L E G E A
bugetului de stat pentru anul 2019
nr. 303 din 30.11.2018
Monitorul Oficial nr.504-511/842 din 22.12.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Art.1. – (1) Bugetul de stat pentru anul 2019 se aprobă la venituri în sumă de 40633531,5 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 46336817,6 mii de lei, cu un deficit în sumă de 5703286,1 mii de lei.
(2) Indicatorii generali şi sursele de finanţare ale bugetului de stat se prezintă în anexa nr.1.
(3) Componenţa veniturilor bugetului de stat şi sursele de finanţare a soldului bugetar se prezintă în anexa nr.2.
(4) Bugetele autorităţilor finanţate de la bugetul de stat la cheltuieli şi resurse se prezintă în anexa nr.3.
(5) Cheltuielile bugetului de stat conform clasificaţiei funcţionale se prezintă în anexa nr.4.
(6) Volumul cheltuielilor de personal pe autorităţi publice centrale se prezintă în anexa nr.5.
[Art.1 modificat prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Capitolul II
REGLEMENTĂRI SPECIFICE
Art.2. – În bugetele unor autorităţi/instituţii bugetare, conform domeniilor de competenţă, se aprobă alocaţii pentru scopuri specifice după cum urmează:
a) pentru fondul rutier – în sumă de 1024089,1 mii de lei. Defalcările anuale din volumul total al accizelor la produsele petroliere, cu excepţia gazului lichefiat, nu vor depăşi 34,84%;
b) pentru Programul de reparaţie a drumurilor publice naţionale (în limitele localităţilor), locale, comunale şi a străzilor – în sumă de 950000,0 mii de lei;
c) pentru realizarea procesului de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, inclusiv în bază de proiecte individuale – în sumă de 3280,0 mii de lei;
d) pentru Fondul pentru eficienţă energetică – în sumă de 40000,0 mii de lei;
e) pentru Fondul naţional pentru dezvoltare regională –în sumă de 220000,0 mii de lei;
f) pentru Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural – în sumă de 950000,0 mii de lei. Modul de repartizare a mijloacelor din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural se stabileşte printr-un regulament aprobat de către Guvern;
g) pentru Fondul viei şi vinului – în sumă de 47789,5 mii de lei, dintre care 25789,5 mii de lei din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural;
h) pentru Fondul ecologic naţional – în sumă de 298950,0 mii de lei;
i) pentru formarea profesională a cadrelor didactice şi de conducere din învăţămîntul general şi pentru dezvoltarea conţinuturilor curriculare la disciplinele şcolare din învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal – în sumă de 33417,2 mii de lei, pentru implementarea standardelor minime educaţionale – în sumă de 15223,8 mii de lei, din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma învăţămîntului în Moldova”;
j) pentru susţinerea proiectelor/programelor culturale ale asociaţiilor obşteşti – în sumă de 6030,5 mii de lei şi pentru susţinerea activităţii teatrelor, a circului şi a organizaţiilor concertistice – în sumă de 165700,8 mii de lei;
k) pentru compensarea parţială a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii care se plătesc de către organizaţiile şi întreprinderile Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” – în sumă de 471,0 mii de lei, ale Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova – în sumă de 366,5 mii de lei şi ale Societăţii Invalizilor din Republica Moldova – în sumă de 260,0 mii de lei;
l) pentru procurarea de utilaj şi materie primă întreprinderilor Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” – în sumă de 2107,7 mii de lei, ale Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova – în sumă de 1684,5 mii de lei şi ale Societăţii Invalizilor din Republica Moldova – în sumă de 1672,6 mii de lei;
m) pentru crearea locurilor de muncă la întreprinderile Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” – în sumă de 250,0 mii de lei şi ale Societăţii Invalizilor din Republica Moldova – în sumă de 250,0 mii de lei;
n) pentru plata de către Asociaţia Surzilor din Republica Moldova a serviciilor de traducere a limbajului prin semne al persoanelor surde, mute ori surdomute, acordate de interpreţi la solicitarea acestor persoane – în sumă de 289,2 mii de lei;
o) pentru Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv – în sumă de 8000,0 mii de lei, dintre care în scop de pregătire şi participare a sportivilor moldoveni la competiţii internaţionale – în sumă de 5700,0 mii de lei, în scop de procurare a preparatelor nutritive, a utilajului şi inventarului sportiv – în sumă de 2300,0 mii de lei;
p) pentru Comitetul Paralimpic al Republicii Moldova – în sumă de 1000,0 mii de lei în scop de pregătire a lotului naţional paralimpic pentru Jocurile Paralimpice din anul 2020;
q) pentru Fondul de susţinere a populaţiei – în sumă de 86108,9 mii de lei, inclusiv 64244,5 mii de lei pentru finanţarea pachetului minim de servicii sociale de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea;
r) pentru finanţarea partidelor politice – în sumă de 40000,0 mii de lei;
s) pentru finanţarea investiţiilor capitale pe autorităţi publice centrale – în sumă de 1665393,6 mii de lei, cu repartizarea lor conform anexei nr.6;
t) în bugetul Fondului de investiţii sociale, pentru lucrări de renovare a instituţiilor de învăţămînt primar, gimnazial şi liceal din subordinea autorităţilor publice locale – în sumă de 92046,7 mii de lei din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma învăţămîntului în Moldova”.
[Art.2 modificat prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Art.3. – Se aprobă în bugetul de stat alocaţii pentru:
a) transferuri către alte bugete şi fonduri:
– la bugetul asigurărilor sociale de stat – în sumă de 8158479,9 mii de lei, inclusiv pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat – 2137721,9 mii de lei;
– la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală – în sumă de 2813648,3 mii de lei, inclusiv pentru asigurarea unor categorii de persoane conform legislaţiei – 2719265,1 mii de lei, pentru realizarea programelor naţionale în domeniul ocrotirii sănătăţii – 72278,3 mii de lei şi din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova” – 22104,9 mii de lei;
– la bugetele locale – în sumă totală de 11957626,7 mii de lei, inclusiv pentru acoperirea veniturilor ratate de la impozitul pe venit din salariul persoanelor fizice şi de la alte impozite – 311783,2 mii de lei, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate din contul veniturilor proprii ale bugetelor locale pentru măsurile de protecţie socială şi infrastructura drumurilor finanţate din contul transferurilor cu destinaţie specială de la bugetul de stat – 5495,1 mii de lei, pentru acoperirea parţială a cheltuielilor aferente domeniilor proprii de activitate pentru implementarea prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar – 108055,9 mii de lei, pentru susţinerea copiilor plasaţi în servicii sociale de asistenţă parentală profesionistă şi case de copii de tip familial – 3627,3 mii de lei, din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma învăţămîntului în Moldova” pentru procurarea utilajului şi mobilierului şcolar – 14100,0 mii de lei, pentru dotarea laboratoarelor – 3000,0 mii de lei şi pentru formarea profesională a cadrelor didactice şi de conducere din instituţiile de învăţămînt preşcolar, gimnazial şi liceal în scopul implementării documentelor de politici curriculare – 3494,1 mii de lei. Pentru implementarea unui proiect-pilot de organizare a alimentaţiei în sistemul de învăţămînt, cheltuielile aferente alimentaţiei copiilor/elevilor din instituţiile publice de învăţămînt general din raionul Străşeni, începînd cu 1 aprilie 2019, vor fi gestionate de către Consiliul raional Străşeni. Repartizarea transferurilor la bugetele locale se efectuează conform anexei nr.7;
[Lit.b) art.3 abrogată prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
c) plata cotizaţiilor în organizaţiile internaţionale al căror membru este Republica Moldova – în sumă de 60930,8 mii de lei, pentru implementarea Strategiei de reformă a administraţiei publice (inclusiv cheltuieli de personal) – în sumă de 9000,0 mii de lei, pentru activităţi de reintegrare a ţării – în sumă de 15000,0 mii de lei. Repartizarea acestor alocaţii se va efectua în baza hotărîrilor de Guvern;
d) Fondul de rezervă şi Fondul de intervenţie ale Guvernului – în sumă de 40000,0 mii de lei şi, respectiv, în sumă de 82430,0 mii de lei;
e) susţinerea programului de granturi pentru iniţiativele tinerilor la nivel local – în sumă de 3000,0 mii de lei. Repartizarea acestor alocaţii se va efectua în modul stabilit de Guvern;
[Lit.f) art.3 abrogată prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
g) implementarea sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar – în sumă de 760497,6 mii de lei. Repartizarea acestor alocaţii pe autorităţi publice se va efectua în baza hotărîrilor de Guvern.
[Art.3 modificat prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
[Art.3 modificat prin Legea nr.27 din 11.03.2019, în vigoare 15.03.2019]
Art.4. – Pentru implementarea Programului de stat „Prima casă” se prevăd alocaţii în sumă de 12000,0 mii de lei, inclusiv 5000,0 mii de lei pentru onorarea garanţiilor de stat în cadrul programului. Repartizarea acestor alocaţii se va efectua în modul stabilit de Guvern.
[Art.4 modificat prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Art.5. – (1) Se prevăd mijloace financiare pentru:
a) majorarea capitalului social al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” – în sumă de 261665,0 mii de lei (echivalentul a 12,5 milioane de euro) din contul împrumutului acordat de Banca Europeană de Investiţii în cadrul Proiectului de achiziţie a locomotivelor şi de restructurare a infrastructurii feroviare;
b) proiectarea şi construcţia arenei polivalente de interes naţional în sumă de 100000,0 mii de lei, în calitate de aport în capitalul social al Societăţii cu Răspundere Limitată „Arena Naţională”.
(2) Alocarea mijloacelor prevăzute la alin.(1) se va efectua în baza hotărîrilor de Guvern.
[Art.5 modificat prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Art.6. – Mijloacele financiare primite de la bugetele componente ale bugetului public naţional de către autorităţile/instituţiile publice la autogestiune, întreprinderile de stat şi societăţile pe acţiuni, ai căror fondatori sînt autorităţile publice centrale şi locale, conform anexei nr.8, se gestionează prin Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanţelor.
Art.7. – Se stabileşte că, la situaţia din 31 decembrie 2019, datoria de stat internă nu va depăşi 24053,1 milioane de lei, datoria de stat externă – 34229,4 milioane de lei (echivalentul a 1901,6 milioane de dolari SUA). Soldul garanţiilor de stat externe va constitui zero lei, iar soldul garanţiilor de stat interne nu va depăşi 1100,0 milioane de lei.
[Art.7 modificat prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Art.8. – (1) Impozitul privat reprezintă o plată unică ce se percepe la efectuarea tranzacţiilor cu bunuri proprietate publică în procesul de privatizare, indiferent de tipul mijloacelor folosite.
(2) Subiecţi ai impunerii cu impozit privat sînt persoanele juridice şi persoanele fizice din Republica Moldova, precum şi persoanele juridice şi persoanele fizice străine, cărora, în procesul de privatizare, li se dau în proprietate privată bunuri proprietate publică.
(3) Obiecte ale impunerii cu impozit privat sînt bunurile proprietate publică, inclusiv acţiunile.
(4) Cota impozitului privat se stabileşte la 1% din valoarea de achiziţie a bunurilor proprietate publică supuse privatizării, inclusiv din valoarea acţiunilor supuse privatizării.
(5) Impozitul privat se achită pînă la semnarea contractului de vînzare-cumpărare şi se virează la bugetul de stat sau la bugetul local, în funcţie de apartenenţa bunului.
(6) Nu se achită impozit privat în cazul primirii gratuite în proprietate privată a bunurilor proprietate publică de către persoane fizice rezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător.
(7) În cazul rezoluţiunii contractului de vînzare-cumpărare, determinată de neexecutarea sau de executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de cumpărător, sumele plătite în calitate de impozit privat nu se restituie.
(8) Monitorizarea îndeplinirii prevederilor prezentului articol revine autorităţilor publice centrale sau locale, în funcţie de apartenenţa bunului proprietate publică.
Art.9. – (1) Se stabileşte preţul minim de comercializare cu amănuntul la ţigarete, poziţia tarifară 2402 20, pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019 după cum urmează:
Poziţia tarifară | Denumirea mărfii | Unitatea de măsură | Preţul minim de referinţă, în lei |
2402 20 | Ţigarete care conţin tutun: | ||
- cu filtru | 1 pachet/valoarea în lei | 25 | |
- fără filtru | 1 pachet/valoarea în lei | 19 |
(2) Preţul de vînzare cu amănuntul pentru ţigaretele (pachet unitar) cu filtru/fără filtru, poziţia tarifară 2402 20, nu poate fi mai mic decît preţul minim de referinţă stabilit la alin.(1).
(3) Comercializarea ţigaretelor cu filtru/fără filtru la preţuri mai mici decît preţurile minime de referinţă se sancţionează cu amendă în mărime de 50% din valoarea ţigaretelor respective, pornind de la preţul minim de referinţă respectiv, dar nu mai puţin de 1000 de lei.
(4) Amenda stabilită se percepe la bugetul de stat prin decizia adoptată de Serviciul Fiscal de Stat.
Art.10. – (1) Pentru calcularea, începînd cu 1 ianuarie 2019, a salariilor angajaţilor din sectorul bugetar, în conformitate cu prevederile Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, se stabileşte valoarea de referinţă în mărime de 1500 de lei.
(2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), se stabilesc următoarele valori de referinţă:
– în mărime de 1000 de lei – pentru persoanele cu funcţii de demnitate publică din cadrul Parlamentului;
– în mărime de 1100 de lei – pentru şefii de cabinet şi consilierii din cadrul cabinetului Preşedintelui Parlamentului, al Preşedintelui Republicii Moldova şi al Prim-ministrului;
– în mărime de 1300 de lei – pentru persoanele cu funcţii de demnitate publică din cadrul autorităţilor/instituţiilor finanţate de la bugetul de stat, cu excepţia persoanelor cu funcţii de demnitate publică din cadrul Parlamentului, a judecătorilor, a procurorilor, a inspectorilor-judecători, a secretarului general al Guvernului, a secretarilor de stat, a şefilor şi şefilor adjuncţi ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat;
– în mărime de 1600 de lei – pentru personalul didactic şi personalul de conducere din instituţiile de învăţămînt, cu excepţia directorilor (şefilor) instituţiilor de învăţămînt general şi profesional tehnic, pentru care valoarea de referinţă este de 1800 de lei;
– în mărime de 1600 de lei – pentru personalul care, conform anexelor la Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, se încadrează în clasele de salarizare de la 1 pînă la 25;
– în mărime de 1600 de lei – pentru corpul de ofiţeri din Inspectoratul Naţional de Patrulare al Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne (cu excepţia Companiei nr.1 din cadrul Batalionului nr.1 al Brigăzii de patrulare) şi din subdiviziunile deconcentrate ale Inspectoratului General al Poliţiei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi din Departamentul Trupelor de Carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne;
– în mărime de 1500 de lei – pentru secretarul general al Guvernului, secretarii de stat, şefii şi şefii adjuncţi ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat;
– în mărime de 1700 de lei – pentru corpul de subofiţeri din Inspectoratul Naţional de Patrulare al Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne (cu excepţia Companiei nr.1 din cadrul Batalionului nr.1 al Brigăzii de patrulare) şi din subdiviziunile deconcentrate ale Inspectoratului General al Poliţiei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi din Departamentul Trupelor de Carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne;
– în mărime de 1700 de lei – pentru consilierii pentru soluţionarea contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor (cu excepţia directorului general şi directorului general adjunct);
– în mărime de 2000 de lei – pentru personalul Serviciului de Informaţii şi Securitate, al Centrului Naţional Anticorupţie, al Autorităţii Naţionale de Integritate, al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi al Autorităţii Aeronautice Civile;
– în mărime de 2500 de lei – pentru judecători (cu excepţia judecătorilor din cadrul Curţii Constituţionale, al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Curţii Supreme de Justiţie), procurori, inspectori-judecători, inspectori din cadrul Inspecţiei procurorilor;
– în mărime de 2600 de lei – pentru judecătorii din cadrul Curţii Constituţionale, al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Curţii Supreme de Justiţie.
[Art.10 modificat prin Legea nr.63 din 05.07.2019, în vigoare 12.07.2019]
[Art.10 completat prin Legea nr.14 din 15.02.2019, în vigoare 22.03.2019]
Art.11. – (1) Determinarea cuantumului minim al chiriei bunurilor proprietate publică se prezintă în anexa nr.9.
(2) Se scutesc de plata chiriei (exceptînd plata serviciilor comunale):
a) autorităţile/instituţiile bugetare finanţate de la bugetul de stat şi uniunile de creaţie – pentru încăperile închiriate de la alte autorităţi/instituţii bugetare finanţate de la bugetul de stat, precum şi de la întreprinderile de stat al căror fondator este autoritatea ierarhic superioară acestora, fără drept de sublocaţiune;
b) întreprinderile de stat al căror fondator este Administraţia Naţională a Penitenciarelor – pentru încăperile închiriate de la instituţiile din cadrul sistemului penitenciar.
Art.12. – (1) Băncilor care au acordat pînă la 29 iulie 1994 credite preferenţiale pe termen lung cooperativelor de construcţie a locuinţelor înfiinţate pînă la 1 ianuarie 1993 şi care au început construcţia caselor pînă la această dată, băncilor care au acordat după 29 iulie 1994 astfel de credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor, specificate în Hotărîrea Parlamentului nr.209/1994, precum şi băncilor care au acordat credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor, specificate în hotărîrile Parlamentului nr.834/1996, nr.1588/1998, nr.1147/2000 şi nr.905/2002, în condiţiile prevăzute de aceste hotărîri, li se compensează de la bugetul de stat veniturile ratate prin acordarea acestor credite.
(2) În conformitate cu prevederile alin.(1), băncilor li se compensează şi veniturile ratate prin acordarea de credite preferenţiale şi de credite fără dobîndă categoriilor de persoane care, potrivit legislaţiei, beneficiază de acest drept, în funcţie de sursa de compensare a acestor pierderi prevăzută în actele normative.
(3) Sub incidenţa prevederilor alin.(1) şi (2) nu cad creditele folosite contrar destinaţiei.
Art.13. – Despăgubirile pentru persoanele care, potrivit legislaţiei, sînt supuse asigurării de stat obligatorii se plătesc, în baza documentelor perfectate de către serviciile de specialitate ale autorităţilor/instituţiilor în care sînt angajate aceste persoane, din mijloacele autorităţilor/instituţiilor respective.
Art.14. – (1) Comisioanele pentru serviciile de distribuire a compensaţiilor persoanelor supuse represiunilor politice, a compensaţiilor unice pentru conectarea la conducta de gaze naturale, a indemnizaţiilor unice pentru construcţia de case individuale sau de locuinţe cooperatiste, procurarea de spaţiu locativ sau restaurarea caselor vechi, a plăţilor sociale efectuate din mijloacele Fondului de susţinere a populaţiei şi a altor plăţi sociale cu destinaţie specială pentru unele categorii de populaţie prevăzute în bugetul de stat se stabilesc la încheierea contractelor între prestatorul de servicii de plată şi Ministerul Finanţelor, la valoarea maximă de 0,8% din suma distribuită.
(2) Comisioanele pentru serviciile de recepţionare a cererilor pentru indexare şi distribuire a sumelor indexate conform Legii nr.1530/2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii, prestate prin intermediul Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, se stabilesc la valoarea maximă de 10 lei pentru cererea recepţionată şi la valoarea maximă de 0,8% din suma distribuită.
(3) Comisionul pentru eliberarea numerarului de către bănci pentru plata prestaţiilor sociale specificate la alin.(1) şi (2) prin intermediul Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei” se stabileşte la valoarea maximă de 0,25% din suma eliberată şi se achită de la bugetul de stat.
(4) Comisioanele pentru serviciile de încasare prin alte instrumente de plată decît cardurile de plată de la populaţie, de la agenţii constatatori, de la perceptorii fiscali şi de la funcţionarii fiscali a plăţilor în Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanţelor (cu excepţia plăţii drepturilor de import-export), precum şi comisionul la restituirea plăţilor de la aceste bugete populaţiei se stabilesc în valoare maximă de 1,0% pentru o plată de la suma încasată/restituită, dar nu mai puţin de 1 leu şi nu mai mult de 2,5 lei, pe bază de contract încheiat de către Ministerul Finanţelor cu prestatorii de servicii de plată, şi se achită de la bugetul de stat.
(5) Comisioanele specificate la alin.(4) pentru bugetul asigurărilor sociale de stat şi fondurile obligatorii de asistenţă medicală vor fi restituite bugetului de stat.
Art.15. – (1) Se stabileşte achitarea de la bugetul de stat a comisioanelor pentru:
a) executarea prin sistemul automatizat de plăţi interbancare a documentelor de plată din sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor;
b) serviciile de ridicare în numerar a mijloacelor băneşti şi pentru deservirea operaţiunilor valutare în conturile bugetului de stat, ale bugetelor locale, ale autorităţilor/instituţiilor publice la autogestiune şi ale altor entităţi deservite prin Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanţelor;
c) serviciile de încasare prin carduri de plată de la populaţie a plăţilor la bugetele componente ale bugetului public naţional şi pentru restituirea plăţilor de la aceste bugete populaţiei;
d) serviciile bancare la deservirea conturilor destinate realizării proiectelor finanţate din surse externe, gestionate prin sistemul trezorerial;
e) serviciile de transfer/ridicare în numerar a mijloacelor băneşti, în baza documentelor executorii, din conturile bugetului de stat şi ale bugetelor locale;
f) menţinerea gropurilor sigilate destinate păstrării valorilor.
(2) Comisionul pentru recepţionarea de la persoanele fizice a drepturilor de import-export se achită de către organele vamale din mijloace proprii, pe bază de contract încheiat cu banca.
Art.16. – (1) Dobînzile calculate la soldurile mijloacelor băneşti ale bugetelor componente ale bugetului public naţional, ale autorităţilor/instituţiilor publice la autogestiune şi ale altor entităţi, aflate în conturile deschise în Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanţelor/bănci, se repartizează corespunzător bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
(2) Dobînzile calculate la soldurile mijloacelor băneşti în conturile deschise în bănci şi destinate realizării proiectelor finanţate din surse externe se virează integral la bugetele în a căror componenţă sînt incluse (bugetul de stat sau bugetele locale), cu excepţia dobînzilor calculate la soldurile mijloacelor băneşti ale Fondului de Dezvoltare Durabilă, care rămîn în gestiunea acestuia.
Art.17. – Prin derogare de la prevederile art.60 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014, Guvernul se autorizează să redistribuie alocaţiile aprobate prin prezenta lege între ministere, alte autorităţi/instituţii bugetare, ca urmare a reorganizării structurale a administraţiei publice centrale subordonate Guvernului, inclusiv în cazul modificării actelor normative sau al adoptării unor acte normative noi privind organizarea şi funcţionarea acestor entităţi.
Art.18. – Ministerul Finanţelor se autorizează:
a) să modifice, la cererea întemeiată a autorităţilor publice centrale, indicatorii stabiliţi ai bugetului de stat la venituri şi cheltuieli în funcţie de volumul granturilor, al donaţiilor, al sponsorizărilor şi al altor mijloace intrate suplimentar cu titlu gratuit în posesia autorităţilor/instituţiilor bugetare;
b) să redistribuie, la cererea întemeiată a autorităţilor publice centrale, între categorii economice de cheltuieli alocaţiile aprobate unei autorităţi bugetare, fără afectarea sumelor aprobate la nivel de program/subprogram;
c) să redistribuie, la propunerea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului:
– alocaţiile aprobate pentru Fondul naţional pentru dezvoltare regională, în baza deciziei Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale;
– alocaţiile aprobate pentru Fondul ecologic naţional, în baza deciziei Consiliului de administrare;
d) să redistribuie, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, mijloacele alocate pentru organizarea alegerilor parlamentare între Comisia Electorală Centrală şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în scopul constituirii şi funcţionării secţiilor de votare peste hotare;
e) să redistribuie, la propunerea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în baza cererilor întemeiate ale autorităţilor publice locale, alocaţiile aprobate pentru acordarea compensaţiilor băneşti personalului didactic din instituţiile publice de învăţămînt general, ca urmare a modificării numărului de beneficiari;
f) să redistribuie, la propunerea întemeiată a Agenţiei Naţionale pentru Cercetare şi Dezvoltare, mijloacele alocate pentru organizarea şi desfăşurarea concursurilor de proiecte, pe autorităţi publice centrale, fondatori ai instituţiilor din domeniul ştiinţei şi inovării;
g) să contracteze, pe parcursul anului bugetar, împrumuturi interne pe piaţa valorilor mobiliare de stat peste limitele prevăzute de bugetul de stat, cu scadenţă în anul 2019, pentru acoperirea decalajului temporar de casă al bugetului de stat;
h) să emită valori mobiliare de stat pentru crearea rezervei de lichidităţi în scopul reducerii riscului de lichiditate al bugetului de stat;
i) să recrediteze, din contul împrumuturilor externe, autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale, drept garanţie de rambursare servind inclusiv transferurile cu destinaţie generală de la bugetul de stat către bugetele locale respective;
j) să modifice raporturile dintre bugetul de stat şi bugetele locale în cazul delegării, în temei legal, a unor competenţe sau al retragerii lor, în cazul trecerii, în modul stabilit, a unor instituţii din subordinea autorităţilor publice locale în subordinea autorităţilor publice centrale şi viceversa, precum şi în cazul trecerii unor instituţii din subordinea autorităţilor publice locale de nivelul întîi în subordinea autorităţilor publice locale de nivelul al doilea şi viceversa;
k) să redistribuie transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat, prevăzute la anexa nr.7, între bugetele locale de nivelul întîi şi nivelul al doilea şi între bugetele locale de acelaşi nivel.
Art.19. – Guvernul se abilitează cu dreptul de a forma în componenţa bugetului de stat un fond de compensare pentru acoperirea necesităţilor stringente ale autorităţilor publice locale ca urmare a reformării sistemului de raporturi între bugetul de stat şi bugetele locale.
