duminică, 14 septembrie 2008
520/07.07.95 Legea telecomunicaţiilor

L E G E A

telecomunicaţiilor

 

nr. 520-XIII  din  07.07.95

 

Republicat: Monitorul Oficial nr.56/393 din 23.04.2002

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.65-66/713 din 24.11.1995

 

* * *

Abrogat: 14.09.2008

Legea R.Moldova nr.241-XVI din 15.11.2007

 

Notă: Legea abrogată din 14.03.2008, cu excepţia prevederilor ce ţin de modul de licenţiere a genurilor de activitate din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, care se abrogă din 14.09.2008, conform Legii nr.241-XVI din 15.11.2007

 

Notă: În cuprinsul Legii sintagma "Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor" se substituie prin sintagma "Ministerul Dezvoltării Informaţionale" conform Legii nr.372-XVI din 29.12.05, în vigoare 27.01.06

 

 

Parlamentul adoptă prezenta lege.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Art.1. - Prezenta lege stabileşte principalele reguli şi condiţii de activitate în domeniul telecomunicaţiilor în Republica Moldova, drepturile şi obligaţiile statului, persoanelor fizice şi juridice în procesul creării, administrării, utilizării, întreţinerii şi dispunerii de mijloace de telecomunicaţii, în scopul asigurării tuturor locuitorilor republicii cu servicii de telecomunicaţii rapide şi eficiente la preţuri rezonabile, precum şi asigurării accesului liber la serviciile de telecomunicaţii publice tuturor utilizatorilor potenţiali, în concordanţă cu mijloacele disponibile.

 

Art. 2. - În sensul prezentei legi se definesc următoarele noţiuni:

telecomunicaţii - orice transmisiune, emisie sau recepţie de semne, semnale, înscrieri, imagini, sunete sau informaţii de orice natură prin fir, radio, prin sisteme optice sau alte sisteme electromagnetice;

radiocomunicaţii - telecomunicaţii prin intermediul undelor radio;

semnal - fenomen fizic în care una sau mai multe caracteristici se modifică astfel încît reprezintă o informaţie;

transmisiune - transportul semnalelor de la un punct la altul sau la alte puncte;

canal de transmisiune - modalitate de transmitere unidirecţională a semnalelor între două puncte;

circuit - combinare a două canale de transmisiune care permite transmisia bidirecţională a semnalului între două puncte pentru realizarea unei comutaţii;

comutaţie - proces de interconectare a canalelor de transmisiune sau a circuitelor, cu sau fără memorizare intermediară, pe durata necesară transportului semnalelor;

reţea de telecomunicaţii - ansamblu al canalelor de transmisiune, al circuitelor, al echipamentelor şi al centrelor de comutaţie, care asigură conexiuni între două sau mai multe puncte terminale pentru realizarea telecomunicaţiilor între acestea;

reţea de telecomunicaţii independentă - reţea de telecomunicaţii destinată satisfacerii necesităţilor unui cerc limitat de utilizatori;

reţea de telecomunicaţii internă (departamentală) - reţea de telecomunicaţii independentă care poate avea acces la reţeaua de telecomunicaţii publică şi este destinată satisfacerii necesităţilor departamentale;

reţea de telecomunicaţii publică - reţea de telecomunicaţii la care are acces orice persoană în locuri publice, oficii, la domiciliu etc.;

reţea specială de telecomunicaţii - reţea de telecomunicaţii destinată asigurării necesităţilor autorităţii publice, apărării, securităţii naţionale şi menţinerii ordinii publice;

reţea de distribuire - echipament de linie şi cablu destinate pentru conectarea utilizatorului la reţeaua de telecomunicaţii;

mijloace de telecomunicaţii - mijloace tehnice utilizate în reţeaua de telecomunicaţii în scopul formării, prelucrării, translării şi recepţionării semnalelor de telecomunicaţii;

echipament terminal - echipament sau o parte a acestuia care se conectează, direct sau indirect, la un punct terminal astfel încît permite transmiterea, prelucrarea şi recepţionarea informaţiei;

operator - persoană juridică care prestează servicii de telecomunicaţii şi/sau de informatică;

operator naţional - întreprindere desemnată pentru prestarea serviciilor de telecomunicaţii de bază la nivel naţional;

servicii de telecomunicaţii - servicii în domeniul telecomunicaţiilor destinate utilizatorilor şi prestate contra plată;

servicii de telecomunicaţii publice - servicii de telecomunicaţii prestate prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii publice;

servicii de telecomunicaţii de bază - servicii de telecomunicaţii destinate utilizatorilor şi prestate contra plată în interiorul ţării şi în traficul internaţional:

- comunicaţii telefonice rurale, urbane, interurbane şi internaţionale;

- telegraf, telex.

serviciu universal de telecomunicaţii - set minim de servicii de calitate determinată, disponibil tuturor utilizatorilor, indiferent de amplasarea lor geografică, potrivit condiţiilor naţionale specifice;

licenţă individuală - licenţă care prevede utilizarea resurselor limitate (frecvenţe radio, resurse de numerotare etc.) şi/sau un interes special al statului în ceea ce priveşte stabilirea condiţiilor licenţei;

licenţă generală - licenţă care nu prevede utilizarea resurselor limitate şi/sau un interes special al statului în ceea ce priveşte stabilirea condiţiilor licenţei;

notificare - activitate din domeniul telecomunicaţiilor pentru desfăşurarea căreia Ministerul Dezvoltării Informaţionale decide că nu este necesară licenţă;

registratorul naţional al domenului de nivel superior .md - întreprindere de stat în domeniul informaticii cu funcţii de gestionare a domenului de nivel superior .md şi de administrare a Fondului domenului de nivel superior .md.

domen de nivel superior .md - codul Republicii Moldova atribuit de Corporaţia pentru Atribuirea Numelor şi Numerelor în Internet (ICANN), în conformitate cu standardul internaţional ISO-3166, în calitate de nume de domen de nivel superior pentru identificarea ţării în reţeua globală Internet;

acces autorizat - punere la dispoziţia unui alt operator a unor elemente de reţea, a infrastructurii şi/sau a serviciilor, în condiţii determinate, în mod exclusiv sau neexclusiv, în scopul prestării serviciilor de telecomunicaţii sau de informatică;

acces neautorizat - utilizare de către o persoană fizică sau juridică a unei reţele şi/sau a unui serviciu ale unui operator, fără încheierea unui contract de utilizare sau fără alte temeiuri legale care ar determina condiţiile în care se acceptă accesul autorizat;

buclă locală - circuit fizic care conectează punctul terminal al reţelei aflat la punctul de prezenţă al abonatului cu repartitorul sau cu un echipament echivalent dintr-o reţea publică de telefonie fixă.

