D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.56g/2018 privind

excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din

articolul 94 alin.(1) din Codul de procedură penală

(excluderea probelor din dosarul penal)

 

nr. 47  din  22.05.2018

 

Monitorul Oficial nr.277-284/125 din 27.07.2018

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 17 mai 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 22 mai 2018 în camera de consiliu,

Prezintă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului „se exclud din dosar” de la alineatul (1) al articolului 94 din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Vasile Nicoară, în dosarul nr.1-1038/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 17 mai 2018 de către dl judecător Sergiu Stratan din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, se află cauza privind învinuirea domnului Serghei Cosovan de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 190 alin.(5) din Codul penal, normă care stabileşte răspunderea penală pentru dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere, în proporţii deosebit de mari.

4. În cadrul şedinţei preliminare a cauzei penale, domnul avocat Vasile Nicoară (apărătorul domnului Serghei Cosovan) a solicitat excluderea probelor acuzării ca fiind nepertinente şi inadmisibile. Instanţa de judecată nu s-a pronunţat însă în privinţa acestei solicitări.

5. Ulterior, în cadrul şedinţei de judecată, domnul avocat Vasile Nicoară a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului „se exclud din dosar” de la alineatul (1) al articolului 94 din Codul de procedură penală.

6. Prin încheierea din 14 mai 2018, instanţa a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 93

Probele

„(1) Probele sunt elemente de fapt dobândite în modul stabilit de prezentul cod, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei.

[…]

(3) Elementele de fapt pot fi folosite în procesul penal ca probe dacă ele au fost dobândite de organul de urmărire penală sau de altă parte în proces, cu respectarea prevederilor prezentului cod.

[…]”

Articolul 94

Datele neadmise ca probe

„(1) În procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărâri judecătoreşti datele care au fost obţinute:

[…]„

9. Prevederile relevante ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele:

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sale de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

[…]”

 

DREPT COMPARAT

10. În 2003, un grup de experţi din cadrul Reţelei experţilor independenţi în domeniul drepturilor fundamentale din Uniunea Europeană a elaborat un aviz cu privire la statutul dovezilor obţinute în mod ilegal în cadrul procedurilor penale din statele membre ale Uniunii Europene (CFR-CDF.opinion3-2003). În acest aviz s-a menţionat că normele de procedură penală din aceste state oferă o protecţie mai mare decât articolul 6 §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

11. Astfel, doar în şapte state (Austria, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Suedia şi Regatul Unit – grupul A) datele obţinute prin încălcarea dreptului la respectarea vieţii private sunt admisibile în cadrul procedurilor penale. Totuşi, în aceste state sunt interzise declaraţiile obţinute prin tortură, cu excepţia cazului în care acestea sunt folosite într-un alt proces împotriva torţionarului (a se vedea, în acest sens, articolul 15 din Convenţia împotrivă torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante).

12. În alte nouă state (Belgia, Cipru, Spania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia – grupul B) datele obţinute prin încălcarea dreptului la respectarea vieţii private sunt excluse în mod obişnuit din cadrul procesului penal.

13. Totuşi, în toate aceste state există excepţii de la regulile enunţate. Astfel, în statele din grupul A datele obţinute în mod ilegal sunt evaluate de către judecător printr-un exerciţiu de punere în balanţă, prin care se apreciază gravitatea încălcării comise la colectarea probei, impactul avut în privinţa credibilităţii acesteia şi importanţa ei pentru stabilirea răspunderii inculpatului. Un exemplu în acest sens este şi regula prevăzută de secţiunea 78 (1) din Legea privind poliţia şi probele penale din 1984 din Regatul Unit, care stabileşte că, în orice procedură, instanţa de judecată poate refuza admiterea probelor pe care urmăreşte să se bazeze acuzarea, dacă se constată că, date fiind circumstanţele cauzei, inclusiv circumstanţele în care au fost obţinute probele, admiterea acestora ar avea un efect contrar în privinţa corectitudinii procedurilor.