Art.20. – Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2019.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.303. Chişinău, 30 noiembrie 2018. |
Anexa nr.1
Indicatorii generali şi sursele de finanţare ale bugetului de stat
| ||
Denumirea | Cod | Suma, mii lei |
Venituri, total | 1 | 40633531,5 |
Impozite şi taxe | 11 | 37030100,0 |
Granturi primite | 13 | 1786233,8 |
Alte venituri | 14 | 1782500,0 |
Transferuri primite în cadrul bugetului public naţional | 19 | 34697,7 |
Cheltuieli, total | 2+3 | 46336817,6 |
dintre care: | ||
Cheltuieli de personal | 21 | 7281021,9 |
Transferuri acordate în cadrul bugetului public naţional | 29 | 22929754,9 |
Investiţii capitale în active materiale în curs de execuţie | 3192 | 1665393,6 |
Sold bugetar | -5703286,1 | |
Surse de finanţare, total | 5703286,1 | |
Active financiare | 4 | 117352,0 |
Creanţe interne | 41 | 871765,5 |
Împrumuturi recreditate interne între bugete | 46 | 40763,7 |
Împrumuturi recreditate interne instituţiilor nefinanciare şi financiare | 47 | -801159,2 |
Creanţe externe | 48 | 5982,0 |
Datorii | 5 | 4466110,3 |
Datorii interne | 51 | 989549,0 |
Împrumuturi externe | 59 | 3476561,3 |
Modificarea soldului de mijloace băneşti | 9 | 1119823,8 |
[Anexa nr.1 în redacţia Legii nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
[Anexa nr.1 modificată prin Legea nr.27 din 11.03.2019, în vigoare 15.03.2019]
Anexa nr.2
Componenţa veniturilor bugetului de stat şi sursele de finanţare a soldului bugetar
| ||
Denumirea | Cod | Suma, mii lei |
Venituri, total | 1 | 40633531,5 |
Impozite şi taxe | 11 | 37030100,0 |
Impozite pe venit | 111 | 6899200,0 |
Impozit pe venitul persoanelor fizice | 1111 | 1604100,0 |
Impozit pe venitul persoanelor juridice | 1112 | 5295100,0 |
Impozite pe proprietate | 113 | 52000,0 |
Impozite pe proprietate cu caracter ocazional | 1133 | 10000,0 |
Alte impozite pe proprietate | 1136 | 42000,0 |
Impozite şi taxe pe mărfuri şi servicii | 114 | 28217200,0 |
Taxa pe valoarea adăugată | 1141 | 20588600,0 |
Accize | 1142 | 6294319,1 |
Taxe pentru servicii specifice | 1144 | 10750,0 |
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi pentru practicarea unor genuri de activitate | 1145 | 388035,9 |
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii | 1146 | 935495,0 |
Taxa asupra comerţului exterior şi operaţiunilor externe | 115 | 1861700,0 |
Taxe vamale şi alte taxe de import | 1151 | 1231900,0 |
Alte taxe asupra comerţului exterior şi operaţiunilor externe | 1156 | 629800,0 |
Granturi primite | 13 | 1786233,8 |
Granturi primite de la guvernele altor state | 131 | 37803,6 |
Granturi curente primite de la guvernele altor state | 1311 | 37803,6 |
Granturi primite de la organizaţiile internaţionale | 132 | 1748430,2 |
Granturi curente primite de la organizaţiile internaţionale | 1321 | 1612179,2 |
Granturi capitale primite de la organizaţiile internaţionale | 1322 | 136251,0 |
Alte venituri | 14 | 1782500,0 |
Venituri din proprietate | 141 | 285188,3 |
Dobînzi încasate | 1411 | 150550,7 |
Dividende primite | 1412 | 131270,0 |
Renta | 1415 | 3367,6 |
Venituri din vînzarea mărfurilor şi serviciilor | 142 | 999226,6 |
Taxe şi plăţi administrative | 1422 | 298558,9 |
Comercializarea mărfurilor şi serviciilor de către instituţiile bugetare | 1423 | 700667,7 |
Amenzi şi sancţiuni | 143 | 386548,3 |
Donaţii voluntare | 144 | 22455,6 |
Alte venituri şi venituri neidentificate | 145 | 89081,2 |
Transferuri primite în cadrul bugetului public naţional | 19 | 34697,7 |
Transferuri primite între bugetul de stat şi bugetele locale | 191 | 34697,7 |
Surse de finanţare, total | 5703286,1 | |
Active financiare | 4 | 117352,0 |
Creanţe interne | 41 | 871765,5 |
Acţiuni şi alte forme de participare în capital în interiorul ţării | 415 | -158234,5 |
Alte creanţe interne ale bugetului | 418 | 1030000,0 |
Împrumuturi recreditate interne între bugete | 46 | 40763,7 |
Împrumuturi recreditate între bugetul de stat şi bugetele locale | 461 | 40763,7 |
Împrumuturi recreditate interne instituţiilor nefinanciare şi financiare | 47 | -801159,2 |
Împrumuturi recreditate instituţiilor nefinanciare | 471 | -287108,0 |
Împrumuturi recreditate instituţiilor financiare | 472 | -514051,2 |
Creanţe externe | 48 | 5982,0 |
Garanţii externe | 484 | 5982,0 |
Datorii | 5 | 4466110,3 |
Datorii interne | 51 | 989549,0 |
Valori mobiliare de stat, cu excepţia acţiunilor | 513 | 994549,0 |
Valori mobiliare de stat emise pe piaţa primară | 5131 | 1570000,0 |
Valori mobiliare de stat emise pentru alte scopuri | 5134 | -575451,0 |
Garanţii de stat interne | 514 | -5000,0 |
Garanţii de stat interne | 5141 | -5000,0 |
Împrumuturi externe | 59 | 3476561,3 |
Împrumuturi externe | 595 | 3476561,3 |
Primirea împrumuturilor externe | 5691429,3 | |
Rambursarea împrumuturilor externe | -2214868,0 | |
Modificarea soldului de mijloace băneşti | 9 | 1119823,8 |
[Anexa nr.2 în redacţia Legii nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Anexa nr.3
Bugetele autorităţilor finanţate de la bugetul de stat 3.1. Cheltuieli
| ||
Denumirea | Cod | Suma, mii lei |
Secretariatul Parlamentului | 0101 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 163866,0 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 163866,0 | |
Activitatea Parlamentului | 0101 | 163866,0 |
Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova | 0102 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 34804,8 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 34804,8 | |
Activitatea Preşedintelui Republicii Moldova | 0201 | 34804,8 |
Curtea Constituţională | 0103 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 16964,0 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 16964,0 | |
Jurisdicţie constituţională | 0401 | 16964,0 |
Curtea de Conturi | 0104 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 51745,5 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 51745,5 | |
Auditul extern al finanţelor publice | 0510 | 51745,5 |
Cancelaria de Stat | 0201 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 514783,9 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 443546,4 | |
Exercitarea guvernării | 0301 | 88168,8 |
Servicii de suport pentru exercitarea guvernării | 0302 | 121004,9 |
e-Transformare a Guvernării | 0303 | 231872,7 |
Susţinerea diasporei | 2403 | 2500,0 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 26970,0 | |
Sistem de evaluare şi reevaluare a bunurilor imobiliare | 6904 | 26970,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 07 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 33263,0 | |
Asistenţă medicală de reabilitare şi recuperare | 8013 | 33263,0 |
Învăţămînt | 09 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 11004,5 | |
Învăţămînt superior | 8810 | 9973,3 |
Perfecţionarea cadrelor | 8812 | 1031,2 |
Ministerul Finanţelor | 0203 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 1334917,2 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 1334917,2 | |
Politici şi management în domeniul bugetar-fiscal | 0501 | 101398,9 |
Administrarea veniturilor publice | 0502 | 1195396,4 |
Inspecţia financiară | 0504 | 31373,7 |
Administrarea achiziţiilor publice | 0508 | 6748,2 |
Ministerul Justiţiei | 0204 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 697645,7 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 10075,1 | |
Servicii de arhivă | 1203 | 10075,1 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 687570,6 | |
Politici şi management în domeniul justiţiei | 4001 | 23443,0 |
Apărare a drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor | 4008 | 39750,6 |
Expertiză legală | 4009 | 11327,7 |
Sistem integrat de informare juridică | 4010 | 7695,6 |
Administrare judecătorească | 4015 | 23643,3 |
Asigurarea măsurilor alternative de detenţie | 4016 | 39694,5 |
Sistemul penitenciar | 4302 | 542015,9 |
Ministerul Afacerilor Interne | 0205 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 2704847,0 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 72391,3 | |
Politici şi management al rezervelor materiale ale statului | 2701 | 13667,7 |
Rezerve materiale ale statului | 2702 | 38450,0 |
Servicii de suport în domeniul rezervelor materiale ale statului | 2703 | 20273,6 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2473940,5 | |
Politici şi management în domeniul afacerilor interne | 3501 | 18538,9 |
Ordine şi siguranţă publică | 3502 | 1314790,1 |
Migraţie şi azil | 3503 | 28423,1 |
Trupe de carabinieri | 3504 | 154557,4 |
Servicii de suport în domeniul afacerilor interne | 3505 | 154272,2 |
Managementul frontierei | 3506 | 471176,6 |
Protecţia civilă şi apărarea împotriva incendiilor | 3702 | 332182,2 |
Protecţia mediului | 05 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 4052,4 | |
Managementul deşeurilor radioactive | 7006 | 4052,4 |
Ocrotirea sănătăţii | 07 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 81079,3 | |
Asistenţă medicală primară | 8005 | 25257,3 |
Asistenţă medicală spitalicească | 8010 | 55822,0 |
Învăţămînt | 09 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 73118,1 | |
Învăţămînt profesional tehnic postsecundar | 8809 | 12315,6 |
Învăţămînt superior | 8810 | 53516,6 |
Perfecţionarea cadrelor | 8812 | 7285,9 |
Protecţie socială | 10 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 265,4 | |
Protecţie a familiei şi copilului | 9006 | 101,7 |
Protecţie socială unor categorii de cetăţeni | 9019 | 163,7 |
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene | 0206 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 439919,6 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 439919,6 | |
Politici şi management în domeniul relaţiilor externe | 0601 | 41083,4 |
Promovarea intereselor naţionale prin intermediul antenelor diplomatice | 0602 | 398836,2 |
Ministerul Apărării | 0207 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 726679,6 |
Apărare naţională | 02 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 613194,3 | |
Politici şi management în domeniul apărării | 3101 | 12303,3 |
Servicii de suport în domeniul apărării naţionale | 3104 | 277745,7 |
Forţele Armatei Naţionale | 3106 | 323145,3 |
Ocrotirea sănătăţii | 07 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 79569,9 | |
Asistenţă medicală primară | 8005 | 13571,9 |
Asistenţă medicală spitalicească | 8010 | 65998,0 |
Învăţămînt | 09 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 30718,3 | |
Învăţămînt superior | 8810 | 30718,3 |
Protecţie socială | 10 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 3197,1 | |
Protecţie socială a unor categorii de cetăţeni | 9019 | 3197,1 |
Ministerul Economiei şi Infrastructurii | 0218 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 3895966,8 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 90334,7 | |
Servicii de suport pentru activitatea Parlamentului | 0103 | 670,9 |
Tehnologii informaţionale | 1504 | 89663,8 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 3805632,1 | |
Politici şi management în domeniul macroeconomic şi de dezvoltare a economiei | 5001 | 35658,4 |
Promovarea exporturilor | 5002 | 77343,7 |
Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii | 5004 | 140626,6 |
Protecţia drepturilor consumatorilor | 5008 | 11987,0 |
Securitate industrială | 5011 | 25322,2 |
Politici şi management în domeniul comerţului, alimentaţie publică şi prestări servicii | 5014 | 350,0 |
Politici şi management în sectorul energetic | 5801 | 18432,5 |
Reţele şi conducte de gaz | 5802 | 10990,0 |
Reţele electrice | 5803 | 24776,7 |
Eficienţă energetică şi surse regenerabile | 5804 | 45193,7 |
Reţele termice | 5805 | 49312,8 |
Dezvoltarea clusterială a sectorului industrial | 6002 | 69,8 |
Dezvoltarea bazei normative în construcţii | 6104 | 12604,2 |
Dezvoltarea drumurilor | 6402 | 3249515,6 |
Dezvoltarea transportului naval | 6403 | 18377,5 |
Dezvoltarea transportului feroviar | 6405 | 5336,5 |
Dezvoltarea transportului aerian | 6406 | 62034,4 |
Dezvoltarea sistemului naţional de standardizare | 6802 | 5200,0 |
Dezvoltarea sistemului naţional de metrologie | 6804 | 9920,5 |
Dezvoltarea sistemului naţional de acreditare | 6805 | 2580,0 |
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului | 0219 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 2507460,9 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 1914,7 | |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Biotehnologie” | 1605 | 1645,4 |
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat | 1908 | 269,3 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 1738991,3 | |
Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii | 5004 | 45392,6 |
Politici şi management în domeniul agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului | 5101 | 40371,9 |
Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură | 5102 | 460362,5 |
Creşterea şi sănătatea animalelor | 5103 | 9195,0 |
Dezvoltarea viticulturii şi vinificaţiei | 5104 | 49263,6 |
Subvenţionarea producătorilor agricoli | 5105 | 943064,2 |
Securitate alimentară | 5106 | 200,0 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcţia strategică „Biotehnologie” | 5107 | 78557,2 |
Sisteme de irigare şi desecare | 5108 | 860,0 |
Eficienţă energetică şi surse regenerabile | 5804 | 11592,0 |
Reglementare şi control al extracţiei resurselor minerale utile | 5902 | 2732,7 |
Explorarea subsolului | 5903 | 3781,0 |
Implementarea proiectelor de dezvoltare regională | 6105 | 18243,5 |
Dezvoltarea drumurilor | 6402 | 49761,9 |
Dezvoltarea turismului | 6602 | 25613,2 |
Protecţia mediului | 05 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 208400,1 | |
Prognozarea meteo | 5010 | 25437,5 |
Politici şi management în domeniul protecţiei mediului | 7001 | 41682,0 |
Colectarea, conservarea şi distrugerea poluanţilor organici persistenţi, a deşeurilor menajere solide şi a deşeurilor chimice | 7002 | 29559,8 |
Securitate ecologică a mediului | 7003 | 46925,3 |
Monitoringul calităţii mediului | 7004 | 52426,2 |
Protecţia şi conservarea biodiversităţii | 7005 | 10050,0 |
Radioprotecţie şi securitate nucleară | 7008 | 2319,3 |
Gospodăria de locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale | 06 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 377328,1 | |
Aprovizionarea cu apă şi canalizare | 7503 | 321756,5 |
Construcţia locuinţelor | 7504 | 55571,6 |
Învăţămînt | 09 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 178389,4 | |
Învăţămînt profesional tehnic postsecundar | 8809 | 107967,1 |
Învăţămînt superior | 8810 | 69917,3 |
Servicii generale în educaţie | 8813 | 505,0 |
Protecţie socială | 10 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2437,3 | |
Protecţie a familiei şi copilului | 9006 | 2437,3 |
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării | 0220 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 2898194,3 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 203414,1 | |
Cercetări ştiinţifice aplicate în direcţia strategică „Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii” | 0807 | 33085,2 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative” | 1602 | 51081,0 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Eficienţa energetică şi valorificarea surselor regenerabile de energie” | 1603 | 2097,2 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină” | 1604 | 5157,0 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Biotehnologie” | 1605 | 23386,3 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii” | 1606 | 43265,3 |
Politici şi management în domeniul cercetărilor ştiinţifice | 1901 | 9157,8 |
Servicii de suport pentru sfera ştiinţei şi inovării | 1907 | 35490,3 |
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat | 1908 | 694,0 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 139694,1 | |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice şi programelor de dezvoltare economică, în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative” | 5007 | 109099,4 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcţia strategică „Biotehnologie” | 5107 | 24556,3 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în sectorul energetic, în direcţia strategică „Eficienţa energetică şi valorificarea surselor regenerabile de energie” | 5807 | 6038,4 |
Ocrotirea sănătăţii | 07 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 3429,9 | |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul sănătăţii publice şi serviciilor medicale, în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină” | 8007 | 3429,9 |
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă | 08 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 502692,2 | |
Dezvoltarea culturii | 8502 | 245936,7 |
Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional | 8503 | 82600,3 |
Susţinerea culturii scrise | 8504 | 7729,4 |
Susţinerea cinematografiei | 8510 | 8280,7 |
Sport | 8602 | 139390,9 |
Tineret | 8603 | 18754,2 |
Învăţămînt | 09 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2022320,2 | |
Politicii şi management în domeniul educaţiei, culturii şi cercetării | 8801 | 38855,7 |
Învăţămînt gimnazial | 8804 | 8231,1 |
Învăţămînt special | 8805 | 53988,4 |
Învăţămînt liceal | 8806 | 130711,0 |
Învăţămînt profesional tehnic secundar | 8808 | 475112,1 |
Învăţămînt profesional tehnic postsecundar | 8809 | 462956,6 |
Învăţămînt superior | 8810 | 690604,1 |
Perfecţionarea cadrelor | 8812 | 29550,1 |
Servicii generale în educaţie | 8813 | 10021,8 |
Educaţie extraşcolară şi susţinerea elevilor dotaţi | 8814 | 45295,4 |
Curriculum | 8815 | 60137,2 |
Asigurarea calităţii în învăţămînt | 8816 | 16856,7 |
Protecţie socială | 10 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 26643,8 | |
Protecţie a familiei şi copilului | 9006 | 26643,8 |
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale | 0221 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 1975086,3 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 7549,7 | |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină” | 1604 | 6920,7 |
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat | 1908 | 629,0 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 53424,5 | |
Servicii generale în domeniul forţei de muncă | 5003 | 53322,0 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice şi programelor de dezvoltare economică, în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative” | 5007 | 102,5 |
Ocrotirea sănătăţii | 07 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 1032029,5 | |
Sănătate publică | 8004 | 153906,3 |
Asistenţă medicală specializată de ambulatoriu | 8006 | 5338,4 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul sănătăţii publice şi serviciilor medicale, în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicina” | 8007 | 35011,3 |
Asistenţă medicală de reabilitare şi recuperare | 8013 | 122966,6 |
Medicină legală | 8014 | 48935,0 |
Programe naţionale şi speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii | 8018 | 362944,0 |
Dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor în domeniul ocrotirii sănătăţii | 8019 | 302927,9 |
Învăţămînt | 09 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 295751,6 | |
Învăţămînt profesional tehnic postsecundar | 8809 | 78773,9 |
Învăţămînt superior | 8810 | 151114,4 |
Învăţămînt postuniversitar | 8811 | 56227,6 |
Perfecţionarea cadrelor | 8812 | 9248,2 |
Servicii generale în educaţie | 8813 | 387,5 |
Protecţie socială | 10 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 586331,0 | |
Politici şi management în domeniul ocrotirii sănătăţii şi protecţiei sociale | 9001 | 24479,1 |
Protecţie a persoanelor în etate | 9004 | 151450,6 |
Protecţie a familiei şi copilului | 9006 | 89758,2 |
Protecţie a şomerilor | 9008 | 32305,8 |
Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe | 9009 | 1000,0 |
Asistenţă socială a persoanelor cu necesităţi speciale | 9010 | 149429,6 |
Protecţie socială în cazuri excepţionale | 9012 | 90097,9 |
Serviciul public în domeniul protecţiei sociale | 9017 | 8849,9 |
Protecţie socială a unor categorii de cetăţeni | 9019 | 27006,0 |
Susţinerea activităţilor sistemului de protecţie socială | 9020 | 11953,9 |
Biroul Naţional de Statistică | 0241 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 94690,4 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 94690,4 | |
Politici şi management în domeniul statisticii | 1201 | 28416,3 |
Lucrări statistice | 1202 | 63074,1 |
Desfăşurarea recensămintelor | 1204 | 3200,0 |
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru | 0242 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 26608,9 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 26608,9 | |
Politici şi management în domeniul geodeziei, cartografiei şi cadastrului | 6901 | 5188,4 |
Dezvoltarea relaţiilor funciare şi a cadastrului | 6902 | 9492,0 |
Valorificarea terenurilor noi şi sporirea fertilităţii solurilor | 6903 | 1600,0 |
Sistem de evaluare şi reevaluare a bunurilor imobiliare | 6904 | 3000,0 |
Geodezie, cartografie şi geoinformatică | 6905 | 7328,5 |
Agenţia Relaţii Interetnice | 0243 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 4333,7 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 4333,7 | |
Politici şi management în domeniul minorităţilor naţionale | 2401 | 3883,7 |
Relaţii interetnice | 2402 | 450,0 |
Agenţia „Moldsilva” | 0244 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 15701,2 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 15701,2 | |
Politici şi management în domeniul sectorului forestier | 5401 | 3431,4 |
Dezvoltarea silviculturii | 5402 | 12269,8 |
Centrul Naţional Anticorupţie | 0247 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 128975,2 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 128975,2 | |
Prevenire, cercetare şi combatere a contravenţiilor corupţionale | 4802 | 128975,2 |
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale | 0248 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 38390,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 07 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 38390,0 | |
Management al medicamentelor şi dispozitivelor medicale | 8016 | 38390,0 |
Agenţia Proprietăţii Publice | 0249 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 41642,0 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 41642,0 | |
Administrarea proprietăţii publice | 0304 | 41642,0 |
Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare | 0250 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 28384,1 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 14311,3 | |
Cercetări ştiinţifice aplicate în direcţia strategică „Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii” | 0807 | 785,0 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative” | 1602 | 855,0 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină” | 1604 | 90,0 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Biotehnologie” | 1605 | 150,0 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii” | 1606 | 215,0 |
Politici şi management în domeniul cercetărilor ştiinţifice | 1901 | 9093,5 |
Servicii de suport pentru sfera ştiinţei şi inovării | 1907 | 1350,0 |
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat | 1908 | 1772,8 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 13166,8 | |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice şi programelor de dezvoltare economică, în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative” | 5007 | 7107,5 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcţia strategică „Biotehnologie” | 5107 | 4909,3 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în sectorul energetic, în direcţia strategică „Eficienţa energetică şi valorificarea surselor regenerabile de energie” | 5807 | 1150,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 07 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 906,0 | |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul sănătăţii publice şi serviciilor medicale, în direcţia strategică „Sănătate şi biomedicină” | 8007 | 906,0 |
Agenţia de Investiţii | 0251 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 35113,9 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 35113,9 | |
Promovarea exporturilor | 5002 | 30471,8 |
Promovarea investiţiilor | 5016 | 4642,1 |
Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală | 0252 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 68400,0 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 68400,0 | |
Proprietate intelectuală | 5017 | 68400,0 |
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor | 0275 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 223626,9 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 223626,9 | |
Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură | 5102 | 500,0 |
Creşterea şi sănătatea animalelor | 5103 | 33901,0 |
Securitate alimentară | 5106 | 189225,9 |
Agenţia Naţională Antidoping | 0277 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 2021,6 |
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă | 08 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2021,6 | |
Politici şi management în domeniul tineretului şi sportului | 8601 | 2021,6 |
Centrul Serviciului Civil | 0279 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 1536,4 |
Apărare naţională | 02 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 1536,4 | |
Serviciul civil de alternativă | 3105 | 1536,4 |
Consiliul Superior al Magistraturii | 0301 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 414139,4 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 414139,4 | |
Organizare a sistemului judecătoresc | 4002 | 14682,8 |
Înfăptuirea justiţiei | 4018 | 399456,6 |
Consiliul Superior al Procurorilor | 0302 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 12240,1 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 12240,1 | |
Organizarea activităţii sistemului Procuraturii | 4019 | 12240,1 |
Procuratura Generală | 0303 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 349119,3 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 349119,3 | |
Implementarea politicii penale a statului | 4006 | 349119,3 |
Oficiul Avocatului Poporului | 0401 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 13806,2 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 13806,2 | |
Respectarea drepturilor şi libertăţilor omului | 0402 | 13806,2 |
Comisia Electorală Centrală | 0402 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 300755,8 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 300755,8 | |
Sistemul electoral | 2202 | 300755,8 |
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal | 0403 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 7798,2 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 7798,2 | |
Protecţia datelor personale | 1503 | 7798,2 |
Consiliul Audiovizualului | 0404 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 9307,3 |
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă | 08 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 9307,3 | |
Asigurarea controlului asupra instituţiilor în domeniul audiovizualului | 8509 | 9307,3 |
Consiliul Concurenţei | 0405 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 25121,4 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 25121,4 | |
Protecţia concurenţei | 5005 | 25121,4 |
Serviciul de Informaţii şi Securitate | 0406 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 304237,3 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 295494,9 | |
Politici şi management în domeniul securităţii naţionale | 3601 | 253739,0 |
Asigurarea securităţii de stat | 3602 | 41755,9 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 8742,4 | |
