H O T Ă R Â R E

pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare

la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova

şi a articolului 4 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale

(Sesizarea nr.9a/2018)

 

nr. 17  din  04.06.2018

 

Monitorul Oficial nr.210-223/106 din 22.06.2018

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Eugenia Mîţa, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 23 ianuarie 2018

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 23 ianuarie 2018, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către domnii deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Lilian Carp, Petru Cosoi, Valerian Bejan, Roman Boţan, Ion Apostol, Ion Casian, Alina Zotea-Durnea, Ştefan Vlas, privind controlul constituţionalităţii:

- textului „limbii ruse ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea RSS, precum şi a” din preambul;

- textului „sau cea rusă” din articolul 2;

- articolului 3;

- textului „sau rusă – o alege cetăţeanul” din articolul 6;

- cuvântului „rusă” din articolul 7;

- textului „care se introduce pe etape. Totodată se asigură traducerea în limba rusă” din articolul 9 alin.(1);

- textului „în caz de necesitate documentele se traduc în limba rusă” din articolul 9 alin.(2);

- textului „sau cea rusă” din articolul 9 alin.(3);

- textelor „urmând să fie traduse în limba rusă” şi „sau în cea rusă, urmând să fie traduse” din articolul 10 alin.(1);

- textelor „sau rusă”, „la libera alegere a cetăţeanului”, „ori rusă” şi „şi rusă” din articolul 11 alin.(1);

- textelor „sau în cea rusă” şi „sau rusă” din articolul 11 alin.(2);

- textului „şi rusă” din articolul 18;

- textului „şi în limba rusă” din articolul 20;

- textului „şi se traduc în limba rusă” din articolul 25;

- textelor „şi în limba rusă” şi „şi rusă” din articolul 27 alin.(1);

- textelor „şi în limba rusă” şi „şi rusă şi, la dorinţa cetăţeanului, se completează în una dintre limbile de pe blanchetă (formular)” din articolul 27 alin.(2);

- textelor „şi în limba rusă”, „şi rusă”, „şi în dreapta (de subt) în limba rusă” şi „în dreapta (mai jos) în limba rusă” din articolul 28 din Legea nr.3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti;

- textului „cu traducere în limba rusă şi în alte limbi, conform legislaţiei” din articolul 1 alin.(1) din Legea nr.173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale;

- textului „şi rusă” din articolul 6 alin.(1);

- textului „şi rusă” din articolul 8 alin.(1);

- textului „şi rusă” din articolul 10;

- textului „sau rusă” din articolul 12 alin.(1) din Legea nr.382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor;

- textului „împreună cu traducerea lui în limba rusă” din articolul 47 alin.(8);

- textului „sau în limba rusă. Secretariatul Parlamentului asigură traducerea lor în limba respectivă” din articolul 47 alin.(10) din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797 din 2 aprilie 1996;

- articolului 4 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995.

2. Autorii sesizării au susţinut că dispoziţiile criticate sunt contrare articolelor 7, 13 alin.(1) şi (2), 16 alin.(2) şi 10 alin.(2) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 31 ianuarie 2018, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

5. În şedinţa publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de către domnii deputaţi Ion Casian şi Roman Boţan, autori ai sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi la organele de drept, din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

ÎN FAPT

6. Pe 1 septembrie 1989 a fost adoptată Legea nr.3465 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, care prevede în preambulul său, între altele, faptul că limbii ruse i se vor asigura, pe teritoriul acestei Republici, condiţiile necesare pentru a fi folosită şi dezvoltată ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. De asemenea, în articolul 10 al acestei Legi se menţionează că actele organelor puterii de stat, ale administraţiei de stat şi ale organizaţiilor obşteşti trebuie traduse în limba rusă.

7. În conformitate cu articolul 1 din Legea nr.173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, actele oficiale se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în limba de stat cu traducere în limba rusă şi în alte limbi, conform legislaţiei.

8. În acest sens, şi articolul 47 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797 din 2 aprilie 1996, stabileşte că proiectul actului legislativ se prezintă în limba română, împreună cu traducerea lui în limba rusă.

9. De asemenea, Legea nr.382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor stabileşte la articolul 12 că persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul de a se adresa în instituţiile publice oral şi în scris, în limba română sau rusă, şi de a primi răspuns în limba în care au formulat adresarea.

10. Articolul 4 din Codul jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995, prevede că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova, adică după data de 27 august 1994.

 

LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PERTINENTĂ

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 10

Unitatea poporului şi dreptul la identitate

„[…]

(2) Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.”

Articolul 13

Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi

„(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba română, funcţionând pe baza grafiei latine.

