H O T Ă R Î R E
cu privire la soluţionarea problemelor social-economice
expuse în raportul Prim-ministrului
nr. 1201-XII din 19.11.1992
Monitor nr.11/338 din 30.11.1992
* * *
Examinînd raportul prezentat de dnul Prim-ministru A.Sangheli privind agravarea situaţiei social-economice şi măsurile necesare stabilizării şi redresării economiei naţionale, Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta hotărîre.
Articolul 1. – Se susţine poziţia Guvernului că soluţionarea problemelor economice şi ieşirea Republicii din criza social-economică necesită elaborarea operativă a unor măsuri.
Articolul 2. – Se recomandă Preşedintelui Republicii Moldova să emită în mod operativ, în baza Legii privind organizarea puterii executive şi asigurarea juridică a reformei economice radicale (nr.837-XII din 26 decembrie 1991 şi nr.899-XII din 28 ianuarie 1992), decrete prin care să stabilească măsurile şi mecanismul de ameliorare a situaţiei social-economice din Republică.
Articolul 3. – Se consideră necesară modificarea Legii cu privire la Banca Naţională de Stat a Moldovei (Banca Naţională a Moldovei).
Articolul 4. – Statutul Băncii Naţionale de Stat a Moldovei (Banca Naţională a Moldovei), aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.667-XII din 24 iulie 1991, se modifică şi se completează după cum urmează:
[Pct.(1) art.4 abrogat prin Legea nr.548-XIII din 21.07.1995, în vigoare 12.10.1995]
(2) Articolul 20 se completează cu un aliniat nou, avînd următorul cuprins:
“În caz de dezacord cu decizia Băncii Naţionale de Stat a Moldovei în problemele menţionate în ultima propoziţie din alineatul doi al prezentului articol Guvernul suspendă îndeplinirea deciziei şi, în termen de şapte zile de la data primirii documentului respectiv, o atacă în Parlament, iar în perioada dintre sesiuni în Prezidiul Parlamentului, care adoptă decizia definitivă în termen de trei zile de la data depunerii demersului în Secretariatul Parlamentului”.
Articolul 5. – Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | |
REPUBLICII MOLDOVA | Alexandru MOŞANU
|
or.Chişinău, 19 noiembrie 1992. | |
Nr.1201-XII. |