Sistemul de curierat | 6502 | 8742,4 |
Autoritatea Naţională de Integritate | 0407 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 24128,0 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 24128,0 | |
Controlul şi soluţionarea conflictelor de interese | 0702 | 24128,0 |
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat | 0408 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 127273,7 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 127273,7 | |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul afacerilor interne | 3507 | 1277,4 |
Asigurarea securităţii de stat | 3602 | 125996,3 |
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii | 0409 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 4226,7 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 4226,7 | |
Protecţia împotriva discriminării | 0403 | 4226,7 |
Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor | 0410 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 6186,3 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 6186,3 | |
Administrarea achiziţiilor publice | 0508 | 6186,3 |
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | 0411 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 27210,4 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 27210,4 | |
Prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului | 4803 | 27210,4 |
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 0501 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 24503,9 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 24503,9 | |
Politici şi management în domeniul cercetărilor ştiinţifice | 1901 | 10911,0 |
Servicii de suport pentru sfera ştiinţei şi inovării | 1907 | 13592,9 |
Institutul Naţional al Justiţiei | 0502 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 17637,7 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 17637,7 | |
Instruire iniţială şi continuă în domeniul justiţiei | 4012 | 17637,7 |
Instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” | 0503 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 122583,0 |
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă | 08 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 122583,0 | |
Susţinerea televiziunii şi radiodifuziunii publice | 8505 | 122583,0 |
Fondul de Investiţii Sociale | 0504 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 172569,8 |
Învăţămînt | 09 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 172569,8 | |
Educaţie timpurie | 8802 | 34413,4 |
Învăţămînt primar | 8803 | 70,0 |
Învăţămînt gimnazial | 8804 | 3030,0 |
Învăţămînt liceal | 8806 | 135056,4 |
Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova | 0505 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 24172,8 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 24172,8 | |
Sisteme de irigare şi desecare | 5108 | 24172,8 |
Acţiuni generale | 0799 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 25677494,4 |
Servicii de stat cu destinaţie generală | 01 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 4945455,9 | |
Politici şi management în domeniul bugetar-fiscal | 0501 | 22472,2 |
Cooperare externă | 0604 | 60930,8 |
Gestionarea fondurilor de rezervă şi de intervenţie | 0802 | 122430,0 |
Reintegrarea statului | 0803 | 15000,0 |
Reforma administraţiei publice | 0804 | 9000,0 |
Acţiuni cu caracter general | 0808 | 779497,6 |
Raporturi interbugetare pentru nivelarea posibilităţilor financiare | 1101 | 2048558,2 |
Raporturi interbugetare cu destinaţie specială | 1102 | 210046,5 |
Raporturi interbugetare de compensare | 1103 | 7928,2 |
Datoria de stat internă | 1701 | 1211900,0 |
Datoria de stat externă | 1702 | 457692,4 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 808059,7 | |
Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii | 5004 | 41440,0 |
Dezvoltarea drumurilor | 6402 | 766619,7 |
Ocrotirea sănătăţii | 07 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2813648,3 | |
Programe naţionale şi speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii | 8018 | 72278,3 |
Dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor în domeniul ocrotirii sănătăţii | 8019 | 22104,9 |
Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală din partea statului | 8020 | 2719265,1 |
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă | 08 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 207320,0 | |
Tineret | 8603 | 3000,0 |
Asigurarea de către stat a şcolilor sportive la nivel local | 8604 | 204320,0 |
Învăţămînt | 09 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 8425167,2 | |
Învăţămînt gimnazial | 8804 | 1000,0 |
Învăţămînt liceal | 8806 | 16100,0 |
Curriculum | 8815 | 3494,1 |
Asigurarea de către stat a învăţămîntului la nivel local | 8817 | 8404573,1 |
Protecţie socială | 10 | |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 8477843,3 | |
Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe | 9009 | 15500,0 |
Susţinerea suplimentară a unor categorii de populaţie | 9011 | 1058373,4 |
Compensarea pierderilor pentru depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii | 9014 | 50000,0 |
Protecţia socială a persoanelor în situaţii de risc | 9015 | 4962384,6 |
Susţinerea sistemului public de asigurări sociale | 9016 | 2137721,9 |
Protecţia socială a unor categorii de cetăţeni | 9019 | 3550,0 |
Subvenţionarea dobînzilor la creditele bancare preferenţiale acordate cooperativelor de construcţii | 9023 | 40,0 |
Compensarea diferenţei de tarife la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţia din unele localităţi din raioanele Dubăsari şi Căuşeni şi din satul Varniţa din raionul Anenii Noi | 9030 | 34452,0 |
Asistenţa socială de către stat a unor categorii de cetăţeni la nivel local | 9032 | 215821,4 |
TOTAL | 46336817,6 |
3.2. Resurse
– mii lei – | |||||
Denumirea | Cod | Total | inclusiv | ||
resurse generale | venituri colectate | resurse ale pro- iectelor finanţate din surse externe | |||
Secretariatul Parlamentului | 0101 | 163866,0 | 161627,6 | 1115,0 | 1123,4 |
Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova | 0102 | 34804,8 | 34504,8 | 300,0 | |
Curtea Constituţională | 0103 | 16964,0 | 16964,0 | ||
Curtea de Conturi | 0104 | 51745,5 | 51675,5 | 70,0 | |
Cancelaria de Stat | 0201 | 514783,9 | 323365,9 | 50979,5 | 140438,5 |
Ministerul Finanţelor | 0203 | 1334917,2 | 1285790,3 | 31147,3 | 17979,6 |
Ministerul Justiţiei | 0204 | 697645,7 | 678139,8 | 13483,0 | 6022,9 |
Ministerul Afacerilor Interne | 0205 | 2704847,0 | 2515890,5 | 119876,1 | 69080,4 |
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene | 0206 | 439919,6 | 407677,1 | 32242,5 | |
Ministerul Apărării | 0207 | 726679,6 | 683335,1 | 34000,0 | 9344,5 |
Ministerul Economiei şi Infrastructurii | 0218 | 3895966,8 | 2466305,2 | 72353,0 | 1357308,6 |
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului | 0219 | 2507460,9 | 2063303,3 | 66377,8 | 377779,8 |
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării | 0220 | 2898194,3 | 2782520,4 | 48976,8 | 66697,1 |
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale | 0221 | 1975086,3 | 1434847,4 | 180737,6 | 359501,3 |
Biroul Naţional de Statistică | 0241 | 94690,4 | 90212,4 | 3850,0 | 628,0 |
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru | 0242 | 26608,9 | 26602,9 | 6,0 | |
Agenţia Relaţii Interetnice | 0243 | 4333,7 | 3733,7 | 600,0 | |
Agenţia „Moldsilva” | 0244 | 15701,2 | 15201,2 | 500,0 | |
Centrul Naţional Anticorupţie | 0247 | 128975,2 | 127905,0 | 1070,2 | |
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale | 0248 | 38390,0 | 38390,0 | ||
Agenţia Proprietăţii Publice | 0249 | 41642,0 | 41191,4 | 450,6 | |
Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare | 0250 | 28384,1 | 23954,3 | 541,0 | 3888,8 |
Agenţia de Investiţii | 0251 | 35113,9 | 30048,9 | 5065,0 | |
Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală | 0252 | 68400,0 | 68400,0 | ||
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor | 0275 | 223626,9 | 178147,2 | 45000,0 | 479,7 |
Agenţia Naţională Antidoping | 0277 | 2021,6 | 1958,6 | 63,0 | |
Centrul Serviciului Civil | 0279 | 1536,4 | 1536,4 | ||
Consiliul Superior al Magistraturii | 0301 | 414139,4 | 413125,4 | 1014,0 | |
Consiliul Superior al Procurorilor | 0302 | 12240,1 | 12240,1 | ||
Procuratura Generală | 0303 | 349119,3 | 345510,5 | 3608,8 | |
Oficiul Avocatului Poporului | 0401 | 13806,2 | 13302,2 | 504,0 | |
Comisia Electorală Centrală | 0402 | 300755,8 | 298444,8 | 2311,0 | |
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal | 0403 | 7798,2 | 7798,2 | ||
Consiliul Audiovizualului | 0404 | 9307,3 | 8057,3 | 1250,0 | |
Consiliul Concurenţei | 0405 | 25121,4 | 23191,4 | 1930,0 | |
Serviciul de Informaţii şi Securitate | 0406 | 304237,3 | 298385,8 | 5851,5 | |
Autoritatea Naţională de Integritate | 0407 | 24128,0 | 24128,0 | ||
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat | 0408 | 127273,7 | 124431,3 | 1565,0 | 1277,4 |
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii | 0409 | 4226,7 | 4226,7 | ||
Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor | 0410 | 6186,3 | 6186,3 | ||
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | 0411 | 27210,4 | 27210,4 | ||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 0501 | 24503,9 | 19657,6 | 4425,0 | 421,3 |
Institutul Naţional al Justiţiei | 0502 | 17637,7 | 17083,2 | 554,5 | |
Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” | 0503 | 122583,0 | 122583,0 | ||
Fondul de Investiţii Sociale | 0504 | 172569,8 | 9246,3 | 163323,5 | |
Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova | 0505 | 24172,8 | 24172,8 | ||
Acţiuni generale | 0799 | 25677494,4 | 25677494,4 | ||
TOTAL | 46336817,6 | 42898741,8 | 831232,2 | 2606843,6 |
[Anexa nr.3 în redacţia Legii nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.27 din 11.03.2019, în vigoare 15.03.2019]
Anexa nr.4
Cheltuielile bugetului de stat conform clasificaţiei funcţionale
| ||
Denumirea | Cod | Suma, mii lei |
Servicii de stat cu destinatie generală | 01 | 8353281,5 |
Autorităţi legislative şi executive, servicii bugetar-fiscale, afaceri externe | 011 | 2225073,6 |
Servicii generale | 013 | 641314,2 |
Cercetări ştiinţifice fundamentale | 014 | 217823,5 |
Cercetări ştiinţifice aplicate legate de servicii de stat cu destinaţie generală | 015 | 33870,2 |
Servicii de stat cu destinaţie generală neatribuite la alte grupe | 016 | 1299074,7 |
Serviciul datoriei | 017 | 1669592,4 |
Raporturi între nivelele administraţiei publice | 018 | 2266532,9 |
Apărare naţională | 02 | 614730,7 |
Forţe de apărare naţională | 021 | 323145,3 |
Alte servicii în domeniul apărării neatribuite la alte grupe | 025 | 291585,4 |
Ordine publică şi securitate naţională | 03 | 4533601,8 |
Afaceri interne | 031 | 2544710,6 |
Servicii de protecţie civilă şi situaţii excepţionale | 032 | 332182,2 |
Justiţie | 033 | 938691,2 |
Sistemul penitenciar | 034 | 542015,9 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale | 035 | 1277,4 |
Alte servicii în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale neatribuite la alte grupe | 036 | 174724,5 |
Servicii în domeniul economiei | 04 | 7013426,0 |
Servicii economice generale, comerciale şi în domeniul forţei de muncă | 041 | 402017,8 |
Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă şi gospodărie de vînătoare | 042 | 1768418,1 |
Combustibil şi energie | 043 | 160297,7 |
Minerit, industrie şi construcţii | 044 | 19117,9 |
Transport | 045 | 4151645,6 |
Comunicaţii | 046 | 8742,4 |
Alte activităţi economice | 047 | 271315,9 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul economiei | 048 | 231520,6 |
Alte activităţi economice neatribuite la alte grupe | 049 | 350,0 |
Protecţia mediului | 05 | 212452,5 |
Colectarea şi distrugerea deşeurilor | 051 | 33612,2 |
Protecţie împotriva poluării mediului | 053 | 99351,5 |
Protecţie a biodiversităţii | 054 | 10050,0 |
Alte servicii în domeniul protecţiei mediului neatribuite la alte grupe | 056 | 69438,8 |
Gospodăria de locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale | 06 | 377328,1 |
Gospodăria de locuinţe | 061 | 55571,6 |
Aprovizionarea cu apă | 063 | 321756,5 |
Ocrotirea sănătăţii | 07 | 4082315,9 |
Produse, utilaje şi echipament medical | 071 | 38390,0 |
Servicii de ambulator | 072 | 44167,6 |
Servicii spitaliceşti | 073 | 278049,6 |
Servicii de sănătate publică | 074 | 589128,6 |
Cercetări ştiinţifice aplicate în domeniul ocrotirii sănătăţii | 075 | 39347,2 |
Alte servicii în domeniul sănătăţii neatribuite la alte grupe | 076 | 3093232,9 |
Cultură, sport, tineret, culte şi odihnă | 08 | 843924,1 |
Servicii de sport, tineret şi odihnă | 081 | 365465,1 |
Servicii în domeniul culturii | 082 | 336817,7 |
Servicii tele-radio şi de presă | 083 | 139619,7 |
Alte servicii în domeniul culturii, tineretului, sportului, odihnei şi cultelor neatribuite la alte grupe | 086 | 2021,6 |
Învătămînt | 09 | 11209039,1 |
Educaţie timpurie şi învăţămînt primar | 091 | 34483,4 |
Învăţămînt secundar | 092 | 348116,9 |
Învăţămînt profesional tehnic | 093 | 1137125,3 |
Învăţămînt superior profesional | 094 | 1062071,6 |
Învăţămînt nedefinit după nivel | 095 | 8560615,2 |
Servicii afiliate învăţămîntului | 096 | 10914,3 |
Alte servicii din domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupe | 098 | 55712,4 |
Protecţie socială | 10 | 9096717,9 |
Protecţie în caz de boală sau incapacitate de muncă | 101 | 149429,6 |
Protecţie persoanelor în etate | 102 | 151450,6 |
Protecţie a familiei şi a copiilor | 104 | 118941,0 |
Protecţie în caz de şomaj | 105 | 32305,8 |
Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe | 106 | 16500,0 |
Protecţie împotriva excluziunii sociale | 107 | 90097,9 |
Alte servicii în domeniul protecţiei sociale neatribuite la alte grupe | 109 | 8537993,0 |
TOTAL | 46336817,6 |
[Anexa nr.4 în redacţia Legii nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
[Anexa nr.4 modificată prin Legea nr.27 din 11.03.2019, în vigoare 15.03.2019]
Anexa nr.5
Volumul cheltuielilor de personal pe autorităţi publice centrale
| ||
Denumirea | Cod | Suma, mii lei |
Secretariatul Parlamentului | 0101 | 100791,1 |
Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova | 0102 | 16934,8 |
Curtea Constituţională | 0103 | 10590,5 |
Curtea de Conturi | 0104 | 41753,0 |
Cancelaria de Stat | 0201 | 101013,1 |
Ministerul Finanţelor | 0203 | 951899,9 |
Ministerul Justiţiei | 0204 | 348983,9 |
Ministerul Afacerilor Interne | 0205 | 1784386,8 |
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene | 0206 | 57578,1 |
Ministerul Apărării | 0207 | 421528,2 |
Ministerul Economiei şi Infrastructurii | 0218 | 127061,6 |
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului | 0219 | 221484,7 |
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării | 0220 | 492699,9 |
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale | 0221 | 488148,1 |
Biroul Naţional de Statistică | 0241 | 74550,4 |
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru | 0242 | 3964,3 |
Agenţia Relaţii Interetnice | 0243 | 2129,0 |
Agenţia „Moldsilva” | 0244 | 2601,5 |
Centrul Naţional Anticorupţie | 0247 | 96229,9 |
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale | 0248 | 13973,4 |
Agenţia Proprietăţii Publice | 0249 | 7349,2 |
Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare | 0250 | 2752,9 |
Agenţia de Investiţii | 0251 | 3030,5 |
Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală | 0252 | 39875,4 |
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor | 0275 | 115400,0 |
Agenţia Naţională Antidoping | 0277 | 658,2 |
Centrul Serviciului Civil | 0279 | 1140,8 |
Consiliul Superior al Magistraturii | 0301 | 336915,8 |
Consiliul Superior al Procurorilor | 0302 | 5474,1 |
Procuratura Generală | 0303 | 307541,9 |
Oficiul Avocatului Poporului | 0401 | 7112,1 |
Comisia Electorală Centrală | 0402 | 16416,0 |
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal | 0403 | 5609,5 |
Consiliul Audiovizualului | 0404 | 6664,1 |
Consiliul Concurenţei | 0405 | 16684,6 |
Serviciul de Informaţii şi Securitate | 0406 | 184454,3 |
Autoritatea Naţională de Integritate | 0407 | 10293,1 |
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat | 0408 | 62232,9 |
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii | 0409 | 2231,9 |
Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor | 0410 | 4339,3 |
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor | 0411 | 8723,7 |
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 0501 | 7184,4 |
Institutul Naţional al Justiţiei | 0502 | 10137,4 |
Acţiuni generale | 0799 | 760497,6 |
TOTAL | 7281021,9 |
[Anexa nr.5 în redacţia Legii nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
[Anexa nr.5 modificată prin Legea nr.27 din 11.03.2019, în vigoare 15.03.2019]
Anexa nr.6
Investiţiile capitale pe autorităţi publice centrale
– mii lei – | ||||
Codul | Autoritatea publică centrală/Program/Proiect | TOTAL | inclusiv din contul | |
resurselor generale şi veniturilor colectate | proiectelor finanţate din surse externe | |||
TOTAL | 1665393,6 | 314914,5 | 1350479,1 | |
0101 | Secretariatul Parlamentului | 25,0 | 25,0 | |
0101 | Activitatea Parlamentului | 25,0 | 25,0 | |
Reconstrucţia clădirii Secretariatului Parlamentului, str.Sfatul Ţării nr.37, municipiul Chişinău | 25,0 | 25,0 | ||
0201 | Cancelaria de Stat | 5734,8 | 5734,8 | |
8013 | Asistenţă medicală de reabilitare şi recuperare | 5734,8 | 5734,8 | |
Renovarea clădirii şi a teritoriului adiacent ale Spitalului Cancelariei de Stat, str.Drumul Viilor nr.34, municipiul Chişinău | 5734,8 | 5734,8 | ||
0203 | Ministerul Finanţelor | 19458,1 | 19458,1 | |
0502 | Administrarea veniturilor publice | 19458,1 | 19458,1 | |
1 | Modernizarea infrastructurii Biroului vamal Leuşeni | 148,0 | 148,0 | |
2 | Construcţia zonei de control la Postul vamal Giurgiuleşti | 4642,1 | 4642,1 | |
3 | Construcţia zonei de control la Postul vamal Sculeni | 4238,0 | 4238,0 | |
4 | Construcţia zonei de control la Postul vamal Costeşti | 5605,0 | 5605,0 | |
5 | Construcţia blocurilor sanitare la 23 de posturi vamale | 4825,0 | 4825,0 | |
0204 | Ministerul Justiţiei | 49756,0 | 44756,0 | 5000,0 |
4015 | Administrare judecătorească | 12318,6 | 12318,6 | |
1 | Construcţia sediului Judecătoriei Cahul | 2317,0 | 2317,0 | |
2 | Construcţia sediului Judecătoriei Căuşeni | 1746,2 | 1746,2 | |
3 | Construcţia sediului Judecătoriei Edineţ | 2185,5 | 2185,5 | |
4 | Construcţia sediului Judecătoriei Hînceşti | 2590,6 | 2590,6 | |
5 | Construcţia sediului Judecătoriei Orhei | 3479,3 | 3479,3 | |
4302 | Sistemul penitenciar | 37437,4 | 32437,4 | 5000,0 |
1 | Construcţia casei de arest din municipiul Bălţi | 25540,8 | 25540,8 | |
2 | Reconstrucţia Penitenciarului nr.3, oraşul Leova | 2197,6 | 2197,6 | |
3 | Reconstrucţia Penitenciarului nr.10, satul Goian, municipiul Chişinău | 4299,0 | 4299,0 | |
4 | Proiectul „Construcţia penitenciarului din municipiul Chişinău” | 5400,0 | 400,0 | 5000,0 |
0205 | Ministerul Afacerilor Interne | 95650,8 | 50046,9 | 45603,9 |
3502 | Ordine şi siguranţă publică | 20645,9 | 12428,6 | 8217,3 |
1 | Construcţia sediului pentru trei subdiviziuni operative ale Inspectoratului Naţional de Investigaţii, str.Bucuriei nr.14, municipiul Chişinău | 11145,9 | 2928,6 | 8217,3 |
2 | Construcţia anexei la clădirea laboratorului de expertiză genetico-judiciară (ADN), str.Putna nr.10, municipiul Chişinău | 5000,0 | 5000,0 | |
3 | Construcţia izolatorului de detenţie provizorie al Inspectoratului de Poliţie Bălţi | 4500,0 | 4500,0 | |
3505 | Servicii de suport în domeniul afacerilor interne | 39644,2 | 8578,6 | 31065,6 |
Construcţia magistralei de comunicaţii şi operaţionalizarea Centrului de Cooperare Transfrontalieră Lipcani, raionul Briceni | 39644,2 | 8578,6 | 31065,6 | |
3506 | Managementul frontierei | 20535,0 | 14214,0 | 6321,0 |
1 | Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Brînza, raionul Cahul | 2633,7 | 1053,5 | 1580,2 |
2 | Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Stoianovca, raionul Cantemir | 2633,7 | 1053,5 | 1580,2 |
3 | Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Toceni, raionul Cantemir | 2633,8 | 1053,5 | 1580,3 |
4 | Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Mare, raionul Ungheni | 2633,8 | 1053,5 | 1580,3 |
5 | Reconstrucţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Briceni | 5000,0 | 5000,0 | |
6 | Construcţia sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Soroca | 5000,0 | 5000,0 | |
3702 | Protecţia civilă şi apărarea împotriva incendiilor | 12825,7 | 12825,7 | |
1 | Construcţia remizei de salvatori şi pompieri a Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti, raionul Cahul | 6286,4 | 6286,4 | |
2 | Construcţia sediului Postului de salvatori şi pompieri, satul Sănătăuca, raionul Floreşti | 4612,9 | 4612,9 | |
3 | Construcţia sediului Unităţii de salvatori şi pompieri Hînceşti | 1000,0 | 1000,0 | |
4 | Reconstrucţia sediului Unităţii de salvatori şi pompieri Cahul | 926,4 | 926,4 | |
8812 | Perfecţionarea cadrelor | 2000,0 | 2000,0 | |
Construcţia Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii, str.Nicolai Dimo nr.30, municipiul Chişinău | 2000,0 | 2000,0 | ||
0206 | Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene | 3000,0 | 3000,0 | |
0602 | Promovarea intereselor naţionale prin intermediul instituţiilor serviciului diplomatic | 3000,0 | 3000,0 | |
Construcţia complexului Ambasadei Republicii Moldova în Republica Belarus, oraşul Minsk | 3000,0 | 3000,0 | ||
0218 | Ministerul Economiei şi Infrastructurii | 1202759,6 | 1202759,6 | |
5803 | Reţele electrice | 7915,4 | 7915,4 | |
Proiectul „Studiul de fezabilitate Interconectarea asincronă MD–RO” | 7915,4 | 7915,4 | ||
6402 | Dezvoltarea drumurilor | 1194844,2 | 1194844,2 | |
1 | Proiectul „Susţinerea Programului în sectorul drumurilor” | 1100507,6 | 1100507,6 | |
2 | Proiectul „Reabilitarea drumurilor locale” | 94336,6 | 94336,6 | |
0219 | Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului | 125929,7 | 32937,5 | 92992,2 |
5102 | Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură | 57482,7 | 5065,2 | 52417,5 |
1 | Proiectul „Programul rural de rezilienţă economico-climatică incluzivă (IFAD VI)” | 34841,9 | 101,9 | 34740,0 |
2 | Proiectul „Programul de rezilienţă rurală (IFAD VII)” | 11899,8 | 6,8 | 11893,0 |
3 | Proiectul „Agricultura competitivă” | 5784,5 | 5784,5 | |
4 | Construcţia depozitului cu atmosferă controlată al Comisiei de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante, satul Băcioi, municipiul Chişinău | 4956,5 | 4956,5 | |
7504 | Construcţia locuinţelor | 53847,0 | 13272,3 | 40574,7 |
Proiectul „Construcţia locuinţelor sociale II” | 53847,0 | 13272,3 | 40574,7 | |
8809 | Învăţămînt profesional tehnic postsecundar | 12600,0 | 12600,0 | |
1 | Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Horticultură şi Tehnologii Agricole, satul Ţaul, raionul Donduşeni | 11100,0 | 11100,0 | |
2 | Reconstrucţia blocului de studii al Colegiului Agroindustrial „Gheorghe Răducan”, satul Grinăuţi, raionul Ocniţa | 1500,0 | 1500,0 | |
8810 | Învăţămînt superior | 2000,0 | 2000,0 | |
Construcţia clădirilor Clinicii veterinare a Universităţii Agrare de Stat din Moldova, str.Mirceşti nr.42, municipiul Chişinău | 2000,0 | 2000,0 | ||
0220 | Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării | 130063,1 | 130063,1 | |
1602 | Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative” | 1000,0 | 1000,0 | |
Reconstrucţia serelor Grădinii Botanice Naţionale (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, str.Pădurii nr.18, municipiul Chişinău | 1000,0 | 1000,0 | ||
8503 | Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional | 32628,5 | 32628,5 | |
1 | Restaurarea edificiului Sălii cu Orgă, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.81, municipiul Chişinău | 5000,0 | 5000,0 | |
2 | Construcţia edificiului Teatrului Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu”, str.Bogdan Petriceicu Hasdeu nr.6, municipiul Cahul | 10698,5 | 10698,5 | |
3 | Restaurarea edificiului Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, str.31 August 1989 nr.115, municipiul Chişinău | 14000,0 | 14000,0 | |
4 | Reconstrucţia sediului Muzeului de Istorie a Evreilor din Republica Moldova, municipiul Chişinău | 300,0 | 300,0 | |
5 | Restaurarea Conacului familiei Lazo din satul Piatra, raionul Orhei | 2630,0 | 2630,0 | |
8602 | Sport | 11094,5 | 11094,5 | |
1 | Construcţia terenului de fotbal al Şcolii Sportive Specializate de Fotbal nr.2, comuna Stăuceni, municipiul Chişinău | 4294,5 | 4294,5 | |
2 | Reconstrucţia bazei sportive de canotaj a Centrului sportiv de Pregătire a Loturilor Naţionale, oraşul Vatra, municipiul Chişinău | 3000,0 | 3000,0 | |
3 | Reconstrucţia sălii sportive de haltere a Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naţionale, str.Alexandru Lăpuşneanu nr.2, municipiul Chişinău | 800,0 | 800,0 | |
4 | Reconstrucţia clădirii cu anexarea sălii polivalente a Şcolii Sportive Specializate de Box din satul Grimăncăuţi, raionul Briceni | 3000,0 | 3000,0 | |
8808 | Învăţămînt profesional tehnic secundar | 3590,0 | 3590,0 | |
1 | Construcţia centralei termice pe gaze naturale a Şcolii Profesionale nr.2 din municipiul Cahul | 190,0 | 190,0 | |
2 | Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Industria Uşoară, str.Nicolae Costin nr.55, municipiul Chişinău | 3400,0 | 3400,0 | |
8809 | Învăţămînt profesional tehnic postsecundar | 69185,1 | 69185,1 | |
1 | Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Construcţii, str.Gheorghe Asachi nr.71, municipiul Chişinău | 5908,2 | 5908,2 | |
2 | Reconstrucţia şi modernizarea clădirii Centrului de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale, str.Sarmizegetusa nr.48, municipiul Chişinău | 173,0 | 173,0 | |
3 | Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Energetică şi Electronică, str.Melestiu nr.12, municipiul Chişinău | 14663,9 | 14663,9 | |
4 | Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Energetică şi Electronică, str.Mihail Sadoveanu nr.40/2, municipiul Chişinău | 13530,0 | 13530,0 | |
5 | Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Economie şi Finanţe, str.Miron Costin nr.26/2, municipiul Chişinău | 14910,0 | 14910,0 | |
6 | Reconstrucţia şi modernizarea clădirilor Centrului de Excelenţă în Educaţie Artistică „Ştefan Neaga”, str.Hristo Botev nr.4, municipiul Chişinău | 20000,0 | 20000,0 | |
8810 | Învăţămînt superior | 5460,0 | 5460,0 | |
Construcţia complexului sportiv al Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, str.Ion Creangă nr.1, municipiul Chişinău | 5460,0 | 5460,0 | ||
8814 | Educaţia extraşcolară şi susţinerea elevilor dotaţi | 7105,0 | 7105,0 | |
Reconstrucţia clădirii Centrului Republican pentru Copii şi Tineret, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.169, municipiul Chişinău | 7105,0 | 7105,0 | ||
0221 | Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale | 18435,6 | 17312,2 | 1123,4 |
8018 | Programe naţionale şi speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii | 1188,0 | 1188,0 | |
Reconstrucţia Secţiei de producere a preparatelor sanguine a Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui, str.Gheorghe Asachi nr.65, municipiul Chişinău | 1188,0 | 1188,0 | ||
8019 | Dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor în domeniul ocrotirii sănătăţii | 11747,6 | 10624,2 | 1123,4 |
1 | Construcţia Unităţii de primiri urgenţe a Institutului de Medicină Urgentă, str.Toma Ciorbă nr.1, municipiul Chişinău | 1747,6 | 624,2 | 1123,4 |
2 | Reconstrucţia blocului operator al Institutului de Medicină Urgentă, str.Toma Ciorbă nr.1, municipiul Chişinău | 10000,0 | 10000,0 | |
