L E G E
cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor
nr. 950-XIII din 19.07.1996
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.61-62/607 din 20.09.1996
* * *
C U P R I N S
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Colegiul disciplinar
Articolul 2. Componenţa
Articolul 3. Alegerea membrilor
Articolul 4. Completarea
Articolul 5. Informaţia despre activitate
Articolul 6. Legitimaţia
Capitolul II
ÎMPUTERNICIRILE ŞI MODUL DE ACTIVITATE ALE COLEGIULUI DISCIPLINAR.
RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A JUDECĂTORILOR
Articolul 7. Împuternicirile colegiului disciplinar
Articolul 8. Împuternicirile preşedintelui şi ale vicepreşedintelui
Articolul 9. Temeiurile răspunderii disciplinare
Articolul 10. Dreptul de a intenta procedură disciplinară
Articolul 11. Termenele tragerii la răspundere disciplinară
Articolul 12. Intentarea procedurii disciplinare
Articolul 13. Revocarea procedurii disciplinare intentate
Articolul 14. Pregătirea dosarului spre examinare în colegiul disciplinar
Articolul 15. Componenţa colegiului disciplinar în exerciţiul procedurii disciplinare
Articolul 16. Termenele de examinare a cazului disciplinar
Articolul 17. Participanţii la procedura disciplinară
Articolul 18. Examinarea cazului disciplinar
Articolul 19. Hotărîrile privind cazurile disciplinare
Articolul 20. Adoptarea de hotărîri
Articolul 21. Conţinutul hotărîrii
Articolul 22. Înmînarea copiei de pe hotărîre
Articolul 23. Atacarea hotărîrii colegiului disciplinar
Articolul 24. Anularea sancţiunii disciplinare
Capitolul III
DISPOZIŢII FINALE
Articolul 25. Lucrările de secretariat
Articolul 26. Asigurarea activităţii colegiului disciplinar
Capitolul IV
DISPOZIŢII TRANZITORII
Articolul I. Intrarea în vigoare
Articolul II. Îndatoririle Consiliului Superior al Magistraturii
Articolul III. Îndatoririle Guvernului
Parlamentul adoptă prezenta lege.
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Colegiul disciplinar
(1) Colegiul disciplinar se constituie pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii şi are drept scop examinarea cazurilor privind răspunderea disciplinară a judecătorilor.
(2) Mandatul colegiului disciplinar este de 3 ani.
Articolul 2. Componenţa
(1) Colegiul disciplinar se compune din preşedinte, vicepreşedinte şi 10 membri: cîte 3 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, Curţii de Apel, tribunalelor şi judecătoriilor.
(2) În componenţa colegiului disciplinar nu pot fi aleşi membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi membrii colegiului de calificare.
(3) Preşedintele şi vicepreşedintele colegiului disciplinar sînt aleşi prin vot deschis sau secret la prima şedinţă a colegiului din rîndul membrilor acestuia. Se consideră ales candidatul care a acumulat majoritatea de voturi ale membrilor prezenţi la şedinţă.
Articolul 3. Alegerea membrilor
(1) Membrii colegiului disciplinar sînt aleşi prin vot deschis sau secret la adunările generale ale judecătorilor din instanţele judecătoreşti respective.
(2) Adunarea judecătorilor pentru alegerea membrilor colegiului disciplinar este deliberativă dacă la ea participă majoritatea judecătorilor din instanţa judecătorească respectivă.
(3) Candidatul se consideră ales în componenţa colegiului disciplinar dacă a acumulat mai mult de jumătate din voturile celor prezenţi.
(4) Dacă numărul candidaţilor care au acumulat mai mult de jumătate din voturi este mai mic decît cel necesar, se organizează alegeri suplimentare.
(5) Rezultatele alegerilor se consemnează în procesul-verbal al adunării, care se semnează de preşedintele şi de secretarul ei. Procesul-verbal se prezintă Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la adunare.
Articolul 4. Completarea
(1) În caz de eliberare din funcţie înainte de termen, judecătorul care a fost ales în colegiul disciplinar iese în mod automat din componenţa acestuia.
(2) Alegerea unui membru al colegiului disciplinar în locul celui retras se efectuează în termen de o lună de la data vacanţei, în modul stabilit la art.3.
(3) În cazul în care membrul colegiului disciplinar se retrage la mai puţin de 6 luni pînă la expirarea mandatului, un nou membru în locul lui nu se alege.
Articolul 5. Informaţia despre activitate
Colegiul disciplinar prezintă Consiliului Superior al Magistraturii dare de seamă anuală despre activitatea sa.
