H O T Ă R Â R E

 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare

(sesizarea nr.152g/2019)

 

nr. 22  din  08.10.2019

 

Monitorul Oficial nr.388-392/213 din 27.12.2019

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 20 august 2019 şi înregistrată pe aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a cuvântului „poate” din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare, ridicată de către dl Denis Ipatii, avocat în dosarul nr.25c¹¹-116/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 20 august 2019 de către dna judecător Natalia Patraşcu.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 19 septembrie 2019, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din Republica Moldova, Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova şi Departamentului de Drept Procedural al Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

5. La şedinţa publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de dl avocat Denis Ipatii, autorul excepţiei. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi la organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Laurenţiu Hadîrcă, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

6. Pe 25 mai 2018, dl Veaceslav Iurcu a contestat în instanţa de judecată încheierea executorului judecătoresc cu privire la intentarea procedurii de executare. În acţiunea sa, (i. a.) acesta a susţinut că intentarea procedurii de executare este ilegală, pentru că creditorul a omis termenul de prezentare a titlului executoriu spre executare.

7. În cadrul şedinţei de judecată, dl Denis Ipatii, reprezentantul dlui Veaceslav Iurcu, a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a cuvântului „poate” din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare.

8. Prin încheierea din 21 mai 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.”

10. Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Articolul 10

Executarea silită

„(1) Executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prevăzute de prezentul cod, prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu concursul organelor de stat abilitate, drepturile sale, recunoscute printr-un document executoriu, dacă debitorul nu-şi îndeplineşte benevol obligaţiile.

[...]”

Articolul 14

Cuprinsul documentului executoriu

„(1) Documentul executoriu eliberat de instanţa de judecată cuprinde:

a) denumirea instanţei de judecată care a eliberat documentul executoriu;

b) cauza în a cărei bază a fost eliberat documentul executoriu;

c) data pronunţării hotărârii, dispozitivul (textual);

d) data rămânerii definitive a hotărârii sau menţiunea privind executarea imediată;

e) numele, prenumele şi data naşterii sau denumirea debitorului şi a creditorului, codul fiscal, domiciliul ori sediul lor, datele bancare de identificare;

f) data eliberării titlului executoriu;

g) menţiuni privind măsurile de asigurare a acţiunii;

h) menţiunea privind autorizarea pătrunderii forţate a executorului judecătoresc în încăperile aflate în posesia sau în proprietatea debitorului, inclusiv în cele în care se află bunurile debitorului;

i) alte menţiuni, după caz.

(2) Titlul executoriu, eliberat în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, se semnează de către judecător şi grefier şi se certifică cu ştampila instanţei de judecată.

(3) Alte documente executorii decât cele eliberate de instanţa de judecată, cu excepţia celor prevăzute la art.11 lit.k), se semnează de persoana cu funcţie de răspundere şi se certifică cu ştampila organului respectiv. Ele vor cuprinde toate datele prevăzute la alin.(1), cu excepţia prevederilor lit.g) şi h).

(4) În cazul în care hotărârea instanţei de judecată străine sau a arbitrajului internaţional a fost recunoscută şi încuviinţată spre executare pe teritoriul Republicii Moldova, în titlul executoriu se indică atât denumirea instanţei de judecată străine sau a arbitrajului internaţional, precum şi denumirea instanţei de judecată din Republica Moldova care a recunoscut şi a încuviinţat executarea acestei hotărâri.”

Articolul 16

Termenele de prezentare a documentelor

executorii spre executare

„(1) Titlul executoriu poate fi prezentat spre executare în decursul a 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti în al cărei temei a fost emis, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Documentul executoriu privind urmărirea plăţilor periodice îşi menţine valabilitatea în cursul întregii perioade în care urmează să se efectueze plăţile. Termenul stabilit la alin.(1) se aplică fiecărei plăţi periodice în parte, iar curgerea lui începe de la scadenţa fiecărei plăţi.

(3) Hotărârile judecătoreşti în contencios administrativ se prezintă spre executare în decursul a 30 de zile de la data expirării termenului de executare benevolă stabilit de lege sau de instanţa de judecată.

(4) Hotărârile cu privire la contravenţii se prezintă spre executare în termenele stabilite de Codul contravenţional, dacă legea nu prevede altfel.

(5) Termenele de prezentare a documentelor executorii se calculează în conformitate cu art.111 din Codul de procedură civilă.”

Articolul 18

Repunerea în termen

„(1) Creditorul care a omis termenul de prezentare a documentului executoriu spre executare poate fi repus în termen de către instanţa de judecată.

