L E G E

privind modificarea Legii bugetului de stat

pentru anul 2019 nr.303/2018

 

nr. 112  din  04.09.2019

 

Monitorul Oficial nr.279-280/397 din 06.09.2019

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Legea bugetului de stat pentru anul 2019 nr.303/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.504–511, art.842), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1 alineatul (1), cifrele „42125500,0”, „47664200,0” şi „5538700,0” se substituie, respectiv, cu cifrele „40633531,5”, „46336817,6” şi „5703286,1”.

2. Articolul 2:

la litera a), cifrele „35,76” se substituie cu cifrele „34,84”;

litera d) va avea următorul cuprins:

„d) pentru Fondul pentru eficienţă energetică – în sumă de 40000,0 mii de lei;”

la litera f), cifrele „900000,0” se substituie cu cifrele „950000,0”;

la litera i), cifrele „28800,0” şi „126848,1” se substituie, respectiv, cu cifrele „33417,2” şi „15223,8”;

la litera j), cifrele „7409,2” şi „131258,8” se substituie, respectiv, cu cifrele „6030,5” şi „165700,8”;

la litera k), cifrele „605,5” şi „325,0” se substituie, respectiv, cu cifrele „366,5” şi „260,0”;

la litera l), cifrele „1445,5” şi „1607,6” se substituie, respectiv, cu cifrele „1684,5” şi „1672,6”;

la litera s), cifrele „2374183,6” se substituie cu cifrele „1665393,6”.

3. Articolul 3:

litera a):

la liniuţa întîi, cifrele „8880733,0” şi „2839685,8” se substituie, respectiv, cu cifrele „8158479,9” şi „2137721,9”;

la liniuţa a doua, cifrele „2831330,0” şi „39786,6” se substituie, respectiv, cu cifrele „2813648,3” şi „22104,9”;

liniuţa a treia va avea următorul cuprins:

„– la bugetele locale – în sumă totală de 11957626,7 mii de lei, inclusiv pentru acoperirea veniturilor ratate de la impozitul pe venit din salariul persoanelor fizice şi de la alte impozite – 311783,2 mii de lei, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate din contul veniturilor proprii ale bugetelor locale pentru măsurile de protecţie socială şi infrastructura drumurilor finanţate din contul transferurilor cu destinaţie specială de la bugetul de stat – 5495,1 mii de lei, pentru acoperirea parţială a cheltuielilor aferente domeniilor proprii de activitate pentru implementarea prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar – 108055,9 mii de lei, pentru susţinerea copiilor plasaţi în servicii sociale de asistenţă parentală profesionistă şi case de copii de tip familial – 3627,3 mii de lei, din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma învăţămîntului în Moldova” pentru procurarea utilajului şi mobilierului şcolar – 14100,0 mii de lei, pentru dotarea laboratoarelor – 3000,0 mii de lei şi pentru formarea profesională a cadrelor didactice şi de conducere din instituţiile de învăţămînt preşcolar, gimnazial şi liceal în scopul implementării documentelor de politici curriculare – 3494,1 mii de lei. Pentru implementarea unui proiect-pilot de organizare a alimentaţiei în sistemul de învăţămînt, cheltuielile aferente alimentaţiei copiilor/elevilor din instituţiile publice de învăţămînt general din raionul Străşeni, începînd cu 1 aprilie 2019, vor fi gestionate de către Consiliul raional Străşeni. Repartizarea transferurilor la bugetele locale se efectuează conform anexei nr.7;”

litera b) se abrogă;

la litera c), cifrele „55000,0” se substituie cu cifrele „9000,0”;

la litera d), cifrele „50000,0” şi „20000,0” se substituie, respectiv, cu cifrele „40000,0” şi „82430,0”;

litera f) se abrogă;

la litera g), cifrele „426355,6” se substituie cu cifrele „760497,6”.

4. La articolul 4, cifrele „70000,0” şi „50000,0” se substituie, respectiv, cu cifrele „12000,0” şi „5000,0”.

5. La articolul 5 alineatul (1) litera a), cifrele „247250,0” se substituie cu cifrele „261665,0”.

6. La articolul 7, cifrele „25799,6”, „37211,9”, „2119,1” şi „1000,0” se substituie, respectiv, cu cifrele „24053,1”, „34229,4”, „1901,6” şi „1100,0”.

7. Anexele nr.1–7 se substituie cu anexele nr.1–7 la prezenta lege.

8. La anexa nr.8:

compartimentul „Cancelaria de Stat” se completează cu poziţiile 71 şi 72 cu următorul cuprins:

„71. Întreprinderea de Stat „Palatul Republicii”

72. Întreprinderea de Stat „Pensiunea din Holercani””;

compartimentul „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului” se completează cu poziţia 261 cu următorul cuprins:

„261. Oficiul Naţional al Viei şi Vinului”;

la compartimentul „Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării”:

poziţiile 62, 63, 64 şi 65 se abrogă;

compartimentul se completează cu poziţiile 1101 – 1105 cu următorul cuprins:

„1101. Centrul de Excelenţă în Educaţie Artistică „Ştefan Neaga”

1102. Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”

1103. Colegiul de Muzică şi Pedagogie din Bălţi

1104. Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca

1105. Colegiul Naţional de Coregrafie, municipiul Chişinău”;

la compartimentul „Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale”:

poziţia 115 va avea următorul cuprins:

„115. Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie „Diomid Gherman””;

compartimentul se completează cu poziţia 1351 cu următorul cuprins:

„1351. Instituţia publică „Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare””;

la compartimentul „Agenţia Proprietăţii Publice”, poziţia 151 se abrogă.

 

Art.II. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Zinaida GRECEANÎI

 

Nr.112. Chişinău, 4 septembrie 2019.

 

 

Anexa nr.1

„Anexa nr.1

 

Indicatorii generali şi sursele de finanţare ale bugetului de stat

 

DenumireaCodSuma,
mii lei
Venituri, total140633531,5
Impozite şi taxe1137030100,0
Granturi primite131786233,8
Alte venituri141782500,0
Transferuri primite în cadrul bugetului public naţional1934697,7
Cheltuieli, total2+346336817,6

dintre care:

Cheltuieli de personal217281021,9
Transferuri acordate în cadrul bugetului public naţional2922929754,9
Investiţii capitale în active materiale în curs de execuţie31921665393,6
Sold bugetar-5703286,1
Surse de finanţare, total 5703286,1
Active financiare4117352,0
Creanţe interne41871765,5
Împrumuturi recreditate interne între bugete4640763,7
Împrumuturi recreditate interne instituţiilor nefinanciare şi financiare47-801159,2
Creanţe externe485982,0
Datorii54466110,3
Datorii interne51989549,0
Împrumuturi externe593476561,3
Modificarea soldului de mijloace băneşti91119823,8

 

 

Anexa nr.2

„Anexa nr.2

 

Componenţa veniturilor bugetului de stat şi sursele de finanţare a soldului bugetar

 

DenumireaCodSuma,
mii lei
Venituri, total140633531,5
Impozite şi taxe1137030100,0
Impozite pe venit1116899200,0
Impozit pe venitul persoanelor fizice11111604100,0
Impozit pe venitul persoanelor juridice11125295100,0
Impozite pe proprietate 11352000,0
Impozite pe proprietate cu caracter ocazional113310000,0
Alte impozite pe proprietate113642000,0
Impozite şi taxe pe mărfuri şi servicii11428217200,0
Taxa pe valoarea adăugată114120588600,0
Accize11426294319,1
Taxe pentru servicii specifice114410750,0
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi pentru practicarea unor genuri de activitate1145388035,9
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii1146935495,0
Taxa asupra comerţului exterior şi operaţiunilor externe1151861700,0
Taxe vamale şi alte taxe de import11511231900,0
Alte taxe asupra comerţului exterior şi operaţiunilor externe1156629800,0
Granturi primite131786233,8
Granturi primite de la guvernele altor state13137803,6
Granturi curente primite de la guvernele altor state131137803,6
Granturi primite de la organizaţiile internaţionale1321748430,2
Granturi curente primite de la organizaţiile internaţionale13211612179,2
Granturi capitale primite de la organizaţiile internaţionale1322136251,0
Alte venituri 141782500,0
Venituri din proprietate141285188,3
Dobînzi încasate1411150550,7
Dividende primite1412131270,0
Renta14153367,6
Venituri din vînzarea mărfurilor şi serviciilor 142999226,6
Taxe şi plăţi administrative1422298558,9
Comercializarea mărfurilor şi serviciilor de către instituţiile bugetare1423700667,7
Amenzi şi sancţiuni143386548,3
Donaţii voluntare14422455,6
Alte venituri şi venituri neidentificate14589081,2
Transferuri primite în cadrul bugetului public naţional1934697,7
Transferuri primite între bugetul de stat şi bugetele locale 19134697,7
Surse de finanţare, total 5703286,1
Active financiare4117352,0
Creanţe interne41871765,5
Acţiuni şi alte forme de participare în capital în interiorul ţării 415-158234,5
Alte creanţe interne ale bugetului4181030000,0
Împrumuturi recreditate interne între bugete4640763,7
Împrumuturi recreditate între bugetul de stat şi bugetele locale46140763,7
Împrumuturi recreditate interne instituţiilor nefinanciare şi financiare47-801159,2
Împrumuturi recreditate instituţiilor nefinanciare471-287108,0
Împrumuturi recreditate instituţiilor financiare472-514051,2
Creanţe externe485982,0
Garanţii externe4845982,0
Datorii 54466110,3
Datorii interne51989549,0
Valori mobiliare de stat, cu excepţia acţiunilor513994549,0
Valori mobiliare de stat emise pe piaţa primară51311570000,0
Valori mobiliare de stat emise pentru alte scopuri5134-575451,0
Garanţii de stat interne 514-5000,0
Garanţii de stat interne5141-5000,0
Împrumuturi externe 593476561,3
Împrumuturi externe 5953476561,3
Primirea împrumuturilor externe 5691429,3
Rambursarea împrumuturilor externe -2214868,0
Modificarea soldului de mijloace băneşti91119823,8

 

 

Anexa nr.3

„Anexa nr.3

 

Bugetele autorităţilor finanţate de la bugetul de stat

 

3.1. Cheltuieli

 

DenumireaCodSuma,
mii lei
Secretariatul Parlamentului0101
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3163866,0
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total163866,0
Activitatea Parlamentului0101163866,0
 
Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova0102
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+334804,8
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total34804,8
Activitatea Preşedintelui Republicii Moldova020134804,8
 
Curtea Constituţională0103
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+316964,0
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total16964,0
Jurisdicţie constituţională040116964,0
 
Curtea de Conturi0104
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+351745,5
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total51745,5
Auditul extern al finanţelor publice051051745,5
 
Cancelaria de Stat0201
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3514783,9
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total443546,4
Exercitarea guvernării030188168,8
Servicii de suport pentru exercitarea guvernării0302121004,9
e-Transformare a Guvernării0303231872,7
Susţinerea diasporei24032500,0
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total26970,0
Sistem de evaluare şi reevaluare a bunurilor imobiliare690426970,0
Ocrotirea sănătăţii 07
Cheltuieli şi active nefinanciare, total33263,0
Asistenţă medicală de reabilitare şi recuperare801333263,0
Învăţămînt 09
Cheltuieli şi active nefinanciare, total11004,5
Învăţămînt superior88109973,3
Perfecţionarea cadrelor88121031,2
 
Ministerul Finanţelor0203
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+31334917,2
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total1334917,2
Politici şi management în domeniul bugetar-fiscal0501101398,9
Administrarea veniturilor publice05021195396,4
Inspecţia financiară050431373,7
Administrarea achiziţiilor publice05086748,2
 
Ministerul Justiţiei0204
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3697645,7
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total10075,1
Servicii de arhivă120310075,1
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total687570,6
Politici şi management în domeniul justiţiei400123443,0
Apărare a drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor400839750,6
Expertiză legală400911327,7
Sistem integrat de informare juridică40107695,6
Administrare judecătorească401523643,3
Asigurarea măsurilor alternative de detenţie401639694,5
Sistemul penitenciar4302542015,9
 
Ministerul Afacerilor Interne0205
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+32704847,0
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total72391,3
Politici şi management al rezervelor materiale ale statului270113667,7
Rezerve materiale ale statului270238450,0
Servicii de suport în domeniul rezervelor materiale ale statului270320273,6
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2473940,5
Politici şi management în domeniul afacerilor interne350118538,9
Ordine şi siguranţă publică35021314790,1
Migraţie şi azil350328423,1
Trupe de carabinieri3504154557,4
Servicii de suport în domeniul afacerilor interne3505154272,2
Managementul frontierei3506471176,6
Protecţia civilă şi apărarea împotriva incendiilor3702332182,2
Protecţia mediului 05
Cheltuieli şi active nefinanciare, total4052,4
Managementul deşeurilor radioactive70064052,4
Ocrotirea sănătăţii 07
Cheltuieli şi active nefinanciare, total81079,3
Asistenţă medicală primară800525257,3
Asistenţă medicală spitalicească801055822,0
Învăţămînt 09
Cheltuieli şi active nefinanciare, total73118,1
Învăţămînt profesional tehnic postsecundar880912315,6
Învăţămînt superior881053516,6
Perfecţionarea cadrelor88127285,9
Protecţie socială 10
Cheltuieli şi active nefinanciare, total265,4
Protecţie a familiei şi copilului9006101,7
Protecţie socială unor categorii de cetăţeni9019163,7
 
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene0206
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3439919,6
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total439919,6
Politici şi management în domeniul relaţiilor externe060141083,4
Promovarea intereselor naţionale prin intermediul antenelor diplomatice0602398836,2
 
Ministerul Apărării0207
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3726679,6
Apărare naţională 02
Cheltuieli şi active nefinanciare, total613194,3
Politici şi management în domeniul apărării310112303,3
Servicii de suport în domeniul apărării naţionale3104277745,7
Forţele Armatei Naţionale3106323145,3
Ocrotirea sănătăţii 07
Cheltuieli şi active nefinanciare, total79569,9
Asistenţă medicală primară800513571,9
Asistenţă medicală spitalicească801065998,0
Învăţămînt 09
Cheltuieli şi active nefinanciare, total30718,3
Învăţămînt superior881030718,3
Protecţie socială 10
Cheltuieli şi active nefinanciare, total3197,1
Protecţie socială a unor categorii de cetăţeni90193197,1
 
Ministerul Economiei şi Infrastructurii0218
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+33895966,8
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total90334,7
Servicii de suport pentru activitatea Parlamentului0103670,9
Tehnologii informaţionale150489663,8
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total3805632,1
Politici şi management în domeniul macroeconomic şi de dezvoltare a economiei500135658,4
Promovarea exporturilor500277343,7
Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii5004140626,6
Protecţia drepturilor consumatorilor500811987,0
Securitate industrială501125322,2
Politici şi management în domeniul comerţului, alimentaţie publică şi prestări servicii5014350,0
Politici şi management în sectorul energetic580118432,5
Reţele şi conducte de gaz580210990,0
Reţele electrice580324776,7
Eficienţă energetică şi surse regenerabile580445193,7
Reţele termice580549312,8
Dezvoltarea clusterială a sectorului industrial600269,8
Dezvoltarea bazei normative în construcţii610412604,2
Dezvoltarea drumurilor64023249515,6
Dezvoltarea transportului naval640318377,5
Dezvoltarea transportului feroviar64055336,5
Dezvoltarea transportului aerian640662034,4
Dezvoltarea sistemului naţional de standardizare68025200,0
Dezvoltarea sistemului naţional de metrologie68049920,5
Dezvoltarea sistemului naţional de acreditare68052580,0
 
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului0219
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+32507460,9
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total1914,7
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Biotehnologie”16051645,4
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat1908269,3
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total1738991,3
Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii500445392,6
Politici şi management în domeniul agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului510140371,9
Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură5102460362,5
Creşterea şi sănătatea animalelor51039195,0
Dezvoltarea viticulturii şi vinificaţiei510449263,6
Subvenţionarea producătorilor agricoli5105943064,2
Securitate alimentară5106200,0
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcţia strategică „Biotehnologie”510778557,2
Sisteme de irigare şi desecare5108860,0
Eficienţă energetică şi surse regenerabile580411592,0
Reglementare şi control al extracţiei resurselor minerale utile59022732,7
Explorarea subsolului59033781,0
Implementarea proiectelor de dezvoltare regională610518243,5
Dezvoltarea drumurilor640249761,9
Dezvoltarea turismului660225613,2
Protecţia mediului 05
Cheltuieli şi active nefinanciare, total208400,1
Prognozarea meteo501025437,5
Politici şi management în domeniul protecţiei mediului700141682,0
Colectarea, conservarea şi distrugerea poluanţilor organici persistenţi, a deşeurilor menajere solide şi a deşeurilor chimice700229559,8
Securitate ecologică a mediului700346925,3
Monitoringul calităţii mediului700452426,2
Protecţia şi conservarea biodiversităţii700510050,0
Radioprotecţie şi securitate nucleară70082319,3
Gospodăria de locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale 06
Cheltuieli şi active nefinanciare, total377328,1
Aprovizionarea cu apă şi canalizare7503321756,5
Construcţia locuinţelor750455571,6
Învăţămînt 09
Cheltuieli şi active nefinanciare, total178389,4
Învăţămînt profesional tehnic postsecundar8809107967,1
Învăţămînt superior881069917,3
Servicii generale în educaţie8813505,0
Protecţie socială 10
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2437,3
Protecţie a familiei şi copilului90062437,3
 