[Art.2 completat prin Legea nr.388-XVI din 08.12.2006, în vigoare 29.12.2006] 

[Art.2 completat prin Legea nr.254-XV din 09.07.04, în vigoare 22.10.04]

[Art.2 completat prin Legea nr.1134-XV din 14.06.2002]

[Art.2 completat prin Legea nr.170-XV din 18.05.2001]

[Art.2 completat prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.3. - (1) Prezenta lege reglementează activitatea în domeniul telecomunicaţiilor civile a tuturor operatorilor şi utilizatorilor, indiferent de tipul de proprietate, pe întreg teritoriul republicii.

(2) Accesul oricărei persoane fizice şi juridice la serviciile de telecomunicaţii este garantat în condiţiile prezentei legi.

(3) Reţelele de telecomunicaţii pot aparţine persoanelor juridice pe bază de proprietate privată sau de stat.

(4) Mijloacele şi reţelele de telecomunicaţii care sînt proprietate de stat se determină de actele normative corespunzătoare.

(5) Domenul de nivel superior .md în reţeaua globală Internet se consideră proprietate a statului şi nu poate fi obiect al vînzării sau arendării.

(6) Înregistrarea, reînregistrarea şi comercializarea subdomenelor în domenul de nivel superior .md se efectuează conform Regulamentului cu privire la gestionarea domenului de nivel superior .md, aprobat de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică.

[Art.3 completat prin Legea nr.170-XV din 18.05.2001]

 

Art.4. - (1) Confidenţialitatea convorbirilor telefonice sau a altor servicii de telecomunicaţii, efectuate prin reţelele de telecomunicaţii, este asigurată de Constituţie, de prezenta lege şi de alte acte legislative în limitele tehnice şi tehnologice în domeniul reţelelor de telecomunicaţii publice ale republicii.

(2) Persoanele care activează în domeniul telecomunicaţiilor au obligaţia de a asigura această confidenţialitate. Se interzice divulgarea de către ele a conţinutului convorbirilor telefonice, a altor comunicări, efectuate prin mijloace de telecomunicaţii, precum şi divulgarea informaţiilor privind serviciile prestate altor persoane decît expeditorul, destinatarul ori persoana corespunzător autorizată.

(3) Se interzice conectarea neautorizată la mijloacele de telecomunicaţii care constituie parte a reţelelor de telecomunicaţii publice.

(4) Se interzice accesul neautorizat la reţelele şi/sau la serviciile operatorilor, cum ar fi:

a) schimbarea originii apelurilor telefonice;

b) terminaţia neautorizată a traficului telefonic;

c) accesul neautorizat la elemente ale reţelei, la infrastructura şi la serviciile asociate, care poate implica conectarea echipamentelor, prin mijloace fixe sau mobile, incluzînd accesul la bucla locală, la infrastructura şi la serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla locală;

d) prestarea neautorizată a serviciilor de telecomunicaţii şi informatică, utilizînd reţelele altor operatori;

e) accesul neautorizat la infrastructura fizică, incluzînd clădiri, conducte şi piloni;

f) accesul neautorizat la sisteme software, inclusiv la sistemele de + suport operaţional;

g) accesul neautorizat la transpunerea numerelor sau a sistemelor care oferă funcţionalitate echivalentă;

h) accesul neautorizat la reţele fixe şi mobile, în special pentru roaming naţional şi internaţional.

(5) Se interzice utilizarea resurselor de numerotare neatribuite de către agenţie.

(6) În scopul asigurării securităţii naţionale, siguranţei publice, bunăstării economice a ţării, menţinerii ordinii şi prevenirii infracţiunilor, ocrotirii sănătăţii şi a moralei ori protejării drepturilor şi libertăţilor altor persoane, comunicaţiile pot fi interceptate, în condiţiile legii, de organele autorizate prin lege.

[Art.4 completat prin Legea nr.254-XV din 09.07.04, în vigoare 22.10.04]

[Art.4 modificat prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98]

 

Art.5. - (1) Autoritatea care realizează politica Guvernului în domeniul telecomunicaţiilor şi determină strategia de dezvoltare a acestui domeniu, abilitată să supravegheze respectarea cadrului legislativ, să coordoneze tehnic şi metodologic activitatea operatorilor din sfera telecomunicaţiilor, este Ministerul Dezvoltării Informaţionale denumit în continuare minister.

(2) Autoritatea care reglementează activitatea în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii şi implementează strategia de dezvoltare în domeniul menţionat este Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică, denumită în continuare agenţie.

(3) Prezenta lege asigură furnizarea serviciilor de telecomunicaţii de bază tuturor utilizatorilor, în condiţii nediscriminatorii, pe întreg teritoriul republicii.

[Art.5 modificat prin Legea nr.1134-XV din 14.06.2002]

[Art.5 completat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

[Art.5 modificat prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.6. - (1) Relaţiile din domeniul telecomunicaţiilor, nereglementate de prezenta lege, se reglementează de alte acte normative respective care nu contravin acesteia.

(2) Relaţiile internaţionale în domeniul telecomunicaţiilor se reglementează prin convenţii şi acorduri internaţionale la care Republica Moldova este parte. În cazul în care convenţiile şi acordurile internaţionale conţin alte prevederi decît cele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova, se aplică prevederile convenţiilor şi acordurilor internaţionale.

