(AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN TELECOMUNICAŢII ŞI INFORMATICĂ)
H O T Ă R Î R E
privind aplicarea tarifelor pentru convorbirile telefonice locale
în unele unităţi administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova
nr. 22 din 14.07.2004
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.119-122/261 din 23.07.2004
* * *
Notă: Vezi Legea comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15.11.2007, art.8 (în vigoare – 14.03.2008)
Analizînd situaţia creată în localităţile excluse dintr-o unitate administrativ-teritorială şi incluse în altă unitate administrativ-teritorială (raion), formată în rezultatul reformei administrativ-teritoriale,
în scopul reducerii costurilor pentru reconfigurarea reţelei de telecomunicaţii şi stabilirii condiţiilor egale utilizatorilor serviciilor de telecomunicaţii din localităţile menţionate cu condiţiile utilizatorilor aceloraşi servicii din unităţile administrativ-teritoriale în care au fost incluse aceste localităţi,
întru executarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr.764-XV din 27 decembrie 2001,
Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică (ANRTI),
în temeiul:
articolului 9 (1) al Legii telecomunicaţiilor nr.520-XIII din 07.07.1995 şi
punctului 22 al Regulamentului ANRTI aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.843 din 17 august 2000,
HOTĂRĂŞTE:
1. S.A. “Moldtelecom” va taxa la tarife locale convorbirile telefonice efectuate de utilizatorii serviciilor sale, din localităţile excluse dintr-o unitate administrativ-teritorială şi incluse în altă unitate administrativ-teritorială (raion), rutate prin centrala interurbană, în interiorul actualei unităţi administrativ-teritoriale (raion) din care face parte localitatea respectivă.
2. S.A. “Moldtelecom” va taxa la tarife locale convorbirile telefonice efectuate de utilizatorii serviciilor sale din localităţile excluse dintr-o unitate administrativ-teritorială şi incluse în altă unitate administrativ-teritorială (raion), în interiorul fostei unităţi administrativ-teritoriale la care este conectată centrala telefonică.
3. S.A. “Moldtelecom” va taxa la tarife locale convorbirile telefonice efectuate de utilizatorii serviciilor sale din interiorul actualei unităţi administrativ-teritoriale (raion), din care face parte fiecare localitate respectivă, rutate prin centrala interurbană, spre localităţile excluse dintr-o unitate administrativ-teritorială şi incluse în altă unitate administrativ-teritorială (raion).
4. S.A. “Moldtelecom” va taxa la tarife locale convorbirile telefonice efectuate de utilizatorii serviciilor sale din interiorul fostei unităţi administrativ-teritoriale la care este conectată centrala telefonică, spre localităţile excluse dintr-o unitate administrativ-teritorială şi incluse în altă unitate administrativ-teritorială (raion).
5. S.A. “Moldtelecom” va taxa la tarife locale convorbirile telefonice efectuate de utilizatorii serviciilor sale în interiorul Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia.
6. Hotărîrea Consiliului de Administraţie al ANRTI nr.29 din 05.12.2003 se abrogă.
7. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
DE ADMINISTRAŢIE AL ANRTI | Iurie TĂBÎRŢĂ |
Membrii Consiliului | Stanislav Gordea Petru Grecu |
Chişinău, 14 iulie 2004. | |
Nr.22. |