D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.77g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate
a unor prevederi din articolul 77 din Legea nr.436 din
28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală
(administrarea bunurilor proprietate publică
a unităţii administrativ-teritoriale)
nr. 90 din 23.07.2020
Monitorul Oficial nr.235-239/137 din 18.09.2020
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Eduard ABABEI,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Aliona Balaban, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 22 mai 2020,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 23 iulie 2020 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 77 din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, ridicată de Uniunea de persoane juridice Asociaţia Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, reprezentată de dl Viorel Rusu, în dosarul nr.3a-1731/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ de la Curtea de Apel Chişinău, format din doamnele Angela Bostan, Veronica Negru şi domnul Anatol Pahopol, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe 22 mai 2017, Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a înaintat o acţiune în contencios administrativ împotriva Consiliului municipal Chişinău privind anularea Deciziei nr.2/50 din 14 martie 2017. Decizia respectivă avea ca obiect modificarea Deciziei Consiliului municipal Chişinău nr.11/32-13 din 23 decembrie 2014 privind prelungirea locaţiunii unor încăperi, între Consiliul municipal Chişinău (locator) şi Uniunea de persoane juridice Asociaţia Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (locatar). Uniunea de persoane juridice Asociaţia Congresul Autorităţilor Locale din Moldova a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu.
4. Prin hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, din 5 noiembrie 2019, acţiunea a fost admisă integral. Pe 25 noiembrie 2019, Consiliul municipal Chişinău şi, respectiv, pe 4 decembrie 2019, Uniunea de persoane juridice Asociaţia Congresul Autorităţilor Locale din Moldova au contestat cu apel hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani.
5. În procesul examinării cererii de apel, Uniunea de persoane juridice Asociaţia Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, reprezentată de dl Viorel Rusu, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 77 din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală.
6. Prin Încheierea din 13 martie 2020, Curtea de Apel a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
„[…]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
Articolul 9
Principiile fundamentale privind proprietatea
„(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.
(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.
(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sînt factorii de bază ai economiei.”
Articolul 46
Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia
„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”
[…]”.
Articolul 109
Principiile de bază ale administrării publice locale
„(1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
(2) Autonomia priveşte atît organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cît şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă.
(3) Aplicarea principiilor enunţate nu poate afecta caracterul de stat unitar.”
Articolul 112
Autorităţile săteşti şi orăşeneşti
„(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se exercită autonomia locală în sate şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi.
(2) Consiliile locale şi primarii activează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din sate şi oraşe.
(3) Modul de alegere a consiliilor locale şi a primarilor, precum şi atribuţiile lor, este stabilit de lege.”
Articolul 126
Economia
„(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii;
b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;”
[…]”.
Articolul 127
Proprietatea
„(1) Statul ocroteşte proprietatea.
(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.
(3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”
Articolul 130
Sistemul financiar-creditar
„(1) Formarea, administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sînt reglementate prin lege.
(2) Moneda naţională a Republicii Moldova este leul moldovenesc.
(3) Dreptul exclusiv la emisia monetară aparţine Băncii Naţionale a Republicii Moldova. Emisia se efectuează conform deciziei Parlamentului.”
Articolul 131
Bugetul public naţional
„(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele raioanelor, oraşelor şi satelor.
[…]
(5) Bugetele raioanelor, oraşelor şi satelor se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
(6) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.”
8. Prevederile relevante ale Legii nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală sunt următoarele:
Articolul 77
Administrarea bunurilor proprietate publică
a unităţii administrativ-teritoriale
„(1) Bunurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale se supun inventarierii anuale, iar rapoartele asupra situaţiei acestora se prezintă consiliului respectiv.
(2) Actele juridice de administrare şi de dispoziţie privind bunurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale se încheie cu persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor stabilite expres prin lege.
