HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
      cu privire la aprobarea Regulamentului Comisiei republicane
      pentru negocieri colective şi Regulamentului-model privind
    organizarea şi funcţionarea comisiilor ramurale şi teritoriale
                   pentru negocieri şi dialog social

                        Nr.675  din  11.07.2000

       Monitorul Oficial al R.Moldova nr.84-87/760 din 21.07.2000

                                * * *
    Abrogat: 12.10.2007
    Hotărîrea Guvernului nr.1098 din 09.10.2007

    În scopul realizării  Concepţiei  pentru dezvoltarea  sistemului  de
dialog  social şi dinamizării dialogului la nivel ramural şi teritorial,
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă:
    Regulamentul  Comisiei republicane pentru negocieri colective (anexa
nr.1).
    Regulamentul-model  privind  organizarea şi funcţionarea  comisiilor
ramurale şi teritoriale pentru negocieri şi dialog social (anexa nr.2).
    2. Ministerele,  departamentele, autorităţile administraţiei publice
locale vor sprijini pe toate căile activitatea comisiilor sus-menţionate.
    3. Se abrogă:
    Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.567 din 1 august 1994 "Cu
privire   la   aprobarea  Regulamentului  Comisiei  republicane   pentru
negocieri colective" (Monitorul Oficial, 1994, nr.8, art.18);
    Hotărîrea Guvernului  Republicii  Moldova nr.572 din 14 august  1995
"Pentru   aprobarea  Regulamentului  Comisiei  teritoriale   tripartite"
(Monitorul Oficial, 1995, nr.59-60, art.467).

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                       Dumitru BRAGHIŞ

    Contrasemnată:
    Ministrul muncii, protecţiei 
    sociale şi familiei                         Valerian Revenco
    Ministrul justiţiei Valeria Şterbeţ

    Chişinău, 11 iulie 2000.
    Nr. 675.

                                                        Anexa nr.1
                                                Aprobat
                                       prin Hotărîrea Guvernului
                                       Republicii Moldova nr. 675
                                           din 11 iulie 2000

                        R E G U L A M E N T U L
            Comisiei republicane pentru negocieri colective

                        I. Dispoziţii generale

    1. Comisia republicană  pentru negocieri colective (în continuare  -
Comisia)  este  creată  în  conformitate cu  Legea  nr.1303-XII  din  25
februarie  1993 privind contractul colectiv de muncă. Comisia reprezintă
un       organ       al      parteneriatului      social       tripartit
(Guvernul-Patronatul-Sindicatele)  în domeniul social-economic, inclusiv
în  sfera medierii eventualelor situaţii conflictuale dintre  partenerii
sociali.
    2. Obiectul de   activitate   al   Comisiei   cuprinde:   cooperarea
tripartită   în   problemele  muncii  şi  social-economice,   examinarea
proiectelor şi propunerilor ce vizează reformele economice şi asigurarea
concilierii  civice,  soluţionarea  conflictelor colective de  muncă  la
nivel  naţional,  eficientizarea sistemului de negocieri şi  parteneriat
social.
    3. Comisia se formează pe principii de paritate. În componenţa ei se
includ   reprezentanţi  ai  Guvernului,  patronatelor  şi  sindicatelor,
recunoscute drept reprezentative la nivel naţional.
    4. Componenţa  nominală  a  Comisiei şi modificările la  aceasta  se
aprobă  prin  decretul Preşedintelui Republicii Moldova, la  propunerile
partenerilor sociali.
    5. Comisia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile
Constituţiei,  Legii privind contractul colectiv de muncă, Legii  pentru
soluţionarea  conflictelor colective de muncă, decretelor  Preşedintelui
Republicii  Moldova,  normelor  dreptului internaţional  în  vigoare  pe
teritoriul  ţării,  altor  acte normative şi  cu  Regulamentul  Comisiei
republicane   pentru   negocieri   colective  (denumit   în   continuare
Regulamentul).

