vineri, 21 iunie 2024
764/27.12.2001 Lege privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova

L E G E

privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova

 

nr. 764-XV  din  27.12.2001

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.16/53 din 29.01.2002

 

* * *

Notă: Vezi Legea nr.1078-XV din 24.05.2002 "Cu privire la modul de aplicare a Legii nr.764-XV din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi a Legii nr.781-XV din 28 decembrie 2001 pentru modificarea completarea Legii nr.186-XIV din 6 noiembrie 1998 privind administraţia publică locală"

 

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Art.1. – Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi stabilirea cadrului juridic pentru satele (comunele), sectoarele şi oraşele (municipiile) şi unităţile administrativ-teritoriale se efectuează potrivit art.110 şi 111 din Constituţia Republicii Moldova şi se realizează în conformitate cu necesităţile economice, sociale şi culturale, cu respectarea tradiţiilor istorice, în scopul asigurării unui nivel adecvat de dezvoltare tuturor localităţilor rurale şi urbane.

[Art.1 completat prin Legea nr.263-XVI din 28.07.2006, în vigoare 18.08.2006]

 

Art.2. – Divizarea teritoriului ţării în unităţi administrativ-teritoriale este chemată să asigure realizarea principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, asigurării accesului cetăţenilor la organele puterii şi consultării lor în problemele locale de interes deosebit.

 

Art.3. – (1) În unităţile administrativ-teritoriale, activitatea autorităţilor administraţiei publice locale, organizate în condiţiile legii, se desfăşoară în baza bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.

(2) Toate unităţile administrativ-teritoriale au personalitate juridică, dispun de patrimoniu, au dreptul de a soluţiona şi a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesele populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice. În totalitatea lor, unităţile administrativ-teritoriale formează unitatea teritorială a ţării, iar autorităţile publice ale unităţii administrativ-teritoriale care sînt organe cu competenţă generală şi specială constituie sistemul administraţiei publice locale, avînd ca sarcină satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor din unităţile administrativ-teritoriale.

[Art.3 modificat prin Legea nr.37-XV din 14.02.2003, în vigoare 21.03.2003]

 

Capitolul II

UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE

Art.4. – (1) Teritoriul Republicii Moldova este organizat, sub aspect administrativ, în unităţi administrativ-teritoriale: sate, oraşe, raioane şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia.

(2) Statutul satului (comunei), sectorului, oraşului (municipiului) se elaborează în baza statutului-cadru, aprobat de Parlament, şi se aprobă de consiliul local, cu excepţia statutului municipiului Chişinău şi statutului municipiului Bălţi, care se reglementează prin legi organice.

(3) Statutul special de autonomie al localităţilor din stînga Nistrului se stabileşte prin lege organică, potrivit art.110 din Constituţia Republicii Moldova.

(31) Statutul special de autonomie al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia se reglementează de Constituţia Republicii Moldova şi de Legea nr.344/1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).

(4) Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se efectuează pe următoarele niveluri: satele (comunele) şi oraşele (municipiile) constituie nivelul întâi, raioanele, municipiul Chişinău şi municipiul Bălţi constituie nivelul al doilea, iar unitatea teritorială autonomă Găgăuzia are un nivel special de administrare.

[Art.4 modificat prin Legea nr.233 din 16.12.2020, în vigoare 22.01.2021]

[Art.4 completat prin Legea nr.10 din 21.09.2017, în vigoare 20.10.2017]

[Art.4 completat prin Legea nr.229 din 25.10.2012, în vigoare 14.12.2012]

[Art.4 completat prin Legea nr.263-XVI din 28.07.2006, în vigoare 18.08.2006]

 

Art.5. – Satul este o unitate administrativ-teritorială care cuprinde populaţia rurală unită prin teritoriu, condiţii geografice, relaţii economice, social-culturale, tradiţii şi obiceiuri, în care majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură, silvicultură, pescuit, oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi, şi care, prin politicile de modernizare, îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural.

[Art.5 în redacţia Legii nr.248 din 03.11.2016, în vigoare 13.04.2017]

[Art.5 modificat prin Legea nr.37-XV din 14.02.2003, în vigoare 21.03.2003]

 

Art.51. – (1) Comuna este o unitate administrativ-teritorială, alcătuită din două sau mai multe sate, care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii, în funcţie de condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice.

(2) Satul în care îşi are sediul consiliul comunal este numit sat-reşedinţă.

(3) Comuna poartă denumirea satului-reşedinţă

[Art.51 introdus prin Legea nr.248 din 03.11.2016, în vigoare 13.04.2017]

 

Art.6. – (1) Oraşul este o unitate administrativ-teritorială în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată în activităţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare, exercitînd o influenţă socioeconomică semnificativă asupra zonei înconjurătoare.

(2) În condiţiile legii, unele oraşe pot fi declarate municipii.

[Art.6 modificat prin Legea nr.248 din 03.11.2016, în vigoare 13.04.2017]

[Art.6 completat prin Legea nr.37-XV din 14.02.2003, în vigoare 21.03.2003]

 

Art.7. – Municipiul este o localitate de tip urban cu un rol deosebit în viaţa economică, social-culturală, ştiinţifică, politică şi administrativă a ţării, cu importante structuri industriale, comerciale şi instituţii din domeniul învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii şi culturii.

 

Art.8. – Statutul de municipiu se atribuie oraşelor Chişinău, Bălţi, Bender, Cahul, Ceadîr-Lunga, Comrat, Edineţ, Hînceşti, Orhei, Soroca, Străşeni, Tiraspol şi Ungheni.

[Art.8 în redacţia Legii nr.248 din 03.11.2016, în vigoare 13.04.2017]

 

Art.9. – Municipiul Chişinău este capitala Republicii Moldova. Statutul municipiului Chişinău este reglementat prin lege organică.

 

Art.10. – (1) Raionul este o unitate administrativ-teritorială alcătuită din sate (comune) şi oraşe, unite prin teritoriu, relaţii economice şi social-culturale.

(2) Oraşul în care îşi are sediul consiliul raional este numit oraş-reşedinţă.

(3) Raionul poartă denumirea oraşului-reşedinţă.

(4) Hotarele administrative ale raionului reprezintă perimetrul suprafeţei localităţilor incluse în componenţa acestuia şi care coincide cu hotarele dintre localităţile raionului dat şi localităţile raionului limitrof.

 

Art.101. – Găgăuzia este o unitate teritorială autonomă cu un statut special care, fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor, este parte integrantă şi inalienabilă a Republicii Moldova şi soluţionează de sine stătător, în limitele competenţei sale, potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi ale Legii nr.344/1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), în interesul întregii populaţii, problemele cu caracter politic, economic şi cultural.

[Art.101 introdus prin Legea nr.233 din 16.12.2020, în vigoare 22.01.2021]

 

Art.11. – (1) Satelor şi oraşelor care, datorită condiţiilor climaterice, balneologice şi înzestrării lor edilitar-gospodăreşti, prezintă o importanţă deosebită pentru sănătatea şi odihna populaţiei li se atribuie, prin hotărîre a Guvernului, statut de staţiune balneoclimaterică.

(2) Satelor şi oraşelor care au o importanţă deosebită în domeniul economiei naţionale, precum şi pentru istoria sau cultura statului, prin hotărîre a Guvernului, li se poate atribui statut de nod feroviar, centru istoric, centru cultural.

 

Art.12. – Raioanele şi oraşele-reşedinţă sînt prezentate în anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta lege.

 

Art.13. – Municipiile şi unităţile administrativ-teritoriale din componenţa lor sînt prezentate în anexa nr.2, care face parte integrantă din prezenta lege.

 

Art.14. – Raioanele şi unităţile administrativ-teritoriale din componenţa lor sînt prezentate în anexa nr.3, care face parte integrantă din prezenta lege.

 

Art.15. – Unităţile administrativ-teritoriale din componenţa unităţii teritoriale autonome Găgăuzia sînt prezentate în anexa nr.4, care face parte integrantă din prezenta lege.

 

Art.16. – Unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului cărora li se pot atribui forme şi condiţii speciale de autonomie sînt prezentate în anexa nr.5, care face parte integrantă din prezenta lege.

 

Capitolul III

FORMAREA ŞI DESFIINŢAREA UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE

ŞI MODIFICAREA HOTARELOR LOR

Art.17. – (1) Formarea, desfiinţarea şi schimbarea statutului unităţii administrativ-teritoriale se efectuează de către Parlament după consultarea cetăţenilor.

(11) Modificarea statutului unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, intrarea sau ieşirea localităţilor în/din componenţa unităţii teritoriale autonome Găgăuzia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.344/1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).

(2) Unitatea administrativ-teritorială de sine stătătoare se formează dacă are o populaţie, de regulă, de cel puţin 1500 de locuitori şi dispune de mijloace financiare suficiente pentru întreţinerea aparatului primăriei şi instituţiilor sferei sociale.

(3) În cazuri excepţionale, Parlamentul poate stabili, prin lege organică, formarea unei unităţi administrativ-teritoriale de sine stătătoare cu un număr de locuitori mai mic decît cel prevăzut la alin.(2), modificînd anexa respectivă a prezentei legi.

[Art.17 completat prin Legea nr.233 din 16.12.2020, în vigoare 22.01.2021]

[Art.17 modificat prin Legea nr.37-XV din 14.02.2003, în vigoare 21.03.2003]

Notă: Se declară neconstituţională sintagma "...o dată în patru ani, cu cel puţin 6 luni înainte de alegerile parlamentare" din art.17 alin.(1) prin Hot. Curţii Constituţionale nr.12 din 05.03.2002, în vigoare 05.03.2002

 

Art.18. – (1) Modificarea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale cauzată de necesitatea transferării localităţilor dintr-o unitate administrativ-teritorială în alta, inclusiv ca urmare a amalgamării voluntare, precum şi transferarea centrului administrativ se efectuează de către Parlament după consultarea cetăţenilor.

(11) Amalgamarea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi se realizează conform prevederilor Legii cu privire la amalgamarea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale altor acte normative.

(2) Soluţionarea problemelor de organizare teritorială a Găgăuziei, de stabilire şi modificare a categoriei localităţilor, a hotarelor raioanelor, oraşelor şi satelor, a denumirilor lor ţine de competenţa Adunării Populare, în condiţiile legii.