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării0220
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+32898194,3
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total203414,1
Cercetări ştiinţifice aplicate în direcţia strategică „Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii”080733085,2
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative”160251081,0
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Eficienţa energetică şi valorificarea surselor regenerabile de energie”16032097,2
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină”16045157,0
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Biotehnologie”160523386,3
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii”160643265,3
Politici şi management în domeniul cercetărilor ştiinţifice19019157,8
Servicii de suport pentru sfera ştiinţei şi inovării190735490,3
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat1908694,0
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total139694,1
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice şi programelor de dezvoltare economică, în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative”5007109099,4
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcţia strategică „Biotehnologie”510724556,3
Cercetări ştiinţifice aplicate în sectorul energetic, în direcţia strategică „Eficienţa energetică şi valorificarea surselor regenerabile de energie”58076038,4
Ocrotirea sănătăţii 07
Cheltuieli şi active nefinanciare, total3429,9
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul sănătăţii publice şi serviciilor medicale, în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină”80073429,9
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă 08
Cheltuieli şi active nefinanciare, total502692,2
Dezvoltarea culturii8502245936,7
Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional850382600,3
Susţinerea culturii scrise85047729,4
Susţinerea cinematografiei85108280,7
Sport8602139390,9
Tineret860318754,2
Învăţămînt 09
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2022320,2
Politicii şi management în domeniul educaţiei, culturii şi cercetării880138855,7
Învăţămînt gimnazial88048231,1
Învăţămînt special880553988,4
Învăţămînt liceal8806130711,0
Învăţămînt profesional tehnic secundar8808475112,1
Învăţămînt profesional tehnic postsecundar8809462956,6
Învăţămînt superior8810690604,1
Perfecţionarea cadrelor881229550,1
Servicii generale în educaţie881310021,8
Educaţie extraşcolară şi susţinerea elevilor dotaţi881445295,4
Curriculum881560137,2
Asigurarea calităţii în învăţămînt881616856,7
Protecţie socială 10
Cheltuieli şi active nefinanciare, total26643,8
Protecţie a familiei şi copilului900626643,8
 
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale0221
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+31975086,3
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total7549,7
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină”16046920,7
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat1908629,0
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total53424,5
Servicii generale în domeniul forţei de muncă500353322,0
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice şi programelor de dezvoltare economică, în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative”5007102,5
Ocrotirea sănătăţii 07
Cheltuieli şi active nefinanciare, total1032029,5
Sănătate publică8004153906,3
Asistenţă medicală specializată de ambulatoriu80065338,4
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul sănătăţii publice şi serviciilor medicale, în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicina”800735011,3
Asistenţă medicală de reabilitare şi recuperare8013122966,6
Medicină legală801448935,0
Programe naţionale şi speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii8018362944,0
Dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor în domeniul ocrotirii sănătăţii8019302927,9
Învăţămînt 09
Cheltuieli şi active nefinanciare, total295751,6
Învăţămînt profesional tehnic postsecundar880978773,9
Învăţămînt superior8810151114,4
Învăţămînt postuniversitar881156227,6
Perfecţionarea cadrelor88129248,2
Servicii generale în educaţie8813387,5
Protecţie socială 10
Cheltuieli şi active nefinanciare, total586331,0
Politici şi management în domeniul ocrotirii sănătăţii şi protecţiei sociale900124479,1
Protecţie a persoanelor în etate9004151450,6
Protecţie a familiei şi copilului900689758,2
Protecţie a şomerilor900832305,8
Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe90091000,0
Asistenţă socială a persoanelor cu necesităţi speciale9010149429,6
Protecţie socială în cazuri excepţionale901290097,9
Serviciul public în domeniul protecţiei sociale90178849,9
Protecţie socială a unor categorii de cetăţeni901927006,0
Susţinerea activităţilor sistemului de protecţie socială902011953,9
 
Biroul Naţional de Statistică 0241
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+394690,4
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total94690,4
Politici şi management în domeniul statisticii120128416,3
Lucrări statistice120263074,1
Desfăşurarea recensămintelor12043200,0
 
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru0242
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+326608,9
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total26608,9
Politici şi management în domeniul geodeziei, cartografiei şi cadastrului69015188,4
Dezvoltarea relaţiilor funciare şi a cadastrului69029492,0
Valorificarea terenurilor noi şi sporirea fertilităţii solurilor69031600,0
Sistem de evaluare şi reevaluare a bunurilor imobiliare69043000,0
Geodezie, cartografie şi geoinformatică69057328,5
 
Agenţia Relaţii Interetnice0243
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+34333,7
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total4333,7
Politici şi management în domeniul minorităţilor naţionale24013883,7
Relaţii interetnice2402450,0
 
Agenţia „Moldsilva”0244
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+315701,2
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total15701,2
Politici şi management în domeniul sectorului forestier54013431,4
Dezvoltarea silviculturii540212269,8
 
Centrul Naţional Anticorupţie0247
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3128975,2
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total128975,2
Prevenire, cercetare şi combatere a contravenţiilor corupţionale 4802128975,2
 
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale0248
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+338390,0
Ocrotirea sănătăţii 07
Cheltuieli şi active nefinanciare, total38390,0
Management al medicamentelor şi dispozitivelor medicale801638390,0
 
Agenţia Proprietăţii Publice0249
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+341642,0
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total41642,0
Administrarea proprietăţii publice030441642,0
 
Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare0250
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+328384,1
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total14311,3
Cercetări ştiinţifice aplicate în direcţia strategică „Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii”0807785,0
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative”1602855,0
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină”160490,0
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Biotehnologie”1605150,0
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii”1606215,0
Politici şi management în domeniul cercetărilor ştiinţifice19019093,5
Servicii de suport pentru sfera ştiinţei şi inovării19071350,0
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat19081772,8
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total13166,8
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice şi programelor de dezvoltare economică, în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative”50077107,5
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcţia strategică „Biotehnologie”51074909,3
Cercetări ştiinţifice aplicate în sectorul energetic, în direcţia strategică „Eficienţa energetică şi valorificarea surselor regenerabile de energie”58071150,0
Ocrotirea sănătăţii 07
Cheltuieli şi active nefinanciare, total906,0
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul sănătăţii publice şi serviciilor medicale, în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină”8007906,0
 
Agenţia de Investiţii0251
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+335113,9
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total35113,9
Promovarea exporturilor500230471,8
Promovarea investiţiilor50164642,1
 
Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală0252
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+368400,0
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total68400,0
Proprietate intelectuală501768400,0
 
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor0275
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3223626,9
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total223626,9
Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură5102500,0
Creşterea şi sănătatea animalelor510333901,0
Securitate alimentară5106189225,9
 
Agenţia Naţională Antidoping0277
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+32021,6
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă 08
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2021,6
Politici şi management în domeniul tineretului şi sportului86012021,6
 
Centrul Serviciului Civil0279
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+31536,4
Apărare naţională02
Cheltuieli şi active nefinanciare, total1536,4
Serviciul civil de alternativă31051536,4
 
Consiliul Superior al Magistraturii0301
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3414139,4
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total414139,4
Organizare a sistemului judecătoresc400214682,8
Înfăptuirea justiţiei4018399456,6
 
Consiliul Superior al Procurorilor0302
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+312240,1
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total12240,1
Organizarea activităţii sistemului Procuraturii401912240,1
 
Procuratura Generală0303
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3349119,3
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total349119,3
Implementarea politicii penale a statului4006349119,3
 
Oficiul Avocatului Poporului0401
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+313806,2
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total13806,2
Respectarea drepturilor şi libertăţilor omului040213806,2
 
Comisia Electorală Centrală0402
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3300755,8
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total300755,8
Sistemul electoral2202300755,8
 
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal0403
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+37798,2
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total7798,2
Protecţia datelor personale15037798,2
 
Consiliul Audiovizualului0404
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+39307,3
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă 08
Cheltuieli şi active nefinanciare, total9307,3
Asigurarea controlului asupra instituţiilor în domeniul audiovizualului85099307,3
 
Consiliul Concurenţei0405
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+325121,4
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total25121,4
Protecţia concurenţei500525121,4
 
Serviciul de Informaţii şi Securitate0406
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3304237,3
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total295494,9
Politici şi management în domeniul securităţii naţionale3601253739,0
Asigurarea securităţii de stat360241755,9
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total8742,4
Sistemul de curierat65028742,4
 
Autoritatea Naţională de Integritate0407
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+324128,0
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total24128,0
Controlul şi soluţionarea conflictelor de interese070224128,0
 
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat0408
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3127273,7
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total127273,7
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul afacerilor interne35071277,4
Asigurarea securităţii de stat3602125996,3
 
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii0409
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+34226,7
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total4226,7
Protecţia împotriva discriminării04034226,7
 
Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor0410
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+36186,3
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total6186,3
Administrarea achiziţiilor publice05086186,3
 
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor0411
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+327210,4
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total27210,4
Prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului480327210,4
 
Academia de Ştiinţe a Moldovei0501
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+324503,9
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total24503,9
Politici şi management în domeniul cercetărilor ştiinţifice190110911,0
Servicii de suport pentru sfera ştiinţei şi inovării190713592,9
 
Institutul Naţional al Justiţiei0502
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+317637,7
Ordine publică şi securitate naţională 03
Cheltuieli şi active nefinanciare, total17637,7
Instruire iniţială şi continuă în domeniul justiţiei401217637,7
 
Instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”0503
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3122583,0
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă 08
Cheltuieli şi active nefinanciare, total122583,0
Susţinerea televiziunii şi radiodifuziunii publice8505122583,0
 
Fondul de Investiţii Sociale0504
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+3172569,8
Învăţămînt 09
Cheltuieli şi active nefinanciare, total172569,8
Educaţie timpurie880234413,4
Învăţămînt primar880370,0
Învăţămînt gimnazial88043030,0
Învăţămînt liceal8806135056,4
 
Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova0505
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+324172,8
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total24172,8
Sisteme de irigare şi desecare510824172,8
 
Acţiuni generale0799
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2+325677494,4
Servicii de stat cu destinaţie generală 01
Cheltuieli şi active nefinanciare, total4945455,9
Politici şi management în domeniul bugetar-fiscal050122472,2
Cooperare externă060460930,8
Gestionarea fondurilor de rezervă şi de intervenţie0802122430,0
Reintegrarea statului080315000,0
Reforma administraţiei publice08049000,0
Acţiuni cu caracter general0808779497,6
Raporturi interbugetare pentru nivelarea posibilităţilor financiare11012048558,2
Raporturi interbugetare cu destinaţie specială1102210046,5
Raporturi interbugetare de compensare11037928,2
Datoria de stat internă17011211900,0
Datoria de stat externă1702457692,4
Servicii în domeniul economiei 04
Cheltuieli şi active nefinanciare, total808059,7
Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii500441440,0
Dezvoltarea drumurilor6402766619,7
Ocrotirea sănătăţii 07
Cheltuieli şi active nefinanciare, total2813648,3
Programe naţionale şi speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii801872278,3
Dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor în domeniul ocrotirii sănătăţii801922104,9
Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală din partea statului80202719265,1
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă 08
Cheltuieli şi active nefinanciare, total207320,0
Tineret86033000,0
Asigurarea de către stat a şcolilor sportive la nivel local8604204320,0
Învăţămînt 09
Cheltuieli şi active nefinanciare, total8425167,2
Învăţămînt gimnazial88041000,0
Învăţămînt liceal880616100,0
Curriculum88153494,1
Asigurarea de către stat a învăţămîntului la nivel local88178404573,1
Protecţie socială 10
Cheltuieli şi active nefinanciare, total8477843,3
Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe900915500,0
Susţinerea suplimentară a unor categorii de populaţie90111058373,4
Compensarea pierderilor pentru depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii901450000,0
Protecţia socială a persoanelor în situaţii de risc90154962384,6
Susţinerea sistemului public de asigurări sociale90162137721,9
Protecţia socială a unor categorii de cetăţeni90193550,0
Subvenţionarea dobînzilor la creditele bancare preferenţiale acordate cooperativelor de construcţii902340,0
Compensarea diferenţei de tarife la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţia din unele localităţi din raioanele Dubăsari şi Căuşeni şi din satul Varniţa din raionul Anenii Noi903034452,0
Asistenţa socială de către stat a unor categorii de cetăţeni la nivel local9032215821,4
TOTAL46336817,6

 

3.2. Resurse

 

– mii lei –

DenumireaCodTotalinclusiv
resurse
generale
venituri
colectate
resurse
ale pro-
iectelor
finanţate
din surse
externe
Secretariatul Parlamentului0101163866,0161627,61115,01123,4
Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova010234804,834504,8300,0
Curtea Constituţională010316964,016964,0
Curtea de Conturi010451745,551675,570,0
Cancelaria de Stat0201514783,9323365,950979,5140438,5
Ministerul Finanţelor02031334917,21285790,331147,317979,6
Ministerul Justiţiei0204697645,7678139,813483,06022,9
Ministerul Afacerilor Interne02052704847,02515890,5119876,169080,4
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene0206439919,6407677,132242,5
Ministerul Apărării0207726679,6683335,134000,09344,5
Ministerul Economiei şi Infrastructurii02183895966,82466305,272353,01357308,6
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului02192507460,92063303,366377,8377779,8
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării02202898194,32782520,448976,866697,1
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale02211975086,31434847,4180737,6359501,3
Biroul Naţional de Statistică024194690,490212,43850,0628,0
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru024226608,926602,96,0
Agenţia Relaţii Interetnice02434333,73733,7600,0
Agenţia „Moldsilva”024415701,215201,2500,0
Centrul Naţional Anticorupţie0247128975,2127905,01070,2
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale024838390,038390,0
Agenţia Proprietăţii Publice024941642,041191,4450,6
Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare025028384,123954,3541,03888,8
Agenţia de Investiţii025135113,930048,95065,0
Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală025268400,068400,0
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor0275223626,9178147,245000,0479,7
Agenţia Naţională Antidoping02772021,61958,663,0
Centrul Serviciului Civil02791536,41536,4
Consiliul Superior al Magistraturii0301414139,4413125,41014,0
Consiliul Superior al Procurorilor030212240,112240,1
Procuratura Generală0303349119,3345510,53608,8
Oficiul Avocatului Poporului040113806,213302,2504,0
Comisia Electorală Centrală0402300755,8298444,82311,0
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal04037798,27798,2
Consiliul Audiovizualului04049307,38057,31250,0
Consiliul Concurenţei040525121,423191,41930,0
Serviciul de Informaţii şi Securitate0406304237,3298385,85851,5
Autoritatea Naţională de Integritate040724128,024128,0
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat0408127273,7124431,31565,01277,4
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii04094226,74226,7
Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor04106186,36186,3
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor041127210,427210,4
Academia de Ştiinţe a Moldovei050124503,919657,64425,0421,3
Institutul Naţional al Justiţiei050217637,717083,2554,5
Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”0503122583,0122583,0
Fondul de Investiţii Sociale0504172569,89246,3163323,5
Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova050524172,824172,8
Acţiuni generale079925677494,425677494,4
TOTAL46336817,642898741,8831232,22606843,6

 

 

Anexa nr.4

„Anexa nr.4

 

Cheltuielile bugetului de stat conform clasificaţiei funcţionale

 