(3) Pentru încheierea actelor juridice de dispoziţie privind bunurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale cu persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat este necesară întocmirea raportului de evaluare, de către evaluator, cu cel mult 2 ani până la data desfăşurării licitaţiei, cu excepţia cazurilor stabilite expres prin lege.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
9. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile articolului 77 din Legea privind administraţia publică locală îi impun administraţiei publice locale, contrar dispoziţiilor constituţionale: a) să supună inventarierii anuale bunurile proprietate publică; b) să încheie cu persoanele private acte de administrare şi dispoziţie care au ca obiect bunuri proprietate publică doar în baza licitaţiilor publice; c) să încheie cu persoanele private acte de dispoziţie obiect al cărora sunt bunuri proprietate publică doar în baza unui raport de evaluare întocmit de către un evaluator cu cel mult 2 ani înainte de desfăşurarea licitaţiei.
10. De asemenea, autorul sesizării menţionează ca prevederile contestate sunt de natură să limiteze competenţele administraţiei publice locale de a administra şi gestiona eficient proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, să afecteze autonomia financiară a administraţiei publice locale, egalitatea participanţilor la raporturile civile, libertatea contractuală, inclusiv dreptul prioritar sau statutul specific al celui care ia în locaţiune bunurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale. În opinia sa, prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 7, 8, 9, 46, 109, 112, 126, 127, 130 şi 131 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
12. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit următoarele condiţii de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate:
(1) obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie;
(2) excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu;
(3) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei;
(4) nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate (HCC nr.2 din 9 februarie 2016, punctul 1 din dispozitiv).
13. Cu privire la prima condiţie, Curtea reţine că, în conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
14. Cu privire la a doua condiţie, Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Uniunea de persoane juridice Asociaţia Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, care, în dosarul nr.3a-1731/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, are calitatea de intervenient accesoriu.
15. Curtea reţine că, potrivit pct.1 din dispozitivul Hotărârii Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, în sensul articolului 135 alineatul (1) literele a) şi g) coroborat cu articolele 20, 115, 116 şi 134 din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată în faţa instanţei de judecată de către oricare dintre părţi sau reprezentantul acesteia, precum şi de către instanţa de judecată din oficiu.
16. Curtea notează că părţile în procesul civil sunt reclamantul şi pârâtul, care pot fi orice persoană fizică sau juridică prezumată, la momentul intentării procesului, ca subiect al raportului material litigios (a se vedea articolul 59 alin.(1) din Codul de procedură civilă).
17. Curtea constată că intervenientul accesoriu nu deţine calitatea de parte în proces şi respectiv nu este subiectul căruia i s-a conferit dreptul de a ridica excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată, aşa cum a fost interpretat articolul 135 alineatul (1) literele a) şi g) prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
18. Astfel, Curtea notează că prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu întruneşte a doua condiţie de admisibilitate stabilită în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
19. Totodată, Curtea consideră necesar de a sublinia că, în acest caz, aşa cum au fost prezentate argumentele în sesizarea în discuţie, autorul excepţiei pledează nu în interesele sale, ci în interesele Consiliului municipal Chişinău, care este parte în cauza civilă în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Curtea reiterează că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi ridicată pentru protejarea drepturilor şi intereselor unor persoane terţe (DCC nr.57 din 5 iunie 2020, §19).
20. În context, Curtea reaminteşte că, în cazul constatării neconstituţionalităţii unei norme prin intermediul excepţiei, aceasta nu manifestă doar o funcţie preventivă, ci şi una reparatorie, pentru că ea priveşte în primul rând situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia, în caz contrar, acest instrument riscă să devină unul simulat, o actio popularis, pierzându-se, în aceste condiţii, caracterul concret şi efectiv al excepţiei (a se vedea DCC nr.56 din 27 iunie 2017, §§24–25; DCC nr.83 din 6 septembrie 2017, §21–22; DCC nr.32 din 29 martie 2018, §24–25).
21. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 77 din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, ridicată de Uniunea de persoane juridice Asociaţia Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, reprezentată de dl Viorel Rusu, în dosarul nr.3a-1731/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
Nr.90. Chişinău, 23 iulie 2020. |