[Art.18 completat prin Legea nr.243 din 31.07.2023, în vigoare 18.11.2023]

[Art.18 modificat prin Legea nr.233 din 16.12.2020, în vigoare 22.01.2021]

 

Art.181. – Unităţile administrativ-teritoriale sînt supuse înregistrării în Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor.

[Art.181 introdus prin Legea nr.152 din 14.07.2017, în vigoare 18.08.2017]

 

Capitolul IV

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Art.19. – (1) După intrarea în vigoare a prezentei legi, judeţele şi autorităţile administraţiei publice judeţene, prefecturile se supun procedurii de lichidare.

(2) Guvernul, în termen de 7 zile, va înfiinţa comisiile de lichidare a judeţelor, prefecturilor şi de formare a raioanelor, care vor soluţiona toate chestiunile, inclusiv cele referitoare la succesiune în procesul lichidării judeţelor şi autorităţilor administraţiei publice judeţene, prefecturilor.

[Art.19 modificat prin Legea nr.37-XV din 14.02.2003, în vigoare 21.03.2003]

 

Art.20. – Comisia Electorală Centrală va forma, pentru efectuarea alegerilor generale locale din 2003, circumscripţiile electorale şi consiliile electorale de circumscripţie în conformitate cu noua organizare administrativ-teritorială a Republicii Moldova.

[Art.20 introdus prin Legea nr.37-XV din 14.02.2003, în vigoare 21.03.2003, celelalte renumerotate]

 

Art.21. – Pînă la formarea raioanelor, judeţele se păstrează în actualele lor hotare.

 

Art.22. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr.191-XIV din 12 noiembrie 1998 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Art.23. – Guvernul, în termen de pînă la 2 luni:

a) va prezenta Parlamentului propuneri referitoare la aducerea legislaţiei în conformitate cu prezenta lege;

b) va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Eugenia OSTAPCIUC

 

Chişinău, 27 decembrie 2001.
Nr.764-XV.

 

 

Anexa nr.1

 

RAIOANELE ŞI ORAŞELE–REŞEDINŢĂ

 

RaioaneleOraşele-reşedinţă
1.Anenii NoiAnenii Noi
2.BasarabeascaBasarabeasca
3.BriceniBriceni
4.CahulCahul
5.CantemirCantemir
6.CălăraşiCălăraşi
7.CăuşeniCăuşeni
8.CimişliaCimişlia
9.CriuleniCriuleni
10.DonduşeniDonduşeni
11.DrochiaDrochia
12.Dubăsaricom.Cocieri
13.EdineţEdineţ
14.FăleştiFăleşti
15.FloreştiFloreşti
16.GlodeniGlodeni
17.HînceştiHînceşti
18.IaloveniIaloveni
19.LeovaLeova
20NisporeniNisporeni
21.OcniţaOcniţa
22.OrheiOrhei
23.RezinaRezina
24.RîşcaniRîşcani
25.SîngereiSîngerei
26.SorocaSoroca
27.StrăşeniStrăşeni
28.ŞoldăneştiŞoldăneşti
29.Ştefan VodăŞtefan Vodă
30.TaracliaTaraclia
31.TeleneştiTeleneşti
32.UngheniUngheni

 

 

Anexa nr.11

 

LOCALITĂŢILE URBANE

1.0. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi minimali de definire a localităţilor urbane*

 

Nr. crt. Indicatori minimali Municipiu Oraş
1.1Număr de locuitori 20000 5000
1.2Populaţia ocupată în activităţi neagricole (% din totalul populaţiei ocupate) 70 55
1.3Dotarea locuinţelor cu instalaţii de alimentare cu apă (% din totalul locuinţelor) 80 70
1.4Dotarea locuinţelor cu baie şi WC în locuinţă (% din totalul locuinţelor) 75 55
1.5Număr de paturi în spitale la 10000 de locuitori 28
1.6Număr de medici care revin la 1000 de locuitori 2,0 1,8
1.7Unităţi de învăţămîntnivelul 0–8nivelul 0–5
1.8Dotări culturale şi sportivesăli de spectacol, eventual teatre, biblioteci publice, instituţii muzicale, extracurriculare, stadion, săli de sport etc.săli de spectacol, biblioteci publice, instituţii muzicale, spaţii pentru activităţi sportive etc.
1.9Mass-mediasistem cu rază de difuzare şi acoperire regională, agenţii de presă, posturi naţionale şi regionale de radio şi televiziunesistem cu rază de difuzare şi acoperire regională, ziare regionale
1.10Locuri de cazare (hoteluri, pensiuni etc.) 50 20
1.11Străzi asfaltate (% din lungimea totală a străzilor) 60 50
1.12Străzi iluminate (% din lungimea totală a străzilor) 60 50
1.13Străzi cu reţele de distribuţie a apei (% din lungimea totală a străzilor) 70 50
1.14Străzi cu conducte de canalizare (% din lungimea totală a străzilor) 60 50
1.15Epurarea apelor uzatestaţie de epurare cu treaptă mecanică, chimică şi biologicăstaţie de epurare cu treaptă mecanică
1.16Străzi cu reţele de hidranţi exteriori pentru stingerea incendiilor (% din lungimea totală a străzilor) 40 30
1.17Sistem de colectare a deşeurilor 70 50
1.18Servicii unificate regionalizateexistăexistă
1.19Spaţii verzi (parcuri, grădini publice, scuaruri) – m2/locuitor 15 10
 

* În prezent există municipii şi oraşe în care nu sînt încă atinşi indicatorii cantitativi şi calitativi minimali.  

 

2.0. Ierarhizarea localităţilor urbane existente pe ranguri

 

Rangul Statutul localităţii Numărul de localităţi
0municipiu, capitală 1
Imunicipiu 2
IImunicipiu 10
IIIoraş 54

TOTAL localităţi urbane

67

 

3.0. Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul 0 şi ale localităţilor urbane de rangul I

3.1. Localizare geografică favorabilă

Situare geostrategică de interes internaţional/european, constituind centre de dezvoltare şi atractivitate, localizate în lungul axelor majore de căi de comunicaţii de importanţă internaţională/ europeană.

3.2. Populaţie:

– număr important de locuitori: minimum 130000 de locuitori;

– formare profesională de înaltă specializare: forţă de muncă cu o calificare superioară şi pregătire continuă, caracterizată prin flexibilitate/dinamism;

– identitate proprie: identificarea caracterului specific al oraşului simultan cu conştiinţa apartenenţei sale la grupa oraşelor de acelaşi rang.

3.3. Accesibilitate

La nivel internaţional/paneuropean: accesibilitate directă la reţeaua majoră de căi de comunicaţii paneuropene (rutiere, feroviare, navale şi aeriene).

La nivel naţional: accesibilitate la reţeaua de căi de comunicaţii naţionale (autostrăzi, drumuri expres, căi ferate cu viteză mare/sporită, căi navigabile maritime sau fluviale, porturi, aeroporturi).

3.4. Funcţiuni economice: bază economică la înalt nivel tehnologic şi flexibilă (industrie prelucrătoare şi construcţii, servicii productive, social-culturale şi de natură informatică).

3.5. Nivel de dotare/echipare

Localităţile asigură un potenţial de găzduire/primire a unor funcţii şi echipamente ale căror importanţă, calitate şi capacitate corespund standardelor/cerinţelor europene. Caracterul internaţional/european al acestor localităţi constă în caracterul şi dimensiunea internaţională/europeană a funcţiilor şi echipamentelor lor.

3.6. Principalele categorii şi tipuri de dotări, echipamente pentru localităţile urbane de rangul 0 şi cele de rangul I

 

Instituţii de decizie politică, juridică şi economică de importanţă internaţională, naţională sau regionalăParlament, Guvern, ministere şi alte instituţii centrale, instanţe supreme, ambasade, consulate etc.
Sedii ale administraţiei publice locale, sedii de servicii descentralizate în teritoriu ale ministerelor şi ale altor organe centrale, judecătorii, notariate, sedii ale organizaţiilor politice, sedii de sindicat, fundaţii, sedii ale unor organizaţii neguvernamentale etc.
Instituţii naţionale şi regionale de reputaţie internaţională/europeană sau active în domeniul relaţiilor internaţionale/europeneSedii ale filialelor organismelor internaţionale, instituţii naţionale mari cu caracter ştiinţific de deschidere internaţională/europeană (academie, centre şi institute naţionale de cercetare etc.).
Sedii pentru congrese şi conferinţe, sedii pentru expoziţii şi tîrguri, hoteluri de lux şi de mare capacitate, şcoli internaţionale, birouri pentru profesiuni recunoscute pe plan internaţional, de arbitraj internaţional etc.
Instituţii străine şi internaţionale cu sediu permanentFirme şi bănci străine, diverse alte instituţii social-economice, culturale şi ştiinţifice, organizaţii internaţionale neguvernamentale, instituţii ştiinţifice străine (şcoli, universităţi), consulate şi alte reprezentanţe diplomatice, comerciale, turistice etc.
Filiale şi agenţii în străinătateSedii financiar-bancare, de asigurări, sedii ale unor organizaţii culturale, ştiinţifice şi neguvernamentale
Educaţie, cercetare ştiinţificăUniversităţi, instituţii de învăţămînt superior diversificate, institute naţionale de cercetare sau filiale ale acestora
SănătateInstituţii medico-sanitare publice
CulturăMuzee, teatre dramatice, de păpuşi, operă, filarmonică, săli de concerte, săli polivalente, biblioteci mari, edituri, tipografii
Comerţ, servicii comerciale prestate populaţiei şi agenţilor economiciCentre de comerţ şi de afaceri, burse de valori şi de mărfuri, servicii comerciale diversificate şi de înaltă calitate
Mass-mediaSistem cu rază de difuzare şi acoperire internaţională/europeană sau regională, agenţii de presă, posturi naţionale şi regionale de radio şi televiziune
Sport, agrementComplexuri sportive, stadioane, săli de competiţii sportive de nivel naţional sau regional, piscine, patinoare artificiale, bază turistică şi de agrement diversificată, parcuri, grădini botanice, zoologice, cluburi pentru sport şi agrement etc.
Protecţia mediuluiAgenţii de protecţie a mediului şi servicii ecologice dotate cu echipamente specifice pentru menţinerea unui mediu de calitate (organizarea auditului de mediu, igiena urbană etc.)
Alimentare cu apă şi canalizareReţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare
Transport/comunicaţiiAeroporturi internaţionale, gări feroviare racordate la reţeaua europeană, servicii de poştă cu acoperire internaţională
Ordine publică, apărarea ţării şi securitate naţionalăInstituţii specifice şi racordate la organizaţii internaţionale
CulteMitropolii, eparhii, centre ale cultelor autorizate
 

3.7. Localităţi urbane de rangul 0

 

Nr. crt. Localitatea Statutul localităţii Numărul de locuitori
la 1 ianuarie 2016,
mii persoane

1

Chişinăumunicipiu, capitala Republicii Moldova

814,1

 

3.8. Localităţi urbane de rangul I

 

Nr. crt. Localitatea Statutul localităţii Numărul de locuitori
la 1 ianuarie 2016,
mii persoane
1Bălţimunicipiu 150,7
2Tiraspolmunicipiu – unitate administrativ-teritorială din stînga Nistrului căreia i se pot atribui forme şi condiţii speciale de autonomie

 

4.0. Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul II

4.1. Municipii-reşedinţă de raion

4.1.1. Populaţie:

– de la circa 20000 la circa 130000 de locuitori;

– zona de influenţă: circa 20000 – 130000 de locuitori.