(2) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa de judecată de la locul de executare, cu anexarea probelor care dovedesc imposibilitatea prezentării în termen a documentului executoriu spre executare.

(3) Cererea se examinează în şedinţă de judecată, cu înştiinţarea prealabilă a părţilor despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii.

(4) Încheierea privind cererea de repunere în termen poate fi atacată cu recurs.”

Articolul 49

Formularea împuternicirilor reprezentantului

„(1) Împuternicirile reprezentantului trebuie să fie formulate în procură sau în contract, întocmite în condiţiile legii.

(2) Conducătorii de organizaţii îşi confirmă împuternicirile prin documente ce atestă funcţia sau calitatea lor de serviciu ori, după caz, prin actele de constituire. În caz de dizolvare sau de lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnat în condiţiile legii.”

Articolul 50

Împuternicirile reprezentantului

„(1) Împuternicirea de reprezentare dă dreptul de a efectua toate actele legate de procedura de executare, cu excepţia celor de prezentare sau de retragere a documentului executoriu, de transmitere a împuternicirilor către o altă persoană (substituire), de încheiere a tranzacţiei, de contestare a actelor executorului judecătoresc, de schimbare a modului de executare, de amânare sau de eşalonare a executării, de primire a mijloacelor băneşti sau a bunurilor, despre care se va menţiona expres în procura eliberată de reprezentat, sub sancţiunea nulităţii.

(2) Creditorul persoană juridică nu poate împuternici un reprezentant să primească în numele său mijloacele băneşti ce-i revin în urma executării silite.”

Articolul 61

Refuzul de a intenta procedura de executare

„(1) Executorul judecătoresc poate refuza intentarea procedurii de executare dacă:

a) documentul nu este de competenţa sa;

b) termenul de prezentare a documentului spre executare a expirat;

c) documentul nu este întocmit în conformitate cu prevederile art.14 din prezentul cod;

d) documentul este înaintat de persoana care nu are împuternicirile respective, stabilite în modul prevăzut de legislaţie;

e) termenul de executare benevolă acordat prin lege sau indicat în documentul executoriu nu a expirat;

f) documentul a fost executat.

(2) Refuzul executorului judecătoresc de a intenta procedura de executare nu este o piedică pentru prezentarea repetată a documentului executoriu spre executare după înlăturarea neajunsurilor.

(3) Încheierea privind refuzul de a primi documentul executoriu spre executare poate fi contestată de creditor în instanţa de judecată în a cărei circumscripţie teritorială biroul executorului judecătoresc îşi are sediul.”

11. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Articolul 113

Efectele neîndeplinirii în termen a actului de procedură

„Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

12. Prevederile relevante ale Codului civil, adoptat prin Legea nr.1107 din 6 iunie 2002, sunt următoarele:

Articolul 406

Executarea obligaţiilor după expirarea termenului de prescripţie extinctivă

„(1) După expirarea termenului de prescripţie extinctivă, debitorul poate refuza executarea obligaţiei.

[...]”

Articolul 778

Obligaţia naturală

„(1) Este naturală obligaţia în a cărei privinţă nu se poate cere executare silită.

(2) Există obligaţie naturală în cazul în care:

a) legea sau actul juridic exclude posibilitatea executării silite;

b) o persoană are faţă de o altă persoană o obligaţie morală de aşa natură încât executarea ei, deşi nu poate fi cerută silit, trebuie, în opinia comună, să fie considerată ca executare a unei prestaţii datorate unei alte persoane.

(3) Obligaţiile naturale sunt reglementate de normele cu privire la obligaţii dacă din litera sau spiritul legii nu rezultă că anumite reguli nu sunt aplicabile obligaţiilor pentru care nu se poate cere executare silită.

(4) Obligaţia naturală se transformă în obligaţie civilă perfectă în baza înţelegerii dintre debitor şi creditor.”

 

ÎN DREPT

ADMISIBILITATEA

13. Prin decizia din 19 septembrie 2019, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

14. Curtea a reţinut că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate este cuvântul „poate” din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare. Verificarea constituţionalităţii acestui tip de act normativ ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

15. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri a executorului judecătoresc cu privire la intentarea procedurii de executare. Având în vedere că termenul „poate” din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare se referă la o pretinsă putere discreţionară a executorului judecătoresc de a refuza sau nu intentarea procedurii de executare, Curtea admite că instanţa va aplica aceste dispoziţii din Codul de executare, mai exact atunci când va determina dacă executorul a intentat în mod corect procedura de executare.

