H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi

funcţionarea Ministerului Apărării, structurii şi efectivului-

limită ale aparatului central al acestuia

[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.170 din 09.03.2010, în vigoare 12.03.2010]

 

nr. 939  din  16.08.2007

 

Monitorul Oficial nr.131-135/975 din 24.08.2007

 

* * *

În temeiul articolului 20 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.131-133, art.1018), cu modificările ulterioare, şi întru realizarea Planului de stat de construcţie şi dezvoltare a Forţelor Armate pe anii 2005-2008, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, conform anexei nr.1;

structura aparatului central al Ministerului Apărării, conform anexei nr.2;

lista instituţiilor din subordinea Ministerului Apărării, conform anexei nr.3.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.170 din 09.03.2010, în vigoare 12.03.2010]

 

2. Se stabileşte efectivul-limită al aparatului central al Ministerului Apărării în număr de 80 de unităţi, inclusiv funcţiile de ministru şi de doi viceminiştri, cu un fond anual de retribuire a muncii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.428 din 27.06.2013, în vigoare 28.06.2013]

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.879 din 22.11.2012, în vigoare 30.11.2012]

[Pct.2 în redacţia Hot.Guv. nr.255 din 09.04.2010, în vigoare 16.04.2010]

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.1483 din 26.12.2008, în vigoare 31.12.2008]

 

3. Se abrogă unele hotărîri de Guvern, conform anexei nr.4.

 

PRIM-MINISTRUVasile TARLEV
Contrasemnează:
Ministrul apărăriiVitalie Vrabie
Ministrul finanţelorMihail Pop

Chişinău, 16 august 2007.
Nr.939.

 

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului nr.939

din 16 august 2007

 

REGULAMENTUL

privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării

[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.170 din 09.03.2010, în vigoare 12.03.2010]

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării (în continuare - Regulament) stabileşte misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile, drepturile şi organizarea activităţii Ministerului Apărării.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.170 din 09.03.2010, în vigoare 12.03.2010]

 

2. Ministerul Apărării (în continuare – Minister) este principalul organ central de specialitate în domeniul apărării naţionale.

Ministerul este persoană juridică, dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi denumirea sa în limba de stat, de drapel, conturi trezoreriale.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.170 din 09.03.2010, în vigoare 12.03.2010]

 

3. În activitatea sa, Ministerul se călăuzeşte de Constituţia şi legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova şi ordinele Comandantului Suprem al Forţelor Armate, hotărîrile Parlamentului şi Guvernului, de prezentul Regulament şi alte acte normative, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

 

Capitolul II

MISIUNEA, FUNCŢIILE DE BAZĂ, ATRIBUŢIILE ŞI DREPTURILE MINISTERULUI

4. Ministerul este organul central de specialitate al administraţiei publice, care elaborează şi promovează politica statului în asigurarea apărării naţionale, conduce, coordonează şi organizează, potrivit legii, activităţile în domeniul apărării naţionale.

Ministerul este organ de conducere politico-militară şi administrativă a sistemului naţional de apărare a statului.

5. Ministerul are următoarele funcţii de bază:

a) elaborează, promovează şi monitorizează politica de apărare;

b) conduce şi coordonează construcţia şi dezvoltarea Armatei Naţionale şi alte activităţi privind pregătirea sistemului naţional de apărare pentru asigurarea securităţii militare a statului;

c) coordonează, controlează şi supraveghează implementarea politicii de apărare;

d) exercită alte funcţii în conformitate cu legislaţia în vigoare.

6. Întru asigurarea implementării funcţiilor nominalizate, Ministerul îndeplineşte următoarele atribuţii:

 

a) în domeniul conducerii şi politicii de apărare:

1) studiază şi apreciază situaţia politico-militară, determină riscurile şi ameninţările cu caracter militar şi necesităţile ce ţin de asigurarea apărării naţionale;

2) elaborează şi înaintează, în modul stabilit, propuneri privind măsurile de organizare şi pregătire a sistemului naţional de apărare;

3) asigură realizarea măsurilor adoptate de autorităţile constituţionale ale statului cu atribuţii în conducerea sistemului naţional de apărare privind îndeplinirea misiunilor Armatei Naţionale şi exercitarea controlului civil asupra activităţii Armatei Naţionale;

