H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la tratamentul
riscului de ajustare a evaluării creditului pentru bănci
nr. 103 din 16.04.2020
Monitorul Oficial nr.118-123/465 din 22.05.2020
* * *
ÎNREGISTRAT: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nr.1564 din 8 mai 2020 |
În temeiul art.27 alin.(1) lit.c) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544), cu modificările ulterioare, art.60 alin.(4) şi art.73 din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.434-439, art.727), Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de ajustare a evaluării creditului pentru bănci (se anexează).
2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare începând cu data de 01.01.2021.
PREŞEDINTELE COMITETULUI EXECUTIV | Octavian ARMAŞU |
Nr.103. Chişinău, 16 aprilie 2020. |
Aprobat
prin Hotărârea Comitetului executiv
al Băncii Naţionale a Moldovei
nr.103 din 16 aprilie 2020
REGULAMENT
cu privire la tratamentul riscului de ajustare a evaluării
creditului pentru bănci
Prezentul regulament transpune art.381, 382, 384, 385, 386 alin.(1) lit.(a), alin.(2) şi alin.(3) din Regulamentul (UE) nr.575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr.648/2012 (Text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 176 din 27 iunie 2013, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul delegat (UE) 2015/62 al Comisiei din 10 octombrie 2014.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul regulament stabileşte metodologii de determinare a cerinţelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului de ajustare a evaluării creditului (riscul CVA – Credit Valuation Adjustment) şi condiţiile pe care băncile trebuie să le respecte pentru utilizarea metodologiilor respective.
2. Prezentul regulament se aplică băncilor cu sediul în Republica Moldova, precum şi sucursalelor din Republica Moldova ale băncilor din alte state, care sunt licenţiate de către Banca Naţională a Moldovei, denumite în continuare bănci.
Capitolul II
AJUSTAREA EVALUĂRII CREDITULUI
3. În sensul prezentului regulament, ajustarea evaluării creditului (CVA) înseamnă o ajustare la cursul mediu al pieţei a portofoliului de tranzacţii încheiate cu o contraparte.
4. CVA reflectă valoarea de piaţă curentă a riscului de credit pe care îl reprezintă contrapartea pentru bancă, dar nu reflectă valoarea de piaţă curentă a riscului de credit pe care îl reprezintă banca pentru contraparte.
5. Băncile raportează expunerea la riscul de ajustare a evaluării creditului în conformitate cu cerinţele stabilite prin Instrucţiunea cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP în scopuri de supraveghere, aprobată prin HCE nr.117/2018.
Capitolul III
CERINŢE DE FONDURI PROPRII PENTRU RISCUL CVA
6. O bancă calculează cerinţele de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu prezentul regulament pentru toate instrumentele financiare derivate extrabursiere în ceea ce priveşte toate activităţile sale, altele decât instrumentele financiare derivate de credit recunoscute în vederea reducerii valorilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit.
7. O bancă include tranzacţiile de finanţare prin titluri în calculul cerinţelor de fonduri proprii prevăzute la punctul 6, dacă expunerile băncii la riscul CVA care rezultă din aceste tranzacţii reprezintă 5% din capitalul eligibil.
8. Tranzacţiile cu o contraparte centrală calificată (CPCC şi care înseamnă o contraparte centrală astfel cum este definit la pct.3 din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de credit al contrapărţii pentru bănci şi este autorizată într-o ţară membră a UE) şi tranzacţiile care au loc între un client şi un membru compensator atunci când membrul compensator acţionează ca intermediar între client şi o CPCC, iar tranzacţiile dau naştere unei expuneri a membrului compensator la CPCC sunt excluse de la aplicarea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA.