 

Capitolul II

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

Art.7. - (1) Politica Guvernului în domeniul telecomunicaţiilor civile este realizată de Ministerul Dezvoltării Informaţionale care este organul administraţiei publice centrale de specialitate. În calitate de Administraţie a Telecomunicaţiilor din Republica Moldova ministerul reprezintă Guvernul în organismele internaţionale în conformitate cu împuternicirile acestuia, coordonează activitatea internaţională în domeniul telecomunicaţiilor, desfăşurată de persoane fizice şi juridice din Republica Moldova.

(2) Ministerul realizează politica în domeniul telecomunicaţiilor prin:

1) elaborarea de proiecte de legi pentru realizarea politicii în domeniul menţionat şi acordarea sprijinului în ceea ce priveşte executarea acestor legi; determinarea listei de acte normative necesare pentru acest scop;

2) elaborarea strategiei de dezvoltare prin:

a) stabilirea condiţiilor de satisfacere a cererii privind prestarea serviciilor de telecomunicaţii publice;

b) promovarea serviciului universal;

c) asigurarea certificării serviciilor publice de telecomunicaţii, echipamentelor şi cablurilor de telecomunicaţii;

3) determinarea şi promovarea strategiei standardizării în domeniu;

4) aprobarea planului de numerotare, elaborarea strategi ei de utilizare a benzilor de frecvenţe radio şi a frecvenţelor radio preconizate pentru scopuri civile;

5) promovarea concurenţei eficiente, loiale şi echitabile;

6) garantarea accesului liber la transmiterea informaţiilor prin reţelele de telecomunicaţii publice, indiferent de forma lor de proprietate;

7) informarea populaţiei asupra politicii şi strategiei de dezvoltare a serviciilor de telecomunicaţii publice;

8) supravegherea realizării de către agenţie a strategiei de dezvoltare a telecomunicaţiilor şi informaticii, aprobate de minister;

9) colaborarea cu organismele internaţionale de specialitate şi cu organele similare din alte state.

[Art.7 modificat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

[Art.7 modificat prin Legea nr.417-XV din 26.07.2001]

[Art.7 modificat prin Legea nr.340-XV din 06.07.2001]

[Art.7 modificat prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.8. - (1) Agenţia înfiinţată în conformitate cu prezenta lege este o autoritate publică centrală de reglementare a pieţei serviciilor în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, cu statut de persoană juridică cu buget autonom, creată în conformitate cu art.107 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, independentă de operatorii şi de producătorii din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii şi de Guvern, cu excepţia cazurilor stipulate la alin.(3) al prezentului articol, art.12 alin.(2) şi alin.(6) din prezenta lege.

(2) Agenţia execută atribuţiile sale de reglementare în scopul implementării strategiei de dezvoltare a telecomunicaţiilor şi informaticii, asigurînd serviciul universal, interoperabilitatea reţelelor, serviciilor de telecomunicaţii şi informatică, protecţia utilizatorului, promovarea concurenţei.

(3) Agenţia funcţionează în baza regulamentului său. Regulamentul agenţiei se elaborează în conformitate cu prezenta lege şi se aprobă de Guvern.

[Art.8 modificat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

[Art.8 în redacţia Legii nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.9. - (1) Agenţia efectuează reglementarea domeniului telecomunicaţiilor şi informaticii prin:

a) asigurarea, în limitele competenţei sale, cu documente de reglementare şi standarde tehnice în conformitate cu legislaţia şi cu strategia de dezvoltare a telecomunicaţiilor şi informaticii, aprobată de minister;

b) activitatea de acordare a licenţelor, care include:

- eliberarea şi punerea în aplicare a licenţelor individuale şi celor generale;

- prelungirea termenului de valabilitate a licenţei şi modificarea condiţiilor licenţei, dacă această modificare va asigura protecţia utilizatorilor şi va contribui la promovarea concurenţei, precum şi în caz de modificare a legislaţiei;

- suspendarea licenţelor individuale şi celor generale sau retragerea lor, în conformitate cu legislaţia, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor licenţei;

- planificarea şi organizarea tenderelor pentru licenţele individuale, determinarea criteriilor de selecţie şi evaluare a pretendenţilor conform acestor criterii;

- monitorizarea îndeplinirii condiţiilor licenţelor eliberate;

- stabilirea plăţii pentru obţinerea autorizaţiilor sau prelungirea termenului lor şi pentru condiţiile tehnice ale licenţelor;

- înregistrarea licenţelor şi evidenţa întreprinderilor care practică notificări, colectarea informaţiilor statistice;

- publicarea informaţiei privind activitatea de eliberare a licenţelor;

c) controlul comportamentului anticompetitiv în domeniu;

d) aprobarea, consultînd Guvernul, a tarifelor pentru serviciile de telecomunicaţii şi informatică publice, cu condiţia că operatorul are poziţie dominantă pe piaţa serviciilor;

e) stabilirea principiilor şi regulilor de interconectare a reţelelor;

f) reglementarea gestionării spectrului de frecvenţe radio pentru scopuri civile;

g) elaborarea şi managementul planului de numerotare, atribuirea şi gestionarea contra plată a resurselor de numerotare;

h) reglementarea gestionării domenului de nivel superior .md;

i) asigurarea condiţiilor egale de acces la reţelele de telecomunicaţii şi informatică pentru toţi utilizatorii, precum şi garantarea accesului liber la transmiterea informaţiilor prin reţelele de telecomunicaţii şi informatică publice, indiferent de forma lor de proprietate;

j) soluţionarea litigiilor dintre operatori, precum şi dintre utilizatori şi operatori;

k) monitorizarea şi controlul calităţii serviciilor de telecomunicaţii şi informatică, corespunderii lor condiţiilor licenţei, controlul respectării condiţiilor licenţei, prevederilor legilor, altor acte normative şi reglementărilor privind activitatea din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, cu excepţia celor indicate la art.39;

l) aplicarea sancţiunilor, inclusiv a amenzilor ce ţin de competenţa sa, în modul stabilit de legislaţie;

m) adoptarea hotărîrilor şi deciziilor în chestiuni ce ţin de competenţa sa;

n) conlucrarea cu organismele similare din alte state ;

o) crearea şi administrarea fondului serviciului universal;

p) utilizarea puterii de sondare;

q) elaborarea şi aprobarea reglementărilor interne.

