H O T Ă R Â R E

pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.73 din 23 aprilie 2021

privind anularea prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din

16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale

şi a Hotărârii Parlamentului nr.74 din 23 aprilie 2021 privind

numirea unui judecător al Curţii Constituţionale

(sesizările numerele 92a/2021 şi 93a/2021)

 

nr. 13  din  27.04.2021

 

Monitorul Oficial nr.122-128/74 din 21.05.2021

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate pe 23 şi 26 aprilie 2021,

Examinând sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei stau sesizările referitoare la controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.73 din 23 aprilie 2021 privind anularea prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale şi a Hotărârii Parlamentului nr.74 din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale.

2. Sesizările au fost depuse la Curtea Constituţională în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale de către domnii Sergiu Litvinenco şi Dinu Plîngău, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

3. Autorul sesizării nr.92a/2021 i-a solicitat Curţii să suspende acţiunea Hotărârilor atacate până la examinarea în fond a sesizării. Prin Decizia nr.60 din 23 aprilie 2021, Preşedintele ad-interim al Curţii Constituţionale a admis, în baza articolelor 25¹ alin.(4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 7¹ alin.(4) din Codul jurisdicţiei constituţionale, cererea de suspendare a acţiunii Hotărârilor contestate ale Parlamentului. Prin Decizia nr.61 din 26 aprilie 2021, Plenul Curţii Constituţionale a confirmat această decizie.

4. Prin Decizia Curţii Constituţionale din 26 aprilie 2021, sesizările au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei. În baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, având în vedere identitatea de obiect, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-o singură procedură, atribuind cauzei nr.92a/2021.

5. La şedinţa publică a Curţii, au participat autorii sesizărilor, domnii Sergiu Litvinenco şi Dinu Plîngău, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Lilian Enciu.

 

ÎN FAPT

6. Pe 16 august 2019, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.121 prin care i-a numit în funcţia de judecători ai Curţii Constituţionale pe dl Vladimir Ţurcan şi pe dna Domnica Manole. La aceeaşi dată, persoanele desemnate au depus în faţa Parlamentului, a Preşedintelui Republicii Moldova şi a Consiliului Superior al Magistraturii jurământul de judecător constituţional.

7. Pe 23 aprilie 2021, Parlamentul a adoptat o Hotărâre prin care a aprobat Declaraţia privind recunoaşterea caracterului captiv al Curţii Constituţionale.

8. De asemenea, pe 23 aprilie 2021, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.73 privind anularea prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121/2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale. Articolul 1 din Hotărârea menţionată stabileşte că se anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil, şi anume Hotărârea Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea doamnei Domnica Manole în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale.

9. La aceeaşi dată, un grup de deputaţi au înregistrat la Secretariatul Parlamentului proiectul nr.135/2021 de Hotărâre privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale. Acest proiect a fost examinat şi adoptat în şedinţa plenară a Parlamentului din 23 aprilie 2021.

10. Pe 23 aprilie 2021, dl Sergiu Litvinenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a înregistrat sesizarea referitoare la controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.73 din 23 aprilie 2021 privind anularea prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale şi a Hotărârii Parlamentului nr.74 din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale.

11. Pe 26 aprilie 2021, dl Dinu Plîngău, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a înregistrat sesizarea nr.93a/2021, care are obiect identic ca şi sesizarea nr.92a/2021.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 2

Suveranitatea şi puterea de stat

„(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

(2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”

Articolul 5

Democraţia şi pluralismul politic

„(1) Democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul.

[...]”

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

„În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi niciun alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 134

Statutul [Curţii Constituţionale]

„(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.

(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.

(3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”

Articolul 137

Independenţa [Curţii Constituţionale]

„Judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.”

13. Prevederile relevante ale Codului jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995, sunt următoarele:

Articolul 1

Temeiul jurisdicţiei constituţionale

„Jurisdicţia constituţională este exercitată în temeiul Constituţiei, Legii cu privire la Curtea Constituţională şi al prezentului cod.”

Articolul 2

Autoritatea de jurisdicţie constituţională

„(1) Unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova este Curtea Constituţională.

(2) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”

Articolul 8

Independenţa

„(1) Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi şi în exerciţiul mandatului se supun numai Constituţiei.

(2) Judecătorii Curţii Constituţionale examinează cauzele în condiţii care exclud orice influenţă din afară asupra lor.”

Articolul 9

Inamovibilitatea

„(1) Judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului.

(2) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează sau se ridică numai în cazul şi modul stabilit de Legea cu privire la Curtea Constituţională.”

14. Prevederile relevante ale Legii nr.317 din 13 decembrie 1994 privind Curtea Constituţională sunt următoarele:

Articolul 1

Curtea Constituţională – autoritate de jurisdicţie constituţională

„(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.

