L E G E
pentru modificarea unor acte normative
nr. 25 din 03.03.2023
Monitorul Oficial nr.92/136 din 21.03.2023
* * *
UE
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Prezenta lege transpune art.2 alin.(2), (14), (19), (20), (27) şi (41), art.9 alin.(1), art.10 alin.(1) lit.c), art.19 şi art.20 alin.(2) şi (3) din Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE (text cu relevanţă pentru SEE), astfel cum a fost modificată ultima oară prin Directiva delegată 2014/109/UE a Comisiei din 10 octombrie 2014.
Art.I. – Legea nr.278/2007 privind controlul tutunului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.258–261, art.489), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 2:
se completează, în ordine alfabetică, cu următoarele noţiuni:
„comerţ ilicit cu produse din tutun – practică sau conduită interzisă prin lege care se referă la producere, expediere, primire, deţinere, distribuire, vânzare sau achiziţionare a produselor din tutun, inclusiv practică sau conduită menită să înlesnească o astfel de activitate;
echipamente de fabricare şi orice parte a acestora (în continuare – echipamente de fabricare) – instalaţii concepute sau adaptate pentru a fi utilizate exclusiv la fabricarea produselor din tutun şi care fac parte integrantă din procesul de prelucrare/fabricare;
gudron – condensat anhidru brut de fum, care nu conţine nicotină;
lanţ de aprovizionare – sistem de activităţi care include fabricarea produselor din tutun şi a echipamentelor de fabricare, precum şi importul sau exportul produselor din tutun şi al echipamentelor de fabricare şi care poate fi extins, dacă este cazul, pentru a include una sau mai multe dintre următoarele activităţi:
a) cultivarea tutunului, cu excepţia cultivatorilor, fermierilor şi producătorilor tradiţionali pe scară mică;
b) transportul cantităţilor comerciale de produse din tutun sau al echipamentelor de fabricare;
c) comerţul cu ridicata, depozitarea sau distribuirea tutunului şi a produselor din tutun ori a echipamentelor de fabricare şi a oricărei părţi a acestora;
livrare controlată – tehnică de a permite ieşirea de pe teritoriu, tranzitarea teritoriului sau intrarea pe teritoriul aparţinând unuia sau mai multor state a unor transporturi ilicite sau suspecte, cu ştiinţa şi sub supravegherea autorităţilor competente ale statelor respective, în vederea investigării unei infracţiuni şi a identificării persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunii;
marcaje de identificare unice, securizate şi inamovibile (în continuare – marcaje de identificare) – coduri sau marcaje digitale unice de identificare, aplicate la fiecare nivel de ambalaj al produsului din tutun sau al produsului conex (pachet unitar, ambalaj exterior, cutie de carton, palet), care sunt salvate într-o bază de date şi sunt pasibile scanării pe tot parcursul lanţului de aprovizionare până la primul cumpărător;
nicotină – alcaloizi nicotinici;
proces de diligenţă – proces de documentare sau investigare a unei companii înainte de efectuarea unei tranzacţii, achiziţii a produselor din tutun, a produselor conexe, a echipamentelor de fabricare şi a oricărei părţi a acestora;
punct de vânzare cu amănuntul – punct de vânzare în care produsele din tutun sau cele conexe, dispozitivele şi accesoriile de utilizare, reîncărcare sau încălzire a produselor din tutun sau a produselor conexe se vând direct consumatorilor pentru consum final;
toxicitate – gradul în care o substanţă poate determina efecte nocive asupra organismului uman, inclusiv efecte care apar în timp, de obicei, prin consumul sau expunerea în mod repetat sau continuu la substanţa respectivă;
trasabilitate – monitorizare sistematică şi recreare de către autorităţile competente sau de către orice altă persoană care acţionează în numele acestora a rutei sau a circulaţiei produselor din tutun de-a lungul lanţului de aprovizionare;
tutun de pipă – tutun care poate fi consumat prin intermediul unui proces de combustie şi este destinat exclusiv pentru a fi utilizat într-o pipă;”
la noţiunea „ţigaretă electronică”, cuvintele „ce conţin” se substituie cu cuvintele „cu sau fără”, iar după cuvântul „folosinţă” se introduc cuvintele „cu sau fără nicotină”.
