joi, 9 noiembrie 2023
118/25.05.2023 Lege pentru modificarea unor acte normative

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

 

nr. 118  din  25.05.2023

 

Monitorul Oficial nr.204-207/354 din 21.06.2023

 

* * *

UE

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege transpune parţial Anexa I la Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunităţii, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul naţional şi internaţional şi a greutăţii maxime autorizate în traficul internaţional, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 235 din 17 septembrie 1996, aşa cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (UE) 2019/1242 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a standardelor de performanţă privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr.595/2009 şi (UE) 2018/956 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Directivei 96/53/CE a Consiliului.

 

Art.I.Legea drumurilor nr.509/1995 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7–17, art.32), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. După clauza de adoptare se introduce clauza de armonizare cu următorul cuprins:

„Prezenta lege transpune parţial Anexa I la Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunităţii, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul naţional şi internaţional şi a greutăţii maxime autorizate în traficul internaţional, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 235 din 17 septembrie 1996, aşa cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (UE) 2019/1242 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a standardelor de performanţă privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr.595/2009 şi (UE) 2018/956 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Directivei 96/53/CE a Consiliului.”

2. În cuprinsul legii, cuvintele „construcţie artificială”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „lucrare de artă” la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvântul „axă”, la orice formă gramaticală, – cu cuvântul „osie” la forma gramaticală corespunzătoare.

3. Articolul 1:

alineatul (3):

la noţiunea „gestionarea drumurilor”, textul „efectuarea concesionărilor, arendărilor şi închirierilor în legătură cu drumurile publice” se substituie cu cuvintele „atribuirea concesiunilor şi reglementarea folosirii zonei drumurilor publice”;

alineatul se completează cu o noţiune nouă cu următorul cuprins:

lucrare de artă – construcţie specială, precum sunt podurile, viaductele, pasajele etc., care se execută cu scopul de a susţine o cale de comunicaţie şi de a-i asigura continuitatea în cazul existenţei unor obstacole (văi adânci, cursuri de apă etc.).”

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Fac parte integrantă din drum: ampriza drumului şi zonele de siguranţă; suprastructura şi infrastructura drumului; podurile, podeţele, şanţurile, rigolele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile şi alte lucrări de artă; construcţiile de apărare, protecţie şi consolidare a drumului; trotuarele, pistele pentru ciclişti; locurile pentru parcare, pentru oprire şi pentru staţionare; staţiile de taxare; bretelele de acces; drumurile tehnologice amenajate pentru întreţinerea autostrăzii; indicatoarele de semnalizare rutieră şi alte dotări pentru siguranţa circulaţiei; sistemele inteligente de transport şi instalaţiile aferente; spaţiile de serviciu sau de control, spaţiile cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecţii, spaţiile cuprinse între autostradă şi/sau drum şi bretelele de acces; sistemele pentru protecţia mediului, terenurile şi plantaţiile din zona drumului şi perdelele de protecţie, cu excepţia zonelor de protecţie.”

4. La articolul 5:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Organul central de specialitate în domeniul infrastructurii drumurilor exercită prerogativele rezultate din dreptul de proprietate publică a statului asupra drumurilor naţionale şi asupra suprafeţelor de teren, proprietate publică a statului, aferente acestora.”

articolul se completează cu alineatele (11) şi (12) cu următorul cuprins:

„(11) Administrarea drumurilor naţionale şi a suprafeţelor de teren, proprietate publică a statului, aferente acestora este asigurată de către organul central de specialitate în domeniul infrastructurii drumurilor, prin intermediul Societăţii pe Acţiuni „Administraţia Naţională a Drumurilor”.

(12) Societatea pe Acţiuni „Administraţia Naţională a Drumurilor” este o societate comercială cu capital integral de stat, de interes strategic naţional, care realizează atribuţiile privind administrarea drumurilor naţionale şi a suprafeţelor de teren, proprietate publică a statului, aferente acestora în condiţiile contractelor de concesiune.”

5. La articolul 8 alineatele (9) şi (10), cuvintele „poliţia rutieră” se substituie cu textul „reprezentanţii subdiviziunii specializate a Ministerului Afacerilor Interne cu competenţe în domeniul asigurării dirijării, supravegherii şi controlului traficului rutier”.

