L E G E
pentru modificarea unor acte legislative
Nr.564-XIV din 29.07.99
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.96-97/481 din 02.09.1999
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Notă: Art.I abrogat la data abrogării Codului civil conform Legii R.Moldova nr.1125-XV din 13.06.2002, în vigoare 12.06.2003
Art.I. - Articolul 7 şi articolul 71 din Codul civil, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 26 decembrie 1964 (Veştile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti, 1964, nr.36, art.81; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.5, art.137), vor avea următorul cuprins:
"Articolul 7. Apărarea onoarei şi demnităţii
Orice persoană fizică sau juridică este în drept să ceară prin judecată dezminţirea informaţiilor care lezează onoarea şi demnitatea ei, dacă cel care a răspîndit asemenea informaţii nu dovedeşte că ele corespund realităţii.
În cazul în care asemenea informaţii au fost răspîndite prin intermediul unui mijloc de informare în masă, instanţa de judecată obligă redacţia acestuia să publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii instanţei de judecată, o dezminţire la aceeaşi rubrică, pe aceeaşi pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni.
În cazul în care astfel de informaţii sînt expuse într-un document emis de o instituţie, instanţa de judecată obligă instituţia respectivă să înlocuiască acest document.
Articolul 71. Repararea prejudiciului moral
Prejudiciul moral, cauzat unei persoane în urma răspîndirii unor informaţii care nu corespund realităţii şi care lezează onoarea şi demnitatea acesteia, se repară în folosul reclamantului de către persoana fizică sau juridică care a răspîndit aceste informaţii.
Mărimea compensaţiei se stabileşte de către instanţa de judecată, în fiecare caz aparte, de la şaptezeci şi cinci pînă la două sute de salarii minime, în cazul în care informaţiile au fost răspîndite de o persoană juridică, şi de la zece pînă la o sută de salarii minime, în cazul în care acestea au fost răspîndite de o persoană fizică.
Publicarea operativă a scuzelor sau a dezminţirilor pentru informaţia specificată la alineatul 1 al prezentului articol, pînă la pronunţarea hotărîrii instanţei de judecată, constituie temei pentru micşorarea mărimii compensaţiei sau pentru exonerarea de plată a ei."
Art.II. - Articolul 4 din Legea presei nr.243-XIII din 26 octombrie 1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.2, art.12; 1996, nr.16, art.172; 1998, nr.62-65, art.425) va avea următorul cuprins:
"Articolul 4. Libertatea de exprimare şi limitări de publicitate
Publicaţiile periodice şi agenţiile de presă publică, potrivit aprecierilor proprii, orice fel de materiale şi informaţii, ţinînd cont de faptul că exerciţiul acestor libertăţi ce comportă datorii şi responsabilităţi este supus unor formalităţi, condiţii, restrîngeri şi unor sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea crimei, ocrotirea sănătăţii, protecţia moralei, protecţia reputaţiei sau apărarea drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare."
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru DIACOV |
Chişinău, 29 iulie 1999. | |
Nr. 564-XIV. |