2. Legea se completează cu articolul 101 cu următorul cuprins:
„Articolul 101. Registrul de stat al echipamentelor de fabricare a produselor din tutun
(1) Agenţii economici care deţin echipamente de fabricare a produselor din tutun, odată cu primirea licenţei ce permite desfăşurarea activităţilor din industria tutunului, sunt supuşi înregistrării obligatorii în Registrul de stat al echipamentelor de fabricare a produselor din tutun.
(2) Controlul asupra echipamentelor de fabricare a produselor din tutun se efectuează prin sistemul de evidenţă computerizată, cu înregistrarea datelor în Registrul de stat al echipamentelor de fabricare a produselor din tutun.
(3) Registrul de stat al echipamentelor de fabricare a produselor din tutun este ţinut de către autoritatea naţională pentru gestionarea sistemului de trasabilitate desemnată de Guvern.”
3. Articolul 11:
la alineatele (1), (3), (4) şi (7), după cuvintele „a produselor din tutun” se introduc cuvintele „şi a produselor conexe”;
la alineatul (4), după textul „capsulele,” se introduce textul „lichidele pentru ţigări electronice,”;
alineatul (6) se abrogă.
4. Articolul 15:
la alineatul (3), în primul enunţ, după cuvintele „sunt imprimate” se introduc cuvintele „de către producător”;
la alineatul (7), textul „ale art.16, 17 şi 20” se substituie cu textul „ale art.16, 17, 20 şi 23”;
articolul se completează cu alineatul (71) cu următorul cuprins:
„(71) Se interzice:
a) vămuirea pe teritoriul Republicii Moldova a produselor din tutun şi a produselor conexe în pachete unitare şi ambalaj exterior fără avertismentele de sănătate şi informaţia de etichetare a pachetelor unitare şi a ambalajelor exterioare prevăzute de prezenta lege;
b) reambalarea produselor din tutun şi a produselor conexe de către importatori.”
5. La articolul 17, în denumire şi în cuprinsul articolului, după textul „ţigaretele,” se introduce textul „ţigările de foi (cigarillos),”.
6. Articolul 20:
la alineatul (1), partea introductivă şi litera a) vor avea următorul cuprins:
„Toate pachetele unitare şi ambalajul exterior al produselor din tutun se marchează după cum urmează:
a) în cazul pachetelor unitare şi al ambalajului exterior al produselor din tutun care urmează a fi fabricate sau importate pe piaţa Republicii Moldova, se imprimă, prin metoda şi în locul stabilite de producător, marcaje în funcţie de tipul de ambalaj, conform prevederilor documentelor normativ-tehnice aprobate de Guvern;”
articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
„(11) Pe toate pachetele unitare şi ambalajul exterior al produselor din tutun şi produselor conexe se indică adresa producătorului şi a importatorului. Nu se admite plasarea numerelor de telefon, a paginilor web şi adreselor electronice ale producătorului şi ale importatorului pe exteriorul pachetelor unitare şi pe ambalajul exterior.”
7. Legea se completează cu articolele 201 şi 202 cu următorul cuprins:
„Articolul 201. Procesul de diligenţă
(1) Toţi agenţii economici implicaţi în lanţul de aprovizionare cu tutun, produse din tutun şi echipamente de fabricare sunt obligaţi:
a) să desfăşoare procesul de diligenţă înainte de iniţierea unei relaţii de afaceri şi pe parcursul acesteia;
b) să monitorizeze vânzările către clienţii lor pentru a se asigura că respectivele cantităţi sunt proporţionale cu cererea de astfel de produse pe piaţa pe care se intenţionează vânzarea sau utilizarea acestora;
c) să înştiinţeze autorităţile competente despre încălcarea obligaţiilor ce decurg din prezenta lege.