(2) În vederea îndeplinirii prevederilor prezentei legi, agenţia conlucrează cu ministerul şi cu alte organe.

[Art.9 modificat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

[Art.9 modificat prin Legea nr.417-XV din 26.07.2001]

[Art.9 introdus prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.10. - (1) Agenţia, în limitele competenţei sale, este în drept:

a) sa elaboreze şi să aprobe reglementări în conformitate cu legislaţia şi strategia de dezvoltare a telecomunicaţiilor şi informaticii, aprobată de minister;

b) să exercite controlul asupra activităţii participanţilor la piaţa de telecomunicaţii şi informatică şi a modului de satisfacere a cerinţelor utilizatorilor;

c) să exercite controlul respectării regulilor de concurenţă loială şi echitabilă;

d) să elibereze, să suspende, să retragă, parţial sau total, licenţa în conformitate cu legislaţia, să modifice condiţiile licenţei şi să efectueze controlul respectării lor;

e) să aprobe, consultînd Guvernul, tarifele pentru serviciile de telecomunicaţii şi informatică publice şi să controleze dacă titularul de licenţă le aplică corect;

f) să aibă acces la documentele legate de activităţile din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, practicate conform licenţei, inclusiv la cele cu informaţii de serviciu;

g) să obţină de la titularii de licenţe şi de la întreprinderile care practică notificări în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii informaţiile necesare, inclusiv date statistice, informaţii, copii, extrase din documentele menţionate la lit.f), asigurînd, după caz, confidenţialitatea lor;

h) să ceară titularilor de licenţe executarea hotărîrilor şi deciziilor sale;

i) să aplice sancţiuni, inclusiv amenzi, în modul stabilit de legislaţie;

j) să acţioneze în justiţie pentru soluţionarea litigiilor;

k) să efectueze controlul calităţii serviciilor de telecomunicaţii şi informatică, corespunderii lor condiţiilor licenţei, controlul respectării condiţiilor licenţei, prevederilor actelor legislative, altor acte normative şi reglementărilor privind activitatea din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, cu excepţia celor indicate la art.39;

l) să conteste în Guvern şi/sau în ordinea contenciosului administrativ deciziile ministerului privind anularea hotărîrilor, deciziilor şi reglementărilor agenţiei.

(2) Agenţia poate participa la lucrările organismelor internaţionale de reglementare.

[Art.10 modificat prin Legea nr.240-XV din 13.06.03, în vigoare 08.07.03]

[Art.10 modificat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

[Art.10 introdus prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.101 - (1) În scopul efectuării controlului, colaboratorii agenţiei, în baza mandatului acordat de directorul agenţiei, au acces liber în încăperile şi pe teritoriul titularilor de licenţe, precum şi la documentaţia şi informaţia acestora, şi sînt în drept să întreprindă măsuri de conservare a documentaţiei şi informaţiei, în modul şi în condiţiile stabilite de lege.

(2) În caz de necesitate, organele afacerilor interne acordă colaboratorilor agenţiei asistenţa necesară în exercitarea de către aceştia a funcţiilor încredinţate.

[Art.101 introdus prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

 

Art.11. - (1) Agenţia este condusă de Consiliul de administraţie constituit din directorul agenţiei, denumit în continuare director, care este preşedintele consiliului, şi doi directori adjuncţi ai agenţiei, denumiţi în continuare directori adjuncţi.

(2) Deciziile Consiliului de administraţie se adoptă cu majoritate de voturi. Fiecare membru al Consiliului de administraţie deţine un vot.

(3) Directorul şi directorii adjuncţi sînt desemnaţi de către Guvern pentru o perioadă de 4 ani, cu excepţia primei aplicări a prezentei legi privind o asemenea desemnare cînd directorul este desemnat pentru o perioadă de 4 ani, unul din directorii adjuncţi - pentru o perioadă de 3 ani, iar celălalt director adjunct - pentru o perioadă de 2 ani.

(4) În cazul apariţiei, din diferite motive, a unui loc vacant de director (director adjunct), Guvernul desemnează un nou director (director adjunct) pentru perioada rămasă de aflare în funcţie a directorului (directorului adjunct) precedent. Nici unul din membrii Consiliului de administraţie nu poate deţine funcţia mai mult de 8 ani, indiferent de data primei desemnări. Nu poate fi desemnată în funcţia de director (director adjunct) o persoana care a deţinut această funcţie mai mult de 4 ani sau care, aflîndu-se în această funcţie, va acumula în perioada rămasă de aflare mai mult de 4 ani.

(5) Directorul, directorii adjuncţi şi colaboratorii agenţiei trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova, să aibă studii superioare, să posede calificare profesională superioară şi experienţă de muncă în domeniul telecomunicaţiilor şi/sau informaticii.

(6) Directorul şi directorii adjuncţi pot fi eliberaţi din funcţie de către Guvern în cazul:

a) demisionării;

b) pierderii cetăţeniei Republicii Moldova;

c) imposibilităţii exercitării funcţiei din motive de sănătate;

d) alegerii în altă funcţie;

e) condamnării la privaţiune de libertate prin hotarîre definitivă a instanţei de judecată;

f) îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu în mod sistematic;

g) încălcării legislaţiei.

(7) Directorul angajează personalul agenţiei cu consimţămîntul a cel puţin unui membru al Consiliului de administraţie.

(8) La întreprinderile a căror activitate este reglementată de agenţie, în conformitate cu prezenta lege, directorul (directorii adjuncţi) nu este în drept:

a) să deţină funcţii;

b) să deţină acţiuni ale acestor întreprinderi;

c) să aibă cîştiguri materiale sau financiare;

d) să încerce a obţine angajarea unei persoane sau să negocieze angajarea sa după expirarea termenului de aflare a sa în funcţie.