[…]”

Articolul 16

Egalitatea

„[…]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

 

12. Prevederile relevante ale Legii nr.3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti sunt următoarele:

„[…]

RSS Moldovenească asigură pe teritoriul său condiţiile necesare pentru folosirea şi dezvoltarea limbii ruse ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea RSS, precum şi a limbilor populaţiilor de alte naţionalităţi care locuiesc în republică.”

Articolul 2

„În localităţile în care majoritatea o constituie populaţia de naţionalitate găgăuză limba oficială în diferite sfere ale vieţii este limba de stat, limba găgăuză sau cea rusă.”

Articolul 3

„Limba rusă, ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea RSS, se foloseşte pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între naţiuni, ceea ce asigură un bilingvism naţional-rus şi rus-naţional real.”

Articolul 6

„În relaţiile cu organele puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti, precum şi cu întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile situate pe teritoriul RSS Moldoveneşti limba de comunicare orală sau scrisă – moldovenească sau rusă – o alege cetăţeanul. În localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză ce garantează dreptul cetăţeanului de a folosi şi limba găgăuză în relaţiile menţionate.

[…]”

Articolul 7

„Pentru lucrătorii de conducere, lucrătorii organelor puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti, precum şi pentru lucrătorii de la întreprinderi, instituţii şi organizaţii, care în virtutea obligaţiilor de serviciu vin în contact cu cetăţenii (ocrotirea sănătăţii, învăţământul public, cultura, mijloacele de informare în masă, transporturile, telecomunicaţiile, comerţul , sfera deservirii sociale, gospodăria comunală şi de locuinţe, organele de ocrotire a normelor de drept, serviciul de salvare şi de lichidare a avariilor ş.a.), indiferent de apartenenţa naţională, în scopul de a asigura dreptul cetăţeanului la alegerea limbii se stabilesc cerinţe în ceea ce priveşte cunoaşterea limbilor moldovenească, rusă, iar în localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză – şi a limbii găgăuze la nivelul comunicării necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor profesionale. Gradul de cunoaştere a limbilor se determină în modul stabilit de Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti în conformitate cu legislaţia în vigoare.”

Articolul 9

„Limba de lucru în organele puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti este limba de stat, care se introduce pe etape. Totodată se asigură traducerea în limba rusă.

Limba lucrărilor de secretariat în organele puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti este limba de stat. În caz de necesitate documentele se traduc în limba rusă.

În localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză limba de lucru şi limba lucrărilor de secretariat în organele puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti este limba de stat, limba găgăuză sau cea rusă.

[…]”

Articolul 10

„Actele organelor puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti se întocmesc şi se adoptă în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă. În localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză – în limba de stat ori în limba găgăuză sau în cea rusă, urmând să fie traduse.

[…]”

Articolul 11

„În caz de adresare în scris a organelor puterii de stat şi organizaţiilor obşteşti către cetăţean se foloseşte limba moldovenească sau rusă, în localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză – moldovenească, găgăuză sau rusă. La eliberarea documentelor se folosesc la libera alegere a cetăţeanului limba moldovenească sau rusă ori limbile moldovenească şi rusă, iar în localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză – limba moldovenească, găgăuză ori rusă sau limbile moldovenească, găgăuză şi rusă.

Organele puterii de stat, administraţiei de stat, organizaţiilor obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile primesc şi examinează documentele prezentate de către cetăţeni în limba moldovenească sau în cea rusă, iar în localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză – limba moldovenească, găgăuză ori rusă. La documentele prezentate în alte limbi trebuie anexată traducerea în limba moldovenească sau rusă.”

Articolul 18

„RSS Moldovenească garantează dreptul la educaţie preşcolară la studii medii de cultură generală, medii de specialitate, tehnico-profesionale şi superioare în limbile moldovenească şi rusă şi creează condiţiile necesare pentru realizarea dreptului cetăţenilor de alte naţionalităţi, care locuiesc în republică, la educaţie şi instruire în limba maternă (găgăuză, ucraineană, bulgară, ivrit, idiş ş.a.).”

Articolul 20

„În instituţiile de învăţământ mediu de specialitate, în cele tehnico-profesionale şi superioare se asigură instruirea în limba de stat şi în limba rusă la specialităţile necesare RSS Moldoveneşti. Pentru satisfacerea necesităţilor de ordin economic şi cultural ale republicii se creează grupe şi serii cu instruirea în limbile ce funcţionează pe teritoriul RSS Moldoveneşti (găgăuză, ucraineană, bulgară, idiş ş.a.). În grupele naţionale cu destinaţie specială predarea disciplinelor de specialitate se efectuează în limba maternă a elevilor şi studenţilor.”

Articolul 25

„Denumirile ministerelor, comitetelor de stat şi departamentelor, întreprinderilor,instituţiilor şi organizaţiilor şi ale subdiviziunilor lor structurale se formează în limba de stat şi se traduc în limba rusă (în localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză – în limba găgăuză). Denumirile luate între ghilimele nu se traduc, ci se reproduc prin transliteraţie.”