                       II. Atribuţiile Comisiei

    6. Comisia are următoarele atribuţii:
    armonizează interesele:  naţional,  promovat  de către  factorii  de
decizie  ai ministerelor şi departamentelor, care reprezintă Guvernul în
Comisie,  şi ale patronilor şi salariaţilor, susţinute de către  părţile
Patronatului  şi  Sindicatelor  în procesul elaborării  principiilor  de
reglementare a relaţiilor de muncă şi social-economice;
    derulează negocierile    colective,   elaborează,   promovează    şi
contribuie   operativ  la  încheierea  contractului  colectiv  la  nivel
naţional,  analizează mersul realizării lui şi propune măsurile necesare
pentru   asigurarea   îndeplinirii  clauzelor  acestuia,  participă   la
soluţionarea divergenţelor şi conflictelor colective de muncă şi mediază
anumite situaţii conflictuale;
    depistează la  nivel  naţional motivele care au generat situaţii  de
conflict  în  relaţiile  de muncă, organizează pregătirea  şi  expertiza
propunerilor,   menite  să  prevină  tensiunile  sociale  şi  situaţiile
conflctuale;
    la apariţia divergenţelor    între   partenerii   sociali,   discută
proiectele  de  acte  normative  în domeniul legislaţiei  muncii  şi  al
relaţiilor social-economice ce decurg din ea, şi elaborează propuneri de
perfecţionare  a  acestor  acte, în scopul  identificării  unor  soluţii
reciproc acceptabile;
    analizează evoluţia  nivelului  de trai al populaţiei, a  asistenţei
sociale  şi salarizării reale şi gradul de utilizare a forţei de  muncă,
stabileşte  corelaţia  dintre  nivelul  salariului  (pensiei)  minim  şi
valoarea   bugetului   minim   de  consum  comparativ   cu   prevederile
contractului   colectiv   la  nivel  naţional,   înaintînd   propunerile
respective Guvernului;
    oferă comisiilor  tripartite  asistenţa  necesară  în  reglementarea
divergenţelor  ce apar la încheierea contractelor colective de muncă  la
nivel ramural şi teritorial;
    examinează şi prezintă Guvernului propuneri privind chestiunile care
se  cer formulate în rapoartele ce urmează a fi prezentate  Organizaţiei
Internaţionale a Muncii (în continuare - O.I.M.), conform articolului 22
din  Statutul  Organizaţiei  Internaţionale a Muncii, precum  şi  pentru
ratificarea şi denunţarea convenţiilor acesteia;
    urmăreşte îndeplinirea   angajamentelor  asumate  prin   ratificarea
Convenţiei  O.I.M.  nr.98  privind aplicarea principiilor  dreptului  la
organizaţie  şi purtarea tratativelor colective şi ale Convenţiei O.I.M.
nr.144  privitoare la consultările tripartite pentru aplicarea  normelor
internaţionale ale muncii;
    examinează proiectul contractului colectiv de muncă, care urmează să
fie  încheiat  între  Guvern, patronate şi sindicate, pentru  a  promova
aplicarea  standardelor  internaţionale în domeniul  muncii,  ratificate
conform prevederilor legale;
    studiază experienţa    internaţională,   participă   la    acţiunile
organizaţiilor  de  peste  hotare  vizînd  sfera  relaţiilor  de  muncă,
dialogul şi parteneriatul social;
    participă la  conferinţe,  seminare,  consfătuiri, mese  rotunde  şi
organizează asemenea acţiuni pe problemele ce ţin de competenţa sa;
    adoptă planurile sale de lucru;
    elaborează propuneri  privind modificarea şi completarea prezentului
Regulament şi adoptă regulamentul secretariatului Comisiei.
    Comisia poate  îndeplini şi alte atribuţii în domeniul muncii şi  al
relaţiilor social-economice, în condiţiile legii.