4.1.2. Rază de servire: circa 20 – 30 km.

4.1.3. Accesul la căile de comunicaţii: acces direct la calea ferată, la drumul naţional, la drumurile raionale şi accese facile ale localităţilor din zona de influenţă.

4.1.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie diversificate din industria prelucrătoare şi construcţii, din sectorul serviciilor sociale şi comerciale, eventual şi din agricultură.

4.1.5. Nivel de dotare/echipare

 

Administraţie publică, autorităţi raionale, partide politice, sindicateSedii de servicii descentralizate în teritoriu ale ministerelor şi ale altor organe centrale, sedii ale administraţiei publice locale, judecătorie, notariat, sedii de partid, de sindicat şi alte asociaţii şi organizaţii neguvernamentale
Educaţie, cercetare ştiinţificăGrădiniţe de copii, gimnazii, licee, colegii, şcoli profesionale, filiale ale unor instituţii de învăţămînt superior
Sănătate, asistenţă socialăSpital, centru al medicilor de familie, staţie de asistenţă medicală urgentă, farmacii, centre sociale
CulturăCasă de cultură, cinematograf, biblioteci publice, muzee, teatru, săli de expoziţie etc.
Comerţ, servicii comerciale prestate populaţiei şi agenţilor economiciUnităţi comerciale diversificate: magazine universale şi specializate, piaţă agroalimentară.
Unităţi pentru prestări de servicii diversificate şi/sau flexibile
TurismLocuri de cazare (hoteluri, pensiuni etc.) cu minimum 50 de locuri
Finanţe, bănci, asigurăriFiliale ale unităţilor financiar-bancare, instituţii de credit şi de asigurări
Mass-mediaFiliale ale posturilor naţionale de radio şi televiziune, posturi regionale de radio şi televiziune
Sport, agrementStadioane, terenuri şi săli de sport (competiţii de nivel raional sau local), alte spaţii destinate sportului, piscine, grădini publice şi alte spaţii verzi amenajate pentru petrecerea timpului liber
Protecţia mediuluiServicii dotate cu echipamente specifice pentru protecţia mediului, monitorizarea emisiilor poluante şi igiena urbană
Alimentare cu apă şi canalizareReţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare
Transport/comunicaţiiGară feroviară, autogară, poştă, centru de comunicaţie
Ordine publică, securitate naţionalăPoliţie, obiective specifice
CulteProtopopiate, eparhii
 

4.2. Localităţi urbane de rangul II

 

Nr. crt. Municipiu Raion/UTA Găgăuzia Numărul de locuitori
la 1 ianuarie 2016,
mii persoane
1CahulCahul 39,6
2Ceadîr-LungaUTA Găgăuzia 22,9
3ComratUTA Găgăuzia 26,2
4EdineţEdineţ 18,4
5HînceştiHînceşti 17,3
6OrheiOrhei 33,7
7SorocaSoroca 37,6
8StrăşeniStrăşeni 20,7
9UngheniUngheni 38,4
10BenderUnitate administrativ-teritorială din stînga Nistrului căreia i se pot atribui forme şi condiţii speciale de autonomie

 

5.0. Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul III

5.1. Populaţie:

– de regulă de la circa 4000 la circa 20000 de locuitori;

– zona de influenţă: circa 4000 – 20000 de locuitori.

5.2. Rază de servire: circa 10 – 20 km.

5.3. Accesul la căile de comunicaţii: acces direct la drumul naţional sau raional, la centrul de rang superior şi legături facile cu localităţile din zona de influenţă.

5.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie din industria prelucrătoare şi construcţii, din sectorul serviciilor sociale şi comerciale, din industria extractivă, din agricultură, piscicultură şi silvicultură.

5.5. Nivel de dotare/echipare

 

Administraţie publică, autorităţi raionale şi asociaţiiSedii ale administraţiei publice locale, judecătorie, notariat, sedii pentru diferite asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale
EducaţieGrădiniţe de copii, gimnazii, licee
Sănătate, asistenţă socialăSpital, centru al medicilor de familie, substaţii de asistenţă medicală urgentă, farmacie, centre sociale
CulturăCasă de cultură, cinematograf, biblioteci publice, muzee, teatru, săli de expoziţie etc.
Comerţ, prestări de serviciiMagazine universale şi specializate, piaţă agroalimentară
TurismLocuri de cazare (hoteluri, pensiuni etc.) cu minimum 20 de locuri
Finanţe, bănci, asigurăriFiliale ale unităţilor financiar-bancare, instituţii de credit şi de asigurări
Mass-mediaFiliale ale posturilor naţionale de radio şi televiziune, posturi regionale de radio şi televiziune
Sport, agrementTerenuri de sport, eventual stadion mic, săli de sport (competiţii de nivel raional sau local), grădini publice şi alte spaţii verzi amenajate pentru petrecerea timpului liber
Protecţia mediuluiServiciu de protecţie a mediului
Alimentare cu apă şi canalizareReţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare
Transport/comunicaţiiAutogară, eventual gară feroviară, poştă, centrală telefonică
Ordine publică, securitate naţionalăInspectorate de poliţie
CulteLăcaşuri de cult
 

5.6. Localităţi urbane de rangul III

 

Nr. crt. Oraş Raion/municipiu/UTA Găgăuzia Numărul de locuitori
la 1 ianuarie 2016,
mii persoane
1Anenii NoiAnenii Noi 8,8
2BasarabeascaBasarabeasca 12,5
3BiruinţaSîngerei 3,9
4BriceniBriceni 9,9
5BucovăţStrăşeni 1,4
6CantemirCantemir 5,8
7CăinariCăuşeni 4,5
8CălăraşiCălăraşi 16,4
9CăuşeniCăuşeni 19,9
10CimişliaCimişlia 14,3
11Codrumun.Chişinău 12,2
12CorneştiUngheni 2,8
13CosteştiRîşcani 2,3
14Cricovamun.Chişinău 8,8
15CriuleniCriuleni 8,5
16CupciniEdineţ 7,5
17DonduşeniDonduşeni 10,4
18DrochiaDrochia 20,5
19Durleştimun.Chişinău 20,5
20FăleştiFăleşti 16,9
21FloreştiFloreşti 15,5
22FrunzăOcniţa 1,4
23GhindeştiFloreşti 2,1
24GlodeniGlodeni 11,3
25IaloveniIaloveni 16,4
26IargaraLeova 4,7
27LeovaLeova 10,8
28LipcaniBriceni 5,4
29MărculeştiFloreşti 2,1
30NisporeniNisporeni 14,4
31OcniţaOcniţa 9,4
32OtaciOcniţa 8,4
33RezinaRezina 12,8
34RîşcaniRîşcani 13,3
35Sîngeramun.Chişinău 8,6
36SîngereiSîngerei 14,8

37

Stăucenimun.Chişinău

8,7

38ŞoldăneştiŞoldăneşti 7,5
39Ştefan VodăŞtefan Vodă 8,5
40TaracliaTaraclia 14,9
41TeleneştiTeleneşti 8,1
42TvardiţaTaraclia 5,8
43Vadul lui Vodămun.Chişinău 5,2
44Vatramun.Chişinău 3,5
45VulcăneştiUTA Găgăuzia 16,7
46Camenca Unităţi administrativ-teritoriale din stînga Nistrului cărora li se pot atribui forme şi condiţii speciale de autonomie”
47Crasnoe
48Dnestrovsc
49Dubăsari
50Grigoriopol
51Maiac
52Rîbniţa
53Slobozia
54Tiraspolul Nou

[Anexa nr.11 modificată prin Legea nr.112 din 16.05.2024, în vigoare 21.06.2024]

[Anexa nr.11 introdusă prin Legea nr.248 din 03.11.2016, în vigoare 13.04.2017]

 

 

Anexa nr.2

 

MUNICIPIILE DE RANGUL 0, I, II ŞI UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE

DIN COMPONENŢA LOR

 


MUNICIPIUL CHIŞINĂU
Total localităţi35
Inclusiv:
municipii1
sectoare ale municipiului5
oraşe7
localităţi din componenţa oraşelor4
sate (comune)11
localităţi din componenţa satelor (comunelor)23

Sectoarele municipiului Chişinău
Sectorul Botanica
Sectorul Buiucani
Sectorul Centru
Sectorul Ciocana
Sectorul Rîşcani
OraşeleLocalităţile din componenţa lor
Durleşti
Vatra
Codru
Vadul lui VodăVăduleni
SîngeraDobrogea
Revaca
Cricova
SîngeraDobrogea
Revaca
StăuceniGoianul Nou
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BăcioiBăcioi
Brăila
Frumuşica
Străisteni
CondriţaCondriţa
GhidighiciGhidighici
TruşeniTruşeni
Dumbrava
BubuieciBubuieci
Bîc
Humuleşti
BudeştiBudeşti
ColoniţaColoniţa
CruzeştiCruzeşti
Ceroborta
TohatinTohatin
Buneţi
Cheltuitori
CiorescuCiorescu
Făureşti
Goian
GrătieştiGrătieşti
Hulboaca

MUNICIPIUL BĂLŢI
Total localităţi3

Inclusiv:

municipii1
sate (comune)2

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

2
Municipiul Bălţi
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
ElizavetaElizaveta
SadovoeSadovoe

MUNICIPIUL BENDER
Total localităţi2

Inclusiv:

municipii1
sate (comune)1

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

1
 

Municipiul Bender

Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
ProteagailovcaProteagailovca


MUNICIPIUL CAHUL

Total localităţi 1

Inclusiv:

municipii 1


MUNICIPIUL EDINEŢ

Total localităţi 1

Inclusiv:

municipii 1


MUNICIPIUL HÎNCEŞTI

Total localităţi 1

Inclusiv:

municipii 1


MUNICIPIUL ORHEI

Total localităţi 1

Inclusiv:

municipii 1


MUNICIPIUL SOROCA

Total localităţi 1

Inclusiv:

municipii 1


MUNICIPIUL STRĂŞENI

Total localităţi 1

Inclusiv:

municipii 1


MUNICIPIUL UNGHENI

Total localităţi 1

Inclusiv:

municipii 1
 

Notă: Municipiile Comrat, Ceadîr-Lunga şi Tiraspol sînt prezentate în anexele nr.4 şi nr.5.