Articolul 27

„Blanchetele oficiale, textele sigiliilor şi ştampilelor se execută în limba de stat şi în limba rusă, iar în localităţile respective – în limba de stat, în găgăuză şi rusă.

Blanchetele (formularele) folosite în sfera socială (în instituţiile de telecomunicaţii, la casele de economii, la întreprinderile de deservirea socială a populaţiei ş.a.) se imprimă în limba de stat si în limba rusă (în localităţile respective – în limba de stat,în găgăuză şi rusă) şi, la dorinţa cetăţeanului, se completează în una dintre limbile de pe blanchetă (formular).”

Articolul 28

„Firmele cu denumirile organelor puterii de stat administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor instituţiilor şi organizaţiilor, indicatoarele de pieţe, străzi,stradele localităţi şi de alte obiective geografice se execută în limba de stat şi în limba rusă (în localităţile respective – în limba de stat, în găgăuză şi rusă) şi sunt dispuse în stânga (de asupra) în limba de stat şi în dreapta (de subt) în limba rusă, iar în localităţile respective – în stânga (de asupra) în limba găgăuză, în centru (dedesubt) în limba de stat; în dreapta (mai jos) în limba rusă.”

 

13. Prevederile relevante ale Legii nr.173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale sunt următoarele:

Articolul 1

„(1) Legile, promulgate de Preşedintele Republicii Moldova, hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, ale Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, precum şi actele normative de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la tratatele internaţionale, însoţite de textul tratatului în limba de stat, inclusiv textele anexelor şi documentelor aferente, rezervele şi declaraţiile Republicii Moldova la tratat efectuate la momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, actele normative referitoare la suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatelor internaţionale, ordinul ministrului afacerilor externe şi integrării europene prin care se aduce la cunoştinţa publică data intrării în vigoare, a suspendării sau data stingerii tratatelor internaţionale* se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova**, editat de Agenţia Informaţională de Stat “Moldpres”, în limba de stat cu traducere în limba rusă şi în alte limbi, conform legislaţiei. În caz de necesitate, în Monitorul Oficial se publică şi alte acte oficiale.

[…]”

 

14. Prevederile relevante ale Legii nr.382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor sunt următoarele:

Articolul 6

„(1) Statul garantează realizarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la educaţie preşcolară, la studii primare, medii (generale şi profesionale), superioare şi postuniversitare în limbile moldovenească şi rusă, creează condiţii pentru realizarea dreptului lor la educaţie şi la instruire în limba maternă (ucraineană, găgăuză, bulgară, ivrit, idiş etc.).

[…]”

Articolul 8

„(1) Statul asigură publicarea actelor normative, comunicărilor oficiale şi altor informaţii de importanţă naţională în limbile moldovenească şi rusă.

[…]”

Articolul 10

„Denumirile localităţilor, străzilor şi stradelelor se indică în limba moldovenească, dar, după caz, la decizia autorităţilor administraţiei publice locale, şi în altă limbă, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Denumirile instituţiilor şi localurilor publice se indică în limbile moldovenească şi rusă. În localităţile cărora le-a fost acordat statut special de autonomie, denumirile nominalizate se indică şi în alte limbi oficiale, stabilite prin legile respective.”

Articolul 12

„(1) Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul de a se adresa în instituţiile publice oral şi în scris, în limba moldovenească sau rusă, şi de a primi răspuns în limba în care au formulat adresarea.

[…]”

 

15. Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797 din 2 aprilie 1996, sunt următoarele:

Articolul 47

Condiţiile exercitării dreptului de iniţiativă

legislativă şi subiecţii acestui drept

„[…]

(8) Proiectul actului legislativ se prezintă în limba moldovenească împreună cu traducerea lui în limba rusă.

[…]

(10) Proiectele de acte legislative şi propunerile legislative înaintate de deputaţi se prezintă în limba moldovenească sau în limba rusă. Secretariatul Parlamentului asigură traducerea lor în limba respectivă.

[…]”

 

16. Prevederile relevante ale Legii nr.100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative sunt următoarele:

Articolul 56

Intrarea în vigoare şi înregistrarea actelor normative

„[…]

(7) Actele normative se traduc în limba rusă la etapa de publicare a acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

Articolul 74

Încetarea acţiunii actului normativ

„(1) Acţiunea actului normativ încetează dacă:

a) actul este abrogat;

b) actul este declarat neconstituţional sau, după caz, ilegal prin hotărâre definitivă a instanţei competente;

c) termenul de aplicare a actului a expirat;

d) actul s-a consumat;

e) actul a devenit desuet.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.c), autoritatea emitentă poate interveni pentru a preveni încetarea acţiunii actului normativ.”

