marți, 22 mai 2018
Decizie nr.45 din 22.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.58g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 134/12 din Codul penal şi a punctelor 3 şi 4 d...

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.58g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 13412 din Codul penal şi a punctelor 3 şi 4 din Regulamentul

privind modul de testare alcoolscopică şi de examinare medicală

pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei

 

nr. 45  din  22.05.2018

 

Monitorul Oficial nr.267-275/122 din 20.07.2018

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

Dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

Dlui Aurel BĂIEŞU,

Dlui Igor DOLEA,

Dlui Victor POPA,

Dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 18 mai 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe data de 22 mai 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 13412 din Codul penal şi a punctelor 3 şi 4 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009, ridicată de către dl avocat Igor Ciuru, în dosarul nr.4-93/2018, pendinte la Judecătoria Bălţi, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, pe 18 mai 2018, de către dl judecător Igor Mozgovoi de la Judecătoria Bălţi, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Bălţi, sediul central, se află cauza contravenţională privind învinuirea dlui A.Bîlici de comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 233 alin.(1) din Codul contravenţional [conducerea vehiculului de către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool].

4. În şedinţa de judecată din 23 aprilie 2018, dl avocat Igor Ciuru a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 13412 din Codul penal [starea de ebrietate] şi a punctelor 3 şi 4 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi de examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009.

5. Prin încheierea din aceeaşi dată, Judecătoria Bălţi, sediul central, a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

7. Prevederile relevante ale Codului contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 233

Conducerea vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool, predarea

conducerii lui către o persoană care se află în stare de ebrietate

produsă de alcool sau de alte substanţe

„(1) Conducerea vehiculului de către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de lege, dacă fapta nu constituie infracţiune,

se sancţionează cu amendă de la 350 la 500 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.

[…] ”

8. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 13412

Starea de ebrietate

„(1) Prin stare de ebrietate se înţelege starea de dereglare psihofuncţională a organismului survenită în urma consumului de alcool, droguri şi/sau alte substanţe cu efecte similare.

(2) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad minim se înţelege starea persoanei care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,5 g/l sau concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,15 până la 0,3 mg/l.

(3) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege starea persoanei care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,5 g/l şi mai mult sau concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3 mg/l şi mai mult.”

Articolul 2641

Conducerea mijlocului de transport în stare

de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau

în stare de ebrietate produsă de alte substanţe

„(1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 750 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.

[…]”

9. Prevederile relevante ale Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009, sunt următoarele:

3. Se stabilesc, pentru conducătorii de vehicule, următoarele concentraţii maxime admisibile de alcool:

a) în sânge – 0,3 g/l;

b) în aerul expirat – 0,15 mg/l.

4. Se atestă ca stare de ebrietate alcoolică:

a) cu grad minim – în caz de stabilire a concentraţiei de alcool de la 0,3 g/l până la 0,5 g/l în sânge sau de la 0,15 mg/l până la 0,3 mg/l în aerul expirat;

b) cu grad avansat – în caz de depăşire a concentraţiei de alcool de 0,5 g/l în sânge sau de 0,3 mg/l în aerul expirat.

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

10. În motivarea sesizării, autorul menţionează că, potrivit punctului 3 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi de examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, limita maxim admisibilă a concentraţiei de alcool în aerul expirat pentru conducătorii de vehicule constituie 0,15 mg/l. Totuşi, punctul 4 din acelaşi Regulament şi articolul 13412 din Codul penal stabilesc că concentraţia de alcool începând cu 0,15 mg/l în aerul expirat este considerată stare de ebrietate cu grad minim, care poate atrage răspunderea contravenţională, în baza articolului 233 alin.(1) din Codul contravenţional.

11. În acest sens, autorul susţine că instanţele de judecată interpretează în mod diferit problema dacă concentraţia de alcool de 0,15 mg/l în aerul expirat poate angaja răspunderea contravenţională pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate.

12. Aşadar, potrivit autorului sesizării, normele contestate nu sunt conforme cu standardul calităţii legii şi sunt contrare articolelor 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor şi a hotărârilor de Guvern, în prezenta cauză a Codului penal şi a Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică şi de examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16.04.2009, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl avocat Igor Ciuru, în dosarul nr.4-93/2018, pendinte la Judecătoria Bălţi, sediul central. Sesizarea este formulată de către subiectul abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 13412 din Codul penal şi punctele 3 şi 4 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi de examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009.

17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a susţinut că dispoziţiile contestate nu sunt conforme cu principiul preeminenţei dreptului, garantat de articolul 1 alin.(3) din Constituţie, şi cu principiul previzibilităţii legii, garantat de articolul 23 din Constituţie, pentru că acestea nu stabilesc cu claritate dacă concentraţia de alcool de 0,15 mg/l în aerul expirat constituie sau nu stare de ebrietate care angajează răspunderea contravenţională în baza articolului 233 alin.(1) din Codul contravenţional.

18. Examinând previzibilitatea normelor contestate, Curtea constată că norma corespondentă a articolului 233 alin.(1) din Codul contravenţional este articolul 2641 alin.(1) din Codul penal, care sancţionează conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. Astfel, norma de referinţă din partea generală a Codului penal, i.e. articolul 13412, prevede expres care sunt concentraţiile de alcool care determină starea de ebrietate în grad avansat şi starea de ebrietate în grad minim. Din interpretarea sistematică a normelor în discuţie rezultă că gradul de ebrietate care angajează răspunderea contravenţională este gradul minim al stării de ebrietate stabilit în Codul penal (i.e concentraţia de alcool în aerul expirat de la 0,15 până la 0,3 mg/l).

19. Aşadar, Curtea observă că această problemă nu este una care reclamă un control de constituţionalitate, ci una de interpretare a legii. Ea excede competenţei sale. De altfel, şi Curtea Europeană a menţionat că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal (Del Rio Prada v. Spania, 21 octombrie 2013, §92).

20. Prin urmare, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 13412 din Codul penal al Republicii Moldova şi a punctelor 3 şi 4 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009, ridicată de către dl avocat Igor Ciuru, în dosarul nr.4-93/2018, pendinte la Judecătoria Bălţi, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

PREŞEDINTE Mihai POALELUNGI

 

Nr.45. Chişinău, 22 mai 2018.