4) promovează politica de apărare şi conduce procesul de planificare a apărării;

5) participă la colaborarea internaţională în domeniul apărării, iniţiază şi negociază încheierea tratatelor internaţionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

6) întreprinde măsurile necesare pentru atragerea programelor de asistenţă străină destinate sectorului de apărare a ţării;

7) asigură,în oricare din structurile Armatei Naţionale, efectuarea inspecţiilor, controalelor, evaluărilor şi verificărilor asupra activităţilor de menţinere a capacităţii permanente de luptă şi de mobilizare pentru îndeplinirea sarcinilor, conform destinaţiei;

8) elaborează politici, directive şi recomandări privind resursele umane, financiare, materiale şi de altă natură destinate apărării naţionale;

9) înaintează, în modul stabilit, propuneri privind completarea şi perfecţionarea cadrului normativ în domeniul apărării, la formarea bugetului militar şi asigură concordanţa acestora cu standardele de securitate din spaţiul european şi euroatlantic;

10) asigură reprezentarea Armatei Naţionale în raporturile cu armatele altor state şi organizaţii internaţionale;

11) elaborează măsuri de protecţie eficientă a forţelor, resurselor şi elementelor infrastructurii menite să asigure apărarea ţării;

12) menţine relaţii cu publicul, întreprinde măsuri pentru informarea societăţii asupra activităţii Armatei Naţionale şi instituţiilor Ministerului;

121) asigură implementarea guvernării electronice şi a serviciilor electronice pentru cetăţeni în sectorul apărării;

13) participă, în comun cu alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, la activităţile privind controlul şi neproliferarea armelor;

14) elaborează recomandări pentru suportul acordat de Armata Naţională la lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi la acordarea asistenţei umanitare;

[Lit.a) completată prin Hot.Guv. nr.879 din 22.11.2012, în vigoare 30.11.2012]

 

b) în domeniul informaţiei şi cercetării militare:

1) asigură recepţionarea, prelucrarea, verificarea, sistematizarea şi aprecierea informaţiei privind ameninţările şi pericolele cu caracter militar, care au sau pot avea impact asupra suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova;

2) coordonează şi stabileşte activităţile de cercetare în domeniul apărării naţionale;

3) asigură, în modul stabilit, Comandamentul Suprem al Forţelor Armate cu informaţii privind aspectele ce ţin de asigurarea securităţii militare a statului;

4) colaborează, în limitele competenţei sale, cu structurile abilitate ale statului şi cu serviciile de informaţii militare ale altor state în vederea depistării şi contracarării activităţilor îndreptate împotriva securităţii militare a statului;

5) elaborează politici, directive şi recomandări privind păstrarea secretului de stat, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

 

c) în domeniul planificării şi folosirii forţelor:

1) asigură planificarea şi conducerea operaţiilor (acţiunilor) de apărare;

2) întreprinde măsurile necesare pentru elaborarea îndrumărilor privind dezvoltarea sistemului de conducere a Armatei Naţionale;

3) asigură atribuirea forţelor (unităţilor militare) la categoria funcţională respectivă;

4) asigură elaborarea îndrumărilor pentru participarea efectivului la operaţiuni internaţionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

5) elaborează politici pentru planificarea şi conducerea operaţiunilor informaţionale;

 

d) în domeniul asigurării necesităţilor sistemului naţional de apărare:

1) asigură financiar Armata Naţională, în modul stabilit de legislaţie, din contul alocaţiilor bugetului de stat şi al mijloacelor speciale;

2) coordonează măsurile de înzestrare cu armament, tehnică şi resurse tehnico-materiale în volumul necesar; este beneficiar de stat în tranzacţiile privind achiziţionarea, crearea, fabricarea, repararea şi testarea armamentului, tehnicii militare şi altor bunuri tehnico-militare; comercializează excedentul neutilizat de tehnică militară, armament şi alte bunuri, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

3) gestionează mijloacele materiale şi financiare disponibile pentru asigurarea activităţii unităţilor militare şi instituţiilor din subordine şi determină politicile privind normele de uz, întreţinere şi reparare a armamentului, tehnicii militare şi altor bunuri materiale din dotare;