6. La articolul 9, alineatul (8) va avea următorul cuprins:

„(8) În cazul lipsei autorizaţiei de amplasare a obiectivului în zona drumului public şi/sau în zonele de protecţie ale acestuia, administratorul drumului sesizează agentul constatator abilitat să constate şi să examineze contravenţii privind construcţiile neautorizate despre obiectivul neautorizat, precum şi proprietarul obiectivului respectiv despre necesitatea demolării acestuia, cu respectarea prevederilor art.42310 şi 4396 din Codul contravenţional nr.218/2008 şi ale regulamentului cu privire la modul de demolare a construcţiilor neautorizate şi de defrişare a arborilor şi arbuştilor, aprobat de către Guvern.”

7. La articolul 12 alineatul (3), cuvintele „în domeniul drumurilor” se substituie cu cuvintele „în domeniul infrastructurii drumurilor”.

8. Articolul 14 se abrogă.

9. Anexa nr.2 va avea următorul cuprins:

 

„Anexa nr.2

 

Mase şi dimensiuni maxime admise ale vehiculelor în circulaţie pe drumurile publice

 

Categoria drumurilor(1)
Drumuri reabilitateDrumuri nereabilitateDrumuri pietruite
12345
1 Dimensiuni maxime admise ale vehiculelor (în metri)
1.1 Lungime:
autovehicul, altul decât autobuzul 12,00
remorcă 12,00
vehicul articulat 16,50
tren rutier 18,75
autobuz articulat 18,75
autobuz cu două osii 13,50
autobuz cu mai mult de două osii 15,00
autobuz cu remorcă 18,75
vehicul rutier fără încărcătură, destinat transportării autovehiculelor 18,75
vehicul rutier cu încărcătură, destinat transportării autovehiculelor (lungimea încărcăturii nu trebuie să depăşească 0,5 metri în faţa vehiculului şi 1,5 metri în spatele acestuia) 20,75
1.2 Lăţime:
a)orice vehicul, cu excepţia celor frigorifice având caroseria izotermă 2,55
b)orice vehicul, inclusiv cele frigorifice având caroseria izotermă 2,60
1.3 Înălţime:
a)orice vehicul, cu excepţia vehiculului care transportă un container ISO de 40 de picioare (12,2 metri) 4,00
b)vehicul cu două sau cu trei osii, cuplat cu semiremorcă având două sau trei osii, care transportă un container ISO de 40 de picioare (12,2 metri) într-o operaţiune de transport combinat 4,35(2)
1.4 Dimensiunile suprastructurilor demontabile şi ale unităţilor de transport standardizate, precum sunt containerele, sunt incluse în dimensiunile specificate la poziţiile 1.1, 1.2, 1.3, 1.6, 1.7, 1.8 şi 4.4
1.4 a Dacă în spatele autobuzului sunt montate dispozitive detaşabile exterioare, precum sunt compartimentele pentru schiuri, lungimea acestuia incluzând dispozitivele respective nu trebuie să depăşească lungimea maximă prevăzută la poziţia 1.1
1.5 Toate vehiculele sau ansamblurile de vehicule trebuie să aibă posibilitatea de a întoarce într-o coroană circulară cu o rază exterioară de 12,50 metri şi o rază interioară de 5,30 metri
1.5 a Cerinţe suplimentare pentru autobuze
Cu vehiculul în staţionare, prin trasarea unei linii pe sol, se fixează un plan vertical tangent la latura vehiculului plasată spre cercul exterior. În cazul unui vehicul articulat, cele două părţi rigide ale acestuia trebuie să fie pe acelaşi aliniament cu planul. În cazul în care vehiculul se deplasează, după o traiectorie liniară, pe suprafaţa circulară descrisă la poziţia 1.5, nicio parte a vehiculului nu trebuie să depăşească planul vertical cu mai mult de 0,6 metri
1.6Distanţa maximă dintre osia pivotului de cuplare al semiremorcii şi partea din spate a semiremorcii 12,00
1.7Distanţa maximă măsurată paralel cu osia longitudinală a trenului rutier din punctul exterior, aflat cel mai în faţă al zonei de încărcare din spatele cabinei, până la punctul cel mai din spate al remorcii din ansamblu, minus distanţa dintre partea din spate a autovehiculului şi partea din faţă a remorcii 15,65
1.8Distanţa maximă măsurată paralel cu osia longitudinală a trenului rutier din punctul exterior, aflat cel mai în faţă al zonei de încărcare din spatele cabinei, până la punctul exterior cel mai din spate al remorcii din cadrul ansamblului 16,40
2 Masa totală maximă admisă a vehiculelor (în tone)
2.1 Vehicule care fac parte dintr-un ansamblu de vehicule:
2.1.1remorcă cu două osii181716
2.1.2remorcă cu trei osii242220
2.2 Ansamblu de vehicule:
2.2.1 tren rutier cu cinci sau şase osii:
a)autovehicul cu două osii cu remorcă cu trei osii404038
b)autovehicul cu trei osii cu remorcă cu două sau trei osii404038
2.2.2 vehicul articulat cu cinci sau şase osii:
a)autovehicul cu două osii, cuplat cu semiremorcă având trei osii404038
b)autovehicul cu trei osii, cuplat cu semiremorcă având două sau trei osii404038
c)autovehicul cu două osii cu semiremorcă cu trei osii care transportă, în cadrul operaţiunilor de transport intermodal, unul sau mai multe containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare424240
d)autovehicule cu trei osii, cuplat cu semiremorcă cu două sau trei osii, transportând, în cadrul operaţiunilor de transport intermodal, unul sau mai multe containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare44(2)4040
2.2.3tren rutier cu patru osii, compus dintr-un autovehicul având două osii şi o remorcă cu două osii363630
2.2.4 vehicul articulat cu patru osii, compus dintr-un autovehicul cu două osii şi o semiremorcă cu două osii, dacă distanţa (d) dintre osiile semiremorcii este:
2.2.4.1mai mare sau egală cu 1,3 metri, dar mai mică sau egală cu 1,8 metri363634
2.2.4.2mai mare de 1,8 metri36(3)3634
2.3 Autovehicule:
2.3.1 autovehicul cu două osii:
a)autovehicul cu două osii, cu excepţia autobuzelor181716
b)autovehicule cu două osii care utilizează combustibili alternativi, cu excepţia autobuzelor: la greutatea maximă autorizată de 18 tone se adaugă maximum 1 tonă, reprezentând greutatea suplimentară impusă de tehnologia combustibililor alternativi191716
c)autobuze cu două osii19,518,516,5
2.3.2autovehicul cu trei osii25/26(4)22/24(4)22
2.3.3autovehicul cu patru osii, dintre care două osii de direcţie32(4)3028
2.3.4autovehicul cu mai mult de patru osii403836
2.4Autobuz articulat cu trei osii282626
3 Masa maximă admisă pe osii (în tone)
3.1 Osie simplă:
osie simplă nemotoare1087,5
3.2 Osie dublă (tandem) a remorcilor şi semiremorcilor
Suma maselor pe osiile componente, dacă distanţa (d) dintre acestea este:
3.2.1mai mică de 1,0 metri (d < 1,0)111111
3.2.2mai mare sau egală cu 1,0 metri, dar mai mică de 1,3 metri (1,0 ≤ d < 1,3)161514
3.2.3mai mare sau egală cu 1,3 metri, dar mai mică de 1,8 metri (1,3 ≤ d < 1,8)181615
3.2.4mai mare sau egală cu 1,8 metri (d ≥ 1,8)201615
3.3 Osie triplă (tridem) a remorcilor şi semiremorcilor
Suma maselor pe osiile componente, dacă distanţa (d) dintre ele este:
3.3.1mai mică sau egală cu 1,3 metri (d ≤ 1,3)211916,5
3.3.2mai mare de 1,3 metri, dar mai mică sau egală cu 1,4 metri (1,3 < d ≤ 1,4)242018
3.4 Osie simplă motoare:
3.4.1osie motoare a vehiculelor la care se face referire la poziţiile 2.2.1 şi 2.2.211,5108
3.4.2osie motoare a vehiculelor la care se face referire la poziţiile 2.2.3, 2.2.4, 2.3 şi 2.411,5108
3.5 Osie dublă (tandem) a autovehiculelor Suma maselor pe osiile componente, dacă distanţa (d) dintre aceste este:
3.5.1mai mică de 1,0 metri (d < 1,0)11,5109
3.5.2mai mare sau egală cu 1,0 metri, dar mai mică de 1,3 metri (1,0 ≤ d < 1,3)161413
3.5.3mai mare sau egală cu 1,3 metri, dar mai mică de 1,8 metri (1,3 ≤ d < 1,8)18/19(4)1615
4 Alte condiţii constructive impuse vehiculelor
4.1 Pentru toate vehiculele
Masa suportată de osia motoare sau osiile motoare ale unui vehicul ori ansamblu de vehicule trebuie să fie de cel puţin 25% din masa totală cu încărcătură a vehiculului sau a ansamblului de vehicule, în cazul în care acestea sunt utilizate în trafic internaţional
4.2 Trenuri rutiere
Distanţa dintre osia din spate a autovehiculului şi osia din fată a remorcii trebuie să fie de cel puţin 3,0 metri
4.3 Masa maximă admisă în funcţie de ampatament
Masa maximă admisă, exprimată în tone, a unui autovehicul cu patru osii nu poate depăşi de cinci ori distanţa, exprimată în metri, dintre osiile extreme ale vehiculului
4.4 Semiremorci
Distanţa măsurată în plan orizontal între osia pivotului de cuplare şi orice punct din partea frontală a semiremorcii nu trebuie să depăşească 2,04 metri
 