DenumireaCodSuma,
mii lei
Servicii de stat cu destinaţie generală018353281,5
Autorităţi legislative şi executive, servicii bugetar-fiscale, afaceri externe0112225073,6
Servicii generale013641314,2
Cercetări ştiinţifice fundamentale014217823,5
Cercetări ştiinţifice aplicate legate de servicii de stat cu destinaţie generală01533870,2
Servicii de stat cu destinaţie generală neatribuite la alte grupe0161299074,7
Serviciul datoriei0171669592,4
Raporturi între nivelele administraţiei publice0182266532,9
Apărare naţională02614730,7
Forţe de apărare naţională021323145,3
Alte servicii în domeniul apărării neatribuite la alte grupe025291585,4
Ordine publică şi securitate naţională034533601,8
Afaceri interne0312544710,6
Servicii de protecţie civilă şi situaţii excepţionale032332182,2
Justiţie033938691,2
Sistemul penitenciar034542015,9
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale0351277,4
Alte servicii în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale neatribuite la alte grupe036174724,5
Servicii în domeniul economiei047013426,0
Servicii economice generale, comerciale şi în domeniul forţei de muncă041402017,8
Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă şi gospodărie de vînătoare0421768418,1
Combustibil şi energie043160297,7
Minerit, industrie şi construcţii04419117,9
Transport0454151645,6
Comunicaţii0468742,4
Alte activităţi economice047271315,9
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul economiei048231520,6
Alte activităţi economice neatribuite la alte grupe049350,0
Protecţia mediului05212452,5
Colectarea şi distrugerea deşeurilor05133612,2
Protecţie împotriva poluării mediului05399351,5
Protecţie a biodiversităţii05410050,0
Alte servicii în domeniul protecţiei mediului neatribuite la alte grupe05669438,8
Gospodăria de locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale06377328,1
Gospodăria de locuinţe06155571,6
Aprovizionarea cu apă063321756,5
Ocrotirea sănătăţii074082315,9
Produse, utilaje şi echipament medical07138390,0
Servicii de ambulator07244167,6
Servicii spitaliceşti073278049,6
Servicii de sănătate publică074589128,6
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul ocrotirii sănătăţii07539347,2
Alte servicii în domeniul sănătăţii neatribuite la alte grupe0763093232,9
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă08843924,1
Servicii de sport, tineret şi odihnă081365465,1
Servicii în domeniul culturii082336817,7
Servicii tele-radio şi de presă083139619,7
Alte servicii în domeniul culturii, tineretului, sportului, odihnei şi cultelor neatribuite la alte grupe0862021,6
Învăţămînt0911209039,1
Educaţie timpurie şi învăţămînt primar09134483,4
Învăţămînt secundar092348116,9
Învăţămînt profesional tehnic0931137125,3
Învăţămînt superior profesional0941062071,6
Învăţămînt nedefinit după nivel0958560615,2
Servicii afiliate învăţămîntului09610914,3
Alte servicii din domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupe09855712,4
Protecţie socială109096717,9
Protecţie în caz de boală sau incapacitate de muncă101149429,6
Protecţie persoanelor în etate102151450,6
Protecţie a familiei şi a copiilor104118941,0
Protecţie în caz de şomaj10532305,8
Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe10616500,0
Protecţie împotriva excluziunii sociale10790097,9
Alte servicii în domeniul protecţiei sociale neatribuite la alte grupe1098537993,0
TOTAL46336817,6

 

 

Anexa nr.5

„Anexa nr.5

 

Volumul cheltuielilor de personal pe autorităţi publice centrale

 

DenumireaCodSuma,
mii lei
Secretariatul Parlamentului0101100791,1
Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova010216934,8
Curtea Constituţională010310590,5
Curtea de Conturi010441753,0
Cancelaria de Stat0201101013,1
Ministerul Finanţelor0203951899,9
Ministerul Justiţiei0204348983,9
Ministerul Afacerilor Interne02051784386,8
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene020657578,1
Ministerul Apărării0207421528,2
Ministerul Economiei şi Infrastructurii0218127061,6
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului0219221484,7
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării0220492699,9
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale0221488148,1
Biroul Naţional de Statistică024174550,4
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru02423964,3
Agenţia Relaţii Interetnice02432129,0
Agenţia „Moldsilva”02442601,5
Centrul Naţional Anticorupţie024796229,9
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale024813973,4
Agenţia Proprietăţii Publice02497349,2
Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare02502752,9
Agenţia de Investiţii02513030,5
Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală025239875,4
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor0275115400,0
Agenţia Naţională Antidoping0277658,2
Centrul Serviciului Civil02791140,8
Consiliul Superior al Magistraturii0301336915,8
Consiliul Superior al Procurorilor03025474,1
Procuratura Generală0303307541,9
Oficiul Avocatului Poporului04017112,1
Comisia Electorală Centrală040216416,0
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal04035609,5
Consiliul Audiovizualului04046664,1
Consiliul Concurenţei040516684,6
Serviciul de Informaţii şi Securitate0406184454,3
Autoritatea Naţională de Integritate040710293,1
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat040862232,9
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii04092231,9
Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor04104339,3
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor04118723,7
Academia de Ştiinţe a Moldovei05017184,4
Institutul Naţional al Justiţiei050210137,4
Acţiuni generale0799760497,6
TOTAL7281021,9

 

 

Anexa nr.6

„Anexa nr.6

 

Investiţiile capitale pe autorităţi publice centrale

 

– mii lei –

CodulAutoritatea publică centrală/Program/ProiectTOTALinclusiv din contul
resurselor
generale şi
veniturilor
colectate
proiectelor
finanţate
din surse
externe
TOTAL1665393,6314914,51350479,1
 
0101Secretariatul Parlamentului25,025,0
0101Activitatea Parlamentului25,025,0
Reconstrucţia clădirii Secretariatului Parlamentului, str. Sfatul Ţării nr.37, municipiul Chişinău25,025,0
 
0201Cancelaria de Stat5734,85734,8
8013Asistenţă medicală de reabilitare şi recuperare5734,85734,8
Renovarea clădirii şi a teritoriului adiacent ale Spitalului Cancelariei de Stat, str. Drumul Viilor nr.34, municipiul Chişinău5734,85734,8
 
0203Ministerul Finanţelor19458,119458,1
0502Administrarea veniturilor publice19458,119458,1
1Modernizarea infrastructurii Biroului vamal Leuşeni148,0148,0
2Construcţia zonei de control la Postul vamal Giurgiuleşti4642,14642,1
3Construcţia zonei de control la Postul vamal Sculeni4238,04238,0
4Construcţia zonei de control la Postul vamal Costeşti5605,05605,0
5Construcţia blocurilor sanitare la 23 de posturi vamale4825,04825,0
 
0204Ministerul Justiţiei49756,044756,05000,0
4015Administrare judecătorească12318,612318,6
1Construcţia sediului Judecătoriei Cahul2317,02317,0
2Construcţia sediului Judecătoriei Căuşeni1746,21746,2
3Construcţia sediului Judecătoriei Edineţ2185,52185,5
4Construcţia sediului Judecătoriei Hînceşti2590,62590,6
5Construcţia sediului Judecătoriei Orhei3479,33479,3
4302Sistemul penitenciar37437,432437,45000,0
1Construcţia casei de arest din municipiul Bălţi25540,825540,8
2Reconstrucţia Penitenciarului nr.3, oraşul Leova2197,62197,6
3Reconstrucţia Penitenciarului nr.10, satul Goian, municipiul Chişinău4299,04299,0
4Proiectul „Construcţia penitenciarului din municipiul Chişinău”5400,0400,05000,0
 
0205Ministerul Afacerilor Interne95650,850046,945603,9
3502Ordine şi siguranţă publică20645,912428,68217,3
1Construcţia sediului pentru trei subdiviziuni operative ale Inspectoratului Naţional de Investigaţii, str.Bucuriei nr.14, municipiul Chişinău11145,92928,68217,3
2Construcţia anexei la clădirea laboratorului de expertiză genetico-judiciară (ADN), str.Putna nr.10, municipiul Chişinău5000,05000,0
3Construcţia izolatorului de detenţie provizorie al Inspectoratului de Poliţie Bălţi4500,04500,0
3505Servicii de suport în domeniul afacerilor interne39644,28578,631065,6
Construcţia magistralei de comunicaţii şi operaţionalizarea Centrului de Cooperare Transfrontalieră Lipcani, raionul Briceni39644,28578,631065,6
3506Managementul frontierei20535,014214,06321,0
1Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Brînza, raionul Cahul2633,71053,51580,2
2Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Stoianovca, raionul Cantemir2633,71053,51580,2
3Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Toceni, raionul Cantemir2633,81053,51580,3
4Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Mare, raionul Ungheni2633,81053,51580,3
5Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Briceni5000,05000,0
6Construcţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Soroca5000,05000,0
3702Protecţia civilă şi apărarea împotriva incendiilor12825,712825,7
1Construcţia remizei de salvatori şi pompieri a Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti, raionul Cahul6286,46286,4
2Construcţia sediului Postului de salvatori şi pompieri, satul Sănătăuca, raionul Floreşti4612,94612,9
3Construcţia sediului Unităţii de salvatori şi pompieri Hînceşti1000,01000,0
4Reconstrucţia sediului Unităţii de salvatori şi pompieri Cahul926,4926,4
8812Perfecţionarea cadrelor2000,02000,0
Construcţia Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii, str. Nicolai Dimo nr.30, municipiul Chişinău2000,02000,0
 
0206Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene3000,03000,0
0602Promovarea intereselor naţionale prin intermediul instituţiilor serviciului diplomatic3000,03000,0
Construcţia complexului Ambasadei Republicii Moldova în Republica Belarus, oraşul Minsk3000,03000,0
0218Ministerul Economiei şi Infrastructurii1202759,61202759,6
5803Reţele electrice7915,47915,4
Proiectul „Studiul de fezabilitate Interconectarea asincronă MD–RO”7915,47915,4
6402Dezvoltarea drumurilor1194844,21194844,2
1Proiectul „Susţinerea Programului în sectorul drumurilor”1100507,61100507,6
2Proiectul „Reabilitarea drumurilor locale”94336,694336,6
 
0219Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului125929,732937,592992,2
5102Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură57482,75065,252417,5
1Proiectul „Programul rural de rezilienţă economico-climatică incluzivă (IFAD VI)”34841,9101,934740,0
2Proiectul „Programul de rezilienţă rurală (IFAD VII)”11899,86,811893,0
3Proiectul „Agricultura competitivă”5784,55784,5
4Construcţia depozitului cu atmosferă controlată al Comisiei de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante, satul Băcioi, municipiul Chişinău4956,54956,5
7504Construcţia locuinţelor53847,013272,340574,7
Proiectul „Construcţia locuinţelor sociale II”53847,013272,340574,7
8809Învăţămînt profesional tehnic postsecundar12600,012600,0
1Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Horticultură şi Tehnologii Agricole, satul Ţaul, raionul Donduşeni11100,011100,0
2Reconstrucţia blocului de studii al Colegiului Agroindustrial „Gheorghe Răducan”, satul Grinăuţi, raionul Ocniţa1500,01500,0
8810Învăţămînt superior2000,02000,0
Construcţia clădirilor Clinicii veterinare a Universităţii Agrare de Stat din Moldova, str.Mirceşti nr.42, municipiul Chişinău2000,02000,0
 
0220Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării130063,1130063,1
1602Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative”1000,01000,0
Reconstrucţia serelor Grădinii Botanice Naţionale (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, str.Pădurii nr.18, municipiul Chişinău1000,01000,0
8503Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional32628,532628,5
1Restaurarea edificiului Sălii cu Orgă, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.81, municipiul Chişinău5000,05000,0
2Construcţia edificiului Teatrului Republican Muzical-Dramatic „B.P.Hasdeu”, str. Bogdan Petriceicu Hasdeu nr.6, municipiul Cahul10698,510698,5
3Restaurarea edificiului Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, str.31 August 1989 nr.115, municipiul Chişinău14000,014000,0
4Reconstrucţia sediului Muzeului de Istorie a Evreilor din Republica Moldova, municipiul Chişinău300,0300,0
5Restaurarea Conacului familiei Lazo din satul Piatra, raionul Orhei2630,02630,0
8602Sport11094,511094,5
1Construcţia terenului de fotbal al Şcolii Sportive Specializate de Fotbal nr.2, comuna Stăuceni, municipiul Chişinău4294,54294,5
2Reconstrucţia bazei sportive de canotaj a Centrului sportiv de Pregătire a Loturilor Naţionale, oraşul Vatra, municipiul Chişinău3000,03000,0
3Reconstrucţia sălii sportive de haltere a Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naţionale, str. Alexandru Lăpuşneanu nr.2, municipiul Chişinău800,0800,0
4Reconstrucţia clădirii cu anexarea sălii polivalente a Şcolii Sportive Specializate de Box din satul Grimăncăuţi, raionul Briceni3000,03000,0
8808Învăţămînt profesional tehnic secundar3590,03590,0
1Construcţia centralei termice pe gaze naturale a Şcolii Profesionale nr.2 din municipiul Cahul190,0190,0
2Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Industria Uşoară, str. Nicolae Costin nr.55, municipiul Chişinău3400,03400,0
8809Învăţămînt profesional tehnic postsecundar69185,169185,1
1Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Construcţii, str. Gheorghe Asachi nr.71, municipiul Chişinău5908,25908,2
2Reconstrucţia şi modernizarea clădirii Centrului de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale, str.Sarmizegetusa nr.48, municipiul Chişinău173,0173,0
3Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Energetică şi Electronică, str.Melestiu nr.12, municipiul Chişinău14663,914663,9
4Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Energetică şi Electronică, str. Mihail Sadoveanu nr.40/2, municipiul Chişinău13530,013530,0
5Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Economie şi Finanţe, str. Miron Costin nr.26/2, municipiul Chişinău14910,014910,0
6Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Educaţie Artistică „Ştefan Neaga”, str.Hristo Botev nr.4, municipiul Chişinău20000,020000,0
8810Învăţămînt superior5460,05460,0
Construcţia complexului sportiv al Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr.1, municipiul Chişinău5460,05460,0
8814Educaţia extraşcolară şi susţinerea elevilor dotaţi7105,07105,0
Reconstrucţia clădirii Centrului Republican pentru Copii şi Tineret, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.169, municipiul Chişinău7105,07105,0
 
0221Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale18435,617312,21123,4
8018Programe naţionale şi speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii1188,01188,0
Reconstrucţia Secţiei de producere a preparatelor sanguine a Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui, str. Gheorghe Asachi nr.65, municipiul Chişinău1188,01188,0
8019Dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor în domeniul ocrotirii sănătăţii11747,610624,21123,4
1Construcţia Unităţii de primiri urgenţe a Institutului de Medicină Urgentă, str.Toma Ciorbă nr.1, municipiul Chişinău1747,6624,21123,4
2Reconstrucţia blocului operator al Institutului de Medicină Urgentă, str.Toma Ciorbă nr.1, municipiul Chişinău10000,010000,0
9009Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe1000,01000,0
Construcţia blocului locativ pentru participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl, str. Alba Iulia nr.97, municipiul Chişinău1000,01000,0
9010Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi 4500,04500,0
Construcţia sediului Centrului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, str. Alexandru Hîjdeu nr.49, municipiul Chişinău4500,04500,0
 
0301Consiliul Superior al Magistraturii3580,93580,9
4018Înfăptuirea justiţiei3580,93580,9
Reconstrucţia clădirii Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.200, municipiul Chişinău3580,93580,9
 
0406Serviciul de Informaţii şi Securitate8000,08000,0
3601Politici şi management în domeniul securităţii naţionale5000,05000,0
Reconstrucţia blocului alimentar al Direcţiei medicale a Serviciului de Informaţii şi Securitate, municipiul Chişinău5000,05000,0
3602Asigurarea securităţii de stat3000,03000,0
Reconstrucţia sediului Serviciului de Informaţii şi Securitate, municipiul Bălţi3000,03000,0
 
0504Fondul de Investiţii Sociale3000,03000,0
8802Educaţie timpurie3000,03000,0
Construcţia blocului de studii al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Comrat3000,03000,0
 
