D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.152g/2018 privind excepţia de

neconstituţionalitate a unor prevederi din

articolul 190 alin.(1) din Codul penal

 

nr. 126  din  15.11.2018

 

Monitorul Oficial nr.76-85/30 din 01.03.2019

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 30 octombrie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe data de 15 noiembrie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului „în privinţa naturii, calităţilor substanţiale ale obiectului, părţilor (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile” din articolul 190 alin.(1) din Codul penal, ridicată de către dl judecător Victor Sandu, în dosarul nr.1-880/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 30 octombrie 2018, de către dl judecător Victor Sandu de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, se află cauza penală de învinuire a dlui Serghei Feraru de comitere a infracţiunii prevăzute de articolul 190 alin.(5) din Codul penal [escrocheria care a provocat daune în proporţii deosebit de mari].

4. Pe 15 octombrie, dl judecător Victor Sandu de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului „în privinţa naturii, calităţilor substanţiale ale obiectului, părţilor (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile” din articolul 190 alin.(1) din Codul penal şi a dispus, printr-o încheiere, trimiterea unei sesizări la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei.

 

B. Legislaţia pertinentă

5. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte

drepturile şi îndatoririle

„[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

6. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 190

Escrocheria

„(1) Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privinţa naturii, calităţilor substanţiale ale obiectului, părţilor (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

[…]

(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvârşite în proporţii deosebit de mari

se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.”

7. Prevederile relevante ale Codului civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107 din 6 iunie 2002, sunt următoarele:

Articolul 227

Nulitatea actului juridic afectat de eroare

„(1) Actul juridic încheiat în baza unei erori considerabile poate fi declarat nul de instanţa de judecată.

(2) Eroarea este considerabilă dacă la încheiere a existat o falsă reprezentare referitor la:

a) natura actului juridic;

b) calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic;

c) părţile actului juridic (partenerul sau beneficiarul), în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic.

(3) Eroarea asupra motivului este considerabilă doar în cazul în care motivul este inclus în obiectul actului juridic.

(4) Eroarea imputabilă celui al cărui consimţământ este viciat nu poate servi temei pentru anularea actului juridic.

(5) Persoana în al cărei interes a fost declarată nulitatea este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat, dar nu mai mult decât beneficiul pe care aceasta l-ar fi obţinut dacă actul juridic nu ar fi fost declarat nul. Prejudiciul nu se repară în cazul în care se demonstrează că cel îndreptăţit la despăgubire ştia sau trebuia să ştie despre eroare.

(6) Actul juridic încheiat sub influenţa erorii nu poate fi contestat dacă cealaltă parte este de acord să-l execute în conformitate cu dorinţa părţii care intenţionează să conteste actul.”

Articolul 228

Nulitatea actului juridic încheiat prin dol

„(1) Actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte.

(2) Dacă una dintre părţi trece sub tăcere anumite împrejurări la a căror dezvăluire cealaltă parte nu ar mai fi încheiat actul juridic, anularea actului juridic poate fi cerută numai în cazul în care, în baza principiului bunei-credinţe, se putea aştepta ca cealaltă parte să dezvăluie aceste împrejurări.

(3) În cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic poate fi anulat numai dacă se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol.”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. În motivarea sesizării, autorul a susţinut că dispoziţiile contestate din articolul 190 alin.(1) din Codul penal sunt imprevizibile şi, prin urmare, permit o interpretare extensivă defavorabilă acuzatului. În descrierea elementelor infracţiunii de escrocherie, legislatorul operează cu noţiuni din dreptul civil, care nu sunt definite. Aplicarea articolului 190 din Codul penal este condiţionată de existenţa unui act juridic lovit de nulitate, încheiat prin vicierea consimţământului. În aceste condiţii, nu este clar dacă judecătorul care examinează o cauză penală de învinuire în baza articolului 190 din Codul penal trebuie să aibă în vedere constatările unei instanţe civile cu privire la nulitatea actului juridic sau dacă trebuie să se substituie unei instanţe civile şi să constate mai întâi dacă actul juridic este nul.

9. Potrivit autorului, legislatorul a generat o suprapunere între răspunderea civilă (i.e. sancţiunea nulităţii actului juridic) şi răspunderea penală, deşi aceste tipuri de răspundere trebuie delimitate în mod strict. Dispoziţiile contestate creează riscul ca orice neexecutare a obligaţiilor cu caracter civil să fie calificată în baza articolului 190 din Codul penal, contrar articolului 1 din Protocolul nr.4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală.

10. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl judecător Victor Sandu, în dosarul nr.1-880/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Sesizarea este formulată de către subiectul abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul „în privinţa naturii, calităţilor substanţiale ale obiectului, părţilor (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile” din articolul 190 alin.(1) din Codul penal.

15. Curtea reaminteşte că una dintre condiţiile de admisibilitate ale unei excepţii de neconstituţionalitate este aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia (a se vedea HCC nr.2 din 9 februarie 2016, §82).

16. În cauza pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, persoana este acuzată de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 190 alin.(5) din Codul penal, i.e. escrocheria care a provocat „daune în proporţii deosebit de mari”. Nu există nicio presupunere că textul „care a produs daune considerabile” de la articolul 190 alin.(1) din Cod va fi aplicat în cauza penală. Totuşi, celelalte prevederi contestate sunt aplicabile în prezenta cauză, pentru că acestea descriu acţiunile infracţiunii de escrocherie care pot conduce inclusiv la provocarea „daunelor în proporţii deosebit de mari”.

17. Cu privire la pretinsa neclaritate a prevederilor contestate, Curtea reaminteşte că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile. Această cerinţă este îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, chiar din textul normei juridice relevante, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau cu ajutorul unor profesionişti ai dreptului, care sunt acţiunile şi omisiunile ce-i pot angaja răspunderea penală şi care este pedeapsa aplicabilă, în cazul unor încălcări ale normei.

18. Totodată, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Din nou, deşi certitudinea este dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă. Rolul decizional conferit instanţelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (Del Rio Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013,§ 92 şi §93).

19. Cu privire la clarificarea normelor juridice, Curtea Europeană a reţinut că dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul procesului de creare a dreptului este o parte bine-consolidată şi necesară a tradiţiei juridice în statele-părţi la Convenţie. Articolul 7 din Convenţie nu poate fi citit ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale prin intermediul interpretării judiciare de la caz la caz, cu condiţia ca evoluţia care rezultă să fie conformă cu esenţa infracţiunii şi să fie previzibilă în mod rezonabil (Kononov v. Latvia [MC], 17 mai 2010 §185).

20. Având în vedere că prevederile contestate au intrat în vigoare recent, i.e. pe 17 august 2018, nu s-a consolidat o practică judiciară cu privire la aplicarea lor. Aşadar, ţine de competenţa instanţelor de judecată să interpreteze, să clarifice şi să înlăture dubiile referitoare la aplicarea articolului 190 din Codul penal. De altfel, în acest context, şi Curtea Europeană a menţionat că va exista întotdeauna un element de incertitudine cu privire la sensul unei noi dispoziţii legale până când va fi interpretat şi aplicat de instanţele naţionale (a se vedea, mutatis mutandis, Perinçek v. Elveţia, 15 octombrie 2015 [MC], §135, 138; Jobe v. Regatul Unit (dec.), 14 iunie 2011; Dmitriyevskiy v. Rusia, 3 octombrie 2017, §82). Astfel, o normă nu poate fi declarată neconstituţională doar pentru că judecătorii se confruntă cu o problemă juridică nouă, care nu a fost clarificată încă prin interpretare judiciară.

21. În orice caz, deşi ţine de competenţa instanţelor de judecată să interpreteze şi să clarifice normele legale penale, acestea nu sunt îndreptăţite să recurgă la o interpretare extensivă defavorabilă a legii penale. O asemenea abordare este interzisă de articolul 22 din Constituţie şi de articolul 7 din Convenţia Europeană. În consecinţă, cerinţa interpretării stricte a normei penale urmăreşte protecţia persoanei împotriva arbitrarului.

22. Pe de altă parte, Curtea a constatat în analiza sa abstractă cu privire la previzibilitatea dispoziţiilor contestate că, în varianta anterioară, escrocheria era definită ca „dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere”. Testul timpului a arătat că aceste dispoziţii legale au condus, prin formularea lor vagă, la instituirea unei practici judiciare prin care unele persoane erau trase la răspundere penală pentru simplul fapt al neexecutării obligaţiilor civile. Această interpretare extensivă defavorabilă a legii penale a fost constatată de către Curtea Supremă de Justiţie în jurisprudenţa sa. Ea a casat mai multe decizii ale instanţelor ierarhic inferioare, menţionând, între altele, că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa din simplul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală (a se vedea Dosarul nr.1ra-1644/14, 16 decembrie 2014; 1ra-940/2017, 25 iulie 2017; Dosarul nr.1ra-9/2018, 2 februarie 2018).