16. De asemenea, excepţia a fost ridicată de reprezentantul uneia dintre părţile la proces.

17. Curtea a constatat că obiectul sesizării nu a mai fost supus controlului de constituţionalitate.

18. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească şi incidenţa drepturilor garantate de Constituţie, invocate de către autorul acesteia.

19. Curtea a apreciat că problema ridicată în prezenta cauză, astfel cum a fost redată de către autorul excepţiei, constă în verificarea conformităţii cuvântului „poate” din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare cu principiul certitudinii juridice.

20. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, în virtutea principiului certitudinii juridice, statul trebuie să respecte şi să aplice într-o manieră previzibilă şi coerentă legile pe care le-a adoptat, iar dispoziţiile legale trebuie să fie accesibile publicului destinatar şi redactate cu suficientă claritate (Broniowski v. Polonia, 22 iunie 2004, §184).

21. Din circumstanţele litigiului principal, Curtea a constatat că, în principal, se invocă ilegalitatea intentării procedurii de executare, pentru că creditorul ar fi omis termenul de prezentare a titlului executoriu spre executare.

22. În jurisprudenţa sa, Curtea a admis că efectul neprezentării în termen a documentului executoriu spre executare atrage perimarea dreptului de a cere executarea silită (DCC nr.92 din 21 septembrie 2017, §25).

23. Deşi în prezenta cauză autorul excepţiei a pretins neconstituţionalitatea cuvântului „poate” raportat la toate motivele de refuz prevăzute la articolul 61 alin.(1) din Codul de executare, aplicabil în cauza civilă, pendinte în instanţa de judecată din Chişinău cu sediul Buiucani, este pentru lit.(b) din alineatul (1) al articolului 61 din Cod (expirarea termenului de prezentare a titlului executoriu). Deoarece cuvântul „poate”, în baza principiilor şi raţionamentelor comune, are aceeaşi semnificaţie juridică pentru toate temeiurile indicate în articolul 61 alin.(1) din Cod, care, eventual, pot prezenta probleme similare cu cele ridicate în prezenta cauză, Curtea consideră că orice soluţie limitată doar la motivul prevăzut la lit.(b) din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare va constitui o abordare fragmentară a textului legal contestat. Aşadar, Curtea va verifica constituţionalitatea termenului contestat, raportat la toate motivele de refuz prevăzute de articolul 61 alin.(1) din Codul de executare.

24. Prin urmare, Curţii îi rămâne să examineze constituţionalitatea termenului „poate”, care descrie prerogativa executorului de a refuza sau nu intentarea procedurii de executare silită, în funcţie de principiul certitudinii juridice, manifestat sub forma exigenţelor previzibilităţii legii (articolul 23 alin.(2) din Constituţie), şi de dreptul de proprietate al debitorului din procedura de executare silită (articolul 46 din Constituţie).

 

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 23 ALIN.(2), COROBORAT CU ARTICOLUL 46 DIN CONSTITUŢIE

 

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

25. Autorul susţine că dispoziţiile contestate ar oferi o putere discreţionară prea mare executorilor judecătoreşti cu privire la intentarea sau la refuzul intentării procedurii de executare silită. În special, acesta menţionează că un executor judecătoresc ar putea intenta procedura de executare chiar şi după expirarea termenului legal de prezentare a titlului executoriu spre executare.

 

B. Argumentele autorităţilor

26. În opinia sa scrisă, Guvernul a menţionat că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Cu privire la dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare, Guvernul a susţinut că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Cu privire la pretinsa lipsă de previzibilitate, Guvernul a susţinut că cuvântul „poate” trebuie interpretat în coroborare cu alte norme din Codul de executare. Acest termen nu poate fi definit printr-un text explicativ în Codul de executare.

27. Parlamentul a susţinut în opinia sa scrisă că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, pentru că autorul excepţiei nu a demonstrat, în motivarea sa, neconstituţionalitatea prevederilor contestate. Mai mult, în opinia Parlamentului, posibilitatea de a contesta actele executorului judecătoresc în instanţa de judecată reprezintă o garanţie adecvată împotriva arbitrarului.

28. Uniunea Naţională a executorilor judecătoreşti a invocat că prerogativa discreţionară recunoscută executorilor judecătoreşti de a intenta procedura de executare silită după expirarea termenului de prescripţie este contraponderată de obligaţia executorilor de a motiva actul prin care intentează procedura de executare. De asemenea, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a menţionat că, potrivit bunelor practici internaţionale, procesul de executare ar trebui să fie suficient de flexibil, astfel încât să-i ofere agentului de executare un spaţiu de manevră. Mai mult, Uniunea a invocat că toate actele executorului pot fi contestate în instanţa de judecată de persoanele care consideră că sunt lezate în drepturi prin actele de executare.