TOTAL1665393,6314914,51350479,1
inclusiv:
01Legislativul şi serviciile de suport25,025,0
0101Activitatea Parlamentului25,025,0
05Managementul finanţelor publice19458,119458,1
0502Administrarea veniturilor publice19458,119458,1
06Afacerile externe şi cooperarea externă3000,03000,0
0602Promovarea intereselor naţionale prin intermediul instituţiilor serviciului diplomatic3000,03000,0
16Cercetările ştiinţifice fundamentale1000,01000,0
1602Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative”1000,01000,0
35Afaceri interne80825,135221,245603,9
3502Ordine şi siguranţă publică20645,912428,68217,3
3505Servicii de suport în domeniul afacerilor interne39644,28578,631065,6
3506Managementul frontierei20535,014214,06321,0
36Securitatea naţională8000,08000,0
3601Politici şi management în domeniul securităţii naţionale5000,05000,0
3602Asigurarea securităţii de stat3000,03000,0
37Protecţie şi salvare în situaţii excepţionale12825,712825,7
3702Protecţia civilă şi apărarea împotriva incendiilor12825,712825,7
40Justiţia15899,515899,5
4015Administrare judecătorească12318,612318,6
4018Înfăptuirea justiţiei3580,93580,9
43Sistemul penitenciar37437,432437,45000,0
4302Sistemul penitenciar37437,432437,45000,0
51Dezvoltarea agriculturii57482,75065,252417,5
5102Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură57482,75065,252417,5
58Dezvoltarea sectorului energetic7915,47915,4
5803Reţele electrice7915,47915,4
64Dezvoltarea transporturilor1194844,21194844,2
6402Dezvoltarea drumurilor1194844,21194844,2
75Dezvoltarea gospodăriei de locuinţe şi serviciilor comunale53847,013272,340574,7
7504Construcţia locuinţelor53847,013272,340574,7
80Sănătatea publică şi serviciile medicale18670,417547,01123,4
8013Asistenţă medicală de reabilitare şi recuperare5734,85734,8
8018Programe naţionale şi speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii1188,01188,0
8019Dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor în domeniul ocrotirii sănătăţii11747,610624,21123,4
85Cultura, cultele şi odihna32628,532628,5
8503Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional32628,532628,5
86Tineret şi sport11094,511094,5
8602Sport11094,511094,5
88Învăţămînt104940,1101940,13000,0
8802Educaţie timpurie3000,03000,0
8808Învăţămînt profesional tehnic secundar3590,03590,0
8809Învăţămînt profesional tehnic postsecundar81785,181785,1
8810Învăţămînt superior7460,07460,0
8812Perfecţionarea cadrelor2000,02000,0
8814Educaţia extraşcolară şi susţinerea elevilor dotaţi7105,07105,0
90Protecţia socială5500,05500,0
9009Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe1000,01000,0
9010Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi4500,04500,0

 

 

Anexa nr.7

„Anexa nr.7

 

Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale

 

- mii lei -

 

motorii)
Cod
ORG1
(Bene-
ficiar)
Unitatea
administrativ-
teritorială
Total
general
inclusiv transferuri
cu
destinaţie
generală
cu
destinaţie
specială
inclusivdin
fondul
de com-
pensare
alte
transferuri
curente
cu
destinaţie
generală
pentru
învăţămîntul
general*
pentru
procu-
rarea
utilajului
şcolar,
mobi-
lierului
şcolar şi
dotarea
labora-
toarelor
în cadrul
proiec-
tului
„Reforma
Învăţă-
mîntu-
lui
în Moldova”
pentru
forma-
rea pro-
fesională
a cadrelor
didacti-
ce şi de
condu-
cere în
scopul
implemen-
tării
documen-
telor de
politici
curri-
culare
din
contul
proiec-
tului
„Reforma
Învăţă-
mîntu-
lui în
Moldova”
pentru
şcoli
sportive
pentru asistenţa socialăpentru
compen-
sarea
scutiri-
lor de la
plata
impozi-
tului
funciar
(venituri
ratate)
ale deţi-
nătorilor
de terenuri
agricole
situate
după
traseul
Rîbniţa-
Tiraspol
pentru
cheltuieli capitale
pentru
infra-
struc-
tura
drumu-
rilor
publice
locale**
din
Fondul de
susţinere a
populaţiei
pentru
pachetul
minim de
servicii
sociale
Totalinclusiv
compen-
sarea
cheltu-
ielilor
pentru
servici-
ile de
transport
(pentru
persoane
cu diza-
bilitate
severă
şi accen-
tuată,
copii cu
dizabi-
lităţi,
persoane
care
însoţesc
o persoană
cu diza-
bilitate
severă
sau un
copil cu
dizabi-
litate,
precum şi
pentru
persoane
cu diza-
bilităţi
locomo-
torii
indem-
nizaţii
pentru
copiii
adoptaţi
şi cei
aflaţi
sub
tutelă
(curatelă)
compen-
sarea
diferen-
ţei de
tarife
la energia
electrică
şi la
gazele
naturale
indemn-
izaţii
şi compen-
saţii pentru
absol-
venţii
institu-
ţiilor de
învăţămînt
superior
şi post-
secundar
pedagogic
servicii
sociale

prestaţii
sociale
pentru
copiii
plasaţi
în ser-
viciile
sociale

123=4+5
+21+22
45=6+7+8
+9+10
+17+18
+19+20
678910=11+12
+13+14
+15+16
1112131415161718192021

22

Total general11957626,71619596,79901140,38385042,117100,03494,1204320,0250273,478806,765793,034452,044592,412957,213672,1630,0209416,5766619,764244,57928,2428961,5
Total nivelul II8612074,4890778,07456901,36388058,617100,03494,1179658,7247928,478806,765793,034452,044592,410612,213672,173006,5483410,564244,53755,0260640,1
Total nivelul I3345552,3728818,72444239,01996983,524661,32345,02345,0630,0136410,0283209,24173,2168321,4
 
mun.Bălţi401360,11634,5379202,9325473,6123,422303,612361,54001,74030,91148,12575,4605,416498,32442,520522,7
Total nivelul II394977,6374711,7321535,2123,422303,612361,54001,74030,91148,12575,4605,415945,52442,520265,9
Total nivelul I6382,51634,54491,23938,4552,8256,8
1020Consiliul municipal394977,6374711,7321535,2123,422303,612361,54001,74030,91148,12575,4605,415945,52442,520265,9
1021Elizaveta4280,4989,03147,72752,4395,3143,7
1022Sadovoe2102,1645,51343,51186,0157,5113,1
 
mun.Chişinău2536932,618054,22375139,22102458,3631,966722,643727,022675,010306,37968,01454,41323,31550,0147362,412687,0143739,2
Total nivelul II2363325,82234689,31980677,9631,965044,343727,022675,010306,37968,01454,41323,31000,0130921,212687,0128636,5
Total nivelul I173606,818054,2140449,9121780,41678,3550,016441,215102,7
1001Consiliul municipal2363325,82234689,31980677,9631,965044,343727,022675,010306,37968,01454,41323,31000,0130921,212687,0128636,5
1002Băcioi13508,31407,611430,010129,71300,3670,7
1003Bubuieci9402,01257,57845,86881,0964,8298,7
1004Budeşti6280,7888,65084,54497,9586,6307,6
1005Ciorescu11355,1643,79817,19003,4813,7894,3
1011Codru12541,11527,58572,96682,21890,72440,7
1006Coloniţa9730,8898,68720,48293,9426,5111,8
1007Condriţa770,7678,479,479,412,9
1012Cricova14105,3989,111366,79561,0550,01255,71749,5
1008Cruzeşti996,4723,7214,9214,957,8
1013Durleşti22802,51837,219469,517202,52267,01495,8
1009Ghidighici7908,0868,76772,06161,1610,9267,3
1010Grătieşti8382,6948,66999,46206,4793,0434,6
1014Sîngera10810,11589,88399,16828,71570,4821,2
1017Stăuceni15158,6884,711927,79194,91678,31054,52346,2
1018Tohatin4203,1707,53354,33019,9334,4141,3
1019Truşeni10316,61318,68354,97130,11224,8643,1
1015Vadul lui Vodă10011,4526,48276,97643,2633,71208,1
1016Vatra5323,5358,03764,43344,5419,91201,1
 
Anenii Noi281494,249998,0221431,9191407,098,93261,75970,61880,62119,518,2835,0852,6264,7810,018329,91553,8363,69700,7
Total nivelul II173907,230442,5140209,9120499,998,93261,75970,61880,62119,518,2835,0852,6264,78825,01553,83254,8
Total nivelul I107587,019555,581222,070907,1810,09504,9363,66445,9
1023Consiliul raional173907,230442,5140209,9120499,998,93261,75970,61880,62119,518,2835,0852,6264,78825,01553,83254,8
1041Anenii Noi15350,81158,413539,612212,21327,4652,8
1024Botnăreşti2354,4734,21581,91460,6121,338,3
1025Bulboaca5728,2785,04530,43912,4618,0412,8
1026Calfa2920,0778,51578,01386,3191,7363,6199,9
1027Chetrosu4975,2862,93931,73476,9454,8180,6
1028Chirca2145,4534,91466,51251,0215,5144,0
1029Ciobanovca3232,8812,72222,52017,9204,6197,6
1030Cobusca Nouă2735,6589,32061,01882,5178,585,3
1031Cobusca Veche3523,6899,22572,72301,5271,251,7
1032Delacău2788,4856,11889,91645,6244,342,4
1033Floreni5203,4638,14322,33853,3469,0243,0
1034Geamăna5348,91026,44231,53397,7460,0373,891,0
1035Gura Bîcului3936,3911,02900,02493,8406,2125,3
1036Hîrbovăţ7340,61009,35530,14910,4619,7801,2
1037Maximovca2238,0203,01833,41613,1220,3201,6
1038Mereni7254,4712,95849,35146,1703,2692,2
1039Merenii Noi1962,2608,01247,21070,8176,4107,0
1040Ochiul Roş777,6732,941,041,03,7
1042Puhăceni4280,8960,83092,22681,0411,2227,8
1043Roşcani3324,4275,72458,32155,6302,7590,4
1045Speia3404,8777,12387,32048,6338,7240,4
1044Şerpeni3751,21140,22500,32093,0407,3110,7
1046Teliţa1219,9701,6482,2350,0132,236,1
1047Ţînţăreni4260,6729,63315,62935,8379,8215,4
1048Varniţa6092,6532,25051,84453,3598,5508,6
1049Zolotievca1436,9585,5605,3507,797,6246,1
 
Basarabeasca93396,616818,773710,960713,348,5997,81592,4478,8444,2501,362,2105,95175,04654,3529,62867,0
Total nivelul II54847,510121,843414,638818,148,5997,81530,2478,8444,2501,3105,91490,4529,61311,1
Total nivelul I38549,16696,930296,321895,262,262,25175,03163,91555,9
1050Consiliul raional54847,510121,843414,638818,148,5997,81530,2478,8444,2501,3105,91490,4529,61311,1
1051Abaclia6657,51263,05281,04678,8602,2113,5
1056Basarabeasca12203,41046,210525,69204,962,262,21258,5631,6
1052Başcalia6395,21101,35031,21847,22774,0410,0262,7
1053Carabetovca3409,4848,82476,61213,61061,0202,084,0
1054Iordanovca3044,0705,72150,2713,01340,097,2188,1
1055Iserlia1741,6733,7901,8776,4125,4106,1
1057Sadaclia5098,0998,23929,93461,3468,6169,9
 
Briceni252597,951158,5195208,7162163,179,13553,13027,41426,9803,1547,651,3198,55949,219094,91341,96230,7
Total nivelul II153393,027626,8124305,9106300,979,13082,02976,11426,9803,1547,6198,510525,91341,91460,3
Total nivelul I99204,923531,770902,855862,2471,151,351,35949,28569,04770,4
1058Consiliul raional153393,027626,8124305,9106300,979,13082,02976,11426,9803,1547,6198,510525,91341,91460,3
1060Balasineşti3085,5934,11975,01704,3270,7176,4
1061Bălcăuţi902,7632,3214,9135,079,955,5
1059Beleavinţi2366,1693,61578,31317,2261,194,2
1062Berlinţi2689,0851,01716,71488,4228,3121,3
1063Bogdăneşti2214,0757,01415,61276,6139,041,4
1079Briceni16834,3772,815420,913388,051,351,31010,0971,6640,6
1064Bulboaca1462,5782,2620,4524,296,259,9
1065Caracuşenii Vechi3423,11156,32140,31669,1471,2126,5
1066Colicăuţi4341,6890,03168,42819,5348,9283,2
1067Corjeuţi6834,11380,15286,92226,82180,0880,1167,1
1068Coteala2406,4887,91490,11267,6222,528,4
1069Cotiujeni3905,31117,32705,11894,4400,0410,782,9
1070Criva1401,8199,41052,7876,6176,1149,7
1071Drepcăuţi2391,6976,71321,91060,1261,893,0
1072Grimăncăuţi3524,71027,42378,61904,3474,3118,7
1073Halahora de Sus2008,1812,51110,5929,7180,885,1
1074Hlina2319,1671,51233,21117,7115,5414,4
1075Larga7527,71009,16197,05210,8471,1515,1321,6
1080Lipcani6119,6512,95102,54521,4581,1504,2
1076Mărcăuţi2721,0797,31744,0931,0641,2171,8179,7
1077Medveja1853,2738,61039,9870,7169,274,7
1078Mihăileni1579,4748,2682,3601,580,8148,9
1081Pererita2273,7809,71427,31228,2199,136,7
1083Slobozia-Şirăuţi1846,6773,4989,2873,4115,884,0
1082Şirăuţi2613,5945,91526,31256,2270,1141,3
1084Tabani2699,2911,41690,31357,0333,397,5
1085Teţcani4687,8894,43659,42047,41300,0312,0134,0
1086Trebisăuţi3173,3848,72015,11500,1283,0232,0309,5
 
Cahul454902,878307,9359001,1295102,6114,26046,06580,01963,31876,91530,5768,2441,121589,427308,22260,717593,8
Total nivelul II265253,047021,1213219,9185436,3114,2971,96528,71963,31876,91530,5716,9441,14170,013738,12260,75012,0
Total nivelul I189649,831286,8145781,2109666,35074,151,351,317419,413570,112581,8
1087Consiliul raional265253,047021,1213219,9185436,3114,2971,96528,71963,31876,91530,5716,9441,14170,013738,12260,75012,0
1088Alexanderfeld2038,8283,11592,91033,7400,0159,2162,8
1089Alexandru Ioan Cuza4272,2822,33197,62504,1400,0293,5252,3
1090Andruşul de Jos4358,4917,53225,52453,0500,0272,5215,4
1091Andruşul de Sus3541,1833,62668,11691,6800,0176,539,4
1092Badicul Moldovenesc2450,6748,61548,8896,7500,0152,1153,2
1093Baurci-Moldoveni3908,8951,02817,72062,5510,0245,2140,1
1094Borceag3454,7620,62365,51838,7350,0176,8468,6
1095Brînza5841,5966,84794,72132,22369,4293,180,0
1096Bucuria1107,7465,3532,3450,082,3110,1
1098Burlacu3511,5699,62627,22099,4300,0227,8184,7
1097Burlăceni3091,1271,32380,82144,2236,6439,0
1115Cahul58166,63435,250471,941062,15074,14335,74259,5
1099Chioselia Mare1619,6900,2678,0500,0178,041,4
1100Cîşliţa-Prut2216,2843,31277,5741,5400,0136,095,4
1101Colibaşi9339,01204,07944,86572,8700,0672,0190,2
1102Crihana Veche5167,51141,73730,62697,3500,0533,3295,2
1103Cucoara3855,5866,02796,21278,21300,0218,0193,3
1104Doina3346,3620,12350,82157,7193,1375,4
1105Găvănoasa1597,7699,8758,6500,0258,6139,3
1106Giurgiuleşti5101,3382,73407,72669,9400,0337,81310,9
1107Huluboaia1750,9741,6983,8734,5150,099,325,5
1108Iujnoe2171,1821,21295,4909,4300,086,054,5
1109Larga Nouă2432,9534,51807,21131,4500,0175,891,2
1110Lebedenco2373,2612,31569,91297,6272,3191,0
1111Lopăţica743,9568,574,574,5100,9
1112Luceşti1017,0189,7766,9699,267,760,4
1113Manta6836,31138,65434,04369,1600,0464,9263,7
1114Moscovei3840,5848,32775,82049,5350,0376,3216,4
1116Pelinei4363,5930,93149,02443,0440,0266,0283,6
1117Roşu4654,6731,43654,72436,6850,0368,1268,5
1118Slobozia Mare9885,01255,27807,76431,9700,0675,8822,1
1119Taraclia de Salcie2921,7861,01909,11428,5300,0180,6151,6
1120Tartaul de Salcie2755,9745,11947,11331,2500,0115,963,7
1121Tătăreşti3049,0922,52019,31294,3500,0225,0107,2
1122Vadul lui Isac3971,3988,02658,51772,6550,0335,9324,8
1123Văleni5312,51052,74053,93137,2560,0356,7205,9
1124Zîrneşti3584,4672,62707,22164,751,351,3240,0251,2204,6
 
