luni, 20 iulie 2020
154/20.07.2020 Lege pentru modificarea unor acte normative

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

 

nr. 154  din  20.07.2020

 

Monitorul Oficial nr.205-211/462 din 14.08.2020

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Legea nr.778/2001 cu privire la geodezie, cartografie şi geoinformatică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.29–31, art.160), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, noţiunea „certificat topogeodezic şi cartografic” va avea următorul cuprins:

certificat topogeodezic şi cartografic – act permisiv eliberat de către Comisia de certificare a specialiştilor în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii (în continuare – Comisie de certificare).”

2. Articolul 61 va avea următorul cuprins:

„Articolul 61. Certificarea specialiştilor în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii

Certificarea specialiştilor în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii se efectuează de către Comisia de certificare în scopul evaluării nivelului de cunoaştere a cadrului normativ şi a celui normativ tehnic, necesar pentru administrarea şi asigurarea calităţii lucrărilor executate în cadrul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei, indiferent de forma juridică de organizare, precum şi în scopul determinării experienţei practice a acestora.”

3. Articolul 63:

la alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:

„c) a trecut procedura de certificare;”

articolul se completează cu alineatele (11) şi (12) cu următorul cuprins:

„(11) Pentru obţinerea certificatului topogeodezic şi cartografic, solicitantul prezintă Comisiei de certificare următoarele documente:

a) cererea, în care se indică numele, prenumele, domeniul (domeniile) pentru care se solicită certificatul;

b) copia de pe actul de identitate;

c) copiile de pe diplomele de studii şi de pe actele privind conferirea titlurilor ştiinţifice;

d) actul ce confirmă experienţa de muncă în domeniul respectiv;

e) lista lucrărilor de specialitate executate şi/sau a celor la care a participat;

f) cazierul judiciar.

(12) Cererea pentru obţinerea certificatului topogeodezic şi cartografic este respinsă de Comisia de certificare dacă:

a) nu au fost depuse toate documentele menţionate la alin.(11);

b) cererea sau documentele prezentate conţin date neveridice.”

4. Articolul 64 va avea următorul cuprins:

„Articolul 64. Condiţiile de activitate a Comisiei de certificare

(1) Comisia de certificare este formată din 7 membri, specialişti în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii, dintre care:

a) trei reprezentanţi din cadrul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru;

b) un reprezentant din cadrul Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică;

c) doi reprezentanţi ai mediului academic;

d) un reprezentant al societăţii civile.

(2) Preşedintele şi secretarul Comisiei de certificare se numesc din rândul specialiştilor Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru.

(3) Comisia de certificare se instituie prin ordinul directorului general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru.

(4) Organizarea şi desfăşurarea activităţii Comisiei de certificare, precum şi procedura de certificare a specialiştilor în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii se reglementează prin regulament aprobat de către Guvern.

(5) Comisia de certificare examinează documentele indicate la art.63 alin.(11) în termen de 15 zile lucrătoare de la data prezentării acestora de către solicitant.

(6) Decizia privind respingerea cererii pentru obţinerea certificatului topogeodezic şi cartografic se aduce la cunoştinţă solicitantului în formă scrisă, cu indicarea temeiului respingerii, în termen de 15 zile lucrătoare de la data prezentării documentelor menţionate la art.63 alin.(11).

(7) Decizia Comisiei de certificare se adoptă cu votul a două treimi din numărul membrilor comisiei.

(8) Decizia Comisiei de certificare poate fi atacată în instanţa de judecată competentă.”

 

Art.II. Legea nr.989/2002 cu privire la activitatea de evaluare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.102, art.773), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 1:

la noţiunea „evaluator”, cuvintele „al certificatului de calificare al” se substituie cu cuvintele „al certificatului”;

după noţiunea „întreprindere de evaluare” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:

certificat al evaluatorului – act permisiv, eliberat de Comisia de certificare a evaluatorilor bunurilor imobile (în continuare – Comisie de certificare), prin care se confirmă că deţinătorul acestuia posedă cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţii de evaluare;”

noţiunea „certificat de competenţă” se exclude.