(2) Procesul de diligenţă desfăşurat în temeiul alin.(1) include cerinţe de identificare a agenţilor economici, cum ar fi obţinerea şi actualizarea următoarelor informaţii:
a) informaţia privind deţinerea licenţei în conformitate cu prevederile legale;
b) o descriere a utilizării preconizate pentru tutun, produsele din tutun sau echipamentele de fabricare şi a pieţei pe care se intenţionează vânzarea acestora;
c) o descriere a locaţiei în care se vor instala şi utiliza echipamentele de fabricare;
d) alte informaţii în corespundere cu actele normative ale Guvernului.
(3) Procesul de diligenţă desfăşurat în temeiul alin.(1) poate include cerinţe pentru identificarea agenţilor economici, cum ar fi obţinerea şi actualizarea informaţiilor privind conturile bancare destinate utilizării în cadrul tranzacţiilor.
(4) În baza informaţiilor raportate în temeiul alin.(1) lit.b), autoritatea competentă aplică măsurile necesare, care pot include şi suspendarea şi/sau retragerea actului permisiv ce permite desfăşurarea activităţilor din industria tutunului.
Articolul 202. Controlul lanţului de aprovizionare
(1) În scopul securizării lanţului de aprovizionare şi prevenirii comerţului ilicit cu produse din tutun, se instituie un sistem naţional de trasabilitate pentru toate produsele din tutun fabricate sau importate pe teritoriul Republicii Moldova. Autoritatea naţională pentru gestionarea sistemului de trasabilitate este desemnată de Guvern (în continuare – autoritate naţională).
(2) Marcajele de identificare fie se aplică pe toate pachetele unitare, pe toate cartuşele şi pe orice ambalaj exterior al produselor din tutun, fie fac parte din acestea.
(3) În cadrul sistemului naţional de trasabilitate, producătorul/importatorul produselor din tutun şi al celor conexe pune la dispoziţie următoarele informaţii necesare pentru identificarea originii produselor din tutun:
a) data şi locul de fabricare;
b) unitatea de producţie;
c) echipament folosit la fabricarea produselor din tutun;
d) tura de producţie sau ora fabricării;
e) numele, factura, numărul comenzii şi evidenţele de plată privind primul agent economic care nu este afiliat producătorului;
f) piaţa preconizată pentru vânzarea cu amănuntul;
g) descrierea detaliată a produsului;
h) antrepozitarea şi expedierea;
i) traseul prevăzut pentru expediere, data expedierii, destinaţia, punctul de plecare şi destinatarul.
(4) Informaţiile prevăzute la lit.a), b), g) şi, dacă sunt disponibile, cele prevăzute la lit.f) fac parte din marcajele de identificare.
(5) În cazul în care informaţiile de la lit.f) nu sunt disponibile la data marcării, se solicită includerea acestor informaţii. Informaţiile prevăzute la alin.(3) urmează a fi înregistrate de către producător la data producţiei sau a primei expedieri ori la data importului.
(6) Autoritatea naţională se asigură că informaţiile înregistrate în temeiul alin.(5) sunt accesibile prin intermediul unui link la marcajele de identificare prevăzute la alin.(3) şi (4).
(7) Autoritatea naţională se asigură că informaţiile înregistrate în conformitate cu alin.(5), precum şi marcajele de identificare care fac ca aceste informaţii să fie accesibile în conformitate cu alin.(6) sunt incluse într-un format stabilit în Regulamentul tehnic pentru instituirea şi operarea unui sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun, aprobat de Guvern.
(8) Autoritatea naţională se asigură că informaţiile înregistrate în temeiul alin.(5) sunt accesibile, la cerere, punctului focal mondial pentru schimbul de informaţii, sub rezerva dispoziţiilor alin.(10), printr-o interfaţă electronică standard securizată cu punctul focal naţional şi/sau regional.
(9) Autoritatea naţională întreprinde măsurile necesare şi utile în scopul revizuirii, reînnoirii, inspectării periodice a actelor permisive.