Cantemir247585,346223,7197572,0156675,8500,079,12675,53798,5898,61657,5906,5335,917113,315508,71221,13789,6
Total nivelul II144685,724659,4118926,0101543,3500,079,12675,53798,5898,61657,5906,5335,9350,08758,51221,11100,3
Total nivelul I102899,621564,378646,055132,516763,36750,22689,3
1125Consiliul raional144685,724659,4118926,0101543,3500,079,12675,53798,5898,61657,5906,5335,9350,08758,51221,11100,3
1126Antoneşti2435,8789,81614,01436,0178,032,0
1127Baimaclia5605,7817,34513,14145,2367,9275,3
1128Cania3472,4862,12480,62083,8396,8129,7
1142Cantemir7636,0453,86873,96294,4579,5308,3
1129Capaclia2965,1916,81947,41725,2222,2100,9
1131Chioselia3106,5849,62096,31844,4251,9160,6
1133Ciobalaccia4453,2785,23535,72680,8500,0354,9132,3
1130Cîietu2577,2799,31755,01609,8145,222,9
1134Cîrpeşti2863,1996,21821,41548,1273,345,5
1132Cîşla1208,6613,3576,7500,076,718,6
1135Cociulia4260,7974,63139,42750,9388,5146,7
1136Coştangalia2921,8684,02195,71682,8400,0112,942,1
1137Enichioi3504,0723,52567,12356,3210,8213,4
1138Goteşti18900,61140,617610,43739,113363,3508,0149,6
1139Haragîş2168,7778,91371,21253,7117,518,6
1140Lărguţa3422,9965,12403,82083,8320,054,0
1141Lingura2880,6800,51934,31750,5183,8145,8
1143Pleşeni4111,0396,63475,73124,1351,6238,7
1144Plopi3117,9802,52250,52074,6175,964,9
1145Porumbeşti2444,9768,11645,51467,4178,131,3
1146Sadîc2973,0988,11960,11708,4251,724,8
1148Stoianovca2138,5741,61372,3726,6500,0145,724,6
1147Şamalia1385,3702,4658,4546,7111,724,5
1149Tartaul3946,4827,63013,91794,71000,0219,2104,9
1151Toceni2108,7734,51340,51205,0135,533,7
1150Ţiganca4005,4872,63026,32210,0500,0316,3106,5
1152Vişniovca2285,6779,71466,81290,2176,639,1
 
Călăraşi259046,250151,7201892,8170747,6500,069,94921,84939,11671,01542,81126,1259,5339,73341,015865,21508,2335,66666,1
Total nivelul II150495,726454,0121478,3107228,5500,069,94679,61671,01542,81126,1339,77492,11508,22563,4
Total nivelul I108550,523697,780414,563519,14921,8259,5259,53341,08373,1335,64102,7
1153Consiliul raional150495,726454,0121478,3107228,5500,069,94679,61671,01542,81126,1339,77492,11508,22563,4
1154Bahmut3609,4807,32754,32543,1211,247,8
1155Bravicea4973,6986,03734,63360,4374,2253,0
1156Buda1836,8777,21036,7866,951,351,3118,522,9
1157Căbăieşti1910,8775,71112,3996,8115,522,8
1167Călăraşi20180,71426,617998,511269,94921,8100,0100,01706,8755,6
1158Dereneu2085,9864,11201,71046,5155,220,1
1159Frumoasa1475,0771,7695,3614,181,28,0
1161Hirova2615,7808,61525,31363,3162,0281,8
1160Hîrjauca2746,9329,82073,11772,7300,4344,0
1162Hogineşti2793,8834,11906,31707,4198,953,4
1163Horodişte2638,9904,51669,11375,7293,465,3
1164Meleşeni2218,3770,41294,41110,6183,8153,5
1165Nişcani727,5472,8187,7187,767,0
1166Onişcani3060,5788,01762,51533,4229,1239,8270,2
1168Păuleşti1525,4645,5819,5713,3106,260,4
1169Peticeni2337,2695,21612,71475,1137,629,3
1171Pituşca5033,1884,93625,93270,8355,1522,3
1170Pîrjolteni5173,7695,24259,21515,12550,0194,195,8123,5
1172Răciula4105,0921,33076,32727,352,652,6296,4107,4
1173Rădeni2081,5865,81167,2978,1189,148,5
1174Sadova3006,4948,41976,81687,9288,981,2
1175Săseni2462,7868,81490,51224,4266,1103,4
1176Sipoteni14013,41400,512409,610781,9791,0836,7203,3
1177Temeleuţi2494,5802,71652,21488,1164,139,6
1179Tuzara4004,9903,32905,12588,9316,2196,5
1178Ţibirica3245,5862,32282,81961,155,655,6266,1100,4
1180Vălcineţ4370,21076,53208,12731,0477,185,6
1181Vărzăreştii Noi1823,2810,5976,8815,3161,535,9
 
Căuşeni331813,760048,2265186,9216960,8500,094,04136,117834,71398,12082,011483,0940,21542,1389,33638,220345,51677,66578,6
Total nivelul II220912,835389,0182872,7146756,5500,094,04136,117834,71398,12082,011483,0940,21542,1389,31600,010273,81677,62651,1
Total nivelul I110900,924659,282314,270204,32038,210071,73927,5
1182Consiliul raional220912,835389,0182872,7146756,5500,094,04136,117834,71398,12082,011483,0940,21542,1389,31600,010273,81677,62651,1
1183Baccealia2923,7859,51896,41647,8248,6167,8
1184Baimaclia2978,1924,92020,31746,2274,132,9
1197Căinari5416,2824,54359,42859,41000,0500,0232,3
1198Căuşeni22953,31803,220306,918248,52058,4843,2
1185Chircăieşti4405,51057,43240,32853,6386,7107,8
1186Chircăieştii Noi2456,7873,11561,01375,3185,722,6
1189Ciufleşti1708,3666,61006,3876,3130,035,4
1187Cîrnăţeni3793,6896,42792,72470,3322,4104,5
1188Cîrnăţenii Noi2463,0853,01567,31385,2182,142,7
1190Copanca5268,61120,44005,03418,8586,2143,2
1191Coşcalia2776,4921,51824,31586,2238,130,6
1192Fîrlădeni4695,31149,22951,82430,8521,0594,3
1193Grădiniţa1639,8717,6894,5764,0130,527,7
1194Grigorievca1635,2630,1965,5834,2131,339,6
1195Hagimus3308,9901,42311,41982,9328,596,1
1196Opaci4815,21117,63652,73265,6387,144,9
1199Pervomaisc2079,6215,71639,11480,9158,2224,8
1200Plop-Ştiubei2969,6880,22061,61862,3199,327,8
1201Săiţi3938,3752,13110,52140,0727,7242,875,7
1202Sălcuţa4782,11159,23495,22977,7517,5127,7
1205Taraclia3984,8773,12965,72495,0470,7246,0
1203Tănătari3103,9942,82067,81761,1306,793,3
1204Tănătarii Noi774,6682,876,976,914,9
1206Tocuz5651,91028,04473,43980,0493,4150,5
1207Ucrainca2820,4877,91795,41297,2310,5187,7147,1
1208Ursoaia3210,8869,72247,31952,9294,493,8
1209Zaim4347,11161,33025,52512,1513,4160,3
 
Cimişlia200072,144876,8149775,3123647,559,53020,13071,61005,31321,7481,651,3211,72603,016313,41060,2580,54839,5
Total nivelul II128163,324949,0101446,784511,759,53020,13020,31005,31321,7481,6211,79774,91060,21767,6
Total nivelul I71908,819927,848328,639135,851,351,32603,06538,5580,53071,9
1240Consiliul raional128163,324949,0101446,784511,759,53020,13020,31005,31321,7481,6211,79774,91060,21767,6
1241Albina2960,2846,91993,81767,4226,4119,5
1242Batîr2741,5959,61635,01365,3269,7146,9
1243Cenac2190,6896,41225,11001,3223,869,1
1255Cimişlia18736,21644,916270,914076,051,351,3500,01643,6820,4
1244Ciucur-Mingir1164,0856,0195,7195,7112,3
1245Codreni400,9264,778,778,757,5
1246Ecaterinovca2938,0919,81998,51306,8500,0191,719,7
1247Gradişte4497,7925,03446,71797,71378,0271,0126,0
1248Gura Galbenei4833,81198,83139,82539,2600,6188,3306,9
1249Hîrtop2545,4921,71564,81313,1251,758,9
1250Ialpujeni1960,4891,2982,8795,2187,686,4
1251Ivanovca Nouă1525,1819,5690,5598,791,815,1
1252Javgur2327,5863,41405,71190,2215,558,4
1253Lipoveni2060,3829,01178,8957,2221,652,5
1254Mihailovca2693,9899,81567,31188,1379,2226,8
1256Porumbrei2427,2831,81541,21363,5177,754,2
1257Sagaidac2969,4978,01781,91508,1273,8209,5
1258Satul Nou2517,0891,51499,91267,7232,2125,6
1259Selemet4782,51148,13042,62624,5418,1392,2199,6
1260Suric1458,4836,7582,7488,794,039,0
1261Topala1700,3807,4862,1550,4225,086,730,8
1262Troiţcoe1495,4578,8846,4722,6123,870,2
1263Valea Perjei983,1118,8797,7714,183,666,6
 
Criuleni264087,145519,6211245,2182514,969,16234,84507,11311,12024,1851,551,3269,12145,014339,71434,67322,3
Total nivelul II154786,526025,7126744,2112347,769,12675,04455,81311,12024,1851,5269,15762,01434,62016,6
Total nivelul I109300,619493,984501,070167,23559,851,351,32145,08577,75305,7
1264Consiliul raional154786,526025,7126744,2112347,769,12675,04455,81311,12024,1851,5269,15762,01434,62016,6
1265Bălăbăneşti7950,1907,16879,84319,52145,0415,3163,2
1266Bălţata2721,2784,01738,91532,1206,8198,3
1267Boşcana4854,31070,63691,83289,2402,691,9
1268Cimişeni3152,8580,52347,22028,2319,0225,1
1269Corjova3270,2897,12280,51984,3296,292,6
1270Coşerniţa1897,3725,81132,7956,8175,938,8
1284Criuleni10737,4858,19380,38412,9967,4499,0
1271Cruglic4335,3859,63379,33070,3309,096,4
1272Dolinnoe1774,6236,91414,61279,3135,3123,1
1273Drăsliceni5923,7739,24933,52795,91759,6378,0251,0
1274Dubăsarii Vechi7017,51108,05632,04928,7703,3277,5
1275Hîrtopul Mare4396,21024,03251,92783,1468,8120,3
1276Hruşova2861,9535,52141,31848,3293,0185,1
1277Işnovăţ2111,6664,41396,31217,9178,450,9
1278Izbişte4545,0988,33288,22904,251,351,3332,7268,5
1279Jevreni2216,7748,81409,61233,8175,858,3
1281Maşcăuţi4516,51145,13310,52822,0488,560,9
1280Măgdăceşti10216,3511,99074,36659,71800,2614,4630,1
1282Micleşti3163,3864,62227,51964,0263,571,2
1283Oniţcani3546,9854,02610,42350,3260,182,5
1285Paşcani5910,5294,14579,14282,8296,31037,3
1286Răculeşti3056,7793,92229,22033,3195,933,6
1287Rîşcova2480,0760,91233,71096,0137,7485,4
1288Slobozia-Duşca3946,7777,13054,42707,6346,8115,2
1289Zăicana2697,9764,41884,01667,0217,049,5
 
Donduşeni148086,834592,5108457,691885,557,62192,42661,0973,4917,2468,251,3250,9150,010774,7736,45036,7
Total nivelul II98467,217888,778091,166524,357,62192,42609,7973,4917,2468,2250,95970,7736,42487,4
Total nivelul I49619,616703,830366,525361,251,351,3150,04804,02549,3
1290Consiliul raional98467,217888,778091,166524,357,62192,42609,7973,4917,2468,2250,95970,7736,42487,4
1291Arioneşti2204,3841,11236,91077,9159,0126,3
1292Baraboi3995,2973,32926,92562,3364,695,0
1293Briceni891,4738,184,784,768,6
1294Cernoleuca1866,0845,8918,1719,0199,1102,1
1295Climăuţi1193,1213,9886,7764,2122,592,5
1296Corbu1709,1735,2934,2772,5161,739,7
1297Crişcăuţi1851,4776,2941,8662,3150,0129,5133,4
1298Donduşeni2249,6793,41395,21213,9181,361,0
1303Donduşeni, oraşul8738,5850,57176,26097,41078,8711,8
1299Elizavetovca1282,2716,8479,9417,662,385,5
1300Frasin2296,4908,81292,51090,7201,895,1
1301Horodişte1523,3715,7787,5691,695,920,1
1302Moşana2547,4823,11668,21474,3193,956,1
1304Pivniceni1212,7719,8473,6403,869,819,3
1305Plop1885,9779,7988,4828,8159,6117,8
1306Pocrovca1838,1649,51132,41007,8124,656,2
1307Rediul Mare860,7721,0110,4110,429,3
1308Scăieni1725,6890,6770,8574,7196,164,2
1309Sudarca2586,0734,61687,11480,0207,1164,3
1311Teleşeuca1173,3560,2555,4480,974,557,7
1312Tîrnova2706,0870,51623,51113,051,351,3459,2212,0
1310Ţaul3283,4846,02296,11928,5367,6141,3
 
Drochia295741,055580,4229232,4196593,9102,02671,87733,22021,91987,31761,41658,3304,31150,019434,21547,3806,610121,6
Total nivelul II186230,831824,0150156,3127725,1102,02671,87452,92021,91987,31761,41378,0304,3700,09957,21547,34250,5
Total nivelul I109510,223756,479076,168868,8280,3280,3450,09477,0806,65871,1
1313Consiliul raional186230,831824,0150156,3127725,1102,02671,87452,92021,91987,31761,41378,0304,3700,09957,21547,34250,5
1314Antoneuca1220,8551,5628,3570,857,541,0
1315Baroncea2182,8751,11343,01165,1177,988,7
1316Chetrosu4964,21162,33534,62906,058,158,1570,5267,3
1317Cotova3215,11067,12070,51557,2150,0363,377,5
1318Dominteni2528,6735,91636,61495,8140,8156,1
1319Drochia3039,1966,61900,31528,156,656,6315,6172,2
1330Drochia, oraşul26692,01582,024090,521781,0300,02009,51019,5
1320Fîntîniţa1742,2757,1878,8739,0139,8106,3
1321Gribova2794,7812,01896,61592,062,162,1242,586,1
1322Hăsnăşenii Mari2026,2769,91121,5935,1186,4134,8
1323Hăsnăşenii Noi2637,8775,51803,01611,6191,459,3
1324Maramonovca2720,0990,31589,21330,7258,5140,5
1325Miciurin1920,9771,21108,1931,4176,741,6
1326Mîndîc2978,0857,91930,21573,6356,6189,9
1327Moara de Piatră2074,3847,5954,0793,8160,2272,8
1328Nicoreni3278,51074,21988,11573,351,351,3363,5216,2
1329Ochiul Alb5424,2865,73590,13210,452,252,2327,5647,0321,4
1331Palanca1591,6773,6772,0686,785,346,0
1332Pelinia10127,61427,68053,07174,3878,7159,6487,4
1333Pervomaiscoe1796,0679,2996,5895,0101,5120,3
1334Petreni1922,2492,21291,71173,1118,6138,3
1335Popeştii de Jos1669,1394,81177,7969,2208,596,6
1336Popeştii de Sus1951,3743,11150,6974,5176,157,6
1338Sofia5151,1989,73941,73430,3511,4219,7
1337Şalvirii Vechi1639,9783,3808,1714,393,848,5
1339Şuri5137,1861,24070,93577,4493,5205,0
1340Ţarigrad4639,5484,83322,42829,9492,5832,3
1341Zguriţa2445,4789,11428,11149,2278,9228,2
 
Dubăsari152681,020322,2124074,384070,154,62013,024680,3629,7458,522950,8526,6114,7630,02375,09554,5696,83755,04529,5
Total nivelul II98413,812478,581381,348508,354,62013,024680,3629,7458,522950,8526,6114,75428,3696,83755,0799,0
Total nivelul I54267,27843,742693,035561,8630,02375,04126,23730,5
1342Consiliul raional98413,812478,581381,348508,354,62013,024680,3629,7458,522950,8526,6114,75428,3696,83755,0799,0
1343Cocieri7468,3444,86602,05952,7175,0474,3421,5
1344Corjova1437,6836,4445,2445,2156,0
1345Coşniţa10124,2724,18898,68098,5106,0694,1501,5
1346Doroţcaia6247,3819,24679,94035,2258,0386,7748,2
1347Holercani4136,8780,63253,02472,7500,0280,3103,2
1348Marcăuţi1574,1656,4899,6815,783,918,1
1349Molovata5124,0780,44204,12018,51875,0310,6139,5
1350Molovata Nouă3326,7725,82114,71744,146,0324,6486,2
1351Oxentea4278,9808,73191,02884,4306,6279,2
1352Pîrîta5744,9871,94599,04144,045,0410,0274,0
1353Ustia4804,4395,43805,93396,0409,9603,1
 