(9) Directorul informează ministerul referitor la deciziile şi reglementările ce ţin de serviciile publice de telecomunicaţii şi informatică, emise de agenţie şi prezintă ministerului şi Guvernului raport asupra activităţii agenţiei în anul precedent.

(10) Anual, agenţia publică raportul asupra activităţii sale privind implementarea strategiei de dezvoltare, reglementărilor sale, precum şi asupra dezvoltării telecomunicaţiilor şi informaticii în Republica Moldova pe parcursul anului calendaristic anterior.

[Art.11 introdus prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.12. - (1) Anual, către data de 15 noiembrie, agenţia constituie bugetul său pentru anul următor în baza:

a) plăţilor de reglementare percepute anual de agenţie de la titularii de licenţe;

b) plăţilor pentru eliberarea autorizaţiilor, licenţelor şi condiţiilor tehnice ale licenţelor;

c) plăţilor pentru resursele de numerotare atribuite;

e) altor surse prevăzute de legislaţie.

(2) Bugetul agenţiei se aprobă de Guvern şi se publică în presa centrală.

(3) Agenţia stabileşte mărimea plăţilor de reglementare pentru anul următor la un nivel suficient pentru acoperirea cheltuielilor sale. Mărimea plăţilor se determină în baza estimării volumului serviciilor de telecomunicaţii şi informatică prestate de către titularii de licenţe.

(4) Plata de reglementare constituie pînă la 0,3 la sută din volumul venitului provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică de către titularii de licenţe. Anual, către data de 1 noiembrie, agenţia publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova mărimea plăţilor de reglementare pentru anul următor.

(5) Plăţile de reglementare se transferă de către titularii de licenţe pe contul curent al agenţiei trimestrial, pînă la data de 15 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune. Agenţia are dreptul exclusiv de a utiliza mijloacele de pe contul său. Mijloacele neutilizate în exerciţiul financiar curent se transferă la bugetul anului următor. Dacă pe parcursul exerciţiului financiar curent se formează un deficit de fonduri, agenţia este în drept să-l compenseze de la bugetul anului următor, corectînd corespunzător plăţile de reglementare. Pentru acoperirea cheltuielilor curente ce nu pot fi acoperite din plăţile de reglementare colectate, agenţia este în drept să contracteze împrumuturi bancare la dobînzi rezonabile. Agenţia rambursează împrumuturile din mijloacele obţinute de la plăţile de reglementare colectate ulterior.

(6) Anual, la data de 1 martie, agenţia prezintă Guvernului un raport financiar. Raportul financiar se publică în presa centrală.

[Art.12 modificat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

[Art.12 introdus prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.13. - (1) În scopul protecţiei utilizatorilor, agenţia:

a) elaborează regulamente privind apărarea intereselor utilizatorilor;

b) examinează sesizările utilizatorilor;

c) colaborează cu organizaţiile care reprezintă interesele utilizatorilor;

d) asigură organizaţiile care apără interesele utilizatorilor, precum şi utilizatorii, cu informaţia necesară referitoare la activitatea titularilor de licenţe, excepţie făcînd cazurile cînd această informaţie este confidenţială;

e) decide asupra litigiilor ce apar între utilizatori şi titularii de licenţe.

(2) Utilizatorii sînt în drept să solicite concursul agenţiei în vederea soluţionării oricăror probleme ce ţin de competenţa acesteia. Agenţia examinează sesizările menţionate şi le soluţionează în limitele competenţei sale.

[Art.13 introdus prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.14. - (1) Transparenţa activităţii şi a deciziilor agenţiei este asigurată de către Consiliul de administraţie, care în acest scop:

a) face publice şedinţele Consiliului de administraţie;

b) anunţă din timp tuturor părţilor interesate ordinea de zi a şedinţei Consiliului de administraţie; acestora, precum şi publicului larg li se asigură accesul liber la examinarea chestiunilor înscrise în ordinea de zi, cu excepţia celor cu caracter confidenţial, dar şi în acest caz, deciziile şedinţei sînt accesibile oricărei persoane interesate. Modul de utilizare a informaţiilor confidenţiale se stipulează într-un regulament special.

(2) În cazul în care litigiile dintre titularul de licenţă şi utilizator sau un alt titular de licenţă, în problemele ce ţin de competenţa agenţiei, nu pot fi soluţionate de către aceştia de sine stătător, ele sînt examinate de agenţie, care adoptă decizii în limitele competenţei sale.

(3) Agenţia, în termen de 3 zile din data adoptării deciziei sale asupra litigiului, o remite titularului de licenţă spre executare. Titularul de licenţă poate ataca decizia în instanţa judecătorească competentă. Intentarea acţiunii nu suspendă executarea deciziei agenţiei pe perioada examinării ei în instanţa de judecată, cu excepţia cazurilor cînd instanţa decide altfel.

(4) Deciziile şi reglementările agenţiei, ce contravin legislaţiei în vigoare la momentul adoptării deciziei sau reglementării în cauză, pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ.

(5) Deciziile agenţiei care prezintă interes public, precum şi licenţele acordate de ea, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

[Art.14 modificat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

[Art.14 introdus prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000, celelalte renumerotate]

 

Capitolul III

REŢELE ŞI MIJLOACE DE TELECOMUNICAŢII. SERVICII. OPERATORI

Art.15. - (1) Reţelele de telecomunicaţii se creează în scopul prestării serviciilor de telecomunicaţii, satisfacerii necesităţilor publice şi private în domeniul telecomunicaţiilor prin intermediul sistemelor care trebuie să corespundă anumitor specificaţii, standarde tehnice şi de calitate.

(2) La construcţia de întreprinderi, clădiri administrative, locuinţe şi alte obiecte reţelele de distribuire se proiectează şi se instalează de către beneficiar.

(3) La construcţia (reconstrucţia) clădirilor, drumurilor, podurilor şi altor obiecte lucrările de amenajare şi transferare a reţelelor de telecomunicaţii se execută de către beneficiarul obiectelor menţionate, respectîndu-se condiţiile tehnice stabilite de proprietarii reţelelor de telecomunicaţii.