(10) Autoritatea naţională:
a) are acces la informaţiile prevăzute la alin.(3) în timp util, prin adresarea unei solicitări punctului focal mondial pentru schimbul de informaţii;
b) solicită astfel de informaţii numai în cazul în care acest lucru este necesar în scopul depistării sau investigării cazurilor de comerţ ilicit cu produse din tutun;
c) răspunde la cererile de informaţii prevăzute la alin.(3), cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal;
d) protejează şi tratează drept confidenţiale orice date care fac obiectul schimbului de informaţii, cu respectarea rigorilor prevăzute de legislaţia cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
(11) Autoritatea naţională solicită dezvoltarea şi extinderea în continuare a sferei de aplicare a sistemului de trasabilitate aplicabil până ce toate taxele, impozitele relevante şi, dacă este cazul, alte obligaţii sunt îndeplinite la punctul de fabricare, import sau de finalizare a controlului vamal sau al accizelor.
(12) Autoritatea naţională colaborează cu organizaţiile internaţionale competente pentru a partaja şi elabora cele mai bune practici pentru sistemele de trasabilitate, inclusiv pentru:
a) facilitarea dezvoltării, transferului şi achiziţiei de tehnologii îmbunătăţite de trasabilitate, inclusiv cunoştinţe, competenţe, capacităţi şi expertiză;
b) sprijinirea programelor de formare şi consolidare a capacităţilor pentru părţile care exprimă o astfel de necesitate;
c) dezvoltarea în continuare a tehnologiei de marcare şi scanare a pachetelor unitare şi cartuşelor de produse din tutun pentru a face accesibile informaţiile menţionate la alin.(3).
(13) Autoritatea naţională interacţionează cu industria tutunului şi cu cei care reprezintă interesele industriei tutunului doar în măsura strict necesară pentru punerea în aplicare a sistemului de trasabilitate.”
8. La articolul 23 alineatul (4), după cuvintele „produselor din plante pentru fumat” se introduce textul „, al ţigaretelor electronice, al cartuşelor şi al flacoanelor de reumplere fără conţinut de nicotină”.
9. La articolul 26 alineatul (1):
litera f) se completează cu textul „sau în adiacentul acestora, în raza de 10 metri”;
alineatul se completează cu litera h) cu următorul cuprins:
„h) în spaţiile de uz comun ale blocurilor de locuit şi ale căminelor, la balcoanele blocurilor de locuit (apartamentelor, căminelor).”
10. Articolul 32:
la alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins: „Importul/exportul produselor din tutun şi/sau al produselor conexe; importul şi/sau prelucrarea industrială a tutunului nefermentat şi/sau a tutunului fermentat; fabricarea produselor din tutun şi/sau a produselor conexe şi/sau comercializarea angro a produselor din tutun şi/sau a produselor conexe, precum şi a tutunului nefermentat şi/sau fermentat, se efectuează în bază de licenţă, eliberată în conformitate cu prevederile Legii nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, cu condiţia respectării:”;
la alineatul (2), cuvântul „import” se substituie cu textul „import/export”, iar după cuvintele „a produselor din tutun” se introduc cuvintele „şi a produselor conexe”;
la alineatul (4):
în partea introductivă, după cuvintele „a produselor din tutun” se introduc cuvintele „şi a produselor conexe”;
la litera d), după cuvintele „al produselor din tutun” se introduc cuvintele „şi al produselor conexe”;
la litera e), după cuvintele „produse din tutun” se introduc cuvintele „şi de produse conexe”;
alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) Importul şi/sau prelucrarea industrială a tutunului fermentat şi a tutunului nefermentat, comercializarea angro a tutunului fermentat şi a tutunului nefermentat se efectuează cu respectarea prevederilor art.7 alin.(4).”