Articolul 6. Legitimaţia
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii eliberează fiecărui membru al colegiului disciplinar legitimaţie de un model stabilit de Consiliu.
ÎMPUTERNICIRILE ŞI MODUL DE ACTIVITATE ALE COLEGIULUI DISCIPLINAR.
RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A JUDECĂTORILOR
Articolul 7. Împuternicirile colegiului disciplinar
Colegiul disciplinar:
a) examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor;
b) soluţionează cazurile privind anularea înainte de termen a pedepsei disciplinare.
Articolul 8. Împuternicirile preşedintelui şi ale vicepreşedintelui
(1) Preşedintele colegiului disciplinar organizează lucrul colegiului, conduce activitatea de secretariat a acestuia, distribuie obligaţiunile între membrii lui.
(2) În cazul absenţei temporare a preşedintelui colegiului disciplinar, funcţiile lui sînt exercitate de vicepreşedintele sau, după caz, de unul dintre membrii colegiului.
Articolul 9. Temeiurile răspunderii disciplinare
(1) Judecătorul poate fi tras la răspundere disciplinară pentru:
a) încălcare gravă a legislaţiei la înfăptuirea justiţiei;
b) încălcarea gravă, din vina judecătorului, a termenului rezonabil la judecarea cauzelor, fapt ce a adus la lezarea dreptului persoanei la un proces echitabil;
c) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor cu caracter secret;
d) încălcare a disciplinei în muncă;
e) activităţi publice cu caracter politic;
f) încălcare a altor prevederi referitoare la incompatibilităţile şi interdicţiile ce îi privesc pe judecători;
g) încălcare sistematică sau încălcare gravă a Codului de etică a judecătorului.
(2) Anularea sau modificarea hotărîrii judiciare nu atrage răspundere dacă judecătorul care a pronunţat-o nu a încălcat intenţionat legea. Excepţie fac cazurile în care legea a fost încălcată cu neglijenţă, cauzînd persoanelor prejudicii materiale sau morale esenţiale.
[Art.9 modificat prin Legea nr.373-XV din 19.07.2001, în vigoare 23.10.2001]
Articolul 10. Dreptul de a intenta procedură disciplinară
(1) Dreptul de a intenta procedură disciplinară îl au:
a) Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie;
b) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii;
c) orice membru al Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea preşedinţilor instanţelor judecătoreşti.
(2) Procedura disciplinară în privinţa judecătorilor şi judecătorilor asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie, în privinţa membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi membrilor colegiului disciplinar se intentează şi se soluţionează de către Consiliul Superior al Magistraturii.
[Art.10 modificat prin Legea nr.373-XV din 19.07.2001, în vigoare 23.10.2001]
Articolul 11. Termenele tragerii la răspundere disciplinară
Judecătorul poate fi tras la răspundere disciplinară în termen de 6 luni de la data constatării abaterii disciplinare, fără a se lua în calcul timpul în care judecătorul a fost bolnav sau s-a aflat în concediu, dar nu mai tîrziu de un an de la data comiterii ei.
[Art.11 modificat prin Legea nr.373-XV din 19.07.2001, în vigoare 23.10.2001]
Articolul 12. Intentarea procedurii disciplinare
(1) La intentarea procedurii disciplinare persoana care intentează această procedură sau colaboratorii aparatului Consiliului Superior al Magistraturii abilitaţi cu atribuţiile respective verifică în prealabil temeiul tragerii la răspundere a judecătorului şi îi cer acestuia explicaţii în scris.
(2) Procedura disciplinară în privinţa persoanelor specificate la art.10 alin.(2) se intentează la iniţiativa a cel puţin 3 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Materialele procedurii disciplinare, înainte de a fi trimise spre examinare, se aduc la cunoştinţa persoanei căreia i se intentează procedura. Aceasta este în drept să dea explicaţii, să prezinte probe şi să solicite efectuarea verificărilor suplimentare.
[Art.12 în redacţia Legii nr.373-XV din 19.07.2001, în vigoare 23.10.2001]
Articolul 13. Revocarea procedurii disciplinare intentate
(1) Dispoziţia sau decizia privind intentarea de procedură disciplinară poate fi revocată, de persoana care a intentat-o, înainte ca dosarul să fie examinat în colegiul disciplinar.