                       III. Drepturile Comisiei

    7. Pentru realizarea  atribuţiilor  ce i s-au dat în seamă,  Comisia
este în drept:
    să-şi coordoneze    cu   Guvernul,   patronatele   şi    sindicatele
iniţiativele  ce  vizează domeniul muncii,  relaţiile  social-economice,
precum şi cele privind promovarea dialogului şi parteneriatului social;
    să coordoneze  elaborarea  şi  realizarea contractului  colectiv  la
nivel  naţional,  măsurile de reglementare a conflictelor  colective  de
muncă  şi, în cazurile necesare, să antreneze în această activitate,  pe
baze   obşteşti,  conducători  şi  specialişti  din  organele   centrale
ramurale,  din  alte  structuri de stat şi  ale  administraţiei  publice
locale,  ale patronatelor şi sindicatelor, precum şi patroni şi  experţi
independenţi;
    să ia în discuţie proiectele de acte legislative şi normative vizînd
problemele  muncii şi social-economice, la coordonarea cărora partenerii
sociali nu au ajuns la consens;
    să adopte decizii  cu caracter de recomandări în chestiunile pe care
autorităţile  administraţiei de stat, patronatele şi sindicatele trebuie
să le examineze în mod obligatoriu;
    să ceară şi să primească de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale
şi  Familiei,  Departamentul  Analize Statistice  şi  Sociologice,  alte
ministere  şi  departamente,  precum  şi de la  sindicate  şi  patronate
informaţii  despre situaţia social-economică pe ţără sau din cadrul unor
unităţi    administrativ-teritoriale,   necesare   pentru   întreţinerea
dialogului  social,  asigurarea  încheierii  contractelor  colective  şi
promovarea realizării lor;
    să pună în dezbatere   chestiunile   formulate   de   patronate   şi
sindicate, care nu sînt reprezentate în Comisie;
    să stabilească  relaţii cu structuri şi organisme internaţionale  în
domeniul relaţiilor de muncă şi al parteneriatului social;
    să recomande   suspendarea   sau   anularea   deciziilor   organelor
administraţiei  de  stat,  patronatelor şi  sindicatelor,  inclusiv  ale
întreprinderilor,  instituţiilor  şi  organizaţiilor cu orice  forme  de
proprietate,  în  cazurile  cînd acestea creează sau  pot  crea  premise
pentru   transformarea  litigiilor  de  muncă  colective  în  conflicte,
confruntări şi acţiuni de protest;
    să prezinte propuneri   referitoare  la  tragerea  la   răspunderea,
prevăzută  de  legislaţia  în  vigoare,  a  persoanelor  cu  funcţii  de
răspundere,  care nu au îndeplinit prevederile contractului colectiv  la
nivel naţional.

           IV. Structura şi organizarea activităţii Comisiei

    8. Avînd o structură  tripartită,  Comisia include în componenţa  sa
cîte  10  membri  şi 10 membri supleanţi, propuşi  de  fiecare  partener
social - Guvern, Patronate şi Sindicate.
    9. Comisia îşi  desfăşoară activitatea în conformitate cu planul său
de lucru, prevederile Contractului colectiv la nivel naţional în vigoare
şi    ale   prezentului   Regulament,   prevalîn-du-se,   totodată,   de
comandamentele  operativităţii ce se impun la soluţionarea  chestiunilor
apărute.
    10. Dirijarea  activităţii Comisiei şi coordonarea problemelor  care
urmează  să  fie  examinate în şedinţă este efectuată  de  Consiliul  ei
permanent  (denumit în continuare Consiliul), în componenţa căruia intră
coordonatorul  principal al Comisiei, cîte doi reprezentanţi din  partea
sindicatelor şi patronatelor şi secretarul Comisiei.
    Coordonator principal  al Comisiei este numit viceprim-ministrul  pe
probleme sociale.
 [Pct.10 modificat prin Hot. Guv. nr.1130 din 23.10.2001]

    11. Obiectivul  primordial  al Consiliului este sporirea  eficienţei
tripartitismului la nivel naţional şi exercitarea următoarelor funcţii:
    aprobarea proiectelor planurilor de lucru, agendelor şedinţelor şi a
programelor anumitor măsuri ale Comisiei;
    elaborarea deciziilor    şi    propunerilor   privind    coordonarea
participării   la   măsurile   O.I.M.  şi  la  alte   acţiuni   similare
internaţionale;
    deliberarea prealabilă  a unor chestiuni, pregătite de grupurile  de
lucru spre examinare la şedinţele Comisiei;
    convocarea, după  caz,  a şedinţelor extraordinare  şi  soluţionarea
chestiunilor organizatorice vizînd pregătirea şedinţelor Comisiei;
    controlul asupra    realizării   prevederilor   Concepţiei    pentru
dezvoltarea sistemului de dialog social.
 [Pct.11 completat prin Hot. Guv. nr.537 din 03.05.2002]