(2) Curtea Constituţională este independentă şi se supune numai Constituţiei.

(3) Curtea Constituţională:

a) garantează supremaţia Constituţiei;

b) asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească;

c) garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”

Articolul 2

Legislaţia privind Curtea Constituţională

„Curtea Constituţională se conduce în activitatea sa de Constituţie, de prezenta lege, de Codul Jurisdicţiei Constituţionale.”

Articolul 13

Independenţa

„(1) Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului şi se supun numai Constituţiei.

[...]”

Articolul 14

Inamovibilitatea

„(1) Judecătorul Curţii Constituţionale este inamovibil pe durata mandatului.

(2) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale se suspendă şi se ridică numai în cazul stabilit de prezenta lege.

[...]”

15. Prevederile relevante ale Recomandării CM/Rec(2010)12 a Comitetului Miniştrilor către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile (adoptată la 17 noiembrie 2010) sunt următoarele:

„[...]

Capitolul I – Aspecte generale

Domeniul de aplicare a recomandării

„1. Această recomandare este aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcţii judiciare, inclusiv celor care se ocupă de probleme constituţionale.

2. Dispoziţiile prevăzute în prezenta recomandare se aplică şi judecătorilor neprofesionişti, cu excepţia cazului în care reiese în mod clar din context că acestea se aplică numai judecătorilor profesionişti.”

Independentă justiţiei şi nivelul la care trebuie ea garantată

„3. Scopul independenţei, astfel cum este prevăzut în articolul 6 al Convenţiei, este de a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea dreptului şi fără nicio influenţă nepotrivită.

4. independenţa individuală a judecătorilor este garantată de independenţa sistemului judiciar în ansamblul său. În acest sens, independenţa judecătorilor este un aspect fundamental al statului de drept.

5. Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a soluţiona în mod imparţial cauzele, în conformitate cu legea şi cu propria apreciere a faptelor.

6. Judecătorii trebuie să aibă puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a-şi îndeplini sarcinile lor şi pentru a menţine autoritatea lor şi prestigiul instanţei. Toate persoanele care au legătură cu un caz, inclusiv organismele publice sau reprezentanţii lor, trebuie să se supună autorităţii judecătorului.

7. independenţa judecătorului şi a justiţiei trebuie să fie înscrise în Constituţie sau la cel mai înalt nivel legal posibil în statele membre, şi să facă apoi obiectul unor reguli mai specifice la nivel legislativ.

8. În cazul în care judecătorii consideră că independenţa lor este ameninţată, ei ar trebui să poată recurge la un consiliu judiciar sau la o altă autoritate independentă, ori ei ar trebui să dispună de mijloace efective de remediere.

9. Unui judecător individual nu i se poate lua un caz fără un motiv just. O decizie de desesizare de un caz a unui judecător ar trebui să fie luată pe baza unor criterii obiective, prestabilite şi în urma unei proceduri transparente, de către o autoritate din cadrul sistemului judiciar.

10. În cazuri individuale, numai judecătorii înşişi ar trebui să se pronunţe asupra competenţei lor, aşa cum este definită ea prin lege.”

[...]

Capitolul III – independenţa internă

22. Principiul independenţei justiţiei presupune independenţa fiecărui judecător în parte în exercitarea funcţiilor judiciare. Judecătorii trebuie să ia decizii în mod independent şi imparţial şi să poată acţiona fără nici un fel de restricţii, influenţe nepotrivite, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale.

23. Instanţele superioare nu pot adresa judecătorilor instrucţiuni cu privire la modul în care ei ar trebui să decidă în cazuri individuale, cu excepţia procedurilor prejudiciale/preliminare sau când decid în căile de atac, potrivit legii.”

[...]

Capitolul VI – Statutul judecătorului

46. Autoritatea care ia decizii privind selecţia şi cariera judecătorilor trebuie să fie independentă de puterile executivă şi legislativă. Pentru garantarea independenţei sale, cel puţin jumătate din membrii acestei autorităţi trebuie să fie judecători aleşi de către colegii lor.

47. Cu toate acestea, în cazul în care reglementările constituţionale sau legale prevăd că şeful statului, guvernul sau puterea legislativă poate lua decizii referitoare la selectarea şi cariera judecătorilor, trebuie abilitată o autoritate independentă şi competentă, în componenţa căreia să fie în majoritate membri din sistemul judiciar (fără a aduce atingere normelor aplicabile la consiliile judiciare cuprinse în capitolul IV) care să facă recomandări sau emite avize pe care autoritatea competentă în privinţa numirii să le urmeze în practică.”

[...]