4) adoptă măsuride îmbunătăţire a condiţiilor sociale şi de îndeplinire a serviciului militar de către efectiv;

5) organizează elaborarea îndrumarelor în domeniul asistenţei medicale a efectivului;

6) adoptă măsuride planificare şi realizare a construcţiilor capitale;

7) elaborează politici ce ţin de managementul resurselor umane, de activitatea instituţiilor de învăţămînt militar, de pregătirea cadrelor militare în instituţiile de învăţămînt; asigură managementul corpului de ofiţeri şi efectivului de subofiţeri din cadrul aparatului central al Ministerului, precum şi al corpului de ofiţeri cu grade superioare;

8) asigură plata pensiilor cetăţenilor care au îndeplinit serviciul militar prin contract, protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

9) elaborează politici şi proceduri privind recrutarea şi încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus, chemarea lor la concentrări militare, exerciţii şi antrenamente de mobilizare, la declararea mobilizării, precum şi trecerea în rezervă sau demobilizarea lor;

10) identifică domeniile de cercetări ştiinţifice ce vizează perfecţionarea sistemului naţional de apărare şi asigură implementarea rezultatelor acestora în activitatea Armatei Naţionale;

11) elaborează politici de interoperabilitate pentru asigurarea standardelor privind participarea Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale.

7. Întru executarea atribuţiilor ce-i revin, Ministerul este învestit cu următoarele drepturi:

1) să solicite, în condiţiile legii, şi să primească gratuit date, informaţii sau documente de la organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, de la autorităţile administraţiei publice locale, de la întreprinderi, organizaţii şi instituţii, necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale;

2) să convoace, în modul stabilit, întruniri cu conducătorii şi colaboratorii organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi ai autorităţilor administraţiei publice locale, antrenîndu-i în examinarea şi soluţionarea problemelor ce ţin de competenţa Ministerului;

3) să creeze, să reorganizeze şi să lichideze instituţii de profil din subordine, conform legislaţiei în vigoare;

4) în baza şi întru îndeplinirea prevederilor actelor legislative, decretelor (directivelor, ordinelor) Preşedintelui Republicii Moldova – Comandant Suprem al Forţelor Armate, actelor normative ale Guvernului, să emită ordine, acte de comandament cu caracter militar şi alte acte, executorii pentru Minister, Armata Naţională şi instituţiile din subordine, să organizeze şi să controleze executarea lor;

5) să emită, în caz de necesitate, în comun cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice, ordine şi alte acte;

6) exercită alte drepturi, stabilite de legislaţia în vigoare.

 

Capitolul III

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII MINISTERULUI

8. Ministerul este condus de ministrul apărării, numit în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, în modul stabilit de legislaţie.

Ministrul apărării răspunde de întreaga activitate a Ministerului în faţa Guvernului, precum şi, în calitate de membru al Guvernului, în faţa Parlamentului.

9. Ministrul apărării:

1) determină obiectivele şi direcţiile strategice de activitate ale Ministerului, pornind de la programul de activitate a Guvernului, asigură elaborarea şi promovarea strategiilor şi politicilor de apărare consecvente, decide asupra căilor de realizare a politicii de apărare şi asigură exercitarea controlului civil asupra activităţii Armatei Naţionale;

2) aprobă programele şi planurile de activitate a Ministerului, precum şi rapoartele despre realizarea lor;

3) asigură coordonarea, supravegherea şi controlul activităţii Ministerului în domeniile încredinţate;

4) organizează sistemul de management financiar, precum şi funcţia de audit intern în Minister;

5) exercită dreptul asupra efectuării cheltuielilor în conformitate cu alocaţiile aprobate pentru Minister în legea bugetară anuală;

6) participă, cu drept de vot deliberativ, la şedinţele Guvernului şi votează chestiunile de pe ordinea de zi a şedinţelor;

7) decide asupra iniţierii şi prezintă Guvernului spre examinare proiecte de acte legislative şi normative în domeniile de activitate încredinţate Ministerului;

8) expune opinia proprie asupra proiectelor de acte legislative şi normative elaborate de alte ministere, autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, precum şi privind alte chestiuni examinate în cadrul şedinţelor Guvernului;

