cerere de cumpărare a gazelor naturale, iar SA „Energocom” se obligă, fără a fi necesară aprobarea consiliului şi/sau a adunării generale a acţionarilor, să încheie cu SA „Moldovagaz” un contract individual în cadrul contractului EFET nr.99/02/3/2022 din 29.08.2022, în următoarele condiţii:
1.1.1. volumul estimativ este de până la 100 mil.m3 gaze naturale la condiţii standard (t = 20°C, P = 101,325 kPa), cu livrarea în parcursul lunii decembrie 2022;
1.1.2. gazele naturale achiziţionate de către SA „Moldovagaz” vor fi livrate exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova pe care îşi desfăşoară activitatea operatorii de sistem licenţiaţi;
1.1.3. preţul de vânzare nu va include o marjă de profit pentru SA „Energocom” şi preliminar va fi de 1108,61 USD/1000 m3;
1.1.4. volumul şi preţul final al gazelor naturale vor fi precizate până la dala de 10 ianuarie 2023, prin actul de predare-preluare a gazelor naturale, semnat între SA „Moldovagaz” şi SA „Energocom”, şi calculul costurilor suportate, prezentat de SA „Energocom”;
1.1.5. achitarea gazelor livrate de SA „Energocom” către SA „Moldovagaz” conform prezentei dispoziţii se va efectua până la data de 20 ianuarie 2023. În cazul în care SA „Moldovagaz” nu stinge în termen şi integral datoria aferentă preţului, iar întârzierea continuă mai mult de 5 zile bancare, SA „Energocom” va notifica imediat Guvernul;
1.1.6. volumele de gaze naturale spre livrare vor fi solicitate de SA „Moldovagaz” către SA „Energocom” zilnic. Solicitările vor fi expediate către SA „Energocom” cel târziu până la ora 13:00 a zilei anterioare livrării, cu indicarea volumelor necesare prin punctele de intrare ale reţelelor de transport gestionate de către SRL „Moldovatransgaz”.
2. Pe perioada stării de urgenţă, prin derogare de la art.176 alin.(3) din Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149/2000, energia electrică importată se va declara până la ultima dată a lunii imediat următoare celei de gestiune.
3. În scopul asigurării sustenabilităţii şi activităţii fiabile a titularilor de licenţă care desfăşoară activităţi de producere, distribuţie şi furnizare a energiei termice şi producere a energiei electrice prin cogenerare, în condiţiile unor modificări substanţiale ale preţurilor la resursele energetice, în special la gazele naturale, cu impact major asupra costurilor suportate de operatori, prin derogare de la procedurile şi termenele stabilite în Legea nr.92/2014 cu privire la energia termica şi promovarea cogenerării, Legea nr.107/2016 cu privire la energia electrică, Legea nr.174/2017 cu privire la energetică şi Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, Codul administrativ nr.116/2018, precum şi de la Metodologia de calculare, aprobare şi aplicare a preţurilor şi tarifelor reglementate pentru producerea energiei electrice şi termice, pentru serviciile de distribuţie şi furnizare a energiei termice, aprobată prin Hotărârea nr.396/2019, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică va efectua ajustarea extraordinară, în termen de 3 zile lucrătoare, a preţului pentru energia electrică produsă şi tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către întreprinderile din sectorul termoenergetic, cu excepţia SA „Termoelectrica”, în baza componentelor incluse în preţul şi tariful în vigoare, aplicând preţul actual de achiziţie a combustibilului primar.
4. Prin derogare de la anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.331/2011 cu privire la eliberarea invitaţiilor pentru străini, pe perioada stării de urgenţă, se completează Lista statelor ai căror cetăţeni necesită invitaţii pentru perfectarea vizei de intrare în Republica Moldova cu următoarele state:
1) Republica Burundi;
2) Republica Federală Democrată Etiopia;
3) Republica Gambia;
4) Republica Rwanda;
5) Republica Democratică Socialistă Sri Lanka;
6) Republica Kenya;
7) Republica Zimbabwe;
8) Republica Togoleză.