Mandat şi inamovibilitate

49. Siguranţa mandatului şi inamovibilitatea sunt elemente-cheie ale independenţei judecătorilor. În consecinţă, judecătorii ar trebui să aibă garantat mandatul până la o vârstă obligatorie de pensionare, unde aceasta există.

50. Condiţiile de exercitare a funcţiei judiciare trebuie să fie stabilite prin lege. Unei numiri permanente nu i se poate pune capăt decât numai în cazuri de încălcări grave ale reglementărilor de natură disciplinară sau penală stabilite prin lege, sau în cazul în care judecătorul nu mai poate exercita atribuţiile judiciare. O pensionare anticipată poate fi posibilă numai la cererea judecătorului în cauză sau numai pe motive medicale.

[...]”

16. Prevederile relevante ale Recomandării nr.(94) 12 a Comitetului Miniştrilor către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor (adoptată la 13 octombrie 1994) sunt următoarele:

„[...]

Principiul I – Principii generale privind independenţa judecătorilor

„1. Trebuie luate toate măsurile necesare în scopul de a respecta, proteja şi promova independenţa judecătorilor.

2. În special, trebuie luate următoarele măsuri:

a. independenţa judecătorilor trebuie să fie garantată, conform dispoziţiilor Convenţiei şi principiilor constituţionale, de exemplu, prin adoptarea de dispoziţii expres în acest sens în Constituţie sau în alte texte legislative, sau prin încorporarea dispoziţiilor prezentei Recomandări în dreptul intern. Luând în consideraţie tradiţia juridică a fiecărui stat, aceste dispoziţii pot prevedea că:

i. Hotărârile judecătorilor nu pot fi susceptibile de a fi revizuite în afara procedurilor privind căile de atac prevăzute de lege;

ii. Mandatul judecătorilor şi remunerarea lor trebuie să fie garantate prin lege;

iii. Niciun organ în afara instanţelor înseşi nu trebuie să se pronunţe asupra competenţei lor, aşa cum ea este stabilită prin lege;

iv. Cu excepţia deciziilor privind amnistia, graţierea sau alte măsuri similare, guvernul sau administraţia nu trebuie să fie împuternicite a lua decizii care să anuleze în mod retroactiv efectele hotărârilor judecătoreşti.

b. Puterea executivă şi cea legislativă trebuie să se asigure că judecătorii sunt independenţi şi că nu sunt adoptate măsuri susceptibile de a pune în pericol această independenţă.

[...]”

17. Prevederile relevante ale Hotărârii Parlamentului nr.73 din 23 aprilie 2021 privind anularea prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale sunt următoarele:

„[...]

PARLAMENTUL ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE

Art.1. – Anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil, şi anume Hotărârea Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea doamnei Domnica MANOLE în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale

Art.2. – Prezenta hotărâre intră în vigoare şi este executorie la data adoptării.

Art.3. – Prezenta hotărâre poate fi contestată, în termen de 30 de zile, cu cerere prealabilă adresată Parlamentului Republicii Moldova.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI

[...]”

18. Prevederile relevante ale Hotărârii Parlamentului nr.74 din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale sunt următoarele:

„[...]

H O T Ă R Â R E

privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale

În temeiul art.136 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, precum şi al art.6 alin.(2) şi al art.11 din Legea nr.317/1994 cu privire la Curtea Constituţională,

Parlamentul adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. – Domnul Lupaşcu Boris se numeşte în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale pentru un mandat de 6 ani.

Art.2. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării.

Art.3. – Prezenta hotărâre poate fi contestată în instanţa de judecată în termenul prevăzut de art.209 din Codul administrativ nr.116/2018.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI

[...]”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

19. Prin decizia sa din 26 aprilie 2021, Curtea a verificat dacă sesizările privind controlul constituţionalităţii respectă condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate de un deputat. În acest sens, Curtea a reţinut că articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi recunosc deputatului în Parlament dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

20. Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a constatat că sesizările au ca obiect controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.73 din 23 aprilie 2021 privind anularea prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale şi a Hotărârii Parlamentului nr.74 din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale.

21. Având în vedere că în textul hotărârilor contestate ale Parlamentului este precizat că acestea se atacă în contenciosul administrativ, Curtea a trebuit să verifice dacă controlul pretins de autorii sesizărilor implică o analiză a conformităţii actelor contestate cu exigenţele constituţionale, caz în care Curtea Constituţională este competentă să analizeze fondul problemelor ridicate în sesizare. Curtea a precizat că doar în eventualitatea unui răspuns pozitiv la această întrebare Constituţia îi recunoaşte competenţa de a analiza o sesizare privind controlul de constituţionalitate.