    12. Forma de  bază  a activităţii Comisiei este lucrul  în  şedinţă.
Participarea membrilor la şedinţă este obligatorie.
    Membrul supleant  al Comisiei poate participa la şedinţe fără  drept
de vot, iar în cazul absenţei membrului plenipotenţiar, în baza deciziei
coordonatorului părţii respective declarate înainte de şedinţă, el poate
fi împuternicit să ia parte la lucrările ei cu drept de vot deliberativ.
    13. Şedinţele Comisiei se convoacă după necesităţi, însă cel puţin o
dată la două luni.
    Decizia de întrunire  a Comisiei ţine de competenţa  coordonatorului
ei principal.
    La şedinţele   Comisiei  funcţiile  prezidiului  sînt   încredinţate
Consiliului ei.
    Şedinţele extraordinare  se  convoacă  la  propunerea  uneia  dintre
părţile Comisiei sau a unei pătrimi din membri.
    14. Proiectele  actelor normative, alte materiale (nota informativă,
proiectul  deciziei Comisiei şi propunerile privind listele invitaţilor)
referitoare  la chestiunile pasibile de examinare în Comisie se prezintă
în  secretariatul  Comisiei, vizate în modul stabilit, cu cel  puţin  10
zile pînă la data şedinţei.
    15. Proiectul  ordinii  de  zi a şedinţei  Comisiei  şi  materialele
privind  chestiunile  vizate se expediază membrilor Comisiei cu  2  zile
înainte de data şedinţei.
    Despre convocarea  şedinţelor  extraordinare membrii  Comisiei  sînt
înştiinţaţi   prin  telefonogramă,  iar  materialele  respective  li  se
înmînează înainte de şedinţă.
    16. Şedinţa Comisiei  este deliberativă dacă la ea asistă cel  puţin
2/3  din  membri  şi/sau membrii ei supleanţi, care  reprezintă  părţile
respective.
    17. Membrii Comisiei   şi  ceilalţi  participanţi  la  şedinţă   iau
cuvîntul numai după ce au obţinut acordul preşedintelui şedinţei şi după
ce s-au prezentat asistenţei.
    18. Amendamentele  esenţiale  la  proiectele de  acte  normative  şi
deciziile Comisiei se iau în dezbatere conform succesiunii depunerii lor
în scris la prezidiul şedinţei.
    19. Deciziile  privind  chestiunile  deliberate se  adoptă  în  baza
consensului, exprimat cu 2/3 din voturile fiecărei părţi a Comisiei.
    20. Membrii Comisiei,  care nu sînt de acord cu decizia adoptată, au
dreptul  la  consemnarea  opiniei  lor  printr-o  menţiune  separată  în
procesul-verbal al şedinţei respective.
    21. Deciziile   adoptate  sînt  obligatorii  pentru  părţi.  Ele  se
expediază părţilor şi executorilor în termen de 3 zile.
    22. Pentru elaborarea  şi  adoptarea contractului colectiv la  nivel
naţional,  analiza  şi controlul îndeplinirii lui, propunerea  măsurilor
necesare  realizării  întocmai  a  prevederilor lui,  precum  şi  pentru
pregătirea  chestiunilor spre examinare în şedinţa sa, Comisia îşi poate
forma grupuri tripartite de lucru, permanente şi provizorii.
    Grupurile de  lucru  se  vor forma, de  regulă,  din  reprezentanţii
părţilor  Comisiei (membri şi membri supleanţi), iar în unele cazuri  în
componenţa  lor vor fi incluşi pe baze obşteşti şi funcţionari de  stat,
factori  de decizie, specialişti şi angajaţi ai patronatelor, savanţi şi
experţi independenţi.
    Controlul asupra   executării   deciziilor  Comisiei   îl   exercită
grupurile de lucru, care au pregătit chestiunea în cauză spre examinare.
    Executorii deciziei  Comisiei  prezintă secretariatului Comisiei  în
termenul fixat o informaţie despre rezultatele îndeplinirii acesteia, pe
care  o vor aduce la cunoştinţa membrilor Comisiei în cadrul  următoarei
şedinţe.
    23. Activitatea  Comisiei  este bazată pe principiile libertăţii  de
opinie şi transparenţei.
    24. Procesul-verbal (extrasul) al şedinţei Comisiei se întocmeşte de
către  secretariatul  Comisiei şi se legalizează în termen de 5 zile  de
către  coordonatorul  principal  (coordonatorul părţii Comisiei  care  a
prezidat şedinţa) şi secretarul Comisiei şi se expediază părţilor.