9) aprobă avize la proiecte de acte legislative şi normative care au tangenţă cu domeniile de activitate încredinţate Ministerului, elaborate de alte ministere, alte autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, şi contrasemnează hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern în cazurile stabilite de lege;

10) negociază şi semnează tratate internaţionale ale Republicii Moldova în conformitate cu deplinele puteri acordate în modul stabilit prin Legea nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova;

11) emite în mod unipersonal ordine în limitele competenţei sale;

12) stabileşte domeniile de activitate ale viceminiştrilor, şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale, secretarului de stat şi poate delega acestora unele atribuţii ce ţin de competenţa sa;

13) aprobă regulamentele subdiviziunilor interne ale aparatului central al Ministerului, al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale şi ale instituţiilor Ministerului;

14) conduce, prin intermediul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale, numit în funcţie şi eliberat din funcţie, la propunerea ministrului apărării, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova – Comandant Suprem al Forţelor Armate, activitatea Armatei Naţionale, avînd competenţă asupra oricărei subdiviziuni ale acesteia;

15) înfiinţează, desfiinţează, dislocă şi redislocă unităţile militare şi instituţiile;

16) detaşează militarii şi funcţionarii din cadrul Ministerului, unităţilor militare şi instituţiilor subordonate, conform legislaţiei;

17) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, grade militare, precum şi categorii de calificare militarilor prin contract, le acordă stimulări şi le aplică sancţiuni disciplinare, în condiţiile legii, retrogradează şi restabileşte în grad militarii pînă la gradul de colonel, inclusiv;

18) prezintă Guvernului spre examinare propuneri de constituire şi reorganizare a structurilor organizaţionale în sfera de competenţă a Ministerului, în limitele alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat pentru întreţinerea Ministerului, precum şi propuneri de dizolvare a acestora;

19) încadrează în serviciul militar, numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din aparatul central, inclusiv ale celor cu statut special, în condiţiile Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi, respectiv, în condiţiile legilor speciale;

20) angajează şi eliberează din funcţie personalul contractual în condiţiile legislaţiei muncii;

21) numeşte în funcţii, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu (de muncă) ale conducătorilor şi adjuncţilor structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a Ministerului, cu excepţia cazurilor în care aceasta ţine de competenţa Guvernului, în temeiul actelor legislative speciale;

22) înaintează propuneri pentru: acordarea gradelor militare supreme, decorarea cu distincţii de stat a personalului din cadrul Ministerului, unităţilor militare şi instituţiilor, în condiţiile legii;

23) reprezintă Ministerul, fără un mandat special, în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu alte autorităţi publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate;

24) aprobă sau modifică statele de personal ale aparatului central al Ministerului, unităţilor militare, conform structurii generale a Armatei Naţionale şi instituţiilor Ministerului, aprobate de Parlament, în limitele fondului de retribuire a muncii şi efectivului-limită stabilit de Guvern;

25) stabileşte, conform legii, normele privind planificarea, asigurarea materială şi financiară a unităţilor militare şi a instituţiilor din subordine, precum şi evidenţa, controlul şi utilizarea mijloacelor materiale şi financiare;

26) prezidează şedinţele Colegiului militar;

27) exercită şi alte competenţe care îi sînt atribuite în conformitate cu legislaţia.

[Pct.9 în redacţia Hot.Guv. nr.155 din 28.02.2014, în vigoare 07.03.2014]

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.428 din 27.06.2013, în vigoare 28.06.2013]

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.170 din 09.03.2010, în vigoare 12.03.2010]

 

10. În exercitarea funcţiei de conducere, ministrul apărării este asistat de viceminiştrii apărării, numiţi în şi eliberaţi din funcţie în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Conform ordinului ministrului privind stabilirea domeniilor de activitate, viceministrul:

1) participă la determinarea obiectivelor şi direcţiilor strategice de activitate a Ministerului Apărării în domeniile de care este responsabil;

2) coordonează elaborarea programelor şi planurilor de activitate a Ministerului, a rapoartelor despre realizarea lor referitor la domeniile de care este responsabil;

3) exercită împuternicirile ministrului apărării de conducere a Ministerului în cazul lipsei acestuia sau al imposibilităţii exercitării de către ministru a împuternicirilor sale, fapt despre care se înştiinţează Prim-ministrul;

4) participă la şedinţele Guvernului, cu drept de vot consultativ, în cazul în care este delegat de către ministrul apărării şi în alte cazuri stabilite de legislaţie;

5) reprezentă Ministerul Apărării în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi cu alte autorităţi publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, la indicaţia ministrului;

6) propune ministrului apărării iniţierea proiectelor de acte legislative şi normative în domeniile de care este responsabil;

7) exercită şi alte atribuţii delegate de ministru.