5. Prin derogare de la art.7 alin.(2) şi art.8 alin.(5) din Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, transportatorii care au adus în Republica Moldova străini care nu îndeplinesc condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Moldova au obligaţia de a asigura transportarea acestora, în termen ce nu depăşeşte 24 de ore de la momentul emiterii Deciziei de refuz al intrării în Republica Moldova, la locul de îmbarcare sau într-un alt loc pe care străinii îl acceptă şi unde sunt acceptaţi. Transportatorul este obligat să suporte cheltuielile privind întreţinerea, precum şi toate cheltuielile aferente returnării străinilor.
6. Prin derogare de la dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.704/2022 privind aprobarea Regulamentului cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică şi modul de stabilire şi plată a compensaţiilor pentru achitarea facturilor la energie (în continuare – Regulament), în scopul evitării erorilor de atribuire a categoriilor de vulnerabilitate energetică, se vor aplica următoarele reguli pentru atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică:
6.1. În scopul calculului venitului disponibil al familiei, veniturile provenite din indemnizaţia de maternitate se împart la 4 pentru luna în care au fost primite.
6.2. Prin derogare de la punctul 32 din Regulament, subpct.3-5 se aplică după cum urmează:
„3) consumatorilor casnici cu coeficientul R mai mare sau egal cu 15%, dar mai mic decât 35% li se atribuie categoria de vulnerabilitate energetică medie;
4) consumatorilor casnici cu coeficientul R mai mic sau egal cu 15%, li se atribuie categoria de vulnerabilitate energetică scăzută.
6.3. În scopul combaterii fraudei la declararea datelor privind veniturile, consumatorii cu un cost al energiei în perioada rece a anului pentru gospodăria casnică estimat conform pct.29 din Regulament mai mare sau egal cu 5000 lei, care au indicat în cerere un venit global al familiei mai mic de 25% din costul estimat al energiei şi pentru care nu au fost identificate date privind veniturile familiei în sistemele şi resursele informaţionale de stat, li se aplică cel mult categoria de vulnerabilitate medie.
6.4. Prin derogare de la pct.33 din Regulament, pe perioada stării de urgenţă, pentru revizuirea categoriei de vulnerabilitate energetică, consumatorul casnic va depune o cerere motivată la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale de modificare a cererii în SIVE. în cazul modificării cererii, din cerere nu pot fi excluşi membrii gospodăriei casnice declaraţi în cererea iniţială. Cererea modificată este considerată o cerere repetată şi va fi reexaminată în termenele prevăzute la pct.23 din Regulament.
6.5. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate dispune prin ordinul ministrului redeschiderea accesului registratorilor pentru editarea cererilor pe o perioadă definită. Fiecare registrator va putea edita doar cererile depuse prin intermediul său. în cazul modificării cererii, din cerere nu pot fi excluşi membrii gospodăriei casnice declaraţi în cererea iniţială. Cererea modificată este considerată o cerere repetată şi va fi reanalizată în termenele prevăzute la pct.23 din Regulament.
7. Prin derogare de la dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.814/2022 cu privire la aprobarea volumului compensat şi a preţurilor/tarifelor pentru consumatorii casnici în funcţie de categoria de vulnerabilitate energetică pentru perioada noiembrie 2022-martie 2023, în contextul implementării noii metodologii a repartizării echitabile între locatarii blocurilor a costurilor pentru energia termică, pentru consumatorii debranşaţi de la energia termică furnizorii aplică compensaţii după cum urmează:
7.1. Pentru consumatorii debranşaţi pentru care consumul facturat depăşeşte 10% din costul energiei termice calculate pe un metru pătrat, se aplică compensaţii echivalente gradului de vulnerabilitate foarte ridicată.