Edineţ280416,655961,3214419,7181577,0102,02773,54278,62304,91003,8721,953,9194,12300,021847,81540,81248,18787,5
Total nivelul II164308,330449,2131431,0112935,0102,04224,72304,91003,8721,9194,112628,51540,82428,1
Total nivelul I116108,325512,182988,768642,02773,553,953,92300,09219,31248,16359,4
1354Consiliul raional164308,330449,2131431,0112935,0102,04224,72304,91003,8721,9194,112628,51540,82428,1
1355Alexeevca1654,9731,0878,1504,0300,074,145,8
1356Bădragii Noi1677,4748,9910,0782,0128,018,5
1357Bădragii Vechi963,9273,9516,9440,376,6173,1
1358Bleşteni2058,1654,41016,3834,1182,2237,1150,3
1359Brătuşeni6057,61008,44835,44260,1575,3213,8
1360Brînzeni1394,1308,3889,6713,0176,6196,2
1361Burlăneşti2837,3829,61776,31583,4192,9231,4
1362Cepeleuţi1794,5785,4926,1780,5145,683,0
1363Chetroşica Nouă1705,7702,3970,4844,1126,333,0
1364Constantinovca1470,8656,8788,6724,364,325,4
1365Corpaci3015,0753,01622,91487,7135,2608,230,9
1366Cuconeştii Noi2750,6877,61819,91594,7225,253,1
1375Cupcini13096,7914,510248,99214,21034,71933,3
1376Edineţ27645,41964,324555,820183,41986,353,953,92332,21125,3
1367Feteşti3090,6939,22095,71783,9311,855,7
1368Gaşpar1908,0746,11098,6948,1150,563,3
1369Goleni1137,6265,3804,0688,8115,268,3
1370Gordineşti3965,4989,42859,32495,7363,6116,7
1371Hancăuţi1661,2782,5864,2746,9117,314,5
1372Hincăuţi2909,8789,72071,41895,0176,448,7
1373Hlinaia2609,0814,21613,31408,1205,2181,5
1374Lopatnic2013,0749,11206,41054,9151,557,5
1377Parcova2931,9744,51850,01468,6123,3258,1337,4
1378Rotunda1736,1775,3872,9727,2145,787,9
1379Ruseni4420,6899,53474,31232,22000,0242,146,8
1381Stolniceni1715,6739,5947,9801,3146,628,2
1380Şofrîncani2948,1846,72064,61843,0221,636,8
1382Terebna1756,6699,1957,4801,3156,1100,1
1383Tîrnova3198,9901,22193,81959,3234,5103,9
1384Trinca4005,1968,62902,31896,7663,9341,7134,2
1385Viişoara3279,7775,91909,21750,9158,3402,8191,8
1386Zăbriceni2699,1877,91448,21194,3253,9373,0
 
Făleşti309923,961366,1239072,0203019,295,93136,45590,61485,62033,91622,851,3397,03779,521731,41719,09485,8
Total nivelul II197301,333730,4159823,5137564,995,93136,45539,31485,62033,91622,8397,011768,01719,03747,4
Total nivelul I112622,627635,779248,565454,351,351,33779,59963,45738,4
1387Consiliul raional197301,333730,4159823,5137564,995,93136,45539,31485,62033,91622,8397,011768,01719,03747,4
1388Albineţul Vechi3210,9318,32528,02231,0297,0364,6
1389Bocani1861,4805,8996,4852,5143,959,2
1392Catranîc1695,5632,0983,8836,7147,179,7
1390Călineşti3371,3952,12365,62063,9301,753,6
1391Călugăr3418,9844,52487,82167,5320,386,6
1393Chetriş3037,8707,02277,71072,21029,5176,053,1
1394Ciolacu Nou3391,41036,52117,81765,0352,8237,1
1395Egorovca2343,0835,31433,01232,6200,474,7
1410Făleşti18056,51539,415544,313570,851,351,31922,2972,8
1396Făleştii Noi2928,2580,02210,11953,6256,5138,1
1397Glinjeni3592,0829,42466,92083,2383,7295,7
1398Hiliuţi2447,9838,41508,81270,7238,1100,7
1399Hînceşti2090,3885,21183,11062,5120,622,0
1400Horeşti1716,6767,0863,2731,9131,386,4
1401Ilenuţa2450,4680,11558,31387,8170,5212,0
1402Işcălău3625,5968,12578,82285,8293,078,6
1403Izvoare2872,7790,31834,71605,2229,5247,7
1404Logofteni1931,6757,01095,2950,8144,479,4
1405Mărăndeni3436,8806,72377,32077,2300,1252,8
1406Musteaţa2561,4827,61668,71495,7173,065,1
1407Natalievca2811,7757,21749,31516,7232,6305,2
1408Năvîrneţ3635,1924,92632,72336,5296,277,5
1409Obreja Veche3152,9960,32141,21847,9293,351,4
1411Pietrosu1715,3852,0801,0705,096,062,3
1412Pînzăreni2161,7793,31267,7915,0200,0152,7100,7
1413Pîrliţa4333,21050,13059,81664,81000,0395,0223,3
1414Pompa1679,0473,51090,1967,2122,9115,4
1415Pruteni2891,81001,71823,41546,4277,066,7
1416Răuţel4047,2609,13147,92674,5473,4290,2
1417Risipeni4111,4775,93153,91377,41550,0226,5181,6
1418Sărata Veche5810,31131,84172,33650,2522,1506,2
1419Scumpia4150,61087,62953,62555,8397,8109,4
1420Taxobeni2082,3817,61176,11000,3175,888,6
 
Floreşti299420,762644,7226439,5188237,285,22590,26266,51808,51717,7748,351,31940,76669,821040,71549,910336,5
Total nivelul II198429,233372,0160955,4134662,185,22590,26215,21808,51717,7748,31940,74369,811483,01549,94101,8
Total nivelul I100991,529272,765484,153575,151,351,32300,09557,76234,7
1421Consiliul raional198429,233372,0160955,4134662,185,22590,26215,21808,51717,7748,31940,74369,811483,01549,94101,8
1422Alexeevca2619,4820,11739,6990,6600,0149,059,7
1423Băhrineşti2409,0758,41532,51285,3247,2118,1
1424Caşunca2552,8795,11711,01499,5211,546,7
1425Cerniţa1569,3735,6740,2628,6111,693,5
1426Ciripcău1474,0714,1710,9579,3131,649,0
1427Ciutuleşti2770,61025,21553,31200,2353,1192,1
1428Coşerniţa2086,1853,91159,2976,4182,873,0
1429Cuhureştii de Jos2225,2897,51234,9997,5237,492,8
1430Cuhureştii de Sus3978,7475,23208,42949,0259,4295,1
1431Cunicea2908,61119,71686,21306,5379,7102,7
1432Domulgeni1052,2650,2343,3179,0164,358,7
1444Floreşti13207,61221,411233,09650,151,351,31531,6753,2
1433Frumuşica1905,8846,3976,8794,0182,882,7
1434Ghindeşti3348,6820,42430,1966,01200,0264,198,1
1445Ghindeşti, oraşul2555,1181,71997,91774,8223,1375,5
1436Gura Camencii4168,7721,23164,02781,9382,1283,5
1435Gura Căinarului2169,0228,41319,41113,6205,8621,2
1437Iliciovca2624,9750,91745,71575,8169,9128,3
1438Izvoare1848,1831,9942,9754,6188,373,3
1439Japca2211,3826,31253,71075,3178,4131,3
1440Lunga2054,0205,61292,21091,7200,5556,2
1441Mărculeşti1633,4610,9964,7864,7100,057,8
1446Mărculeşti, oraşul2301,1684,31528,21298,4229,888,6
1442Napadova1811,7728,71014,0896,5117,569,0
1443Nicolaevca1459,3712,9705,2587,9117,341,2
1447Prajila3102,81069,71940,61597,5343,192,5
1448Prodăneşti1747,5528,01089,8876,3213,5129,7
1449Putineşti2252,4622,71446,51251,6194,9183,2
1450Rădulenii Vechi1790,0825,4915,1756,2158,949,5
1451Roşietici2460,9888,51480,91223,2257,791,5
1452Sănătăuca2691,8815,51782,31471,7310,694,0
1453Sevirova1546,8753,1735,9595,5140,457,8
1454Ştefăneşti2398,5835,61468,71193,7275,094,2
1455Temeleuţi1734,5794,1895,9765,9130,044,5
1456Tîrgul Vertiujeni1247,4349,6731,5619,9111,6166,3
1457Trifăneşti1621,4758,6774,8631,6143,288,0
1458Vărvăreuca3127,3399,02463,42111,4352,0264,9
1459Văscăuţi1644,7795,3699,4581,9117,5150,0
1460Vertiujeni2804,8893,61759,91565,1194,8151,3
1461Zăluceni1876,2728,11112,1516,4500,095,736,0
 
Glodeni203476,839403,7158210,6134211,13100,063,81964,82810,6920,4899,4742,6107,0141,214993,51066,85862,5
Total nivelul II134831,322634,3109631,492205,43100,063,81964,82703,6920,4899,4742,6141,28527,01066,82565,6
Total nivelul I68645,516769,448579,242005,7107,0107,06466,53296,9
1462Consiliul raional134831,322634,3109631,492205,43100,063,81964,82703,6920,4899,4742,6141,28527,01066,82565,6
1463Balatina6127,61167,14496,63898,8597,8463,9
1464Cajba2177,9782,21280,61104,3176,3115,1
1465Camenca2415,7822,11531,01307,8223,262,6
1466Ciuciulea3382,2961,42230,61845,6385,0190,2
1467Cobani2597,0590,41841,91560,8281,1164,7
1468Cuhneşti3780,9937,62592,22273,9318,3251,1
1469Danu3301,2937,22107,41687,155,155,1365,2256,6
1470Duşmani2676,3825,81742,61526,6216,0107,9
1471Fundurii Noi756,0614,790,690,650,7
1472Fundurii Vechi3443,21002,22350,81998,0352,890,2
1477Glodeni12776,2998,511215,89974,651,951,91189,3561,9
1473Hîjdieni4753,4947,43600,13187,7412,4205,9
1474Iabloana2933,6857,31987,91694,2293,788,4
1475Limbenii Noi2216,3824,91323,81140,4183,467,6
1476Limbenii Vechi2496,8777,51567,31371,6195,7152,0
1478Petrunea2999,5857,92081,91836,9245,059,7
1479Sturzovca4811,51094,73524,73018,9505,8192,1
1480Ustia2342,5864,31403,61191,6212,074,6
1481Viişoara2657,7906,21609,81386,9222,9141,7
 
Hînceşti387718,081087,1296694,4250974,4112,72967,07647,62193,32225,61741,61244,9242,26889,425805,92297,49936,5
Total nivelul II246927,845513,5198556,3173964,9112,72045,07482,92193,32225,61741,61080,2242,2132,912520,52297,42858,0
Total nivelul I140790,235573,698138,177009,5922,0164,7164,76756,513285,47078,5
1482Consiliul raional246927,845513,5198556,3173964,9112,72045,07482,92193,32225,61741,61080,2242,2132,912520,52297,42858,0
1483Bălceana2287,1896,51356,11165,2190,934,5
1484Bobeica3021,6950,41899,51574,5325,0171,7
1485Boghiceni3072,4983,01982,01675,6306,4107,4
1486Bozieni3269,0862,62305,92013,0292,9100,5
1487Bujor3598,5995,42450,82029,8421,0152,3
1488Buţeni3686,81054,72486,62075,6411,0145,5
1490Caracui2850,41019,91644,01362,3281,7186,5
1489Călmăţui1872,0867,6959,2767,8191,445,2
1491Cărpineni8463,61774,25934,64089,151,351,3610,01184,2754,8
1492Căţeleni1733,5782,3918,7763,1155,632,5
1493Cioara2749,6896,91779,71520,4259,373,0
1494Ciuciuleni3800,41167,02416,31873,7542,6217,1
1495Cotul Morii1212,3879,4218,8218,8114,1
1496Crasnoarmeiscoe4842,51154,33507,33006,6500,7180,9
1497Dancu2199,2825,21297,51121,6175,976,5
1498Drăguşenii Noi4685,1891,63728,21099,62396,0232,665,3
1499Fîrlădeni879,2645,8110,4110,4123,0
1500Fundul Galbenei3322,5922,02224,01930,9293,1176,5
1512Hînceşti24195,71545,221653,817517,3922,065,565,51388,01761,0996,7
1501Ivanovca824,5609,9117,5117,597,1
1502Lăpuşna5052,91137,73468,32810,7657,6446,9
1503Leuşeni2287,0264,21653,61405,7247,9369,2
1504Logăneşti3959,61101,92767,52322,9444,690,2
1505Mereşeni2936,9943,91789,51494,5295,0203,5
1506Mingir6506,21246,94933,44298,347,947,9587,2325,9
1507Mireşti2108,0714,01267,21120,5146,7126,8
1508Negrea3645,4822,12634,41557,1862,5214,8188,9
1509Nemţeni2163,8524,01482,71279,6203,1157,1
1510Obileni2109,7403,41517,61341,1176,5188,7
1511Oneşti2253,1711,41455,11278,8176,386,6
1513Paşcani2968,9922,91903,81609,5294,3142,2
1514Pervomaiscoe735,9594,881,081,060,1
1515Pogăneşti2521,2779,21674,81498,4176,467,2
1516Sărata-Galbenă6382,51254,44869,24231,3637,9258,9
1517Secăreni1187,1904,1197,9197,985,1
1519Sofia2070,2862,31094,0917,9176,1113,9
1520Stolniceni4254,4879,93230,71526,51500,0204,2143,8
1518Şipoteni952,1800,597,397,354,3
1521Voinescu4129,4982,13029,22730,6298,6118,1
 
Ialoveni358957,557001,5290916,0255612,692,12074,66786,71392,91637,22764,1992,53920,020447,01983,011040,0
Total nivelul II211930,633398,9174456,1154314,292,12074,66786,71392,91637,22764,1992,5400,08805,51983,04075,6
Total nivelul I147026,923602,6116459,9101298,43520,011641,56964,4
1522Consiliul raional211930,633398,9174456,1154314,292,12074,66786,71392,91637,22764,1992,5400,08805,51983,04075,6
1523Bardar9749,8742,28696,66567,11550,0579,5311,0
1524Cărbuna3204,7899,82248,32030,3218,056,6
1525Cigîrleni4350,3976,43252,12967,7284,4121,8
1526Costeşti14481,01676,712398,111097,61300,5406,2
1527Dănceni4738,3841,33681,51823,11550,0308,4215,5
1528Gangura3183,4875,22162,31904,1258,2145,9
1529Hansca2741,4753,01895,61765,3130,392,8
1530Horeşti5773,3963,03870,73444,0426,7939,6
1531Horodca1329,3740,7543,5305,9100,0137,645,1
1536Ialoveni24585,81508,721669,419700,6120,01848,81407,7
1532Malcoci4188,6911,23195,42800,7100,0294,782,0
1533Mileştii Mici6386,9910,25257,94672,0585,9218,8
1534Moleşti4773,8976,53572,73218,5354,2224,6
1535Nimoreni2933,4774,91988,41720,7267,7170,1
1537Pojăreni1391,1802,5565,3447,2118,123,3
1538Puhoi7912,61100,16394,95738,2656,7417,6
1539Răzeni9378,91297,77642,76761,9880,8438,5
1540Ruseştii Noi6712,61239,55385,04730,4654,688,1
1541Sociteni2623,3182,31927,41720,7206,7513,6
1542Suruceni4537,0797,83393,03035,0358,0346,2
1543Ţipala6193,81084,54822,64315,6507,0286,7
1544Ulmu3921,0953,82905,62452,6100,0353,061,6
1545Văratic2449,5721,71670,21533,8136,457,6
1546Văsieni5357,4996,74137,73668,8468,9223,0
1547Zîmbreni4129,7876,23183,02876,6306,470,5
 