9009 | Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe | 1000,0 | 1000,0 | |
Construcţia blocului locativ pentru participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl, str.Alba Iulia nr.97, municipiul Chişinău | 1000,0 | 1000,0 | ||
9010 | Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi | 4500,0 | 4500,0 | |
Construcţia sediului Centrului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, str.Alexandru Hîjdeu nr.49, municipiul Chişinău | 4500,0 | 4500,0 | ||
0301 | Consiliul Superior al Magistraturii | 3580,9 | 3580,9 | |
4018 | Înfăptuirea justiţiei | 3580,9 | 3580,9 | |
Reconstrucţia clădirii Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.200, municipiul Chişinău | 3580,9 | 3580,9 | ||
0406 | Serviciul de Informaţii şi Securitate | 8000,0 | 8000,0 | |
3601 | Politici şi management în domeniul securităţii naţionale | 5000,0 | 5000,0 | |
Reconstrucţia blocului alimentar al Direcţiei medicale a Serviciului de Informaţii şi Securitate, municipiul Chişinău | 5000,0 | 5000,0 | ||
3602 | Asigurarea securităţii de stat | 3000,0 | 3000,0 | |
Reconstrucţia sediului Serviciului de Informaţii şi Securitate, municipiul Bălţi | 3000,0 | 3000,0 | ||
0504 | Fondul de Investiţii Sociale | 3000,0 | 3000,0 | |
8802 | Educaţie timpurie | 3000,0 | 3000,0 | |
Construcţia blocului de studii al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Comrat | 3000,0 | 3000,0 | ||
TOTAL | 1665393,6 | 314914,5 | 1350479,1 | |
inclusiv: | ||||
01 | Legislativul şi serviciile de suport | 25,0 | 25,0 | |
0101 | Activitatea Parlamentului | 25,0 | 25,0 | |
05 | Managementul finanţelor publice | 19458,1 | 19458,1 | |
0502 | Administrarea veniturilor publice | 19458,1 | 19458,1 | |
06 | Afacerile externe şi cooperarea externă | 3000,0 | 3000,0 | |
0602 | Promovarea intereselor naţionale prin intermediul instituţiilor serviciului diplomatic | 3000,0 | 3000,0 | |
16 | Cercetările ştiinţifice fundamentale | 1000,0 | 1000,0 | |
1602 | Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică „Materiale, tehnologii şi produse inovative” | 1000,0 | 1000,0 | |
35 | Afaceri interne | 80825,1 | 35221,2 | 45603,9 |
3502 | Ordine şi siguranţă publică | 20645,9 | 12428,6 | 8217,3 |
3505 | Servicii de suport în domeniul afacerilor interne | 39644,2 | 8578,6 | 31065,6 |
3506 | Managementul frontierei | 20535,0 | 14214,0 | 6321,0 |
36 | Securitatea naţională | 8000,0 | 8000,0 | |
3601 | Politici şi management în domeniul securităţii naţionale | 5000,0 | 5000,0 | |
3602 | Asigurarea securităţii de stat | 3000,0 | 3000,0 | |
37 | Protecţie şi salvare în situaţii excepţionale | 12825,7 | 12825,7 | |
3702 | Protecţia civilă şi apărarea împotriva incendiilor | 12825,7 | 12825,7 | |
40 | Justiţia | 15899,5 | 15899,5 | |
4015 | Administrare judecătorească | 12318,6 | 12318,6 | |
4018 | Înfăptuirea justiţiei | 3580,9 | 3580,9 | |
43 | Sistemul penitenciar | 37437,4 | 32437,4 | 5000,0 |
4302 | Sistemul penitenciar | 37437,4 | 32437,4 | 5000,0 |
51 | Dezvoltarea agriculturii | 57482,7 | 5065,2 | 52417,5 |
5102 | Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură | 57482,7 | 5065,2 | 52417,5 |
58 | Dezvoltarea sectorului energetic | 7915,4 | 7915,4 | |
5803 | Reţele electrice | 7915,4 | 7915,4 | |
64 | Dezvoltarea transporturilor | 1194844,2 | 1194844,2 | |
6402 | Dezvoltarea drumurilor | 1194844,2 | 1194844,2 | |
75 | Dezvoltarea gospodăriei de locuinţe şi serviciilor comunale | 53847,0 | 13272,3 | 40574,7 |
7504 | Construcţia locuinţelor | 53847,0 | 13272,3 | 40574,7 |
80 | Sănătatea publică şi serviciile medicale | 18670,4 | 17547,0 | 1123,4 |
8013 | Asistenţă medicală de reabilitare şi recuperare | 5734,8 | 5734,8 | |
8018 | Programe naţionale şi speciale în domeniul ocrotirii sănătăţii | 1188,0 | 1188,0 | |
8019 | Dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor în domeniul ocrotirii sănătăţii | 11747,6 | 10624,2 | 1123,4 |
85 | Cultura, cultele şi odihna | 32628,5 | 32628,5 | |
8503 | Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional | 32628,5 | 32628,5 | |
86 | Tineret şi sport | 11094,5 | 11094,5 | |
8602 | Sport | 11094,5 | 11094,5 | |
88 | Învăţămînt | 104940,1 | 101940,1 | 3000,0 |
8802 | Educaţie timpurie | 3000,0 | 3000,0 | |
8808 | Învăţămînt profesional tehnic secundar | 3590,0 | 3590,0 | |
8809 | Învăţămînt profesional tehnic postsecundar | 81785,1 | 81785,1 | |
8810 | Învăţămînt superior | 7460,0 | 7460,0 | |
8812 | Perfecţionarea cadrelor | 2000,0 | 2000,0 | |
8814 | Educaţia extraşcolară şi susţinerea elevilor dotaţi | 7105,0 | 7105,0 | |
90 | Protecţia socială | 5500,0 | 5500,0 | |
9009 | Protecţie în domeniul asigurării cu locuinţe | 1000,0 | 1000,0 | |
9010 | Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi | 4500,0 | 4500,0 |
[Anexa nr.6 în redacţia Legii nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Anexa nr.7
Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale
- mii lei - |
Cod ORG1 (Bene- ficiar) | Unitatea administrativ- teritorială | Total general | inclusiv transferuri | ||||||||||||||||||
cu destinaţie generală | cu destinaţie specială | inclusiv | din fondul de com- pensare | alte transferuri curente cu destinaţie generală | |||||||||||||||||
pentru învăţămîntul general* | pentru procu- rarea utilajului şcolar, mobi- lierului şcolar şi dotarea labora- toarelor în cadrul proiec- tului „Reforma Învăţă- mîntu- lui în Moldova” | pentru forma- rea pro- fesională a cadrelor didacti- ce şi de condu- cere în scopul implemen- tării documen- telor de politici curri- culare din contul proiec- tului „Reforma Învăţă- mîntu- lui în Moldova” | pentru şcoli sportive | pentru asistenţa socială | pentru compen- sarea scutiri- lor de la plata impozi- tului funciar (venituri ratate) ale deţi- nătorilor de terenuri agricole situate după traseul Rîbniţa- Tiraspol | pentru cheltuieli capitale | pentru infra- struc- tura drumu- rilor publice locale** | din Fondul de susţinere a populaţiei pentru pachetul minim de servicii sociale | |||||||||||||
Total | inclusiv | ||||||||||||||||||||
compen- sarea cheltu- ielilor pentru servici- ile de transport (pentru persoane cu diza- bilitate severă şi accen- tuată, copii cu dizabi- lităţi, persoane care însoţesc o persoană cu diza- bilitate severă sau un copil cu dizabi- litate, precum şi pentru persoane cu diza- bilităţi locomo- torii | indem- nizaţii pentru copiii adoptaţi şi cei aflaţi sub tutelă (curatelă) | motorii)compen- sarea diferen- ţei de tarife la energia electrică şi la gazele naturale | indemn- izaţii şi compen- saţii pentru absol- venţii institu- ţiilor de învăţămînt superior şi post- secundar pedagogic | servicii sociale | prestaţii | ||||||||||||||||
1 | 2 | 3=4+5 +21+22 | 4 | 5=6+7+8 +9+10 +17+18 +19+20 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10=11+12 +13+14 +15+16 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
Total general | 11957626,7 | 1619596,7 | 9901140,3 | 8385042,1 | 17100,0 | 3494,1 | 204320,0 | 250273,4 | 78806,7 | 65793,0 | 34452,0 | 44592,4 | 12957,2 | 13672,1 | 630,0 | 209416,5 | 766619,7 | 64244,5 | 7928,2 | 428961,5 | |
Total nivelul II | 8612074,4 | 890778,0 | 7456901,3 | 6388058,6 | 17100,0 | 3494,1 | 179658,7 | 247928,4 | 78806,7 | 65793,0 | 34452,0 | 44592,4 | 10612,2 | 13672,1 | 73006,5 | 483410,5 | 64244,5 | 3755,0 | 260640,1 | ||
Total nivelul I | 3345552,3 | 728818,7 | 2444239,0 | 1996983,5 | 24661,3 | 2345,0 | 2345,0 | 630,0 | 136410,0 | 283209,2 | 4173,2 | 168321,4 | |||||||||
mun.Bălţi | 401360,1 | 1634,5 | 379202,9 | 325473,6 | 123,4 | 22303,6 | 12361,5 | 4001,7 | 4030,9 | 1148,1 | 2575,4 | 605,4 | 16498,3 | 2442,5 | 20522,7 | ||||||
Total nivelul II | 394977,6 | 374711,7 | 321535,2 | 123,4 | 22303,6 | 12361,5 | 4001,7 | 4030,9 | 1148,1 | 2575,4 | 605,4 | 15945,5 | 2442,5 | 20265,9 | |||||||
Total nivelul I | 6382,5 | 1634,5 | 4491,2 | 3938,4 | 552,8 | 256,8 | |||||||||||||||
1020 | Consiliul municipal | 394977,6 | 374711,7 | 321535,2 | 123,4 | 22303,6 | 12361,5 | 4001,7 | 4030,9 | 1148,1 | 2575,4 | 605,4 | 15945,5 | 2442,5 | 20265,9 | ||||||
1021 | Elizaveta | 4280,4 | 989,0 | 3147,7 | 2752,4 | 395,3 | 143,7 | ||||||||||||||
1022 | Sadovoe | 2102,1 | 645,5 | 1343,5 | 1186,0 | 157,5 | 113,1 | ||||||||||||||
mun.Chişinău | 2536932,6 | 18054,2 | 2375139,2 | 2102458,3 | 631,9 | 66722,6 | 43727,0 | 22675,0 | 10306,3 | 7968,0 | 1454,4 | 1323,3 | 1550,0 | 147362,4 | 12687,0 | 143739,2 | |||||
Total nivelul II | 2363325,8 | 2234689,3 | 1980677,9 | 631,9 | 65044,3 | 43727,0 | 22675,0 | 10306,3 | 7968,0 | 1454,4 | 1323,3 | 1000,0 | 130921,2 | 12687,0 | 128636,5 | ||||||
Total nivelul I | 173606,8 | 18054,2 | 140449,9 | 121780,4 | 1678,3 | 550,0 | 16441,2 | 15102,7 | |||||||||||||
1001 | Consiliul municipal | 2363325,8 | 2234689,3 | 1980677,9 | 631,9 | 65044,3 | 43727,0 | 22675,0 | 10306,3 | 7968,0 | 1454,4 | 1323,3 | 1000,0 | 130921,2 | 12687,0 | 128636,5 | |||||
1002 | Băcioi | 13508,3 | 1407,6 | 11430,0 | 10129,7 | 1300,3 | 670,7 | ||||||||||||||
1003 | Bubuieci | 9402,0 | 1257,5 | 7845,8 | 6881,0 | 964,8 | 298,7 | ||||||||||||||
1004 | Budeşti | 6280,7 | 888,6 | 5084,5 | 4497,9 | 586,6 | 307,6 | ||||||||||||||
1005 | Ciorescu | 11355,1 | 643,7 | 9817,1 | 9003,4 | 813,7 | 894,3 | ||||||||||||||
1011 | Codru | 12541,1 | 1527,5 | 8572,9 | 6682,2 | 1890,7 | 2440,7 | ||||||||||||||
1006 | Coloniţa | 9730,8 | 898,6 | 8720,4 | 8293,9 | 426,5 | 111,8 | ||||||||||||||
1007 | Condriţa | 770,7 | 678,4 | 79,4 | 79,4 | 12,9 | |||||||||||||||
1012 | Cricova | 14105,3 | 989,1 | 11366,7 | 9561,0 | 550,0 | 1255,7 | 1749,5 | |||||||||||||
1008 | Cruzeşti | 996,4 | 723,7 | 214,9 | 214,9 | 57,8 | |||||||||||||||
1013 | Durleşti | 22802,5 | 1837,2 | 19469,5 | 17202,5 | 2267,0 | 1495,8 | ||||||||||||||
1009 | Ghidighici | 7908,0 | 868,7 | 6772,0 | 6161,1 | 610,9 | 267,3 | ||||||||||||||
1010 | Grătieşti | 8382,6 | 948,6 | 6999,4 | 6206,4 | 793,0 | 434,6 | ||||||||||||||
1014 | Sîngera | 10810,1 | 1589,8 | 8399,1 | 6828,7 | 1570,4 | 821,2 | ||||||||||||||
1017 | Stăuceni | 15158,6 | 884,7 | 11927,7 | 9194,9 | 1678,3 | 1054,5 | 2346,2 | |||||||||||||
1018 | Tohatin | 4203,1 | 707,5 | 3354,3 | 3019,9 | 334,4 | 141,3 | ||||||||||||||
1019 | Truşeni | 10316,6 | 1318,6 | 8354,9 | 7130,1 | 1224,8 | 643,1 | ||||||||||||||
1015 | Vadul lui Vodă | 10011,4 | 526,4 | 8276,9 | 7643,2 | 633,7 | 1208,1 | ||||||||||||||
1016 | Vatra | 5323,5 | 358,0 | 3764,4 | 3344,5 | 419,9 | 1201,1 | ||||||||||||||
Anenii Noi | 281494,2 | 49998,0 | 221431,9 | 191407,0 | 98,9 | 3261,7 | 5970,6 | 1880,6 | 2119,5 | 18,2 | 835,0 | 852,6 | 264,7 | 810,0 | 18329,9 | 1553,8 | 363,6 | 9700,7 | |||
Total nivelul II | 173907,2 | 30442,5 | 140209,9 | 120499,9 | 98,9 | 3261,7 | 5970,6 | 1880,6 | 2119,5 | 18,2 | 835,0 | 852,6 | 264,7 | 8825,0 | 1553,8 | 3254,8 | |||||
Total nivelul I | 107587,0 | 19555,5 | 81222,0 | 70907,1 | 810,0 | 9504,9 | 363,6 | 6445,9 | |||||||||||||
1023 | Consiliul raional | 173907,2 | 30442,5 | 140209,9 | 120499,9 | 98,9 | 3261,7 | 5970,6 | 1880,6 | 2119,5 | 18,2 | 835,0 | 852,6 | 264,7 | 8825,0 | 1553,8 | 3254,8 | ||||
1041 | Anenii Noi | 15350,8 | 1158,4 | 13539,6 | 12212,2 | 1327,4 | 652,8 | ||||||||||||||
1024 | Botnăreşti | 2354,4 | 734,2 | 1581,9 | 1460,6 | 121,3 | 38,3 | ||||||||||||||
1025 | Bulboaca | 5728,2 | 785,0 | 4530,4 | 3912,4 | 618,0 | 412,8 | ||||||||||||||
1026 | Calfa | 2920,0 | 778,5 | 1578,0 | 1386,3 | 191,7 | 363,6 | 199,9 | |||||||||||||
1027 | Chetrosu | 4975,2 | 862,9 | 3931,7 | 3476,9 | 454,8 | 180,6 | ||||||||||||||
1028 | Chirca | 2145,4 | 534,9 | 1466,5 | 1251,0 | 215,5 | 144,0 | ||||||||||||||
1029 | Ciobanovca | 3232,8 | 812,7 | 2222,5 | 2017,9 | 204,6 | 197,6 | ||||||||||||||
1030 | Cobusca Nouă | 2735,6 | 589,3 | 2061,0 | 1882,5 | 178,5 | 85,3 | ||||||||||||||
1031 | Cobusca Veche | 3523,6 | 899,2 | 2572,7 | 2301,5 | 271,2 | 51,7 | ||||||||||||||
1032 | Delacău | 2788,4 | 856,1 | 1889,9 | 1645,6 | 244,3 | 42,4 | ||||||||||||||
1033 | Floreni | 5203,4 | 638,1 | 4322,3 | 3853,3 | 469,0 | 243,0 | ||||||||||||||
1034 | Geamăna | 5348,9 | 1026,4 | 4231,5 | 3397,7 | 460,0 | 373,8 | 91,0 | |||||||||||||
1035 | Gura Bîcului | 3936,3 | 911,0 | 2900,0 | 2493,8 | 406,2 | 125,3 | ||||||||||||||
1036 | Hîrbovăţ | 7340,6 | 1009,3 | 5530,1 | 4910,4 | 619,7 | 801,2 | ||||||||||||||
1037 | Maximovca | 2238,0 | 203,0 | 1833,4 | 1613,1 | 220,3 | 201,6 | ||||||||||||||
1038 | Mereni | 7254,4 | 712,9 | 5849,3 | 5146,1 | 703,2 | 692,2 | ||||||||||||||
1039 | Merenii Noi | 1962,2 | 608,0 | 1247,2 | 1070,8 | 176,4 | 107,0 | ||||||||||||||
1040 | Ochiul Roş | 777,6 | 732,9 | 41,0 | 41,0 | 3,7 | |||||||||||||||
1042 | Puhăceni | 4280,8 | 960,8 | 3092,2 | 2681,0 | 411,2 | 227,8 | ||||||||||||||
1043 | Roşcani | 3324,4 | 275,7 | 2458,3 | 2155,6 | 302,7 | 590,4 | ||||||||||||||
1045 | Speia | 3404,8 | 777,1 | 2387,3 | 2048,6 | 338,7 | 240,4 | ||||||||||||||
1044 | Şerpeni | 3751,2 | 1140,2 | 2500,3 | 2093,0 | 407,3 | 110,7 | ||||||||||||||
1046 | Teliţa | 1219,9 | 701,6 | 482,2 | 350,0 | 132,2 | 36,1 | ||||||||||||||
1047 | Ţînţăreni | 4260,6 | 729,6 | 3315,6 | 2935,8 | 379,8 | 215,4 | ||||||||||||||
1048 | Varniţa | 6092,6 | 532,2 | 5051,8 | 4453,3 | 598,5 | 508,6 | ||||||||||||||
1049 | Zolotievca | 1436,9 | 585,5 | 605,3 | 507,7 | 97,6 | 246,1 | ||||||||||||||
Basarabeasca | 93396,6 | 16818,7 | 73710,9 | 60713,3 | 48,5 | 997,8 | 1592,4 | 478,8 | 444,2 | 501,3 | 62,2 | 105,9 | 5175,0 | 4654,3 | 529,6 | 2867,0 | |||||
Total nivelul II | 54847,5 | 10121,8 | 43414,6 | 38818,1 | 48,5 | 997,8 | 1530,2 | 478,8 | 444,2 | 501,3 | 105,9 | 1490,4 | 529,6 | 1311,1 | |||||||
Total nivelul I | 38549,1 | 6696,9 | 30296,3 | 21895,2 | 62,2 | 62,2 | 5175,0 | 3163,9 | 1555,9 | ||||||||||||
1050 | Consiliul raional | 54847,5 | 10121,8 | 43414,6 | 38818,1 | 48,5 | 997,8 | 1530,2 | 478,8 | 444,2 | 501,3 | 105,9 | 1490,4 | 529,6 | 1311,1 | ||||||
1051 | Abaclia | 6657,5 | 1263,0 | 5281,0 | 4678,8 | 602,2 | 113,5 | ||||||||||||||
1056 | Basarabeasca | 12203,4 | 1046,2 | 10525,6 | 9204,9 | 62,2 | 62,2 | 1258,5 | 631,6 | ||||||||||||
1052 | Başcalia | 6395,2 | 1101,3 | 5031,2 | 1847,2 | 2774,0 | 410,0 | 262,7 | |||||||||||||
1053 | Carabetovca | 3409,4 | 848,8 | 2476,6 | 1213,6 | 1061,0 | 202,0 | 84,0 | |||||||||||||
1054 | Iordanovca | 3044,0 | 705,7 | 2150,2 | 713,0 | 1340,0 | 97,2 | 188,1 | |||||||||||||
1055 | Iserlia | 1741,6 | 733,7 | 901,8 | 776,4 | 125,4 | 106,1 | ||||||||||||||
1057 | Sadaclia | 5098,0 | 998,2 | 3929,9 | 3461,3 | 468,6 | 169,9 | ||||||||||||||
Briceni | 252597,9 | 51158,5 | 195208,7 | 162163,1 | 79,1 | 3553,1 | 3027,4 | 1426,9 | 803,1 | 547,6 | 51,3 | 198,5 | 5949,2 | 19094,9 | 1341,9 | 6230,7 | |||||
Total nivelul II | 153393,0 | 27626,8 | 124305,9 | 106300,9 | 79,1 | 3082,0 | 2976,1 | 1426,9 | 803,1 | 547,6 | 198,5 | 10525,9 | 1341,9 | 1460,3 | |||||||
Total nivelul I | 99204,9 | 23531,7 | 70902,8 | 55862,2 | 471,1 | 51,3 | 51,3 | 5949,2 | 8569,0 | 4770,4 | |||||||||||
1058 | Consiliul raional | 153393,0 | 27626,8 | 124305,9 | 106300,9 | 79,1 | 3082,0 | 2976,1 | 1426,9 | 803,1 | 547,6 | 198,5 | 10525,9 | 1341,9 | 1460,3 | ||||||
1060 | Balasineşti | 3085,5 | 934,1 | 1975,0 | 1704,3 | 270,7 | 176,4 | ||||||||||||||
1061 | Bălcăuţi | 902,7 | 632,3 | 214,9 | 135,0 | 79,9 | 55,5 | ||||||||||||||
1059 | Beleavinţi | 2366,1 | 693,6 | 1578,3 | 1317,2 | 261,1 | 94,2 | ||||||||||||||
1062 | Berlinţi | 2689,0 | 851,0 | 1716,7 | 1488,4 | 228,3 | 121,3 | ||||||||||||||
1063 | Bogdăneşti | 2214,0 | 757,0 | 1415,6 | 1276,6 | 139,0 | 41,4 | ||||||||||||||
1079 | Briceni | 16834,3 | 772,8 | 15420,9 | 13388,0 | 51,3 | 51,3 | 1010,0 | 971,6 | 640,6 | |||||||||||
1064 | Bulboaca | 1462,5 | 782,2 | 620,4 | 524,2 | 96,2 | 59,9 | ||||||||||||||
1065 | Caracuşenii Vechi | 3423,1 | 1156,3 | 2140,3 | 1669,1 | 471,2 | 126,5 | ||||||||||||||
1066 | Colicăuţi | 4341,6 | 890,0 | 3168,4 | 2819,5 | 348,9 | 283,2 | ||||||||||||||
1067 | Corjeuţi | 6834,1 | 1380,1 | 5286,9 | 2226,8 | 2180,0 | 880,1 | 167,1 | |||||||||||||
1068 | Coteala | 2406,4 | 887,9 | 1490,1 | 1267,6 | 222,5 | 28,4 | ||||||||||||||
1069 | Cotiujeni | 3905,3 | 1117,3 | 2705,1 | 1894,4 | 400,0 | 410,7 | 82,9 | |||||||||||||
1070 | Criva | 1401,8 | 199,4 | 1052,7 | 876,6 | 176,1 | 149,7 | ||||||||||||||
1071 | Drepcăuţi | 2391,6 | 976,7 | 1321,9 | 1060,1 | 261,8 | 93,0 | ||||||||||||||
1072 | Grimăncăuţi | 3524,7 | 1027,4 | 2378,6 | 1904,3 | 474,3 | 118,7 | ||||||||||||||
1073 | Halahora de Sus | 2008,1 | 812,5 | 1110,5 | 929,7 | 180,8 | 85,1 | ||||||||||||||
1074 | Hlina | 2319,1 | 671,5 | 1233,2 | 1117,7 | 115,5 | 414,4 | ||||||||||||||
1075 | Larga | 7527,7 | 1009,1 | 6197,0 | 5210,8 | 471,1 | 515,1 | 321,6 | |||||||||||||
1080 | Lipcani | 6119,6 | 512,9 | 5102,5 | 4521,4 | 581,1 | 504,2 | ||||||||||||||
1076 | Mărcăuţi | 2721,0 | 797,3 | 1744,0 | 931,0 | 641,2 | 171,8 | 179,7 | |||||||||||||
1077 | Medveja | 1853,2 | 738,6 | 1039,9 | 870,7 | 169,2 | 74,7 | ||||||||||||||
1078 | Mihăileni | 1579,4 | 748,2 | 682,3 | 601,5 | 80,8 | 148,9 | ||||||||||||||
1081 | Pererita | 2273,7 | 809,7 | 1427,3 | 1228,2 | 199,1 | 36,7 | ||||||||||||||
1083 | Slobozia-Şirăuţi | 1846,6 | 773,4 | 989,2 | 873,4 | 115,8 | 84,0 | ||||||||||||||
1082 | Şirăuţi | 2613,5 | 945,9 | 1526,3 | 1256,2 | 270,1 | 141,3 | ||||||||||||||
1084 | Tabani | 2699,2 | 911,4 | 1690,3 | 1357,0 | 333,3 | 97,5 | ||||||||||||||
1085 | Teţcani | 4687,8 | 894,4 | 3659,4 | 2047,4 | 1300,0 | 312,0 | 134,0 | |||||||||||||
1086 | Trebisăuţi | 3173,3 | 848,7 | 2015,1 | 1500,1 | 283,0 | 232,0 | 309,5 | |||||||||||||
Cahul | 454902,8 | 78307,9 | 359001,1 | 295102,6 | 114,2 | 6046,0 | 6580,0 | 1963,3 | 1876,9 | 1530,5 | 768,2 | 441,1 | 21589,4 | 27308,2 | 2260,7 | 17593,8 | |||||
Total nivelul II | 265253,0 | 47021,1 | 213219,9 | 185436,3 | 114,2 | 971,9 | 6528,7 | 1963,3 | 1876,9 | 1530,5 | 716,9 | 441,1 | 4170,0 | 13738,1 | 2260,7 | 5012,0 | |||||
Total nivelul I | 189649,8 | 31286,8 | 145781,2 | 109666,3 | 5074,1 | 51,3 | 51,3 | 17419,4 | 13570,1 | 12581,8 | |||||||||||
1087 | Consiliul raional | 265253,0 | 47021,1 | 213219,9 | 185436,3 | 114,2 | 971,9 | 6528,7 | 1963,3 | 1876,9 | 1530,5 | 716,9 | 441,1 | 4170,0 | 13738,1 | 2260,7 | 5012,0 | ||||
1088 | Alexanderfeld | 2038,8 | 283,1 | 1592,9 | 1033,7 | 400,0 | 159,2 | 162,8 | |||||||||||||
1089 | Alexandru Ioan Cuza | 4272,2 | 822,3 | 3197,6 | 2504,1 | 400,0 | 293,5 | 252,3 | |||||||||||||
1090 | Andruşul de Jos | 4358,4 | 917,5 | 3225,5 | 2453,0 | 500,0 | 272,5 | 215,4 | |||||||||||||
1091 | Andruşul de Sus | 3541,1 | 833,6 | 2668,1 | 1691,6 | 800,0 | 176,5 | 39,4 | |||||||||||||
1092 | Badicul Moldovenesc | 2450,6 | 748,6 | 1548,8 | 896,7 | 500,0 | 152,1 | 153,2 | |||||||||||||
1093 | Baurci-Moldoveni | 3908,8 | 951,0 | 2817,7 | 2062,5 | 510,0 | 245,2 | 140,1 | |||||||||||||
1094 | Borceag | 3454,7 | 620,6 | 2365,5 | 1838,7 | 350,0 | 176,8 | 468,6 | |||||||||||||
1095 | Brînza | 5841,5 | 966,8 | 4794,7 | 2132,2 | 2369,4 | 293,1 | 80,0 | |||||||||||||
1096 | Bucuria | 1107,7 | 465,3 | 532,3 | 450,0 | 82,3 | 110,1 | ||||||||||||||
1098 | Burlacu | 3511,5 | 699,6 | 2627,2 | 2099,4 | 300,0 | 227,8 | 184,7 | |||||||||||||
1097 | Burlăceni | 3091,1 | 271,3 | 2380,8 | 2144,2 | 236,6 | 439,0 | ||||||||||||||
1115 | Cahul | 58166,6 | 3435,2 | 50471,9 | 41062,1 | 5074,1 | 4335,7 | 4259,5 | |||||||||||||
1099 | Chioselia Mare | 1619,6 | 900,2 | 678,0 | 500,0 | 178,0 | 41,4 | ||||||||||||||
1100 | Cîşliţa-Prut | 2216,2 | 843,3 | 1277,5 | 741,5 | 400,0 | 136,0 | 95,4 | |||||||||||||
1101 | Colibaşi | 9339,0 | 1204,0 | 7944,8 | 6572,8 | 700,0 | 672,0 | 190,2 | |||||||||||||
1102 | Crihana Veche | 5167,5 | 1141,7 | 3730,6 | 2697,3 | 500,0 | 533,3 | 295,2 | |||||||||||||
1103 | Cucoara | 3855,5 | 866,0 | 2796,2 | 1278,2 | 1300,0 | 218,0 | 193,3 | |||||||||||||
1104 | Doina | 3346,3 | 620,1 | 2350,8 | 2157,7 | 193,1 | 375,4 | ||||||||||||||
1105 | Găvănoasa | 1597,7 | 699,8 | 758,6 | 500,0 | 258,6 | 139,3 | ||||||||||||||
1106 | Giurgiuleşti | 5101,3 | 382,7 | 3407,7 | 2669,9 | 400,0 | 337,8 | 1310,9 | |||||||||||||
1107 | Huluboaia | 1750,9 | 741,6 | 983,8 | 734,5 | 150,0 | 99,3 | 25,5 | |||||||||||||
1108 | Iujnoe | 2171,1 | 821,2 | 1295,4 | 909,4 | 300,0 | 86,0 | 54,5 | |||||||||||||
1109 | Larga Nouă | 2432,9 | 534,5 | 1807,2 | 1131,4 | 500,0 | 175,8 | 91,2 | |||||||||||||
1110 | Lebedenco | 2373,2 | 612,3 | 1569,9 | 1297,6 | 272,3 | 191,0 | ||||||||||||||
1111 | Lopăţica | 743,9 | 568,5 | 74,5 | 74,5 | 100,9 | |||||||||||||||
1112 | Luceşti | 1017,0 | 189,7 | 766,9 | 699,2 | 67,7 | 60,4 | ||||||||||||||
1113 | Manta | 6836,3 | 1138,6 | 5434,0 | 4369,1 | 600,0 | 464,9 | 263,7 | |||||||||||||
1114 | Moscovei | 3840,5 | 848,3 | 2775,8 | 2049,5 | 350,0 | 376,3 | 216,4 | |||||||||||||
1116 | Pelinei | 4363,5 | 930,9 | 3149,0 | 2443,0 | 440,0 | 266,0 | 283,6 | |||||||||||||
1117 | Roşu | 4654,6 | 731,4 | 3654,7 | 2436,6 | 850,0 | 368,1 | 268,5 | |||||||||||||
1118 | Slobozia Mare | 9885,0 | 1255,2 | 7807,7 | 6431,9 | 700,0 | 675,8 | 822,1 | |||||||||||||
1119 | Taraclia de Salcie | 2921,7 | 861,0 | 1909,1 | 1428,5 | 300,0 | 180,6 | 151,6 | |||||||||||||
1120 | Tartaul de Salcie | 2755,9 | 745,1 | 1947,1 | 1331,2 | 500,0 | 115,9 | 63,7 | |||||||||||||
1121 | Tătăreşti | 3049,0 | 922,5 | 2019,3 | 1294,3 | 500,0 | 225,0 | 107,2 | |||||||||||||
1122 | Vadul lui Isac | 3971,3 | 988,0 | 2658,5 | 1772,6 | 550,0 | 335,9 | 324,8 | |||||||||||||
1123 | Văleni | 5312,5 | 1052,7 | 4053,9 | 3137,2 | 560,0 | 356,7 | 205,9 | |||||||||||||
1124 | Zîrneşti | 3584,4 | 672,6 | 2707,2 | 2164,7 | 51,3 | 51,3 | 240,0 | 251,2 | 204,6 | |||||||||||
Cantemir | 247585,3 | 46223,7 | 197572,0 | 156675,8 | 500,0 | 79,1 | 2675,5 | 3798,5 | 898,6 | 1657,5 | 906,5 | 335,9 | 17113,3 | 15508,7 | 1221,1 | 3789,6 | |||||
Total nivelul II | 144685,7 | 24659,4 | 118926,0 | 101543,3 | 500,0 | 79,1 | 2675,5 | 3798,5 | 898,6 | 1657,5 | 906,5 | 335,9 | 350,0 | 8758,5 | 1221,1 | 1100,3 | |||||
Total nivelul I | 102899,6 | 21564,3 | 78646,0 | 55132,5 | 16763,3 | 6750,2 | 2689,3 | ||||||||||||||
1125 | Consiliul raional | 144685,7 | 24659,4 | 118926,0 | 101543,3 | 500,0 | 79,1 | 2675,5 | 3798,5 | 898,6 | 1657,5 | 906,5 | 335,9 | 350,0 | 8758,5 | 1221,1 | 1100,3 | ||||
1126 | Antoneşti | 2435,8 | 789,8 | 1614,0 | 1436,0 | 178,0 | 32,0 | ||||||||||||||
1127 | Baimaclia | 5605,7 | 817,3 | 4513,1 | 4145,2 | 367,9 | 275,3 | ||||||||||||||
1128 | Cania | 3472,4 | 862,1 | 2480,6 | 2083,8 | 396,8 | 129,7 | ||||||||||||||
1142 | Cantemir | 7636,0 | 453,8 | 6873,9 | 6294,4 | 579,5 | 308,3 | ||||||||||||||
1129 | Capaclia | 2965,1 | 916,8 | 1947,4 | 1725,2 | 222,2 | 100,9 | ||||||||||||||
1131 | Chioselia | 3106,5 | 849,6 | 2096,3 | 1844,4 | 251,9 | 160,6 | ||||||||||||||
1133 | Ciobalaccia | 4453,2 | 785,2 | 3535,7 | 2680,8 | 500,0 | 354,9 | 132,3 | |||||||||||||
1130 | Cîietu | 2577,2 | 799,3 | 1755,0 | 1609,8 | 145,2 | 22,9 | ||||||||||||||
1134 | Cîrpeşti | 2863,1 | 996,2 | 1821,4 | 1548,1 | 273,3 | 45,5 | ||||||||||||||
1132 | Cîşla | 1208,6 | 613,3 | 576,7 | 500,0 | 76,7 | 18,6 | ||||||||||||||
1135 | Cociulia | 4260,7 | 974,6 | 3139,4 | 2750,9 | 388,5 | 146,7 | ||||||||||||||
1136 | Coştangalia | 2921,8 | 684,0 | 2195,7 | 1682,8 | 400,0 | 112,9 | 42,1 | |||||||||||||
1137 | Enichioi | 3504,0 | 723,5 | 2567,1 | 2356,3 | 210,8 | 213,4 | ||||||||||||||
1138 | Goteşti | 18900,6 | 1140,6 | 17610,4 | 3739,1 | 13363,3 | 508,0 | 149,6 | |||||||||||||
1139 | Haragîş | 2168,7 | 778,9 | 1371,2 | 1253,7 | 117,5 | 18,6 | ||||||||||||||
1140 | Lărguţa | 3422,9 | 965,1 | 2403,8 | 2083,8 | 320,0 | 54,0 | ||||||||||||||
1141 | Lingura | 2880,6 | 800,5 | 1934,3 | 1750,5 | 183,8 | 145,8 | ||||||||||||||
1143 | Pleşeni | 4111,0 | 396,6 | 3475,7 | 3124,1 | 351,6 | 238,7 | ||||||||||||||
1144 | Plopi | 3117,9 | 802,5 | 2250,5 | 2074,6 | 175,9 | 64,9 | ||||||||||||||
1145 | Porumbeşti | 2444,9 | 768,1 | 1645,5 | 1467,4 | 178,1 | 31,3 | ||||||||||||||
1146 | Sadîc | 2973,0 | 988,1 | 1960,1 | 1708,4 | 251,7 | 24,8 | ||||||||||||||
1148 | Stoianovca | 2138,5 | 741,6 | 1372,3 | 726,6 | 500,0 | 145,7 | 24,6 | |||||||||||||
1147 | Şamalia | 1385,3 | 702,4 | 658,4 | 546,7 | 111,7 | 24,5 | ||||||||||||||
1149 | Tartaul | 3946,4 | 827,6 | 3013,9 | 1794,7 | 1000,0 | 219,2 | 104,9 | |||||||||||||
1151 | Toceni | 2108,7 | 734,5 | 1340,5 | 1205,0 | 135,5 | 33,7 | ||||||||||||||
1150 | Ţiganca | 4005,4 | 872,6 | 3026,3 | 2210,0 | 500,0 | 316,3 | 106,5 | |||||||||||||
1152 | Vişniovca | 2285,6 | 779,7 | 1466,8 | 1290,2 | 176,6 | 39,1 | ||||||||||||||
Călăraşi | 259046,2 | 50151,7 | 201892,8 | 170747,6 | 500,0 | 69,9 | 4921,8 | 4939,1 | 1671,0 | 1542,8 | 1126,1 | 259,5 | 339,7 | 3341,0 | 15865,2 | 1508,2 | 335,6 | 6666,1 | |||
Total nivelul II | 150495,7 | 26454,0 | 121478,3 | 107228,5 | 500,0 | 69,9 | 4679,6 | 1671,0 | 1542,8 | 1126,1 | 339,7 | 7492,1 | 1508,2 | 2563,4 | |||||||
Total nivelul I | 108550,5 | 23697,7 | 80414,5 | 63519,1 | 4921,8 | 259,5 | 259,5 | 3341,0 | 8373,1 | 335,6 | 4102,7 | ||||||||||
1153 | Consiliul raional | 150495,7 | 26454,0 | 121478,3 | 107228,5 | 500,0 | 69,9 | 4679,6 | 1671,0 | 1542,8 | 1126,1 | 339,7 | 7492,1 | 1508,2 | 2563,4 | ||||||
1154 | Bahmut | 3609,4 | 807,3 | 2754,3 | 2543,1 | 211,2 | 47,8 | ||||||||||||||
1155 | Bravicea | 4973,6 | 986,0 | 3734,6 | 3360,4 | 374,2 | 253,0 | ||||||||||||||
1156 | Buda | 1836,8 | 777,2 | 1036,7 | 866,9 | 51,3 | 51,3 | 118,5 | 22,9 | ||||||||||||
1157 | Căbăieşti | 1910,8 | 775,7 | 1112,3 | 996,8 | 115,5 | 22,8 | ||||||||||||||
1167 | Călăraşi | 20180,7 | 1426,6 | 17998,5 | 11269,9 | 4921,8 | 100,0 | 100,0 | 1706,8 | 755,6 | |||||||||||
1158 | Dereneu | 2085,9 | 864,1 | 1201,7 | 1046,5 | 155,2 | 20,1 | ||||||||||||||
1159 | Frumoasa | 1475,0 | 771,7 | 695,3 | 614,1 | 81,2 | 8,0 | ||||||||||||||
1161 | Hirova | 2615,7 | 808,6 | 1525,3 | 1363,3 | 162,0 | 281,8 | ||||||||||||||
1160 | Hîrjauca | 2746,9 | 329,8 | 2073,1 | 1772,7 | 300,4 | 344,0 | ||||||||||||||
1162 | Hogineşti | 2793,8 | 834,1 | 1906,3 | 1707,4 | 198,9 | 53,4 | ||||||||||||||
1163 | Horodişte | 2638,9 | 904,5 | 1669,1 | 1375,7 | 293,4 | 65,3 | ||||||||||||||
1164 | Meleşeni | 2218,3 | 770,4 | 1294,4 | 1110,6 | 183,8 | 153,5 | ||||||||||||||
1165 | Nişcani | 727,5 | 472,8 | 187,7 | 187,7 | 67,0 | |||||||||||||||
1166 | Onişcani | 3060,5 | 788,0 | 1762,5 | 1533,4 | 229,1 | 239,8 | 270,2 | |||||||||||||
1168 | Păuleşti | 1525,4 | 645,5 | 819,5 | 713,3 | 106,2 | 60,4 | ||||||||||||||
1169 | Peticeni | 2337,2 | 695,2 | 1612,7 | 1475,1 | 137,6 | 29,3 | ||||||||||||||
1171 | Pituşca | 5033,1 | 884,9 | 3625,9 | 3270,8 | 355,1 | 522,3 | ||||||||||||||
1170 | Pîrjolteni | 5173,7 | 695,2 | 4259,2 | 1515,1 | 2550,0 | 194,1 | 95,8 | 123,5 | ||||||||||||
1172 | Răciula | 4105,0 | 921,3 | 3076,3 | 2727,3 | 52,6 | 52,6 | 296,4 | 107,4 | ||||||||||||
1173 | Rădeni | 2081,5 | 865,8 | 1167,2 | 978,1 | 189,1 | 48,5 | ||||||||||||||
1174 | Sadova | 3006,4 | 948,4 | 1976,8 | 1687,9 | 288,9 | 81,2 | ||||||||||||||
1175 | Săseni | 2462,7 | 868,8 | 1490,5 | 1224,4 | 266,1 | 103,4 | ||||||||||||||
1176 | Sipoteni | 14013,4 | 1400,5 | 12409,6 | 10781,9 | 791,0 | 836,7 | 203,3 | |||||||||||||
1177 | Temeleuţi | 2494,5 | 802,7 | 1652,2 | 1488,1 | 164,1 | 39,6 | ||||||||||||||
1179 | Tuzara | 4004,9 | 903,3 | 2905,1 | 2588,9 | 316,2 | 196,5 | ||||||||||||||
1178 | Ţibirica | 3245,5 | 862,3 | 2282,8 | 1961,1 | 55,6 | 55,6 | 266,1 | 100,4 | ||||||||||||
1180 | Vălcineţ | 4370,2 | 1076,5 | 3208,1 | 2731,0 | 477,1 | 85,6 | ||||||||||||||
1181 | Vărzăreştii Noi | 1823,2 | 810,5 | 976,8 | 815,3 | 161,5 | 35,9 | ||||||||||||||
Căuşeni | 331813,7 | 60048,2 | 265186,9 | 216960,8 | 500,0 | 94,0 | 4136,1 | 17834,7 | 1398,1 | 2082,0 | 11483,0 | 940,2 | 1542,1 | 389,3 | 3638,2 | 20345,5 | 1677,6 | 6578,6 | |||