22. Pentru a elucida această chestiune, Curtea Constituţională a precizat că competenţa sa de a exercita controlul de constituţionalitate al hotărârilor Parlamentului îi este recunoscută în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie. În continuare, Curtea a precizat că a stabilit în jurisprudenţa sa câmpul de aplicare a acestei competenţe. Astfel, în Decizia sa nr.126 din 28 noiembrie 2019, care reprezintă o decizie-cadru în materia controlului de constituţionalitate al hotărârilor Parlamentului, Curtea a analizat dacă o sesizare care ridică problema conformităţii cu o lege a hotărârii Parlamentului reprezintă obiect al analizei sale, în sensul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

23. În Decizia menţionată Curtea a precizat că controlul legalităţii hotărârilor Parlamentului ţine de competenţa instanţelor de contencios administrativ, aşa cum se poate deduce din articolul 190 alin.(1) al Codului administrativ. Curtea a observat că, odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ, a fost abrogată Legea contenciosului administrativ, care prevedea, la articolul 4 lit.a), că nu pot fi atacate în faţa instanţelor de contencios administrativ actele exclusiv politice şi cele administrative cu caracter individual emise de Parlament. Această constatare i-a permis Curţii Constituţionale să renunţe la controlul de legalitate al hotărârilor Parlamentului cu caracter individual, odată ce Codul administrativ a deschis calea controlului de legalitate al hotărârilor Parlamentului de către instanţele de contencios administrativ (DCC nr.126 din 28 noiembrie 2019, §23 şi 25).

24. Totodată, în aceeaşi decizie, Curtea a notat o evoluţie a cadrului normativ relevant, stabilind că dispoziţiile Codului administrativ le oferă, actualmente, remedii juridice de drept administrativ funcţionarilor destituiţi din funcţie printr-o hotărâre a Parlamentului, hotărâre care reprezintă un act administrativ cu caracter individual (DCC nr.126 din 28 noiembrie 2019, §26).

25. Curtea a reţinut că a confirmat ulterior această linie jurisprudenţială, i.e. în Hotărârea sa nr.13 din 20 mai 2020. Totuşi, în această Hotărâre, Curtea a subliniat că noua sa orientare jurisprudenţială nu presupune lipsa de competenţă a Curţii Constituţionale în cazul în care sunt contestate hotărâri ale Parlamentului sau decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova referitoare la funcţii de demnitate publică de rang constituţional (i.e., care sunt prevăzute expres în Constituţie sau care au un rol fundamental pentru ordinea juridică constituţională) [HCC nr.13 din 21 mai 2020, §37].

26. În Hotărârea sa cu nr.20 din 9 iulie 2020, la §28, Curtea a precizat că sistemul controlului de constituţionalitate în Republica Moldova porneşte de la două asumpţii: concentrează competenţa controlului de constituţionalitate într-un singur organism – Curtea Constituţională – şi situează această autoritate în afara puterii judecătoreşti. În mod inevitabil, apare necesitatea distribuirii competenţei de a judeca anumite materii între Curtea Constituţională şi instanţele de drept comun, astfel încât să se asigure coabitarea dintre autorităţile statului.

27. În aceeaşi hotărâre, Curtea a subliniat că delimitarea competenţelor între Curtea Constituţională şi instanţele de drept comun este relativ simplă. În general, soluţionarea cazurilor care comportă o dimensiune constituţională reprezintă monopolul Curţii Constituţionale, pe când soluţionarea cazurilor care implică aplicarea legislaţiei infraconstituţionale le revine instanţelor de drept comun. Delimitarea competenţelor se justifică mai ales pentru că Constituţia este, în principal, un instrument juridic şi politic a cărui interpretare reclamă o pregătire deosebită. Textele constituţionale au, în majoritatea lor, particularitatea de a fi redactate cu utilizarea unor formule vaste şi generale, iar interpretarea lor presupune oferirea unor răspunsuri consolidate. Această particularitate impune o diferenţă esenţială între activitatea pe care o prestează judecătorii constituţionali şi activitatea pe care o exercită judecătorii de drept comun, care aplică de cele mai multe ori texte legale clare şi bine-definite. Nu întâmplător, în circumstanţele în care un judecător de drept comun consideră, într-un caz, că o lege este neclară sau imprevizibilă şi este incident un drept garantat de Constituţie, el trebuie să ridice, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate (HCC nr.20 din 9 iulie 2020, §29).

28. Curtea Constituţională este singura autoritate competentă să se pronunţe în mod definitiv cu privire la un aspect care ţine de Constituţie şi care vizează direct funcţionarea Curţii Constituţionale şi raporturile ei cu autorităţile statului, fiind exceptată de la orice cenzură din partea unei autorităţi publice care aplică şi interpretează norme inferioare Constituţiei (HCC nr.20 din 9 iulie 2020, §30).