_____________________

(1) Clasificarea drumurilor publice în drumuri reabilitate, drumuri nereabilitate şi drumuri pietruite se efectuează din punctul de vedere al capacităţii portante a acestora.

(2) Se aplică numai pe următoarele trasee:

a) drumul public republican R30 Anenii Noi – Căuşeni – Stefan Voda – frontiera cu Ucraina, km 0÷101,1;

b) sectorul de drum public republican R2 Chişinău – Bender – Tiraspol – M5, km 18÷36;

c) sectorul de drum public expres M5 frontiera cu Ucraina – Criva – Bălţi – Chişinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, km 0÷265;

d) drumul public expres M1 frontiera cu România – Leuşeni – Chişinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina;

e) drumul public expres M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România.

(3) Plus o limită de 2 tone, în cazul în care masa maximă admisă a vehiculului motor este de 18 tone şi masa maximă admisă a osiei tandem a semiremorcii este de 20 de tone, iar osia motoare este prevăzută cu roţi jumelate şi cu suspensie pneumatică sau echivalentă acesteia.

(4) Se aplică în cazul în care osia motoare este prevăzută cu roţi jumelate şi cu suspensie pneumatică ori echivalentă acesteia sau în cazul în care fiecare osie motoare este prevăzută cu roţi jumelate şi masa maximă pe fiecare osie nu depăşeşte 9,5 tone.

 

 

Note:

1. Lista drumurilor publice, clasificate din punctul de vedere al capacităţii portante, se aprobă de către organul central de specialitate în domeniul infrastructurii drumurilor.

2. Drumurile şi sectoarele de drum pe care este permisă circulaţia vehiculelor cu mase maxime admise indicate pot fi vizualizate, în mod interactiv, pe harta informativă prezentată pe pagina web a administratorului drumului.

3. În cazul în care traseul/ruta este formată din drumuri/sectoare de drum cu capacitate portantă diferită, pentru calcule se selectează drumul/sectorul de drum cu cea mai mică capacitate portantă.”

 

 

10. Compartimentul I din anexa nr.3 se completează cu punctul 21 cu următorul cuprins:

21. Organul central de specialitate în domeniul infrastructurii drumurilor este în drept să delege, prin ordin, Societăţii pe Acţiuni „Administraţia Naţională a Drumurilor” competenţa de emitere a prescripţiilor tehnice privind amplasarea obiectivului în zona drumului public şi/sau în zonele de protecţie ale acestuia, a autorizaţiei de amplasare a obiectivului în zona drumului public şi/sau în zonele de protecţie ale acestuia şi a acordului de desfiinţare a obiectivului amplasat în zona drumului public şi/sau în zonele de protecţie ale acestuia.”

 

Art.II.Legea fondului rutier nr.720/1996 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.247–251, art.753), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În cuprinsul legii, cuvintele „în domeniul gospodăriei” se substituie cu cuvintele „în domeniul infrastructurii”.

2. Articolul 1:

la alineatul (1), litera g) va avea următorul cuprins:

„g) administrării infrastructurii drumurilor.”

la alineatul (22), cuvintele „autorităţile publice locale” se substituie cu cuvintele „autorităţile administraţiei publice locale”.

3. La articolul 8, alineatele (2)–(5) vor avea următorul cuprins:

„(2) Responsabile de administrarea şi utilizarea conform destinaţiei a mijloacelor fondului rutier sunt autoritatea administraţiei publice centrale în domeniul infrastructurii drumurilor şi autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea.

(3) Repartizarea mijloacelor fondului rutier se efectuează în baza criteriilor de prioritizare, aprobate prin ordinul conducătorului autorităţii administraţiei publice centrale în domeniul infrastructurii drumurilor, conform programelor anuale ale lucrărilor de reparaţie şi întreţinere periodică a drumurilor publice. Programele anuale respective sunt coordonate cu Consiliul fondului rutier şi sunt aprobate de către Guvern – pentru drumurile publice naţionale şi, respectiv, de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea – pentru drumurile de interes raional (municipal), în limitele stabilite pe obiective şi categorii de lucrări.

