L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii
cu privire la sistemul bugetar
nr. 983-XII din 25.03.1992
Monitorul Parlamentului Republicii Moldova nr.3/71 din 1992
* * *
Abrogat: 27.03.1997
Legea R.Moldova nr.847-XIII din 24.05.1996 (Vezi Legea nr.780-XV din 27.12.2001 art.39 alin.4)
Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta Lege:
Art.I. Legea cu privire la sistemul bugetar se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 3:
se completează cu un nou alineat, care se include după alineatul patru, avînd următorul cuprins:
"În cazurile stabilite prin Hotărîre de Parlament, proiectul bugetului de stat poate fi prezentat spre aprobare de Guvern pe semestre. Proiectul bugetului de stat pe primul semestru, în cazul neprezentării proiectului bugetului anual, se prezintă nu mai tîrziu de 1 noiembrie, iar pe semestrul doi pînă la 1 mai";
alineatul cinci va fi considerat alineatul şase.
2. Articolul 5 se completează cu alineatul doi, avînd următorul cuprins;
"În cazurile adoptării bugetelor semestriale, raportul desfăşurat despre executarea bugetului pe primul semestru se prezintă Parlamentului nu mai tîrziu de 1 septembrie, iar raportul pe semestrul doi, precum şi cel anual, pînă la 15 aprilie anul următor".
3. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Articolul 10. Bugetul de Stat este aprobat anual ori semestrial de Parlament".
4. Articolul 12:
subpunctul 12.9 va fi considerat subpunctul 12.11;
subpunctele 12.9 şi 12.10 vor avea următorul cuprins:
"12.9. impozitul pe valoarea adăugată;
12.10. accizele;"
5. Articolul 14 se completează cu alineatul doi, avînd următorul cuprins:
"Mijloacele acestui fond se aprobă de Parlament".
6. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
"Articolul 16. Proiectul bugetului de stat, împreună cu nota explicativă respectivă, se depune în Parlament sub formă de broşură pentru fiecare deputat, iar pentru Comisiile permanente se anexează şi calculele respective (varianta lărgită). Nota explicativă conţine date despre dezvoltarea social-economică a Moldovei, politica financiară, valutară, vamală, monetară, concepţia impozitelor, taxelor, tarifelor, preţurilor, remunerării, împrumutului de stat, reambursării lui, comerţului exterior, subvenţiilor.
Bugetul de Stat se aprobă de Parlament în următoarele termene:
pînă la 31 decembrie bugetul anual ori semestrial;
pînă la 30 iunie bugetul pe semestrul doi al anului.
Neprezentarea de către Guvern a proiectului bugetului de stat în termenele stabilite are ca imediată consecinţă demisia Guvernului, în conformitate cu legislaţia în vigoare, din ziua expirării termenului de prezentare a proiectului bugetului. În acest caz, Guvernul nou prezintă proiectul bugetului în termenele stabilite de Parlament, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua confirmării componenţei noului Guvern".
7. Articolul 24 se completează cu alineatele doi şi trei, avînd următorul cuprins:
"Fondurile de rezervă în bugetele locale ori de stat pentru perioada de plan (an, semestru) se formează din contul mijloacelor soldurilor disponibile în bugetele locale la sfîrşitul perioadei anterioare (an, semestru) pe baza depăşirii veniturilor faţă de cheltuieli, precum şi a veniturilor suplimentare obţinute în procesul executării bugetului.
Bugetul de rezervă nu poate să depăşească mărimea de 1% din volumul total al veniturilor bugetare".
8. Se completează cu articolul 41 care va avea următorul cuprins:
"Articolul 41. Concomitent cu proiectul Bugetului de Stat, Guvernul prezintă, sub formă de anexă, datele corespunzătoare privind veniturile şi cheltuielile valutare ale statului pe perioada pentru care se alcătuieşte bugetul. Anexa se face pe baza planului valutar, contractelor bilaterale sau multilaterale, precum şi a altor documente".
Art.II. Prezenta Lege intră în vigoare la data adoptării.
PREŞEDINTELE | |
REPUBLICII MOLDOVA | Mircea SNEGUR
|
Chişinău, 25 martie 1992, | |
Nr. 983-XII. |