29. Aşadar, în decizia sa de admisibilitate, Curtea Constituţională a reţinut, având în vedere jurisprudenţa citată supra, că actele contestate constituie obiect al controlului său de constituţionalitate, aşa cum a interpretat articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie în jurisprudenţa sa anterioară, în cazul controlului exercitat în privinţa Hotărârilor Parlamentului. Curtea şi-a motivat competenţa sa de a examina hotărârile Parlamentului atacate în prezenta cauză în virtutea aplicabilităţii directe a dispoziţiilor Constituţiei în cazul numirii, revocării sau destituirii printr-o Hotărâre a Parlamentului a judecătorului Curţii Constituţionale.

30. Aşadar, în pofida faptului că hotărârile Parlamentului stabilesc calea contenciosului administrativ, Curtea a precizat că ea este unica competentă să examineze conformitatea cu Constituţia a actelor contestate. Ab absurdo, Parlamentul ar putea exclude de la controlul de constituţionalitate orice hotărâre a sa, golind de conţinut prevederile constituţionale referitoare la posibilitatea exercitării controlului de constituţionalitate al hotărârilor Parlamentului. Continuând această logică, Parlamentul s-ar putea imuniza faţă de orice tip de control judecătoresc (constituţional sau de drept comun), coborând în derizoriu principiul separaţiei puterilor în stat. Considerentele de mai sus i-au permis Curţii să conchidă că este competentă să efectueze controlul de constituţionalitate în prezenta cauză.

31. Curtea a observat că actele contestate nu au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate. În continuare, Curtea Constituţională a examinat incidenţa articolelor din Constituţie pretins a fi încălcate prin hotărârile contestate ale Parlamentului. Curtea Constituţională a observat că, în sesizări, autorii au invocat, în esenţă, incidenţa articolelor 1 alin.(3), 6, 134 alin.(2) şi 137 din Constituţie, care garantează statutul şi independenţa Curţii Constituţionale şi a judecătorilor constituţionali. Totodată, Curtea a reţinut că autorii sesizărilor au pretins şi aplicabilitatea principiilor constituţionale ale democraţiei şi loialităţii faţă de Constituţie.

32. Curtea a reţinut incidenţa articolelor 134 alin.(2) şi 137 din Constituţie şi a confirmat incidenţa principiilor constituţionale menţionate. Curtea a avut în vedere faptul că numirea, revocarea sau destituirea judecătorului Curţii Constituţionale, care constituie obiectul prezentelor sesizări, fac incidente, în mod direct, principiile constituţionale în discuţie. În acest sens, Curtea a făcut trimitere la HCC nr.6 din 16 mai 2013.

33. Curtea a precizat că orice ingerinţă în articolele substanţiale menţionate privind statutul Curţii Constituţionale şi independenţa judecătorilor ei trebuie să respecte exigenţele principiului preeminenţei dreptului. Mai mult, deşi Curtea Constituţională nu face parte din puterea judecătorească, ea contribuie totuşi, prin activitatea sa, la respectarea principiului separării şi colaborării puterilor în stat, garantând echilibrul corect între acestea.

34. Curtea a precizat că, potrivit articolului 5 alin.(1) din Constituţie, democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul. Având în vedere obiectul sesizărilor şi argumentele formulate în susţinerea acestora, Curtea a precizat că în lipsa unei autorităţi libere şi independente, abilitată cu competenţa controlului şi ponderării exerciţiilor de putere ale autorităţilor publice, nu poate fi imaginată o societate cu adevărat democratică. Curtea a punctat că doar într-un asemenea cadru este împiedicată transformarea democraţiei într-o dictatură a majorităţii.

35. Din acest punct de vedere, Curtea a conchis că, pentru ca o democraţie să reuşească în realizarea idealului său, este necesar, în vederea supravieţuirii ei şi garantării principiilor ei de guvernare, ca exerciţiul de putere al autorităţilor publice să poată să facă obiectul examinării unei autorităţi independente şi imparţiale. Aşadar, Curtea a dedus o garanţie implicită a independenţei Curţii Constituţionale şi a judecătorilor ei din prevederile articolului 5 alin.(1) din Constituţie.

36. Aşadar, în decizia sa de admisibilitate, Curtea a considerat că trebuie să procedeze la controlul constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului atacate, prin prisma articolelor 1 alin.(3), 5 alin.(1), 6, 134 alin.(2) şi 137 din Constituţie.