Total nivelul II | 220912,8 | 35389,0 | 182872,7 | 146756,5 | 500,0 | 94,0 | 4136,1 | 17834,7 | 1398,1 | 2082,0 | 11483,0 | 940,2 | 1542,1 | 389,3 | 1600,0 | 10273,8 | 1677,6 | 2651,1 | |||
Total nivelul I | 110900,9 | 24659,2 | 82314,2 | 70204,3 | 2038,2 | 10071,7 | 3927,5 | ||||||||||||||
1182 | Consiliul raional | 220912,8 | 35389,0 | 182872,7 | 146756,5 | 500,0 | 94,0 | 4136,1 | 17834,7 | 1398,1 | 2082,0 | 11483,0 | 940,2 | 1542,1 | 389,3 | 1600,0 | 10273,8 | 1677,6 | 2651,1 | ||
1183 | Baccealia | 2923,7 | 859,5 | 1896,4 | 1647,8 | 248,6 | 167,8 | ||||||||||||||
1184 | Baimaclia | 2978,1 | 924,9 | 2020,3 | 1746,2 | 274,1 | 32,9 | ||||||||||||||
1197 | Căinari | 5416,2 | 824,5 | 4359,4 | 2859,4 | 1000,0 | 500,0 | 232,3 | |||||||||||||
1198 | Căuşeni | 22953,3 | 1803,2 | 20306,9 | 18248,5 | 2058,4 | 843,2 | ||||||||||||||
1185 | Chircăieşti | 4405,5 | 1057,4 | 3240,3 | 2853,6 | 386,7 | 107,8 | ||||||||||||||
1186 | Chircăieştii Noi | 2456,7 | 873,1 | 1561,0 | 1375,3 | 185,7 | 22,6 | ||||||||||||||
1189 | Ciufleşti | 1708,3 | 666,6 | 1006,3 | 876,3 | 130,0 | 35,4 | ||||||||||||||
1187 | Cîrnăţeni | 3793,6 | 896,4 | 2792,7 | 2470,3 | 322,4 | 104,5 | ||||||||||||||
1188 | Cîrnăţenii Noi | 2463,0 | 853,0 | 1567,3 | 1385,2 | 182,1 | 42,7 | ||||||||||||||
1190 | Copanca | 5268,6 | 1120,4 | 4005,0 | 3418,8 | 586,2 | 143,2 | ||||||||||||||
1191 | Coşcalia | 2776,4 | 921,5 | 1824,3 | 1586,2 | 238,1 | 30,6 | ||||||||||||||
1192 | Fîrlădeni | 4695,3 | 1149,2 | 2951,8 | 2430,8 | 521,0 | 594,3 | ||||||||||||||
1193 | Grădiniţa | 1639,8 | 717,6 | 894,5 | 764,0 | 130,5 | 27,7 | ||||||||||||||
1194 | Grigorievca | 1635,2 | 630,1 | 965,5 | 834,2 | 131,3 | 39,6 | ||||||||||||||
1195 | Hagimus | 3308,9 | 901,4 | 2311,4 | 1982,9 | 328,5 | 96,1 | ||||||||||||||
1196 | Opaci | 4815,2 | 1117,6 | 3652,7 | 3265,6 | 387,1 | 44,9 | ||||||||||||||
1199 | Pervomaisc | 2079,6 | 215,7 | 1639,1 | 1480,9 | 158,2 | 224,8 | ||||||||||||||
1200 | Plop-Ştiubei | 2969,6 | 880,2 | 2061,6 | 1862,3 | 199,3 | 27,8 | ||||||||||||||
1201 | Săiţi | 3938,3 | 752,1 | 3110,5 | 2140,0 | 727,7 | 242,8 | 75,7 | |||||||||||||
1202 | Sălcuţa | 4782,1 | 1159,2 | 3495,2 | 2977,7 | 517,5 | 127,7 | ||||||||||||||
1205 | Taraclia | 3984,8 | 773,1 | 2965,7 | 2495,0 | 470,7 | 246,0 | ||||||||||||||
1203 | Tănătari | 3103,9 | 942,8 | 2067,8 | 1761,1 | 306,7 | 93,3 | ||||||||||||||
1204 | Tănătarii Noi | 774,6 | 682,8 | 76,9 | 76,9 | 14,9 | |||||||||||||||
1206 | Tocuz | 5651,9 | 1028,0 | 4473,4 | 3980,0 | 493,4 | 150,5 | ||||||||||||||
1207 | Ucrainca | 2820,4 | 877,9 | 1795,4 | 1297,2 | 310,5 | 187,7 | 147,1 | |||||||||||||
1208 | Ursoaia | 3210,8 | 869,7 | 2247,3 | 1952,9 | 294,4 | 93,8 | ||||||||||||||
1209 | Zaim | 4347,1 | 1161,3 | 3025,5 | 2512,1 | 513,4 | 160,3 | ||||||||||||||
Cimişlia | 200072,1 | 44876,8 | 149775,3 | 123647,5 | 59,5 | 3020,1 | 3071,6 | 1005,3 | 1321,7 | 481,6 | 51,3 | 211,7 | 2603,0 | 16313,4 | 1060,2 | 580,5 | 4839,5 | ||||
Total nivelul II | 128163,3 | 24949,0 | 101446,7 | 84511,7 | 59,5 | 3020,1 | 3020,3 | 1005,3 | 1321,7 | 481,6 | 211,7 | 9774,9 | 1060,2 | 1767,6 | |||||||
Total nivelul I | 71908,8 | 19927,8 | 48328,6 | 39135,8 | 51,3 | 51,3 | 2603,0 | 6538,5 | 580,5 | 3071,9 | |||||||||||
1240 | Consiliul raional | 128163,3 | 24949,0 | 101446,7 | 84511,7 | 59,5 | 3020,1 | 3020,3 | 1005,3 | 1321,7 | 481,6 | 211,7 | 9774,9 | 1060,2 | 1767,6 | ||||||
1241 | Albina | 2960,2 | 846,9 | 1993,8 | 1767,4 | 226,4 | 119,5 | ||||||||||||||
1242 | Batîr | 2741,5 | 959,6 | 1635,0 | 1365,3 | 269,7 | 146,9 | ||||||||||||||
1243 | Cenac | 2190,6 | 896,4 | 1225,1 | 1001,3 | 223,8 | 69,1 | ||||||||||||||
1255 | Cimişlia | 18736,2 | 1644,9 | 16270,9 | 14076,0 | 51,3 | 51,3 | 500,0 | 1643,6 | 820,4 | |||||||||||
1244 | Ciucur-Mingir | 1164,0 | 856,0 | 195,7 | 195,7 | 112,3 | |||||||||||||||
1245 | Codreni | 400,9 | 264,7 | 78,7 | 78,7 | 57,5 | |||||||||||||||
1246 | Ecaterinovca | 2938,0 | 919,8 | 1998,5 | 1306,8 | 500,0 | 191,7 | 19,7 | |||||||||||||
1247 | Gradişte | 4497,7 | 925,0 | 3446,7 | 1797,7 | 1378,0 | 271,0 | 126,0 | |||||||||||||
1248 | Gura Galbenei | 4833,8 | 1198,8 | 3139,8 | 2539,2 | 600,6 | 188,3 | 306,9 | |||||||||||||
1249 | Hîrtop | 2545,4 | 921,7 | 1564,8 | 1313,1 | 251,7 | 58,9 | ||||||||||||||
1250 | Ialpujeni | 1960,4 | 891,2 | 982,8 | 795,2 | 187,6 | 86,4 | ||||||||||||||
1251 | Ivanovca Nouă | 1525,1 | 819,5 | 690,5 | 598,7 | 91,8 | 15,1 | ||||||||||||||
1252 | Javgur | 2327,5 | 863,4 | 1405,7 | 1190,2 | 215,5 | 58,4 | ||||||||||||||
1253 | Lipoveni | 2060,3 | 829,0 | 1178,8 | 957,2 | 221,6 | 52,5 | ||||||||||||||
1254 | Mihailovca | 2693,9 | 899,8 | 1567,3 | 1188,1 | 379,2 | 226,8 | ||||||||||||||
1256 | Porumbrei | 2427,2 | 831,8 | 1541,2 | 1363,5 | 177,7 | 54,2 | ||||||||||||||
1257 | Sagaidac | 2969,4 | 978,0 | 1781,9 | 1508,1 | 273,8 | 209,5 | ||||||||||||||
1258 | Satul Nou | 2517,0 | 891,5 | 1499,9 | 1267,7 | 232,2 | 125,6 | ||||||||||||||
1259 | Selemet | 4782,5 | 1148,1 | 3042,6 | 2624,5 | 418,1 | 392,2 | 199,6 | |||||||||||||
1260 | Suric | 1458,4 | 836,7 | 582,7 | 488,7 | 94,0 | 39,0 | ||||||||||||||
1261 | Topala | 1700,3 | 807,4 | 862,1 | 550,4 | 225,0 | 86,7 | 30,8 | |||||||||||||
1262 | Troiţcoe | 1495,4 | 578,8 | 846,4 | 722,6 | 123,8 | 70,2 | ||||||||||||||
1263 | Valea Perjei | 983,1 | 118,8 | 797,7 | 714,1 | 83,6 | 66,6 | ||||||||||||||
Criuleni | 264087,1 | 45519,6 | 211245,2 | 182514,9 | 69,1 | 6234,8 | 4507,1 | 1311,1 | 2024,1 | 851,5 | 51,3 | 269,1 | 2145,0 | 14339,7 | 1434,6 | 7322,3 | |||||
Total nivelul II | 154786,5 | 26025,7 | 126744,2 | 112347,7 | 69,1 | 2675,0 | 4455,8 | 1311,1 | 2024,1 | 851,5 | 269,1 | 5762,0 | 1434,6 | 2016,6 | |||||||
Total nivelul I | 109300,6 | 19493,9 | 84501,0 | 70167,2 | 3559,8 | 51,3 | 51,3 | 2145,0 | 8577,7 | 5305,7 | |||||||||||
1264 | Consiliul raional | 154786,5 | 26025,7 | 126744,2 | 112347,7 | 69,1 | 2675,0 | 4455,8 | 1311,1 | 2024,1 | 851,5 | 269,1 | 5762,0 | 1434,6 | 2016,6 | ||||||
1265 | Bălăbăneşti | 7950,1 | 907,1 | 6879,8 | 4319,5 | 2145,0 | 415,3 | 163,2 | |||||||||||||
1266 | Bălţata | 2721,2 | 784,0 | 1738,9 | 1532,1 | 206,8 | 198,3 | ||||||||||||||
1267 | Boşcana | 4854,3 | 1070,6 | 3691,8 | 3289,2 | 402,6 | 91,9 | ||||||||||||||
1268 | Cimişeni | 3152,8 | 580,5 | 2347,2 | 2028,2 | 319,0 | 225,1 | ||||||||||||||
1269 | Corjova | 3270,2 | 897,1 | 2280,5 | 1984,3 | 296,2 | 92,6 | ||||||||||||||
1270 | Coşerniţa | 1897,3 | 725,8 | 1132,7 | 956,8 | 175,9 | 38,8 | ||||||||||||||
1284 | Criuleni | 10737,4 | 858,1 | 9380,3 | 8412,9 | 967,4 | 499,0 | ||||||||||||||
1271 | Cruglic | 4335,3 | 859,6 | 3379,3 | 3070,3 | 309,0 | 96,4 | ||||||||||||||
1272 | Dolinnoe | 1774,6 | 236,9 | 1414,6 | 1279,3 | 135,3 | 123,1 | ||||||||||||||
1273 | Drăsliceni | 5923,7 | 739,2 | 4933,5 | 2795,9 | 1759,6 | 378,0 | 251,0 | |||||||||||||
1274 | Dubăsarii Vechi | 7017,5 | 1108,0 | 5632,0 | 4928,7 | 703,3 | 277,5 | ||||||||||||||
1275 | Hîrtopul Mare | 4396,2 | 1024,0 | 3251,9 | 2783,1 | 468,8 | 120,3 | ||||||||||||||
1276 | Hruşova | 2861,9 | 535,5 | 2141,3 | 1848,3 | 293,0 | 185,1 | ||||||||||||||
1277 | Işnovăţ | 2111,6 | 664,4 | 1396,3 | 1217,9 | 178,4 | 50,9 | ||||||||||||||
1278 | Izbişte | 4545,0 | 988,3 | 3288,2 | 2904,2 | 51,3 | 51,3 | 332,7 | 268,5 | ||||||||||||
1279 | Jevreni | 2216,7 | 748,8 | 1409,6 | 1233,8 | 175,8 | 58,3 | ||||||||||||||
1281 | Maşcăuţi | 4516,5 | 1145,1 | 3310,5 | 2822,0 | 488,5 | 60,9 | ||||||||||||||
1280 | Măgdăceşti | 10216,3 | 511,9 | 9074,3 | 6659,7 | 1800,2 | 614,4 | 630,1 | |||||||||||||
1282 | Micleşti | 3163,3 | 864,6 | 2227,5 | 1964,0 | 263,5 | 71,2 | ||||||||||||||
1283 | Oniţcani | 3546,9 | 854,0 | 2610,4 | 2350,3 | 260,1 | 82,5 | ||||||||||||||
1285 | Paşcani | 5910,5 | 294,1 | 4579,1 | 4282,8 | 296,3 | 1037,3 | ||||||||||||||
1286 | Răculeşti | 3056,7 | 793,9 | 2229,2 | 2033,3 | 195,9 | 33,6 | ||||||||||||||
1287 | Rîşcova | 2480,0 | 760,9 | 1233,7 | 1096,0 | 137,7 | 485,4 | ||||||||||||||
1288 | Slobozia-Duşca | 3946,7 | 777,1 | 3054,4 | 2707,6 | 346,8 | 115,2 | ||||||||||||||
1289 | Zăicana | 2697,9 | 764,4 | 1884,0 | 1667,0 | 217,0 | 49,5 | ||||||||||||||
Donduşeni | 148086,8 | 34592,5 | 108457,6 | 91885,5 | 57,6 | 2192,4 | 2661,0 | 973,4 | 917,2 | 468,2 | 51,3 | 250,9 | 150,0 | 10774,7 | 736,4 | 5036,7 | |||||
Total nivelul II | 98467,2 | 17888,7 | 78091,1 | 66524,3 | 57,6 | 2192,4 | 2609,7 | 973,4 | 917,2 | 468,2 | 250,9 | 5970,7 | 736,4 | 2487,4 | |||||||
Total nivelul I | 49619,6 | 16703,8 | 30366,5 | 25361,2 | 51,3 | 51,3 | 150,0 | 4804,0 | 2549,3 | ||||||||||||
1290 | Consiliul raional | 98467,2 | 17888,7 | 78091,1 | 66524,3 | 57,6 | 2192,4 | 2609,7 | 973,4 | 917,2 | 468,2 | 250,9 | 5970,7 | 736,4 | 2487,4 | ||||||
1291 | Arioneşti | 2204,3 | 841,1 | 1236,9 | 1077,9 | 159,0 | 126,3 | ||||||||||||||
1292 | Baraboi | 3995,2 | 973,3 | 2926,9 | 2562,3 | 364,6 | 95,0 | ||||||||||||||
1293 | Briceni | 891,4 | 738,1 | 84,7 | 84,7 | 68,6 | |||||||||||||||
1294 | Cernoleuca | 1866,0 | 845,8 | 918,1 | 719,0 | 199,1 | 102,1 | ||||||||||||||
1295 | Climăuţi | 1193,1 | 213,9 | 886,7 | 764,2 | 122,5 | 92,5 | ||||||||||||||
1296 | Corbu | 1709,1 | 735,2 | 934,2 | 772,5 | 161,7 | 39,7 | ||||||||||||||
1297 | Crişcăuţi | 1851,4 | 776,2 | 941,8 | 662,3 | 150,0 | 129,5 | 133,4 | |||||||||||||
1298 | Donduşeni | 2249,6 | 793,4 | 1395,2 | 1213,9 | 181,3 | 61,0 | ||||||||||||||
1303 | Donduşeni, oraşul | 8738,5 | 850,5 | 7176,2 | 6097,4 | 1078,8 | 711,8 | ||||||||||||||
1299 | Elizavetovca | 1282,2 | 716,8 | 479,9 | 417,6 | 62,3 | 85,5 | ||||||||||||||
1300 | Frasin | 2296,4 | 908,8 | 1292,5 | 1090,7 | 201,8 | 95,1 | ||||||||||||||
1301 | Horodişte | 1523,3 | 715,7 | 787,5 | 691,6 | 95,9 | 20,1 | ||||||||||||||
1302 | Moşana | 2547,4 | 823,1 | 1668,2 | 1474,3 | 193,9 | 56,1 | ||||||||||||||
1304 | Pivniceni | 1212,7 | 719,8 | 473,6 | 403,8 | 69,8 | 19,3 | ||||||||||||||
1305 | Plop | 1885,9 | 779,7 | 988,4 | 828,8 | 159,6 | 117,8 | ||||||||||||||
1306 | Pocrovca | 1838,1 | 649,5 | 1132,4 | 1007,8 | 124,6 | 56,2 | ||||||||||||||
1307 | Rediul Mare | 860,7 | 721,0 | 110,4 | 110,4 | 29,3 | |||||||||||||||
1308 | Scăieni | 1725,6 | 890,6 | 770,8 | 574,7 | 196,1 | 64,2 | ||||||||||||||
1309 | Sudarca | 2586,0 | 734,6 | 1687,1 | 1480,0 | 207,1 | 164,3 | ||||||||||||||
1311 | Teleşeuca | 1173,3 | 560,2 | 555,4 | 480,9 | 74,5 | 57,7 | ||||||||||||||
1312 | Tîrnova | 2706,0 | 870,5 | 1623,5 | 1113,0 | 51,3 | 51,3 | 459,2 | 212,0 | ||||||||||||
1310 | Ţaul | 3283,4 | 846,0 | 2296,1 | 1928,5 | 367,6 | 141,3 | ||||||||||||||
Drochia | 295741,0 | 55580,4 | 229232,4 | 196593,9 | 102,0 | 2671,8 | 7733,2 | 2021,9 | 1987,3 | 1761,4 | 1658,3 | 304,3 | 1150,0 | 19434,2 | 1547,3 | 806,6 | 10121,6 | ||||
Total nivelul II | 186230,8 | 31824,0 | 150156,3 | 127725,1 | 102,0 | 2671,8 | 7452,9 | 2021,9 | 1987,3 | 1761,4 | 1378,0 | 304,3 | 700,0 | 9957,2 | 1547,3 | 4250,5 | |||||
Total nivelul I | 109510,2 | 23756,4 | 79076,1 | 68868,8 | 280,3 | 280,3 | 450,0 | 9477,0 | 806,6 | 5871,1 | |||||||||||
1313 | Consiliul raional | 186230,8 | 31824,0 | 150156,3 | 127725,1 | 102,0 | 2671,8 | 7452,9 | 2021,9 | 1987,3 | 1761,4 | 1378,0 | 304,3 | 700,0 | 9957,2 | 1547,3 | 4250,5 | ||||
1314 | Antoneuca | 1220,8 | 551,5 | 628,3 | 570,8 | 57,5 | 41,0 | ||||||||||||||
1315 | Baroncea | 2182,8 | 751,1 | 1343,0 | 1165,1 | 177,9 | 88,7 | ||||||||||||||
1316 | Chetrosu | 4964,2 | 1162,3 | 3534,6 | 2906,0 | 58,1 | 58,1 | 570,5 | 267,3 | ||||||||||||
1317 | Cotova | 3215,1 | 1067,1 | 2070,5 | 1557,2 | 150,0 | 363,3 | 77,5 | |||||||||||||
1318 | Dominteni | 2528,6 | 735,9 | 1636,6 | 1495,8 | 140,8 | 156,1 | ||||||||||||||
1319 | Drochia | 3039,1 | 966,6 | 1900,3 | 1528,1 | 56,6 | 56,6 | 315,6 | 172,2 | ||||||||||||
1330 | Drochia, oraşul | 26692,0 | 1582,0 | 24090,5 | 21781,0 | 300,0 | 2009,5 | 1019,5 | |||||||||||||
1320 | Fîntîniţa | 1742,2 | 757,1 | 878,8 | 739,0 | 139,8 | 106,3 | ||||||||||||||
1321 | Gribova | 2794,7 | 812,0 | 1896,6 | 1592,0 | 62,1 | 62,1 | 242,5 | 86,1 | ||||||||||||
1322 | Hăsnăşenii Mari | 2026,2 | 769,9 | 1121,5 | 935,1 | 186,4 | 134,8 | ||||||||||||||
1323 | Hăsnăşenii Noi | 2637,8 | 775,5 | 1803,0 | 1611,6 | 191,4 | 59,3 | ||||||||||||||
1324 | Maramonovca | 2720,0 | 990,3 | 1589,2 | 1330,7 | 258,5 | 140,5 | ||||||||||||||
1325 | Miciurin | 1920,9 | 771,2 | 1108,1 | 931,4 | 176,7 | 41,6 | ||||||||||||||
1326 | Mîndîc | 2978,0 | 857,9 | 1930,2 | 1573,6 | 356,6 | 189,9 | ||||||||||||||
1327 | Moara de Piatră | 2074,3 | 847,5 | 954,0 | 793,8 | 160,2 | 272,8 | ||||||||||||||
1328 | Nicoreni | 3278,5 | 1074,2 | 1988,1 | 1573,3 | 51,3 | 51,3 | 363,5 | 216,2 | ||||||||||||
1329 | Ochiul Alb | 5424,2 | 865,7 | 3590,1 | 3210,4 | 52,2 | 52,2 | 327,5 | 647,0 | 321,4 | |||||||||||
1331 | Palanca | 1591,6 | 773,6 | 772,0 | 686,7 | 85,3 | 46,0 | ||||||||||||||
1332 | Pelinia | 10127,6 | 1427,6 | 8053,0 | 7174,3 | 878,7 | 159,6 | 487,4 | |||||||||||||
1333 | Pervomaiscoe | 1796,0 | 679,2 | 996,5 | 895,0 | 101,5 | 120,3 | ||||||||||||||
1334 | Petreni | 1922,2 | 492,2 | 1291,7 | 1173,1 | 118,6 | 138,3 | ||||||||||||||
1335 | Popeştii de Jos | 1669,1 | 394,8 | 1177,7 | 969,2 | 208,5 | 96,6 | ||||||||||||||
1336 | Popeştii de Sus | 1951,3 | 743,1 | 1150,6 | 974,5 | 176,1 | 57,6 | ||||||||||||||
1338 | Sofia | 5151,1 | 989,7 | 3941,7 | 3430,3 | 511,4 | 219,7 | ||||||||||||||
1337 | Şalvirii Vechi | 1639,9 | 783,3 | 808,1 | 714,3 | 93,8 | 48,5 | ||||||||||||||
1339 | Şuri | 5137,1 | 861,2 | 4070,9 | 3577,4 | 493,5 | 205,0 | ||||||||||||||
1340 | Ţarigrad | 4639,5 | 484,8 | 3322,4 | 2829,9 | 492,5 | 832,3 | ||||||||||||||
1341 | Zguriţa | 2445,4 | 789,1 | 1428,1 | 1149,2 | 278,9 | 228,2 | ||||||||||||||
Dubăsari | 152681,0 | 20322,2 | 124074,3 | 84070,1 | 54,6 | 2013,0 | 24680,3 | 629,7 | 458,5 | 22950,8 | 526,6 | 114,7 | 630,0 | 2375,0 | 9554,5 | 696,8 | 3755,0 | 4529,5 | |||
Total nivelul II | 98413,8 | 12478,5 | 81381,3 | 48508,3 | 54,6 | 2013,0 | 24680,3 | 629,7 | 458,5 | 22950,8 | 526,6 | 114,7 | 5428,3 | 696,8 | 3755,0 | 799,0 | |||||
Total nivelul I | 54267,2 | 7843,7 | 42693,0 | 35561,8 | 630,0 | 2375,0 | 4126,2 | 3730,5 | |||||||||||||
1342 | Consiliul raional | 98413,8 | 12478,5 | 81381,3 | 48508,3 | 54,6 | 2013,0 | 24680,3 | 629,7 | 458,5 | 22950,8 | 526,6 | 114,7 | 5428,3 | 696,8 | 3755,0 | 799,0 | ||||
1343 | Cocieri | 7468,3 | 444,8 | 6602,0 | 5952,7 | 175,0 | 474,3 | 421,5 | |||||||||||||
1344 | Corjova | 1437,6 | 836,4 | 445,2 | 445,2 | 156,0 | |||||||||||||||
1345 | Coşniţa | 10124,2 | 724,1 | 8898,6 | 8098,5 | 106,0 | 694,1 | 501,5 | |||||||||||||
1346 | Doroţcaia | 6247,3 | 819,2 | 4679,9 | 4035,2 | 258,0 | 386,7 | 748,2 | |||||||||||||
1347 | Holercani | 4136,8 | 780,6 | 3253,0 | 2472,7 | 500,0 | 280,3 | 103,2 | |||||||||||||
1348 | Marcăuţi | 1574,1 | 656,4 | 899,6 | 815,7 | 83,9 | 18,1 | ||||||||||||||
1349 | Molovata | 5124,0 | 780,4 | 4204,1 | 2018,5 | 1875,0 | 310,6 | 139,5 | |||||||||||||
1350 | Molovata Nouă | 3326,7 | 725,8 | 2114,7 | 1744,1 | 46,0 | 324,6 | 486,2 | |||||||||||||
1351 | Oxentea | 4278,9 | 808,7 | 3191,0 | 2884,4 | 306,6 | 279,2 | ||||||||||||||
1352 | Pîrîta | 5744,9 | 871,9 | 4599,0 | 4144,0 | 45,0 | 410,0 | 274,0 | |||||||||||||
1353 | Ustia | 4804,4 | 395,4 | 3805,9 | 3396,0 | 409,9 | 603,1 | ||||||||||||||
Edineţ | 280416,6 | 55961,3 | 214419,7 | 181577,0 | 102,0 | 2773,5 | 4278,6 | 2304,9 | 1003,8 | 721,9 | 53,9 | 194,1 | 2300,0 | 21847,8 | 1540,8 | 1248,1 | 8787,5 | ||||
Total nivelul II | 164308,3 | 30449,2 | 131431,0 | 112935,0 | 102,0 | 4224,7 | 2304,9 | 1003,8 | 721,9 | 194,1 | 12628,5 | 1540,8 | 2428,1 | ||||||||
Total nivelul I | 116108,3 | 25512,1 | 82988,7 | 68642,0 | 2773,5 | 53,9 | 53,9 | 2300,0 | 9219,3 | 1248,1 | 6359,4 | ||||||||||
1354 | Consiliul raional | 164308,3 | 30449,2 | 131431,0 | 112935,0 | 102,0 | 4224,7 | 2304,9 | 1003,8 | 721,9 | 194,1 | 12628,5 | 1540,8 | 2428,1 | |||||||
1355 | Alexeevca | 1654,9 | 731,0 | 878,1 | 504,0 | 300,0 | 74,1 | 45,8 | |||||||||||||
1356 | Bădragii Noi | 1677,4 | 748,9 | 910,0 | 782,0 | 128,0 | 18,5 | ||||||||||||||
1357 | Bădragii Vechi | 963,9 | 273,9 | 516,9 | 440,3 | 76,6 | 173,1 | ||||||||||||||
1358 | Bleşteni | 2058,1 | 654,4 | 1016,3 | 834,1 | 182,2 | 237,1 | 150,3 | |||||||||||||
1359 | Brătuşeni | 6057,6 | 1008,4 | 4835,4 | 4260,1 | 575,3 | 213,8 | ||||||||||||||
1360 | Brînzeni | 1394,1 | 308,3 | 889,6 | 713,0 | 176,6 | 196,2 | ||||||||||||||
1361 | Burlăneşti | 2837,3 | 829,6 | 1776,3 | 1583,4 | 192,9 | 231,4 | ||||||||||||||
1362 | Cepeleuţi | 1794,5 | 785,4 | 926,1 | 780,5 | 145,6 | 83,0 | ||||||||||||||
1363 | Chetroşica Nouă | 1705,7 | 702,3 | 970,4 | 844,1 | 126,3 | 33,0 | ||||||||||||||
1364 | Constantinovca | 1470,8 | 656,8 | 788,6 | 724,3 | 64,3 | 25,4 | ||||||||||||||
1365 | Corpaci | 3015,0 | 753,0 | 1622,9 | 1487,7 | 135,2 | 608,2 | 30,9 | |||||||||||||
1366 | Cuconeştii Noi | 2750,6 | 877,6 | 1819,9 | 1594,7 | 225,2 | 53,1 | ||||||||||||||
1375 | Cupcini | 13096,7 | 914,5 | 10248,9 | 9214,2 | 1034,7 | 1933,3 | ||||||||||||||
1376 | Edineţ | 27645,4 | 1964,3 | 24555,8 | 20183,4 | 1986,3 | 53,9 | 53,9 | 2332,2 | 1125,3 | |||||||||||
1367 | Feteşti | 3090,6 | 939,2 | 2095,7 | 1783,9 | 311,8 | 55,7 | ||||||||||||||
1368 | Gaşpar | 1908,0 | 746,1 | 1098,6 | 948,1 | 150,5 | 63,3 | ||||||||||||||
1369 | Goleni | 1137,6 | 265,3 | 804,0 | 688,8 | 115,2 | 68,3 | ||||||||||||||
1370 | Gordineşti | 3965,4 | 989,4 | 2859,3 | 2495,7 | 363,6 | 116,7 | ||||||||||||||
1371 | Hancăuţi | 1661,2 | 782,5 | 864,2 | 746,9 | 117,3 | 14,5 | ||||||||||||||
1372 | Hincăuţi | 2909,8 | 789,7 | 2071,4 | 1895,0 | 176,4 | 48,7 | ||||||||||||||
1373 | Hlinaia | 2609,0 | 814,2 | 1613,3 | 1408,1 | 205,2 | 181,5 | ||||||||||||||
1374 | Lopatnic | 2013,0 | 749,1 | 1206,4 | 1054,9 | 151,5 | 57,5 | ||||||||||||||
1377 | Parcova | 2931,9 | 744,5 | 1850,0 | 1468,6 | 123,3 | 258,1 | 337,4 | |||||||||||||
1378 | Rotunda | 1736,1 | 775,3 | 872,9 | 727,2 | 145,7 | 87,9 | ||||||||||||||
1379 | Ruseni | 4420,6 | 899,5 | 3474,3 | 1232,2 | 2000,0 | 242,1 | 46,8 | |||||||||||||
1381 | Stolniceni | 1715,6 | 739,5 | 947,9 | 801,3 | 146,6 | 28,2 | ||||||||||||||
1380 | Şofrîncani | 2948,1 | 846,7 | 2064,6 | 1843,0 | 221,6 | 36,8 | ||||||||||||||
1382 | Terebna | 1756,6 | 699,1 | 957,4 | 801,3 | 156,1 | 100,1 | ||||||||||||||
1383 | Tîrnova | 3198,9 | 901,2 | 2193,8 | 1959,3 | 234,5 | 103,9 | ||||||||||||||
1384 | Trinca | 4005,1 | 968,6 | 2902,3 | 1896,7 | 663,9 | 341,7 | 134,2 | |||||||||||||
1385 | Viişoara | 3279,7 | 775,9 | 1909,2 | 1750,9 | 158,3 | 402,8 | 191,8 | |||||||||||||
1386 | Zăbriceni | 2699,1 | 877,9 | 1448,2 | 1194,3 | 253,9 | 373,0 | ||||||||||||||
Făleşti | 309923,9 | 61366,1 | 239072,0 | 203019,2 | 95,9 | 3136,4 | 5590,6 | 1485,6 | 2033,9 | 1622,8 | 51,3 | 397,0 | 3779,5 | 21731,4 | 1719,0 | 9485,8 | |||||
Total nivelul II | 197301,3 | 33730,4 | 159823,5 | 137564,9 | 95,9 | 3136,4 | 5539,3 | 1485,6 | 2033,9 | 1622,8 | 397,0 | 11768,0 | 1719,0 | 3747,4 | |||||||
Total nivelul I | 112622,6 | 27635,7 | 79248,5 | 65454,3 | 51,3 | 51,3 | 3779,5 | 9963,4 | 5738,4 | ||||||||||||
1387 | Consiliul raional | 197301,3 | 33730,4 | 159823,5 | 137564,9 | 95,9 | 3136,4 | 5539,3 | 1485,6 | 2033,9 | 1622,8 | 397,0 | 11768,0 | 1719,0 | 3747,4 | ||||||
1388 | Albineţul Vechi | 3210,9 | 318,3 | 2528,0 | 2231,0 | 297,0 | 364,6 | ||||||||||||||
1389 | Bocani | 1861,4 | 805,8 | 996,4 | 852,5 | 143,9 | 59,2 | ||||||||||||||
1392 | Catranîc | 1695,5 | 632,0 | 983,8 | 836,7 | 147,1 | 79,7 | ||||||||||||||
1390 | Călineşti | 3371,3 | 952,1 | 2365,6 | 2063,9 | 301,7 | 53,6 | ||||||||||||||
1391 | Călugăr | 3418,9 | 844,5 | 2487,8 | 2167,5 | 320,3 | 86,6 | ||||||||||||||
1393 | Chetriş | 3037,8 | 707,0 | 2277,7 | 1072,2 | 1029,5 | 176,0 | 53,1 | |||||||||||||
1394 | Ciolacu Nou | 3391,4 | 1036,5 | 2117,8 | 1765,0 | 352,8 | 237,1 | ||||||||||||||
1395 | Egorovca | 2343,0 | 835,3 | 1433,0 | 1232,6 | 200,4 | 74,7 | ||||||||||||||
1410 | Făleşti | 18056,5 | 1539,4 | 15544,3 | 13570,8 | 51,3 | 51,3 | 1922,2 | 972,8 | ||||||||||||
1396 | Făleştii Noi | 2928,2 | 580,0 | 2210,1 | 1953,6 | 256,5 | 138,1 | ||||||||||||||
1397 | Glinjeni | 3592,0 | 829,4 | 2466,9 | 2083,2 | 383,7 | 295,7 | ||||||||||||||
1398 | Hiliuţi | 2447,9 | 838,4 | 1508,8 | 1270,7 | 238,1 | 100,7 | ||||||||||||||
1399 | Hînceşti | 2090,3 | 885,2 | 1183,1 | 1062,5 | 120,6 | 22,0 | ||||||||||||||
1400 | Horeşti | 1716,6 | 767,0 | 863,2 | 731,9 | 131,3 | 86,4 | ||||||||||||||
1401 | Ilenuţa | 2450,4 | 680,1 | 1558,3 | 1387,8 | 170,5 | 212,0 | ||||||||||||||
1402 | Işcălău | 3625,5 | 968,1 | 2578,8 | 2285,8 | 293,0 | 78,6 | ||||||||||||||
1403 | Izvoare | 2872,7 | 790,3 | 1834,7 | 1605,2 | 229,5 | 247,7 | ||||||||||||||
1404 | Logofteni | 1931,6 | 757,0 | 1095,2 | 950,8 | 144,4 | 79,4 | ||||||||||||||
1405 | Mărăndeni | 3436,8 | 806,7 | 2377,3 | 2077,2 | 300,1 | 252,8 | ||||||||||||||
1406 | Musteaţa | 2561,4 | 827,6 | 1668,7 | 1495,7 | 173,0 | 65,1 | ||||||||||||||
1407 | Natalievca | 2811,7 | 757,2 | 1749,3 | 1516,7 | 232,6 | 305,2 | ||||||||||||||
1408 | Năvîrneţ | 3635,1 | 924,9 | 2632,7 | 2336,5 | 296,2 | 77,5 | ||||||||||||||
1409 | Obreja Veche | 3152,9 | 960,3 | 2141,2 | 1847,9 | 293,3 | 51,4 | ||||||||||||||
1411 | Pietrosu | 1715,3 | 852,0 | 801,0 | 705,0 | 96,0 | 62,3 | ||||||||||||||
1412 | Pînzăreni | 2161,7 | 793,3 | 1267,7 | 915,0 | 200,0 | 152,7 | 100,7 | |||||||||||||
1413 | Pîrliţa | 4333,2 | 1050,1 | 3059,8 | 1664,8 | 1000,0 | 395,0 | 223,3 | |||||||||||||
1414 | Pompa | 1679,0 | 473,5 | 1090,1 | 967,2 | 122,9 | 115,4 | ||||||||||||||
1415 | Pruteni | 2891,8 | 1001,7 | 1823,4 | 1546,4 | 277,0 | 66,7 | ||||||||||||||
1416 | Răuţel | 4047,2 | 609,1 | 3147,9 | 2674,5 | 473,4 | 290,2 | ||||||||||||||
1417 | Risipeni | 4111,4 | 775,9 | 3153,9 | 1377,4 | 1550,0 | 226,5 | 181,6 | |||||||||||||
1418 | Sărata Veche | 5810,3 | 1131,8 | 4172,3 | 3650,2 | 522,1 | 506,2 | ||||||||||||||
1419 | Scumpia | 4150,6 | 1087,6 | 2953,6 | 2555,8 | 397,8 | 109,4 | ||||||||||||||
1420 | Taxobeni | 2082,3 | 817,6 | 1176,1 | 1000,3 | 175,8 | 88,6 | ||||||||||||||
Floreşti | 299420,7 | 62644,7 | 226439,5 | 188237,2 | 85,2 | 2590,2 | 6266,5 | 1808,5 | 1717,7 | 748,3 | 51,3 | 1940,7 | 6669,8 | 21040,7 | 1549,9 | 10336,5 | |||||
Total nivelul II | 198429,2 | 33372,0 | 160955,4 | 134662,1 | 85,2 | 2590,2 | 6215,2 | 1808,5 | 1717,7 | 748,3 | 1940,7 | 4369,8 | 11483,0 | 1549,9 | 4101,8 | ||||||
Total nivelul I | 100991,5 | 29272,7 | 65484,1 | 53575,1 | 51,3 | 51,3 | 2300,0 | 9557,7 | 6234,7 | ||||||||||||
1421 | Consiliul raional | 198429,2 | 33372,0 | 160955,4 | 134662,1 | 85,2 | 2590,2 | 6215,2 | 1808,5 | 1717,7 | 748,3 | 1940,7 | 4369,8 | 11483,0 | 1549,9 | 4101,8 | |||||
1422 | Alexeevca | 2619,4 | 820,1 | 1739,6 | 990,6 | 600,0 | 149,0 | 59,7 | |||||||||||||
1423 | Băhrineşti | 2409,0 | 758,4 | 1532,5 | 1285,3 | 247,2 | 118,1 | ||||||||||||||
1424 | Caşunca | 2552,8 | 795,1 | 1711,0 | 1499,5 | 211,5 | 46,7 | ||||||||||||||
1425 | Cerniţa | 1569,3 | 735,6 | 740,2 | 628,6 | 111,6 | 93,5 | ||||||||||||||
1426 | Ciripcău | 1474,0 | 714,1 | 710,9 | 579,3 | 131,6 | 49,0 | ||||||||||||||
1427 | Ciutuleşti | 2770,6 | 1025,2 | 1553,3 | 1200,2 | 353,1 | 192,1 | ||||||||||||||
1428 | Coşerniţa | 2086,1 | 853,9 | 1159,2 | 976,4 | 182,8 | 73,0 | ||||||||||||||
1429 | Cuhureştii de Jos | 2225,2 | 897,5 | 1234,9 | 997,5 | 237,4 | 92,8 | ||||||||||||||
1430 | Cuhureştii de Sus | 3978,7 | 475,2 | 3208,4 | 2949,0 | 259,4 | 295,1 | ||||||||||||||
1431 | Cunicea | 2908,6 | 1119,7 | 1686,2 | 1306,5 | 379,7 | 102,7 | ||||||||||||||
1432 | Domulgeni | 1052,2 | 650,2 | 343,3 | 179,0 | 164,3 | 58,7 | ||||||||||||||
1444 | Floreşti | 13207,6 | 1221,4 | 11233,0 | 9650,1 | 51,3 | 51,3 | 1531,6 | 753,2 | ||||||||||||
1433 | Frumuşica | 1905,8 | 846,3 | 976,8 | 794,0 | 182,8 | 82,7 | ||||||||||||||
1434 | Ghindeşti | 3348,6 | 820,4 | 2430,1 | 966,0 | 1200,0 | 264,1 | 98,1 | |||||||||||||
1445 | Ghindeşti, oraşul | 2555,1 | 181,7 | 1997,9 | 1774,8 | 223,1 | 375,5 | ||||||||||||||
1436 | Gura Camencii | 4168,7 | 721,2 | 3164,0 | 2781,9 | 382,1 | 283,5 | ||||||||||||||
1435 | Gura Căinarului | 2169,0 | 228,4 | 1319,4 | 1113,6 | 205,8 | 621,2 | ||||||||||||||
1437 | Iliciovca | 2624,9 | 750,9 | 1745,7 | 1575,8 | 169,9 | 128,3 | ||||||||||||||
1438 | Izvoare | 1848,1 | 831,9 | 942,9 | 754,6 | 188,3 | 73,3 | ||||||||||||||
1439 | Japca | 2211,3 | 826,3 | 1253,7 | 1075,3 | 178,4 | 131,3 | ||||||||||||||
1440 | Lunga | 2054,0 | 205,6 | 1292,2 | 1091,7 | 200,5 | 556,2 | ||||||||||||||
1441 | Mărculeşti | 1633,4 | 610,9 | 964,7 | 864,7 | 100,0 | 57,8 | ||||||||||||||
1446 | Mărculeşti, oraşul | 2301,1 | 684,3 | 1528,2 | 1298,4 | 229,8 | 88,6 | ||||||||||||||
1442 | Napadova | 1811,7 | 728,7 | 1014,0 | 896,5 | 117,5 | 69,0 | ||||||||||||||
1443 | Nicolaevca | 1459,3 | 712,9 | 705,2 | 587,9 | 117,3 | 41,2 | ||||||||||||||
1447 | Prajila | 3102,8 | 1069,7 | 1940,6 | 1597,5 | 343,1 | 92,5 | ||||||||||||||
1448 | Prodăneşti | 1747,5 | 528,0 | 1089,8 | 876,3 | 213,5 | 129,7 | ||||||||||||||
1449 | Putineşti | 2252,4 | 622,7 | 1446,5 | 1251,6 | 194,9 | 183,2 | ||||||||||||||
1450 | Rădulenii Vechi | 1790,0 | 825,4 | 915,1 | 756,2 | 158,9 | 49,5 | ||||||||||||||
1451 | Roşietici | 2460,9 | 888,5 | 1480,9 | 1223,2 | 257,7 | 91,5 | ||||||||||||||
1452 | Sănătăuca | 2691,8 | 815,5 | 1782,3 | 1471,7 | 310,6 | 94,0 | ||||||||||||||
1453 | Sevirova | 1546,8 | 753,1 | 735,9 | 595,5 | 140,4 | 57,8 | ||||||||||||||
1454 | Ştefăneşti | 2398,5 | 835,6 | 1468,7 | 1193,7 | 275,0 | 94,2 | ||||||||||||||
1455 | Temeleuţi | 1734,5 | 794,1 | 895,9 | 765,9 | 130,0 | 44,5 | ||||||||||||||
1456 | Tîrgul Vertiujeni | 1247,4 | 349,6 | 731,5 | 619,9 | 111,6 | 166,3 | ||||||||||||||
1457 | Trifăneşti | 1621,4 | 758,6 | 774,8 | 631,6 | 143,2 | 88,0 | ||||||||||||||
1458 | Vărvăreuca | 3127,3 | 399,0 | 2463,4 | 2111,4 | 352,0 | 264,9 | ||||||||||||||
1459 | Văscăuţi | 1644,7 | 795,3 | 699,4 | 581,9 | 117,5 | 150,0 | ||||||||||||||
1460 | Vertiujeni | 2804,8 | 893,6 | 1759,9 | 1565,1 | 194,8 | 151,3 | ||||||||||||||
1461 | Zăluceni | 1876,2 | 728,1 | 1112,1 | 516,4 | 500,0 | 95,7 | 36,0 | |||||||||||||
Glodeni | 203476,8 | 39403,7 | 158210,6 | 134211,1 | 3100,0 | 63,8 | 1964,8 | 2810,6 | 920,4 | 899,4 | 742,6 | 107,0 | 141,2 | 14993,5 | 1066,8 | 5862,5 | |||||
Total nivelul II | 134831,3 | 22634,3 | 109631,4 | 92205,4 | 3100,0 | 63,8 | 1964,8 | 2703,6 | 920,4 | 899,4 | 742,6 | 141,2 | 8527,0 | 1066,8 | 2565,6 | ||||||
Total nivelul I | 68645,5 | 16769,4 | 48579,2 | 42005,7 | 107,0 | 107,0 | 6466,5 | 3296,9 | |||||||||||||
1462 | Consiliul raional | 134831,3 | 22634,3 | 109631,4 | 92205,4 | 3100,0 | 63,8 | 1964,8 | 2703,6 | 920,4 | 899,4 | 742,6 | 141,2 | 8527,0 | 1066,8 | 2565,6 | |||||
1463 | Balatina | 6127,6 | 1167,1 | 4496,6 | 3898,8 | 597,8 | 463,9 | ||||||||||||||
1464 | Cajba | 2177,9 | 782,2 | 1280,6 | 1104,3 | 176,3 | 115,1 | ||||||||||||||
1465 | Camenca | 2415,7 | 822,1 | 1531,0 | 1307,8 | 223,2 | 62,6 | ||||||||||||||
1466 | Ciuciulea | 3382,2 | 961,4 | 2230,6 | 1845,6 | 385,0 | 190,2 | ||||||||||||||
1467 | Cobani | 2597,0 | 590,4 | 1841,9 | 1560,8 | 281,1 | 164,7 | ||||||||||||||
1468 | Cuhneşti | 3780,9 | 937,6 | 2592,2 | 2273,9 | 318,3 | 251,1 | ||||||||||||||
1469 | Danu | 3301,2 | 937,2 | 2107,4 | 1687,1 | 55,1 | 55,1 | 365,2 | 256,6 | ||||||||||||
1470 | Duşmani | 2676,3 | 825,8 | 1742,6 | 1526,6 | 216,0 | 107,9 | ||||||||||||||
1471 | Fundurii Noi | 756,0 | 614,7 | 90,6 | 90,6 | 50,7 | |||||||||||||||
1472 | Fundurii Vechi | 3443,2 | 1002,2 | 2350,8 | 1998,0 | 352,8 | 90,2 | ||||||||||||||
1477 | Glodeni | 12776,2 | 998,5 | 11215,8 | 9974,6 | 51,9 | 51,9 | 1189,3 | 561,9 | ||||||||||||
1473 | Hîjdieni | 4753,4 | 947,4 | 3600,1 | 3187,7 | 412,4 | 205,9 | ||||||||||||||