Viceminiştrii apărării poartă răspundere personală pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a atribuţiilor care le revin.

În caz de încălcare a legislaţiei de viceminiştri, propunerea de sancţionare a acestora este prezentată Preşedintelui Republicii Moldova de către ministru, spre examinare şi adoptare a deciziei.

[Pct.10 în redacţia Hot.Guv. nr.155 din 28.02.2014, în vigoare 07.03.2014]

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.428 din 27.06.2013, în vigoare 28.06.2013]

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.170 din 09.03.2010, în vigoare 12.03.2010]

 

101. În cadrul Ministerului activează un secretar de stat cu statut de funcţionar public de conducere de nivel superior, numit în funcţie pe criterii de profesionalism în conformitate cu Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. Secretarul de stat asigură realizarea legăturilor funcţionale dintre conducerea Ministerului şi corpul de funcţionari publici, precum şi dintre subdiviziunile aparatului central al Ministerului, avînd următoarele atribuţii:

1) asigură elaborarea calitativă a programelor şi planurilor Ministerului;

2) elaborează şi propune căile de realizare a obiectivelor şi direcţiilor strategice de activitate a Ministerului;

3) coordonează activitatea subdiviziunilor aparatului central al Ministerului în vederea realizării obiectivelor şi a direcţiilor strategice de activitate a Ministerului;

4) coordonează activitatea structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a Ministerului şi asigură conlucrarea operativă dintre ministru şi conducătorii acestora;

5) realizează legătura funcţională dintre subdiviziunile interne ale aparatului central al Ministerului şi structurile organizaţionale din sfera de competenţă a Ministerului;

6) asigură monitorizarea şi evaluarea executării obiectivelor şi a direcţiilor strategice de activitate a Ministerului, precum şi raportarea privind implementarea acestora;

7) urmăreşte executarea actelor legislative şi normative care au fost iniţiate de Minister;

8) asigură elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative, este responsabil de calitatea lor sub aspectul respectării cerinţelor legale privind elaborarea, fundamentarea, avizarea, consultarea publică, expertiza şi definitivarea acestora;

9) asigură avizarea proiectelor de acte legislative şi normative care au tangenţă cu domeniile de activitate încredinţate Ministerului, elaborate de alte ministere, autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice;

10) exercită şi alte atribuţii de serviciu şi responsabilităţi încredinţate de ministru.

[Pct.101 introdus prin Hot.Guv. nr.155 din 28.02.2014, în vigoare 07.03.2014]

 

11. În cadrul Ministerului se constituie şi activează Colegiul militar, care, în activitatea sa, se călăuzeşte de Regulamentul Colegiului militar, aprobat de ministrul apărării.

Componenţa Colegiului militar se aprobă de Preşedintele Republicii Moldova – Comandant Suprem al Forţelor Armate, la propunerea ministrului apărării.

Hotărîrile Colegiului militar sînt aduse la cunoştinţa efectivului, de regulă, prin ordinul ministrului apărării.

111. În îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul este asistat de un cabinet propriu.

[Pct.111 introdus prin Hot.Guv. nr.155 din 28.02.2014, în vigoare 07.03.2014]

 

12. Ministrul apărării administrează domeniul public central de specialitate prin intermediul aparatului central al Ministerului, iar conducerea politico-militară a Armatei Naţionale – prin intermediul Marelui Stat Major.

Personalul scriptic al aparatului central al Ministerului nu intră în numărul de efectiv al Armatei Naţionale.

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.1201 din 27.10.2008, în vigoare 04.11.2008]

 

13. Corespondenţa Ministerului este semnată de către ministrul apărării, care este în drept să delege această atribuţie persoanelor cu funcţii de răspundere.