(2) Judecătorul în a cărui privinţă dispoziţia sau decizia privind intentarea de procedură disciplinară sînt revocate este în drept să ceară examinarea cazului, iar colegiul disciplinar sau, după caz, Consiliul Superior al Magistraturii este obligat să-l soluţioneze în fond.
Articolul 14. Pregătirea dosarului spre examinare în colegiul disciplinar
(1) Pînă la examinarea dosarului, dacă este necesar, se efectuează, după caz, verificarea suplimentară a temeiurilor tragerii judecătorului la răspundere disciplinară, verificare încredinţată de către preşedintele colegiului unui membru al colegiului. Din necesitate, sînt cerute atît documentele şi materialele suplimentare, cît şi dosarele judiciare la a căror examinare judecătorul a încălcat legea.
(2) Verificarea suplimentară a cauzei disciplinare în privinţa persoanelor indicate la art.10 alin.(2) se efectuează de un membru împuternicit de consiliu.
Articolul 15. Componenţa colegiului disciplinar în exerciţiul procedurii disciplinare
Colegiul disciplinar examinează cazurile disciplinare în componenţa a cel puţin 2/3 din membri.
Articolul 16. Termenele de examinare a cazului disciplinar
Cazul disciplinar se examinează într-un termen de o lună de la data remiterii lui în colegiul disciplinar sau, după caz, în Consiliul Superior al Magistraturii. Acest termen nu include timpul în care judecătorul a lipsit din motivele indicate la art.11.
[Art.16 modificat prin Legea nr.373-XV din 19.07.2001, în vigoare 23.10.2001]
Articolul 17. Participanţii la procedura disciplinară
(1) În timpul examinării cazului disciplinar, participarea judecătorului tras la răspundere disciplinară este obligatorie. Dacă judecătorul lipseşte nejustificat de la şedinţă, colegiul disciplinar este în drept să decidă examinarea cazului disciplinar în lipsa lui.
(2) La examinarea cazului are dreptul să participe persoana care a intentat procedura disciplinară sau reprezentantul ei şi să asiste alţi judecători.
Articolul 18. Examinarea cazului disciplinar
(1) Preşedintele şedinţei anunţă deschiderea ei şi dă citire componenţei colegiului disciplinar. Pînă la începerea examinării cazului, judecătorul are dreptul să declare recuzare membrilor colegiului, care urmează să fie examinată de colegiu.
(2) Examinarea cazului disciplinar începe cu raportul preşedintelui şedinţei sau al unui membru al colegiului. Persoana care a intentat procedura disciplinară sau reprezentantul ei are dreptul să-şi expună părerea. Audierea explicaţiilor judecătorului este obligatorie.
(3) În timpul şedinţei judecătorul tras la răspundere are dreptul să formuleze în orice moment demersuri şi să dea lămuriri suplimentare. La decizia colegiului, pot fi audiate comunicările altor persoane, invitate atît din iniţiativa judecătorului, cît şi a colegiului disciplinar, se poate da citire documentelor şi se pot studia alte materiale, atît din dosar cît şi prezentate suplimentar.
(4) Cazul disciplinar se examinează doar în limitele acuzării expuse în dispoziţia sau în decizia privind intentarea procedurii disciplinare.
(5) Hotărîrea se adoptă în sala de deliberare.
Articolul 19. Hotărîrile privind cazurile disciplinare
(1) Colegiul disciplinar poate hotărî:
a) aplicarea unei sancţiuni disciplinare;
b) respingerea propunerii de a fi aplicată sancţiunea şi clasarea procedurii disciplinare;
c) remiterea materialelor procedurii disciplinare către Consiliul Superior al Magistraturii pentru intentarea de cauză privind sistarea împuternicirilor judecătorului.
(2) Colegiul disciplinar poate aplica următoarele sancţiuni disciplinare:
a) observaţia;
b) mustrarea;
c) mustrarea aspră;
d) propunerea ca judecătorul să fie eliberat din funcţie.
(3) La aplicarea sancţiunii, se ţine seama de caracterul abaterilor disciplinare, de urmările şi gravitatea lor, de personalitatea judecătorului, de gradul vinovăţiei lui şi de alte circumstanţe care necesită atenţie.
(4) Colegiul disciplinar sistează procedura disciplinară în virtutea:
a) netemeiniciei tragerii judecătorului la răspundere disciplinară;
b) expirării termenelor de tragere la răspundere disciplinară, prevăzute la art.11;
c) inoportunităţii aplicării sancţiunii disciplinare în cazurile cînd va considera că se poate limita doar la examinarea materialelor procedurii în şedinţă.