la alineatul (6), după cuvintele „produselor din tutun” se introduc cuvintele „şi a produselor conexe”;
la alineatul (7) litera c), după cuvintele „produselor din tutun” se introduc cuvintele „şi a produselor conexe”;
articolul se completează cu alineatul (8) cu următorul cuprins:
„(8) În ziua înregistrării cererii şi depunerii documentelor stabilite de prezentul articol pentru obţinerea/prelungirea licenţei, autoritatea de licenţiere înştiinţează despre aceasta organul de control aferent domeniului (cu sau fără solicitarea unei vizite de control din partea organului respectiv) pentru a se asigura de corespunderea utilajului tehnologic principal pentru prelucrarea industrială a tutunului nefermentat şi a tutunului fermentat, pentru fabricarea produselor din tutun şi a produselor conexe cerinţelor prezentei legi şi de faptul că agentul economic dispune de bază tehnico-materială cu complexul integral de procese tehnologice, de utilaj şi mijloace de control al calităţii producţiei finite, precum şi de personal şi specialişti cu o calificare corespunzătoare în domeniu. În cel mult 7 zile lucrătoare – în cazul obţinerii/prelungirii licenţei, sau 3 zile lucrătoare – în cazul reperfectării licenţei, de la data înştiinţării, organul de control aferent domeniului transmite o notificare sau procesul-verbal de control privind rezultatele verificării efectuate.”
11. La articolul 33 alineatul (1), în partea introductivă, după textul „importul,” se introduce textul „exportul,”.
12. La articolul 34 alineatul (1), în partea introductivă, sintagma „Ministerul Sănătăţii” se substituie cu sintagma „Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică”.
13. La articolul 35 alineatul (2), după sintagma „Ministerul Sănătăţii” se introduc cuvintele „şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină”, iar după cuvintele „de tratament” se introduce cuvântul „gratuit”.
Art.II. – Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 461 alineatul (11), textul „art.911,” se exclude.
2. Articolul 911:
la alineatul (9), sintagma „Centrul Naţional de Sănătate Publică” se substituie cu sintagma „Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică”;
la alineatul (17), dispoziţia se completează cu textul „în spaţiile de uz comun ale blocurilor de locuit şi ale căminelor, la balcoanele blocurilor de locuit (apartamentelor, căminelor)”;
la alineatul (18), după sintagma „staţiilor de transport public” se introduce textul „sau în adiacentul acestora, în raza de 10 metri”.
Art.III. – Legea nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67, art.183), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 16 alineatul (4):
la litera a), după cuvintele „şi ale expunerii la fumul de tutun” se introduc cuvintele „şi la aerosol de produs din tutun sau de produs conex”;
la litera b), după cuvintele „a produselor din tutun” se introduc cuvintele „şi a produselor conexe”;
litera c) va avea următorul cuprins:
„c) asigură evaluarea riscului consumului produselor din tutun şi al produselor conexe, precum şi al expunerii la fumul de tutun şi la aerosol de produs din tutun sau de produs conex, şi informează despre aceasta Ministerul Sănătăţii şi alte autorităţi, precum şi populaţia;”
la litera d), după cuvintele „produse din tutun” se introduc cuvintele „şi produse conexe”;
litera e) va avea următorul cuprins:
„e) asigură colectarea şi evaluarea notificărilor referitoare la produsele noi din tutun şi produsele conexe sau la produsele din tutun şi produsele conexe cu compoziţia modificată.”
2. La articolul 18 alineatul (2):
punctul 9) va avea următorul cuprins:
„9) să verifice respectarea legislaţiei privind importul, producerea, ambalarea, etichetarea, inclusiv aplicarea avertismentelor de sănătate pe produsele din tutun şi produsele conexe, şi comercializarea produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor şi a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora şi să aplice sancţiuni în conformitate cu legislaţia în vigoare;”
la punctul 11), literele a), d)–g) vor avea următorul cuprins:
„a) publicităţii în favoarea produselor din tutun şi a produselor conexe;”
„d) utilizării denumirilor mărcilor comerciale ale produselor din tutun şi ale produselor conexe la promovarea altor produse sau servicii, precum şi ale mărcilor comerciale ale altor produse sau servicii la promovarea produselor din tutun, şi a produselor conexe;
e) utilizării accesoriilor pentru fumat (scrumiere, brichete) în scopul promovării directe sau indirecte a produselor din tutun şi a produselor conexe;
f) comercializării jucăriilor, produselor alimentare şi a altor produse care fac asociere cu produsele din tutun, produsele conexe, cu dispozitivele şi accesoriile de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora;
g) expunerii vizibile a produselor din tutun şi a produselor conexe în spaţiile comerciale accesibile publicului;”
punctele 12) şi 13) vor avea următorul cuprins:
„12) să preleveze contra cost probe de tutun şi de produse din tutun şi produse conexe plasate pe piaţa internă pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind reglementarea plasării pe piaţă şi consumului produselor din tutun şi al produselor conexe. Costurile pentru procurarea şi investigarea probelor sunt prevăzute anual în bugetul de stat pentru Ministerul Sănătăţii;
13) să înainteze propuneri organului de licenţiere privind retragerea licenţei pentru importul, fabricarea şi comercializarea angro a produselor din tutun şi a produselor conexe în cazurile prevăzute de Legea nr.278/2007 privind controlul tutunului.”