1474 | Iabloana | 2933,6 | 857,3 | 1987,9 | 1694,2 | 293,7 | 88,4 | ||||||||||||||
1475 | Limbenii Noi | 2216,3 | 824,9 | 1323,8 | 1140,4 | 183,4 | 67,6 | ||||||||||||||
1476 | Limbenii Vechi | 2496,8 | 777,5 | 1567,3 | 1371,6 | 195,7 | 152,0 | ||||||||||||||
1478 | Petrunea | 2999,5 | 857,9 | 2081,9 | 1836,9 | 245,0 | 59,7 | ||||||||||||||
1479 | Sturzovca | 4811,5 | 1094,7 | 3524,7 | 3018,9 | 505,8 | 192,1 | ||||||||||||||
1480 | Ustia | 2342,5 | 864,3 | 1403,6 | 1191,6 | 212,0 | 74,6 | ||||||||||||||
1481 | Viişoara | 2657,7 | 906,2 | 1609,8 | 1386,9 | 222,9 | 141,7 | ||||||||||||||
Hînceşti | 387718,0 | 81087,1 | 296694,4 | 250974,4 | 112,7 | 2967,0 | 7647,6 | 2193,3 | 2225,6 | 1741,6 | 1244,9 | 242,2 | 6889,4 | 25805,9 | 2297,4 | 9936,5 | |||||
Total nivelul II | 246927,8 | 45513,5 | 198556,3 | 173964,9 | 112,7 | 2045,0 | 7482,9 | 2193,3 | 2225,6 | 1741,6 | 1080,2 | 242,2 | 132,9 | 12520,5 | 2297,4 | 2858,0 | |||||
Total nivelul I | 140790,2 | 35573,6 | 98138,1 | 77009,5 | 922,0 | 164,7 | 164,7 | 6756,5 | 13285,4 | 7078,5 | |||||||||||
1482 | Consiliul raional | 246927,8 | 45513,5 | 198556,3 | 173964,9 | 112,7 | 2045,0 | 7482,9 | 2193,3 | 2225,6 | 1741,6 | 1080,2 | 242,2 | 132,9 | 12520,5 | 2297,4 | 2858,0 | ||||
1483 | Bălceana | 2287,1 | 896,5 | 1356,1 | 1165,2 | 190,9 | 34,5 | ||||||||||||||
1484 | Bobeica | 3021,6 | 950,4 | 1899,5 | 1574,5 | 325,0 | 171,7 | ||||||||||||||
1485 | Boghiceni | 3072,4 | 983,0 | 1982,0 | 1675,6 | 306,4 | 107,4 | ||||||||||||||
1486 | Bozieni | 3269,0 | 862,6 | 2305,9 | 2013,0 | 292,9 | 100,5 | ||||||||||||||
1487 | Bujor | 3598,5 | 995,4 | 2450,8 | 2029,8 | 421,0 | 152,3 | ||||||||||||||
1488 | Buţeni | 3686,8 | 1054,7 | 2486,6 | 2075,6 | 411,0 | 145,5 | ||||||||||||||
1490 | Caracui | 2850,4 | 1019,9 | 1644,0 | 1362,3 | 281,7 | 186,5 | ||||||||||||||
1489 | Călmăţui | 1872,0 | 867,6 | 959,2 | 767,8 | 191,4 | 45,2 | ||||||||||||||
1491 | Cărpineni | 8463,6 | 1774,2 | 5934,6 | 4089,1 | 51,3 | 51,3 | 610,0 | 1184,2 | 754,8 | |||||||||||
1492 | Căţeleni | 1733,5 | 782,3 | 918,7 | 763,1 | 155,6 | 32,5 | ||||||||||||||
1493 | Cioara | 2749,6 | 896,9 | 1779,7 | 1520,4 | 259,3 | 73,0 | ||||||||||||||
1494 | Ciuciuleni | 3800,4 | 1167,0 | 2416,3 | 1873,7 | 542,6 | 217,1 | ||||||||||||||
1495 | Cotul Morii | 1212,3 | 879,4 | 218,8 | 218,8 | 114,1 | |||||||||||||||
1496 | Crasnoarmeiscoe | 4842,5 | 1154,3 | 3507,3 | 3006,6 | 500,7 | 180,9 | ||||||||||||||
1497 | Dancu | 2199,2 | 825,2 | 1297,5 | 1121,6 | 175,9 | 76,5 | ||||||||||||||
1498 | Drăguşenii Noi | 4685,1 | 891,6 | 3728,2 | 1099,6 | 2396,0 | 232,6 | 65,3 | |||||||||||||
1499 | Fîrlădeni | 879,2 | 645,8 | 110,4 | 110,4 | 123,0 | |||||||||||||||
1500 | Fundul Galbenei | 3322,5 | 922,0 | 2224,0 | 1930,9 | 293,1 | 176,5 | ||||||||||||||
1512 | Hînceşti | 24195,7 | 1545,2 | 21653,8 | 17517,3 | 922,0 | 65,5 | 65,5 | 1388,0 | 1761,0 | 996,7 | ||||||||||
1501 | Ivanovca | 824,5 | 609,9 | 117,5 | 117,5 | 97,1 | |||||||||||||||
1502 | Lăpuşna | 5052,9 | 1137,7 | 3468,3 | 2810,7 | 657,6 | 446,9 | ||||||||||||||
1503 | Leuşeni | 2287,0 | 264,2 | 1653,6 | 1405,7 | 247,9 | 369,2 | ||||||||||||||
1504 | Logăneşti | 3959,6 | 1101,9 | 2767,5 | 2322,9 | 444,6 | 90,2 | ||||||||||||||
1505 | Mereşeni | 2936,9 | 943,9 | 1789,5 | 1494,5 | 295,0 | 203,5 | ||||||||||||||
1506 | Mingir | 6506,2 | 1246,9 | 4933,4 | 4298,3 | 47,9 | 47,9 | 587,2 | 325,9 | ||||||||||||
1507 | Mireşti | 2108,0 | 714,0 | 1267,2 | 1120,5 | 146,7 | 126,8 | ||||||||||||||
1508 | Negrea | 3645,4 | 822,1 | 2634,4 | 1557,1 | 862,5 | 214,8 | 188,9 | |||||||||||||
1509 | Nemţeni | 2163,8 | 524,0 | 1482,7 | 1279,6 | 203,1 | 157,1 | ||||||||||||||
1510 | Obileni | 2109,7 | 403,4 | 1517,6 | 1341,1 | 176,5 | 188,7 | ||||||||||||||
1511 | Oneşti | 2253,1 | 711,4 | 1455,1 | 1278,8 | 176,3 | 86,6 | ||||||||||||||
1513 | Paşcani | 2968,9 | 922,9 | 1903,8 | 1609,5 | 294,3 | 142,2 | ||||||||||||||
1514 | Pervomaiscoe | 735,9 | 594,8 | 81,0 | 81,0 | 60,1 | |||||||||||||||
1515 | Pogăneşti | 2521,2 | 779,2 | 1674,8 | 1498,4 | 176,4 | 67,2 | ||||||||||||||
1516 | Sărata-Galbenă | 6382,5 | 1254,4 | 4869,2 | 4231,3 | 637,9 | 258,9 | ||||||||||||||
1517 | Secăreni | 1187,1 | 904,1 | 197,9 | 197,9 | 85,1 | |||||||||||||||
1519 | Sofia | 2070,2 | 862,3 | 1094,0 | 917,9 | 176,1 | 113,9 | ||||||||||||||
1520 | Stolniceni | 4254,4 | 879,9 | 3230,7 | 1526,5 | 1500,0 | 204,2 | 143,8 | |||||||||||||
1518 | Şipoteni | 952,1 | 800,5 | 97,3 | 97,3 | 54,3 | |||||||||||||||
1521 | Voinescu | 4129,4 | 982,1 | 3029,2 | 2730,6 | 298,6 | 118,1 | ||||||||||||||
Ialoveni | 358957,5 | 57001,5 | 290916,0 | 255612,6 | 92,1 | 2074,6 | 6786,7 | 1392,9 | 1637,2 | 2764,1 | 992,5 | 3920,0 | 20447,0 | 1983,0 | 11040,0 | ||||||
Total nivelul II | 211930,6 | 33398,9 | 174456,1 | 154314,2 | 92,1 | 2074,6 | 6786,7 | 1392,9 | 1637,2 | 2764,1 | 992,5 | 400,0 | 8805,5 | 1983,0 | 4075,6 | ||||||
Total nivelul I | 147026,9 | 23602,6 | 116459,9 | 101298,4 | 3520,0 | 11641,5 | 6964,4 | ||||||||||||||
1522 | Consiliul raional | 211930,6 | 33398,9 | 174456,1 | 154314,2 | 92,1 | 2074,6 | 6786,7 | 1392,9 | 1637,2 | 2764,1 | 992,5 | 400,0 | 8805,5 | 1983,0 | 4075,6 | |||||
1523 | Bardar | 9749,8 | 742,2 | 8696,6 | 6567,1 | 1550,0 | 579,5 | 311,0 | |||||||||||||
1524 | Cărbuna | 3204,7 | 899,8 | 2248,3 | 2030,3 | 218,0 | 56,6 | ||||||||||||||
1525 | Cigîrleni | 4350,3 | 976,4 | 3252,1 | 2967,7 | 284,4 | 121,8 | ||||||||||||||
1526 | Costeşti | 14481,0 | 1676,7 | 12398,1 | 11097,6 | 1300,5 | 406,2 | ||||||||||||||
1527 | Dănceni | 4738,3 | 841,3 | 3681,5 | 1823,1 | 1550,0 | 308,4 | 215,5 | |||||||||||||
1528 | Gangura | 3183,4 | 875,2 | 2162,3 | 1904,1 | 258,2 | 145,9 | ||||||||||||||
1529 | Hansca | 2741,4 | 753,0 | 1895,6 | 1765,3 | 130,3 | 92,8 | ||||||||||||||
1530 | Horeşti | 5773,3 | 963,0 | 3870,7 | 3444,0 | 426,7 | 939,6 | ||||||||||||||
1531 | Horodca | 1329,3 | 740,7 | 543,5 | 305,9 | 100,0 | 137,6 | 45,1 | |||||||||||||
1536 | Ialoveni | 24585,8 | 1508,7 | 21669,4 | 19700,6 | 120,0 | 1848,8 | 1407,7 | |||||||||||||
1532 | Malcoci | 4188,6 | 911,2 | 3195,4 | 2800,7 | 100,0 | 294,7 | 82,0 | |||||||||||||
1533 | Mileştii Mici | 6386,9 | 910,2 | 5257,9 | 4672,0 | 585,9 | 218,8 | ||||||||||||||
1534 | Moleşti | 4773,8 | 976,5 | 3572,7 | 3218,5 | 354,2 | 224,6 | ||||||||||||||
1535 | Nimoreni | 2933,4 | 774,9 | 1988,4 | 1720,7 | 267,7 | 170,1 | ||||||||||||||
1537 | Pojăreni | 1391,1 | 802,5 | 565,3 | 447,2 | 118,1 | 23,3 | ||||||||||||||
1538 | Puhoi | 7912,6 | 1100,1 | 6394,9 | 5738,2 | 656,7 | 417,6 | ||||||||||||||
1539 | Răzeni | 9378,9 | 1297,7 | 7642,7 | 6761,9 | 880,8 | 438,5 | ||||||||||||||
1540 | Ruseştii Noi | 6712,6 | 1239,5 | 5385,0 | 4730,4 | 654,6 | 88,1 | ||||||||||||||
1541 | Sociteni | 2623,3 | 182,3 | 1927,4 | 1720,7 | 206,7 | 513,6 | ||||||||||||||
1542 | Suruceni | 4537,0 | 797,8 | 3393,0 | 3035,0 | 358,0 | 346,2 | ||||||||||||||
1543 | Ţipala | 6193,8 | 1084,5 | 4822,6 | 4315,6 | 507,0 | 286,7 | ||||||||||||||
1544 | Ulmu | 3921,0 | 953,8 | 2905,6 | 2452,6 | 100,0 | 353,0 | 61,6 | |||||||||||||
1545 | Văratic | 2449,5 | 721,7 | 1670,2 | 1533,8 | 136,4 | 57,6 | ||||||||||||||
1546 | Văsieni | 5357,4 | 996,7 | 4137,7 | 3668,8 | 468,9 | 223,0 | ||||||||||||||
1547 | Zîmbreni | 4129,7 | 876,2 | 3183,0 | 2876,6 | 306,4 | 70,5 | ||||||||||||||
Leova | 185323,4 | 42035,6 | 138705,3 | 115905,5 | 500,0 | 61,5 | 2556,1 | 2473,5 | 774,4 | 811,1 | 675,1 | 212,9 | 4078,4 | 12141,7 | 988,6 | 4582,5 | |||||
Total nivelul II | 112229,3 | 21500,9 | 89717,4 | 78412,3 | 500,0 | 61,5 | 973,9 | 2473,5 | 774,4 | 811,1 | 675,1 | 212,9 | 6307,6 | 988,6 | 1011,0 | ||||||
Total nivelul I | 73094,1 | 20534,7 | 48987,9 | 37493,2 | 1582,2 | 4078,4 | 5834,1 | 3571,5 | |||||||||||||
1548 | Consiliul raional | 112229,3 | 21500,9 | 89717,4 | 78412,3 | 500,0 | 61,5 | 973,9 | 2473,5 | 774,4 | 811,1 | 675,1 | 212,9 | 6307,6 | 988,6 | 1011,0 | |||||
1549 | Băiuş | 1688,4 | 689,3 | 932,6 | 797,9 | 134,7 | 66,5 | ||||||||||||||
1550 | Beştemac | 1580,3 | 734,1 | 707,0 | 594,5 | 112,5 | 139,2 | ||||||||||||||
1551 | Borogani | 4827,2 | 1169,6 | 3487,6 | 3013,0 | 474,6 | 170,0 | ||||||||||||||
1552 | Cazangic | 2745,8 | 845,2 | 1820,8 | 1623,5 | 197,3 | 79,8 | ||||||||||||||
1553 | Ceadîr | 2337,2 | 810,9 | 1336,7 | 1198,4 | 138,3 | 189,6 | ||||||||||||||
1554 | Cneazevca | 1483,3 | 684,2 | 730,1 | 614,2 | 115,9 | 69,0 | ||||||||||||||
1555 | Colibabovca | 1864,4 | 720,5 | 1019,3 | 902,0 | 117,3 | 124,6 | ||||||||||||||
1556 | Covurlui | 3598,6 | 880,4 | 2642,3 | 1322,8 | 1129,4 | 190,1 | 75,9 | |||||||||||||
1557 | Cupcui | 2319,0 | 821,7 | 1386,2 | 1204,9 | 181,3 | 111,1 | ||||||||||||||
1558 | Filipeni | 4599,7 | 1088,5 | 3330,3 | 2930,8 | 399,5 | 180,9 | ||||||||||||||
1559 | Hănăsenii Noi | 1842,1 | 721,3 | 812,5 | 691,2 | 121,3 | 308,3 | ||||||||||||||
1561 | Iargara | 6523,6 | 893,7 | 5277,9 | 2761,4 | 2000,0 | 516,5 | 352,0 | |||||||||||||
1562 | Leova | 12400,1 | 985,4 | 10588,9 | 7844,1 | 1582,2 | 1162,6 | 825,8 | |||||||||||||
1560 | Orac | 1857,2 | 790,7 | 1035,9 | 894,8 | 141,1 | 30,6 | ||||||||||||||
1563 | Romanovca | 815,4 | 743,3 | 63,5 | 63,5 | 8,6 | |||||||||||||||
1564 | Sărata Nouă | 1956,8 | 608,8 | 1239,4 | 1048,2 | 191,2 | 108,6 | ||||||||||||||
1565 | Sărata-Răzeşi | 1631,2 | 856,7 | 751,8 | 612,2 | 139,6 | 22,7 | ||||||||||||||
1566 | Sărăteni | 1624,7 | 615,4 | 970,1 | 854,3 | 115,8 | 39,2 | ||||||||||||||
1567 | Sărăţica Nouă | 2903,5 | 799,6 | 1975,6 | 909,4 | 949,0 | 117,2 | 128,3 | |||||||||||||
1568 | Sîrma | 2219,5 | 779,6 | 1363,6 | 1238,1 | 125,5 | 76,3 | ||||||||||||||
1569 | Tigheci | 3171,0 | 828,6 | 2133,2 | 1850,6 | 282,6 | 209,2 | ||||||||||||||
1570 | Tochile-Răducani | 1961,8 | 796,9 | 1069,4 | 893,6 | 175,8 | 95,5 | ||||||||||||||
1571 | Tomai | 3871,2 | 1082,1 | 2706,7 | 2319,2 | 387,5 | 82,4 | ||||||||||||||
1572 | Tomaiul Nou | 1408,1 | 735,7 | 634,7 | 544,9 | 89,8 | 37,7 | ||||||||||||||
1573 | Vozneseni | 1864,0 | 852,5 | 971,8 | 829,2 | 142,6 | 39,7 | ||||||||||||||
Nisporeni | 232349,0 | 42524,2 | 184692,2 | 144780,5 | 500,0 | 48,5 | 4009,3 | 3868,5 | 820,8 | 1795,1 | 921,1 | 102,2 | 229,3 | 16996,8 | 13219,0 | 1269,6 | 5132,6 | ||||
Total nivelul II | 146232,4 | 21899,1 | 122406,8 | 105485,5 | 500,0 | 48,5 | 4009,3 | 3766,3 | 820,8 | 1795,1 | 921,1 | 229,3 | 1006,5 | 6321,1 | 1269,6 | 1926,5 | |||||
Total nivelul I | 86116,6 | 20625,1 | 62285,4 | 39295,0 | 102,2 | 102,2 | 15990,3 | 6897,9 | 3206,1 | ||||||||||||
1574 | Consiliul raional | 146232,4 | 21899,1 | 122406,8 | 105485,5 | 500,0 | 48,5 | 4009,3 | 3766,3 | 820,8 | 1795,1 | 921,1 | 229,3 | 1006,5 | 6321,1 | 1269,6 | 1926,5 | ||||
1575 | Bălăneşti | 3367,6 | 981,3 | 2342,6 | 1348,2 | 700,0 | 294,4 | 43,7 | |||||||||||||
1576 | Bălăureşti | 3070,7 | 930,3 | 2010,5 | 1743,5 | 267,0 | 129,9 | ||||||||||||||
1577 | Bărboieni | 1713,9 | 725,3 | 924,6 | 823,8 | 100,8 | 64,0 | ||||||||||||||
1578 | Boldureşti | 4394,8 | 1142,3 | 3181,6 | 1750,8 | 1000,0 | 430,8 | 70,9 | |||||||||||||
1579 | Bolţun | 2689,3 | 806,8 | 1856,2 | 1138,7 | 600,0 | 117,5 | 26,3 | |||||||||||||
1580 | Brătuleni | 3103,5 | 866,1 | 2147,8 | 1128,8 | 800,0 | 219,0 | 89,6 | |||||||||||||
1581 | Bursuc | 1667,9 | 782,9 | 855,1 | 655,3 | 53,3 | 53,3 | 146,5 | 29,9 | ||||||||||||
1582 | Călimăneşti | 1705,6 | 769,0 | 879,8 | 772,3 | 107,5 | 56,8 | ||||||||||||||
1583 | Cioreşti | 4901,4 | 1087,8 | 3728,1 | 2216,5 | 48,9 | 48,9 | 1000,0 | 462,7 | 85,5 | |||||||||||
1584 | Ciuteşti | 2919,9 | 877,0 | 2023,9 | 1128,9 | 700,0 | 195,0 | 19,0 | |||||||||||||
1585 | Cristeşti | 1748,7 | 434,4 | 1220,7 | 1096,6 | 124,1 | 93,6 | ||||||||||||||
1586 | Grozeşti | 3968,9 | 783,6 | 3130,6 | 1399,6 | 1500,0 | 231,0 | 54,7 | |||||||||||||
1587 | Iurceni | 5108,1 | 862,7 | 4090,3 | 1580,5 | 2290,3 | 219,5 | 155,1 | |||||||||||||
1588 | Marinici | 2940,9 | 946,3 | 1918,8 | 1637,3 | 281,5 | 75,8 | ||||||||||||||
1589 | Mileşti | 3335,4 | 1026,6 | 2019,4 | 1702,0 | 317,4 | 289,4 | ||||||||||||||
1590 | Nisporeni | 14851,6 | 1271,3 | 12856,9 | 7516,9 | 4000,0 | 1340,0 | 723,4 | |||||||||||||
1591 | Selişte | 3614,3 | 955,5 | 2519,1 | 1368,7 | 800,0 | 350,4 | 139,7 | |||||||||||||
1593 | Soltăneşti | 2219,1 | 518,4 | 1576,5 | 1396,8 | 179,7 | 124,2 | ||||||||||||||
1592 | Şişcani | 4759,8 | 994,5 | 3315,3 | 2222,2 | 800,0 | 293,1 | 450,0 | |||||||||||||
1594 | Valea-Trestieni | 2347,8 | 890,1 | 1357,4 | 546,5 | 600,0 | 210,9 | 100,3 | |||||||||||||
1595 | Vărzăreşti | 7837,3 | 1331,7 | 6226,6 | 4321,7 | 1200,0 | 704,9 | 279,0 | |||||||||||||
1596 | Vînători | 1635,3 | 782,8 | 817,5 | 706,1 | 111,4 | 35,0 | ||||||||||||||
1597 | Zberoaia | 2214,8 | 858,4 | 1286,1 | 1093,3 | 192,8 | 70,3 | ||||||||||||||
Ocniţa | 169155,0 | 36329,8 | 127571,2 | 106734,4 | 71,4 | 2158,1 | 2978,5 | 1199,9 | 1155,8 | 353,0 | 97,8 | 172,0 | 1035,0 | 13692,5 | 901,3 | 5254,0 | |||||
Total nivelul II | 113383,6 | 19912,7 | 91445,2 | 77850,6 | 71,4 | 2158,1 | 2880,7 | 1199,9 | 1155,8 | 353,0 | 172,0 | 7583,1 | 901,3 | 2025,7 | |||||||
Total nivelul I | 55771,4 | 16417,1 | 36126,0 | 28883,8 | 97,8 | 97,8 | 1035,0 | 6109,4 | 3228,3 | ||||||||||||
1598 | Consiliul raional | 113383,6 | 19912,7 | 91445,2 | 77850,6 | 71,4 | 2158,1 | 2880,7 | 1199,9 | 1155,8 | 353,0 | 172,0 | 7583,1 | 901,3 | 2025,7 | ||||||
1599 | Bîrlădeni | 3445,9 | 544,1 | 2660,5 | 2358,9 | 301,6 | 241,3 | ||||||||||||||
1600 | Bîrnova | 2802,6 | 899,3 | 1765,8 | 1490,9 | 274,9 | 137,5 | ||||||||||||||
1601 | Calaraşovca | 1839,9 | 788,9 | 979,0 | 631,2 | 100,0 | 247,8 | 72,0 | |||||||||||||
1602 | Clocuşna | 2506,7 | 945,0 | 1480,1 | 1221,5 | 258,6 | 81,6 | ||||||||||||||
1603 | Corestăuţi | 1474,5 | 755,2 | 674,3 | 557,0 | 117,3 | 45,0 | ||||||||||||||
1604 | Dîngeni | 1798,2 | 690,8 | 1046,8 | 859,9 | 186,9 | 60,6 | ||||||||||||||
1613 | Frunză | 834,3 | 669,4 | 135,3 | 135,3 | 29,6 | |||||||||||||||
1605 | Gîrbova | 1639,9 | 644,5 | 925,6 | 776,9 | 148,7 | 69,8 | ||||||||||||||
1606 | Grinăuţi-Moldova | 2658,3 | 792,9 | 1454,8 | 1031,2 | 175,0 | 248,6 | 410,6 | |||||||||||||
1607 | Hădărăuţi | 2104,7 | 778,0 | 1236,5 | 1020,1 | 216,4 | 90,2 | ||||||||||||||
1608 | Lencăuţi | 2482,1 | 832,3 | 1576,7 | 1372,9 | 203,8 | 73,1 | ||||||||||||||
1609 | Lipnic | 2870,1 | 1063,9 | 1690,5 | 1300,3 | 390,2 | 115,7 | ||||||||||||||
1610 | Mereşeuca | 1862,5 | 536,8 | 1264,2 | 1137,4 | 126,8 | 61,5 | ||||||||||||||
1611 | Mihălăşeni | 1794,8 | 531,7 | 1186,4 | 1014,2 | 172,2 | 76,7 | ||||||||||||||
1612 | Naslavcea | 1329,3 | 647,5 | 606,8 | 518,4 | 88,4 | 75,0 | ||||||||||||||
1616 | Ocniţa | 3802,8 | 1023,0 | 2487,7 | 2120,7 | 367,0 | 292,1 | ||||||||||||||
1614 | Ocniţa, oraşul | 7941,4 | 820,8 | 6529,7 | 5087,3 | 400,0 | 1042,4 | 590,9 | |||||||||||||
1615 | Otaci | 5740,5 | 1006,8 | 4216,7 | 3171,0 | 97,8 | 97,8 | 947,9 | 517,0 | ||||||||||||
1617 | Sauca | 2527,8 | 884,7 | 1602,9 | 1408,4 | 194,5 | 40,2 | ||||||||||||||
1618 | Unguri | 2210,6 | 801,2 | 1353,7 | 834,1 | 360,0 | 159,6 | 55,7 | |||||||||||||
1619 | Vălcineţ | 2104,5 | 760,3 | 1252,0 | 971,5 | 280,5 | 92,2 | ||||||||||||||
Orhei | 412659,5 | 75374,4 | 326424,9 | 276719,8 | 5500,0 | 112,7 | 3624,1 | 7005,8 | 2164,4 | 2061,8 | 2061,0 | 195,7 | 522,9 | 7638,7 | 23480,1 | 2343,7 | 10860,2 | ||||
Total nivelul II | 255434,7 | 41706,4 | 208998,1 | 179210,9 | 5500,0 | 112,7 | 3624,1 | 6810,1 | 2164,4 | 2061,8 | 2061,0 | 522,9 | 860,0 | 10536,6 | 2343,7 | 4730,2 | |||||
Total nivelul I | 157224,8 | 33668,0 | 117426,8 | 97508,9 | 195,7 | 195,7 | 6778,7 | 12943,5 | 6130,0 | ||||||||||||
1620 | Consiliul raional | 255434,7 | 41706,4 | 208998,1 | 179210,9 | 5500,0 | 112,7 | 3624,1 | 6810,1 | 2164,4 | 2061,8 | 2061,0 | 522,9 | 860,0 | 10536,6 | 2343,7 | 4730,2 | ||||
1621 | Berezlogi | 2366,8 | 882,1 | 1451,2 | 1223,4 | 227,8 | 33,5 | ||||||||||||||
1622 | Bieşti | 3362,7 | 1009,0 | 2286,9 | 1979,1 | 307,8 | 66,8 | ||||||||||||||
1623 | Bolohan | 2085,6 | 709,3 | 1336,8 | 1165,1 | 171,7 | 39,5 | ||||||||||||||
1624 | Brăviceni | 2689,1 | 805,5 | 1766,2 | 1539,0 | 227,2 | 117,4 | ||||||||||||||
1625 | Bulăieşti | 1833,4 | 770,4 | 985,3 | 821,3 | 164,0 | 77,7 | ||||||||||||||
1626 | Chiperceni | 3627,5 | 999,3 | 2381,5 | 1999,5 | 382,0 | 246,7 | ||||||||||||||
1627 | Ciocîlteni | 3740,8 | 1004,0 | 2520,0 | 2119,6 | 48,9 | 48,9 | 351,5 | 216,8 | ||||||||||||
1628 | Clişova | 1650,3 | 802,2 | 830,5 | 703,8 | 126,7 | 17,6 | ||||||||||||||
1629 | Crihana | 1392,1 | 733,8 | 618,4 | 503,0 | 115,4 | 39,9 | ||||||||||||||
1630 | Cucuruzeni | 2664,8 | 855,6 | 1551,4 | 1335,9 | 215,5 | 257,8 | ||||||||||||||
1631 | Donici | 3610,0 | 893,2 | 2630,7 | 1323,3 | 1100,0 | 207,4 | 86,1 | |||||||||||||
1632 | Ghetlova | 3322,2 | 966,7 | 2315,3 | 2015,5 | 299,8 | 40,2 | ||||||||||||||
1633 | Isacova | 2095,1 | 726,6 | 1285,5 | 1085,0 | 200,5 | 83,0 | ||||||||||||||
1634 | Ivancea | 4831,8 | 799,0 | 3640,2 | 3011,2 | 629,0 | 392,6 | ||||||||||||||
1635 | Jora de Mijloc | 5036,6 | 1076,8 | 3803,9 | 3370,6 | 433,3 | 155,9 | ||||||||||||||
1636 | Mălăieşti | 2232,2 | 574,8 | 1480,1 | 1321,5 | 158,6 | 177,3 | ||||||||||||||
1638 | Mitoc | 2563,2 | 940,6 | 1578,1 | 1255,6 | 322,5 | 44,5 | ||||||||||||||
1637 | Mîrzeşti | 1887,8 | 788,5 | 1025,6 | 880,4 | 145,2 | 73,7 | ||||||||||||||
1639 | Morozeni | 2855,5 | 838,9 | 1972,0 | 1220,8 | 528,7 | 222,5 | 44,6 | |||||||||||||
1640 | Neculăieuca | 1899,0 | 858,4 | 1013,4 | 858,0 | 155,4 | 27,2 | ||||||||||||||
1641 | Orhei | 42701,9 | 2356,2 | 38439,5 | 35405,8 | 49,0 | 49,0 | 2984,7 | 1906,2 | ||||||||||||
1642 | Pelivan | 4510,2 | 867,9 | 3460,4 | 3032,1 | 428,3 | 181,9 | ||||||||||||||
1643 | Peresecina | 11086,3 | 1257,3 | 9498,9 | 6254,4 | 2300,0 | 944,5 | 330,1 | |||||||||||||
1644 | Piatra | 3055,6 | 840,8 | 2042,0 | 1741,8 | 300,2 | 172,8 | ||||||||||||||
1645 | Podgoreni | 1660,4 | 821,9 | 825,6 | 701,8 | 123,8 | 12,9 | ||||||||||||||
1646 | Pohorniceni | 1751,9 | 649,2 | 1026,0 | 920,6 | 105,4 | 76,7 | ||||||||||||||
1647 | Pohrebeni | 3679,5 | 862,5 | 2588,9 | 2268,9 | 320,0 | 228,1 | ||||||||||||||
1648 | Puţintei | 3152,7 | 933,5 | 2167,7 | 1898,3 | 269,4 | 51,5 | ||||||||||||||
1649 | Sămănanca | 1970,2 | 651,0 | 1300,1 | 809,5 | 400,0 | 90,6 | 19,1 | |||||||||||||
1650 | Selişte | 4991,1 | 893,9 | 3897,2 | 3349,5 | 48,9 | 48,9 | 498,8 | 200,0 | ||||||||||||
1651 | Step-Soci | 3719,5 | 903,3 | 2718,7 | 1256,7 | 1200,0 | 262,0 | 97,5 | |||||||||||||
1652 | Susleni | 4279,9 | 1032,8 | 3004,9 | 2486,9 | 518,0 | 242,2 | ||||||||||||||
1653 | Teleşeu | 3433,8 | 604,8 | 2776,8 | 1385,0 | 1250,0 | 141,8 | 52,2 | |||||||||||||
1654 | Trebujeni | 2043,1 | 806,5 | 1187,9 | 992,8 | 195,1 | 48,7 | ||||||||||||||
1655 | Vatici | 3397,9 | 763,9 | 2563,0 | 2316,4 | 246,6 | 71,0 | ||||||||||||||
1656 | Vîşcăuţi | 2226,2 | 858,4 | 1347,7 | 1179,6 | 168,1 | 20,1 | ||||||||||||||
1657 | Zahoreni | 2025,2 | 804,6 | 1128,7 | 908,7 | 48,9 | 48,9 | 171,1 | 91,9 | ||||||||||||
1658 | Zorile | 1792,9 | 724,8 | 979,8 | 868,5 | 111,3 | 88,3 | ||||||||||||||
Rezina | 194062,8 | 38296,9 | 149337,2 | 127446,9 | 56,5 | 1640,4 | 3640,2 | 1098,4 | 1173,8 | 927,6 | 51,3 | 389,1 | 2314,0 | 13240,0 | 999,2 | 6428,7 | |||||
Total nivelul II | 128012,7 | 19040,7 | 106184,0 | 89981,2 | 56,5 | 1640,4 | 3588,9 | 1098,4 | 1173,8 | 927,6 | 389,1 | 2198,0 | 7719,8 | 999,2 | 2788,0 | ||||||
Total nivelul I | 66050,1 | 19256,2 | 43153,2 | 37465,7 | 51,3 | 51,3 | 116,0 | 5520,2 | 3640,7 | ||||||||||||
1659 | Consiliul raional | 128012,7 | 19040,7 | 106184,0 | 89981,2 | 56,5 | 1640,4 | 3588,9 | 1098,4 | 1173,8 | 927,6 | 389,1 | 2198,0 | 7719,8 | 999,2 | 2788,0 | |||||
1660 | Buşăuca | 907,5 | 771,2 | 117,6 | 117,6 | 18,7 | |||||||||||||||
1661 | Cinişeuţi | 3951,6 | 577,5 | 3081,3 | 2721,9 | 51,3 | 51,3 | 308,1 | 292,8 | ||||||||||||
1662 | Cogîlniceni | 1694,0 | 754,9 | 879,1 | 819,5 | 59,6 | 60,0 | ||||||||||||||
1663 | Cuizăuca | 2324,4 | 635,8 | 1559,2 | 1393,0 | 166,2 | 129,4 | ||||||||||||||
1664 | Echimăuţi | 2707,3 | 845,2 | 1765,0 | 1535,7 | 229,3 | 97,1 | ||||||||||||||
1665 | Ghiduleni | 977,2 | 840,5 | 122,7 | 122,7 | 14,0 | |||||||||||||||
1666 | Gordineşti | 1455,3 | 592,7 | 787,3 | 670,1 | 117,2 | 75,3 | ||||||||||||||
1667 | Horodişte | 2036,5 | 786,8 | 1086,3 | 789,4 | 116,0 | 180,9 | 163,4 | |||||||||||||
1668 | Ignăţei | 3240,0 | 801,2 | 2328,3 | 2063,2 | 265,1 | 110,5 | ||||||||||||||
1669 | Lalova | 2131,2 | 838,4 | 1109,8 | 936,2 | 173,6 | 183,0 | ||||||||||||||
1670 | Lipceni | 1396,4 | 781,5 | 561,2 | 501,5 | 59,7 | 53,7 | ||||||||||||||
1671 | Mateuţi | 2664,5 | 782,0 | 1807,3 | 1571,1 | 236,2 | 75,2 | ||||||||||||||
1672 | Meşeni | 1799,6 | 770,6 | 947,4 | 847,5 | 99,9 | 81,6 | ||||||||||||||
1673 | Mincenii de Jos | 643,6 | 488,7 | 76,1 | 76,1 | 78,8 | |||||||||||||||
1675 | Otac | 1224,8 | 794,0 | 352,9 | 287,5 | 65,4 | 77,9 | ||||||||||||||
1676 | Păpăuţi | 2266,7 | 811,3 | 1404,3 | 1242,0 | 162,3 | 51,1 | ||||||||||||||
1677 | Pecişte | 2673,5 | 901,6 | 1641,6 | 1437,9 | 203,7 | 130,3 | ||||||||||||||
1678 | Pereni | 1380,9 | 611,2 | 672,8 | 604,6 | 68,2 | 96,9 | ||||||||||||||
1679 | Pripiceni-Răzeşi | 2004,7 | 633,7 | 1271,6 | 1138,9 | 132,7 | 99,4 | ||||||||||||||
1674 | Rezina | 18463,7 | 1363,0 | 15924,9 | 14271,1 | 1653,8 | 1175,8 | ||||||||||||||
1680 | Saharna Nouă | 1608,3 | 835,7 | 742,6 | 574,4 | 168,2 | 30,0 | ||||||||||||||
1681 | Sîrcova | 2509,4 | 936,9 | 1441,7 | 1199,2 | 242,5 | 130,8 | ||||||||||||||
1682 | Solonceni | 2035,1 | 862,4 | 1078,1 | 883,9 | 194,2 | 94,6 | ||||||||||||||
1684 | Trifeşti | 541,7 | 291,3 | 88,8 | 88,8 | 161,6 | |||||||||||||||
1683 | Ţareuca | 3412,2 | 948,1 | 2305,3 | 1977,1 | 328,2 | 158,8 | ||||||||||||||
Rîşcani | 233660,1 | 47766,0 | 180404,9 | 152718,4 | 500,0 | 91,3 | 3629,4 | 3629,3 | 1223,0 | 1474,4 | 591,5 | 97,8 | 242,6 | 200,0 | 18415,5 | 1221,0 | 5489,2 | ||||
Total nivelul II | 155081,9 | 26797,8 | 126666,7 | 106658,6 | 500,0 | 91,3 | 3629,4 | 3531,5 | 1223,0 | 1474,4 | 591,5 | 242,6 | 11034,9 | 1221,0 | 1617,4 | ||||||
Total nivelul I | 78578,2 | 20968,2 | 53738,2 | 46059,8 | 97,8 | 97,8 | 200,0 | 7380,6 | 3871,8 | ||||||||||||
1685 | Consiliul raional | 155081,9 | 26797,8 | 126666,7 | 106658,6 | 500,0 | 91,3 | 3629,4 | 3531,5 | 1223,0 | 1474,4 | 591,5 | 242,6 | 11034,9 | 1221,0 | 1617,4 | |||||
1687 | Alexăndreşti | 920,5 | 140,0 | 683,7 | 584,2 | 99,5 | 96,8 | ||||||||||||||
1688 | Aluniş | 2425,4 | 858,8 | 1539,9 | 1336,5 | 203,4 | 26,7 | ||||||||||||||
1689 | Borosenii Noi | 1827,4 | 841,0 | 941,4 | 746,2 | 195,2 | 45,0 | ||||||||||||||
1690 | Branişte | 1788,5 | 842,1 | 884,0 | 731,3 | 152,7 | 62,4 | ||||||||||||||
1691 | Corlăteni | 6215,9 | 912,8 | 4964,9 | 4309,9 | 655,0 | 338,2 | ||||||||||||||
1699 | Costeşti | 3873,0 | 535,5 | 2960,6 | 2517,0 | 443,6 | 376,9 | ||||||||||||||
1692 | Duruitoarea Nouă | 2116,5 | 769,9 | 1334,7 | 1234,1 | 100,6 | 11,9 | ||||||||||||||
1686 | Gălăşeni | 2015,7 | 741,7 | 1225,5 | 1044,0 | 181,5 | 48,5 | ||||||||||||||
1693 | Grinăuţi | 1671,3 | 769,3 | 884,7 | 758,6 | 126,1 | 17,3 | ||||||||||||||
1694 | Hiliuţi | 1908,3 | 704,9 | 1122,5 | 866,7 | 255,8 | 80,9 | ||||||||||||||
1695 | Horodişte | 1319,9 | 700,1 | 590,9 | 497,1 | 93,8 | 28,9 | ||||||||||||||
1696 | Malinovscoe | 1404,5 | 677,1 | 688,4 | 559,6 | 128,8 | 39,0 | ||||||||||||||
1697 | Mihăileni | 4219,2 | 1089,8 | 2884,3 | 2340,9 | 48,9 | 48,9 | 494,5 | 245,1 | ||||||||||||
1698 | Nihoreni | 3378,7 | 931,5 | 2244,5 | 1893,0 | 351,5 | 202,7 | ||||||||||||||
1701 | Petruşeni | 1401,4 | 620,2 | 683,9 | 565,4 | 118,5 | 97,3 | ||||||||||||||
1702 | Pîrjota | 1688,5 | 742,0 | 904,8 | 720,9 | 183,9 | 41,7 | ||||||||||||||
1703 | Pociumbăuţi | 1090,2 | 594,2 | 457,3 | 387,0 | 70,3 | 38,7 | ||||||||||||||
1704 | Pociumbeni | 2021,3 | 687,0 | 1270,8 | 1134,7 | 136,1 | 63,5 | ||||||||||||||
1705 | Răcăria | 2611,8 | 868,7 | 1715,6 | 1524,8 | 190,8 | 27,5 | ||||||||||||||
1706 | Recea | 3817,0 | 658,2 | 2976,5 | 2624,5 | 352,0 | 182,3 | ||||||||||||||
1700 | Rîşcani | 15685,9 | 1184,3 | 13434,4 | 12025,3 | 48,9 | 48,9 | 1360,2 | 1067,2 | ||||||||||||
1708 | Singureni | 2224,0 | 632,7 | 1512,2 | 1300,5 | 211,7 | 79,1 | ||||||||||||||
1709 | Sturzeni | 1393,2 | 704,9 | 652,5 | 523,4 | 129,1 | 35,8 | ||||||||||||||
1707 | Şaptebani | 1354,3 | 385,8 | 857,7 | 681,9 | 175,8 | 110,8 | ||||||||||||||
1710 | Şumna | 1119,0 | 717,7 | 387,9 | 331,0 | 56,9 | 13,4 | ||||||||||||||
1712 | Vasileuţi | 3113,7 | 982,6 | 1988,2 | 1649,3 | 338,9 | 142,9 | ||||||||||||||
1711 | Văratic | 2814,4 | 815,2 | 1944,8 | 1698,9 | 245,9 | 54,4 | ||||||||||||||
1713 | Zăicani | 3158,7 | 860,2 | 2001,6 | 1473,1 | 200,0 | 328,5 | 296,9 | |||||||||||||
Sîngerei | 311597,8 | 56664,7 | 247795,0 | 214089,5 | 100,1 | 2726,5 | 6323,3 | 2162,9 | 1906,6 | 1949,6 | 57,2 | 247,0 | 22608,4 | 1947,2 | 7138,1 | ||||||
Total nivelul II | 205451,3 | 32875,3 | 171203,7 | 147340,9 | 100,1 | 2726,5 | 6266,1 | 2162,9 | 1906,6 | 1949,6 | 247,0 | 12822,9 | 1947,2 | 1372,3 | |||||||
Total nivelul I | 106146,5 | 23789,4 | 76591,3 | 66748,6 | 57,2 | 57,2 | 9785,5 | 5765,8 | |||||||||||||
1714 | Consiliul raional | 205451,3 | 32875,3 | 171203,7 | 147340,9 | 100,1 | 2726,5 | 6266,1 | 2162,9 | 1906,6 | 1949,6 | 247,0 | 12822,9 | 1947,2 | 1372,3 | ||||||
1715 | Alexăndreni | 7625,2 | 1268,6 | 5554,8 | 4879,3 | 675,5 | 801,8 | ||||||||||||||
1716 | Bălăşeşti | 3742,4 | 942,5 | 2656,6 | 2381,8 | 274,8 | 143,3 | ||||||||||||||
1717 | Bilicenii Noi | 2597,4 | 802,4 | 1504,3 | 1287,6 | 216,7 | 290,7 | ||||||||||||||
1718 | Bilicenii Vechi | 4359,1 | 947,0 | 3277,1 | 2885,1 | 392,0 | 135,0 | ||||||||||||||
1733 | Biruinţa | 5146,2 | 281,1 | 4533,8 | 4177,8 | 356,0 | 331,3 | ||||||||||||||
1719 | Bursuceni | 1941,4 | 857,3 | 1036,3 | 881,4 | 154,9 | 47,8 | ||||||||||||||
1720 | Chişcăreni | 6476,6 | 1218,5 | 4290,1 | 3655,1 | 635,0 | 968,0 | ||||||||||||||
1721 | Ciuciuieni | 1727,8 | 758,9 | 912,5 | 773,6 | 138,9 | 56,4 | ||||||||||||||
1722 | Copăceni | 2989,2 | 964,1 | 1940,2 | 1601,7 | 338,5 | 84,9 | ||||||||||||||
1723 | Coşcodeni | 3225,1 | 894,4 | 2213,4 | 1905,7 | 307,7 | 117,3 | ||||||||||||||
1724 | Cotiujenii Mici | 1772,0 | 806,0 | 833,5 | 634,3 | 199,2 | 132,5 | ||||||||||||||
1725 | Cubolta | 2555,8 | 815,6 | 1672,0 | 1453,8 | 218,2 | 68,2 | ||||||||||||||
1726 | Dobrogea Veche | 2484,4 | 558,1 | 1764,4 | 1566,6 | 197,8 | 161,9 | ||||||||||||||
1727 | Drăgăneşti | 3710,0 | 825,1 | 2669,8 | 2318,2 | 351,6 | 215,1 | ||||||||||||||
1728 | Dumbrăviţa | 3029,6 | 940,0 | 1898,1 | 1632,1 | 266,0 | 191,5 | ||||||||||||||
1729 | Grigorăuca | 3207,3 | 782,7 | 2336,8 | 2053,4 | 283,4 | 87,8 | ||||||||||||||
1730 | Heciul Nou | 3979,9 | 993,8 | 2749,2 | 2449,1 | 300,1 | 236,9 | ||||||||||||||
1731 | Iezărenii Vechi | 2676,7 | 908,8 | 1688,7 | 1477,8 | 210,9 | 79,2 | ||||||||||||||
1732 | Izvoare | 1687,8 | 650,3 | 860,2 | 759,9 | 100,3 | 177,3 | ||||||||||||||
1735 | Pepeni | 6600,3 | 1267,8 | 5121,1 | 4432,7 | 688,4 | 211,4 | ||||||||||||||
1736 | Prepeliţa | 3955,1 | 1090,5 | 2749,2 | 2347,4 | 401,8 | 115,4 | ||||||||||||||
1737 | Rădoaia | 6161,9 | 1176,9 | 4806,2 | 4168,3 | 637,9 | 178,8 | ||||||||||||||
1734 | Sîngerei | 15665,1 | 1431,7 | 13590,2 | 11954,6 | 57,2 | 57,2 | 1578,4 | 643,2 | ||||||||||||
1738 | Sîngereii Noi | 5705,0 | 1176,8 | 4417,7 | 3812,3 | 605,4 | 110,5 | ||||||||||||||
1740 | Tăura Veche | 1427,9 | 782,5 | 556,9 | 484,1 | 72,8 | 88,5 | ||||||||||||||
1739 | Ţambula | 1697,3 | 648,0 | 958,2 | 774,9 | 183,3 | 91,1 | ||||||||||||||
Soroca | 324932,2 | 64502,9 | 250469,8 | 208901,4 | 91,3 | 4235,5 | 4604,7 | 1800,3 | 1802,9 | 589,8 | 147,0 | 264,7 | 2432,0 | 28358,7 | 1846,2 | 9959,5 | |||||