(4) Guvernul publică anual în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Programul de repartizare a mijloacelor fondului rutier, iar autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea afişează în locuri publice şi plasează pe pagina web oficială programele de repartizare a mijloacelor fondului rutier pentru drumurile de interes raional (municipal).

(5) Guvernul publică anual (până la sfârşitul trimestrului I) în Monitorul Oficial al Republicii Moldova raportul privind utilizarea mijloacelor fondului rutier în anul precedent, iar autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea afişează anual (până la sfârşitul trimestrului I) în locuri publice şi plasează pe pagina web oficială, aplicând metoda de raportare prin managementul propriu-zis al activelor rutiere (sau metoda individuală conform ISO 55000), informaţia privind utilizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile de interes raional (municipal) în anul precedent.”

4. Anexa nr.4:

la punctul 7, textul „viceprim-ministru,” se substituie cu cuvântul „ministrul”;

la punctul 8, sintagma „Cancelaria de Stat” se substituie cu cuvintele „autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă de elaborarea politicilor în domeniul infrastructurii drumurilor”;

la punctul 12 litera c), cuvântul „gospodăriei” se substituie cu cuvântul „infrastructurii”.

 

Art.III. Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90–93, art.401), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 7 alineatul (3), literele f3) şi f4) se completează cu textul „, cu excepţia terenurilor, proprietate publică a statului, aferente drumurilor naţionale”.

2. Articolul 8 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Organul central de specialitate în domeniul infrastructurii drumurilor exercită prerogativele rezultate din dreptul de proprietate publică a statului asupra drumurilor naţionale şi a suprafeţelor de teren, proprietate publică a statului, aferente acestora. Administrarea drumurilor naţionale şi a suprafeţelor de teren, proprietate publică a statului, aferente acestora este asigurată de către organul central de specialitate în domeniul infrastructurii drumurilor, prin intermediul Societăţii pe Acţiuni „Administraţia Naţională a Drumurilor”, în baza contractelor de concesiune.”

 

Art.IV. – Articolul 14 alineatul (1) din Legea nr.163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155–158, art.549), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

litera g) se completează cu textul „, ale sistemelor de captare şi evacuare a apelor pluviale ale drumurilor”;

litera h) va avea următorul cuprins:

„h) lucrări de întreţinere de rutină a drumurilor publice, lucrări de întreţinere periodică a drumurilor publice, reparaţii ale infrastructurii căilor de comunicaţie terestră, cu menţinerea traseelor, funcţiunilor, suprafeţelor, volumetriei şi categoriei tehnice a drumului;”.

 

Art.V. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Prin derogare de la alin.(1) din prezentul articol, prevederile art.I pct.4 şi 9, precum şi ale art.III din prezenta lege intră în vigoare peste 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(3) Guvernul:

a) în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

– va aduce actele sale normative în concordanţă cu aceasta;

– va întreprinde măsurile necesare în vederea reorganizării Întreprinderii de Stat „Administraţia de Stat a Drumurilor” în societate pe acţiuni cu capital integral de stat, cu denumirea „Administraţia Naţională a Drumurilor”;

b) în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va asigura realizarea reformei sistemului de întreţinere a drumurilor publice;

c) după realizarea măsurilor specificate la lit.b), va asigura reorganizarea Societăţii pe Acţiuni „Administraţia Naţională a Drumurilor” prin fuziunea (absorbţia) de către aceasta a societăţilor pe acţiuni specializate în întreţinerea drumurilor publice.

(4) În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) Agenţia Proprietăţii Publice va transmite în administrare organului central de specialitate în domeniul infrastructurii drumurilor suprafeţele de teren, proprietate publică a statului, aferente drumurilor naţionale;

b) organul central de specialitate în domeniul infrastructurii drumurilor va transmite în administrare drumurile naţionale şi suprafeţele de teren, proprietate publică a statului, aferente drumurilor naţionale la valoarea de bilanţ, cu evaluarea ulterioară a acestora, în condiţiile contractului de concesiune încheiat între acesta şi Societatea pe Acţiuni „Administraţia Naţională a Drumurilor” pe o perioadă de 35 de ani, fără plata redevenţei, prin derogare de la prevederile Legii nr.121/2018 cu privire la concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii şi prevederile art.15 din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.

[Art.V modificat prin Legea nr.318 din 26.10.2023, în vigoare 09.11.2023]

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIIgor GROSU

 

Nr.118. Chişinău, 25 mai 2023.