Semnăturile pe actele oficiale ale Ministerului sînt aplicate de către ministrul apărării sau persoanele abilitate, conform actelor normative în vigoare, în una din următoarele forme:

semnătură personală;

semnătură digitală.

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.170 din 09.03.2010, în vigoare 12.03.2010]

 

14. Întru exercitarea atribuţiilor ce-i revin, Ministerul colaborează cu celelalte ministere, cu alte autorităţi administrative centrale şi cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organizaţiile nonguvernamentale, precum şi cu agenţii economici.

15. Ministerul poate crea grupuri de lucru, comisii întru soluţionarea chestiunilor care, potrivit naturii lor, necesită colaborare cu alte autorităţi.

Ministerul elaborează actele normative prin intermediul grupurilor de lucru şi/sau prin procedura de coordonare şi avizare a proiectelor de acte normative.

 

Capitolul IV

DISPOZIŢII SPECIALE

16. Cerinţele Ministerului în domeniul apărării naţionale sînt executorii pentru toate organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale, pentru instituţiile publice, agenţii economici şi cetăţenii Republicii Moldova.

17. Structura generală, efectivul Armatei Naţionale şi al instituţiilor Ministerului se aprobă de către Parlament.

18. Atribuţiile şi competenţele Marelui Stat Major al Armatei Naţionale sînt determinate de regulamentul acestuia, aprobat de ministrul apărării.

19. Din momentul instituirii în stat a stării de urgenţă, de asediu sau de război, Ministerul, în calitatea sa de organ guvernamental, întreprinde toate măsurile de asigurare politică, legislativă (juridică), tehnico-materială şi financiară, de pregătire şi protecţie socială a cadrelor, îndreptate spre executarea sarcinilor militare puse în seama Armatei Naţionale de către Preşedintele Republicii Moldova - Comandant Suprem al Forţelor Armate.

 

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.939 din 16 august 2007

 

Structura

organizaţională a aparatului central al Ministerului Apărării

Conducerea

Cabinetul ministrului (cu statut de direcţie)

Direcţia politică de apărare şi planificare a apărării

Direcţia management resurse umane

Direcţia economico-financiară

Direcţia juridică

Direcţia secretariat şi management intern

Serviciul relaţii publice

Serviciul de audit

Serviciul e-Transformare

[Anexa nr.2 completată prin Hot.Guv. nr.879 din 22.11.2012, în vigoare 30.11.2012]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.170 din 09.03.2010, în vigoare 12.03.2010]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.1201 din 27.10.2008, în vigoare 04.11.2008]

 

Anexa nr.3

la Hotărîrea Guvernului

nr.939 din 16 august 2007

Lista instituţiilor

din subordinea Ministerului Apărării

1. Departamentul dotări

2. Direcţia inspecţia generală*

3. Direcţia analiză şi informaţie*

4. Academia Militară a Forţelor Armate “Alexandru cel Bun”

5. Orchestra Prezidenţială a Republicii Moldova

6. Clubul sportiv central al Armatei Naţionale

7. Instituţia publică “Centrul de Cultură şi Istorie Militară”

9. Centrul mass-media militară

10. Spitalul clinic militar central

11. Centrul consultativ-diagnostic

12. Centrul de medicină preventivă

13. Comisia centrală de expertiză medico-militară a Forţelor Armate ale Republicii Moldova

 

[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.623 din 18.08.2011, în vigoare 26.08.2011]

[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.99 din 18.02.2011, în vigoare 25.02.2011]

[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.679 din 30.07.2010, în vigoare 03.08.2010]

 

Anexa nr.4

la Hotărîrea Guvernului

nr.939 din 16 august 2007

 

Lista

hotărîrilor de Guvern care se abrogă

1. Hotărîrea Guvernului nr.184 din 29 februarie 2000 "Cu privire la Regulamentul şi structura organizaţională a aparatului central al Ministerului Apărării" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.27-28, art.264).

2. Hotărîrea Guvernului nr.886 din 24 august 2001 "Cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului nr.184 din 29 februarie 2000" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.106, art.935).

3. Punctul 2 din Modificările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.951 din 20 august 2004 "Cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.156-162, art.1125).

4. Hotărîrea Guvernului nr.518 din 6 iunie 2005 "Cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului nr.184 din 29 februarie 2000" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.80-82, art.554).