 

Art.16. - (1) Echipamentele şi cablurile de telecomunicaţii se importă, se furnizează şi se comercializează numai în baza certificatului de conformitate eliberat de organismul de certificare a produselor din domeniul telecomunicaţiilor, acreditat în modul stabilit. Echipamentele şi cablurile de telecomunicaţii trebuie să fie marcate în corespundere cu reglementările în vigoare.

(2) Se interzice utilizarea echipamentelor şi cablurilor de telecomunicaţii necertificate şi nemarcate, precum şi conectarea la reţelele de telecomunicaţii a echipamentelor terminale necertificate şi nemarcate.

[Art.16 în redacţia Legii nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art. 17. - (1) Mijloacele de telecomunicaţii (linii de telecomunicaţii, dulapuri repartitoare, taxafoane publice etc.) sînt protejate conform legislaţiei.

(2) Pentru liniile şi instalaţiile de telecomunicaţii se stabileşte o zonă de protecţie, care o constituie fîşiile de teren de-a lungul liniilor şi instalaţiilor de telecomunicaţii, lăţimea lor fiind de 2 m din ambele părţi.

(3) În zonele de păduri şi spaţii verzi pentru liniile de telecomunicaţii terestre se asigură crearea fîşiilor de demarcaţie cu o lăţime de cel puţin 2 m de ambele părţi de la firele marginale pînă la coroana arborilor.

(4) În zona de protecţie a liniilor şi instalaţiilor de telecomunicaţii proprietarii funciari pot executa lucrări de construcţii numai în baza autorizaţiei eliberate de către proprietarul liniilor şi instalaţiilor de telecomunicaţii.

 

Art.18. - (1) Întreprinderilor de telecomunicaţii li se acordă dreptul de a instala reţele de telecomunicaţii în, pe, sub sau deasupra teritoriului tuturor proprietarilor funciari, podurilor, străzilor tunelurilor, clădirilor, colectoarelor, zonelor închise, pădurilor, apelor.

(2) Se interzice crearea şi operarea mijloacelor de telecomunicaţii, susceptibile să cauzeze prejudicii sănătăţii oamenilor care locuiesc în zona de influenţă dăunătoare a lor.

(3) Se permite crearea şi operarea mijloacelor de telecomunicaţii pe teritoriul ariilor naturale protejate de stat (rezervaţii naturale) numai în baza raportului expertizei ecologice privind lipsa influenţei dăunătoare a acestora asupra naturii.

(4) Instalarea reţelelor de telecomunicaţii pe orice proprietate nu modifică dreptul de proprietate asupra reţelelor de telecomunicaţii şi asupra proprietăţii pe care sînt instalate.

(5) Modul de utilizare a terenurilor, obiectelor şi de executare a lucrărilor se stabileşte de întreprinderea de telecomunicaţii de comun acord şi în bază de contract cu proprietarul funciar sau de obiecte. Totodată, întreprinderea de telecomunicaţii îşi asumă responsabilitatea pentru amenajarea aspectului exterior al terenurilor, obiectelor şi traseelor, precum şi pentru compensarea echivalentă a pagubelor cauzate în procesul instalării reţelelor de telecomunicaţii.

(6) Executarea lucrărilor de telecomunicaţii fără acordul proprietarului funciar şi de obiecte se permite numai în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti.

(7) Pretenţiile privind încălcarea contractului sau recuperarea pagubelor sînt înaintate spre soluţionare instanţei judecătoreşti în termen de cel mult un an de la data finisării lucrării.

 

Art. 19. - (1) Serviciile de telecomunicaţii sînt prestate de către operatori.

(2) Operatorii prestează servicii de telecomunicaţii conform licenţei eliberate de agenţie şi poartă răspundere faţă de clienţi potrivit raporturilor contractuale.

(3) Operatorii naţionali sînt obligaţi să presteze serviciile de telecomunicaţii de bază conform regulamentelor telecomunicaţiilor care vor fi aduse la cunoştinţa clienţilor.

(4) Serviciile de telecomunicaţii pot fi prestate de operatori în condiţii de competiţie, reglementate prin acordarea de licenţe în conformitate cu strategia de dezvoltare a telecomunicaţiilor şi informaticii, aprobată de minister.

[Art.19 modificat prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

[Art.19 (13) modificat prin Legea nr.195-XIV din 12.11.98]

 

Art. 20. - Operatorii de telecomunicaţii sînt obligaţi să asigure:

a) accesul necondiţionat al tuturor utilizatorilor la serviciile de telecomunicaţii respective, dacă aceştia se află în zona de activitate corespunzătoare şi operatorul dispune de echipamente autorizate de către minister;

b) calitatea serviciilor prestate;

c) conexiunea cu alte reţele de telecomunicaţii conform condiţiilor specificate în licenţă;

d) securitatea utilizatorilor şi a personalului care exploatează reţelele de telecomunicaţii respective.

 

Art.201. - Întreprinderile şi operatorii de telecomunicaţii, indiferent de tipul de proprietate, sînt obligaţi:

a) să prezinte, în condiţiile legii, organelor împuternicite care exercită activitate operativă de investigaţii informaţii despre utilizatorii serviciilor de telecomunicaţii şi despre serviciile de telecomunicaţii prestate acestora, precum şi alte informaţii necesare pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin conform legii;

b) să permită, inclusiv din punct de vedere tehnic, organelor împuternicite să înfăptuiască, în condiţiile legii, măsurile operative de investigaţii;

c) să asigure îndeplinirea cerinţelor, stabilite de către agenţie în coordonare cu organele care exercită activitatea operativă de investigaţii, faţă de reţelele şi mijloacele de telecomunicaţii pentru înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii;

d) să întreprindă acţiuni pentru neadmiterea divulgării conţinutului, metodelor şi tacticii măsurilor operative de investigaţii înfăptuite de organele împuternicite.

[Art.201 introdus prin Legea nr.388-XVI din 08.12.2006, în vigoare 29.12.2006]   

 

Art. 21. - Serviciile de telecomunicaţii se prestează contra plată conform tarifelor, inclusiv cu plată în avans. Tarifele trebuie să fie nediscriminatorii, rezonabile şi stabilite în baza costurilor de prestaţii şi să ofere tuturor locuitorilor republicii posibilitatea de asigurare cu servicii de telecomunicaţii.