                V. Statutul coordonatorilor, membrilor
                      şi secretariatului Comisiei

    25. Coordonatorul principal al Comisiei:
    organizează şi  dirijează activitatea Comisiei şi a  secretariatului
ei,  orientînd-o preponderent spre îndeplinirea Contractului colectiv la
nivel   naţional,   a  planurilor  de  lucru  şi  deciziilor   acesteia,
respectarea exactă a cerinţelor prezentului Regulament şi regulamentului
secretariatului Comisiei;
    prezidează şedinţele  Comisiei, susţinînd dialogul şi  interacţiunea
eficientă   a   părţilor  Comisiei  pentru  atingerea   consensului   în
chestiunile abordate;
    informează sistematic  Comisia despre activitatea Guvernului  pentru
soluţionarea  problemelor  social-economice şi  respectarea  legislaţiei
muncii,  notificînd,  totodată, Guvernului şi  Preşedintelui  Republicii
Moldova acţiunile Comisiei;
    invită, dacă    este   necesar,   reprezentanţi   ai   autorităţilor
administraţiei  publice, savanţi şi experţi independenţi să participe la
acţiunile Comisiei;
    organizează,   după  caz,  consultări  în  chestiunile  ce  ţin   de
competenţa Comisiei;
    reprezintă Comisia  în  relaţiile cu terţii şi este  responsabil  de
chestiunile,  date  în  seama Comisiei, privind  vizitele  oficiale  ale
reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale şi ai altor state.
    26. Coordonatorul  principal al Comisiei nu intervine în activitatea
operativă a părţilor Comisiei şi nu participă la votare.
    27. Coordonatorii   părţilor   Comisiei  îşi  aduc  contribuţia   la
dezvoltarea  dialogului  şi parteneriatului tripartit,  la  consolidarea
eforturilor   partenerilor   sociali  în  soluţionarea  problemelor   de
actualitate.    Ei   sînt   responsabili   de   eficienţa    activităţii
reprezentanţilor părţii, dirijate de fiecare din ele.
    În absenţa coordonatorului  principal al Comisiei, şedinţa  Comisiei
este   prezidată   de  unul  dintre  coordonatorii  părţilor,  în   baza
înţelegerii acestora.
    În cazul cînd  participarea  unui coordonator la lucrările  Comisiei
este  imposibilă, acesta îşi va delega temporar funcţiile de coordonator
unui  membru  al  Comisiei ce reprezintă partea  respectivă,  comunicînd
Consiliului decizia luată.
    Coordonatorii  din  partea  Federaţiei Generale  a  Sindicatelor  şi
Confederaţiei  Naţionale  a  Patronatului  sînt în drept  să  asiste  la
şedinţele   Guvernului,  în  cadrul  cărora  se  examinează   problemele
social-economice şi cele vizînd domeniul muncii.
    28. Membrul şi membrul supleant al Comisiei sînt în drept:
    să solicite organelor   administraţiei  de  stat,  patronatelor   şi
sindicatelor  şi să primească în termenele stabilite de lege  informaţii
şi înscrisuri despre chestiunile abordate;
    să ia cunoştinţă  pe teren de acte normative, documente juridice  şi
de materiale informative, după caz.
    29. În cazul  eliberării  din  serviciu a  membrului  sau  membrului
supleant  al Comisiei, statutul acestuia în cadrul Comisiei devine caduc
din chiar data eliberării din funcţie, cu excepţia avansării lui într-un
post, care ţine de competenţa partenerului social în cauză.
    30. Comisia îşi  formează  secretariatul  tripartit, în  care  fiece
partener  social  îşi  cooptează cîte doi  reprezentanţi,  desemnaţi  de
coordonatorii părţilor.
    Secretariatul tripartit exercită următoarele funcţii:
    sintetizarea  în  procese-verbale  a  dezbaterilor  în  şedinţă  ale
Comisiei  şi ale grupurilor de lucru, precum şi ţinerea altor lucrări de
secretariat;
    pregătirea adecvată  a şedinţei Comisiei şi grupurilor ei de  lucru,
executarea    dispoziţiilor    coordonatorului   principal,    membrilor
Consiliului şi conducătorilor grupurilor de lucru ale Comisiei;
    întreţinerea  relaţiilor Comisiei şi structurilor ei cu autorităţile
administraţiei  publice  centrale  şi locale, Confederaţia  Naţională  a
Patronatului,  Federaţia Generală a Sindicatelor şi alte organizaţii ale
patronilor şi salariaţilor;
    asigurarea transparenţei activităţii Comisiei în mass-media.
    Conducătorul  secretariatului  este secretarul Comisiei. Funcţia  de
secretar  al Comisiei este incompatibilă cu cea de membru sau de  membru
supleant al Comisiei.
    Secretariatul    Comisiei   îşi   derulează   activitatea    conform
prevederilor    prezentului    Regulament    şi    ale    regulamentului
secretariatului Comisiei.
    31. Membrii Comisiei,    membrii    ei    supleanţi    şi    membrii
secretariatului  Comisiei dispun de legitimaţii, eliberate de Cancelaria
de Stat.