14. Pe de altă parte, datele obţinute prin încălcarea dreptului la respectarea vieţii private în statele din grupul B sunt utilizate în proces doar dacă îmbunătăţesc situaţia inculpatului. De exemplu, în Danemarca instanţele judecătoreşti acceptă asemenea probe, dacă acestea îi sunt favorabile inculpatului.

15. În 2008, Institutul pentru Pace al Statelor Unite în colaborare cu Centrul Irlandez pentru Drepturile Omului (ICHR), Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (UNOHCHR) şi Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) au elaborat un model de Cod de procedură penală (în continuare – Codul).

16. Articolul 230 alin.(1) (Excluderea probelor obţinute cu încălcarea prevederilor Codului model de procedură penală sau cu încălcarea drepturilor acuzatului) din acest Cod stabileşte că instanţa de judecată nu îşi poate baza decizia pe probele ilegale care trebuie excluse în conformitate cu prevederile acestui articol. Astfel, alineatul (2) din acest articol stabileşte că instanţa de judecată trebuie să excludă: (a) dovezile care au fost obţinute în lipsa unui mandat sau a unui ordin privind efectuarea măsurilor speciale de investigaţii; (b) dovezile obţinute prin măsuri speciale de investigaţii neautorizate, în cazul în care aceste măsuri nu au fost validate ulterior de către un judecător; (c) orice declaraţie obţinută prin tortură şi alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante; (d) declaraţiile obţinute în timpul comunicării privilegiate dintre acuzat şi persoanele care nu sunt obligate să depună declaraţii, care au la bază principiul confidenţialităţii; (e) informaţiile, documentele sau alte dovezi obţinute de la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, astfel cum prevede articolul 234 din Cod (a se vedea, în acest sens, cauza Prosecutor v. Simic, et. al., IT-95-9-T, 17 octombrie 2003, pct.1152-1154, în care Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie a stabilit că Comitetul Internaţional al Crucii Roşii are în conformitate cu dreptul internaţional cutumiar un privilegiu absolut în acest sens); şi (f) dovezile privind comportamentul sexual în cazurile prevăzute la articolul 235 din Cod, i.e. dovezile care demonstrează că presupusa victimă s-a angajat şi în alte comportamente sexuale, demonstrând predispoziţia sexuală a presupusei victime.

17. În acelaşi timp, alineatul (3) stabileşte că o mărturisire sau o altă declaraţie incriminatoare trebuie să fie exclusă dacă: (a) au fost încălcate prevederile articolelor 106-109 din Cod (prevederi care reglementează audierea suspectului, a unei persoane surde sau a unei persoane cu deficienţe mintale); (b) mărturisirea sau declaraţia a fost făcută în absenţa avocatului, în cazul în care prezenţa sa este obligatorie potrivit Codului; sau (c) mărturisirea sau declaraţia a fost făcută în absenţa avocatului de către o persoană care a renunţat la acest drept prin constrângere.

18. Alineatul (5) prevede că, în afara cazurilor stabilite la alineatele (2) şi (3), instanţa de judecată trebuie să excludă proba atunci când aceasta a fost obţinută cu încălcarea Codului sau a legii şi: (a) circumstanţele în care a fost obţinută proba generează o îndoială substanţială cu privire la credibilitatea ei; (b) atunci când, ţinând cont de natura încălcării şi circumstanţele în care a fost obţinută proba, valoarea probatorie a acesteia este depăşită de necesitatea asigurării integrităţii şi corectitudinii procedurii.

19. Potrivit alineatului (6) din acelaşi articol, instanţa de judecată este obligată să excludă şi probele obţinute în mod direct din probe ilegale atunci când: (a) există o legătură de cauzalitate între probele în cauză şi dovezile obţinute cu încălcarea Codului sau a legii; şi (b) dovezile în cauză au fost obţinute prin exploatarea activă de către poliţie a încălcării iniţiale.