 

Art. 22. - (1) Tarifele pentru serviciile de telecomunicaţii şi informatică publice se stabilesc în conformitate cu Regulamentul cu privire la tarife, elaborat de agenţie şi aprobat de Guvern.

(2) Tarifele, modul şi condiţiile de prestare a serviciilor de telecomunicaţii sînt făcute publice.

[Art.22 modificat prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.221. - (1) Reţelele speciale de telecomunicaţii se creează şi funcţionează pentru asigurarea necesităţilor autorităţii publice, apărării, securităţii naţionale şi menţinerii ordinii publice în cadrul sistemelor speciale de telecomunicaţii ale Republicii Moldova. Regulamentul cu privire la sistemele speciale de telecomunicaţii ale Republicii Moldova se aprobă de Guvern.

(2) Crearea şi funcţionarea reţelelor speciale de telecomunicaţii se asigură de către organele împuternicite prin lege.

(3) Canalele reţelelor de telecomunicaţii publice şi departamentale pentru necesităţile reţelelor speciale de telecomunicaţii se oferă pe bază contractuală, în modul stabilit de legislaţie.

(4) Operatorii de telecomunicaţii sînt obligaţi să asigure oferirea prioritară a canalelor de telecomunicaţii pentru necesităţile reţelelor speciale de telecomunicaţii şi să întreprindă măsuri urgente pentru restabilirea lor în caz de defectare.

[Art.221 introdus prin Legea nr.388-XVI din 08.12.2006, în vigoare 29.12.2006]   

 

Capitolul IV

LICENŢE

Art.23 - (1) Elaborarea, crearea, exploatarea şi întreţinerea reţelelor de telecomunicaţii şi informatică se efectuează de către persoane juridice din Republica Moldova.

(2) Prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică se efectuează în bază de licenţă, eliberată de agenţie persoanelor juridice din Republica Moldova.

 

Art.24. - (1) Agenţia eliberează licenţe pentru genurile de activitate din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, prevăzute în Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind licenţierea unor genuri de activitate.

(2) Agenţia eliberează două tipuri de licenţe:

a) licenţă tehnică - se eliberează persoanelor juridice şi legalizează utilizarea staţiilor şi reţelelor de radio şi televiziune prin eter şi prin cablu conform parametrilor prevăzuţi;

b) licenţă pe gen de activitate - se eliberează persoanelor juridice pentru un anumit gen de activitate în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii.

(3) Modul şi condiţiile de eliberare, modificare, reînnoire, suspendare şi retragere a licenţelor, eliberarea copiilor şi duplicatelor de pe acestea se stabilesc de Regulamentul privind eliberarea licenţelor în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale art.5, 8 şi 9 alin.(1), art.18, art.22 alin.(6), (7), (8) şi art.23 din Legea privind licenţierea unor genuri de activitate, aprobat de agenţie şi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Art.25 - (1) Licenţele eliberate de agenţie sînt valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Agenţia poate impune anumite condiţii pentru unele regiuni, oraşe, sate sau reţele de telecomunicaţii.

(2) Licenţa se eliberează pentru un anumit tip de servicii de telecomunicaţii sau informatică.

(3) Licenţele se eliberează de agenţie prin încredinţare directă sau prin concurs, contra plată.

 

Art.26. - (1) Instalarea, exploatarea şi întreţinerea sistemelor de radiodifuziune şi televiziune prin cablu şi prin eter fac obiectul licenţei tehnice.

(2) Orice persoană poate utiliza frecvenţele radio pentru scopuri civile în baza licenţei eliberate de agenţie sau în baza autorizaţiei de utilizare a echipamentelor de radiocomunicaţii, eliberate de Inspectoratul de Stat al Comunicaţiilor, în cazul cînd eliberarea licenţei nu este prevăzută.

 

Art.27. - Refuzul de a elibera licenţa va fi argumentat. Solicitantul căruia i s-a refuzat acordarea licenţei se poate adresa, în termen de 6 luni din data primirii refuzului, instanţei judecătoreşti competente.

 

Art.28. - (1) Licenţa se eliberează unei anumite persoane şi nu este transmisibilă.

(2) Titularul de licenţă este obligat să îndeplinească condiţiile licenţei, să achite regulat plăţile de reglementare, să pună la dispoziţia agenţiei datele statistice, alte documente şi informaţii, stipulate la art.10 alin.(1) lit.f) şi lit.g) din prezenta lege, iar operatorii dominanţi pe piaţă sînt obligaţi să prezinte şi documentele pentru aprobarea tarifelor. Tarifele aprobate vor fi făcute publice de către titularul licenţei cu cel puţin 15 zile înainte de punerea lor în aplicare.

(3) În cazul în care titularul de licenţă încalcă condiţiile licenţei şi/sau prevederile legilor şi/sau altor acte normative din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, agenţia emite o decizie executorie privind încetarea încălcării şi/sau luarea unor măsuri de lichidare a consecinţelor ei. Titularul de licenţă poate ataca decizia agenţiei în instanţa de contencios administrativ. Intentarea acţiunii nu suspendă executarea deciziei agenţiei pe perioada examinării ei în instanţa judecătorească, cu excepţia cazului cînd instanţa decide altfel.

 

Art.29. - (1) Licenţa tehnică se acordă pentru perioada de valabilitate a licenţei de emisie.

(2) Licenţa generală se acordă pentru o perioadă de 5 ani, iar cea individuală pentru o perioadă de cel mult 15 ani, cu drept de reînnoire.

 

Art.30. - Licenţa poate fi suspendată sau retrasă, parţial sau total, de către agenţie în cazul în care titularul ei încalcă condiţiile prevăzute în licenţă sau prevederile legale şi cele reglementare.

 

Art.31. - (1) Agenţia asigură informarea publicului privind modul de plată pentru eliberarea licenţelor individuale.