 

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

1.1. Cu privire la exigenţele calităţii legii

29. Exigenţele preeminenţei dreptului presupun, inter alia, asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice (Raportul privind preeminenţa dreptului, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 86 sesiune plenară, 2011, §41). În acest sens, articolul 23 alin.(2) din Constituţie implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile, previzibile şi care oferă garanţii împotriva abuzurilor.

30. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată dispune de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, §68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituţie, legea publicându-se în Monitorul Oficial.

31. La rândul ei, condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când îi permite persoanei – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (Gestur Jónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, §88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, §40).

32. De asemenea, legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modurile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit (Sissanis v. România, 25 ianuarie 2007, §66). O putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii (HCC nr.28 din 23 noiembrie 2015, §61). La elaborarea unui act normativ, legislatorul trebuie să respecte normele de tehnică legislativă pentru ca acesta să corespundă exigenţelor calităţii, i.e. accesibilitatea şi previzibilitatea (HCC nr.6 din 19 martie 2019, §39).

1.2. Cu privire la dreptul de a cere executarea hotărârilor judecătoreşti

33. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că accesul la justiţie semnifică nu doar posibilitatea juridică efectivă de a te adresa unui organ de plină jurisdicţie pentru soluţionarea unei contestaţii şi obţinerea unei satisfacţii, ci şi dreptul de a cere executarea hotărârii obţinute. iar respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti este obligatorie. Caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti se exprimă prin obligativitatea executării acestora. Dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie o parte integrantă a dreptului la un proces echitabil (a se vedea Hotărârea nr.1 din 15 ianuarie 2013, §50; 51; 60).

34. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, cu titlu de principiu, că dreptul la un proces echitabil ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părţi a procesului (Immobiliare Saffi v. Italia, 28 iulie 1999, §63; Şandor v. România, 24 martie 2005, §23). Totuşi, Curtea Europeană a menţionat că dreptul la executarea hotărârilor judecătoreşti definitive nu poate obliga un stat să pună în executare fiecare hotărâre cu caracter civil, indiferent de felul acesteia şi de circumstanţele cauzei. În schimb, autorităţile trebuie să dispună de un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive care le revin (Topciov v. România (dec.), 15 iunie 2006).

35. De asemenea, în cauze în care se cer acţiuni de la un debitor persoană privată, statul, în calitate de posesor al forţei publice, trebuie să acţioneze în mod diligent pentru a asista creditorul în executarea hotărârii judecătoreşti (Cebotari şi alţii v. Moldova, 27 aprilie 2009, §40).

36. Pe de altă parte, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, nu numai statul, dar şi creditorul trebuie să acţioneze cu o anumită diligenţă pentru a asigura executarea în cauzele civile. Acestuia îi revine sarcina de a se folosi de mijloacele puse la dispoziţia sa de legislaţia naţională şi de a apela, la nevoie, la autoritatea publică pentru a-l asista la executare (Ciprova v. Republica Cehă (dec.), 22 martie 2005). Acest fapt presupune respectarea procedurii şi a termenelor prevăzute de dreptul intern (Stanca Popescu v. România, 7 iulie 2009, §78).

37. Examinând prevederile Codului de executare, în Decizia nr.76 din 9 iulie 2018, Curtea Constituţională a constatat că legislatorul a pus la dispoziţia creditorului mecanisme şi garanţii suficiente pentru asigurarea executării hotărârilor judecătoreşti definitive. Totuşi, având în vedere principiul disponibilităţii în procesul civil şi interesul creditorului privind executarea hotărârii judecătoreşti, acesta din urmă trebuie să acţioneze cu diligenţă pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silită. În acest sens, Curtea a reţinut că obligaţia persoanelor de a-şi exercita drepturile procedurale civile în termenele stabilite de lege dau conţinut ordinii de drept, astfel asigurându-se certitudinea şi securitatea raporturilor juridice (§19).

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

38. Curtea observă că, potrivit articolului 10 din Codul de executare, executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prin care creditorul îşi realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu concursul organelor de stat abilitate, drepturile recunoscute printr-un document executoriu, dacă debitorul nu-şi îndeplineşte benevol obligaţiile. Procedura executării silite începe cu sesizarea executorului judecătoresc în condiţiile legii şi se efectuează prin orice formă, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin documentul executoriu, până la achitarea dobânzilor, a penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii, precum şi a cheltuielilor de executare (HCC nr.1 din 15 ianuarie 2013, §68).

