D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.225g/2019 privind excepţia

de neconstituţionalitate a articolului 395 alin.(1)

pct.5) din Codul de procedură penală

(aplicarea măsurii preventive în cazul

sentinţei de condamnare [nr.2])

nr. 25  din  02.03.2020

Monitorul Oficial nr.115-117/57 din 15.05.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 23 decembrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 2 martie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Alexandru Bot, în dosarul nr.1a-1868/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către un complet de judecată de la Curtea de Apel Chişinău format din dnii judecători Xenofon Ulianovschi, Igor Mânăscurtă şi Stelian Teleucă, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 22 martie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a pronunţat o sentinţă prin care dl Ruslan Criviţchi a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264 alin.(3) [încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport] din Codul penal şi i s-a aplicat pedeapsa închisorii pe un termen de trei ani, cu executare în penitenciar de tip deschis. De asemenea, instanţa l-a privat pe dl Ruslan Criviţchi de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de doi ani. Totodată, instanţa a dispus menţinerea persoanei în detenţie până când sentinţa va deveni definitivă.

4. Apărătorul dlui Ruslan Criviţchi, dl avocat Alexandru Bot, a contestat cu apel sentinţa primei instanţe.

5. Pe 19 noiembrie 2019, în cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Alexandru Bot a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală.

6. Printr-o încheiere din aceeaşi dată, Curtea de Apel Chişinău a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

„(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

[...]

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

[...].”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 395

Dispozitivul sentinţei de condamnare

„(1) În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate:

[...]

5) dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă;

[...].”

9. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sunt următoarele:

Articolul 5

Dreptul la libertate şi la siguranţă

„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

[…]

c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile articolului 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală (care stabilesc că în dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie indicată dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă) permit primei instanţe la adoptarea sentinţei de condamnare să aplice din oficiu arestul, contrar articolului 25 alineatele (2) şi (4) din Constituţie.

11. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că privarea de libertate a persoanei în baza unei sentinţe care nu este definitivă şi, prin urmare, nici executorie contravine principiului prezumţiei de nevinovăţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea reţine că o altă condiţie pentru formularea excepţiei de neconstituţionalitate o constituie aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia (a se vedea HCC nr.2 din 9 februarie 2016, §82). Norma contestată trebuie să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată (a se vedea DCC nr.18 din 13 februarie 2020, §16, şi jurisprudenţa citată acolo).

16. Curtea reţine că autorul sesizării contestă dispoziţiile articolului 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală. Acest articol prevede că în dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie de arătat dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă.

17. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care se examinează legalitatea şi temeinicia unei sentinţe de condamnare (a se vedea supra §3). Curtea admite că instanţa de apel va verifica modul în care au fost aplicate dispoziţiile contestate. Aşadar, prevederile contestate sunt aplicabile litigiului.

18. Curtea constată că prevederile criticate au făcut anterior obiect al examinării în instanţa de control constituţional. În acest sens, Curtea a pronunţat Deciziile nr.72 din 27 iulie 2017 şi nr.15 din 9 februarie 2018 prin care a declarat inadmisibile sesizările nr.94g/2017 şi, respectiv, nr.11g/2018.

19. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate este una repetată. Totuşi, de principiu, această situaţie nu poate să constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituţionalitate al unor prevederi din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate. În astfel de cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr.124 din 25 noiembrie 2019, §17).

20. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia a invocat aceleaşi critici de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa încălcare a articolului 25 din Constituţie, în privinţă cărora Curtea s-a pronunţat prin deciziile menţionate supra.

21. În Hotărârea nr.3 din 23 februarie 2016, Curtea a reţinut că, în sensul articolului 25 alin.(4) din Constituţie, arestul preventiv poate fi aplicat pentru o perioadă totală de cel mult 12 luni, care include atât etapa urmăririi penale, cât şi etapa judiciară, până la emiterea încheierii judecătoreşti prin care persoana este eliberată din arest sau momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond [a se vedea pct.2) lit.a) din dispozitivul acestei hotărâri]. Efectele hotărârii citate nu se extind asupra persoanelor care se află în stare de arest, în privinţa cărora există o sentinţă de condamnare, iar cauza se examinează în instanţa de apel [a se vedea pct.4) lit.c) din dispozitivul acestei hotărâri].

22. Totodată, potrivit articolului 5 §1 lit.a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent. Prin termenul de „condamnare”, în sensul articolului 5 §1 lit.a) din Convenţie, trebuie să se înţeleagă atât declararea vinovăţiei, în urma stabilirii legale a existenţei unei infracţiuni, cât şi aplicarea unei pedepse sau a oricărei alte măsuri privative de libertate. Expresia „pe baza unei condamnări” nu poate fi interpretată ca limitându-se la ipoteza unei condamnări definitive, deoarece acest lucru ar exclude arestarea în cursul şedinţei de judecată a persoanelor condamnate care au compărut fiind în libertate (a se vedea DCC nr.72 din 27 iulie 2017, §§19-22; DCC nr.15 din 9 februarie 2018, §§20-23, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului citată acolo).

23. Mai mult, în cauza Savca v. Republica Moldova, 15 martie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că detenţia preventivă se încheie în momentul în care persoana deţinută este eliberată şi/sau îi este stabilită pedeapsa, fie şi de către o instanţă de prim nivel (§41). Cel condamnat în primă instanţă nu poate fi considerat ca deţinut „în vederea aducerii sale în faţa unui tribunal, atunci când există motive verosimile de a bănui că a comis o infracţiune”, în sensul articolului 5 §1 lit.c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ci trebuie privit ca o persoană care se găseşte în situaţia prevăzută de articolul 5 §1 lit.a) din aceeaşi Convenţie, care admite privarea de libertate după condamnarea de către un tribunal competent. O sentinţă de condamnare pronunţată în primă instanţă, care a fost contestată cu apel, justifică deţinerea celui condamnat. Persoana condamnată în primă instanţă, indiferent de împrejurarea dacă a fost sau nu anterior deţinută până la acel moment, cade sub incidenţa articolului 5 §1 lit.a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

24. Aşadar, din momentul în care prima instanţă a pronunţat sentinţa de condamnare, articolul 25 alin.(4) din Constituţie nu mai este incident. Din aceleaşi raţionamente, Curtea nu constată nici incidenţa articolului 120 din Constituţie, care prevede că este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti.

25. Cu privire la pretinsa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie (garantată de articolul 21 din Constituţie), Curtea subliniază că acest principiu presupune că orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până atunci când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. În acelaşi sens, potrivit articolului 6 §2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până atunci când vinovăţia sa va fi legal stabilită. Astfel, Curtea subliniază că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare (a se vedea DCC nr.4 din 20 ianuarie 2020, §22). Faptul că persoana este privată de libertate în baza unei sentinţe de condamnare pronunţate în primă instanţă nu ridică o problemă din perspectiva articolului 21 din Constituţie.

26. Aşadar, pentru că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele Deciziilor nr.72 din 27 iulie 2017 şi nr.15 din 9 februarie 2018 sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

27. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Alexandru Bot, în dosarul nr.1a-1868/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.