(2) Agenţia publică informaţie privind licenţele eliberate, procesul de tender pentru licenţele individuale şi date statistice referitoare la licenţe.

[Cap.IV (art.23-31) introdus prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001 celelalte art. renumerotate]

[Cap.IV (art.23-31) exclus prin Legea nr.340-XV din 06.07.2001 celelalte art. renumerotate]

[Cap.IV modificat prin Legea nr.842-XIV din 25.02.2000]

[Cap.IV modificat prin Legea nr.1009-XIII din 22.10.96]

 

Capitolul V

PREVEDERI SPECIALE PENTRU RADIOCOMUNICAŢII

Art.32. - Spectrul de frecvenţe radio este patrimoniu naţional.

 

Art.33. - Spectrul naţional de frecvenţe radio este gestionat de Comisia de stat pentru frecvenţe radio, subordonată Guvernului. Comisia acţionează conform Regulamentului Comisiei de stat pentru frecvenţe radio, aprobat de către Guvern.

 

Art.34. - Comisia de stat pentru frecvenţe radio elaborează şi promovează politica de stat privind distribuirea şi utilizarea spectrului de frecvenţe radio şi poziţiilor orbitelor geostaţionare.

 

Art.35. - Comisia de stat pentru frecvenţe radio aprobă Tabelul Naţional al benzilor de frecvenţe radio pentru necesităţile civile, de apărare şi de securitate, precum şi modul de repartizare a frecvenţelor în benzile de utilizare comune.

 

Art.36. - (1) Benzile de frecvenţe radio preconizate pentru scopuri civile sînt atribuite de minister. Frecvenţele radio pentru scopuri civile sînt planificate şi coordonate de către Inspectoratul de Stat al Comunicaţiilor.

(2) Plata pentru frecvenţa radio acordată se achită Inspectoratului de Stat al Comunicaţiilor conform tarifelor în vigoare aprobate de minister.

[Art.36 în redacţia Legii nr.745-XV din 21.12.2001]

[Art.36 în redacţia Legii nr.842-XIV din 25.02.2000]

 

Art.37. - Refuzul de acordare a licenţelor pentru elaborarea, fabricarea, exploatarea, întreţinerea şi utilizarea staţiilor şi echipamentelor de emisie şi pentru prestarea de servicii de radiocomunicaţii va fi justificat, dacă:

a) nu există frecvenţe disponibile;

b) nu se respectă cerinţele de compatibilitate electromagnetică;

c) radiofrecvenţele cerute nu corespund benzilor de frecvenţe pentru aceste scopuri;

d) în caz de neconformitate a obiectului licenţei cu actele normative sau condiţiile tehnice.

[Art.37 modificat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

 

Art.38. - (1) Echipamentele emiţătoare de frecvenţe radio sînt fabricate, procurate, exploatate şi întreţinute în corespundere cu regulamentele telecomunicaţiilor.

(2) Se interzice exploatarea mijloacelor radioelectronice care nu corespund normelor de emisie radioelectronică sau provoacă perturbaţii în funcţionarea echipamentelor şi reţelelor de telecomunicaţii.

(3) Se interzice instalarea şi/sau utilizarea staţiilor de radiocomunicaţii, inclusiv a antenelor de emisie, fără coordonarea instalării cu Inspectoratul de Stat al Comunicaţiilor şi fără obţinerea din partea acestuia a autorizaţiei pentru utilizare.

[Art.38 completat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

 

Art.39. - (1) Autoritatea de stat împuternicită să exercite pe teritoriul Republicii Moldova controlul asupra mijloacelor radioelectronice, ce emit unde electromagnetice şi sînt preconizate pentru scopuri civile, precum şi controlul prezenţei mărcilor şi certificatelor de conformitate a echipamentelor şi cablurilor din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, este Inspectoratul de Stat al Comunicaţiilor.

(2) Inspectoratul de Stat al Comunicaţiilor efectuează contra plată planificarea, coordonarea, inclusiv la nivel internaţional, gestionarea, monitorizarea frecvenţelor radio preconizate pentru scopuri civile, coordonarea instalării şi monitorizarea pe teritoriul Republicii Moldova a echipamentelor, ce emit unde electromagnetice şi sînt preconizate pentru scopuri civile.

(3) Inspectoratul de Stat al Comunicaţiilor este în drept să exercite, în limitele competenţei sale, controlul respectării legislaţiei în domeniul comunicaţiilor, să aibă acces la documentaţia ce ţine de activitatea în acest domeniu, în modul stabilit de legislaţie.

[Art.39 modificat prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

[Art.39 în redacţia Legii nr.842-XIV din 25.02.2000]

[Art.39 (33) în redacţia Legii nr.195-XIV din 12.11.98]

 

Capitolul VI

RESPONSABILITĂŢI

Art.40. - Persoanele fizice şi juridice care încalcă prevederile prezentei legi poartă răspundere administrativă, materială sau penală conform legislaţiei.

 

Capitolul VII

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Art. 41. - Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.

 

Art. 42. - Guvernul, în termen de o lună:

- va pune actele sale normative în concordanţă cu legea nominalizată;

- va aproba Regulamentul cu privire la tarife al Ministerului Comunicaţiilor şi Informaticii şi va asigura publicitatea tarifelor;

- va aproba Regulamentul Comisiei de stat pentru frecvenţe radio.

 

Art. 43. - Provizoriu, pînă la 31 decembrie 2003, se menţine dreptul exclusiv al Societăţii pe Acţiuni "Moldtelecom" de a presta servicii de telefonie fixă interurbană şi internaţională, de terminaţie a traficului internaţional în reţeaua de telecomunicaţii publică comutată şi prin apel internaţional reversat (call back), cu excepţia telefoniei în baza protocolului Internet (telefonia I.P.) cu apelul din Republica Moldova şi a serviciilor personale prin satelit (S-PCS).

[Art.43 în redacţia Legii nr.1134-XV din 14.06.2002]

[Art.43 introdus prin Legea nr.745-XV din 21.12.2001]

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIPetru LUCINSCHI

Chişinău, 7 iulie 1995.
Nr.520-XIII.