                  Vl. Asigurarea activităţii Comisiei

    32. Asigurarea  tehnico-materială  şi  asistenţa  organizaţională  a
activităţii Comisiei se pune în seama Cancelariei de Stat, Confederaţiei
Naţionale a Patronatului şi Federaţiei Generale a Sindicatelor.


                                                            Anexa nr.2
                                                      Aprobat
                                             prin Hotărîrea Guvernului
                                             Republicii Moldova nr. 675
                                                 din 11 iulie 2000

                          REGULAMENTUL-MODEL
            privind organizarea şi funcţionarea comisiilor
       ramurale şi teritoriale pentru negocieri şi dialog social

                        I. Dispoziţii generale

    1. Prezentul  Regulament-model  privind organizarea şi  funcţionarea
comisiilor ramurale şi teritoriale pentru negocieri şi dialog social (în
continuare  -  Regulamentul) este elaborat în conformitate cu  Hotărîrea
Guvernului  Republicii  Moldova nr.765 din 9 august 1999 "Cu privire  la
Planul  măsurilor organizatorice în vederea realizării Concepţiei pentru
dezvoltarea  sistemului  de  dialog  social" şi cu  pct.5  al  Hotărîrii
Guvernului  Republicii Moldova nr.1033 din 8 noiembrie 1999 "Cu  privire
la comisiile ramurale şi teritoriale pentru negocieri şi dialog social".
    2. Comisiile  ramurale  şi  teritoriale pentru negocieri  şi  dialog
social  (în  continuare  - comisiile) reprezintă organe  ale  dialogului
social   instituite  în  cadrul  ministerelor  şi  departamentelor,   în
consiliile  judeţene, consiliul municipal Chişinău şi Comitetul Executiv
al U.T.A. Găgăuzia (Gagauz-Yeri).
    3. Obiectul de   activitate   al  comisiilor   cuprinde   cooperarea
tripartită    în    domeniul   muncii   şi   soluţionării    problemelor
social-economice,  încheierea contractului colectiv de muncă,  aplanarea
litigiilor   colective   de  muncă  la  nivel  ramural  şi   teritorial,
eficientizarea dialogului social.
    4. Comisiile se formează pe principii de paritate în baza deciziilor
comune   ale  autorităţilor  publice  centrale  şi  locale   (ministere,
departamente,   alte   organe  de  specialitate,  consiliile   judeţene,
consiliul  municipal Chişinău, U.T.A. Găgăuzia), patronatelor, organelor
şi organizaţiilor sindicale din ramuri şi teritorii.
    5. Comisiile   îşi   desfăşoară  activitatea  în   conformitate   cu
prevederile legislaţiei în vigoare, actelor normative ale administraţiei
publice  centrale şi locale, regulamentelor proprii aprobate, precum  şi
cu prezentul Regulament.