2. La articolul 11 alineatul (3), litera j) va avea următorul cuprins:

„j) copia de pe certificatul evaluatorului care a efectuat evaluarea;”.

3. Articolul 15 va avea următorul cuprins:

„Articolul 15. Condiţiile de certificare a evaluatorilor

(1) Certificarea evaluatorilor bunurilor imobile şi a evaluatorilor obiectelor de proprietate intelectuală este o condiţie obligatorie care permite asigurarea pieţei serviciilor de evaluare cu specialişti certificaţi.

(2) Certificarea evaluatorilor bunurilor imobile se efectuează de către Comisia de certificare instituită de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru.

(3) Comisia de certificare este formată din 7 membri, specialişti în domeniul evaluării bunurilor imobile, dintre care:

a) trei reprezentanţi din cadrul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru;

b) un reprezentant al mediului academic;

c) un reprezentant al societăţii civile;

d) doi reprezentanţi ai întreprinderilor de evaluare din sectorul privat şi cel public.

(4) Preşedintele şi secretarul Comisiei de certificare se numesc din rândul specialiştilor Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru.

(5) Comisia de certificare este instituită prin ordinul directorului general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru.

(6) Organizarea şi desfăşurarea activităţii Comisiei de certificare, precum şi procedura de certificare a evaluatorilor bunurilor imobile se reglementează prin regulament aprobat de către Guvern.

(7) Evidenţa eliberării, suspendării valabilităţii şi retragerii certificatelor evaluatorilor bunurilor imobile este ţinută de către Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru.

(8) Certificarea evaluatorilor obiectelor de proprietate intelectuală se efectuează conform regulamentului aprobat de către Guvern.”

4. Legea se completează cu articolul 151 cu următorul cuprins:

„Articolul 151. Modul de eliberare a certificatului evaluatorului pentru evaluatorii bunurilor imobile, respingerea cererilor de eliberare a certificatului evaluatorului şi suspendarea valabilităţii/retragerea certificatului evaluatorului

(1) Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, în temeiul deciziei Comisiei de certificare, eliberează certificatul evaluatorului pentru evaluatorii bunurilor imobile care corespund următoarelor cerinţe:

a) deţin diplome de studii superioare în domeniul evaluării, în ştiinţe economice sau în ştiinţe tehnice, precum şi au o pregătire profesională corespunzătoare;

b) au experienţă de muncă de cel puţin un an în calitate de evaluator practic sau stagiar;

c) nu au antecedente penale;

d) au trecut procedura de certificare.

(2) Pentru eliberarea certificatului evaluatorului, solicitantul prezintă Comisiei de certificare o cerere, la care anexează:

a) copia de pe actul de identitate al solicitantului;

b) copia de pe diploma de studii superioare şi copiile de pe actele ce confirmă pregătirea profesională (participarea la cursuri de dezvoltare profesională, seminare de instruire, conferinţe ştiinţifice/ştiinţifico-practice în domeniu etc.);

c) copia de pe actul ce confirmă experienţa de muncă în Republica Moldova de cel puţin un an în calitate de evaluator practic sau stagiar;

d) cazierul judiciar.

(3) Comisia de certificare examinează cererea de eliberare a certificatului evaluatorului în termen de 30 de zile de la data prezentării actelor indicate la alin.(2).

(4) Cererea de eliberare a certificatului evaluatorului este respinsă dacă:

a) nu au fost prezentate toate documentele necesare;

b) cererea sau documentele prezentate conţin date eronate sau falsificate;

c) nu a expirat termenul de un an de la retragerea certificatului evaluatorului eliberat anterior.

(5) Decizia privind respingerea cererii de eliberare a certificatului evaluatorului este adusă la cunoştinţă solicitantului în formă scrisă, cu indicarea temeiului respingerii, în termen de 30 de zile de la data prezentării actelor menţionate la alin.(2).