 

[Anexa nr.2 modificată prin Legea nr.112 din 16.05.2024, în vigoare 21.06.2024]

[Anexa nr.2 modificată prin Legea nr.248 din 03.11.2016, în vigoare 13.04.2017]

[Anexa nr.2 modificată prin Legea nr.26 din 01.03.2013, în vigoare 05.04.2013]

[Anexa nr.2 modificată prin Legea nr.263-XVI din 28.07.2006, în vigoare 18.08.2006]

[Anexa nr.2 modificată prin Legea nr.37-XV din 14.02.2003, în vigoare 21.03.2003]

 

 

Anexa nr.3

 

RAIOANELE

ŞI UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE DIN COMPONENŢA LOR

 


RAIONUL ANENII NOI
Total localităţi45

Inclusiv:

oraşe1

localităţi din componenţa oraşelor

5
sate (comune)25

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

39
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Anenii Noi 
Albiniţa
Beriozchi
Hîrbovăţul Nou
Ruseni
Socoleni
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BotnăreştiBotnăreşti
Salcia
BulboacaBulboaca
CalfaCalfa
Calfa Nouă
ChetrosuChetrosu
Todireşti
ChircaChirca
Botnăreştii Noi
CiobanovcaCiobanovca
Balmaz
Mirnoe
Troiţa Nouă
Cobusca NouăCobusca Nouă
Cobusca VecheCobusca Veche
Floreşti
DelacăuDelacău
FloreniFloreni
GeamănaGeamăna
Batîc
Gura BîculuiGura Bîcului
HîrbovăţHîrbovăţ
MaximovcaMaximovca
MereniMereni
Merenii NoiMerenii Noi
Ochiul RoşOchiul Roş
Picus
PuhăceniPuhăceni
RoşcaniRoşcani
SpeiaSpeia
ŞerpeniŞerpeni
TeliţaTeliţa
Teliţa Nouă
ŢînţăreniŢînţăreni
Creţoaia
VarniţaVarniţa
ZolotievcaZolotievca
Larga
Nicolaevca

RAIONUL BASARABEASCA
Total localităţi10

Inclusiv:

oraşe1
sate (comune)6

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

9
Oraşe
Basarabeasca
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AbacliaAbaclia
BaşcaliaBaşcalia
CarabetovcaCarabetovca
IordanovcaIordanovca
IserliaIserlia
Bogdanovca
Carabiber
Ivanovca
SadacliaSadaclia

RAIONUL BRICENI
Total localităţi39

Inclusiv:

oraşe2
sate (comune)26

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

37
Oraşe
Briceni
Lipcani
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BalasineştiBalasineşti
BeleavinţiBeleavinţi
BălcăuţiBălcăuţi
Bocicăuţi
BerlinţiBerlinţi
Caracuşenii Noi
BogdăneştiBogdăneşti
Bezeda
Grimeşti
BulboacaBulboaca
Caracuşenii VechiCaracuşenii Vechi
ColicăuţiColicăuţi
Trestieni
CorjeuţiCorjeuţi
CotealaCoteala
CotiujeniCotiujeni
CrivaCriva
DrepcăuţiDrepcăuţi
GrimăncăuţiGrimăncăuţi
Halahora de SusHalahora de Sus
Chirilovca
Halahora de Jos
HlinaHlina
LargaLarga
Pavlovca
MărcăuţiMărcăuţi
Mărcăuţii Noi
MedvejaMedveja
Slobozia-Medveja
MihăileniMihăileni
Grozniţa
PereritaPererita
ŞirăuţiŞirăuţi
Slobozia-ŞirăuţiSlobozia-Şirăuţi
TabaniTabani
TeţcaniTeţcani
TrebisăuţiTrebisăuţi

RAIONUL CAHUL
Total localităţi55

Inclusiv:

municipii 1
localităţi din componenţa municipiilor 1
sate (comune) 36
localităţi din componenţa satelor (comunelor) 53

Municipii

Localităţile din componenţa lor

CahulCotihana
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
Alexandru Ioan CuzaAlexandru Ioan Cuza
AlexanderfeldAlexanderfeld
Andruşul de JosAndruşul de Jos
Andruşul de SusAndruşul de Sus
Badicul MoldovenescBadicul Moldovenesc
Baurci-MoldoveniBaurci-Moldoveni
Borceag Borceag
BucuriaBucuria
BurlacuBurlacu
Spicoasa
BurlăceniBurlăceni
Greceni
BrînzaBrînza
Chioselia MareChioselia Mare
Frumuşica
ColibaşiColibaşi
Crihana VecheCrihana Veche
CucoaraCucoara
Chircani
Cîşliţa-PrutCîşliţa-Prut
DoinaDoina
Iasnaia Poleana
Rumeanţev
GăvănoasaGăvănoasa
Nicolaevca
Vladimirovca
GiurgiuleştiGiurgiuleşti
HuluboaiaHuluboaia
IujnoeIujnoe
Larga NouăLarga Nouă
Larga Veche
LebedencoLebedenco
Hutulu
Ursoaia
LopăţicaLopăţica
LuceştiLuceşti
MantaManta
Paşcani
MoscoveiMoscovei
Trifeştii Noi
PelineiPelinei
Sătuc
RoşuRoşu
Slobozia MareSlobozia Mare
Taraclia de SalcieTaraclia de Salcie
Tartaul de SalcieTartaul de Salcie
Tudoreşti
TătăreştiTătăreşti
Vadul lui IsacVadul lui Isac
VăleniVăleni
ZîrneştiZîrneşti
Paicu
Treteşti

RAIONUL CANTEMIR
Total localităţi51

Inclusiv:

oraşe1
sate (comune)26

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

50
Oraşe
Cantemir
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AntoneştiAntoneşti
Leca
BaimacliaBaimaclia
Acui
Suhat
CaniaCania
Iepureni
CapacliaCapaclia
ChioseliaChioselia
Ţărăncuţa
CiobalacciaCiobalaccia
Flocoasa
Victorovca
CîietuCîietu
Dimitrova
CîrpeştiCîrpeşti
CîşlaCîşla
Şofranovca
CociuliaCociulia
CoştangaliaCoştangalia
EnichioiEnichioi
Bobocica
Floricica
Ţolica
GoteştiGoteşti
Constantineşti
HaragîşHaragîş
LărguţaLărguţa
LinguraLingura
Crăciun
Popovca
PleşeniPleşeni
Hănăseni
Tătărăşeni
PlopiPlopi
Alexandrovca
Hîrtop
Taraclia
PorumbeştiPorumbeşti
SadîcSadîc
Taraclia
StoianovcaStoianovca
ŞamaliaŞamalia
TartaulTartaul
ToceniToceni
Vîlcele
ŢigancaŢiganca
Ghioltosu
Ţiganca Nouă
VişniovcaVişniovca

RAIONUL CĂLĂRAŞI
Total localităţi44

Inclusiv:

oraşe1

localităţi din componenţa oraşelor

1
sate (comune)27

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

42
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Călăraşi 
Oricova
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BahmutBahmut
Bahmut, loc.st.cf
BraviceaBravicea
BudaBuda
Ursari
CăbăieştiCăbăieşti
DereneuDereneu
Bularda
Duma
FrumoasaFrumoasa
HirovaHirova
HîrjaucaHîrjauca
Leordoaia
Mîndra
Palanca
HogineştiHogineşti
HorodişteHorodişte
MeleşeniMeleşeni
NişcaniNişcani
OnişcaniOnişcani
Hîrbovăţ
Sverida
PăuleştiPăuleşti
PituşcaPituşca
PîrjolteniPîrjolteni
RăciulaRăciula
Parcani
RădeniRădeni
SadovaSadova
SăseniSăseni
Bahu
SipoteniSipoteni
Podul Lung
TemeleuţiTemeleuţi
TuzaraTuzara
Novaci
Seliştea Nouă
PeticeniPeticeni
ŢibiricaŢibirica
Schinoasa
VălcineţVălcineţ
Vărzăreştii NoiVărzăreştii Noi

RAIONUL CĂUŞENI
Total localităţi48

Inclusiv:

oraşe2

localităţi din componenţa oraşelor

1
sate (comune)28

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

45
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Căuşeni
Căinari 
Căinari, loc.st.cf
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BaccealiaBaccealia
Floricica
Plop
Tricolici
BaimacliaBaimaclia
Surchiceni
ChircăieştiChircăieşti
Chircăieştii NoiChircăieştii Noi
Baurci
ChiţcaniChiţcani
Mereneşti
Zahorna
CiufleştiCiufleşti
CîrnăţeniCîrnăţeni
Cîrnăţenii NoiCîrnăţenii Noi
Sălcuţa Nouă
CopancaCopanca
CoşcaliaCoşcalia
CremenciugCremenciug
FîrlădeniFîrlădeni
Fîrlădenii Noi
GîscaGîsca
GrădiniţaGrădiniţa
Leuntea
Valea Verde
GrigorievcaGrigorievca
HagimusHagimus
OpaciOpaci
PervomaiscPervomaisc
Constantinovca
Plop-ŞtiubeiPlop-Ştiubei
SăiţiSăiţi
SălcuţaSălcuţa
TaracliaTaraclia
TănătariTănătari
Tănătarii NoiTănătarii Noi
Ştefăneşti
Ursoaia Nouă
TocuzTocuz
UcraincaUcrainca
Zviozdocica
UrsoaiaUrsoaia
ZaimZaim
Marianca de Sus
Zaim, loc.st.cf