 

B. FONDUL CAUZEI

Pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3), 5 alin.(1), 6, 134 alin.(2) şi 137 din Constituţie

1. Argumentele autorilor sesizărilor

37. Autorii sesizărilor susţin că Hotărârile contestate ale Parlamentului sunt neconstituţionale, având în vedere următoarele motive. Autorii arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a precizat că independenţa este un principiu fundamental al justiţiei constituţionale, iar potrivit acestui principiu, în activitatea sa judecătorul se supune numai Constituţiei şi conştiinţei sale. În rezolvarea cauzelor, judecătorul nu poate primi niciun fel de ordine, instrucţiuni, indicaţii sau sugestii privind soluţia ce trebuie să o adopte (HCC nr.18 din 2 iunie 2014, §42).

38. Totodată, autorii sesizărilor pretind, în esenţă, că principiul independenţei justiţiei implică independenţa fiecărui judecător în parte, în exercitarea funcţiilor sale judiciare. Judecătorii trebuia să poată să ia decizii în mod independent şi imparţial, fără niciun fel de restricţii, de influenţe nepotrivite, de presiuni, de ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea vreunei autorităţi. Astfel, independenţa judecătorului reprezintă un aspect central al statului de drept.

39. Mai mult, autorii sesizărilor susţin neconstituţionalitatea actelor atacate, invocând garanţia inamovibilităţii mandatului de judecător constituţional. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că inamovibilitatea este o garanţie a bunei administrări a justiţiei şi o condiţie sine qua non a independenţei şi a imparţialităţii judecătorului. Ea nu este instituită numai în interesul judecătorului, ci şi în interesul justiţiei (HCC nr.18 din 2 iunie 2014, §51).

40. Totodată, autorii sesizărilor precizează că inamovibilitatea este o garanţie a independenţei judecătorului. Potrivit acestui principiu, judecătorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat într-un post echivalent, nici avansat fără consimţământul său. Inamovibilitatea pune judecătorii la adăpost de orice revocare şi transferare impuse, în afara unor greşeli foarte grave şi conform procedurii jurisdicţionale (HCC nr.18 din 2 iunie 2014, §52).

41. Astfel, autorii sesizărilor pretind neconstituţionalitatea Hotărârilor atacate ale Parlamentului invocând încălcarea articolelor 134 alin.(2) şi 137 din Constituţie, precum şi a principiilor constituţionale ale separaţiei şi colaborării puterilor în stat, preeminenţei dreptului, democraţiei şi loialităţii faţă de Constituţie.

2. Argumentele Parlamentului

42. În şedinţa plenară publică, reprezentantul Parlamentului a declarat că hotărârile atacate ale Parlamentului nu reprezintă o demitere, nefiind afectată garanţia inamovibilităţii mandatului de judecător constituţional. În prezentul caz, hotărârile contestate sunt acte administrative cu caracter individual, fiind adoptate avându-se în vedere evoluţia cadrului legislativ în materia dreptului administrativ. Reprezentantul Parlamentului a precizat că Hotărârea Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 este un act administrativ cu caracter individual, la fel ca şi Hotărârile sale cu numerele 73 şi 74 din 23 aprilie 2021 referitoare la revocarea unui judecător constituţional şi la numirea altui judecător. În opinia reprezentantului Parlamentului, acest lucru rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr.126 din 28 noiembrie 2019.

3. Aprecierea Curţii

43. Curtea va parcurge, într-o primă etapă a analizei sale, aspectele referitoare la independenţa judecătorului stabilite în jurisprudenţa sa anterioară. Curtea explică această abordare prin faptul că, în decizia sa de admisibilitate, ea a observat că hotărârile atacate ale Parlamentului prezintă ingerinţe în securitatea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, §30 supra).

44. După ce va trece în revistă principiile sale în materie de independenţă a judecătorului, Curtea va stabili, în analiza sa ulterioară, dacă hotărârile atacate respectă standardele constituţionale identificate.

45. Totodată, Curtea precizează că în analiza sa ea va face trimitere, unde va considera că este pertinent pentru obiectul cauzei, inclusiv la jurisprudenţa sa referitoare la independenţa judecătorului din instanţa de judecată. Atât instanţele judecătoreşti, cât şi Curtea Constituţională sunt garanţi ai preeminenţei dreptului, ai drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi, în consecinţă, celor două tipuri de autorităţi trebuie să li se garanteze un grad mai înalt de protecţie, inclusiv din perspectiva independenţei lor (HCC nr.27 din 31 octombrie 2019, §70).

46. Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că caracterul jurisdicţional al Curţii Constituţionale face aplicabile principiile independenţei judecătoreşti, în pofida faptului că autoritatea de jurisdicţie constituţională nu face parte din sistemul judiciar (HCC nr.6 din 16 mai 2013, §50).