9. Următoarele tranzacţii sunt excluse de la aplicarea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA:
1) tranzacţiile cu Banca Naţională a Moldovei şi cu Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova;
2) tranzacţiile cu băncile de dezvoltare multilaterală enumerate la Capitolul IV, Secţiunea a 4-a din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de credit pentru bănci potrivit abordării standardizate, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr.111/2018;
3) tranzacţiile cu contrapărţile menţionate la Capitolul IV, Secţiunea 1 şi Secţiunea a 2-a din Regulamentul nr.111/2018 cu privire la tratamentul riscului de credit pentru bănci potrivit abordării standardizate;
4) tranzacţiile cu entităţile din sectorul public menţionate la Capitolul IV, Secţiunea a 3-a din Regulamentul nr.111/2018 cu privire la tratamentul riscului de credit pentru bănci potrivit abordării standardizate;
5) tranzacţiile în interiorul grupului. În sensul prezentului punct, o tranzacţie intragrup reprezintă o tranzacţie în baza contractului derivat extrabursier încheiat de către o bancă din Republica Moldova cu o altă contraparte din Republica Moldova care fac parte din acelaşi grup în cazul în care ambele contrapărţi sunt incluse integral în aceeaşi consolidare şi fac obiectul unor proceduri adecvate de evaluare, măsurare şi control al riscurilor.
Capitolul IV
METODA STANDARDIZATĂ ŞI METODA ALTERNATIVĂ
LA METODA STANDARDIZATĂ
10. O bancă calculează cerinţele de fonduri proprii de portofoliu pentru riscul CVA pentru fiecare contraparte, în conformitate cu formula de mai jos, ţinând cont de acoperirile CVA care sunt eligibile în conformitate cu Capitolul V:
unde:
1) h = orizontul de risc de un an (în ani); h = 1;
2) wi = ponderea aplicabilă contrapărţii „i”, după cum urmează:
a) contrapărţii „i” i se atribuie una dintre cele şase ponderi wi pe baza unei evaluări externe a creditului efectuate de o societate de evaluare externă a creditului (ECAI) desemnată, astfel cum se prevede în tabelul 1.
Tabelul 1
| ||||||
Nivelul de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
Pondere wi | 0,7% | 0,8% | 1,0% | 2,0% | 3,0% | 10,0% |
b) în cazul unei contrapărţi pentru care nu este disponibilă o evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată, o bancă atribuie acestei contrapărţi ponderea wi = 1.0%. Cu toate acestea, dacă o bancă aplică Capitolul IV Secţiunea a 15-a din Regulamentul nr.111/2018 cu privire la tratamentul riscului de credit pentru bănci potrivit abordării standardizate pentru expunerile la riscul de credit al acestei contrapărţi, ponderate la risc, se atribuie ponderea wi = 3.0%;
3) Mi = scadenţa efectivă a tranzacţiilor cu contrapartea „i”;
4) EADitotal = valoarea totală a expunerii la riscul de credit al contrapărţii în cazul contrapărţii „i” (total pentru toate seturile sale de compensare), inclusiv efectul garanţiilor reale în conformitate cu metodele prevăzute în Capitolele III – V din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de credit al contrapărţii pentru bănci, aplicabile la calcularea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de contraparte al contrapărţii în cauză.
Banca care aplică una dintre metodele prevăzute la Capitolele III şi IV din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de credit al contrapărţii pentru bănci foloseşte ca EADitotal valoarea ajustată integral a expunerii, în conformitate cu punctul 92 din Regulamentul cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr.112/2018.
Expunerea este actualizată prin aplicarea următorului factor:
5) Mihedge = scadenţa instrumentului de acoperire cu valoarea noţională Bi (cantităţile Mihedge Bi sunt însumate, în cazul în care acestea reprezintă mai multe poziţii);
6) Bi = valoarea noţională a acoperirilor prin instrumente de tipul credit default swap, având la bază o singură semnătură, achiziţionate (însumate dacă există mai mult de o poziţie), care face referire la contrapartea „i” şi este utilizată pentru a acoperi riscul CVA. Valoarea noţională se actualizează prin aplicarea următorului factor:
7) wind = ponderea aplicabilă acoperirilor pentru indici, conform tabelului 1;
8) Mind = scadenţa acoperirii pentru indice ind
9) Bind = valoarea noţională integrală a unui sau mai multor instrumente de tipul credit default swap bazate pe indici, achiziţionate pentru a acoperi riscul CVA. Valoarea noţională se actualizează prin aplicarea următorului factor:
11. Băncile calculează cerinţele de fonduri proprii pentru riscul CVA pentru contrapărţile lor utilizând metoda standardizată.