 

17. Prevederile relevante ale Codului jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995, sunt următoarele:

Articolul 4

Competenţa în materie a Curţii Constituţionale

„[…]

(2) Se supun controlului constituţionalităţii numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova – 27 august 1994.

[…]”

 

18. Prevederile relevante ale Legii nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională sunt următoarele:

Articolul 31

Limitele de competenţă

„[…]

(2) Sunt supuse controlului constituţionalităţii numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova – 27 august 1994.

[…]”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

19. Prin decizia din 31 ianuarie 2018, Curtea a confirmat respectarea condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări, în prezenta cauză.

20. Curtea a constatat că sesizarea depusă îndeplineşte condiţiile prealabile ale admisibilităţii, atât sub aspectul obiectului său, fiind contestate câteva legi considerate în vigoare, cât şi sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, ea fiind semnată de un grup de deputaţi.

21. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate îşi structurează critica din două puncte de vedere: primul se referă la dispoziţiile legale relative la funcţionarea limbii ruse pe teritoriul Republicii Moldova, iar cel de-al doilea se referă la interzicerea controlului de constituţionalitate a actelor normative adoptate până pe 27 august 1994, data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova.

22. Curtea a analizat apoi dispoziţiile contestate ale Legii nr.3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Având în vedere chiar titlul acestei legi şi dubiile pe care le presupune formularea sa, Curtea a trebuit să-şi nuanţeze practica de declarare a admisibilităţii capetelor de sesizare. De principiu, Curtea poate verifica constituţionalitatea unei legi dacă se poate afirma că aceasta produce efecte în general, adică dacă nu a căzut în desuetudine. Căderea în desuetudine a unei legi presupune, pe de o parte, lipsa utilizării îndelungate şi continuate a acesteia, iar pe de altă parte, existenţa unei practici opuse în cadrul comunităţii. Această teorie constituie, de fapt, o formă de cooperare inteligentă între judecători, i.e. Curtea Constituţională sau instanţele de drept comun şi legislativ, care contribuie la asanarea ordinii juridice de legile care nu mai sunt utile pentru contemporaneitate.

23. Teoria desuetudinii reprezintă o punere în operă a ideii potrivit căreia dreptul trebuie să evolueze odată cu schimbarea realităţilor sociale. De fapt, valorile prezente ale comunităţii sunt cele care influenţează aplicabilitatea legilor vechi. Aşadar, legile căzute în desuetudine nu mai beneficiază de autoritatea conferită iniţial de către legislativ, din cauza eşecului lor de a reflecta realitatea socială. De altfel, Legea nr.100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative prevede la articolul 74 alin.(1) lit.e) că actele normative îşi încetează acţiunea dacă au devenit desuete.