RAIONUL CIMIŞLIA
Total localităţi39

Inclusiv:

oraşe1

localităţi din componenţa oraşelor

3
sate (comune)22

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

35
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Cimişlia 
Bogdanovca Nouă
Bogdanovca Veche
Dimitrovca
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AlbinaAlbina
Fetiţa
Mereni
BatîrBatîr
CenacCenac
Ciucur-MingirCiucur-Mingir
CodreniCodreni
Zloţi, loc.st.cf
EcaterinovcaEcaterinovca
Coştangalia
GradişteGradişte
Iurievca
Gura GalbeneiGura Galbenei
HîrtopHîrtop
Ialpug
Prisaca
IalpujeniIalpujeni
Marienfeld
Ivanovca NouăIvanovca Nouă
JavgurJavgur
Artimonovca
Maximeni
LipoveniLipoveni
Munteni
Schinoşica
MihailovcaMihailovca
PorumbreiPorumbrei
Sagaidacul Nou
SagaidacSagaidac
Satul NouSatul Nou
SelemetSelemet
SuricSuric
TopalaTopala
TroiţcoeTroiţcoe
Valea PerjeiValea Perjei

RAIONUL CRIULENI
Total localităţi43

Inclusiv:

oraşe1

localităţi din componenţa oraşelor

2
sate (comune)24

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

40
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Criuleni 
Ohrincea
Zolonceni
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BălăbăneştiBălăbăneşti
Mălăieşti
Mălăieştii Noi
BălţataBălţata
Bălţata de Sus
Sagaidac
Sagaidacul de Sus
BoşcanaBoşcana
Mărdăreuca
CimişeniCimişeni
CorjovaCorjova
CoşerniţaCoşerniţa
CruglicCruglic
DolinnoeDolinnoe
Valea Coloniţei
Valea Satului
DrăsliceniDrăsliceni
Logăneşti
Ratuş
Dubăsarii VechiDubăsarii Vechi
Hîrtopul MareHîrtopul Mare
Hîrtopul Mic
HruşovaHruşova
Chetroasa
Ciopleni
IşnovăţIşnovăţ
IzbişteIzbişte
JevreniJevreni
MaşcăuţiMaşcăuţi
MăgdăceştiMăgdăceşti
MicleştiMicleşti
Steţcani
OniţcaniOniţcani
PaşcaniPaşcani
Porumbeni
RăculeştiRăculeşti
Bălăşeşti
RîşcovaRîşcova
Slobozia-DuşcaSlobozia-Duşca
ZăicanaZăicana

RAIONUL DONDUŞENI
Total localităţi30

Inclusiv:

oraşe1
sate (comune)21

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

29
Oraşe
Donduşeni
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
ArioneştiArioneşti
BaraboiBaraboi
BriceniBriceni
CernoleucaCernoleuca
ClimăuţiClimăuţi
CorbuCorbu
CrişcăuţiCrişcăuţi
DonduşeniDonduşeni
ElizavetovcaElizavetovca
Boroseni
FrasinFrasin
Caraiman
Codrenii Noi
HorodişteHorodişte
MoşanaMoşana
Octeabriscoe
PivniceniPivniceni
PlopPlop
PocrovcaPocrovca
Rediul MareRediul Mare
ScăieniScăieni
SudarcaSudarca
Braicău
TeleşeucaTeleşeuca
Teleşeuca Nouă
TîrnovaTîrnova
Briceva
Elenovca
ŢaulŢaul

RAIONUL DROCHIA
Total localităţi40

Inclusiv:

oraşe1
sate (comune)27

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

39
Oraşe
Drochia
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AntoneucaAntoneuca
BaronceaBaroncea
Baroncea Nouă
ChetrosuChetrosu
CotovaCotova
Măcăreuca
DominteniDominteni
DrochiaDrochia
GribovaGribova
FîntîniţaFîntîniţa
Ghizdita, loc.st.cf
Hăsnăşenii MariHăsnăşenii Mari
Hăsnăşenii NoiHăsnăşenii Noi
Lazo
MaramonovcaMaramonovca
MiciurinMiciurin
Moara de PiatrăMoara de Piatră
MîndîcMîndîc
NicoreniNicoreni
Ochiul AlbOchiul Alb
PalancaPalanca
Holoşniţa Nouă
Şalvirii Noi
PeliniaPelinia
Pelinia, loc.st.cf
PervomaiscoePervomaiscoe
Sergheuca
PetreniPetreni
Popeştii Noi
Popeştii de JosPopeştii de Jos
Popeştii de SusPopeştii de Sus
SofiaSofia
Şalvirii VechiŞalvirii Vechi
Ceapaevca
Iliciovca
ŞuriŞuri
Şurii Noi
ŢarigradŢarigrad
ZguriţaZguriţa

RAIONUL DUBĂSARI
Total localităţi15

Inclusiv:

oraşe-
sate (comune)11

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

15
Oraşe 
- 
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
CocieriCocieri
Vasilievca
CorjovaCorjova
Mahala
CoşniţaCoşniţa
Pohrebea
DoroţcaiaDoroţcaia
HolercaniHolercani
MarcăuţiMarcăuţi
MolovataMolovata
Molovata NouăMolovata Nouă
Roghi
OxenteaOxentea
PîrîtaPîrîta
UstiaUstia

RAIONUL EDINEŢ
Total localităţi49

Inclusiv:

municipii 1
localităţi din componenţa municipiilor 2
oraşe 1
localităţi din componenţa oraşelor 2
sate (comune) 30
localităţi din componenţa satelor (comunelor) 43
MunicipiiLocalităţile din componenţa lor
EdineţAlexăndreni
Gordineştii Noi
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Cupcini 
Chetroşica Veche
Chiurt
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AlexeevcaAlexeevca
BleşteniBleşteni
Volodeni
BrătuşeniBrătuşeni
Brătuşenii Noi
BrînzeniBrînzeni
Bădragii NoiBădragii Noi
Bădragii VechiBădragii Vechi
BurlăneştiBurlăneşti
Buzdugeni
CepeleuţiCepeleuţi
Rîngaci
Vancicăuţi
Chetroşica NouăChetroşica Nouă
CorpaciCorpaci
Cuconeştii NoiCuconeştii Noi
Cuconeştii Vechi
FeteştiFeteşti
GaşparGaşpar
GoleniGoleni
GordineştiGordineşti
HancăuţiHancăuţi
HincăuţiHincăuţi
Clişcăuţi
Poiana
HlinaiaHlinaia
LopatnicLopatnic
ParcovaParcova
Fîntîna Albă
RotundaRotunda
Hlinaia Mică
RuseniRuseni
Slobodca
StolniceniStolniceni
ŞofrîncaniŞofrîncani
TerebnaTerebna
TîrnovaTîrnova
TrincaTrinca
ConstantinovcaConstantinovca
Iachimeni
ViişoaraViişoara
ZăbriceniZăbriceni
Oneşti

RAIONUL FĂLEŞTI
Total localităţi76

Inclusiv:

oraşe1

localităţi din componenţa oraşelor

1
sate (comune)32

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

74
Oraşe
FăleştiFăleşti
Fabrica de Zahăr
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
Albineţul VechiAlbineţul Vechi
Albineţul Nou
Rediul de Jos
Rediul de Sus
BocaniBocani
CatranîcCatranîc
CălineştiCălineşti
CălugărCălugăr
Frumuşica
Socii Noi
Socii Vechi
ChetrişChetriş
Chetrişul Nou
Ciolacu NouCiolacu Nou
Ciolacu Vechi
Făgădău
Pocrovca
Şoltoaia
EgorovcaEgorovca
Ciuluc
Catranîc, loc.st.cf
Făleştii NoiFăleştii Noi
Pietrosul Nou
GlinjeniGlinjeni
HiliuţiHiliuţi
Răuţelul Nou
HînceştiHînceşti
HoreştiHoreşti
Lucăceni
Unteni
IlenuţaIlenuţa
IşcălăuIşcălău
Burghelea
Doltu
IzvoareIzvoare
LogofteniLogofteni
Moldoveanca
MărăndeniMărăndeni
MusteaţaMusteaţa
NatalievcaNatalievca
Beleuţi
Comarovca
Ivanovca
Popovca
Ţapoc
NăvîrneţNăvîrneţ
Obreja VecheObreja Veche
Obreja Nouă
PietrosuPietrosu
Măgura
Măgura Nouă
PînzăreniPînzăreni
Pînzărenii Noi
PîrliţaPîrliţa
PompaPompa
Pervomaisc
Suvorovca
PruteniPruteni
Cuzmenii Vechi
Drujineni
Valea Rusului
RăuţelRăuţel
RisipeniRisipeni
Bocşa
Sărata VecheSărata Veche
Hitreşti
Sărata Nouă
ScumpiaScumpia
Hîrtop
Măgureanca
Nicolaevca
TaxobeniTaxobeni
Hrubna Nouă
Vrăneşti

