L E G E
pentru modificarea unor acte legislative
nr. 239 din 08.11.2018
Monitorul Oficial nr.448-460/737 din 07.12.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.1515/1993 privind protecţia mediului înconjurător (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova (Partea I), 1993, nr.10, art.283), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 3 litera d):
după cuvintele „realizarea programelor” se introduce textul „ , planurilor”;
litera se completează cu o liniuţă nouă cu următorul cuprins:
„– supunerii procedurii de evaluare strategică de mediu a planurilor şi programelor cu posibil impact semnificativ asupra mediului, inclusiv asupra sănătăţii populaţiei, constatat de autorităţile competente în sănătatea publică, precum şi celei de obţinere a avizului de mediu în conformitate cu capitolul II din Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu;”.
2. La articolul 8 alineatul 13), litera a) se completează la final cu cuvintele „sau evaluării strategice de mediu”.
3. Articolul 10 se completează cu litera l) cu următorul cuprins:
„l) asigură efectuarea evaluării strategice de mediu a planurilor, programelor care se aprobă de către autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu capitolul II din Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu.”
4. La articolul 15, litera b) se completează în final cu textul „ , precum şi a avizelor de mediu asupra planurilor şi programelor cu posibil impact semnificativ asupra mediului, conform art.9 alin.(6) din Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu”.
5. Articolul 16 se completează cu litera n) cu următorul cuprins:
„n) efectuează procedura de evaluare strategică de mediu a planurilor şi programelor care se supun acestei proceduri la nivel naţional sau în context transfrontalier, emite avizul de mediu asupra planurilor şi programelor, în conformitate cu capitolul II din Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu.”.
6. În secţiunea 2 din capitolul III:
în denumirea secţiunii 2 din capitolul III şi în articolul 21 alineatul (1), după textul „Evaluarea impactului asupra mediului” se introduce textul „ , evaluarea strategică de mediu”;
secţiunea se completează cu articolul 25 cu următorul cuprins:
„Art.25. – (1) Evaluarea strategică de mediu se efectuează pentru proiectele planurilor şi programelor elaborate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în domeniile agricultură, silvicultură, piscicultură, energetică, industrie, transport, gestionarea deşeurilor, gestionarea resurselor acvatice, comunicaţii electronice, turism, folosinţă funciară, planificare urbană şi rurală, amenajarea teritoriului, la etapa de elaborare a acestora, în vederea evaluării posibilelor efecte asupra mediului ca urmare a activităţilor planificate.
(2) Autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu sau, după caz, subdiviziunea sa teritorială examinează proiectele planurilor şi programelor supuse procedurii de evaluare strategică de mediu şi, în baza raportului privind evaluarea strategică prezentat de iniţiator, ia decizia privind eliberarea sau refuzul de eliberare a avizului de mediu asupra acestora.
(3) Obiectul, domeniul de aplicare şi procedurile pentru efectuarea evaluării strategice de mediu la nivel local, naţional sau în context transfrontalier sînt stabilite prin Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu.”
Art.II. – Legea nr.835/1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.1–2, art.2), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Se completează cu articolul 241 cu următorul cuprins:
„Art.241. – În procesul de elaborare a documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, responsabilii pentru elaborarea acesteia efectuează procedura de evaluare strategică de mediu prealabilă, în cadrul căreia organul central al administraţiei publice în domeniul mediului sau subdiviziunea sa teritorială se pronunţă asupra necesităţii de efectuare a evaluării strategice de mediu pentru documentaţia respectivă în conformitate cu prevederile Legii nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu.”
2. Articolul 25 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
„(11) În cazul în care, conform art.241, se stabileşte necesitatea efectuării evaluării strategice de mediu pentru documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului, responsabilii pentru elaborarea documentaţiei respective efectuează procedura de evaluare strategică de mediu şi obţin de la organul central al administraţiei publice în domeniul mediului sau de la subdiviziunea sa teritorială avizul de mediu corespunzător în conformitate cu prevederile Legii nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu.”
Art.III. – Legea nr.436/2006 privind administraţia publică locală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32–35, art.116), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 29 alineatul (1) litera s), după cuvîntul „teritoriului” se introduce textul „ , le supune procedurii de evaluare strategică de mediu în conformitate cu Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu”.
2. La articolul 53 alineatul (1), litera k2) se completează în final cu textul „şi le supune procedurii de evaluare strategică de mediu în conformitate cu Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu”.
Art.IV. – Legea apelor nr.272/2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.81, art.264), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 17 alineatul (2), după cuvîntul „mediului” se introduc cuvintele „efectuează procedura de evaluare strategică de mediu şi ”.
2. La articolul 18:
alineatul unic devine alineatul (1);
articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:
„(2) Organul central al administraţiei publice în domeniul mediului sau, după caz, subdiviziunea sa teritorială efectuează procedura de evaluare strategică de mediu şi promovează participarea activă a societăţii civile la elaborarea documentelor de politici naţionale în domeniul apelor uzate.”
3. La articolul 19 alineatul (3), după textul „la alin.(1) şi (2),” se introduce textul „procedura de evaluare strategică de mediu,”.
Art.V. – Legea nr.209/2016 privind deşeurile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.459–471, art.916), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 9 alineatul (2) litera c), după cuvintele „evaluării impactului asupra mediului” se introduce textul „ , evaluării strategice de mediu”.
2. Articolul 37 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:
„(4) În procesul de elaborare, proiectele Programului naţional şi programelor locale de gestionare a deşeurilor, precum şi proiectele programelor de prevenire a generării deşeurilor se supun procedurii de evaluare strategică de mediu în conformitate cu Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu.”.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI
| Andrian CANDU |
Nr.239. Chişinău, 8 noiembrie 2018. |