24. Începându-şi analiza din această perspectivă, Curtea a reţinut că declararea caracterului desuet al unei legi nu reprezintă o tehnică inedită. În Scoţia, de exemplu, Court of Session a trebuit să judece, în 1913, în M’Ara v. Magistrates of Edinburgh, 1913 S.C. 1059, cazul unui orator stradal care fusese arestat pentru ţinerea de discursuri fără licenţă pe străzile Edinburghului, în lipsa unei proclamaţii a magistraţilor. Ea a hotărât că aceştia din urmă nu mai aveau competenţa de a emite astfel de proclamaţii, pentru că Legea din 1606, care le acordase, odată, această competenţă, căzuse în desuetudine. Lordul Dunedin, pe atunci preşedinte al acestei Curţi, a afirmat că îi „pare certă căderea în desuetudine a legii, pentru că ştim cu toţii că obiceiul întâlnirilor publice există din timpuri imemoriale, cu siguranţă de când s-a intensificat activitatea politică, odată cu Legea reformei din 1832” (pp. 1975-1076). Lordul Mackenzie, care a admis căderea în desuetudine a legii, a observat că dacă „s-ar constata altceva ar însemna să se afirme că persoanele nu se pot întruni atunci când vor în acest oraş, dacă nu trec mai întâi pe la primar şi pe la ceilalţi funcţionari publici pentru a-i notifica despre cauza legitimă a întrunirii lor şi pentru a obţine o autorizaţie” (p.1070). În Buckoke v. Greater London Council, CA [1971] Ch 655, Curtea de Apel a Angliei a judecat un caz în care reclamantul, pompier, a contestat, împreună cu sindicatul breslei sale, instrucţiunile emise de către angajatorii săi. Aceste instrucţiuni le sugerau şoferilor maşinilor antiincendiu să ignore semnele rutiere, atunci când este nevoie. Lordul Denning, judecătorul de caz, a menţionat că „există un principiu fundamental al constituţiei noastre, conţinut de Declaraţia Drepturilor, potrivit căruia nimeni, nici măcar Coroana, nu poate ignora legile sau aplicarea lor. Însă această afirmaţie poate fi supusă detalierii. Atunci când o lege devine literă moartă, poliţia nu trebuie să urmărească. Magistraţii nu trebuie să pedepsească. Ei pot să acorde o scutire absolută”. Instanţele din Virginia de Vest (Statele Unite ale Americii) aplică şi ele cu succes această doctrină. În State v. Donley, 607 S.E. 2d 474, 479-80 (W. Va. 2004), a fost trasă la răspundere o mama divorţată care şi-a ascuns copiii de tatăl care dorea să-i viziteze, în baza §61-2-14 d al Codului Virginiei de Vest din 1984. Potrivit apelantei, fapta sa era una malum prohibitum, adică o faptă care este pedepsită doar pentru că este interzisă de lege, deşi nu este imorală în mod necesar, nu una malum in se, adică o faptă imorală în mod inerent, cum ar fi omorul, incendierea premeditată sau violul. Conform jurisprudenţei constante a instanţelor din Virginia de Vest, pentru a se putea constata căderea în desuetudine a legilor penale, acestea trebuie să incrimineze faptele malum prohibitum. Doar aceste legi îşi pot pierde în timp caracterul penal, spre deosebire de legile care incriminează fapte malum in se. Apoi, trebuie să existe o ignorare deschisă, notorie şi generalizată a legii, o perioadă îndelungată de timp. În fine, trebuie să existe o politică vădită de neaplicare a legii. Acestea sunt etapele „testului Printz”, stabilit în hotărârea eponimă Legal Ethics v. Printz, 187 W.Va. 182, 416 S.E.2d 720 (1992). Totuşi, în acest caz, Curtea Supremă de Apel a Virginiei de Vest a reţinut că ascunderea unui copil minor, prin încălcarea ordinului unei instanţe, constituie o faptă malum in se. Mai mult, apelanta nu a prezentat nicio probă potrivit căreia persoanele care comit această infracţiune nu sunt trase la răspundere, nici că ar exista „o politică generalizată de neaplicare a legii”.

25. În cazul The Municipal Corporation for City of Pune v. Bharat Forge Co. Ltd. & Ors din 10 martie 1995, Curtea Supremă a Indiei a reţinut, la parag.34, că „nu vede de ce ar interveni vreo obiecţie de principiu pentru aplicarea teoriei desuetudinii în cazul legilor din India. Cetăţenii ar trebui să ştie dacă, în situaţia în care o lege nu a fost utilizată o perioadă îndelungată de timp, în defavoarea unei practici contrare, ei trebuie să mai acţioneze potrivit literei ei moarte”. Curtea Supremă a Indiei a considerat că „ar fi spre binele cauzei dreptăţii să se accepte aplicarea teoriei desuetudinii în ţara noastră şi că acest principiu poate fi acceptat aici: într-adevăr, există nevoia implementării sale, pentru că persoanele care trăiesc într-o Indie liberă, care beneficiază de garantarea drepturilor fundamentale, trebuie să fie protejate de urmărirea şi pedepsirea lor pentru încălcarea unei legi devenite literă moartă. Trebuie bătătorită o nouă cale”.

26. În Decizia nr.498 din 10 mai 2012, Curtea Constituţională a României a trebuit să decidă neconstituţionalitatea unor prevederi dintr-o lege referitoare la protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Potrivit autorului sesizării, textul legal contestat ar fi încălcat principiul liberei circulaţii a mărfurilor, prin interzicerea revânzării mărfurilor cumpărate de la unităţi de desfacere care vând atât cu amănuntul, cât şi cu ridicata, atât pentru uzul personal al consumatorilor, cât şi pentru uz general. Curtea Constituţională a României a reţinut că prevederile legale contestate au fost adoptate în perioada de tranziţie pe care a străbătut-o România începând cu anul 1990. Raţiunea care a stat la baza adoptării acestora, aşa cum reiese chiar din titlul ei, precum şi din expunerea de motive care a însoţit proiectul de lege, a fost cea a protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Având în vedere însă faptul că, de la data adoptării lor şi până la data pronunţării Deciziei, societatea românească a suferit un amplu proces de trecere la economia liberă de piaţă, pentru desfăşurarea unui comerţ modern, în măsură să satisfacă exigenţele standardelor naţionale şi europene actuale, Curtea a apreciat că textul de lege criticat nu mai corespunde realităţilor economice actuale, practicile comerciale devenind mult mai flexibile, în armonie cu cerinţele economiei de piaţă. Pentru Curtea Constituţională a României, conceptul economiei de piaţă este un concept viu, evolutiv, astfel încât Curtea nu îl poate interpreta ca pe unul cu conţinut fix, imuabil, ci având în vedere situaţia socio-economică a statului. În consecinţă, Curtea din România a declarat neconstituţionale prevederile legale contestate.