Articolul 20. Adoptarea de hotărîri
(1) Hotărîrea privind cazul disciplinar se adoptă cu votul majorităţii membrilor colegiului disciplinar care participă la examinarea cazului. Hotărîrea se emite în scris şi se semnează de preşedintele şedinţei şi de membrii colegiului.
(2) Dacă un membru face opinie separată asupra hotărîrii colegiului, el o semnează expunînd în scris opinia sa, care se anexează la dosar.
(3) Hotărîrii privind cazul disciplinar i se dă citire la şedinţa colegiului disciplinar. Opiniei separate nu i se dă citire.
Articolul 21. Conţinutul hotărîrii
În hotărîrea privind cazul disciplinar trebuie să se indice: denumirea colegiului, componenţa lui, data şi locul examinării cazului; numele, prenumele şi funcţia judecătorului tras la răspundere disciplinară; numele, prenumele şi funcţia persoanei care a intentat procedura disciplinară; împrejurările cazului; lămuririle date de judecătorul tras la răspundere disciplinară şi datele care îl caracterizează ca personalitate; motivarea hotărîrii adoptate, menţionarea probelor; sancţiunea disciplinară aplicată sau cauzele sistării procedurii disciplinare; modul de atacare a hotărîrii.
Articolul 22. Înmînarea copiei de pe hotărîre
Copia de pe hotărîrea privind cazul disciplinar se înmînează, în termen de 3 zile de la data adoptării ei, părţilor care nu au participat la examinarea cauzei. Copia de pe hotărîre se anexează, de asemenea, la dosarul personal al judecătorului.
Articolul 23. Atacarea hotărîrii colegiului disciplinar
Hotărîrea colegiului disciplinar poate fi atacată, de către judecătorul vizat sau de persoana care a intentat procedura disciplinară, în Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la data adoptării.
Articolul 24. Anularea sancţiunii disciplinare
(1) Dacă timp de un an de la data aplicării sancţiunii disciplinare judecătorului nu i se va aplica o nouă sancţiune disciplinară, se consideră că el nu a fost supus sancţiunii disciplinare.
(2) La propunerea persoanei care a intentat procedura disciplinară, precum şi din iniţiativa colegiului disciplinar care a aplicat sancţiunea disciplinară, la expirarea a cel puţin 6 luni de la data aplicării sancţiunii, colegiul disciplinar o poate anula înainte de termen dacă judecătorul sancţionat nu a comis o nouă abatere disciplinară, a dat dovadă de o conduită ireproşabilă şi de atitudine conştiincioasă faţă de îndeplinirea obligaţiunilor sale.
(3) În perioada acţiunii sancţiunii disciplinare, persoana sancţionată nu este supusă măsurilor de stimulare.
DISPOZIŢII FINALE
Articolul 25. Lucrările de secretariat
(1) Lucrările de secretariat ale colegiului disciplinar se ţin de către colaboratorii aparatului Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) La şedinţa colegiului disciplinar se întocmeşte un proces-verbal, în care se indică: data şedinţei, prezenţa membrilor colegiului disciplinar şi a altor participanţi la şedinţă, ordinea de zi, cuprinsul succint al cuvîntărilor, chestiunile puse la vot şi rezultatul votului. Procesul-verbal se întocmeşte în decurs de 3 zile, se semnează de preşedintele şedinţei şi se contrasemnează de secretar.
[Art.265 în redacţia Legii nr.1414-XIII din 17.12.1997, în vigoare 19.03.1998]
Articolul 26. Asigurarea activităţii colegiului disciplinar
(1) Întru exercitarea împuternicirilor sale, colegiul disciplinar are dreptul să solicite preşedinţilor instanţelor de judecată, precum şi altor organe informaţia necesară.
(2) Colegiul disciplinar are dreptul să solicite, după caz, şi dosarele judiciare respective.
(3) Asigurarea tehnico-materială a activităţii colegiului disciplinar se efectuează de către Consiliul Superior al Magistraturii.
(4) Materialele examinate de colegiul disciplinar se predau Consiliului Superior al Magistraturii.
[Art.26 modificat prin Legea nr.373-XV din 19.07.2001, în vigoare 23.10.2001]
[Art.26 modificat prin Legea nr.1414-XIII din 17.12.1997, în vigoare 19.03.1998]
DISPOZIŢII TRANZITORII
Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va forma colegiul disciplinar în conformitate cu art.2 şi art.3.
Guvernul, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Petru LUCINSCHI |
Chişinău, 19 iulie 1996. | |
Nr.950-XIII. |