                      II. Atribuţiile Comisiilor

    6. Comisiile au următoarele atribuţii:
    armonizează interesele: la nivel ramural şi teritorial, promovate de
către  factorii  de  decizie ai ministerelor  şi  departamentelor,  care
reprezintă  Guvernul  în  Comisii, şi ale  patronilor  şi  salariaţilor,
susţinute  de  către  părţile Patronatului şi Sindicatelor  în  procesul
elaborării  principiilor  de  reglementare  a  relaţiilor  de  muncă  şi
social-economice;
    elaborează, promovează   şi   contribuie  operativ   la   încheierea
contractului  colectiv la nivel ramural şi teritorial, analizează mersul
realizării   lui   şi  propune  măsurile  necesare   pentru   asigurarea
îndeplinirii clauzelor acestuia;
    examinează proiectele  şi  exercită  controlul  asupra  îndeplinirii
programelor  locale de utilizare a forţei de muncă, elaborează propuneri
privind utilizarea eficientă a forţei de muncă, crearea locurilor noi de
muncă  şi sporirea nivelului de ocupare a populaţiei, propune măsuri  de
combatere a şomajului;
    participă la soluţionarea divergenţelor şi conflictelor colective de
muncă  la  nivel  ramural şi teritorial,  analizează  cauzele  apariţiei
stărilor conflictuale şi elaborează propuneri de rezolvare a acestora;
    înaintează propuneri  privind asigurarea respectării drepturilor  şi
intereselor angajaţilor şi ale cetăţenilor din teritoriul respectiv;
    evidenţiază oportunitatea  iniţiativei legislative în problemele  cu
caracter social şi de muncă la nivel ramural şi teritorial şi elaborează
propuneri  care vor fi prezentate Comisiei republicane pentru  negocieri
colective,  Guvernului şi altor factori abilitaţi cu această  iniţiativă
conform legislaţiei în vigoare;
    soluţionează  alte  probleme din sfera de activitate a  ministerelor
sau  a  autorităţilor  din teritorii, asupra cărora  partenerii  sociali
convin să discute;
    adoptă planurile sale de lucru la nivel de ramură sau teritoriu;
    pune în discuţie mersul îndeplinirii contractelor colective de muncă
la nivel de unitate economică;
    elaborează propuneri  privind modificarea şi completarea prezentului
Regulament.
    Comisiile pot  îndeplini şi alte atribuţii în domeniul muncii şi  al
relaţiilor social-economice, în condiţiile legii.

                      III. Drepturile Comisiilor

    7. Pentru îndeplinirea  atribuţiilor ce le revin, comisiile la nivel
ramural sau teritorial sînt în drept:
    să coordoneze  elaborarea  şi  realizarea contractului  colectiv  la
nivel ramural sau teritorial;
    să depisteze  motivele  care  au  generat situaţii  de  conflict  în
raporturile de muncă, să formuleze propuneri pentru soluţionarea acestor
situaţii;
    să ia în discuţie proiectele de acte legislative şi normative vizînd
problemele  muncii şi social-economice, la coordonarea cărora partenerii
sociali nu au ajuns la consens;
    să solicite examinarea proiectelor bugetelor locale;
    să ceară şi să primească de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale
şi  Familiei,  Departamentul  Analize Statistice  şi  Sociologice,  alte
ministere     şi    departamente    sau    de    la    unele     unităţi
administrativ-teritoriale informaţii despre situaţia social-economică pe
ţară,   necesare  pentru  desfăşurarea  dialogului  social,   asigurarea
încheierii  contractelor (acordurilor) colecive şi promovarea realizării
lor;
    să recomande   suspendarea   sau   anularea   deciziilor   organelor
administraţiei  de  stat,  patronatelor şi  sindicatelor,  inclusiv  ale
întreprinderilor,  instituţiilor şi organizaţiilor, indiferent de  tipul
lor  de  proprietate şi forma organizaţional-juridică, în cazurile  cînd
acestea  creează sau pot crea premise pentru transformarea litigiilor de
muncă colective în conflicte, confruntări şi acţiuni de protest;
    să prezinte propuneri   referitoare  la  tragerea  la   răspunderea,
prevăzută  de  legislaţia  în  vigoare,  a  persoanelor  cu  funcţii  de
răspundere, care nu au îndeplinit prevederile contractelor (acordurilor)
colective la nivel ramural sau teritorial.