27. În afară de exemplele oferite supra, Curtea va aduce un exemplu din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care manifestă pentru judecătorii naţionali o autoritate indubitabilă. Curtea Europeană a analizat în Soering v. Regatul Unit, 7 iulie 1989, compatibilitatea extrădării unui cetăţean german, Jens Soering, din Regatul Unit în Statele Unite ale Americii, unde risca judecarea şi condamnarea la pedeapsa capitală, cu articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante. Reclamantul Soering, autor al câtorva omoruri, avea la acea dată 18 ani şi se afla sub evidenţă psihiatrică. Curtea Europeană a amintit, la parag.102 al hotărârii, că Convenţia este un instrument viu care trebuie interpretat în lumina condiţiilor de viaţă ale prezentului. „Pentru a stabili dacă un anumit tratament sau o anumită pedeapsă trebuie considerată drept inumană sau degradantă în scopurile articolului 3, Curtea nu poate decât să fie influenţată de evoluţiile şi standardele comune acceptate din politica penală a statelor membre ale Consiliului Europei în această sferă. De facto, pedeapsa capitală nu mai există, pe timp de pace, în statele contractante ale Convenţiei. În puţinele state contractante care mai menţin pedeapsa capitală pentru anumite infracţiuni comise pe timp de pace, condamnările la moarte nu sunt puse în aplicare, chiar dacă sunt pronunţate”. Potrivit Curţii Europene, la acea dată exista un consens virtual în sistemele din vestul Europei, potrivit căruia pedeapsa capitală nu mai era conformă cu standardele juridice regionale. Curtea Europeană a considerat că aşteptarea aplicării pedepsei capitale ar fi încălcat articolul 3 din Convenţie. Aceste considerente ale Curţii Europene pot fi asimilate unei constatări a căderii în desuetudine a textului articolului 2 din Convenţie, care permitea aplicarea pedepsei capitale.

28. De altfel, în opinia sa concurentă la această hotărâre, judecătorul De Meyer a susţinut că articolul 2 din Convenţia Europeană era depăşit de evoluţia conştiinţei şi a practicii juridice, pentru că pedeapsa capitală nu era conformă cu starea de fapt existentă în civilizaţia europeană. Judecătorul De Meyer a sugerat, de fapt, că pedeapsa capitală permisă de articolul 2 căzuse în desuetudine, fiind contrară standardelor juridice europene şi ordinii publice a Europei.

29. Pornind de la aceste exemple, Curtea a considerat că analiza caracterului desuet al Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti trebuie făcută la etapa admisibilităţii. Dată fiind titulatura concludentă a Legii, dar şi din raţiuni practice, Curtea a trebuit să verifice mai întâi dacă textul legislativ contestat în faţa sa este în vigoare, pentru ca apoi să-i stabilească, dacă mai este nevoie, conformitatea cu Constituţia.

30. Curtea a notat că însăşi denumirea Legii reflectă o realitate depăşită. Denumirea de „Republică Sovietică Socialistă Moldovenească” nu mai există din 23 mai 1991, când numele statului nostru s-a modificat în Republica Moldova.

31. Curtea a observat că aceeaşi denumire a legii induce existenţa unui paternalism în materie de utilizare a limbilor în general, incompatibil cu realităţile europene prezente în materie de drepturi fundamentale.

32. De asemenea, Curtea a remarcat, în preambulul Legii, o altă dovadă a caracterului desuet al acesteia: obligativitatea utilizării limbii ruse ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste s-a destrămat pe 26 decembrie 1991. De altfel, dacă ar fi acceptată vigoarea legii în discuţie, această obligaţie ar constitui o altă impunere a unei concepţii de o manieră paternalistă, atipică pentru perioada contemporană. Naţiunile statelor succesoare ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste pot utiliza ca limbă de comunicare orice limbă doresc, important fiind actul înţelegerii.

33. În continuare, Curtea a adus ca exemplu articolul 12 din Lege, care impune utilizarea limbii de stat în lucrările de secretariat la întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile situate pe teritoriul RSS Moldoveneşti. Pentru că nu distinge între entităţile publice şi cele private, această prevedere este depăşită şi ea de realitatea prezentului. Problemele de organizare şi de administrare ale entităţilor private constituie apanajul conducerii acestor entităţi şi nu reprezintă o preocupare statală.