7.2. Pentru consumatorii debranşaţi pentru care consumul facturat este egal sau mai mic de 10% din costul energiei termice calculate pe un metru pătrat, se aplică compensaţii echivalente gradului de vulnerabilitate medie.
8. Prin derogare de la dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.314/2012 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului social „Asistenţă personală” şi a Standardelor minime de calitate, prin decizia prestatorului de serviciu, copiii cu dizabilităţi, refugiaţi din Ucraina, beneficiază de Serviciul social „Asistenţă personală” în baza certificatului de dizabilitate obţinut în Ucraina, dacă întrunesc condiţiile de eligibilitate stipulate în pct.2 din Instrucţiunea privind modul de determinare a eligibilităţii pentru serviciul „Asistenţă personală”, aprobată prin Hotărârea menţionată supra.
8.1. Cheltuielile pentru prestarea Serviciului social „Asistenţă personală” sunt acoperite din mijloacele financiare alocate în cadrul Memorandumului de înţelegere semnat între Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii.
8.2. Prestatorul de serviciu în colaborare cu instituţiile responsabile, în termen de 30 de zile, asigură suportul necesar părinţilor/reprezentanţilor legali ai copiilor cu dizabilităţi refugiaţi din Ucraina la pregătirea documentelor/dosarului copilului pentru determinarea gradului de dizabilitate şi depunerea/înregistrarea la structura teritorială a Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă.
8.3. Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, în termen de 15 zile de la data depunerii/înregistrării cererii şi dosarului/pachetului de documente, va examina dosarele copiilor refugiaţi şi va elibera certificatul de încadrare în grad de dizabilitate, programul individual de reabilitare şi incluziune socială, în conformitate cu procedura de determinare a dizabilităţii, stabilită în Hotărârea Guvernului nr.357/2018 privind determinarea dizabilităţii.
9. Prin derogare de la art.84 alin.(10) din Codul Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 şi Capitolul XXII3 din Codul de procedură civilă nr.225/2003, în scopul protejării spaţiului informaţional naţional şi prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informaţiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice şi juridice supuse sancţiunilor internaţionale, prevăzută în Anexa nr.1 la Dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale nr.45/2022, şi informaţiile disponibile privind controlul exercitat de acestea asupra unor furnizori de servicii media, precum şi multiplele constatări din rapoartele de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului privind încălcările Codului Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova, implicit aplicarea sancţiunilor pentru lipsa unei informării corecte în reflectarea evenimentelor naţionale, dar şi a războiului din Ucraina, pe perioada stării de urgenţă se suspendă licenţa de emisie pentru următoarele servicii media audiovizuale de televiziune:
Nr. | Serviciu media audiovizual de televiziune | Furnizor de servicii media audiovizuale | Număr licenţă |
1. | Primul în Moldova | „TELESISTEM TV” SRL | A MMI 002104 din 23.12.2010 |
2. | RTR Moldova | „TV-Comunicaţii Grup” SRL | AC 000781 din 21.06.2019 |
3. | Accent TV | „TELESISTEM TV” SRL | AC 000796 din 15.11.2019 |
4. | NTV Moldova | PP „Exclusiv Media” SRL | A MMI 002116 din 08.12.2015 |
5. | TV6 | „MEDIA RESURSE” SRL | A MMI 002146 din 23.10.2020 |
6. | Orhei TV | „MEDIA RESURSE” SRL | AC 000068 din 21.05.2010 |
ÎS „Radiocomunicaţii” şi distribuitorii de servicii media audiovizuale vor sista difuzarea şi, respectiv, distribuirea serviciilor media audiovizuale incluse în prezenta dispoziţie.
10. Dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
11. Prezenta dispoziţie intră în vigoare din momentul emiterii şi se publică pe pagina web oficială a Guvernului.
PRIM-MINISTRU, | |
PREŞEDINTE AL COMISIEI | Natalia GAVRILIŢA |