39. În contextul celor menţionate, Curtea notează că executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti intervine doar atunci când debitorul refuză să execute, în mod benevol, hotărârea. Altfel spus, neexecutarea voluntară a unui titlu executoriu deschide calea executării silite. De asemenea, Curtea reţine că executarea silită este guvernată de principiul disponibilităţii, în baza căruia această procedură este intentată doar la cererea creditorului, prin prezentarea documentului executoriu, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolele 15 din Codul de executare şi 256 din Codul de procedură civilă, cazuri în care instanţa de judecată prezintă din oficiu titlul executoriu spre executare imediat după pronunţarea hotărârii judecătoreşti (HCC nr.1 din 15 ianuarie 2013, §69; 70).

40. Potrivit articolului 61 alin.(1) din Codul de executare, executorul judecătoresc poate refuza intentarea procedurii de executare dacă: (a) documentul nu este de competenţa sa; (b) termenul de prezentare a documentului spre executare a expirat; (c) documentul nu este întocmit în conformitate cu prevederile art.14 din prezentul cod; (d) documentul este înaintat de persoana care nu are împuternicirile respective, stabilite în modul prevăzut de legislaţie; (e) termenul de executare benevolă acordat prin lege sau indicat în documentul executoriu nu a expirat; (f) documentul a fost executat.

41. Întrucât executarea hotărârilor judecătoreşti este parte integrantă a procesului judiciar, Curtea reţine că stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului de executare constituie o prerogativă exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură judecătoreşti (HCC nr.1 din 15 ianuarie 2013, §71).

42. Pentru a soluţiona prezenta sesizare, Curtea trebuie să constate dacă termenul „poate” din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare desemnează o competenţă a executorului judecătoresc, adică o putere juridică pe care executorul judecătoresc este obligat să o exercite, sau un drept discreţionar.

a) Cu privire la motivul de refuz din cauza lipsei de competenţă a executorului judecătoresc în privinţa executării documentului

43. Legislaţia naţională reglementează activitatea executorului judecătoresc prin prisma principiului competenţei materiale raportate la teritoriu. Potrivit regulii generale stabilite în articolul 30 alin.(1) din Codul de executare, executorul judecătoresc poate întreprinde acţiuni de executare silită doar în circumscripţia camerei teritoriale a executorilor judecătoreşti în care biroul său îşi are sediul, cu unele excepţii. Codul prevede în articolul 30 alineatul (2) derogări de la regula generală, conform cărora: a) în cazul executării măsurilor de asigurare a acţiunii sau al executării prin urmărirea mijloacelor de transport, a mijloacelor băneşti de pe conturile debitorului, a valorilor mobiliare sau a participaţiunii debitorului la capitalul social, competenţa teritorială a executorului judecătoresc se extinde pe întreg teritoriul ţării; b) în cazul executării documentelor executorii prin urmărirea salariului sau a unui alt venit al debitorului, competent în executare este executorul judecătoresc în a cărui circumscripţie teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află sediul instituţiei (organizaţiei) de la care debitorul primeşte venituri. La fel, conform prevederilor articolului 26 alin.(4) din Legea nr.113 din 17.06.2010 privind executorii judecătoreşti, în unele cazuri în care, în circumscripţia unei judecătorii, numărul executorilor judecătoreşti este insuficient, camera teritorială a executorilor judecătoreşti va extinde temporar competenţa teritorială a unui sau a mai multor executori judecătoreşti din circumscripţia aceleiaşi camere în privinţa categoriilor de documente pentru a căror punere în executare există reglementări legale imperative referitor la teritorialitate.

44. La fel, Curtea observă că, potrivit articolului 60 alin.(4) din Cod, o eventuală încheiere privind intentarea procedurii de executare emisă de executor contrar competenţei sale este în general exceptată de la controlul judecătoresc.

45. Totodată, articolul 32 alin.(1) lit.b) din Cod prevede, în mod categoric, că documentul executoriu va fi strămutat de către executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea creditorului la un alt executor judecătoresc, dacă documentul executoriu a fost primit cu încălcarea competenţei teritoriale.

46. Astfel, de vreme ce executorul este obligat să strămute documentul executoriu primit cu încălcarea competenţei teritoriale, Curtea constată că nici la primirea documentului executorul nu are o discreţie de a intenta sau nu procedura executării silite, acesta fiind obligat să refuze intentarea procedurii executării silite în cazul în care constată că executarea documentului prezentat nu este de competenţa sa.