20. În continuare va fi prezentată situaţia generală cu privire la problema în discuţie, astfel cum este reglementată aceasta în legislaţia unor state europene.

21. În Slovenia Codul de procedură penală nu conţine o listă exhaustivă a mijloacelor de probă care pot fi utilizate în proces, regula generală fiind admiterea oricăror probe care pot contribui la aflarea adevărului. În acelaşi timp, articolul 18 alin.(2) din Cod stabileşte că nicio instanţă nu îşi va putea baza hotărârea pe probe care au fost obţinute cu violarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrate de Constituţie sau pe probe care au fost obţinute cu încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură penală. Încălcarea legii la obţinerea probei conduce la excluderea ei.

22. Legislaţia slovenă nu se limitează la o simplă excludere a probelor obţinute ilegal, ci reglementează trei tipuri de excludere. Primul tip de excludere decurge din interpretarea articolului 18 alin.(2) coroborat cu articolul 183 alin.(2) din Codul de procedură penală al Sloveniei, care îi interzice judecătorului să-şi fundamenteze hotărârea pe o probă ilegală sau inadmisibilă. Al doilea tip de excludere constă în excluderea fizică din dosarul cauzei penale a probelor ilegale sau inadmisibile. În conformitate cu articolul 183 alin.(3) din Cod, aceste probe sunt îndosariate separat şi sigilate. Al treilea tip de excludere constă în imposibilitatea judecătorului care s-a pronunţat cu privire la ilegalitatea probelor de a mai examina cauza penală. Această interdicţie este valabilă pentru examinarea cauzei în instanţa de prim grad, în apel sau în căile extraordinare de atac. Totuşi, această din urmă interdicţie cunoaşte o excepţie, şi anume dacă probele declarate ilegale nu pot influenţa sub nicio formă, prin natura lor, decizia judecătorului.

23. În Olanda excluderea probelor obţinute în mod ilegal a fost reglementată pentru prima dată în anul 1995 prin introducerea în Codul de procedură penală a articolului 359a. Totuşi, această regulă beneficia de recunoaştere jurisprudenţială în baza mai multor decizii ale Curţii Supreme Olandeze

24. Articolul 359a alin.(1) din Cod prevede că în cazul în care au fost încălcate în faza investigaţiilor preliminare prevederile legii procedurale, încălcări care nu pot fi remediate, iar legea nu prevede expres o sancţiune, instanţa poate dispune: a) reducerea pedepsei de o manieră direct proporţională cu încălcarea procedurală, în măsura în care vătămarea sau prejudiciul produs pot fi compensate astfel; b) neutilizarea probelor obţinute cu încălcarea dispoziţiilor procedurale; c) respingerea acuzaţiei, dacă erorile sau omisiunile procedurale afectează dreptul la un proces echitabil.

25. Înainte de a dispune excluderea probelor în conformitate cu articolul 359a alin.(1) din Cod, judecătorul trebuie să aibă în vedere trei factori care sunt expres enumeraţi la alineatul (2) al aceluiaşi articol. Primul factor este interesul protejat prin norma procedurală încălcată, al doilea factor constă în gravitatea erorii sau a omisiunii procedurale care a fost invocată, iar cel din urmă factor constă în vătămarea sau prejudiciul produs prin eroarea sau omisiunea procedurală.

26. Articolul 427 din Codul de procedură penală al Franţei stabileşte principiul libertăţii probelor. Potrivit acestui principiu, infracţiunile pot fi dovedite prin orice mijloace de probă, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. Acest principiu are două limite, şi anume: proba trebuie să fie legală şi proba trebuie să fie loială. Legalitatea presupune ca proba să fie administrată cu respectarea tuturor exigenţelor cerute de lege. În acest sens, se pune accentul pe respectarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii, în sensul în care fiecare parte trebuie să-şi poată prezenta poziţia cu privire la proba administrată.