34. Caracterul tranzitoriu al acestei Legi, valabil doar pentru epoca în care a fost adoptată, este demonstrat şi de numeroase legi ulterioare care au preluat prevederi din aceasta. Legea nr.382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor conţine anumite garanţii referitoare la limbile minorităţilor. Alte două legi – Legea nr.344 din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei şi Legea nr.173 din 22 iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului – dezvoltă prevederi ale Legii contestate. De asemenea, Legea nr.1227 din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate, Legea nr.220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător şi Legea nr.125 din 11 mai 2007 privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie dezvoltă sau chiar modifică radical prevederi conţinute de Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Legislaţia procesuală civilă şi penală schimbă optica prevederilor Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti cu referire la limba în care se formulează cererile şi în care se desfăşoară procedurile judiciare în Republica Moldova.

35. Toate aceste considerente au motivat Curtea să constate caracterul desuet şi inutil al Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Pe de o parte, nu dispoziţiile sale produc efecte, ci dispoziţiile legilor speciale ulterioare. Pe de altă parte, comunitatea din Republica Moldova trăieşte într-un alt stat, unul nou, de drept, democratic şi independent, în care raţiunile de moment ale Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite nu-şi mai au rostul. Curtea a subliniat că, potrivit articolului 74 alin.(1) din Legea nr.100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative, efectul constatării desuetudinii unei legi presupune încetarea acţiunii sale, tot aşa cum se întâmplă în cazul abrogării ei. În consecinţă, Curtea a declarat inadmisibil capătul de sesizare care avea ca obiect prevederile din această Lege.

36. Examinând sesizarea, Curtea a observat invocarea articolelor 13 şi 16 din Constituţie în sprijinul criticii de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea nr.173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, din Legea nr.382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor şi din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797 din 2 aprilie 1996. Aceste prevederi se referă, în general, la traducerea actelor normative adoptate sau emise de către unele autorităţi centrale ale Republicii Moldova în limba rusă şi în alte limbi, la garantarea de către stat a dreptului la educaţie în limba rusă şi în alte limbi ale minorităţilor din Republica Moldova, la publicarea actelor normative, a comunicărilor oficiale şi a altor informaţii de importanţă naţională în limba rusă şi la afişarea denumirilor instituţiilor şi a localurilor publice în limba rusă.

37. Curtea a trebuit să verifice, aşadar, incidenţa articolului 13 din Constituţie care, citit prin prisma Declaraţiei de Independenţă, prevede că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.

38. Curtea a reţinut că caracterul oficial al limbii române în Republica Moldova nu exclude traducerea actelor normative adoptate sau emise de către unele autorităţi centrale ale Republicii Moldova în alte limbi, garantarea de către stat a dreptului la educaţie în limba rusă, publicarea actelor normative, a comunicărilor oficiale şi a altor informaţii de importanţă naţională în limba rusă şi afişarea denumirilor instituţiilor şi a localurilor publice în limba rusă. Textele de lege contestate din acest punct de vedere nu prevăd publicarea actelor normative, desfăşurarea procesului de învăţământ sau afişarea denumirilor instituţiilor şi a localurilor publice exclusiv în limba rusă, ci, în primul rând, în limba română, limba rusă constituind o opţiune subsecventă.

39. Curtea a notat că autorităţile statale sunt perfect îndreptăţite să promoveze cunoaşterea şi utilizarea limbii oficiale, adică a limbii române, şi să-i asigure protecţia, fără constrângeri (a se vedea, mutatis mutandis, pct.40 din Opinia Comisiei de la Veneţia privind Legea limbii de stat a Republicii Slovace nr.555/2009 din 8 octombrie 2010).

40. Protecţia şi promovarea limbii oficiale garantează dezvoltarea identităţii comunităţii statale şi asigură comunicarea dintre şi în cadrul părţilor constitutive ale populaţiei. Posibilitatea cetăţenilor de a utiliza limba oficială oriunde în ţară permite evitarea unei discriminări în regiunile în care minorităţile sunt majoritare. Cunoaşterea limbii oficiale este importantă şi din perspectiva persoanelor care aparţin de minorităţile naţionale. De altfel, Raportul explicativ al prevederilor Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, intrată în vigoare pentru Republica Moldova pe 1 februarie 1998, raport în care este comentat articolul 14 §3 din Convenţie, menţionează că „cunoaşterea limbii oficiale constituie un factor favorabil coeziunii şi integrării sociale”. Mai mult, deşi cutumă, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare constituie pentru autorităţile Republicii Moldova o sursă de drept (a se vedea articolul 38 din Convenţia din 23 mai 1969 cu privire la dreptul tratatelor, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993). Preambulul acesteia prevede că „protecţia şi încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale şi a necesităţii de a le însuşi”.