Total nivelul II | 210180,9 | 35290,6 | 170025,9 | 143933,9 | 91,3 | 2267,0 | 4457,7 | 1800,3 | 1802,9 | 589,8 | 264,7 | 17429,8 | 1846,2 | 4864,4 | |||||||
Total nivelul I | 114751,3 | 29212,3 | 80443,9 | 64967,5 | 1968,5 | 147,0 | 147,0 | 2432,0 | 10928,9 | 5095,1 | |||||||||||
1741 | Consiliul raional | 210180,9 | 35290,6 | 170025,9 | 143933,9 | 91,3 | 2267,0 | 4457,7 | 1800,3 | 1802,9 | 589,8 | 264,7 | 17429,8 | 1846,2 | 4864,4 | ||||||
1742 | Bădiceni | 3089,8 | 714,1 | 2204,7 | 1857,8 | 346,9 | 171,0 | ||||||||||||||
1743 | Băxani | 1629,7 | 762,7 | 806,6 | 712,7 | 93,9 | 60,4 | ||||||||||||||
1744 | Bulboci | 2629,5 | 914,1 | 1631,7 | 1397,4 | 234,3 | 83,7 | ||||||||||||||
1745 | Căinarii Vechi | 2822,0 | 943,6 | 1721,8 | 1392,7 | 329,1 | 156,6 | ||||||||||||||
1746 | Cosăuţi | 2930,4 | 783,3 | 1982,8 | 1596,1 | 386,7 | 164,3 | ||||||||||||||
1747 | Cremenciug | 1696,1 | 699,8 | 970,3 | 865,9 | 104,4 | 26,0 | ||||||||||||||
1748 | Dărcăuţi | 2776,1 | 856,7 | 1886,7 | 1333,6 | 400,0 | 153,1 | 32,7 | |||||||||||||
1749 | Dubna | 659,8 | 548,3 | 82,8 | 82,8 | 28,7 | |||||||||||||||
1750 | Egoreni | 1743,2 | 683,7 | 1017,4 | 902,9 | 114,5 | 42,1 | ||||||||||||||
1751 | Holoşniţa | 2221,3 | 839,1 | 1253,6 | 1101,0 | 152,6 | 128,6 | ||||||||||||||
1752 | Hristici | 1774,6 | 804,1 | 953,4 | 819,7 | 133,7 | 17,1 | ||||||||||||||
1753 | Iarova | 1359,7 | 679,9 | 656,2 | 559,6 | 96,6 | 23,6 | ||||||||||||||
1754 | Nimereuca | 3575,7 | 1066,4 | 2332,5 | 1955,4 | 377,1 | 176,8 | ||||||||||||||
1755 | Oclanda | 1125,3 | 592,6 | 517,3 | 454,2 | 63,1 | 15,4 | ||||||||||||||
1756 | Ocolina | 2974,7 | 892,2 | 1900,4 | 1701,1 | 199,3 | 182,1 | ||||||||||||||
1758 | Parcani | 2939,4 | 888,6 | 1923,4 | 844,0 | 876,6 | 202,8 | 127,4 | |||||||||||||
1759 | Pîrliţa | 1429,8 | 728,1 | 673,0 | 588,0 | 85,0 | 28,7 | ||||||||||||||
1760 | Racovăţ | 4214,6 | 1023,6 | 3129,5 | 2728,1 | 401,4 | 61,5 | ||||||||||||||
1761 | Redi-Cereşnovăţ | 1318,4 | 732,5 | 559,3 | 460,2 | 99,1 | 26,6 | ||||||||||||||
1762 | Regina Maria | 1664,1 | 476,7 | 1099,2 | 1020,0 | 79,2 | 88,2 | ||||||||||||||
1763 | Rubleniţa | 3787,0 | 992,3 | 2640,4 | 2216,6 | 423,8 | 154,3 | ||||||||||||||
1764 | Rudi | 1684,4 | 665,0 | 986,5 | 869,2 | 117,3 | 32,9 | ||||||||||||||
1765 | Schineni | 2448,7 | 844,2 | 1530,5 | 1359,3 | 171,2 | 74,0 | ||||||||||||||
1757 | Soroca | 35039,3 | 3205,5 | 29818,2 | 23594,4 | 1968,5 | 147,0 | 147,0 | 4108,3 | 2015,6 | |||||||||||
1768 | Stoicani | 2408,9 | 643,4 | 1639,4 | 1491,2 | 148,2 | 126,1 | ||||||||||||||
1766 | Şeptelici | 1946,3 | 479,8 | 1403,5 | 1138,4 | 150,0 | 115,1 | 63,0 | |||||||||||||
1767 | Şolcani | 2275,5 | 491,4 | 1700,8 | 1380,3 | 150,0 | 170,5 | 83,3 | |||||||||||||
1769 | Tătărăuca Veche | 2253,1 | 890,2 | 1247,8 | 1036,8 | 211,0 | 115,1 | ||||||||||||||
1770 | Trifăuţi | 1748,0 | 691,1 | 1035,6 | 922,8 | 112,8 | 21,3 | ||||||||||||||
1773 | Vasilcău | 3141,4 | 585,5 | 2299,2 | 2004,0 | 295,2 | 256,7 | ||||||||||||||
1771 | Vădeni | 2627,2 | 933,8 | 1616,4 | 1366,0 | 250,4 | 77,0 | ||||||||||||||
1772 | Vărăncău | 3886,9 | 881,9 | 2788,6 | 2402,0 | 386,6 | 216,4 | ||||||||||||||
1774 | Visoca | 1892,4 | 769,5 | 1066,3 | 855,4 | 210,9 | 56,6 | ||||||||||||||
1775 | Voloviţa | 2661,0 | 676,8 | 1867,9 | 1645,1 | 222,8 | 116,3 | ||||||||||||||
1776 | Zastînca | 2377,0 | 831,8 | 1500,2 | 1251,0 | 249,2 | 45,0 | ||||||||||||||
Străşeni | 393490,2 | 52862,3 | 332887,1 | 232436,7 | 97,4 | 2500,8 | 6190,8 | 2135,2 | 2051,2 | 1337,0 | 146,9 | 520,5 | 71206,2 | 18611,2 | 1844,0 | 7740,8 | |||||
Total nivelul II | 251813,2 | 30071,1 | 218818,8 | 148891,6 | 97,4 | 2500,8 | 6043,9 | 2135,2 | 2051,2 | 1337,0 | 520,5 | 51160,0 | 8281,1 | 1844,0 | 2923,3 | ||||||
Total nivelul I | 141677,0 | 22791,2 | 114068,3 | 83545,1 | 146,9 | 146,9 | 20046,2 | 10330,1 | 4817,5 | ||||||||||||
1777 | Consiliul raional | 251813,2 | 30071,1 | 218818,8 | 148891,6 | 97,4 | 2500,8 | 6043,9 | 2135,2 | 2051,2 | 1337,0 | 520,5 | 51160,0 | 8281,1 | 1844,0 | 2923,3 | |||||
1791 | Bucovăţ | 1764,5 | 603,1 | 1076,2 | 859,0 | 217,2 | 85,2 | ||||||||||||||
1778 | Căpriana | 6022,3 | 908,9 | 4893,1 | 3064,7 | 1550,0 | 278,4 | 220,3 | |||||||||||||
1779 | Chirianca | 2377,2 | 743,9 | 1569,9 | 801,8 | 650,0 | 118,1 | 63,4 | |||||||||||||
1780 | Codreanca | 3713,4 | 920,0 | 2668,8 | 1845,3 | 550,0 | 273,5 | 124,6 | |||||||||||||
1781 | Cojuşna | 11590,7 | 899,9 | 10107,2 | 7162,1 | 2170,0 | 775,1 | 583,6 | |||||||||||||
1782 | Dolna | 2001,2 | 734,0 | 1242,6 | 1114,9 | 127,7 | 24,6 | ||||||||||||||
1783 | Găleşti | 3512,0 | 1002,2 | 2349,6 | 1514,3 | 500,0 | 335,3 | 160,2 | |||||||||||||
1784 | Ghelăuza | 2604,6 | 832,9 | 1720,8 | 1572,1 | 148,7 | 50,9 | ||||||||||||||
1785 | Grebleşti | 1517,7 | 687,8 | 803,0 | 717,3 | 85,7 | 26,9 | ||||||||||||||
1786 | Lozova | 6799,7 | 1284,5 | 5279,8 | 4024,0 | 48,9 | 48,9 | 450,0 | 756,9 | 235,4 | |||||||||||
1787 | Micăuţi | 4614,9 | 327,9 | 3966,7 | 2876,9 | 740,0 | 349,8 | 320,3 | |||||||||||||
1788 | Micleuşeni | 2627,8 | 933,5 | 1660,6 | 1330,0 | 49,1 | 49,1 | 281,5 | 33,7 | ||||||||||||
1789 | Negreşti | 2283,6 | 277,9 | 1876,1 | 1715,2 | 160,9 | 129,6 | ||||||||||||||
1790 | Oneşti | 1436,9 | 356,7 | 902,2 | 803,4 | 98,8 | 178,0 | ||||||||||||||
1793 | Pănăşeşti | 6958,8 | 885,5 | 5823,8 | 3156,3 | 2300,0 | 367,5 | 249,5 | |||||||||||||
1794 | Rădeni | 6747,6 | 993,2 | 5642,6 | 3514,7 | 1748,2 | 379,7 | 111,8 | |||||||||||||
1795 | Recea | 3801,1 | 908,8 | 2764,4 | 1901,1 | 570,0 | 293,3 | 127,9 | |||||||||||||
1796 | Romăneşti | 2660,8 | 443,6 | 2141,9 | 1687,0 | 300,0 | 154,9 | 75,3 | |||||||||||||
1797 | Roşcani | 2651,7 | 764,9 | 1840,6 | 1244,2 | 400,0 | 196,4 | 46,2 | |||||||||||||
1798 | Scoreni | 4303,0 | 1108,9 | 3014,7 | 2091,4 | 480,0 | 443,3 | 179,4 | |||||||||||||
1799 | Sireţi | 9363,7 | 1103,0 | 7903,5 | 5105,4 | 2098,0 | 700,1 | 357,2 | |||||||||||||
1792 | Străşeni | 32712,9 | 1970,3 | 29907,2 | 25289,0 | 48,9 | 48,9 | 2220,0 | 2349,3 | 835,4 | |||||||||||
1800 | Tătăreşti | 2717,7 | 766,0 | 1915,8 | 1742,0 | 173,8 | 35,9 | ||||||||||||||
1801 | Ţigăneşti | 3954,1 | 771,1 | 3124,0 | 1178,8 | 1800,0 | 145,2 | 59,0 | |||||||||||||
1802 | Voinova | 3883,4 | 807,3 | 3048,4 | 1348,5 | 1520,0 | 179,9 | 27,7 | |||||||||||||
1803 | Vorniceni | 5391,5 | 914,1 | 4238,7 | 3652,9 | 585,8 | 238,7 | ||||||||||||||
1804 | Zubreşti | 3664,2 | 841,3 | 2586,1 | 2232,8 | 353,3 | 236,8 | ||||||||||||||
Şoldăneşti | 164636,1 | 34177,4 | 126728,9 | 107777,9 | 54,6 | 747,0 | 3848,2 | 1689,4 | 1144,4 | 605,5 | 51,3 | 357,6 | 2041,8 | 11349,6 | 909,8 | 3729,8 | |||||
Total nivelul II | 105574,2 | 16648,2 | 87816,7 | 73395,2 | 54,6 | 747,0 | 3796,9 | 1689,4 | 1144,4 | 605,5 | 357,6 | 2041,8 | 6871,4 | 909,8 | 1109,3 | ||||||
Total nivelul I | 59061,9 | 17529,2 | 38912,2 | 34382,7 | 51,3 | 51,3 | 4478,2 | 2620,5 | |||||||||||||
1805 | Consiliul raional | 105574,2 | 16648,2 | 87816,7 | 73395,2 | 54,6 | 747,0 | 3796,9 | 1689,4 | 1144,4 | 605,5 | 357,6 | 2041,8 | 6871,4 | 909,8 | 1109,3 | |||||
1806 | Alcedar | 2302,4 | 778,7 | 1369,8 | 1217,4 | 152,4 | 153,9 | ||||||||||||||
1807 | Chipeşca | 2120,4 | 737,7 | 1342,6 | 1172,7 | 169,9 | 40,1 | ||||||||||||||
1808 | Climăuţii de Jos | 2333,6 | 814,6 | 1207,5 | 1059,8 | 147,7 | 311,5 | ||||||||||||||
1809 | Cobîlea | 2625,5 | 1022,2 | 1521,8 | 1225,8 | 296,0 | 81,5 | ||||||||||||||
1810 | Cotiujenii Mari | 5923,3 | 919,6 | 4779,1 | 4392,3 | 386,8 | 224,6 | ||||||||||||||
1811 | Cuşmirca | 2438,3 | 919,9 | 1486,4 | 1235,2 | 251,2 | 32,0 | ||||||||||||||
1812 | Dobruşa | 2526,7 | 844,3 | 1487,5 | 1327,6 | 159,9 | 194,9 | ||||||||||||||
1813 | Fuzăuca | 1570,2 | 747,7 | 810,5 | 723,5 | 87,0 | 12,0 | ||||||||||||||
1814 | Găuzeni | 2767,9 | 847,4 | 1905,3 | 1750,6 | 154,7 | 15,2 | ||||||||||||||
1815 | Glinjeni | 902,8 | 755,7 | 103,1 | 103,1 | 44,0 | |||||||||||||||
1816 | Mihuleni | 1424,9 | 760,5 | 614,6 | 546,3 | 68,3 | 49,8 | ||||||||||||||
1817 | Olişcani | 3596,4 | 954,8 | 2576,1 | 2256,8 | 319,3 | 65,5 | ||||||||||||||
1819 | Parcani | 1696,7 | 707,4 | 888,5 | 798,9 | 89,6 | 100,8 | ||||||||||||||
1820 | Pohoarna | 2377,9 | 755,0 | 1570,0 | 1368,8 | 201,2 | 52,9 | ||||||||||||||
1821 | Poiana | 1664,4 | 752,4 | 863,4 | 764,7 | 98,7 | 48,6 | ||||||||||||||
1822 | Răspopeni | 3711,8 | 881,0 | 2623,3 | 2271,9 | 51,3 | 51,3 | 300,1 | 207,5 | ||||||||||||
1823 | Rogojeni | 470,6 | 320,4 | 83,9 | 83,9 | 66,3 | |||||||||||||||
1824 | Salcia | 1015,2 | 785,5 | 115,1 | 115,1 | 114,6 | |||||||||||||||
1825 | Sămăşcani | 2126,5 | 848,6 | 1257,4 | 1095,2 | 162,2 | 20,5 | ||||||||||||||
1826 | Şestaci | 1329,4 | 238,7 | 971,8 | 845,4 | 126,4 | 118,9 | ||||||||||||||
1827 | Şipca | 781,8 | 668,3 | 82,7 | 82,7 | 30,8 | |||||||||||||||
1818 | Şoldăneşti | 10835,4 | 595,5 | 9794,7 | 9087,3 | 707,4 | 445,2 | ||||||||||||||
1828 | Vadul-Raşcov | 2519,8 | 873,3 | 1457,1 | 1242,5 | 214,6 | 189,4 | ||||||||||||||
Ştefan Vodă | 254011,9 | 47186,0 | 200205,6 | 169727,5 | 72,2 | 3190,7 | 4233,5 | 1305,3 | 1891,6 | 531,0 | 51,3 | 454,3 | 3850,0 | 17799,9 | 1331,8 | 431,7 | 6188,6 | ||||
Total nivelul II | 160323,0 | 28153,1 | 130199,0 | 110780,8 | 72,2 | 3190,7 | 4182,2 | 1305,3 | 1891,6 | 531,0 | 454,3 | 500,0 | 10141,3 | 1331,8 | 1970,9 | ||||||
Total nivelul I | 93688,9 | 19032,9 | 70006,6 | 58946,7 | 51,3 | 51,3 | 3350,0 | 7658,6 | 431,7 | 4217,7 | |||||||||||
1829 | Consiliul raional | 160323,0 | 28153,1 | 130199,0 | 110780,8 | 72,2 | 3190,7 | 4182,2 | 1305,3 | 1891,6 | 531,0 | 454,3 | 500,0 | 10141,3 | 1331,8 | 1970,9 | |||||
1830 | Alava | 1569,1 | 601,7 | 894,8 | 843,6 | 51,2 | 72,6 | ||||||||||||||
1831 | Antoneşti | 2954,9 | 926,7 | 1955,3 | 1650,3 | 305,0 | 72,9 | ||||||||||||||
1832 | Brezoaia | 1831,2 | 654,0 | 1106,2 | 997,5 | 108,7 | 71,0 | ||||||||||||||
1834 | Carahasani | 4560,6 | 930,3 | 3141,2 | 1721,8 | 1100,0 | 319,4 | 254,1 | 235,0 | ||||||||||||
1833 | Căplani | 3807,5 | 1069,2 | 2551,8 | 2157,9 | 393,9 | 186,5 | ||||||||||||||
1835 | Cioburciu | 5126,9 | 881,6 | 4155,4 | 3844,5 | 310,9 | 89,9 | ||||||||||||||
1836 | Copceac | 3238,7 | 796,7 | 2245,6 | 1971,1 | 274,5 | 196,4 | ||||||||||||||
1837 | Crocmaz | 3809,4 | 865,1 | 2769,6 | 2454,3 | 315,3 | 174,7 | ||||||||||||||
1838 | Ermoclia | 4680,2 | 1055,0 | 3471,4 | 3004,6 | 466,8 | 153,8 | ||||||||||||||
1839 | Feşteliţa | 5513,0 | 975,2 | 4250,3 | 2704,8 | 1200,0 | 345,5 | 287,5 | |||||||||||||
1840 | Marianca de Jos | 978,2 | 332,7 | 607,1 | 544,2 | 62,9 | 38,4 | ||||||||||||||
1841 | Olăneşti | 5823,3 | 1060,5 | 4586,2 | 4007,2 | 579,0 | 176,6 | ||||||||||||||
1843 | Palanca | 2740,0 | 657,2 | 1982,3 | 1775,8 | 206,5 | 100,5 | ||||||||||||||
1844 | Popeasca | 4147,5 | 693,1 | 3246,7 | 2953,4 | 293,3 | 207,7 | ||||||||||||||
1845 | Purcari | 3255,6 | 336,4 | 2521,0 | 2227,3 | 293,7 | 398,2 | ||||||||||||||
1846 | Răscăieţi | 4262,0 | 1018,6 | 3173,9 | 2788,2 | 385,7 | 69,5 | ||||||||||||||
1847 | Semionovca | 1612,0 | 587,9 | 990,7 | 908,4 | 82,3 | 33,4 | ||||||||||||||
1848 | Slobozia | 4275,7 | 978,4 | 3168,1 | 2748,6 | 419,5 | 129,2 | ||||||||||||||
1842 | Ştefan Vodă | 12164,8 | 723,0 | 10638,6 | 8727,9 | 1050,0 | 860,7 | 803,2 | |||||||||||||
1849 | Ştefăneşti | 2340,4 | 743,5 | 1532,5 | 1402,5 | 130,0 | 64,4 | ||||||||||||||
1850 | Talmaza | 7911,1 | 1450,3 | 6139,5 | 5288,8 | 51,3 | 51,3 | 799,4 | 321,3 | ||||||||||||
1851 | Tudora | 2803,7 | 614,0 | 2049,8 | 1821,5 | 228,3 | 139,9 | ||||||||||||||
1852 | Volintiri | 4283,1 | 1081,8 | 2828,6 | 2402,5 | 426,1 | 177,6 | 195,1 | |||||||||||||
Taraclia | 151271,0 | 29440,9 | 116603,4 | 97849,7 | 58,4 | 1821,1 | 2723,2 | 1153,8 | 744,3 | 694,7 | 59,8 | 70,6 | 13375,1 | 775,9 | 5226,7 | ||||||
Total nivelul II | 99727,8 | 17780,1 | 80025,3 | 65893,0 | 58,4 | 1821,1 | 2663,4 | 1153,8 | 744,3 | 694,7 | 70,6 | 8813,5 | 775,9 | 1922,4 | |||||||
Total nivelul I | 51543,2 | 11660,8 | 36578,1 | 31956,7 | 59,8 | 59,8 | 4561,6 | 3304,3 | |||||||||||||
1853 | Consiliul raional | 99727,8 | 17780,1 | 80025,3 | 65893,0 | 58,4 | 1821,1 | 2663,4 | 1153,8 | 744,3 | 694,7 | 70,6 | 8813,5 | 775,9 | 1922,4 | ||||||
1854 | Albota de Jos | 2389,0 | 638,2 | 1594,6 | 1418,0 | 176,6 | 156,2 | ||||||||||||||
1855 | Albota de Sus | 3633,1 | 803,4 | 2470,6 | 2227,8 | 242,8 | 359,1 | ||||||||||||||
1856 | Aluatu | 704,7 | 583,5 | 87,8 | 87,8 | 33,4 | |||||||||||||||
1857 | Balabanu | 1771,2 | 633,6 | 1067,3 | 960,3 | 107,0 | 70,3 | ||||||||||||||
1858 | Budăi | 1616,9 | 749,3 | 817,0 | 714,2 | 102,8 | 50,6 | ||||||||||||||
1859 | Cairaclia | 2031,4 | 772,9 | 1142,9 | 936,7 | 206,2 | 115,6 | ||||||||||||||
1860 | Cealîc | 1775,9 | 771,6 | 988,0 | 879,4 | 108,6 | 16,3 | ||||||||||||||
1861 | Corten | 3298,6 | 842,0 | 2279,0 | 1947,2 | 331,8 | 177,6 | ||||||||||||||
1862 | Musaitu | 1057,3 | 679,1 | 99,0 | 99,0 | 279,2 | |||||||||||||||
1863 | Novosiolovca | 2395,1 | 771,8 | 1527,5 | 1360,0 | 167,5 | 95,8 | ||||||||||||||
1865 | Salcia | 747,2 | 613,0 | 35,6 | 35,6 | 98,6 | |||||||||||||||
1864 | Taraclia | 16245,2 | 1470,9 | 13877,2 | 12286,8 | 59,8 | 59,8 | 1530,6 | 897,1 | ||||||||||||
1866 | Tvardiţa | 6705,4 | 1084,3 | 5375,6 | 4740,2 | 635,4 | 245,5 | ||||||||||||||
1867 | Valea Perjei | 4582,1 | 1005,8 | 3330,2 | 2802,7 | 527,5 | 246,1 | ||||||||||||||
1868 | Vinogradovca | 2590,1 | 241,4 | 1885,8 | 1683,4 | 202,4 | 462,9 | ||||||||||||||
Teleneşti | 246423,8 | 52521,9 | 186972,3 | 159511,7 | 68,3 | 2154,7 | 4367,5 | 1819,2 | 1233,6 | 939,7 | 375,0 | 1500,0 | 17846,4 | 1523,7 | 407,1 | 6522,5 | |||||
Total nivelul II | 155465,1 | 26305,7 | 127138,5 | 108871,0 | 68,3 | 2154,7 | 4367,5 | 1819,2 | 1233,6 | 939,7 | 375,0 | 10153,3 | 1523,7 | 2020,9 | |||||||
Total nivelul I | 90958,7 | 26216,2 | 59833,8 | 50640,7 | 1500,0 | 7693,1 | 407,1 | 4501,6 | |||||||||||||
1869 | Consiliul raional | 155465,1 | 26305,7 | 127138,5 | 108871,0 | 68,3 | 2154,7 | 4367,5 | 1819,2 | 1233,6 | 939,7 | 375,0 | 10153,3 | 1523,7 | 2020,9 | ||||||
1870 | Băneşti | 4507,7 | 966,9 | 3377,3 | 3004,6 | 372,7 | 163,5 | ||||||||||||||
1871 | Bogzeşti | 1194,3 | 640,3 | 463,5 | 396,0 | 67,5 | 90,5 | ||||||||||||||
1872 | Brînzenii Noi | 3692,1 | 937,6 | 2586,2 | 1762,1 | 500,0 | 324,1 | 168,3 | |||||||||||||
1873 | Budăi | 3198,6 | 709,4 | 2233,8 | 2014,0 | 219,8 | 255,4 | ||||||||||||||
1874 | Căzăneşti | 4105,5 | 826,6 | 3040,5 | 2695,2 | 345,3 | 238,4 | ||||||||||||||
1876 | Chiştelniţa | 4289,2 | 1037,9 | 3103,3 | 2729,2 | 374,1 | 148,0 | ||||||||||||||
1877 | Chiţcanii Vechi | 3224,9 | 888,4 | 2129,0 | 1655,3 | 200,0 | 273,7 | 207,5 | |||||||||||||
1878 | Ciulucani | 2722,3 | 790,5 | 1902,8 | 1733,3 | 169,5 | 29,0 | ||||||||||||||
1875 | Cîşla | 1515,0 | 673,2 | 813,9 | 716,9 | 97,0 | 27,9 | ||||||||||||||
1879 | Codrul Nou | 1631,6 | 737,5 | 849,4 | 771,9 | 77,5 | 44,7 | ||||||||||||||
1880 | Coropceni | 2660,5 | 718,4 | 1812,1 | 1653,3 | 158,8 | 130,0 | ||||||||||||||
1881 | Crăsnăşeni | 1904,3 | 779,5 | 1002,7 | 875,3 | 127,4 | 122,1 | ||||||||||||||
1882 | Ghiliceni | 2785,2 | 996,2 | 1755,1 | 1467,8 | 287,3 | 33,9 | ||||||||||||||
1883 | Hirişeni | 2286,2 | 842,5 | 1284,5 | 1105,2 | 179,3 | 159,2 | ||||||||||||||
1884 | Ineşti | 2988,0 | 931,9 | 1906,9 | 1645,6 | 261,3 | 149,2 | ||||||||||||||
1885 | Leuşeni | 2320,5 | 857,9 | 1314,0 | 1105,5 | 208,5 | 148,6 | ||||||||||||||
1886 | Mîndreşti | 4446,0 | 1124,4 | 3222,2 | 2706,9 | 515,3 | 99,4 | ||||||||||||||
1887 | Negureni | 4069,9 | 947,6 | 2969,6 | 2652,2 | 317,4 | 152,7 | ||||||||||||||
1888 | Nucăreni | 2621,5 | 760,4 | 1785,1 | 874,7 | 800,0 | 110,4 | 76,0 | |||||||||||||
1890 | Ordăşei | 1523,3 | 748,8 | 649,5 | 551,9 | 97,6 | 125,0 | ||||||||||||||
1891 | Pistruieni | 1695,6 | 745,3 | 789,0 | 669,0 | 120,0 | 161,3 | ||||||||||||||
1892 | Ratuş | 2118,7 | 887,8 | 1146,7 | 933,7 | 213,0 | 84,2 | ||||||||||||||
1893 | Sărătenii Vechi | 2956,6 | 760,6 | 1871,1 | 1560,5 | 310,6 | 324,9 | ||||||||||||||
1894 | Scorţeni | 3115,1 | 943,6 | 1987,5 | 1712,9 | 274,6 | 184,0 | ||||||||||||||
1895 | Suhuluceni | 2541,2 | 856,3 | 1482,5 | 1277,9 | 204,6 | 202,4 | ||||||||||||||
1889 | Teleneşti | 8804,2 | 897,3 | 7399,6 | 6393,8 | 1005,8 | 507,3 | ||||||||||||||
1897 | Tîrşiţei | 1981,5 | 882,6 | 1031,0 | 835,7 | 195,3 | 67,9 | ||||||||||||||
1896 | Ţînţăreni | 2572,4 | 874,4 | 1589,1 | 1388,9 | 200,2 | 108,9 | ||||||||||||||
1898 | Văsieni | 1945,6 | 822,8 | 1104,8 | 954,5 | 150,3 | 18,0 | ||||||||||||||
1899 | Verejeni | 4214,0 | 1005,9 | 2601,1 | 2256,8 | 344,3 | 407,1 | 199,9 | |||||||||||||
1900 | Zgărdeşti | 1327,2 | 623,7 | 630,0 | 540,1 | 89,9 | 73,5 | ||||||||||||||
Ungheni | 417973,1 | 69162,4 | 336665,3 | 286651,7 | 5500,0 | 129,5 | 3668,0 | 7144,0 | 1710,2 | 3325,0 | 1725,0 | 383,8 | 2658,3 | 28629,4 | 2284,4 | 12145,4 | |||||
Total nivelul II | 265206,0 | 38817,5 | 220959,8 | 187547,9 | 5500,0 | 129,5 | 1958,0 | 7144,0 | 1710,2 | 3325,0 | 1725,0 | 383,8 | 200,0 | 16196,0 | 2284,4 | 5428,7 | |||||
Total nivelul I | 152767,1 | 30344,9 | 115705,5 | 99103,8 | 1710,0 | 2458,3 | 12433,4 | 6716,7 | |||||||||||||
1901 | Consiliul raional | 265206,0 | 38817,5 | 220959,8 | 187547,9 | 5500,0 | 129,5 | 1958,0 | 7144,0 | 1710,2 | 3325,0 | 1725,0 | 383,8 | 200,0 | 16196,0 | 2284,4 | 5428,7 | ||||
1902 | Agronomovca | 1865,9 | 676,3 | 1159,9 | 1041,0 | 118,9 | 29,7 | ||||||||||||||
1903 | Alexeevca | 1751,7 | 786,1 | 891,5 | 761,4 | 130,1 | 74,1 | ||||||||||||||
1904 | Boghenii Noi | 2856,1 | 804,1 | 1973,5 | 1797,6 | 175,9 | 78,5 | ||||||||||||||
1905 | Buciumeni | 1767,8 | 812,1 | 896,4 | 746,4 | 150,0 | 59,3 | ||||||||||||||
1906 | Bumbăta | 2520,4 | 934,1 | 1529,0 | 1274,0 | 255,0 | 57,3 | ||||||||||||||
1907 | Buşila | 2793,5 | 786,7 | 1936,5 | 1727,1 | 209,4 | 70,3 | ||||||||||||||
1908 | Cetireni | 2560,2 | 784,5 | 1644,4 | 1422,1 | 222,3 | 131,3 | ||||||||||||||
1909 | Chirileni | 2759,9 | 871,4 | 1728,9 | 1518,3 | 210,6 | 159,6 | ||||||||||||||
1910 | Cioropcani | 2548,0 | 863,8 | 1480,3 | 1184,1 | 296,2 | 203,9 | ||||||||||||||
1911 | Condrăteşti | 1848,8 | 811,4 | 909,3 | 771,6 | 137,7 | 128,1 | ||||||||||||||
1912 | Corneşti | 2430,9 | 843,5 | 1459,3 | 1216,6 | 242,7 | 128,1 | ||||||||||||||
1923 | Corneşti, oraşul | 3424,5 | 696,9 | 2527,6 | 2176,8 | 350,8 | 200,0 | ||||||||||||||
1913 | Cornova | 4451,6 | 751,3 | 3653,0 | 1077,2 | 2458,3 | 117,5 | 47,3 | |||||||||||||
1914 | Costuleni | 3746,3 | 976,8 | 2627,9 | 2263,7 | 364,2 | 141,6 | ||||||||||||||
1915 | Floriţoaia Veche | 3560,8 | 870,5 | 2620,6 | 2373,8 | 246,8 | 69,7 | ||||||||||||||
1916 | Hîrceşti | 1704,6 | 949,8 | 719,9 | 500,9 | 219,0 | 34,9 | ||||||||||||||
1917 | Măcăreşti | 5760,5 | 1153,4 | 4489,8 | 3971,7 | 518,1 | 117,3 | ||||||||||||||
1918 | Măgurele | 2009,4 | 784,0 | 1169,2 | 1068,1 | 101,1 | 56,2 | ||||||||||||||
1919 | Mănoileşti | 4899,8 | 1041,2 | 3696,0 | 3319,4 | 376,6 | 162,6 | ||||||||||||||
1920 | Morenii Noi | 1778,5 | 713,6 | 1030,3 | 876,3 | 154,0 | 34,6 | ||||||||||||||
1921 | Năpădeni | 1603,6 | 701,1 | 833,0 | 728,1 | 104,9 | 69,5 | ||||||||||||||
1922 | Negurenii Vechi | 3116,1 | 881,4 | 2142,7 | 1917,8 | 224,9 | 92,0 | ||||||||||||||
1925 | Petreşti | 4462,1 | 1084,8 | 3175,6 | 2680,9 | 494,7 | 201,7 | ||||||||||||||
1926 | Pîrliţa | 6624,2 | 1062,5 | 5314,7 | 4657,8 | 656,9 | 247,0 | ||||||||||||||
1927 | Rădenii Vechi | 2520,7 | 711,5 | 1629,2 | 1430,3 | 198,9 | 180,0 | ||||||||||||||
1928 | Sculeni | 6465,5 | 799,1 | 5083,5 | 4488,8 | 594,7 | 582,9 | ||||||||||||||
1929 | Sineşti | 1913,1 | 827,1 | 1066,5 | 930,3 | 136,2 | 19,5 | ||||||||||||||
1930 | Teşcureni | 1747,3 | 694,7 | 999,7 | 878,5 | 121,2 | 52,9 | ||||||||||||||
1931 | Todireşti | 5577,6 | 1063,8 | 4327,9 | 3837,9 | 490,0 | 185,9 | ||||||||||||||
1924 | Ungheni | 50704,7 | 3010,2 | 45087,5 | 39533,2 | 1710,0 | 3844,3 | 2607,0 | |||||||||||||
1932 | Unţeşti | 2166,7 | 796,6 | 1300,8 | 1111,0 | 189,8 | 69,3 | ||||||||||||||
1933 | Valea Mare | 5257,5 | 978,7 | 4031,4 | 3664,8 | 366,6 | 247,4 | ||||||||||||||
1934 | Zagarancea | 3568,8 | 821,9 | 2569,7 | 2156,3 | 413,4 | 177,2 | ||||||||||||||
1210 | UTA Găgăuzia | 506369,9 | 478793,8 | 409745,0 | 146,9 | 19401,5 | 11377,4 | 5308,5 | 2131,8 | 2756,9 | 1012,6 | 167,6 | 2317,5 | 32602,0 | 3203,5 | 27576,1 | |||||
* În scopul implementării prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, cheltuielile de personal incluse în transferurile cu destinaţie specială pentru învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal sînt estimate în funcţie de necesităţile identificate la nivel de fiecare instituţie de învăţământ şi nu sunt parte a costului standard per elev. ** Volumul transferurilor cu destinaţie specială din Fondul rutier (pentru unităţile administrativ-teritoriale de nivelul II, în funcţie de numărul kilometrilor echivalenţi administraţi) constituie 376619,7 mii de lei, inclusiv pentru municipiul Bălţi – 1595,7 mii de lei, municipiul Chişinău – 56066,8 mii de lei şi UTA Găgăuzia – 15016,9 mii de lei, iar volumul transferurilor cu destinaţie specială în cuantum de 50% din volumul total al taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova (pentru unităţile administrativ-teritoriale de nivelul I, calculate proporţional numărului populaţiei din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respectiv) constituie 390000,0 mii de lei, inclusiv municipiul Bălţi – 14349,8 mii de lei, municipiul Chişinău – 74854,4 mii de lei şi UTA Găgăuzia – 17585,1 mii de lei. |
[Anexa nr.7 în redacţia Legii nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Anexa nr.8
LISTA autorităţilor şi instituţiilor publice la autogestiune, a întreprinderilor de stat şi societăţilor pe acţiuni ce primesc mijloace financiare de la bugetul public naţional
Cancelaria de Stat 1. Academia de Administrare Publică 2. Instituţia publică „Agenţia de Guvernare Electronică” 3. IMSP „Spitalul Cancelariei de Stat” 4. IMSP „Policlinica Cancelariei de Stat” 5. Instituţia publică „Centrul de Implementare a Reformelor” 6. Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice” 7. Instituţia publică „Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică” 71. Întreprinderea de Stat „Palatul Republicii” 72. Întreprinderea de Stat „Pensiunea din Holercani”
Ministerul Economiei şi Infrastructurii 8. Instituţia publică „Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii” 9. Instituţia publică „Centrul Naţional de Acreditare din Republica Moldova” (MOLDAC) 10. Instituţia publică „Institutul Naţional de Metrologie” 11. Instituţia publică „Institutul de Standardizare din Moldova” 12. Instituţia publică „Serviciul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112”
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului 13. Agenţia de Dezvoltare Regională Nord 14. Agenţia de Dezvoltare Regională Centru 15. Agenţia de Dezvoltare Regională Sud 16. Agenţia de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia 17. Universitatea Agrară de Stat din Moldova 18. Instituţia publică „Centrul de Excelenţă în Horticultură şi Tehnologii Agricole din Ţaul” 19. Instituţia publică „Colegiul de Medicină Veterinară şi Economie Agrară din Brătuşeni” 20. Instituţia publică „Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi” 21. Instituţia publică „Colegiul Tehnic Agricol din Soroca” 22. Instituţia publică „Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău” 23. Instituţia publică „Colegiul Agroindustrial din Rîşcani” 24. Instituţia publică „Colegiul Agroindustrial „Gheorghe Răducan” din satul Grinăuţi, raionul Ocniţa” 25. Instituţia publică „Colegiul Agroindustrial din Ungheni” 26. Agenţia „Moldsilva” 261. Oficiul Naţional al Viei şi Vinului
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării 27. Fondul special pentru manuale 28. Universitatea de Stat din Moldova 29. Universitatea Tehnică a Moldovei 30. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău 31. Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport 32. Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi 33. Universitatea de Stat din Tiraspol 34. Universitatea de Stat din Comrat 35. Universitatea de Stat din Taraclia 36. Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul 37. Academia de Studii Economice a Moldovei 38. Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova 39. Revista „Noi” 40. Revista „Florile dalbe” 41. Revista „Alunelul” 42. Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice 43. Centrul de Excelenţă în Construcţii 44. Centrul de Excelenţă în Industria Uşoară 45. Centrul de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale 46. Centrul de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor 47. Centrul de Excelenţă în Transporturi 48. Centrul de Excelenţă în Economie şi Finanţe 49. Centrul de Excelenţă în Energetică şi Electronică 50. Colegiul de Ecologie din Chişinău 51. Colegiul de Industrie Uşoară din Bălţi 52. Colegiul Politehnic din Bălţi 53. Colegiul Tehnologic din Chişinău 54. Colegiul de Construcţii din Hînceşti 55. Colegiul Tehnic Feroviar din Bălţi 56. Colegiul „Alexei Mateevici” din Chişinău 57. Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani 58. Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei 59. Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca 60. Colegiul „Mihail Ciachir” din Comrat 61. Colegiul „Iulia Haşdeu” din Cahul
[Poziţiile 62-65 abrogate prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
66. Şcoala Profesională nr.2, municipiul Chişinău 67. Şcoala Profesională nr.3, municipiul Chişinău 68. Şcoala Profesională nr.4, municipiul Chişinău 69. Şcoala Profesională nr.5, municipiul Chişinău 70. Şcoala Profesională nr.6, municipiul Chişinău 71. Şcoala Profesională nr.7, municipiul Chişinău 72. Şcoala Profesională nr.9, municipiul Chişinău 73. Şcoala Profesională nr.10, municipiul Chişinău 74. Şcoala Profesională nr.1, municipiul Bălţi 75. Şcoala Profesională nr.3, municipiul Bălţi 76. Şcoala Profesională nr.4, municipiul Bălţi 77. Şcoala Profesională nr.5, municipiul Bălţi 78. Şcoala Profesională, satul Corbu, raionul Donduşeni 79. Şcoala Profesională, oraşul Drochia 80. Şcoala Profesională, oraşul Rîşcani 81. Şcoala Profesională, oraşul Soroca 82. Şcoala Profesională, oraşul Floreşti 83. Şcoala Profesională, comuna Cuhureştii de Sus, raionul Floreşti 84. Şcoala Profesională, comuna Alexăndreni, raionul Sîngerei 85. Şcoala Profesională, oraşul Teleneşti 86. Şcoala Profesională, oraşul Rezina 87. Şcoala Profesională, oraşul Orhei 88. Şcoala Profesională, oraşul Ungheni 89. Şcoala Profesională, oraşul Nisporeni 90. Şcoala Profesională, oraşul Călăraşi 91. Şcoala Profesională, oraşul Hînceşti 92. Şcoala Profesională, oraşul Leova 93. Şcoala Profesională, oraşul Cimişlia 94. Şcoala Profesională, oraşul Căuşeni 95. Şcoala Profesională, oraşul Ştefan Vodă 96. Şcoala Profesională nr.1, oraşul Cahul 97. Şcoala Profesională nr.2, oraşul Cahul 98. Şcoala Profesională, satul Ciumai, raionul Taraclia 99. Şcoala Profesională, municipiul Comrat, UTA Găgăuzia 100. Şcoala Profesională, oraşul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia 101. Şcoala Profesională, oraşul Vulcăneşti, UTA Găgăuzia 102. Şcoala Profesională, oraşul Cupcini, raionul Edineţ 103. Şcoala Profesională, oraşul Criuleni 104. Şcoala Profesională, oraşul Briceni 105. Şcoala Profesională, oraşul Glodeni 106. Şcoala Profesională, comuna Bubuieci, municipiul Chişinău 107. Şcoala Profesională nr.11, municipiul Chişinău 108. Colegiul tehnic al Universităţii Tehnice a Moldovei 109. Colegiul Naţional de Comerţ din Chişinău 110. Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir” 1101. Centrul de Excelenţă în Educaţie Artistică „Ştefan Neaga” 1102. Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” 1103. Colegiul de Muzică şi Pedagogie din Bălţi 1104. Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca 1105. Colegiul Naţional de Coregrafie, municipiul Chişinău