47. Atât standardele privind independenţa judecătorilor Curţii Constituţionale, cât şi cele privind independenţa judecătorilor de drept comun sunt elucidate şi bine-stabilite de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Astfel, într-o hotărâre în care a analizat organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a precizat că independenţa nu reprezintă un scop în sine şi nu reprezintă un privilegiu personal, ci urmăreşte să-i asigure judecătorului protecţie în vederea garantării realizării rolului său de protector al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (§6 din Raportul Comisiei de la Veneţia privind independenţa sistemului judiciar Partea I: Independenţa judecătorilor) [HCC nr.6 din 16 mai 2013, §39].

48. Curtea subliniază că, în afară de sarcina protecţiei drepturilor fundamentale garantate de Constituţie, ea trebuie să se asigure că autorităţile publice din diferite ramuri ale puterii statului rămân în limitele prescrise de Constituţie şi că este nevoită să rezolve, uneori, conflictele care apar între acestea. Sarcina Curţii este, în acest sens, una deosebită pentru menţinerea regimului democratic. Comisia de la Veneţia reaminteşte despre importanţa curţilor constituţionale în implementarea practică a democraţiei, a preeminenţei dreptului şi a protecţiei drepturilor omului. Prin interpretarea textului constituţional, curţile constituţionale previn arbitrariul autorităţilor, oferind cea mai bună interpretare posibilă a Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Opinia privind situaţia constituţională din Ucraina, Veneţia, 17-18 decembrie 2010, CDL-AD(2010)044, §52) [HCC nr.9 din 26 martie 2020, §34].

49. Supunerea judecătorilor Curţii la necesitatea „încrederii” din partea Parlamentului vine în contradicţie evidentă cu scopul în sine al unei Curţi Constituţionale. În acest context, trebuie luat în considerare faptul că există un risc de presiune din partea Parlamentului în anumite cauze ce pot apărea în faţa Curţii, dar şi faptul că responsabilitatea în faţa acestuia poate pune presiune indirectă asupra unui judecător care să evite să ia decizii nepopulare sau care să ia decizii care vor fi populare pentru legislativ, pentru ca acesta să nu-şi „piardă încrederea”. Prin urmare, este inadmisibilă responsabilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale în faţa Parlamentului, a cărui activitate o controlează. Dimpotrivă, o asemenea posibilitate este de natură să genereze suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorilor, aceştia fiind la libera apreciere a unui organ prin excelenţă politic, existând pericolul de subordonare unor influenţe străine de scopul Curţii (HCC nr.18 din 2 iunie 2014, §60-62).

50. Aceeaşi idee este conţinută şi în opinia CDL-PI(2020)019 a Comisiei de la Veneţia privind reforma Curţii Constituţionale a Ucrainei, în care s-a precizat că organelor politice nu trebuie să li se permită să înceteze împuternicirile judecătorilor individuali ai Curţii Constituţionale (cu excepţia procedurilor de impeachment în cazul în care sunt stabilite de Constituţie) sau a întregului corp al Curţii, în mod colectiv (a se vedea §35 din Opinie). Mai mult, într-o altă opinie, Comisia a salutat prevederea potrivit căreia puterile statului nu au dreptul să demită judecătorii Curţii Constituţionale, iar acest fapt elimină pericolul presiunilor exercitate asupra judecătorilor (a se vedea Opinia Comisiei de la Veneţia nr.870/2016 cu privire la proiectul de lege privind Curtea Constituţională, adoptată la cea de-a 109-a sesiune plenară a sa, pe 9-10 decembrie 2016, CDL-AD(2016)034, §26).

51. De asemenea, Curtea Europeană a stabilit în jurisprudenţa sa referitoare la articolul 6 §1 din Convenţie că tribunalele trebuie să se bucure de independenţă, în special în relaţia lor cu executivul, cu legislativul şi cu părţile procesului. Pentru a se stabili dacă un tribunal se bucură de independenţă, Curtea Europeană are în vedere factori ca modalitatea de desemnare şi durata mandatului membrilor săi, existenţa protecţiei împotriva presiunilor externe şi aspectul stabilirii independenţei aparente a entităţii (a se vedea, spre exemplu, Campbell şi Fell v. Regatul Unit, 28 iunie 1984, §78; şi Brudnicka şi alţii v. Polonia, 3 martie 2005, §38).

52. Totodată, în Hotărârea sa nr.27 din 31 octombrie 2019, la §71, Curtea Constituţională a precizat că ea reprezintă un pilon al democraţiei şi al preeminenţei dreptului şi contribuie la buna-funcţionare a autorităţilor publice în cadrul raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control al puterilor statului. Pentru a asigura supremaţia Constituţiei şi separaţia puterilor este imperios pentru Curtea Constituţională să-şi exercite funcţia în mod independent faţă de orice altă autoritate publică.

53. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituţionale, atât înainte de adoptarea hotărârii, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţiei (HCC nr.18 din 2 iunie 2014, §101; HCC nr.9 din 26 martie 2020, §30).