27. Legea procesuală penală franceză nu conţine reglementări cu privire la excluderea probelor ilegale, ci recurge la sistemul nulităţilor, care se aplică şi în materia probelor. Astfel, se face o deosebire între nulităţile de ordine publică (nullités d’ordre public) şi nulităţile de ordine privată (nullités d’ordre privé). Nulităţile de ordine publică privesc încălcări ale regulilor ce ţin de buna desfăşurare a procesului penal, cum ar fi regulile de competenţă, lipsa jurământului experţilor, obligarea unui inculpat de a depune jurământul, neaudierea inculpatului în cursul instrucţiei penale etc. Nulităţile de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către instanţa de judecată sau la cerere de către participanţii la proces.

28. În privinţa nulităţilor de ordine privată, nu este suficient să se constate o neregulă, ci este necesar să se probeze că încălcarea prevederii procesuale a afectat în mod efectiv interesele părţii în cauză (a se vedea, în acest sens, articolul 802 din Codul de procedură penală al Franţei). În cazul în care încălcarea procedurală nu a produs o vătămare efectivă (absence de grief), proba obţinută cu încălcarea legii va fi admisă.

29. În Italia Codul de procedură penală stabileşte la articolul 191 alin.(1) sancţiunea neutilizării probei (inutilizzabilità della prova) care a fost obţinută cu încălcarea prevederilor legale. În acelaşi timp, alineatul (2) al aceluiaşi articol stabileşte că caracterul inutilizabil al probei poate fi invocat din oficiu de către instanţa de judecată în orice etapă a procedurii.

30. Anterior intrării in vigoare a actualului Cod de procedură penală, caracterul inutilizabil al probelor a fost afirmat de către Curtea Constituţională a Italiei prin Decizia nr.34 din 6 aprilie 1973, unde s-a stabilit că în procesul penal nu pot fi utilizate ca probe interceptările convorbirilor telefonice obţinute în afara cadrului legal.

31. În Croaţia Codul de procedură penală stabileşte la articolul 10 că deciziile instanţelor de judecată nu se pot baza pe probe obţinute în mod ilegal. Potrivit alineatului (2) din acelaşi articol, sunt considerate ilegale probele obţinute prin încălcarea interdicţiei generale a aplicării torturii sau a oricărui tratament inuman sau degradant, prin încălcarea dreptului fundamental la apărare, la demnitate, reputaţie şi onoare şi a dreptului la inviolabilitatea vieţii private şi de familie, prin încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură penală, precum şi cele obţinute în baza altor probe ilegale. Alineatul (3) prevede că dovezile obţinute prin încălcarea dreptului fundamental la apărare, la demnitate, reputaţie şi onoare şi a dreptului la inviolabilitatea vieţii private şi de familie nu sunt considerate ilegale dacă au fost obţinute prin acţiuni care nu sunt interzise de Codul penal, dacă sunt utilizate în proceduri penale referitoare la infracţiuni grave, în care încălcarea drepturilor este semnificativ mai mică decât gravitatea infracţiunii. Totuşi, alineatul (4) stabileşte că decizia instanţei de judecată nu se poate fundamenta într-o măsură determinantă pe aceste probe.

 

ÎN DREPT

 

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

32. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că textul „se exclud din dosar” de la alineatul (1) al articolului 94 din Codul de procedură penală, interpretat în sensul în care probele obţinute cu încălcarea prevederilor legii nu sunt înlăturate din dosarul cauzei penale, încalcă dispoziţiile articolelor 20 şi 21 din Constituţie.

33. Astfel, potrivit autorului excepţiei, păstrarea în materialele cauzei penale a probelor obţinute ilegal obligă instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre în baza unor informaţii care nu pot servi ca probe. De asemenea, neeliminarea acestor probe din materialele cauzei penale conduce la încălcarea dreptului acuzatului de a fi prezumat nevinovat.