          IV. Structura şi organizarea activităţii comisiilor

    8. Avînd o structură  tripartită, comisiile includ în componenţa lor
cîte 5-7 membri propuşi de fiecare partener social.
    9. La nivelul ministerelor şi departamentelor, comisiile se formează
din reprezentanţi ai:
    ministerelor,   departamentelor,   numiţi  de  către  ministru   sau
directorul general;
    sindicatelor,  numiţi  de  organele  sindicale  de  ramură  şi  alte
organizaţii ale salariaţilor, după caz;
    patronatelor, numiţi de patronatele reprezentative la nivel naţional
şi  de ramură, şi ai altor organizaţii obşteşti preocupate de  chestiuni
economice şi sociale.
    10. La nivel teritorial, în comisii se includ reprezentanţi ai:
    autorităţilor  administraţiei publice locale şi altor structuri  ale
autorităţilor  publice centrale de specialitate, numiţi prin decizie  de
către  conducătorii  acestor  organe,  cu  consimţămîntul  prealabil  al
prefectului;
    sindicatelor,  numiţi de organele sindicale locale, care au  unităţi
în  teritoriu,  precum  şi de sindicatele reprezentative  din  unităţile
neafiliate federaţiilor sindicale;
    patronatelor,    numiţi   de   asociaţiile   patronale   teritoriale
reprezentative  şi/sau ai unităţilor economice neasociate cu un număr de
cel puţin 10 salariaţi.
    11. Funcţia de  preşedinte  al  comisiei  o exercită  -  în  comisia
ramurală  -  un  viceministru, vicedirector de  departament  din  ramura
respectivă,  iar  în comisia teritorială - vicepreşedintele  consiliului
judeţean,   un   vicepreşedinte  al  Consiliului   municipal   Chişinău,
viceguvernatorul U.T.A. Găgăuzia (Gagauz-Yeri).
    12. Membrii comisiilor  aleg  din  componenţa  sa  doi  adjuncţi  ai
preşedintelui comisiei şi un secretar al comisiei.
    13. Membrii comisiilor îşi exercită funcţiile pe baze obşteşti.
    14. Comisiile   îşi   desfăşoară  activitatea  în  conformitate   cu
planurile  sale de lucru, prevederile contractului colectiv la nivel  de
ramură   sau  teritoriu  în  vigoare  şi  ale  prezentului   Regulament,
prevalîndu-se, totodată, de comandamentele operativităţii ce se impun la
soluţionarea chestiunilor apărute.
    15. Şedinţele comisiilor se convoacă după necesităţi, însă cel puţin
o dată la două luni.
    Şedinţele extraordinare  se  convoacă  la  propunerea  uneia  dintre
părţile comisiilor sau a unei pătrimi din membri.
    Şedinţele comisiilor  sînt deliberative dacă la ele asistă cel puţin
2/3 din membrii care reprezintă părţile respective.
    Deciziile privind   chestiunile   deliberate  se  adoptă   în   baza
consensului,  exprimat  prin  majoritatea  voturilor  fiecărei  părţi  a
comisiei.
    Deciziile adoptate se expediază executorilor în termen de 3 zile.
    16. Pentru elaborarea  şi  adoptarea contractului colectiv la  nivel
ramural   sau   teritorial,  analiza  şi  controlul  îndeplinirii   lui,
formularea  măsurilor  necesare realizării întocmai a prevederilor  lui,
precum  şi pentru pregătirea chestiunilor spre examinare în şedinţa  sa,
comisiile  îşi  pot  forma grupuri tripartite de  lucru,  permanente  şi
provizorii, din reprezentanţii părţilor comisiilor.
    17. Coordonarea  metodologică,  asistenţa şi  consultările  necesare
activităţii  comisiilor  ramurale  şi teritoriale  pentru  negocieri  şi
dialog  social  se pun în sarcina Comisiei republicane pentru  negocieri
colective.

           V. Statutul Preşedintelui şi membrilor comisiilor

    18. Preşedintele comisiei:
    - aprobă planul de activitate a comisiilor;
    - asigură interacţiunea   eficientă  a  părţilor  pentru   atingerea
consensului în chestiunile abordate;
    - organizează    şi   dirijează   activitatea   comisiilor    pentru
îndeplinirea  prevederilor contractului colectiv la nivel de ramură  sau
teritoriu;
    - invită suplimentar,   în  caz  de  necesitate,  reprezentanţi   ai
autorităţilor   administraţiei   publice   centrale   sau   locale,   ai
sindicatelor şi patronatelor pentru a participa la şedinţele comisiilor.
    19. Membrii comisiilor au dreptul:
    - să solicite  autorităţilor  administraţiei  publice  centrale  sau
locale,  patronatelor  şi  sindicatelor  şi să  primească  în  termenele
stabilite de lege informaţii despre chestiunile abordate;
    - să ia cunoştinţă  de  acte  normative, documente  juridice  şi  de
materiale informative, după caz.
    Membrii comisiilor  dispun de legitimaţii, eliberate de  autoritatea
administraţiei publice centrale sau locale, care permit accesul liber în
unităţile  economice  de  ramură şi din teritoriu în orele  de  program,
indiferent de tipul lor de proprietate.
    20. În baza Regulamentului-model  comisiile ramurale şi  teritoriale
elaborează  şi  aprobă  regulamentul  de  organizare  şi  funcţionare  a
comisiilor respective.