47. În caz contrar, intentarea procedurii de executare silită cu încălcarea deliberată a competenţei reprezintă o depăşire a atribuţiilor, executorul judecătoresc acţionând ultra vires.

b) Cu privire la motivul de refuz din cauza expirării termenului de prezentare a documentului spre executare

48. Curtea constată că, prin caracterul rigid al formulării sale, motivul prevăzut la articolul 61 alin.(1) lit.(b) din Codul de executare nu lasă loc de interpretare sau de aplicare discreţionară din partea executorului judecătoresc, acesta fiind obligat să refuze intentarea procedurii de executare.

49. Legislaţia naţională reglementează, în mod detaliat, termenele pentru prezentarea documentelor executorii. În acest sens, articolul 16 din Codul de executare stabileşte următoarele termene: (1) termenul general de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti în al cărei temei a fost emis. În cazul plăţilor periodice, acest termen se aplică fiecărei plăţi periodice în parte, iar curgerea lui începe de la scadenţa fiecărei plăţi; (2) în cazurile de contencios administrativ, termenul de 30 de zile de la data expirării termenului de executare benevolă stabilit de lege sau de instanţa de judecată; (3) termenele stabilite în Codul contravenţional, în cazul executării hotărârilor cu privire la contravenţii.

50. Curtea a reţinut în Decizia nr.92 din 21 septembrie 2017 că termenele de prescripţie au mai multe scopuri importante, (i.a.) să garanteze securitatea raporturilor juridice prin stabilirea unui termen pentru acţiuni (§24), iar folosirea termenelor limitative (de prescripţie sau de decădere dintr-un drept dacă nu este exercitat) urmăreşte un scop legitim în interesul general (§25).

51. Astfel, neprezentarea în termen a documentului executoriu spre executare are ca efect perimarea dreptului de a cere executarea silită. Această consecinţă rezultă şi din analiza articolului 113 din Codul de procedură civilă (efectele neîndeplinirii în termen a actului de procedură), potrivit căruia nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

52. De asemenea, Curtea constată că, potrivit articolului 406 alin.(1) din Codul civil, după expirarea termenului de prescripţie extinctivă, debitorul poate refuza executarea obligaţiei. Altfel spus, obligaţia perfectă se transformă într-o obligaţie naturală, pentru care, conform articolului 778 alin.(1) din Codul civil, nu se poate cere executarea silită. În acest sens, Curtea reţine, în mod rezonabil, că executarea silită a unei obligaţii naturale echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate al debitorului. Un argument în plus în susţinerea acestei concluzii este şi faptul că, potrivit articolului 60 alineatul (4) din Codul de executare, debitorul poate contesta în judecată încheierea privind intentarea procedurii de executare emisă după expirarea termenului legal, însă, în acest caz, contestaţia lui neavând efect suspensiv, nu exclude dispunerea şi aplicarea măsurilor de executare asupra bunurilor lui până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în judecată.

53. Totodată, legislaţia naţională pune la dispoziţia creditorului suficiente mecanisme şi garanţii necesare pentru a-şi exercita drepturile procedurale în vederea executării hotărârilor judecătoreşti definitive.

54. Astfel, potrivit articolului 17 din Codul de executare, termenul de prescripţie pentru prezentarea documentului executoriu spre executare se întrerupe prin executarea parţială înainte de începerea executării silite sau prin îndeplinirea de către debitor (reprezentantul sau fidejusorul acestuia) a unui act de recunoaştere, în orice alt mod, a obligaţiei. După întrerupere, curgerea prescripţiei începe din nou, iar la calcularea noului termen de prescripţie, perioada trecută până la întrerupere nu se ia în considerare. Totodată, în caz de restituire a documentului executoriu care nu a fost executat sau a fost executat parţial, noul termen pentru prezentarea documentului executoriu spre executare se calculează din ziua în care documentul a fost restituit creditorului.

55. De asemenea, Curtea constată că, potrivit articolului 18 alin.(1) din Codul de executare, creditorul care a omis termenul de prezentare a documentului executoriu spre executare poate fi repus în termen de către instanţa de judecată.

56. Aşadar, având în vedere cele menţionate, inclusiv faptul că repunerea în termenul de prescripţie pentru prezentarea documentului executoriu spre executare ţine de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, Curtea nu întrevede vreun motiv rezonabil pentru care termenul „poate” trebuie interpretat ca un drept discreţionar al executorului judecătoresc de a refuza intentarea procedurii de executare, atunci când este incident motivul „termenul de prezentare a documentului spre executare a expirat”.