RAIONUL FLOREŞTI
Total localităţi74

Inclusiv:

oraşe3
sate (comune)37

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

71
Oraşe
Floreşti
Ghindeşti
Mărculeşti
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AlexeevcaAlexeevca
Chirilovca
Dumitreni
Rădulenii Noi
BăhrineştiBăhrineşti
CaşuncaCaşunca
CerniţaCerniţa
CiripcăuCiripcău
CiutuleştiCiutuleşti
Ion Vodă
Mărineşti
Sîrbeşti
CoşerniţaCoşerniţa
Cuhureştii de SusCuhureştii de Sus
Nicolaevca
Unchiteşti
Unchiteşti, loc.st.cf
Cuhureştii de JosCuhureştii de Jos
Ţipordei
CuniceaCunicea
DomulgeniDomulgeni
FrumuşicaFrumuşica
Frumuşica Nouă
GhindeştiGhindeşti
Hîrtop
Ţîra
Ţîra, loc.st.cf
Gura CamenciiGura Camencii
Bobuleşti
Gvozdova
Gura CăinaruluiGura Căinarului
Zarojeni
IliciovcaIliciovca
Maiscoe
IzvoareIzvoare
Bezeni
Scăieni
JapcaJapca
Bursuc
LungaLunga
MărculeştiMărculeşti
NapadovaNapadova
NicolaevcaNicolaevca
Valea Rădoaiei
PrajilaPrajila
Antonovca
Frunzeşti
Mihailovca
ProdăneştiProdăneşti
Căpreşti
PutineştiPutineşti
Rădulenii VechiRădulenii Vechi
RoşieticiRoşietici
Cenuşa
Roşieticii Vechi
SănătăucaSănătăuca
SevirovaSevirova
Ivanovca
ŞtefăneştiŞtefăneşti
Prodăneştii Vechi
TemeleuţiTemeleuţi
Tîrgul VertiujeniTîrgul Vertiujeni
TrifăneştiTrifăneşti
Alexandrovca
VărvăreucaVărvăreuca
Stîrceni
VăscăuţiVăscăuţi
Făgădău
Octeabriscoe
VertiujeniVertiujeni
ZăluceniZăluceni

RAIONUL GLODENI
Total localităţi35

Inclusiv:

oraşe1

localităţi din componenţa oraşelor

1
sate (comune)18

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

33
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Glodeni 
Stîrcea
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BalatinaBalatina
Clococenii Vechi
Lipovăţ
Tomeştii Noi
Tomeştii Vechi
CajbaCajba
CamencaCamenca
Brînzeni
Buteşti
Moleşti
CiuciuleaCiuciulea
CobaniCobani
CuhneştiCuhneşti
Bisericani
Cot
Movileni
Serghieni
DanuDanu
Camencuţa
Nicolaevca
DuşmaniDuşmani
Fundurii NoiFundurii Noi
Fundurii VechiFundurii Vechi
HîjdieniHîjdieni
IabloanaIabloana
Soroca
Limbenii NoiLimbenii Noi
Limbenii VechiLimbenii Vechi
PetruneaPetrunea
SturzovcaSturzovca
UstiaUstia
ViişoaraViişoara
Moara Domnească

RAIONUL HÎNCEŞTI
Total localităţi63

Inclusiv:

municipii 1
sate (comune) 38
localităţi din componenţa satelor (comunelor) 62
Municipii
Hînceşti
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BălceanaBălceana
BobeicaBobeica
Dahnovici
Drăguşeni
BoghiceniBoghiceni
BozieniBozieni
Dubovca
BujorBujor
BuţeniBuţeni
CaracuiCaracui
CălmăţuiCălmăţui
CărpineniCărpineni
Horjeşti
CăţeleniCăţeleni
CioaraCioara
CiuciuleniCiuciuleni
Cotul MoriiCotul Morii
Sărăteni
CrasnoarmeiscoeCrasnoarmeiscoe
Tălăieşti
DancuDancu
Drăguşenii NoiDrăguşenii Noi
Horodca
FîrlădeniFîrlădeni
Fundul GalbeneiFundul Galbenei
IvanovcaIvanovca
Costeşti
Frasin
LăpuşnaLăpuşna
Anini
Rusca
LeuşeniLeuşeni
Feteasca
LogăneştiLogăneşti
MereşeniMereşeni
Sărata-Mereşeni
MingirMingir
Semionovca
MireştiMireşti
Chetroşeni
NegreaNegrea
NemţeniNemţeni
ObileniObileni
OneştiOneşti
Strîmbeni
PaşcaniPaşcani
Pereni
PervomaiscoePervomaiscoe
PogăneştiPogăneşti
Marchet
Sărata-GalbenăSărata-Galbenă
Brătianovca
Cărpineanca
Coroliovca
Valea Florii
SecăreniSecăreni
Corneşti
Secărenii Noi
SofiaSofia
StolniceniStolniceni
ŞipoteniŞipoteni
VoinescuVoinescu

RAIONUL IALOVENI
Total localităţi34

Inclusiv:

oraşe1
sate (comune)24

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

33
Oraşe
Ialoveni
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BardarBardar
CărbunaCărbuna
CosteştiCosteşti
CigîrleniCigîrleni
GanguraGangura
Alexandrovca
Homuteanovca
Misovca
DănceniDănceni
HanscaHansca
HoreştiHoreşti
HorodcaHorodca
MalcociMalcoci
Mileştii MiciMileştii Mici
Piatra Albă
MoleştiMoleşti
NimoreniNimoreni
PojăreniPojăreni
PuhoiPuhoi
RăzeniRăzeni
Mileştii Noi
Ruseştii NoiRuseştii Noi
Ruseştii Vechi
SociteniSociteni
SuruceniSuruceni
ŢipalaŢipala
Bălţaţi
Budăi
UlmuUlmu
VăraticVăratic
VăsieniVăsieni
ZîmbreniZîmbreni
Găureni

RAIONUL LEOVA
Total localităţi40

Inclusiv:

oraşe2

localităţi din componenţa oraşelor

1
sate (comune)23

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

37
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Leova
Iargara 
Meşeni
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BăiuşBăiuş
Cociulia Nouă
Hîrtop
BeştemacBeştemac
Piteşti
BoroganiBorogani
CazangicCazangic
Frumuşica
Selişte
CeadîrCeadîr
CneazevcaCneazevca
Cîzlar
ColibabovcaColibabovca
CovurluiCovurlui
CupcuiCupcui
FilipeniFilipeni
Hănăsenii NoiHănăsenii Noi
Nicolaevca
OracOrac
RomanovcaRomanovca
Sărata NouăSărata Nouă
Bulgărica
Sărata-RăzeşiSărata-Răzeşi
SărăteniSărăteni
Victoria
Sărăţica NouăSărăţica Nouă
Cîmpul Drept
SîrmaSîrma
TigheciTigheci
Cuporani
Tochile-RăducaniTochile-Răducani
TomaiTomai
Tomaiul NouTomaiul Nou
Sărăţica Veche
VozneseniVozneseni
Troian
Troiţa

RAIONUL NISPORENI
Total localităţi39

Inclusiv:

oraşe1
sate (comune)22

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

38
Oraşe
Nisporeni
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BălăneştiBălăneşti
Găureni
BălăureştiBălăureşti
BărboieniBărboieni
BoldureştiBoldureşti
Băcşeni
Chilişoaia
BolţunBolţun
BrătuleniBrătuleni
Cîrneşti
BursucBursuc
CălimăneştiCălimăneşti
CioreştiCioreşti
Vulcăneşti
CiuteştiCiuteşti
Valea Nîrnovei
CristeştiCristeşti
GrozeştiGrozeşti
IurceniIurceni
Mîrzoaia
MariniciMarinici
Heleşteni
MileştiMileşti
SelişteSelişte
Păruceni
SoltăneştiSoltăneşti
ŞişcaniŞişcani
Drojdieni
Odaia
Valea-TrestieniValea-Trestieni
Isăicani
Luminiţa
Odobeşti
Selişteni
VărzăreştiVărzăreşti
Şendreni
VînătoriVînători
ZberoaiaZberoaia

RAIONUL OCNIŢA
Total localităţi33

Inclusiv:

oraşe3
sate (comune)18

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

30
Oraşe
Ocniţa
Otaci
Frunză
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BîrlădeniBîrlădeni
Paladea
Rujniţa
BîrnovaBîrnova
CalaraşovcaCalaraşovca
Berezovca
ClocuşnaClocuşna
CorestăuţiCorestăuţi
Stălineşti
DîngeniDîngeni
Grinăuţi
GîrbovaGîrbova
Grinăuţi-MoldovaGrinăuţi-Moldova
Grinăuţi-Raia
Rediul Mare
HădărăuţiHădărăuţi
LencăuţiLencăuţi
Verejeni
LipnicLipnic
Paustova
MereşeucaMereşeuca
MihălăşeniMihălăşeni
Grinăuţi
NaslavceaNaslavcea
OcniţaOcniţa
Maiovca
SaucaSauca
UnguriUnguri
VălcineţVălcineţ
Codreni

RAIONUL ORHEI
Total localităţi75

Inclusiv:

municipii 1
sate (comune) 37
localităţi din componenţa satelor (comunelor) 74
Municipii
Orhei
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BerezlogiBerezlogi
Hîjdieni
BieştiBieşti
Cihoreni
Slobozia-Hodorogea
BolohanBolohan
BrăviceniBrăviceni
BulăieştiBulăieşti
ChiperceniChiperceni
Andreevca
Voroteţ
CiocîlteniCiocîlteni
Clişova Nouă
Fedoreuca
ClişovaClişova
CrihanaCrihana
Cucuruzenii de Sus
Sirota
CucuruzeniCucuruzeni
Ocniţa-Răzeşi
DoniciDonici
Camencea
Pocşeşti
GhetlovaGhetlova
Hulboaca
Noroceni
IsacovaIsacova
IvanceaIvancea
Brăneşti
Furceni
Jora de MijlocJora de Mijloc
Jora de Jos
Jora de Sus
Lopatna
MălăieştiMălăieşti
Tîrzieni
MitocMitoc
MîrzeştiMîrzeşti
Mîrzaci
MorozeniMorozeni
Breanova
NeculăieucaNeculăieuca
PelivanPelivan
Cişmea
PeresecinaPeresecina
PiatraPiatra
Jeloboc
PodgoreniPodgoreni
PohorniceniPohorniceni
PohrebeniPohrebeni
Izvoare
Şercani
PuţinteiPuţintei
Dişcova
Vîprova
SămănancaSămănanca
SelişteSelişte
Lucăşeuca
Mana
Step-SociStep-Soci
Budăi
SusleniSusleni
TeleşeuTeleşeu
TrebujeniTrebujeni
Butuceni
Morovaia
VaticiVatici
Curchi
Tabăra
VîşcăuţiVîşcăuţi
ZahoreniZahoreni
ZorileZorile
Inculeţ
Ocniţa-Ţărani