54. Din aceste considerente, judecătorii Curţii Constituţionale trebuie protejaţi de orice influenţă politică, datorită funcţiei lor, care este expusă în mod deosebit criticilor şi presiunilor din partea altor puteri ale statului. Prin urmare, judecătorii Curţii Constituţionale au nevoie de garanţii puternice pentru independenţa lor (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, adoptată la cea de-a 121-a sesiune plenară a sa, pe 6-7 decembrie 2019, CDL-AD(2019)028, §28) [HCC nr.9 din 26 martie 2020, §31].

55. Curtea precizează că una din garanţiile independenţei este inamovibilitatea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale. Articolul 137 din Constituţie, „Independenţa”, stabileşte că judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili şi independenţi şi se supun numai Constituţiei. Inamovibilitatea presupune imposibilitatea destituirii, a revocării sau a înlocuirii.

56. În acelaşi timp, nu există şi nici nu poate exista posibilitatea revocării judecătorilor Curţii Constituţionale de către autorităţile care i-au numit, judecătorii fiind inamovibili, ceea ce constituie o garanţie a independenţei acestora în exercitarea mandatului. Acest principiu îi protejează pe judecători în primul rând de influenţe externe la îndeplinirea atribuţiilor jurisdicţionale. Ideea fundamentală constă în faptul că judecătorii constituţionali, în exercitarea atribuţiilor, nu sunt angajaţii autorităţilor care i-a numit. Din momentul depunerii jurământului, judecătorii sunt independenţi, inamovibili şi se supun numai Constituţiei (HCC nr.6 din 16 mai 2013, §51 şi 52). Inamovibilitatea pune judecătorii la adăpost de orice revocare şi transferare impuse, în afara unor greşeli foarte grave şi conform procedurii jurisdicţionale (HCC nr.18 din 2 iunie 2014, §52).

57. Interdicţia revocării mandatului de judecător constituţional acţionează de o manieră absolută în cazul autorităţilor ce deleagă judecători constituţionali. De altfel, dacă ar fi posibilă revocarea mandatului delegat, ar fi afectate, în mod iremediabil, valorile a căror protecţie Constituţia o asigură prin articolele 1 alin.(3), 5 alin.(1), 6, 134 alin.(2) şi 137 din Constituţie, care garantează, inter alia, independenţa Curţii Constituţionale şi a judecătorilor constituţionali (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.18 2 iunie 2014, §65). În continuare, având în vedere concluziile sale, Curtea va analiza dacă hotărârile contestate în prezenta cauză ignoră textele clare ale Constituţiei, referitoare la inamovibilitatea mandatului de judecător constituţional.

58. Curtea observă că partea operativă a Hotărârii Parlamentului nr.73 de anulare prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale conţine, la Art.1., dispoziţia de revocare a mandatului unui judecător al Curţii Constituţionale. Curtea deduce acelaşi scop şi din nota informativă care însoţeşte proiectul hotărârii numite.

59. Având în vedere sensurile cuvântului „retragere”, Curtea conchide că Hotărârea Parlamentului de anulare prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 încalcă textul clar al articolului 137 din Constituţie. Curtea constată caracterul precis al textului articolului 137 din Constituţie şi faptul că acesta nu ridică nicio problemă din perspectiva aplicării sale. Mai mult, Curtea reiterează că mandatul judecătorului constituţional nu poate fi afectat, acesta bucurându-se de o protecţie specială în sistemul Constituţiei.

60. Aceste considerente îi permit Curţii să conchidă că Hotărârea Parlamentului nu urmăreşte doar să anuleze garanţia constituţională a inamovibilităţii mandatului de judecător constituţional, ci atentează la însăşi esenţa Constituţiei Republicii Moldova, reconfigurând sistemul de checks and balances. Din aceste motive, Curtea Constituţională constată caracterul neconstituţional al Hotărârii Parlamentului nr.73 din 23 aprilie 2021 de anulare prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale.

61. Stabilind fraudarea Constituţiei prin Hotărârea Parlamentului nr.73 din 23 aprilie 2021 de anulare prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale, Curtea reţine şi caracterul fraudulos al Hotărârii Parlamentului nr.74 din 23 aprilie 2021 de numire a unui judecător al Curţii Constituţionale, prin raportare la dispoziţiile constituţionale incidente în prezenta cauză.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admit sesizările depuse de domnii Sergiu Litvinenco şi Dinu Plîngău, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Se declară neconstituţionale Hotărârea Parlamentului nr.73 din 23 aprilie 2021 privind anularea prin retragere parţială a Hotărârii Parlamentului nr.121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale şi Hotărârea Parlamentului nr.74 din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.