57. Dimpotrivă, o interpretare potrivit căreia termenul „poate” desemnează un drept discreţionar al executorului este contrară principiului certitudinii juridice, pentru că nu-i oferă debitorului nicio garanţie, din perspectiva respectării dreptului său de proprietate. Curtea îşi poate imagina o situaţie în care un executor judecătoresc ar admite spre executare un titlu executoriu care a fost emis cu foarte mult timp înainte de a fi depus spre executare. În acest caz, nu ar fi asigurate garanţiile procedurale necesare pentru debitor. Nu este aceeaşi concluzia pentru cazul creditorului. Creditorul a avut suficient timp la dispoziţie pentru a pune în mişcare procedura executării silite. Mai mult, în cazul în care există motive întemeiate, creditorul îi poate cere instanţei judecătoreşti repunerea în termenul de prezentare a documentului spre executare, însă repunerea este dispusă de către instanţă, nu de către executorul judecătoresc.

c) Cu privire la motivul de refuz al documentului executoriu neîntocmit în conformitate cu prevederile articolului 14 din Codul de executare

58. Potrivit articolului 10 alin.(3) din Codul de executare, executarea silită se efectuează în baza unui titlu executoriu sau a unui alt document care, potrivit codului, este calificat ca document executoriu. De asemenea, Codul de executare la articolul 11 enumeră în mod exhaustiv documentele care au calitatea de documente executorii. În continuare, la articolul 14 din Codul de executare, legislatorul a reglementat cerinţele faţă de cuprinsul documentului executoriu. Aşadar, în eventualitatea în care documentul executoriu nu întruneşte condiţiile de formă şi de conţinut prevăzute în articolul 14 din Codul de executare, acesta nu poate servi ca motiv de intentare a procedurii de executare.

59. Curtea menţionează că, în virtutea principiului disponibilităţii în procesul civil şi a interesului creditorului în executarea hotărârii judecătoreşti, creditorul trebuie să acţioneze cu diligenţă pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silită, inclusiv să solicite corectarea erorilor din documentul executoriu, până la depunerea acestuia la executor, în vederea executării silite.

60. Mai mult, Curtea observă la articolul 61 alin.(2) o clauză de salvgardare, potrivit căreia refuzul executorului judecătoresc de a intenta procedura de executare nu constituie un obstacol pentru prezentarea repetată a documentului executoriu spre executare, după înlăturarea neajunsurilor. De altfel, chiar şi în eventualitatea în care executorul ar intenta procedura de executare silită în baza unui document executoriu care nu respectă prevederile articolului 14 din Codul de executare, executorul nu va putea întreprinde nicio acţiune de executare, pentru că ajustarea cuprinsului documentului cu cerinţele legale nu ţine de competenţa acestuia.

61. Curtea nu poate constata nici în acest caz necesitatea existenţei unei puteri discreţionare oferite executorului judecătoresc, mai ales că, potrivit articolului 60 alin.(4) din Codul de executare, încheierea privind intentarea procedurii de executare emisă în baza unui document neconform cu prevederile articolului 14 din Cod este exceptată de la controlul judecătoresc.

d) Cu privire la motivul de refuz referitor la înaintarea documentului de persoana care nu are împuternicirile respective, stabilite în modul prevăzut de legislaţie

62. Potrivit articolului 49 din Codul de executare, împuternicirile reprezentantului trebuie formulate în procură sau în contract, întocmite în condiţiile legii. Conducătorii de organizaţii îşi confirmă împuternicirile prin documente ce atestă funcţia sau calitatea lor de serviciu ori, după caz, prin actele de constituire. În caz de dizolvare sau de lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnat în condiţiile legii.

63. În continuare, articolul 50 alin.(1) din Codul de executare prevede că împuternicirea de reprezentare dă dreptul de a efectua toate actele legate de procedura de executare, cu excepţia celor de prezentare sau de retragere a documentului executoriu, de transmitere a împuternicirilor către o altă persoană (substituire), de încheiere a tranzacţiei, de contestare a actelor executorului judecătoresc, de schimbare a modului de executare, de amânare sau de eşalonare a executării, de primire a mijloacelor băneşti sau a bunurilor, despre care se va menţiona expres în procura eliberată de reprezentat, sub sancţiunea nulităţii.

64. Articolul 81 alin.(1) din Codul de procedură civilă stabileşte, de asemenea, că dreptul reprezentantului de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire trebuie menţionat expres în actul de reprezentare, sub sancţiunea nulităţii.