RAIONUL REZINA
Total localităţi41

Inclusiv:

oraşe1

localităţi din componenţa oraşelor

3
sate (comune)24

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

37
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Rezina 
Boşerniţa
Ciorna
Stohnaia
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BuşăucaBuşăuca
CinişeuţiCinişeuţi
CogîlniceniCogîlniceni
CuizăucaCuizăuca
EchimăuţiEchimăuţi
GhiduleniGhiduleni
Roşcanii de Jos
Roşcanii de Sus
GordineştiGordineşti
HorodişteHorodişte
Slobozia-Horodişte
IgnăţeiIgnăţei
LalovaLalova
Nistreni
Ţipova
LipceniLipceni
MateuţiMateuţi
MeşeniMeşeni
Mincenii de JosMincenii de Jos
Mincenii de Sus
OtacOtac
PăpăuţiPăpăuţi
PeciştePecişte
PereniPereni
Roşcani
Pripiceni-RăzeşiPripiceni-Răzeşi
Pripiceni-Curchi
Saharna NouăSaharna Nouă
Buciuşca
Saharna
SîrcovaSîrcova
Piscăreşti
SolonceniSolonceni
Tarasova
TrifeştiTrifeşti
ŢareucaŢareuca
Ţahnăuţi

RAIONUL RÎŞCANI
Total localităţi55

Inclusiv:

oraşe2

localităţi din componenţa oraşelor

6
sate (comune)26

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

47
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Rîşcani 
Balanul Nou
Rămăzan
CosteştiCosteşti
Dămăşcani
Duruitoarea
Păscăuţi
Proscureni
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AlexăndreştiAlexăndreşti
Cucuieţii Noi
Cucuieţii Vechi
Ivăneşti
AlunişAluniş
Borosenii NoiBorosenii Noi
BranişteBranişte
Avrămeni
Reteni
Reteni-Vasileuţi
CorlăteniCorlăteni
Duruitoarea NouăDuruitoarea Nouă
Dumeni
GălăşeniGălăşeni
Mălăieşti
GrinăuţiGrinăuţi
Ciobanovca
HiliuţiHiliuţi
HorodişteHorodişte
MalinovscoeMalinovscoe
Lupăria
MihăileniMihăileni
NihoreniNihoreni
PetruşeniPetruşeni
PîrjotaPîrjota
PociumbăuţiPociumbăuţi
PociumbeniPociumbeni
Druţa
RăcăriaRăcăria
Uşurei
ReceaRecea
Slobozia-Recea
Sverdiac
SingureniSingureni
SturzeniSturzeni
ŞaptebaniŞaptebani
ŞumnaŞumna
Bulhac
Cepăria
VasileuţiVasileuţi
Armanca
Ciubara
Mihăilenii Noi
Moşeni
Ştiubeieni
VăraticVăratic
ZăicaniZăicani

RAIONUL SÎNGEREI
Total localităţi70

Inclusiv:

oraşe2

localităţi din componenţa oraşelor

1
sate (comune)24

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

67
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Sîngerei 
Vrăneşti
Biruinţa
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AlexăndreniAlexăndreni
Grigoreşti
Heciul Vechi
Ţipleşti
Ţipleteşti
BălăşeştiBălăşeşti
Sloveanca
Bilicenii NoiBilicenii Noi
Lipovanca
Mîndreştii Noi
Bilicenii VechiBilicenii Vechi
Coada Iazului
BursuceniBursuceni
Slobozia-Măgura
ChişcăreniChişcăreni
Nicolaevca
Slobozia-Chişcăreni
CiuciuieniCiuciuieni
Brejeni
CopăceniCopăceni
Antonovca
Evghenievca
Gavrilovca
Petrovca
Vladimireuca
CoşcodeniCoşcodeni
Bobletici
Flămînzeni
Cotiujenii MiciCotiujenii Mici
Alexeuca
Gura-Oituz
CuboltaCubolta
Mărăşeşti
Dobrogea VecheDobrogea Veche
Cotovca
Dobrogea Nouă
DrăgăneştiDrăgăneşti
Chirileni
Sacarovca
DumbrăviţaDumbrăviţa
Bocancea-Schit
Valea lui Vlad
GrigorăucaGrigorăuca
Cozeşti
Petropavlovca
Heciul NouHeciul Nou
Trifăneşti
Iezărenii VechiIezărenii Vechi
Iezărenii Noi
IzvoareIzvoare
Valea Norocului
PepeniPepeni
Pepenii Noi
Răzălăi
Romanovca
PrepeliţaPrepeliţa
Clişcăuţi
Mihailovca
Şestaci
RădoaiaRădoaia
Tăura VecheTăura Veche
Tăura Nouă
Sîngereii NoiSîngereii Noi
Mărineşti
ŢambulaŢambula
Octeabriscoe
Pălăria

RAIONUL SOROCA
Total localităţi68

Inclusiv:

municipii 1
sate (comune) 34
localităţi din componenţa satelor (comunelor) 67
Municipii
Soroca
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BădiceniBădiceni
Grigorăuca
BăxaniBăxani
BulbociBulboci
Bulbocii Noi
Căinarii VechiCăinarii Vechi
Floriceni
CosăuţiCosăuţi
Iorjniţa
CremenciugCremenciug
Livezi
Sobari
Valea
DărcăuţiDărcăuţi
Dărcăuţii Noi
Mălcăuţi
DubnaDubna
EgoreniEgoreni
HoloşniţaHoloşniţa
Cureşniţa
HristiciHristici
IarovaIarova
Balinţi
Balinţii Noi
NimereucaNimereuca
Cerlina
OclandaOclanda
OcolinaOcolina
Ţepilova
ParcaniParcani
Voloave
PîrliţaPîrliţa
Vanţina
Vanţina Mică
RacovăţRacovăţ
Redi-CereşnovăţRedi-Cereşnovăţ
Regina MariaRegina Maria
Lugovoe
RubleniţaRubleniţa
Rubleniţa Nouă
RudiRudi
SchineniSchineni
Schinenii Noi
StoicaniStoicani
Soloneţ
ŞepteliciŞeptelici
ŞolcaniŞolcani
Cureşniţa Nouă
Tătărăuca VecheTătărăuca Veche
Decebal
Niorcani
Slobozia Nouă
Tătărăuca Nouă
Tolocăneşti
TrifăuţiTrifăuţi
VasilcăuVasilcău
Inundeni
Ruslanovca
VărăncăuVărăncău
Slobozia-Cremene
Slobozia-Vărăncău
VădeniVădeni
Dumbrăveni
VisocaVisoca
VoloviţaVoloviţa
Alexandru cel Bun
ZastîncaZastînca

RAIONUL STRĂŞENI
Total localităţi39

Inclusiv:

municipii 1
localităţi din componenţa municipiilor 1
oraşe 1
localităţi din componenţa oraşelor 1
sate (comune) 25
localităţi din componenţa satelor (comunelor) 35
MunicipiiLocalităţile din componenţa lor
Străşeni 
Făgureni
OraşeLocalităţile din componenţa lor
BucovăţBucovăţ
Rassvet
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
CăprianaCăpriana
ChiriancaChirianca
CodreancaCodreanca
Lupa-Recea
CojuşnaCojuşna
DolnaDolna
GăleştiGăleşti
Găleştii Noi
GhelăuzaGhelăuza
Saca
GrebleştiGrebleşti
Mărtineşti
LozovaLozova
Stejăreni
MicăuţiMicăuţi
Gornoe
MicleuşeniMicleuşeni
Huzun
NegreştiNegreşti
OneştiOneşti
PănăşeştiPănăşeşti
Ciobanca
RădeniRădeni
Drăguşeni
Zamciogi
RomăneştiRomăneşti
ReceaRecea
RoşcaniRoşcani
ScoreniScoreni
SireţiSireţi
TătăreştiTătăreşti
ŢigăneştiŢigăneşti
VoinovaVoinova
VorniceniVorniceni
ZubreştiZubreşti

RAIONUL ŞOLDĂNEŞTI
Total localităţi33

Inclusiv:

oraşe1
sate (comune)22

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

32
Oraşe
Şoldăneşti
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AlcedarAlcedar
Curătura
Odaia
ChipeşcaChipeşca
Climăuţii de JosClimăuţii de Jos
Cot
CobîleaCobîlea
Cotiujenii MariCotiujenii Mari
Cobîlea, loc.st.cf
Cuşelăuca
CuşmircaCuşmirca
DobruşaDobruşa
Receşti
Zahorna
FuzăucaFuzăuca
GăuzeniGăuzeni
GlinjeniGlinjeni
MihuleniMihuleni
OlişcaniOlişcani
ParcaniParcani
PohoarnaPohoarna
PoianaPoiana
RăspopeniRăspopeni
RogojeniRogojeni
Rogojeni, loc.st.cf
SalciaSalcia
Lelina
SămăşcaniSămăşcani
ŞestaciŞestaci
ŞipcaŞipca
Vadul-RaşcovVadul-Raşcov
Socola

RAIONUL ŞTEFAN VODĂ
Total localităţi26

Inclusiv:

oraşe1
sate (comune)22

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

25
Oraşe
Ştefan Vodă
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AlavaAlava
Lazo
AntoneştiAntoneşti
BrezoaiaBrezoaia
CarahasaniCarahasani
CăplaniCăplani
CioburciuCioburciu
CopceacCopceac
CrocmazCrocmaz
ErmocliaErmoclia
FeşteliţaFeşteliţa
Marianca de JosMarianca de Jos
OlăneştiOlăneşti
PalancaPalanca
PopeascaPopeasca
PurcariPurcari
Viişoara
RăscăieţiRăscăieţi
Răscăieţii Noi
SemionovcaSemionovca
SloboziaSlobozia
ŞtefăneştiŞtefăneşti
TalmazaTalmaza
TudoraTudora
VolintiriVolintiri

RAIONUL TARACLIA
Total localităţi26

Inclusiv:

oraşe2
sate (comune)13

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

24
Oraşe
Taraclia
Tvardiţa 
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
Albota de JosAlbota de Jos
Hagichioi
Hîrtop
Albota de SusAlbota de Sus
Roşiţa
Sofievca
AluatuAluatu
BalabanuBalabanu
BudăiBudăi
Dermengi
CairacliaCairaclia
CealîcCealîc
Samurza
Cortenul Nou
CortenCorten
MusaituMusaitu
NovosiolovcaNovosiolovca
Valea PerjeiValea Perjei
VinogradovcaVinogradovca
Chirilovca
Ciumai
Mirnoe
SalciaSalcia
Orehovca