 

B. Aprecierea Curţii

34. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

35. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

36. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Vasile Nicoară, în dosarul nr.1-1038/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

37. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul „se exclud din dosar” de la alineatul (1) al articolului 94 din Codul de procedură penală.

38. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile contestate încalcă prevederile articolelor 20 şi 21 din Constituţie.

39. Examinând sesizarea, Curtea reţine că autorul acesteia invocă o pretinsă neconstituţionalitate a textului „se exclud din dosar” din cuprinsul alineatului (1) al articolului 94 din Codul de procedură penală din perspectiva a două motive. Astfel, potrivit celui dintâi motiv, ambiguitatea textului de lege contestat îi induce instanţei de judecată concluzia vinovăţiei acuzatului în baza unor probe ilegale, iar potrivit celui de-al doilea motiv, aceeaşi ambiguitate conduce la încălcarea dreptului acuzatului de a fi prezumat nevinovat.

40. Curtea observă că, în susţinerea opiniei sale, autorul excepţiei face trimitere la o Decizie a Curţii Constituţionale a României prin care s-a recunoscut constituţionalitatea textului „excluderea probei” din cuprinsul articolului 102 alin.(3) din Codul de procedură penală al României în măsura în care prin acesta se înţelege eliminarea din dosarul cauzei penale a probelor obţinute ilegal. În acest sens, autorul excepţiei invită Curtea să procedeze de o manieră similară.

41. Cu privire la argumentul enunţat, Curtea constată existenţa unor diferenţe între procedura penală din Republica Moldova, care rezervă faza urmăririi penale sau cea a judecării cauzei pentru admisibilitatea probelor, şi procedura penală română, care instituie etapa camerei preliminare. Aşadar, în afară de existenţa unei terminologii identice, Curtea nu constată existenţa vreunei asemănări dintre reglementarea în discuţie şi decizia menţionată.

42. Totodată, Curtea ţine să menţioneze că, în ciuda opiniei autorului excepţiei care a solicitat excluderea unor probe din materialele dosarului în şedinţa preliminară de judecare a cauzei penale, o asemenea solicitare excede procedurii respective, în cadrul căreia se verifică doar pertinenţa probelor [a se vedea articolul 347 alin.(3) din Cod].

43. În continuare, având în vedere argumentele autorului excepţiei care a pretins aplicabilitatea articolului 20 din Constituţie în cazul excluderii din conţinutul cauzei penale a probelor obţinute ilegal, Curtea va examina dacă un asemenea drept este protejat în virtutea articolului menţionat.

44. Curtea reiterează că articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, îşi găseşte corespondenţa în dispoziţiile articolului 6 §1 din Convenţie. Astfel, având acelaşi domeniu de aplicare ca dreptul la un proces echitabil garantat de Convenţie, jurisprudenţa Curţii Europene în cauzele privind utilizarea unor probe ilegale este aplicabilă, cu diferenţele de rigoare, în prezenta cauză.

45. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că de vreme ce articolul 6 §1 din Convenţie garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu stabileşte anumite reguli privind admisibilitatea probelor (a se vedea, de exemplu, Schenk v. Elveţia, 12 iulie 1988, §46, şi Lhermitte v. Belgia [MC], 29 noiembrie 2016, §83).

46. Totuşi, atunci când Curtea Europeană verifică încălcări ale procedurii de administrare a probelor, ea constată dacă există o încălcare a unui drept garantat de Convenţie, precum şi modul în care această încălcare afectează echitatea întregii proceduri (a se vedea, de exemplu, Bykov v. Rusia [MC], 10 martie 2009, §89, şi Prade v. Germania, 3 martie 2016, §33).