65. Totodată, potrivit articolului 60 alin.(4) din Codul de executare, încheierea privind intentarea procedurii de executare emisă în baza unui document executoriu prezentat de o persoană care nu are împuterniciri legale în acest sens este exceptată de la controlul judecătoresc.

66. Prin urmare, Curtea observă că executorul judecătoresc nu-şi poate asuma primirea spre executare a unui document executoriu depus de către o persoană neîmputernicită potrivit legii, or, această acţiune în lipsa unei asemenea împuterniciri este lovită de sancţiunea nulităţii.

e) Cu privire la motivul de refuz în legătură cu faptul că termenul de executare benevolă acordat prin lege sau indicat în documentul executoriu nu a expirat

67. Curtea reiterează că, potrivit articolului 10 alin.(1) din Codul de executare, executarea silită este o instituţie juridică prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu concursul organelor de stat abilitate, drepturile sale, recunoscute printr-un document executoriu, numai dacă debitorul nu-şi îndeplineşte benevol obligaţiile.

68. Astfel, Curtea constată că începerea executării silite este condiţionată, pe de o parte, de pasivitatea debitorului care nu îşi execută de bunăvoie obligaţia din titlul executoriu, iar pe de altă parte, de prezentarea documentului executoriu către executorul judecătoresc (HCC nr.39 din 14 decembrie 2017, §54).

69. La fel, Curtea menţionează că măsura executării silite trebuie să fie aplicată doar după expirarea termenului de executare benevolă a titlului executoriu şi după întreprinderea unor eforturi rezonabile pentru a percepe datoria prin alte mijloace, astfel încât executarea silită să fie o ultimă soluţie de natură să influenţeze conduita debitorilor. Oferirea posibilităţii debitorului de a executa benevol documentul executoriu înainte de a trece la executarea silită a bunurilor acestuia reprezintă o formalitate necesară, stabilită în interesul debitorului, pentru a-i acorda o perioadă de timp în vederea îndeplinirii obligaţiei care i se incumbă. Aşadar, Curtea subliniază faptul că executarea benevolă nu trebuie să comporte un aspect iluzoriu (HCC nr.39 din 14 decembrie 2017, §57-59).

70. Având în vedere semnificaţia instituţiilor executării benevole şi executării silite, Curtea nu constată niciun motiv rezonabil pentru care executorul judecătoresc ar putea să aibă puterea discreţionară de a intenta procedura executării silite înainte de expirarea termenului oferit de lege debitorului pentru executare benevolă.

f) Cu privire la motivul de refuz al executării documentului care a fost deja executat

71. Curtea constată că, prin caracterul absolut al formulării sale, acest motiv de refuz nu lasă loc de aplicare discreţionară din partea executorilor judecătoreşti. O eventuală executare repetată a unui document executoriu deja executat constituie o încălcare a dreptului de proprietate al debitorului. Încă un argument în susţinerea acestei ipoteze este şi faptul că contestaţia depusă de debitor împotriva încheierii de intentare a procedurii de executare a unui document executoriu care a fost deja executat, ca şi în cazurile prevăzute la punctele b) şi e), nu are efect suspensiv şi, ca urmare, se poate admite aplicarea măsurilor de executare asupra bunurilor debitorului până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în instanţa de judecată.

72. Totuşi, de vreme ce cuvântul „poate” din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare este interpretat în mod echivoc de către autorităţi, unele susţinând că acesta denotă o prerogativă discreţionară a executorului judecătoresc de a refuza sau intenta procedura executării silite, Curtea conchide că pentru asigurarea certitudinii juridice, raportat la dreptul de proprietate, acesta urmează a fi declarat neconstituţional.

73. Pentru consolidarea raţionamentelor sale, Curtea constată că, potrivit articolului 60 alin.(3) din Codul de executare, după primirea documentului executoriu, executorul judecătoresc emite o încheiere cu privire la intentarea procedurii de executare în termen de 3 zile. Astfel, executorul judecătoresc dispune de un termen de 3 zile în care trebuie să constate dacă sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a putea pune în mişcare o procedură de executare silită.

74. Pentru a asigura coerenţa juridică a tuturor normelor legale aplicabile, sintagma „poate refuza” din articolul în discuţie va dobândi forma unei certitudini, i.e. „refuză”.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl Denis Ipatii, avocat în dosarul nr.25c¹¹-116/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Se declară neconstituţional cuvântul „poate” din articolul 61 alin.(1) din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.