23. Astfel, Curtea admite că prin noua redacţie a articolului 190 alin.(1) din Codul penal a fost detaliată latura obiectivă a infracţiunii de escrocherie, legislatorul urmărind scopul eliminării acestei interpretări extensive defavorabile.

24. Textul „inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privinţa naturii, calităţilor substanţiale ale obiectului, părţilor (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean” conduce la ideea că consimţământul victimei este viciat la momentul încheierii actului juridic prin manopere frauduloase comise cu intenţie de către autorul infracţiunii. Autorul îi creează victimei o reprezentare falsă a realităţii. Astfel, Curtea nu poate reţine argumentul autorului sesizării potrivit căruia normele contestate creează riscul ca orice neexecutare a obligaţiilor cu caracter civil să fie calificată în baza articolului 190 din Codul penal. Neexecutarea obligaţiilor care derivă dintr-un contract încheiat nu poate fi calificată ca infracţiune de escrocherie dac ă nu s-a stabilit că s-au folosit manopere frauduloase faţă de creditorul obligaţiei până la şi pentru încheierea contractului. În acest sens, nu se poate afirma aplicabilitatea articolului 1 din Protocolul nr.4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

25. De asemenea, Curtea nu poate reţine argumentul autorului sesizării potrivit căruia legislatorul a generat o suprapunere între răspunderea civilă (i.e. sancţiunea nulităţii actului juridic) şi cea penală. Este adevărat că condiţiile în baza cărora poate fi imputată infracţiunea de escrocherie sunt similare cu cazurile de nulitate a contractului viciat de eroare şi a contractului încheiat prin dol, prevăzute la articolele 227 şi 228 din Codul civil. Totuşi, între aceste instituţii există deosebiri. Eroarea ca viciu de consimţământ poate fi invocată şi în cazul în care ambele părţi au avut o falsă reprezentare a împrejurărilor la încheierea unui act juridic, precum şi în cazul în care o parte co-contractantă s-a aflat în eroare din cauze obiective, nu neapărat din cauza inducerii sale în eroare. Însă, în cazul escrocheriei, elementul subiectiv al acestei infracţiuni constă în intenţia directă. Autorul este conştient că induce în eroare şi că prin acest fapt produce o pagubă, în vederea realizării unui folos material injust (intenţie calificată prin scop). Totuşi, escrocheria, aşa cum este reglementată în articolul 190 alin.(1), prezintă similitudini cu instituţia dolului civil, care presupune, de asemenea, o inducere în eroare. Diferenţa constă în faptul că, în cazul escrocheriei, autorul urmăreşte obţinerea unui profit în dauna patrimoniului altei persoane, iar nu simpla viciere a consimţământului pentru a determina o persoană să încheie un act juridic. De altfel, potrivit articolului 228 alin.(1) din Codul civil, instituţia dolului civil operează şi în cazul în care autorul dolului estimează că încheierea actului juridic este avantajoasă pentru cealaltă parte.

26. Mai mult, Curtea reţine că articolul 190 din Codul penal nu constituie singura normă care sancţionează un „dol penal” (a se vedea în acest sens: articolul 238, dobândirea creditului, împrumutului sau despăgubirii/indemnizaţiei de asigurare prin înşelăciune; articolul 255 în ipoteza inducerii în eroare a clienţilor, care reprezintă, în sine, forme speciale ale escrocheriei). Legislatorul a stabilit prin chiar norma de incriminare limitele în care consimţământul viciat determină intervenţia dreptului penal. Astfel, sarcina de a constata dacă fapta imputată persoanei constituie un „dol penal” îi revine, în ultimă instanţă, judecătorului care judecă cauza penală. De asemenea, având în vedere că în astfel de cazuri este înaintată, de regulă, şi o acţiune civilă, judecătorul care judecă cauza penală poate anula actul juridic încheiat prin dol şi poate restabili situaţia anterioară încheierii contractului. Cu alte cuvinte, nu este necesară constatarea de către o instanţă civilă a nulităţii actului juridic încheiat prin dol pentru a putea pune în mişcare o cauză penală.

27. Având în vedere cele menţionate, Curtea conchide că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „în privinţa naturii, calităţilor substanţiale ale obiectului, părţilor (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile” din articolul 190 alin.(1) din Codul penal, ridicată de către dl judecător Victor Sandu, în dosarul nr.1-880/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.