Leova185323,442035,6138705,3115905,5500,061,52556,12473,5774,4811,1675,1212,94078,412141,7988,64582,5
Total nivelul II112229,321500,989717,478412,3500,061,5973,92473,5774,4811,1675,1212,96307,6988,61011,0
Total nivelul I73094,120534,748987,937493,21582,24078,45834,13571,5
1548Consiliul raional112229,321500,989717,478412,3500,061,5973,92473,5774,4811,1675,1212,96307,6988,61011,0
1549Băiuş1688,4689,3932,6797,9134,766,5
1550Beştemac1580,3734,1707,0594,5112,5139,2
1551Borogani4827,21169,63487,63013,0474,6170,0
1552Cazangic2745,8845,21820,81623,5197,379,8
1553Ceadîr2337,2810,91336,71198,4138,3189,6
1554Cneazevca1483,3684,2730,1614,2115,969,0
1555Colibabovca1864,4720,51019,3902,0117,3124,6
1556Covurlui3598,6880,42642,31322,81129,4190,175,9
1557Cupcui2319,0821,71386,21204,9181,3111,1
1558Filipeni4599,71088,53330,32930,8399,5180,9
1559Hănăsenii Noi1842,1721,3812,5691,2121,3308,3
1561Iargara6523,6893,75277,92761,42000,0516,5352,0
1562Leova12400,1985,410588,97844,11582,21162,6825,8
1560Orac1857,2790,71035,9894,8141,130,6
1563Romanovca815,4743,363,563,58,6
1564Sărata Nouă1956,8608,81239,41048,2191,2108,6
1565Sărata-Răzeşi1631,2856,7751,8612,2139,622,7
1566Sărăteni1624,7615,4970,1854,3115,839,2
1567Sărăţica Nouă2903,5799,61975,6909,4949,0117,2128,3
1568Sîrma2219,5779,61363,61238,1125,576,3
1569Tigheci3171,0828,62133,21850,6282,6209,2
1570Tochile-Răducani1961,8796,91069,4893,6175,895,5
1571Tomai3871,21082,12706,72319,2387,582,4
1572Tomaiul Nou1408,1735,7634,7544,989,837,7
1573Vozneseni1864,0852,5971,8829,2142,639,7
 
Nisporeni232349,042524,2184692,2144780,5500,048,54009,33868,5820,81795,1921,1102,2229,316996,813219,01269,65132,6
Total nivelul II146232,421899,1122406,8105485,5500,048,54009,33766,3820,81795,1921,1229,31006,56321,11269,61926,5
Total nivelul I86116,620625,162285,439295,0102,2102,215990,36897,93206,1
1574Consiliul raional146232,421899,1122406,8105485,5500,048,54009,33766,3820,81795,1921,1229,31006,56321,11269,61926,5
1575Bălăneşti3367,6981,32342,61348,2700,0294,443,7
1576Bălăureşti3070,7930,32010,51743,5267,0129,9
1577Bărboieni1713,9725,3924,6823,8100,864,0
1578Boldureşti4394,81142,33181,61750,81000,0430,870,9
1579Bolţun2689,3806,81856,21138,7600,0117,526,3
1580Brătuleni3103,5866,12147,81128,8800,0219,089,6
1581Bursuc1667,9782,9855,1655,353,353,3146,529,9
1582Călimăneşti1705,6769,0879,8772,3107,556,8
1583Cioreşti4901,41087,83728,12216,548,948,91000,0462,785,5
1584Ciuteşti2919,9877,02023,91128,9700,0195,019,0
1585Cristeşti1748,7434,41220,71096,6124,193,6
1586Grozeşti3968,9783,63130,61399,61500,0231,054,7
1587Iurceni5108,1862,74090,31580,52290,3219,5155,1
1588Marinici2940,9946,31918,81637,3281,575,8
1589Mileşti3335,41026,62019,41702,0317,4289,4
1590Nisporeni14851,61271,312856,97516,94000,01340,0723,4
1591Selişte3614,3955,52519,11368,7800,0350,4139,7
1593Soltăneşti2219,1518,41576,51396,8179,7124,2
1592Şişcani4759,8994,53315,32222,2800,0293,1450,0
1594Valea-Trestieni2347,8890,11357,4546,5600,0210,9100,3
1595Vărzăreşti7837,31331,76226,64321,71200,0704,9279,0
1596Vînători1635,3782,8817,5706,1111,435,0
1597Zberoaia2214,8858,41286,11093,3192,870,3
 
Ocniţa169155,036329,8127571,2106734,471,42158,12978,51199,91155,8353,097,8172,01035,013692,5901,35254,0
Total nivelul II113383,619912,791445,277850,671,42158,12880,71199,91155,8353,0172,07583,1901,32025,7
Total nivelul I55771,416417,136126,028883,897,897,81035,06109,43228,3
1598Consiliul raional113383,619912,791445,277850,671,42158,12880,71199,91155,8353,0172,07583,1901,32025,7
1599Bîrlădeni3445,9544,12660,52358,9301,6241,3
1600Bîrnova2802,6899,31765,81490,9274,9137,5
1601Calaraşovca1839,9788,9979,0631,2100,0247,872,0
1602Clocuşna2506,7945,01480,11221,5258,681,6
1603Corestăuţi1474,5755,2674,3557,0117,345,0
1604Dîngeni1798,2690,81046,8859,9186,960,6
1613Frunză834,3669,4135,3135,329,6
1605Gîrbova1639,9644,5925,6776,9148,769,8
1606Grinăuţi-Moldova2658,3792,91454,81031,2175,0248,6410,6
1607Hădărăuţi2104,7778,01236,51020,1216,490,2
1608Lencăuţi2482,1832,31576,71372,9203,873,1
1609Lipnic2870,11063,91690,51300,3390,2115,7
1610Mereşeuca1862,5536,81264,21137,4126,861,5
1611Mihălăşeni1794,8531,71186,41014,2172,276,7
1612Naslavcea1329,3647,5606,8518,488,475,0
1616Ocniţa3802,81023,02487,72120,7367,0292,1
1614Ocniţa, oraşul7941,4820,86529,75087,3400,01042,4590,9
1615Otaci5740,51006,84216,73171,097,897,8947,9517,0
1617Sauca2527,8884,71602,91408,4194,540,2
1618Unguri2210,6801,21353,7834,1360,0159,655,7
1619Vălcineţ2104,5760,31252,0971,5280,592,2
 
Orhei412659,575374,4326424,9276719,85500,0112,73624,17005,82164,42061,82061,0195,7522,97638,723480,12343,710860,2
Total nivelul II255434,741706,4208998,1179210,95500,0112,73624,16810,12164,42061,82061,0522,9860,010536,62343,74730,2
Total nivelul I157224,833668,0117426,897508,9195,7195,76778,712943,56130,0
1620Consiliul raional255434,741706,4208998,1179210,95500,0112,73624,16810,12164,42061,82061,0522,9860,010536,62343,74730,2
1621Berezlogi2366,8882,11451,21223,4227,833,5
1622Bieşti3362,71009,02286,91979,1307,866,8
1623Bolohan2085,6709,31336,81165,1171,739,5
1624Brăviceni2689,1805,51766,21539,0227,2117,4
1625Bulăieşti1833,4770,4985,3821,3164,077,7
1626Chiperceni3627,5999,32381,51999,5382,0246,7
1627Ciocîlteni3740,81004,02520,02119,648,948,9351,5216,8
1628Clişova1650,3802,2830,5703,8126,717,6
1629Crihana1392,1733,8618,4503,0115,439,9
1630Cucuruzeni2664,8855,61551,41335,9215,5257,8
1631Donici3610,0893,22630,71323,31100,0207,486,1
1632Ghetlova3322,2966,72315,32015,5299,840,2
1633Isacova2095,1726,61285,51085,0200,583,0
1634Ivancea4831,8799,03640,23011,2629,0392,6
1635Jora de Mijloc5036,61076,83803,93370,6433,3155,9
1636Mălăieşti2232,2574,81480,11321,5158,6177,3
1638Mitoc2563,2940,61578,11255,6322,544,5
1637Mîrzeşti1887,8788,51025,6880,4145,273,7
1639Morozeni2855,5838,91972,01220,8528,7222,544,6
1640Neculăieuca1899,0858,41013,4858,0155,427,2
1641Orhei42701,92356,238439,535405,849,049,02984,71906,2
1642Pelivan4510,2867,93460,43032,1428,3181,9
1643Peresecina11086,31257,39498,96254,42300,0944,5330,1
1644Piatra3055,6840,82042,01741,8300,2172,8
1645Podgoreni1660,4821,9825,6701,8123,812,9
1646Pohorniceni1751,9649,21026,0920,6105,476,7
1647Pohrebeni3679,5862,52588,92268,9320,0228,1
1648Puţintei3152,7933,52167,71898,3269,451,5
1649Sămănanca1970,2651,01300,1809,5400,090,619,1
1650Selişte4991,1893,93897,23349,548,948,9498,8200,0
1651Step-Soci3719,5903,32718,71256,71200,0262,097,5
1652Susleni4279,91032,83004,92486,9518,0242,2
1653Teleşeu3433,8604,82776,81385,01250,0141,852,2
1654Trebujeni2043,1806,51187,9992,8195,148,7
1655Vatici3397,9763,92563,02316,4246,671,0
1656Vîşcăuţi2226,2858,41347,71179,6168,120,1
1657Zahoreni2025,2804,61128,7908,748,948,9171,191,9
1658Zorile1792,9724,8979,8868,5111,388,3
 
Rezina194062,838296,9149337,2127446,956,51640,43640,21098,41173,8927,651,3389,12314,013240,0999,26428,7
Total nivelul II128012,719040,7106184,089981,256,51640,43588,91098,41173,8927,6389,12198,07719,8999,22788,0
Total nivelul I66050,119256,243153,237465,751,351,3116,05520,23640,7
1659Consiliul raional128012,719040,7106184,089981,256,51640,43588,91098,41173,8927,6389,12198,07719,8999,22788,0
1660Buşăuca907,5771,2117,6117,618,7
1661Cinişeuţi3951,6577,53081,32721,951,351,3308,1292,8
1662Cogîlniceni1694,0754,9879,1819,559,660,0
1663Cuizăuca2324,4635,81559,21393,0166,2129,4
1664Echimăuţi2707,3845,21765,01535,7229,397,1
1665Ghiduleni977,2840,5122,7122,714,0
1666Gordineşti1455,3592,7787,3670,1117,275,3
1667Horodişte2036,5786,81086,3789,4116,0180,9163,4
1668Ignăţei3240,0801,22328,32063,2265,1110,5
1669Lalova2131,2838,41109,8936,2173,6183,0
1670Lipceni1396,4781,5561,2501,559,753,7
1671Mateuţi2664,5782,01807,31571,1236,275,2
1672Meşeni1799,6770,6947,4847,599,981,6
1673Mincenii de Jos643,6488,776,176,178,8
1675Otac1224,8794,0352,9287,565,477,9
1676Păpăuţi2266,7811,31404,31242,0162,351,1
1677Pecişte2673,5901,61641,61437,9203,7130,3
1678Pereni1380,9611,2672,8604,668,296,9
1679Pripiceni-Răzeşi2004,7633,71271,61138,9132,799,4
1674Rezina18463,71363,015924,914271,11653,81175,8
1680Saharna Nouă1608,3835,7742,6574,4168,230,0
1681Sîrcova2509,4936,91441,71199,2242,5130,8
1682Solonceni2035,1862,41078,1883,9194,294,6
1684Trifeşti541,7291,388,888,8161,6
1683Ţareuca3412,2948,12305,31977,1328,2158,8
 
Rîşcani233660,147766,0180404,9152718,4500,091,33629,43629,31223,01474,4591,597,8242,6200,018415,51221,05489,2
Total nivelul II155081,926797,8126666,7106658,6500,091,33629,43531,51223,01474,4591,5242,611034,91221,01617,4
Total nivelul I78578,220968,253738,246059,897,897,8200,07380,63871,8
1685Consiliul raional155081,926797,8126666,7106658,6500,091,33629,43531,51223,01474,4591,5242,611034,91221,01617,4
1687Alexăndreşti920,5140,0683,7584,299,596,8
1688Aluniş2425,4858,81539,91336,5203,426,7
1689Borosenii Noi1827,4841,0941,4746,2195,245,0
1690Branişte1788,5842,1884,0731,3152,762,4
1691Corlăteni6215,9912,84964,94309,9655,0338,2
1699Costeşti3873,0535,52960,62517,0443,6376,9
1692Duruitoarea Nouă2116,5769,91334,71234,1100,611,9
1686Gălăşeni2015,7741,71225,51044,0181,548,5
1693Grinăuţi1671,3769,3884,7758,6126,117,3
1694Hiliuţi1908,3704,91122,5866,7255,880,9
1695Horodişte1319,9700,1590,9497,193,828,9
1696Malinovscoe1404,5677,1688,4559,6128,839,0
1697Mihăileni4219,21089,82884,32340,948,948,9494,5245,1
1698Nihoreni3378,7931,52244,51893,0351,5202,7
1701Petruşeni1401,4620,2683,9565,4118,597,3
1702Pîrjota1688,5742,0904,8720,9183,941,7
1703Pociumbăuţi1090,2594,2457,3387,070,338,7
1704Pociumbeni2021,3687,01270,81134,7136,163,5
1705Răcăria2611,8868,71715,61524,8190,827,5
1706Recea3817,0658,22976,52624,5352,0182,3
1700Rîşcani15685,91184,313434,412025,348,948,91360,21067,2
1708Singureni2224,0632,71512,21300,5211,779,1
1709Sturzeni1393,2704,9652,5523,4129,135,8
1707Şaptebani1354,3385,8857,7681,9175,8110,8
1710Şumna1119,0717,7387,9331,056,913,4
1712Vasileuţi3113,7982,61988,21649,3338,9142,9
1711Văratic2814,4815,21944,81698,9245,954,4
1713Zăicani3158,7860,22001,61473,1200,0328,5296,9
 
Sîngerei311597,856664,7247795,0214089,5100,12726,56323,32162,91906,61949,657,2247,022608,41947,27138,1
Total nivelul II205451,332875,3171203,7147340,9100,12726,56266,12162,91906,61949,6247,012822,91947,21372,3
Total nivelul I106146,523789,476591,366748,657,257,29785,55765,8
1714Consiliul raional205451,332875,3171203,7147340,9100,12726,56266,12162,91906,61949,6247,012822,91947,21372,3
1715Alexăndreni7625,21268,65554,84879,3675,5801,8
1716Bălăşeşti3742,4942,52656,62381,8274,8143,3
1717Bilicenii Noi2597,4802,41504,31287,6216,7290,7
1718Bilicenii Vechi4359,1947,03277,12885,1392,0135,0
1733Biruinţa5146,2281,14533,84177,8356,0331,3
1719Bursuceni1941,4857,31036,3881,4154,947,8
1720Chişcăreni6476,61218,54290,13655,1635,0968,0
1721Ciuciuieni1727,8758,9912,5773,6138,956,4
1722Copăceni2989,2964,11940,21601,7338,584,9
1723Coşcodeni3225,1894,42213,41905,7307,7117,3
1724Cotiujenii Mici1772,0806,0833,5634,3199,2132,5
1725Cubolta2555,8815,61672,01453,8218,268,2
1726Dobrogea Veche2484,4558,11764,41566,6197,8161,9
1727Drăgăneşti3710,0825,12669,82318,2351,6215,1
1728Dumbrăviţa3029,6940,01898,11632,1266,0191,5
1729Grigorăuca3207,3782,72336,82053,4283,487,8
1730Heciul Nou3979,9993,82749,22449,1300,1236,9
1731Iezărenii Vechi2676,7908,81688,71477,8210,979,2
1732Izvoare1687,8650,3860,2759,9100,3177,3
1735Pepeni6600,31267,85121,14432,7688,4211,4
1736Prepeliţa3955,11090,52749,22347,4401,8115,4
1737Rădoaia6161,91176,94806,24168,3637,9178,8
1734Sîngerei15665,11431,713590,211954,657,257,21578,4643,2
1738Sîngereii Noi5705,01176,84417,73812,3605,4110,5
1740Tăura Veche1427,9782,5556,9484,172,888,5
1739Ţambula1697,3648,0958,2774,9183,391,1
 
