H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Regulamentului Comisiei republicane
pentru negocieri colective
nr. 567 din 01.08.94
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1/1 din 19.08.1994
* * *
Abrogat: 11.07.2000
Hotărîrea Guvernului nr.675 din 11.07.2000
Întru executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.152 din 20 mai 1994 “Cu privire la constituirea Comisiei republicane pentru negocieri colective”, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul Comisiei republicane pentru negocieri colective (se anexează).
2. Se abrogă hotărîrile Guvernului Republicii Moldova:
nr.772 din 26 noiembrie 1992 “Despre Regulamentul cu privire la Comisia tripartită pentru reglementarea problemelor social-economice” (Monitorul Parlamentului, 1992, nr.11, art.355);
nr.16 din 20 ianuarie 1993 “Cu privire la unele modificări în Regulamentul cu privire la Comisia tripartită pentru reglementarea problemelor social-economice”.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |
Aprobat
prin hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.567 din 1 august 1994
REGULAMENTUL
Comisiei republicane pentru negocieri colective
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Comisia republicană pentru negocieri colective (în continuare – Comisia) este creată în conformitate cu legea Republicii Moldova nr.1303-XII din 25 februarie 1993 privind contractul colectiv de muncă.
Obiectul de activitate al Comisiei cuprinde: problemele economice şi sociale în domeniul muncii; problemele negocierilor colective şi soluţionarea conflictelor colective de muncă la nivel republican; examinarea proiectelor şi propunerilor ce vizează reformele economice şi asigurarea concilierii civice, realizate prin crearea unui sistem eficient de parteneriat social.
Comisia este un organ permanent, format dintr-un număr egal de reprezentanţi ai Guvernului, ai organizaţiilor (uniunilor) de patroni (antreprenori) şi organizaţiilor sindicale, recunoscute drept cele mai reprezentative pe scara republicană.
Comisia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Constituţiei, Legii privind contractul colectiv de muncă, altor legi şi acte normative ale Republicii Moldova, normelor dreptului internaţional în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi prezentului Regulament.
Componenţa nominală a Comisiei se stabileşte prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea părţilor, şi poate fi modificată cu condiţia respectării principiilor reprezentării pe bază de paritate, de mandat, egalitate în drepturi şi responsabilitate reciprocă.
II. ATRIBUŢIILE COMISIEI
2. Comisia are următoarele atribuţii:
examinează şi prezintă Guvernului propuneri referitoare la ordinea de zi a Conferinţei Internaţionale a Muncii, la ratificarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi la denunţarea convenţiilor ratificate;
examinează problemele formulate în rapoartele ce urmează a fi prezentate Biroului Internaţional al Muncii, conform articolului 22 din Statutul organizaţiei Internaţionale a Muncii;
examinează proiectele acordurilor dintre Guvern, patroni şi sindicate în scopul de a promova aplicarea normelor internaţionale ale muncii, ratificate conform prevederilor legii;
exercită controlul asupra realizării contractelor colective de muncă la nivel republican, soluţionează divergenţele apărute în procesul realizării lor;
depistează motivele care au generat situaţii de conflict în relaţiile de muncă, organizează expertiza şi rectificările necesare, pregătirea propunerilor pentru soluţionarea lor;
discută proiectele de acte normative în domeniul muncii şi al relaţiilor social-economice, efectuează expertiza şi pregătirea propunerilor de perfecţionare a acestor proiecte;
examinează evoluţia salarizării reale şi a remunerării minime prevăzute în contractul colectiv de muncă;
studiază experienţa internaţională, participă la acţiunile organizaţiilor respective de peste hotare în problemele relaţiilor de muncă şi parteneriatului social;
totalizează rezultatele negocierilor colective şi realizării contractului colectiv la nivel republican:
reglementează divergenţele apărute la încheierea acordurilor de ramură.
Comisia este învestită şi cu alte atribuţii în domeniul muncii şi al relaţiilor social-economice.