12. Ca alternativă la metoda standardizată, pentru instrumentele prevăzute la Capitolul III şi cu condiţia aprobării prealabile acordate de Banca Naţională a Moldovei, băncile care folosesc metoda expunerii iniţiale prevăzută la Capitolul IV din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de credit al contrapărţii pentru bănci pot aplica un factor de multiplicare egal cu 10 valorilor ponderate la risc ale expunerilor care rezultă pentru riscul de credit al contrapărţii al acestor expuneri, în locul calculării cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA.
13. În scopul aplicării prevederilor punctului 12, banca va solicita aprobarea prealabilă acordată de Banca Naţională a Moldovei, înaintând o cerere în acest sens, cu informaţii ce conţin argumentările privind oportunitatea utilizării metodei alternative la metoda standardizată şi influenţa acesteia asupra mărimii fondurilor proprii. Cererea se prezintă la Banca Naţională a Moldovei în limba română şi se semnează de către persoana împuternicită de bancă.
14. Banca Naţională a Moldovei se va expune, în scris, asupra cererii menţionate la punctul 13, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia, privind acordul sau refuzul utilizării metodei alternative la metoda standardizată, informând în scris banca despre decizia sa. Banca Naţională a Moldovei poate stabili un termen mai mare pentru expunerea cererii privind acordarea aprobării prealabile, care nu va depăşi 90 de zile, în condiţiile Codului Administrativ, cu informarea băncii.
15. În cazul în care informaţiile menţionate la punctul 13 sunt insuficiente pentru a lua o decizie asupra cererii privind acordarea aprobării prealabile, Banca Naţională a Moldovei este în drept să solicite prezentarea informaţiilor suplimentare.
16. Banca este obligată să prezinte informaţiile suplimentare în termenul indicat de Banca Naţională a Moldovei, perioadă pe parcursul căreia termenul prevăzut la punctul 14 se suspendă.
17. În caz de respingere a cererii privind acordarea aprobării prealabile, se vor indica temeiurile în baza cărora se respinge cererea. Drept temei de respingere a cererii privind acordarea aprobării prealabile de Banca Naţională a Moldovei sunt considerate următoarele:
1) prezentarea la Banca Naţională a Moldovei a informaţiei eronate, neautentice şi/sau contradictorii;
2) în baza informaţiei prezentate se constată că utilizarea/aplicarea metodei respective poate conduce la o creştere nejustificată de fonduri proprii.
18. Banca este în drept să aplice metoda alternativă la metoda standardizată începând cu data eliberării aprobării prealabile de către Banca Naţională a Moldovei.
Capitolul V
ACOPERIRI ELIGIBILE ÎMPOTRIVA RISCULUI
19. Acoperirile împotriva riscului sunt acoperiri eligibile în scopul calculării cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu Capitolul IV numai în cazul în care acestea sunt utilizate în scopul diminuării riscului CVA şi sunt administrate eficient. De asemenea, sunt instrumente de tipul credit default swap, având la bază o singură semnătură, sau alte instrumente de acoperire echivalente care fac în mod direct referire la contraparte.
20. O bancă nu reflectă alte tipuri de acoperiri pentru riscul de contraparte la calcularea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA. În special, instrumentele credit default swap de tipul „nth-to-default” sau împărţite în tranşe şi instrumentele de tipul credit linked note nu sunt acoperiri eligibile în scopul calculării cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA.
21. Acoperirile eligibile care sunt incluse în calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA nu se includ în calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul specific prevăzut în Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate şi nu se tratează ca diminuare a riscului de credit decât pentru riscul de credit al contrapărţii din cadrul aceluiaşi portofoliu de tranzacţionare.