(6) Decizia Comisiei de certificare se adoptă cu votul a două treimi din numărul membrilor comisiei.

(7) Suspendarea valabilităţii certificatului evaluatorului se efectuează conform art.10 din Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(8) Retragerea certificatului evaluatorului se efectuează conform art.11 din Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, precum şi în cazul încălcării repetate de către evaluator a cerinţelor de executare a lucrărilor de evaluare.

(9) Decizia Comisiei de certificare privind respingerea cererii de eliberare a certificatului evaluatorului şi cea privind retragerea acestuia pot fi atacate în instanţa de judecată competentă.”

5. La articolul 21 alineatul (1) litera i), cuvintele „de competenţă” se substituie cu cuvântul „evaluatorului”.

 

Art.III. Legea nr.354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.233–236, art.999), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), cuvintele „ingineri cadastrali certificaţi de către organisme de certificare” se substituie cu textul „deţinători de certificat al inginerului cadastral, eliberat de către Comisia de certificare a inginerilor cadastrali (în continuare – Comisie de certificare)”.

2. Articolul 51 va avea următorul cuprins:

„Articolul 51. Condiţiile de certificare a inginerilor cadastrali

(1) Certificatul inginerului cadastral este eliberat de către Comisia de certificare persoanei fizice care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este cetăţean al Republicii Moldova;

b) deţine diplomă de studii superioare şi/sau de studii profesionale în domeniul cadastrului;

c) a trecut procedura de certificare;

d) are experienţă profesională în domeniul cadastrului:

– nu mai puţin de 3 ani consecutivi – în cazul persoanelor care deţin diplomă de studii superioare şi în cazul cadrelor didactice din învăţământul superior în domeniul cadastrului;

– nu mai puţin de 5 ani consecutivi – în cazul persoanelor care deţin diplomă de studii profesionale în domeniul cadastrului.

(2) Comisia de certificare este formată din 5 membri, specialişti în domeniul cadastrului, dintre care:

a) trei reprezentanţi din cadrul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru;

b) un reprezentant al mediului academic;

c) un reprezentant al societăţii civile.

(3) Preşedintele şi secretarul Comisiei de certificare se numesc din rândul specialiştilor Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru.

(4) Comisia de certificare se instituie prin ordinul directorului general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru.

(5) Organizarea şi desfăşurarea activităţii Comisiei de certificare, precum şi procedura de certificare a inginerilor cadastrali se reglementează prin regulament aprobat de către Guvern.

(6) Comisia de certificare adoptă decizii privind eliberarea certificatului inginerului cadastral şi privind respingerea cererilor de eliberare a certificatului inginerului cadastral cu votul a două treimi din numărul membrilor comisiei.

(7) Suspendarea valabilităţii certificatului inginerului cadastral se efectuează conform art.10 din Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(8) Retragerea certificatului inginerului cadastral se efectuează conform art.11 din Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(9) Decizia Comisiei de certificare poate fi atacată în instanţa de judecată competentă.

(10) Persoana căreia i-a fost retras certificatul inginerului cadastral nu are dreptul să fie certificată timp de un an.”

 

Art.IV. – Anexa nr.1 la Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republici Moldova, 2011, nr.170–175, art.494), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La compartimentul II, poziţia 81 se exclude.

2. La compartimentul III, poziţiile 24–26 vor avea următorul cuprins:

 

24Certificat al evaluatorului:
– bunurilor imobile;
– obiectelor proprietăţii intelectuale
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru; Agenţia de Stat pentru Proprietatea IntelectualăGratuit5 ani
25Certificat topogeodezic şi cartografic Agenţia Relaţii Funciare şi CadastruGratuit5 ani
26Certificat al inginerului cadastralGratuit5 ani

 

Art.V. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;

b) va adopta actele normative necesare executării prezentei legi.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Zinaida GRECEANÎI
 
Nr.154. Chişinău, 20 iulie 2020.