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale 111. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” 112. Spitalul de Dermatologie şi Maladii Comunicabile 113. Dispensarul Republican de Narcologie 114. Institutul de Medicină Urgentă 115. Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie „Diomid Gherman” 116. Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” 117. Institutul de Cardiologie 118. Institutul Mamei şi Copilului 119. Institutul Oncologic 120. Policlinica Stomatologică Republicană 121. Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” 122. Spitalul Clinic de Psihiatrie 123. Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie 124. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” 125. Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii 126. Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească 127. Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate 128. Clinica universitară de asistenţă medicală primară a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” 129. Clinica universitară stomatologică a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” 130. Centrul Republican de Diagnosticare Medicală 131. Centrul de Excelenţă în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo” 132. Colegiul de Medicină din oraşul Orhei 133. Colegiul de Medicină din municipiul Bălţi 134. Colegiul de Medicină din oraşul Ungheni 135. Colegiul de Medicină din oraşul Cahul 1351. Instituţia publică „Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare”
Ministerul Finanţelor 136. Consiliul de supraveghere publică a auditului
Agenţia Proprietăţii Publice 137. Î.S. „Portul Fluvial Ungheni”, oraşul Ungheni 138. Î.S. „Bacul Molovata”, satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari 139. Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor”, municipiul Chişinău 140. S.A. „Drumuri Bălţi”, municipiul Bălţi 141. S.A. „Drumuri Cahul”, oraşul Cahul 142. S.A. „Drumuri Căuşeni”, oraşul Căuşeni 143. S.A. „Drumuri Cimişlia”, oraşul Cimişlia 144. S.A. „Drumuri Criuleni”, oraşul Criuleni 145. S.A. „Drumuri Edineţ”, oraşul Edineţ 146. S.A. „Drumuri Ialoveni”, oraşul Ialoveni 147. S.A. „Drumuri Orhei”, oraşul Orhei 148. S.A. „Drumuri Rîşcani”, oraşul Rîşcani 149. S.A. „Drumuri Soroca”, oraşul Soroca 150. S.A. „Drumuri Străşeni”, oraşul Străşeni
[Poziţia 151 abrogată prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Altele 152. Compania Naţională de Asigurări în Medicină 153. Casa Naţională de Asigurări Sociale 154. Instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”
Municipiul Bălţi 155. IMSP Spitalul Clinic Municipal Bălţi 156. IMSP Spitalul de Psihiatrie Municipal Bălţi 157. IMSP Centrul Medicilor de Familie Municipal Bălţi 158. IMSP Centrul Stomatologic Municipal Bălţi
Municipiul Chişinău 159. IMSP Asociaţia Medicală Teritorială Botanica 160. IMSP Asociaţia Medicală Teritorială Centru 161. IMSP Asociaţia Medicală Teritorială Rîşcani 162. IMSP Asociaţia Medicală Teritorială Buiucani 163. IMSP Asociaţia Medicală Teritorială Ciocana 164. IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1 165. IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1 166. IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.4 167. IMSP Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii 168. IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfîntul Arhanghel Mihail” 169. IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime” 170. IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” 171. IMSP Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie 172. IMSP Centrul Stomatologic Municipal de Copii 173. IMSP Centrul de Sănătate Coloniţa 174. IMSP Centrul de Sănătate Stăuceni 175. IMSP Centrul de Sănătate Ciorescu 176. IMSP Centrul de Sănătate Cricova 177. IMSP Centrul de Sănătate Grătieşti 178. IMSP Centrul de Sănătate Băcioi 179. IMSP Centrul de Sănătate Budeşti 180. IMSP Centrul de Sănătate Bubuieci 181. IMSP Centrul de Sănătate Vadul lui Vodă 182. IMSP Centrul de Sănătate Truşeni 183. IMSP Centrul de Sănătate Durleşti 184. IMSP Centrul de Sănătate Vatra 185. IMSP Centrul de Sănătate Sîngera 186. IMSP Maternitatea Municipală nr.2 187. IMSP Centrul de Sănătate Ghidighici 188. IMSP Dispensarul Municipal Dermatovenerologic
RAIOANE Anenii Noi 189. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Anenii Noi 190. IMSP Spitalul Raional Anenii Noi 191. IMSP Centrul de Sănătate Anenii Noi 192. IMSP Centrul de Sănătate Bulboaca 193. IMSP Centrul de Sănătate Floreni 194. IMSP Centrul de Sănătate Hîrbovăţ 195. IMSP Centrul de Sănătate Mereni 196. IMSP Centrul de Sănătate Roşcani 197. IMSP Centrul de Sănătate Speia 198. IMSP Centrul de Sănătate Ţînţăreni 199. IMSP Centrul de Sănătate Varniţa
Basarabeasca 200. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Basarabeasca 201. IMSP Spitalul Raional Basarabeasca 202. IMSP Centrul de Sănătate Basarabeasca 203. IMSP Centrul de Sănătate Sadaclia 204. IMSP Centrul de Sănătate Başcalia
Briceni 205. IMSP Spitalul Raional Briceni 206. IMSP Centrul de Sănătate Larga 207. IMSP Centrul de Sănătate Briceni 208. IMSP Centrul de Sănătate Corjeuţi 209. IMSP Centrul de Sănătate Lipcani
Cahul 210. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Cahul 211. IMSP Spitalul Raional Cahul 212. IMSP Centrul de Sănătate Bucuria 213. IMSP Centrul de Sănătate Cahul 214. IMSP Centrul de Sănătate Colibaşi 215. IMSP Centrul de Sănătate Crihana Veche 216. IMSP Centrul de Sănătate Găvănoasa 217. IMSP Centrul de Sănătate Giurgiuleşti 218. IMSP Centrul de Sănătate Larga Nouă 219. IMSP Centrul de Sănătate Moscovei 220. IMSP Centrul de Sănătate Slobozia Mare 221. IMSP Centrul de Sănătate Zîrneşti
Cantemir 222. IMSP Spitalul Raional Cantemir 223. IMSP Centrul de Sănătate Baimaclia 224. IMSP Centrul de Sănătate Cantemir 225. IMSP Centrul de Sănătate Ciobalaccia 226. IMSP Centrul de Sănătate Cociulia 227. IMSP Centrul de Sănătate Goteşti
Călăraşi 228. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Călăraşi 229. IMSP Spitalul Raional Călăraşi 230. IMSP Centrul de Sănătate Bravicea 231. IMSP Centrul de Sănătate Călăraşi 232. IMSP Centrul de Sănătate Onişcani 233. IMSP Centrul de Sănătate Pîrjolteni 234. IMSP Centrul de Sănătate Sipoteni 235. IMSP Centrul de Sănătate Vălcineţ 236. IMSP Centrul de Sănătate Vărzăreştii Noi – Pituşca
Căuşeni 237. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Căuşeni 238. IMSP Spitalul Raional Căuşeni „Ana şi Alexandru” 239. IMSP Centrul de Sănătate Căinari 240. IMSP Centrul de Sănătate Căuşeni 241. IMSP Centrul de Sănătate Copanca 242. IMSP Centrul de Sănătate Fîrlădeni 243. IMSP Centrul de Sănătate Sălcuţa 244. IMSP Centrul de Sănătate Taraclia 245. IMSP Centrul de Sănătate Tănătari 246. IMSP Centrul de Sănătate Tocuz
Cimişlia 247. IMSP Spitalul Raional Cimişlia 248. IMSP Centrul de Sănătate Cimişlia 249. IMSP Centrul de Sănătate Gura Galbenei 250. IMSP Centrul de Sănătate Javgur
Criuleni 251. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Criuleni 252. IMSP Spitalul Raional Criuleni 253. IMSP Centrul de Sănătate Bălăbăneşti 254. IMSP Centrul de Sănătate Criuleni 255. IMSP Centrul de Sănătate Dubăsarii Vechi 256. IMSP Centrul de Sănătate Hruşova 257. IMSP Centrul de Sănătate Măgdăceşti
Donduşeni 258. IMSP Spitalul Raional Donduşeni 259. IMSP Centrul de Sănătate Donduşeni 260. IMSP Centrul de Sănătate Sudarca 261. IMSP Centrul de Sănătate Ţaul
Drochia 262. IMSP Spitalul Raional Drochia „Nicolae Testemiţanu” 263. IMSP Centrul de Sănătate Chetrosu 264. IMSP Centrul de Sănătate Drochia „Anatolie Manziuc” 265. IMSP Centrul de Sănătate Gribova 266. IMSP Centrul de Sănătate Hăsnăşenii Mari 267. IMSP Centrul de Sănătate Maramonovca 268. IMSP Centrul de Sănătate Mîndîc 269. IMSP Centrul de Sănătate Nicoreni 270. IMSP Centrul de Sănătate Ochiul Alb 271. IMSP Centrul de Sănătate Pelinia 272. IMSP Centrul de Sănătate Sofia 273. IMSP Centrul de Sănătate Şuri 274. IMSP Centrul de Sănătate Ţarigrad 275. IMSP Centrul de Sănătate Zguriţa
Dubăsari 276. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Dubăsari 277. IMSP Centrul de Sănătate Dubăsari
Edineţ 278. IMSP Spitalul Raional Edineţ 279. IMSP Centrul de Sănătate Cupcini 280. IMSP Centrul de Sănătate Edineţ
Făleşti 281. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Făleşti 282. IMSP Spitalul Raional Făleşti 283. IMSP Centrul de Sănătate Bocşa 284. IMSP Centrul de Sănătate Chetriş 285. IMSP Centrul de Sănătate Ciolacu Nou 286. IMSP Centrul de Sănătate Făleşti 287. IMSP Centrul de Sănătate Glinjeni 288. IMSP Centrul de Sănătate Işcălău 289. IMSP Centrul de Sănătate Mărăndeni
Floreşti 290. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Floreşti 291. IMSP Spitalul Raional Floreşti 292. IMSP Centrul Medicilor de Familie Floreşti 293. IMSP Centrul de Sănătate Ciutuleşti 294. IMSP Centrul de Sănătate Cuhureştii de Sus 295. IMSP Centrul de Sănătate Ghindeşti 296. IMSP Centrul de Sănătate Mărculeşti 297. IMSP Centrul de Sănătate Prodăneşti 298. IMSP Centrul de Sănătate Sănătăuca 299. IMSP Centrul de Sănătate Tîrgul Vertiujeni
Glodeni 300. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Glodeni 301. IMSP Spitalul Raional Glodeni 302. IMSP Centrul de Sănătate Balatina 303. IMSP Centrul de Sănătate Ciuciulea 304. IMSP Centrul de Sănătate Cobani 305. IMSP Centrul de Sănătate Fundurii Vechi 306. IMSP Centrul de Sănătate Glodeni 307. IMSP Centrul de Sănătate Hîjdieni 308. IMSP Centrul de Sănătate Iabloana 309. IMSP Centrul de Sănătate Limbenii Vechi 310. IMSP Centrul de Sănătate Sturzovca
Hînceşti 311. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Hînceşti 312. IMSP Spitalul Raional Hînceşti 313. IMSP Centrul de Sănătate Bobeica 314. IMSP Centrul de Sănătate Bujor 315. IMSP Spitalul Cărpineni 316. IMSP Centrul de Sănătate Ciuciuleni 317. IMSP Centrul de Sănătate Crasnoarmeiscoe 318. IMSP Centrul de Sănătate Hînceşti 319. IMSP Centrul de Sănătate Lăpuşna – Paşcani 320. IMSP Centrul de Sănătate Sărata-Galbenă
Ialoveni 321. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Ialoveni 322. IMSP Spitalul Raional Ialoveni 323. IMSP Centrul de Sănătate Bardar 324. IMSP Centrul de Sănătate Costeşti 325. IMSP Centrul de Sănătate Horeşti 326. IMSP Centrul de Sănătate Ialoveni 327. IMSP Centrul de Sănătate Mileştii Mici 328. IMSP Centrul de Sănătate Puhoi 329. IMSP Centrul de Sănătate Răzeni 330. IMSP Centrul de Sănătate Ruseştii Noi 331. IMSP Centrul de Sănătate Ţipala 332. IMSP Centrul de Sănătate Văsieni
Leova 333. IMSP Spitalul Raional Leova 334. IMSP Centrul de Sănătate Leova 335. IMSP Centrul de Sănătate Filipeni 336. IMSP Centrul de Sănătate Iargara 337. IMSP Centrul de Sănătate Sărata Nouă 338. IMSP Centrul de Sănătate Sărăteni
Nisporeni 339. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Nisporeni 340. IMSP Spitalul Raional Nisporeni 341. IMSP Centrul de Sănătate Boldureşti 342. IMSP Centrul de Sănătate Grozeşti 343. IMSP Centrul de Sănătate Mileşti 344. IMSP Centrul de Sănătate Nisporeni 345. IMSP Centrul de Sănătate Selişte
Ocniţa 346. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Ocniţa 347. IMSP Spitalul Raional Ocniţa 348. IMSP Centrul de Sănătate Frunză 349. IMSP Centrul de Sănătate Ocniţa 350. IMSP Centrul de Sănătate Otaci
Orhei 351. Întreprinderea Municipală Clinica Stomatologică Orhei 352. IMSP Spitalul Raional Orhei 353. IMSP Centrul de Sănătate nr.1 Orhei 354. IMSP Centrul de Sănătate nr.2 Orhei 355. Spitalul de Psihiatrie şi Ftiziopneumologie Orhei 356. IMSP Centrul de Sănătate Brăviceni 357. IMSP Centrul de Sănătate Bulăieşti 358. IMSP Centrul de Sănătate Pelivan 359. IMSP Centrul de Sănătate Peresecina 360. IMSP Centrul de Sănătate Teleşeu 361. IMSP Centrul de Sănătate Morozeni 362. IMSP Centrul de Sănătate Susleni 363. IMSP Centrul de Sănătate Ciocîlteni 364. IMSP Centrul de Sănătate Chiperceni 365. IMSP Centrul de Sănătate Ghetlova 366. IMSP Centrul de Sănătate Isacova 367. IMSP Centrul de Sănătate Cucuruzeni 368. IMSP Centrul de Sănătate Ivancea
Rezina 369. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Rezina 370. IMSP Spitalul Raional Rezina 371. IMSP Centrul de Sănătate Rezina 372. IMSP Centrul de Sănătate Mateuţi 373. IMSP Centrul de Sănătate Ignăţei 374. IMSP Centrul de Sănătate Pripiceni-Răzeşi 375. IMSP Centrul de Sănătate Cinişeuţi 376. IMSP Centrul de Sănătate Olişcani
Rîşcani 377. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Rîşcani 378. IMSP Spitalul Raional Rîşcani 379. IMSP Centrul de Sănătate Văratic 380. IMSP Centrul de Sănătate Zăicani 381. IMSP Centrul de Sănătate Rîşcani 382. IMSP Centrul de Sănătate Mihăileni 383. IMSP Centrul de Sănătate Corlăteni 384. IMSP Centrul de Sănătate Şaptebani 385. IMSP Centrul de Sănătate Vasileuţi 386. IMSP Centrul de Sănătate Recea 387. IMSP Centrul de Sănătate Costeşti
Sîngerei 388. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Sîngerei 389. IMSP Spitalul Raional Sîngerei 390. IMSP Centrul de Sănătate Biruinţa 391. IMSP Centrul de Sănătate Rădoaia 392. IMSP Centrul de Sănătate Chişcăreni 393. IMSP Centrul de Sănătate Sîngerei 394. IMSP Centrul de Sănătate Drăgăneşti 395. IMSP Centrul de Sănătate Sîngereii Noi 396. IMSP Centrul de Sănătate Copăceni 397. IMSP Centrul de Sănătate Flămînzeni – Coşcodeni 398. IMSP Centrul de Sănătate Pepeni 399. IMSP Centrul de Sănătate Bilicenii Vechi 400. IMSP Centrul de Sănătate Cubolta 401. IMSP Centrul de Sănătate Cotiujenii Mici
Soroca 402. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Soroca 403. IMSP Spitalul Raional Soroca 404. IMSP Centrul de Sănătate Parcani 405. IMSP Centrul de Sănătate Slobozia-Cremene 406. IMSP Centrul de Sănătate Vasilcău 407. IMSP Centrul de Sănătate Bădiceni 408. IMSP Centrul de Sănătate Rudi 409. IMSP Centrul de Sănătate Soroca 410. IMSP Centrul de Sănătate Cosăuţi 411. IMSP Centrul de Sănătate Racovăţ 412. IMSP Centrul de Sănătate Rubleniţa 413. IMSP Centrul de Sănătate Visoca 414. IMSP Centrul de Sănătate Nimereuca 415. IMSP Centrul de Sănătate Căinarii Vechi 416. IMSP Centrul de Sănătate Vădeni 417. IMSP Centrul de Sănătate Soroca Nouă
Străşeni 418. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Străşeni 419. IMSP Spitalul Raional Străşeni 420. IMSP Centrul de Sănătate Cojuşna 421. IMSP Centrul de Sănătate Pănăşeşti 422. IMSP Centrul de Sănătate Lozova 423. IMSP Centrul de Sănătate Sireţi 424. IMSP Centrul de Sănătate Vorniceni 425. IMSP Centrul de Sănătate Micăuţi 426. IMSP Centrul de Sănătate Zubreşti 427. IMSP Centrul de Sănătate Străşeni
Şoldăneşti 428. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Şoldăneşti 429. IMSP Spitalul Raional Şoldăneşti 430. IMSP Centrul de Sănătate Olişcani 431. IMSP Centrul de Sănătate Şoldăneşti 432. IMSP Centrul de Sănătate Vadul-Raşcov 433. IMSP Centrul de Sănătate Răspopeni 434. IMSP Centrul de Sănătate Cotiujenii Mari
Ştefan Vodă 435. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Ştefan Vodă 436. IMSP Spitalul Raional Ştefan Vodă 437. IMSP Centrul de Sănătate Ştefan Vodă 438. IMSP Centrul de Sănătate Crocmaz 439. IMSP Centrul de Sănătate Olăneşti 440. IMSP Centrul de Sănătate Antoneşti 441. IMSP Centrul de Sănătate Talmaza
Taraclia 442. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Taraclia 443. IMSP Spitalul Raional Taraclia 444. IMSP Centrul de Sănătate Corten 445. IMSP Centrul de Sănătate Tvardiţa 446. IMSP Centrul de Sănătate Valea Perjei 447. IMSP Centrul de Sănătate Musaitu 448. IMSP Centrul de Sănătate Taraclia
Teleneşti 449. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Teleneşti 450. Clinica Stomatologică din Teleneşti 451. IMSP Spitalul Raional Teleneşti 452. IMSP Centrul de Sănătate Teleneşti 453. IMSP Centrul de Sănătate Căzăneşti 454. IMSP Centrul de Sănătate Chiştelniţa 455. IMSP Centrul de Sănătate Brînzenii Noi 456. IMSP Centrul de Sănătate Mîndreşti 457. IMSP Centrul de Sănătate Sărătenii Vechi
Ungheni 458. Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional Ungheni 459. IMSP Spitalul Raional Ungheni 460. IMSP Centrul de Sănătate Ungheni 461. IMSP Centrul de Sănătate Măcăreşti – Costuleni 462. IMSP Centrul de Sănătate Dănuţeni 463. IMSP Centrul de Sănătate Sculeni 464. IMSP Centrul de Sănătate Cioropcani 465. IMSP Centrul de Sănătate Petreşti 466. IMSP Centrul de Sănătate Valea Mare 467. IMSP Centrul de Sănătate Pîrliţa 468. IMSP Centrul de Sănătate Corneşti 469. IMSP Centrul de Sănătate Mănoileşti 470. IMSP Centrul de Sănătate Năpădeni 471. IMSP Centrul de Sănătate Cetireni 472. IMSP Centrul de Sănătate Rădenii Vechi
UTA Găgăuzia Comrat 473. Instituţia Publică de Stomatologie din Comrat 474. IMSP Spitalul Raional Comrat 475. IMSP Centrul de Sănătate Comrat 476. IMSP Centrul de Sănătate Congaz 477. IMSP Centrul de Sănătate Avdarma 478. IMSP Centrul de Sănătate Cioc-Maidan 479. IMSP Centrul de Sănătate Chirsova 480. IMSP Centrul de Sănătate Dezghingea 481. IMSP Centrul de Sănătate Borogani
Ceadîr-Lunga 482. Instituţia Publică de Stomatologie din Ceadîr-Lunga 483. IMSP Spitalul Raional Ceadîr-Lunga 484. IMSP Centrul de Sănătate Ceadîr-Lunga 485. IMSP Centrul de Sănătate Copceac 486. IMSP Centrul de Sănătate Cazaclia 487. IMSP Centrul de Sănătate Tomai
Vulcăneşti 488. Instituţia Publică de Stomatologie din Vulcăneşti 489. IMSP Spitalul Raional Vulcăneşti 490. IMSP Centrul de Sănătate Vulcăneşti |
[Anexa nr.8 modificată prin Legea nr.112 din 04.09.2019, în vigoare 06.09.2019]
Anexa nr.9
Determinarea cuantumului minim al chiriei bunurilor proprietate publică
1. Cuantumul minim al chiriei anuale pentru folosirea încăperilor şi suprafeţelor amenajate se calculează după formula:
Pai = Tb × (1 + K1 + K2 + K3) × K4 × S,
în care: Pai – cuantumul chiriei anuale; Tb – tariful de bază pentru chiria anuală a unui metru pătrat de spaţiu; K1 – coeficientul de amplasare a încăperii/suprafeţei amenajate; K2 – coeficientul de amenajare tehnică; K3 – coeficientul de ramură privind utilizarea încăperii/suprafeţei amenajate; K4 – coeficientul de piaţă; S – suprafaţa închiriată.
Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii:
a) tariful de bază pentru chiria anuală a unui metru pătrat de spaţiu (Tb):
| |
municipiul Chişinău | 353,0 lei |
municipiul Bălţi | 250,3 lei |
celelalte municipii, oraşele-reşedinţă | 182,0 lei |
oraşele şi localităţile suburbane din componenţa municipiilor | 136,6 lei |
localităţile săteşti | 45,6 lei |
b) coeficientul de amplasare a încăperii/suprafeţei amenajate (K1):
| |
clădire separată | 0,5 |
construcţie încorporată sau anexată | 0,45 |
încăpere supraterană, inclusiv parter | 0,4 |
soclu | 0,35 |
demisol | 0,3 |
subsol cu geamuri, etaj tehnic, acoperiş, suprafaţă amenajată | 0,2 |
alte subsoluri | 0,0 |
c) coeficientul de amenajare tehnică (K2):
| |
apeduct, canalizare, apă caldă, încălzire centrală | 0,5 |
apeduct, canalizare, încălzire centrală | 0,4 |
apeduct, canalizare, apă caldă | 0,3 |
apeduct, canalizare | 0,2 |
încălzire centrală | 0,2 |
lipseşte amenajarea tehnică | 0,0 |
d) coeficientul de ramură privind utilizarea încăperii/suprafeţei amenajate (K3):
| |
1) ateliere de creaţie ale pictorilor, sculptorilor, arhitecţilor, meşterilor populari; spaţii utilizate de chiriaşi în scopuri medicale şi farmaceutice şi organizaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi şi întreprinderile lor; spaţii utilizate pentru realizarea acţiunilor în masă din cadrul proiectelor şi programelor finanţate de la bugetul public naţional | 0,05 |
2) instituţii finanţate de la bugetul de stat, de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, alte persoane juridice de drept public; patronate, fundaţii, asociaţii obşteşti | 0,1 |
3) spaţii pentru laboratoare, pentru instruire, pentru efectuarea de lucrări de cercetare şi proiectare; spaţii pentru prestarea de servicii poştale, sportive şi de întremare a sănătăţii | 0,2 |
4) garaje, depozite, spaţii tehnice (cu excepţia celor menţionate la poziţia 6) şi alte încăperi auxiliare; spaţii pentru prestarea de servicii către populaţie (ateliere de reparaţie a încălţămintei, a îmbrăcămintei şi a obiectelor de uz casnic, frizerii, curăţătorii chimice, puncte de închiriere a obiectelor, băi, birouri de avocaţi) | 0,4 |
5) spaţii folosite pentru comercializarea produselor de panificaţie, a produselor lactate, alimentare şi de cofetărie, a băuturilor nealcoolice; unităţi de alimentaţie publică cu preparare şi comercializare a bucatelor; spaţii de producţie; sedii (încăperi) folosite de organele mijloacelor de informare în masă | 0,5 |
6) încăperi pentru reparaţia şi deservirea tehnică a automobilelor, a tehnicii de calcul şi a altor utilaje | 0,7 |
7) spaţii folosite în scopuri de comerţ, altele decît cele prevăzute la poziţia 5) | 0,8 |
8) încăperi folosite pentru jocuri electronice, jocuri computerizate şi alte jocuri distractive pentru copii | 1,2 |
9) încăperi utilizate în calitate de oficii | 1,5 |
10) instituţii financiare, burse, companii de asigurare | 2,0 |
11) restaurante, baruri, cafenele cu servire a băuturilor alcoolice | 2,5 |
12) case de schimb valutar, puncte de înregistrare video şi de închiriere a producţiei video | 3,0 |
13) încăperi folosite pentru jocuri de noroc | 4,0 |
14) încăperi cu altă destinaţie decît cele enumerate la poziţiile 1)–13), suprafeţe amenajate | 1,0 |
e) coeficientul de piaţă (K4) se stabileşte prin înţelegere a părţilor şi nu poate fi mai mic de 1,0, iar pentru genurile de activitate desfăşurate în încăperile menţionate la lit.d) poziţiile 1)–6), el nu poate fi mai mic de 0,5, excepţie făcînd: - încăperile folosite de organele mijloacelor de informare în masă, pentru care coeficientul de piaţă se stabileşte în intervalul de la 1,0 la 1,5; - spaţiile utilizate pentru realizarea acţiunilor în masă din cadrul proiectelor şi programelor finanţate de la bugetul public naţional şi spaţiile folosite de către uniunile de creaţie, organizaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi şi întreprinderile lor, precum şi spaţiile din clădirea Parlamentului, utilizate de unitatea de alimentaţie publică cu preparare şi comercializare a bucatelor, pentru care coeficientul de piaţă se stabileşte în mărime de 0,1. La stabilirea acestui coeficient trebuie să se ţină cont de cererea şi de oferta spaţiilor ce ar putea fi date în chirie, de posibilitatea utilizării terenului aferent, de caracteristicile teritorial-economice ale zonei şi de alte criterii calitative, necuprinse în coeficienţii aplicaţi, ale încăperilor/suprafeţelor amenajate. În cazul în care se dau în locaţiune mai multe încăperi cu diferite condiţii de amplasare şi de amenajare tehnică sau încăperi care vor fi utilizate în diverse scopuri, cuantumul total al chiriei se constituie din suma chiriilor calculate pentru fiecare încăpere sau grup de încăperi.
Notă. În sensul prezentei legi, suprafaţă amenajată presupune suprafaţa terenului aferentă clădirii, amenajată (asfaltată), care poate fi dată în chirie.
2. Cuantumul chiriei anuale pentru utilajul, mijloacele de transport şi alte mijloace fixe (denumite în continuare utilaj) date în locaţiune se calculează după formula:
Pau = Ua × K1 × K2 + Q,
în care: Pau – cuantumul chiriei anuale pentru utilajul dat în locaţiune; Ua – amortizarea/uzura anuală a utilajului dat în locaţiune; K1 – coeficientul de calcul; K2 – coeficientul de piaţă; Q – cheltuielile de întreţinere şi de exploatare a utilajului dat în locaţiune, suportate de locator.
Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii: a) amortizarea/uzura anuală a utilajului (Ua) se calculează pentru fiecare obiect de evidenţă potrivit prevederilor Catalogului mijloacelor fixe şi activelor nemateriale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.338/2003, conform tabelului nr.1: |
Tabelul nr.1
| ||||||||||
Nr. crt. | Denumirea utilajului | Nr. de in- ven- tar | Durata de utilizare/ durata de funcţiona- re utilă, în ani. Distanţa, km | Costul de intrare/ valoarea iniţială sau valoarea reevaluată, în lei | Amortizarea/ uzura la data dării în locaţiune, în lei | Amortizarea/ uzura anuală (Ua), în lei | Coefi- cientul de calcul (K1) | Coefi- cientul de piaţă (K2) | Cheltuie- lile de întreţi- nere şi exploa- tare (Q), în lei | Cuan- tumul chiriei anuale (Pau), în lei |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
b) coeficientul de calcul (K1) se va stabili în funcţie de amortizarea/uzura de la data dării în locaţiune a utilajului (tabelul nr.2). |
Tabelul nr.2
| |||||||||||
Mărimea de amortizare/de uzură Ua (%) | 0 | 10 | 20 | 30 | 40 | 50 | 60 | 70 | 80 | 90 | 100 |
K1 | 1,88 | 1,79 | 1,71 | 1,62 | 1,53 | 1,44 | 1,35 | 1,27 | 1,18 | 1,09 | 1,0 |
c) coeficientul de piaţă (K2) se stabileşte prin înţelegere a părţilor şi nu poate fi mai mic de 1,0. La stabilirea acestui coeficient se va ţine cont de cerere şi de ofertă, de venitul neobţinut, de diferenţa dintre valoarea contabilă/valoarea de bilanţ şi preţul de piaţă la utilajul de acelaşi tip sau cu caracteristici comparabile, precum şi de alţi factori. Excepţie fac autorităţile/instituţiile bugetare la darea în locaţiune a utilajului altor autorităţi/instituţii bugetare, pentru care coeficientul de piaţă se stabileşte în mărime de 1,0, precum şi unitatea de alimentaţie publică cu preparare şi comercializare a bucatelor în spaţiile din clădirea Parlamentului, pentru care coeficientul de piaţă se stabileşte în mărime de 0,2. În cazul în care mărimea cheltuielilor de întreţinere şi exploatare a utilajului (Q) variază, aceasta se recalculează şi se achită suplimentar. 3. Cuantumul chiriei anuale pentru folosirea activelor circulante se calculează după formula:
Pac = C × R × K,
în care: Pac – cuantumul chiriei anuale pentru folosirea activelor circulante; C – valoarea contabilă/valoarea de bilanţ a activelor circulante la data calculării chiriei; R – rata de bază aplicată de Banca Naţională a Moldovei la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt; K – coeficientul de piaţă.
Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii: a) valoarea contabilă/valoarea de bilanţ a activelor circulante se calculează pentru fiecare obiect de evidenţă conform tabelului nr.3: |
Tabelul nr.3
| ||||||
Nr. crt. | Denumirea activelor circulante | Cantitatea | Unitatea de măsură | Valoarea contabilă/ valoarea de bilanţ a unei unităţi la data calculării chiriei, în lei | Valoarea contabilă/ valoarea de bilanţ totală la data calculării chiriei, în lei | Note |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
b) rata de bază aplicată de Banca Naţională a Moldovei la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt se publică periodic în presă. În calcule se foloseşte valoarea ratei în vigoare la data încheierii contractului de locaţiune; c) coeficientul de piaţă se stabileşte prin înţelegerea părţilor şi nu poate fi mai mic de 1,0. După încetarea efectului contractului de locaţiune, locatarul restituie activele circulante în volumele fixate la data dării lor în locaţiune. În cazul imposibilităţii de restituire a activelor circulante, costul lor se recuperează la preţurile de piaţă care sînt în vigoare la data încetării efectului contractului de locaţiune. 4. Cuantumul minim al chiriei bunurilor proprietate publică se stabileşte fără taxă pe valoarea adăugată. Dacă locatorul este înregistrat ca contribuabil al taxei pe valoarea adăugată, chiria va fi încasată de la locatar cu aplicarea taxei pe valoarea adăugată, calculată suplimentar la valoarea serviciilor prestate.
Notă. Prevederile prezentei anexe nu se aplică raporturilor juridice reglementate de Legea nr.28/2016 privind accesul pe proprietăţi şi utilizarea partajată a infrastructurii asociate reţelelor publice de comunicaţii electronice. |