III. DREPTURILE COMISIEI
3. Întru executarea obiectivelor ce i s-au pus în seamă, Comisia este în drept:
să coordoneze relaţiile cu Guvernul, cu uniunile republicane ale patronilor şi cu Sindicatele Republicii Moldova;
să coordoneze elaborarea şi realizarea contractului colectiv la nivel republican, precum şi reglementarea divergenţilor apărute la încheierea acordurilor de ramură;
să ia decizii asupra chestiunilor ce sînt obligatorii spre examinare şi realizare de către organele administraţiei de stat, uniunile republicane ale patronilor şi sindicatele Republicii Moldova, reprezentate în Comisie, precum şi de către asociaţiile patronilor şi asociaţiilor sindicatelor ce au delegat acestora împuternicirile sale, în termenele stabilite de Comisie;
să prezinte propuneri referitoare la sistarea sau anularea acţiunii deciziilor organelor administraţiei de stat, asociaţiilor patronilor, ale sindicatelor, precum şi ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, indiferent de formele de proprietate, legate de posibilitatea apariţiei litigiilor (conflictelor) de muncă colective;
în cazurile necesare să-şi dea concursul la constituirea comisiilor pentru pregătirea şi încheierea acordurilor de ramură, să antreneze în activitatea de reglementare a litigiilor (conflictelor) de muncă colective conducători şi specialişti ai ministerelor, asociaţiilor, corporaţiilor, concernelor şi altor uniuni, întreprinderi, asociaţii sindicale, precum şi experţi;
să prezinte propuneri referitoare la tragerea la răspundere, conform legislaţiei Republicii Moldova, a persoanelor oficiale, care nu au asigurat executarea contractului colectiv la nivel republican şi a deciziilor Comisiei, conform legislaţiei Republicii Moldova;
să analizeze informaţiile necesare pentru examinarea chestiunilor ce ţin de îndeplinirea contractului colectiv la nivel republican şi reglementarea diferendelor în acordurile de ramură, privind situaţia social-economică a ramurilor, raioanelor, întreprinderilor, instituţiilor organizaţiilor;
să adopte în modul stabilit acte normative ale Republicii Moldova, proiecte de legi, precum şi planurile de activitate ale Guvernului Republicii Moldova, asociaţiilor republicane ale patronilor, alte materiale ce vizează probleme sociale şi economice;
să prezinte avize la proiectele de acte legislative şi normative ale Republicii Moldova ce vizează problemele sociale de muncă:
să prezinte propuneri spre examinare la şedinţa Guvernului cu participarea reprezentanţilor asociaţiilor republicane ale patronilor şi Federaţiei Sindicatelor Independente din Moldova;
să pună în discuţie chestiunile formulate de sindicatele de ramură şi asociaţiile patronilor, care nu sînt reprezentate în Comisie.
IV. MODUL DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII COMISIEI
4. Comisia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu planul de lucru, cu prevederile prezentului Regulament şi luînd în considerare necesitatea soluţionării chestiunilor stringente apărute.
5. Pentru o mai bună organizare a muncii Comisiei, se instituie un secretariat, format din cîte un secretar din partea fiecărui partener.
Conducătorul secretariatului – secretar responsabil – se numeşte prin dispoziţia Guvernului Republicii Moldova, la soluţionarea Comisiei.
Secretariatul Comisiei activează în baza prezentului Regulament.
6. Pentru conducerea mai operativă a lucrului Comisiei şi coordonarea chestiunilor propuse spre discuţie, se instituie Biroul permanent al Comisiei, compus din coordonatorul Comisiei, coordonatorii părţilor, aleşi de fiecare parte în mod independent, şi secretarul responsabil al Comisiei.
7. Pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel republican, elaborarea de măsuri în vederea executării lui şi exercitarea controlului asupra îndeplinii acestora, precum şi în scopul pregătirii materialelor spre examinare, din numărul membrilor Comisiei, membrilor supleanţi ai ei şi experţilor, se creează grupe de lucru permanente şi provizorii.
8. Membrii supleanţi ai Comisiei pot să participe la activitatea ei, iar dacă membrii Comisiei lipsesc, ei au dreptul la vot deliberativ.
9. Şedinţa Comisiei se consideră deliberativă în cazul prezenţei la ea a cel puţin două treimi din membrii Comisiei sau membrii ei supleanţi care reprezintă părţile respective.
10. Deciziile asupra problemelor examinate în cadrul Comisiei se adoptă în conformitate cu regulamentul Comisiei.
11. Deservirea tehnico-materială a Comisiei se pune în seamă Cancelariei de Stat a Republicii Moldova.
V. STATUTUL COORDONATORULUI COMISIEI
12. Coordonatorul Comisiei organizează activitatea acesteia de comun acord cu coordonatorii părţilor.
13. Coordonatorul Comisiei:
1) informează regulat:
Comisia – despre activitatea Guvernului Republicii Moldova, despre măsurile întreprinse în vederea soluţionării problemelor social-economice;
Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova – despre activitatea Comisiei;
2) aprobă la recomandarea Comisiei planul de lucru;
3) ia decizii coordonate cu părţile vizînd participarea la şedinţele Guvernului Republicii Moldova a reprezentanţilor asociaţiilor republicane ale patronilor şi ai Federaţiei Sindicatelor Independente din Moldova;
4) invită în caz de necesitate, pentru participarea la activitatea Comisiei, reprezentanţi ai organelor puterii de stat, asociaţiilor republicane ale patronilor şi ai Federaţiei Sindicatelor Independente din Moldova.
14. Coordonatorul Comisiei nu intervine în activitatea operativă a părţilor incluse în componenţa Comisiei şi nu ia parte la vot.
VI. STATUTUL DE MEMBRU AL COMISIEI ŞI DE MEMBRU SUPLEANT AL EI
15. Membrul Comisiei, membrul supliant al ei au dreptul:
să se adreseze organelor administraţiei de stat ale Republicii Moldova, asociaţiilor patronilor, sindicatelor şi să primească răspunsuri în scris vizînd chestiunile abordate în termenele stabilite de legislaţia Republicii Moldova;
să ia cunoştinţă de materialele normative şi de cele informative.
16. Membrii Comisiei, membrii supleanţi ai ei au dreptul să asiste la şedinţele Guvernului Republicii Moldova în cadrul discuţiei privind problemele economice şi sociale în domeniul muncii.
17. Membrii Comisiei, membrii supleanţi ai ei dispun de legitimaţie eliberate de Cancelaria de Stat.