RAIONUL TELENEŞTI
Total localităţi54

Inclusiv:

oraşe1

localităţi din componenţa oraşelor

2
sate (comune)30

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

51
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Teleneşti 
Mihălaşa
Mihălaşa Nouă
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
BăneştiBăneşti
Băneştii Noi
BogzeştiBogzeşti
Brînzenii NoiBrînzenii Noi
Brînzenii Vechi
BudăiBudăi
CăzăneştiCăzăneşti
Vadul-Leca
Vadul-Leca Nou
ChiştelniţaChiştelniţa
Chiţcanii VechiChiţcanii Vechi
Chiţcanii Noi
CiulucaniCiulucani
CîşlaCîşla
Codrul NouCodrul Nou
CoropceniCoropceni
CrăsnăşeniCrăsnăşeni
GhiliceniGhiliceni
Cucioaia
Cucioaia Nouă
HirişeniHirişeni
IneştiIneşti
LeuşeniLeuşeni
MîndreştiMîndreşti
Codru
NegureniNegureni
Chersac
Dobruşa
NucăreniNucăreni
OrdăşeiOrdăşei
PistruieniPistruieni
Hîrtop
Pistruienii Noi
RatuşRatuş
Mîndra
Sărătenii Noi
Zăicani
Zăicanii Noi
Sărătenii VechiSărătenii Vechi
Zahareuca
ScorţeniScorţeni
SuhuluceniSuhuluceni
Ghermăneşti
TîrşiţeiTîrşiţei
Flutura
ŢînţăreniŢînţăreni
VăsieniVăsieni
VerejeniVerejeni
ZgărdeştiZgărdeşti
Bondareuca
Ciofu

RAIONUL UNGHENI
Total localităţi74

Inclusiv:

municipii 1
localităţi din componenţa municipiilor
oraşe 1
localităţi din componenţa oraşelor 1
sate (comune) 31
localităţi din componenţa satelor (comunelor) 71
Municipii
Ungheni
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Corneşti 
Romanovca
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AgronomovcaAgronomovca
Negurenii Noi
Zăzulenii Noi
AlexeevcaAlexeevca
Lidovca
Săghieni
Boghenii NoiBoghenii Noi
Boghenii Vechi
Izvoreni
Mirceşti
Poiana
BuciumeniBuciumeni
Buciumeni, loc.st.cf
Floreşti
BumbătaBumbăta
BuşilaBuşila
CetireniCetireni
ChirileniChirileni
CioropcaniCioropcani
Bulhac
Stolniceni
CondrăteştiCondrăteşti
Curtoaia
CorneştiCorneşti
CornovaCornova
CostuleniCostuleni
Floriţoaia VecheFloriţoaia Veche
Floriţoaia Nouă
Grozasca
HîrceştiHîrceşti
Drujba
Leordoaia
Mînzăteşti
Veveriţa
MăcăreştiMăcăreşti
Frăsineşti
MăgureleMăgurele
MănoileştiMănoileşti
Novaia Nicolaevca
Rezina
Vulpeşti
Morenii NoiMorenii Noi
Şicovăţ
NăpădeniNăpădeni
Negurenii VechiNegurenii Vechi
Coşeni
Ţîghira
Zăzulenii Vechi
PetreştiPetreşti
Petreşti, loc.st.cf
Medeleni
PîrliţaPîrliţa
Hristoforovca
Rădenii VechiRădenii Vechi
SculeniSculeni
Blindeşti
Floreni
Gherman
SineştiSineşti
Pojarna
TeşcureniTeşcureni
TodireştiTodireşti
Grăseni
UnţeştiUnţeşti
Valea MareValea Mare
Buzduganii de Jos
Buzduganii de Sus
Morenii Vechi
ZagaranceaZagarancea
Elizavetovca
Semeni

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.248 din 03.11.2016, în vigoare 13.04.2017]

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.282 din 21.11.2013, în vigoare 20.12.2013]

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.52 din 28.03.2013, în vigoare 19.04.2013]

Notă: Vezi Rectificarea din Monitorul Oficial nr.53 din 17.03.2012 pag.6

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.41 din 17.03.2011, în vigoare 12.04.2011]

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.106-XVIII din 17.12.2009, în vigoare 31.12.2009]

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.88-XVI din 24.04.2008, în vigoare 16.05.2008]

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.90-XVI din 05.04.2007, în vigoare 04.05.2007]

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.87-XVI din 29.03.2007, în vigoare 27.04.2007]

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.124-XV din 18.03.2003, în vigoare 21.03.2003]

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.37-XV din 14.02.2003, în vigoare 21.03.2003]

 

 

Anexa nr.4

 

UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE

DIN COMPONENŢA UNITĂŢII TERITORIALE AUTONOME GĂGĂUZIA

 

Total localităţi32

Inclusiv:

municipii2
oraşe1

localităţi din componenţa oraşelor

1
sate (comune)23

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

28
Municipii
Comrat
Ceadîr-Lunga
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Vulcăneşti 
Vulcăneşti, loc.st.cf
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AvdarmaAvdarma
BaurciBaurci
BeşalmaBeşalma
BeşghiozBeşghioz
BugeacBugeac
CarbaliaCarbalia
CazacliaCazaclia
Chiriet-LungaChiriet-Lunga
ChirsovaChirsova
Cioc-MaidanCioc-Maidan
CişmichioiCişmichioi
Chioselia RusăChioselia Rusă
CongazCongaz
Congazcicul de SusCongazcicul de Sus
Congazcicul de Jos
Duduleşti
CopceacCopceac
CotovscoeCotovscoe
DezghingeaDezghingea
EtuliaEtulia
Etulia Nouă
Etulia, loc.st.cf
FerapontievcaFerapontievca
GaidarGaidar
JoltaiJoltai
SvetlîiSvetlîi
Alexeevca
TomaiTomai

[Anexa nr.4 modificată prin Legea nr.248 din 03.11.2016, în vigoare 13.04.2017]

 

 

Anexa nr.5

 

UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE DIN STÎNGA NISTRULUI

CĂRORA LI SE POT ATRIBUI FORME ŞI CONDIŢII SPECIALE DE AUTONOMIE

 

Total localităţi147

Inclusiv:

municipii1
oraşe9

localităţi din componenţa oraşelor

2
sate (comune)69

localităţi din componenţa satelor (comunelor)

135
Municipii
Tiraspol
OraşeLocalităţile din componenţa lor
Camenca 
Solnecinoe
Crasnoe
Dnestrovsc
Dubăsari
Grigoriopol 
Crasnoe
Maiac
Rîbniţa
Slobozia
Tiraspolul Nou
Sate (comune)Localităţile din componenţa lor
AndreevcaAndreevca
Pîcalova
Şmalena
BelociBeloci
BîciocBîcioc
Novovladimirovca
Blijnii HutorBlijnii Hutor
BroşteniBroşteni
ButorButor
India
ButuceniButuceni
CaragaşCaragaş
CaterinovcaCaterinovca
Sadchi
CarmanovaCarmanova
Cotovca
Fedoseevca
Mocearovca
CioburciuCioburciu
CobasnaCobasna
Suhaia Rîbniţa
Cobasna, loc.st.cf
ColosovaColosova
Crasnaia Besarabia
Pobeda
Comisarovca NouăComisarovca Nouă
Bosca
Coşniţa Nouă
Pohrebea Nouă
CorotnaCorotna
CrasnencoeCrasnencoe
Dimitrova
Ivanovca
Crasnîi OcteabriCrasnîi Octeabri
Alexandrovca
Crasnîi VinogradariCrasnîi Vinogradari
Afanasievca
Alexandrovca Nouă
Calinovca
Lunga Nouă
CrasnogorcaCrasnogorca
CuzminCuzmin
Voitovca
DelacăuDelacău
Crasnaia Gorca
Doibani IDoibani I
Doibani II
Coicova
DubăuDubău
Goianul Nou
DzerjinscoeDzerjinscoe
FrunzăFrunză
Andriaşevca Nouă
Andriaşevca Veche
Novocotovsc
Prioziornoe
Uiutnoe
Novosaviţcaia, loc.st.cf
GhidirimGhidirim
GoianGoian
Iagorlîc
HarabaHaraba
HarmaţcaHarmaţca
HîrjăuHîrjău
Mihailovca Nouă
Sărăţei
HîrtopHîrtop
Bruslachi
Marian
Mocreachi
Hlinaia (Grigoriopol)Hlinaia
Hlinaia (Slobozia)Hlinaia
HristoforovcaHristoforovca
HruşcaHruşca
Frunzăuca
JuraJura
LeninLenin
Pervomaisc
Pobeda
Stanislavca
LungaLunga
MălăieştiMălăieşti
Cerniţa
MihailovcaMihailovca
MocraMocra
Basarabca
Şevcenco
Zaporojeţ
Molochişul MareMolochişul Mare
NezavertailovcaNezavertailovca
OcniţaOcniţa
OfatinţiOfatinţi
Novaia Jizni
ParcaniParcani
PervomaiscPervomaisc
PlopiPlopi
PodoimaPodoima
Podoimiţa
PopencuPopencu
Chirov
Vladimirovca
Zăzuleni
RaşcovRaşcov
Iantarnoe
RotariRotari
Bodeni
Socolovca
SeverinovcaSeverinovca
Slobozia-RaşcovSlobozia-Raşcov
SovietscoeSovietscoe
Vasilievca
SpeiaSpeia
StroieştiStroieşti
SucleiaSucleia
ŞipcaŞipca
Vesioloe
TaşlîcTaşlîc
TeiuTeiu
Tocmagiu
TîrnaucaTîrnauca
ŢîbuleucaŢîbuleuca
UlmuUlmu
Ulmul Mic
Lîsaia Gora
Vadul TurculuiVadul Turcului
Molochişul Mic
Valea AdîncăValea Adîncă
Constantinovca
VărăncăuVărăncău
Buschi
Gherşunovca
VinogradnoeVinogradnoe
VladimirovcaVladimirovca
Constantinovca
Nicolscoe