47. Astfel, într-o serie de cauze în care a examinat utilizarea unor probe obţinute în mod ilegal [a se vedea Schenk v. Elveţia, 12 iulie 1988 (înregistrarea convorbirii telefonice), Khan v. Regatul Unit, 12 mai 2000 (utilizarea înregistrărilor secrete), Perry v. Regatul Unit (dec.), 26 septembrie 2002 (supravegherea video) şi Lee Davies v. Belgia, 28 iulie 2009 (percheziţie parţial necorespunzătoare)], Curtea Europeană a reţinut că folosirea unor înregistrări secrete nu încălca articolul 6 din Convenţie, chiar dacă acestea pot încălca normele de drept naţional sau articolul 8 din Convenţie, atât timp cât înregistrările obţinute astfel nu sunt folosite într-o măsură decisivă sau crucială la condamnarea inculpatului (Khan v. Regatul Unit, §§35-37). De o manieră similară, ea a stabilit că probele colectate ca rezultat al percheziţiei parţial necorespunzătoare nu pot constitui o încălcare a articolului 6, chiar dacă acestea sunt decisive pentru condamnare. Totuşi, Curtea Europeană a stabilit că în acest caz intră în joc posibilităţile procedurale disponibile pentru acuzat în decursul procesului de contestare a modalităţii prin care au fost obţinute şi utilizate aceste probe (Lee Davies v. Belgia, §§40-54).

48. Pe de altă parte, Curtea Europeană a menţionat că dreptul naţional trebuie să interzică utilizarea probelor obţinute prin rele tratamente sau prin încălcarea dreptului la tăcere în procedurile interne (a se vedea, de exemplu, Hulki Güneş v. Turcia, 19 iunie 2003, §91, şi Gäfgen v. Germania, 1 iunie 2010, §182).

49. Aşadar, Curtea reţine că garanţia echităţii din articolul 6 §1 din Convenţie impune un control al legalităţii probelor, precum şi interdicţia utilizării acelor probe care au fost obţinute prin rele tratamente sau prin încălcarea dreptului la tăcere. În plus, aceasta presupune ca acuzatului să i se ofere posibilitatea de a contesta probele pe care le consideră ilegale.

50. În acest context, Curtea reţine că textul contestat de la articolul 94 alin.(1) din Codul de procedură penală reglementează excluderea din conţinutul cauzei penale a datelor obţinute în mod ilegal.

51. Curtea observă că, în funcţie de etapa la care se constată inadmisibilitatea probei, aplicarea acestei dispoziţii în privinţa unei cauze concrete determină două variante posibile de excludere a probei.

52. Astfel, urmează a fi excluse din dosarul cauzei penale, cu înlăturarea fizică din conţinutul său, probele inadmisibile care au fost catalogate astfel la faza urmăririi penale.

53. Pe de altă parte, inadmisibilitatea probei stabilită la etapa judecării cauzei penale impune doar o obligaţie a instanţei de a nu ţine cont de ea la adoptarea deciziei sale.

54. Curtea menţionează că această concluzie rezultă în mod cert din prevederile articolului 94 alin.(1) din Codul de procedură penală, care stabilesc că în procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărâri judecătoreşti datele obţinute în mod ilegal.

55. Cu privire la cel de-al doilea motiv de neconstituţionalitate, Curtea menţionează că, în practica aplicării articolului 6 §2 din Convenţie, Curtea Europeană a stabilit că părţii acuzării îi revine sarcina de a proba dincolo de orice dubiu rezonabil vinovăţia persoanei acuzate de săvârşirea infracţiunii (a se vedea, de exemplu, Capeau v. Belgia, 13 ianuarie 2005, §25, şi Navalnyy şi Ofitserov v. Rusia, §105, 23 februarie 2016).

56. Astfel, atunci când dovezile furnizate nu pot conduce la formarea unei convingeri ferme şi concordante cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, instanţa de judecată trebuie să aplice principiul in dubio pro reo, potrivit căruia orice dubiu profită inculpatului.

57. Aşadar, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinarea sa în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „se exclud din dosar” de la alineatul (1) al articolului 94 din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de către dl avocat Vasile Nicoară, în dosarul nr.1-1038/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.