Soroca324932,264502,9250469,8208901,491,34235,54604,71800,31802,9589,8147,0264,72432,028358,71846,29959,5
Total nivelul II210180,935290,6170025,9143933,991,32267,04457,71800,31802,9589,8264,717429,81846,24864,4
Total nivelul I114751,329212,380443,964967,51968,5147,0147,02432,010928,95095,1
1741Consiliul raional210180,935290,6170025,9143933,991,32267,04457,71800,31802,9589,8264,717429,81846,24864,4
1742Bădiceni3089,8714,12204,71857,8346,9171,0
1743Băxani1629,7762,7806,6712,793,960,4
1744Bulboci2629,5914,11631,71397,4234,383,7
1745Căinarii Vechi2822,0943,61721,81392,7329,1156,6
1746Cosăuţi2930,4783,31982,81596,1386,7164,3
1747Cremenciug1696,1699,8970,3865,9104,426,0
1748Dărcăuţi2776,1856,71886,71333,6400,0153,132,7
1749Dubna659,8548,382,882,828,7
1750Egoreni1743,2683,71017,4902,9114,542,1
1751Holoşniţa2221,3839,11253,61101,0152,6128,6
1752Hristici1774,6804,1953,4819,7133,717,1
1753Iarova1359,7679,9656,2559,696,623,6
1754Nimereuca3575,71066,42332,51955,4377,1176,8
1755Oclanda1125,3592,6517,3454,263,115,4
1756Ocolina2974,7892,21900,41701,1199,3182,1
1758Parcani2939,4888,61923,4844,0876,6202,8127,4
1759Pîrliţa1429,8728,1673,0588,085,028,7
1760Racovăţ4214,61023,63129,52728,1401,461,5
1761Redi-Cereşnovăţ1318,4732,5559,3460,299,126,6
1762Regina Maria1664,1476,71099,21020,079,288,2
1763Rubleniţa3787,0992,32640,42216,6423,8154,3
1764Rudi1684,4665,0986,5869,2117,332,9
1765Schineni2448,7844,21530,51359,3171,274,0
1757Soroca35039,33205,529818,223594,41968,5147,0147,04108,32015,6
1768Stoicani2408,9643,41639,41491,2148,2126,1
1766Şeptelici1946,3479,81403,51138,4150,0115,163,0
1767Şolcani2275,5491,41700,81380,3150,0170,583,3
1769Tătărăuca Veche2253,1890,21247,81036,8211,0115,1
1770Trifăuţi1748,0691,11035,6922,8112,821,3
1773Vasilcău3141,4585,52299,22004,0295,2256,7
1771Vădeni2627,2933,81616,41366,0250,477,0
1772Vărăncău3886,9881,92788,62402,0386,6216,4
1774Visoca1892,4769,51066,3855,4210,956,6
1775Voloviţa2661,0676,81867,91645,1222,8116,3
1776Zastînca2377,0831,81500,21251,0249,245,0
 
Străşeni393490,252862,3332887,1232436,797,42500,86190,82135,22051,21337,0146,9520,571206,218611,21844,07740,8
Total nivelul II251813,230071,1218818,8148891,697,42500,86043,92135,22051,21337,0520,551160,08281,11844,02923,3
Total nivelul I141677,022791,2114068,383545,1146,9146,920046,210330,14817,5
1777Consiliul raional251813,230071,1218818,8148891,697,42500,86043,92135,22051,21337,0520,551160,08281,11844,02923,3
1791Bucovăţ1764,5603,11076,2859,0217,285,2
1778Căpriana6022,3908,94893,13064,71550,0278,4220,3
1779Chirianca2377,2743,91569,9801,8650,0118,163,4
1780Codreanca3713,4920,02668,81845,3550,0273,5124,6
1781Cojuşna11590,7899,910107,27162,12170,0775,1583,6
1782Dolna2001,2734,01242,61114,9127,724,6
1783Găleşti3512,01002,22349,61514,3500,0335,3160,2
1784Ghelăuza2604,6832,91720,81572,1148,750,9
1785Grebleşti1517,7687,8803,0717,385,726,9
1786Lozova6799,71284,55279,84024,048,948,9450,0756,9235,4
1787Micăuţi4614,9327,93966,72876,9740,0349,8320,3
1788Micleuşeni2627,8933,51660,61330,049,149,1281,533,7
1789Negreşti2283,6277,91876,11715,2160,9129,6
1790Oneşti1436,9356,7902,2803,498,8178,0
1793Pănăşeşti6958,8885,55823,83156,32300,0367,5249,5
1794Rădeni6747,6993,25642,63514,71748,2379,7111,8
1795Recea3801,1908,82764,41901,1570,0293,3127,9
1796Romăneşti2660,8443,62141,91687,0300,0154,975,3
1797Roşcani2651,7764,91840,61244,2400,0196,446,2
1798Scoreni4303,01108,93014,72091,4480,0443,3179,4
1799Sireţi9363,71103,07903,55105,42098,0700,1357,2
1792Străşeni32712,91970,329907,225289,048,948,92220,02349,3835,4
1800Tătăreşti2717,7766,01915,81742,0173,835,9
1801Ţigăneşti3954,1771,13124,01178,81800,0145,259,0
1802Voinova3883,4807,33048,41348,51520,0179,927,7
1803Vorniceni5391,5914,14238,73652,9585,8238,7
1804Zubreşti3664,2841,32586,12232,8353,3236,8
 
Şoldăneşti164636,134177,4126728,9107777,954,6747,03848,21689,41144,4605,551,3357,62041,811349,6909,83729,8
Total nivelul II105574,216648,287816,773395,254,6747,03796,91689,41144,4605,5357,62041,86871,4909,81109,3
Total nivelul I59061,917529,238912,234382,751,351,34478,22620,5
1805Consiliul raional105574,216648,287816,773395,254,6747,03796,91689,41144,4605,5357,62041,86871,4909,81109,3
1806Alcedar2302,4778,71369,81217,4152,4153,9
1807Chipeşca2120,4737,71342,61172,7169,940,1
1808Climăuţii de Jos2333,6814,61207,51059,8147,7311,5
1809Cobîlea2625,51022,21521,81225,8296,081,5
1810Cotiujenii Mari5923,3919,64779,14392,3386,8224,6
1811Cuşmirca2438,3919,91486,41235,2251,232,0
1812Dobruşa2526,7844,31487,51327,6159,9194,9
1813Fuzăuca1570,2747,7810,5723,587,012,0
1814Găuzeni2767,9847,41905,31750,6154,715,2
1815Glinjeni902,8755,7103,1103,144,0
1816Mihuleni1424,9760,5614,6546,368,349,8
1817Olişcani3596,4954,82576,12256,8319,365,5
1819Parcani1696,7707,4888,5798,989,6100,8
1820Pohoarna2377,9755,01570,01368,8201,252,9
1821Poiana1664,4752,4863,4764,798,748,6
1822Răspopeni3711,8881,02623,32271,951,351,3300,1207,5
1823Rogojeni470,6320,483,983,966,3
1824Salcia1015,2785,5115,1115,1114,6
1825Sămăşcani2126,5848,61257,41095,2162,220,5
1826Şestaci1329,4238,7971,8845,4126,4118,9
1827Şipca781,8668,382,782,730,8
1818Şoldăneşti10835,4595,59794,79087,3707,4445,2
1828Vadul-Raşcov2519,8873,31457,11242,5214,6189,4
 
Ştefan Vodă254011,947186,0200205,6169727,572,23190,74233,51305,31891,6531,051,3454,33850,017799,91331,8431,76188,6
Total nivelul II160323,028153,1130199,0110780,872,23190,74182,21305,31891,6531,0454,3500,010141,31331,81970,9
Total nivelul I93688,919032,970006,658946,751,351,33350,07658,6431,74217,7
1829Consiliul raional160323,028153,1130199,0110780,872,23190,74182,21305,31891,6531,0454,3500,010141,31331,81970,9
1830Alava1569,1601,7894,8843,651,272,6
1831Antoneşti2954,9926,71955,31650,3305,072,9
1832Brezoaia1831,2654,01106,2997,5108,771,0
1834Carahasani4560,6930,33141,21721,81100,0319,4254,1235,0
1833Căplani3807,51069,22551,82157,9393,9186,5
1835Cioburciu5126,9881,64155,43844,5310,989,9
1836Copceac3238,7796,72245,61971,1274,5196,4
1837Crocmaz3809,4865,12769,62454,3315,3174,7
1838Ermoclia4680,21055,03471,43004,6466,8153,8
1839Feşteliţa5513,0975,24250,32704,81200,0345,5287,5
1840Marianca de Jos978,2332,7607,1544,262,938,4
1841Olăneşti5823,31060,54586,24007,2579,0176,6
1843Palanca2740,0657,21982,31775,8206,5100,5
1844Popeasca4147,5693,13246,72953,4293,3207,7
1845Purcari3255,6336,42521,02227,3293,7398,2
1846Răscăieţi4262,01018,63173,92788,2385,769,5
1847Semionovca1612,0587,9990,7908,482,333,4
1848Slobozia4275,7978,43168,12748,6419,5129,2
1842Ştefan Vodă12164,8723,010638,68727,91050,0860,7803,2
1849Ştefăneşti2340,4743,51532,51402,5130,064,4
1850Talmaza7911,11450,36139,55288,851,351,3799,4321,3
1851Tudora2803,7614,02049,81821,5228,3139,9
1852Volintiri4283,11081,82828,62402,5426,1177,6195,1
 
Taraclia151271,029440,9116603,497849,758,41821,12723,21153,8744,3694,759,870,613375,1775,95226,7
Total nivelul II99727,817780,180025,365893,058,41821,12663,41153,8744,3694,770,68813,5775,91922,4
Total nivelul I51543,211660,836578,131956,759,859,84561,63304,3
1853Consiliul raional99727,817780,180025,365893,058,41821,12663,41153,8744,3694,770,68813,5775,91922,4
1854Albota de Jos2389,0638,21594,61418,0176,6156,2
1855Albota de Sus3633,1803,42470,62227,8242,8359,1
1856Aluatu704,7583,587,887,833,4
1857Balabanu1771,2633,61067,3960,3107,070,3
1858Budăi1616,9749,3817,0714,2102,850,6
1859Cairaclia2031,4772,91142,9936,7206,2115,6
1860Cealîc1775,9771,6988,0879,4108,616,3
1861Corten3298,6842,02279,01947,2331,8177,6
1862Musaitu1057,3679,199,099,0279,2
1863Novosiolovca2395,1771,81527,51360,0167,595,8
1865Salcia747,2613,035,635,698,6
1864Taraclia16245,21470,913877,212286,859,859,81530,6897,1
1866Tvardiţa6705,41084,35375,64740,2635,4245,5
1867Valea Perjei4582,11005,83330,22802,7527,5246,1
1868Vinogradovca2590,1241,41885,81683,4202,4462,9
 
Teleneşti246423,852521,9186972,3159511,768,32154,74367,51819,21233,6939,7375,01500,017846,41523,7407,16522,5
Total nivelul II155465,126305,7127138,5108871,068,32154,74367,51819,21233,6939,7375,010153,31523,72020,9
Total nivelul I90958,726216,259833,850640,71500,07693,1407,14501,6
1869Consiliul raional155465,126305,7127138,5108871,068,32154,74367,51819,21233,6939,7375,010153,31523,72020,9
1870Băneşti4507,7966,93377,33004,6372,7163,5
1871Bogzeşti1194,3640,3463,5396,067,590,5
1872Brînzenii Noi3692,1937,62586,21762,1500,0324,1168,3
1873Budăi3198,6709,42233,82014,0219,8255,4
1874Căzăneşti4105,5826,63040,52695,2345,3238,4
1876Chiştelniţa4289,21037,93103,32729,2374,1148,0
1877Chiţcanii Vechi3224,9888,42129,01655,3200,0273,7207,5
1878Ciulucani2722,3790,51902,81733,3169,529,0
1875Cîşla1515,0673,2813,9716,997,027,9
1879Codrul Nou1631,6737,5849,4771,977,544,7
1880Coropceni2660,5718,41812,11653,3158,8130,0
1881Crăsnăşeni1904,3779,51002,7875,3127,4122,1
1882Ghiliceni2785,2996,21755,11467,8287,333,9
1883Hirişeni2286,2842,51284,51105,2179,3159,2
1884Ineşti2988,0931,91906,91645,6261,3149,2
1885Leuşeni2320,5857,91314,01105,5208,5148,6
1886Mîndreşti4446,01124,43222,22706,9515,399,4
1887Negureni4069,9947,62969,62652,2317,4152,7
1888Nucăreni2621,5760,41785,1874,7800,0110,476,0
1890Ordăşei1523,3748,8649,5551,997,6125,0
1891Pistruieni1695,6745,3789,0669,0120,0161,3
1892Ratuş2118,7887,81146,7933,7213,084,2
1893Sărătenii Vechi2956,6760,61871,11560,5310,6324,9
1894Scorţeni3115,1943,61987,51712,9274,6184,0
1895Suhuluceni2541,2856,31482,51277,9204,6202,4
1889Teleneşti8804,2897,37399,66393,81005,8507,3
1897Tîrşiţei1981,5882,61031,0835,7195,367,9
1896Ţînţăreni2572,4874,41589,11388,9200,2108,9
1898Văsieni1945,6822,81104,8954,5150,318,0
1899Verejeni4214,01005,92601,12256,8344,3407,1199,9
1900Zgărdeşti1327,2623,7630,0540,189,973,5
 
Ungheni417973,169162,4336665,3286651,75500,0129,53668,07144,01710,23325,01725,0383,82658,328629,42284,412145,4
Total nivelul II265206,038817,5220959,8187547,95500,0129,51958,07144,01710,23325,01725,0383,8200,016196,02284,45428,7
Total nivelul I152767,130344,9115705,599103,81710,02458,312433,46716,7
1901Consiliul raional265206,038817,5220959,8187547,95500,0129,51958,07144,01710,23325,01725,0383,8200,016196,02284,45428,7
1902Agronomovca1865,9676,31159,91041,0118,929,7
1903Alexeevca1751,7786,1891,5761,4130,174,1
1904Boghenii Noi2856,1804,11973,51797,6175,978,5
1905Buciumeni1767,8812,1896,4746,4150,059,3
1906Bumbăta2520,4934,11529,01274,0255,057,3
1907Buşila2793,5786,71936,51727,1209,470,3
1908Cetireni2560,2784,51644,41422,1222,3131,3
1909Chirileni2759,9871,41728,91518,3210,6159,6
1910Cioropcani2548,0863,81480,31184,1296,2203,9
1911Condrăteşti1848,8811,4909,3771,6137,7128,1
1912Corneşti2430,9843,51459,31216,6242,7128,1
1923Corneşti, oraşul3424,5696,92527,62176,8350,8200,0
1913Cornova4451,6751,33653,01077,22458,3117,547,3
1914Costuleni3746,3976,82627,92263,7364,2141,6
1915Floriţoaia Veche3560,8870,52620,62373,8246,869,7
1916Hîrceşti1704,6949,8719,9500,9219,034,9
1917Măcăreşti5760,51153,44489,83971,7518,1117,3
1918Măgurele2009,4784,01169,21068,1101,156,2
1919Mănoileşti4899,81041,23696,03319,4376,6162,6
1920Morenii Noi1778,5713,61030,3876,3154,034,6
1921Năpădeni1603,6701,1833,0728,1104,969,5
1922Negurenii Vechi3116,1881,42142,71917,8224,992,0
1925Petreşti4462,11084,83175,62680,9494,7201,7
1926Pîrliţa6624,21062,55314,74657,8656,9247,0
1927Rădenii Vechi2520,7711,51629,21430,3198,9180,0
1928Sculeni6465,5799,15083,54488,8594,7582,9
1929Sineşti1913,1827,11066,5930,3136,219,5
1930Teşcureni1747,3694,7999,7878,5121,252,9
1931Todireşti5577,61063,84327,93837,9490,0185,9
1924Ungheni50704,73010,245087,539533,21710,03844,32607,0
1932Unţeşti2166,7796,61300,81111,0189,869,3
1933Valea Mare5257,5978,74031,43664,8366,6247,4
1934Zagarancea3568,8821,92569,72156,3413,4177,2
 
1210UTA Găgăuzia506369,9478793,8409745,0146,919401,511377,45308,52131,82756,91012,6167,62317,532602,03203,527576,1

 

* În scopul implementării prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, cheltuielile de personal incluse în transferurile cu destinaţie specială pentru învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal sînt estimate în funcţie de necesităţile identificate la nivel de fiecare instituţie de învăţământ şi nu sunt parte a costului standard per elev.

** Volumul transferurilor cu destinaţie specială din Fondul rutier (pentru unităţile administrativ-teritoriale de nivelul II, în funcţie de numărul kilometrilor echivalenţi administraţi) constituie 376619,7 mii de lei, inclusiv pentru municipiul Bălţi – 1595,7 mii de lei, municipiul Chişinău – 56066,8 mii de lei şi UTA Găgăuzia – 15016,9 mii de lei, iar volumul transferurilor cu destinaţie specială în cuantum de 50% din volumul total al taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova (pentru unităţile administrativ-teritoriale de nivelul I, calculate proporţional numărului populaţiei din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respectiv) constituie 390000,0 mii de lei, inclusiv municipiul Bălţi – 14349,8 mii de lei, municipiul Chişinău – 74854,4 mii de lei şi UTA Găgăuzia – 17585,1 mii de lei.”