Art.IV. – Codul penal al Republicii Moldova nr.985/2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72–74, art.195), cu modificările ulterioare, se completează cu articolul 2502 cu următorul cuprins:
„Articolul 2502. Fabricarea, punerea în circulaţie şi utilizarea timbrelor de accize false
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie, punerea în circulaţie sau utilizarea timbrelor de accize false
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 1050 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 6 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2500 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.”
Art.V. – Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.170–175, art.494), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Anexa nr.1:
la compartimentul I poziţia 4, coloana a doua va avea următorul cuprins:
„4. Licenţă pentru importul/exportul produselor din tutun şi/sau al produselor conexe; importul şi/sau prelucrarea industrială a tutunului nefermentat şi/sau a tutunului fermentat; fabricarea produselor din tutun şi/sau a produselor conexe şi/sau comercializarea angro a produselor din tutun şi/sau a produselor conexe, şi/sau a tutunului nefermentat, şi/sau a tutunului fermentat;”
compartimentul II se completează cu poziţia 86 cu următorul cuprins:
86 | Autorizaţie de import/export/fabricare şi comercializare a echipamentelor de fabricare a produselor din tutun | Agenţia Servicii Publice | Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică | Gratuit | În funcţie de solicitare |
2. În anexa nr.2, poziţia 4 va avea următorul cuprins:
4. Importul/exportul produselor din tutun şi/sau al produselor conexe; importul şi/sau prelucrarea industrială a tutunului nefermentat şi/sau a tutunului fermentat; fabricarea produselor din tutun şi/sau a produselor conexe şi/sau comercializarea angro a produselor din tutun şi/sau a produselor conexe, şi/sau a tutunului nefermentat, şi/sau a tutunului fermentat: | |
a) importul/exportul produselor din tutun şi/sau al produselor conexe | 26000 |
b) importul şi/sau prelucrarea industrială a tutunului nefermentat şi/sau a tutunului fermentat şi/sau comercializarea angro a tutunului nefermentat şi/sau a tutunului fermentat | 26000 |
c) fabricarea şi/sau comercializarea angro a produselor din tutun şi/sau a produselor conexe | 26000” |
Art.VI. – Dispoziţii finale şi tranzitorii
(1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 36 de luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia:
a) art.I pct.1, care va intra în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării prezentei legi;
b) art.I pct.9 şi 10 şi art.V, care vor intra în vigoare la 1 iulie 2023;
c) art.I pct.5 şi 7 partea ce completează legea cu articolul 201, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2024;
d) art.I pct.6, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.
(2) Agenţii economici care deţin echipamente de fabricare a produselor din tutun vor prezenta, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, lista echipamentelor de fabricare a produselor din tutun la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică pentru a fi supusă înregistrării în Registrul de stat al echipamentelor de fabricare a produselor din tutun.
(3) Guvernul, în termen de 12 luni de la data publicării prezentei legi:
a) va aduce actele sale normative în concordanţă cu aceasta;
b) va aproba Regulamentul tehnic pentru instituirea şi operarea unui sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun, prevăzut la art.I pct.7, în partea ce ţine de art.202 alin.(7).
[Art.VI modificat prin Legea nr.112 din 11.05.2023, în vigoare 02.07.2023]
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU
|
Nr.25. Chişinău, 3 martie 2023. |