41. Din dispoziţiile legale contestate în acest sens, Curtea nu a dedus cum ar fi afectat caracterul oficial al limbii române în Republica Moldova. Curtea a menţionat că dacă ar accepta această critică a autorilor sesizării ar comite o eroare logică formală. Concluzia încălcării articolului 13 din Constituţie prin utilizarea adiacentă a limbii ruse în anumite sfere sociale nu decurge din premisa că limba română este limba oficială a statului Republica Moldova. Prin urmare, Curtea a reţinut că, atât timp cât există condiţia prioritară a publicării actelor normative, a desfăşurării procesului de învăţământ, a comunicării de informaţii oficiale sau de importanţă naţională, a afişării denumirilor instituţiilor şi a localurilor publice în limba română, articolul 13 din Constituţie nu devine incident.

42. Cu o referire specială la critica articolului 6 alin.(1) din Legea nr.382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor, Curtea a făcut trimitere la cauza Cipru v. Turcia, judecată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe 10 mai 2001, în care s-a constatat încălcarea articolului 2 din Protocolul nr.1 în privinţa ciprioţilor greci care locuiau în Ciprul de Nord, de vreme ce acestora nu le fusese asigurată posibilitatea de a învăţa în ciclul secundar de şcoală în limba greacă, după ce au încheiat ciclul primar în această limbă (§§273-280). Raţiunea acestor constatări ale Curţii Europene este valabilă şi pentru situaţia elevilor care nu-şi pot continua învăţământul în limba rusă, odată ce l-au început în această limbă.

43. Cu privire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, care garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, Curtea a subliniat importanţa respectării de către statul Republica Moldova a prevederilor convenţiilor internaţionale privind protecţia minorităţilor naţionale.

44. Deşi Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare nu garantează un drept general pentru vorbitorii de limbi regionale sau minoritare de a comunica, în relaţia lor cu autorităţile publice, în limba lor, aceasta le cere statelor, la articolul 10, să adopte o atitudine pozitivă privind utilizarea unei limbi regionale sau minoritare în contactele cu administraţia şi serviciile publice, atunci când este posibil, fără să existe constrângeri excesive din partea autorităţilor publice.

45. Problema unei presupuse discriminări a minorităţilor de alte limbi decât limba rusă nu conduce, în mod logic, la eliminarea limbii ruse din prevederile legale contestate. Curtea a subliniat acest fapt inclusiv prin prisma dispoziţiilor Cartei de la Paris pentru o nouă Europă, ratificată de către Republica Moldova prin Legea nr.1990 din 21 noiembrie 1990, care prevăd că trebuie încurajată preţioasa contribuţie a minorităţilor naţionale la viaţa societăţilor noastre şi că trebuie îmbunătăţită în continuare situaţia acestora. Prin semnarea acestei Carte, Republica Moldova şi-a exprimat profunda convingere că pacea, dreptatea, stabilitatea şi democraţia reclamă protejarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor naţionale şi crearea condiţiilor pentru promovarea acestei identităţi. Republica Moldova s-a obligat să soluţioneze problemele referitoare la minorităţile naţionale în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic.

46. Curtea a subliniat că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova a anunţat aderarea la Carta de la Paris pentru o nouă Europă. Prin urmare, salvgardarea drepturilor lingvistice ale minorităţilor naţionale din Republica Moldova face parte din identitatea sa constituţională, concluzie pe care Curtea a dedus-o din considerentele Hotărârii sale nr.36 din 5 decembrie 2013, parag.86. În acest sens, noua ordine constituţională a Republicii Moldova, instituită prin adoptarea Constituţiei din 1994, fie trebuie să recunoască deplina efectivitate a Declaraţiei de Independenţă, fie trebuie să nu o facă deloc. Curtea a hotărât că Declaraţia de Independenţă este definitorie pentru ordinea constituţională a Republicii Moldova, în întregul ei.

47. Stabilind inadmisibilitatea acestui capăt de sesizare, Curtea a avut în vedere prevederile acestor tratate internaţionale obligatorii pentru Republica Moldova, care instituie standardele minime în materie de drepturi ale minorităţilor lingvistice. Ea a accentuat importanţa discutării problemelor din această sferă în forul legislativ.

48. Curtea a menţionat că nu poate permite ca mecanismul constituţional de protecţie a drepturilor fundamentale să le acorde oponenţilor parlamentari dezamăgiţi de o anumită politică statală – conformă cu standardele internaţionale în materie – obţinerea unei victorii la Curtea Constituţională, victorie pe care nu au putut-o obţine în forul electiv şi democratic al ţării lor, acolo unde prevăd convenţiile internaţionale că trebuie dezbătută problema minorităţilor naţionale.

49. În fine, cu referire la capătul de sesizare care susţine neconstituţionalitatea articolului 4 din Codul jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995, Curtea a confirmat aplicabilitatea articolului 7 din Constituţie. Exceptarea de la controlul constituţionalităţii a actelor normative adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova şi care continuă să producă efecte juridice ridică problema supremaţiei Constituţiei în Republica Moldova.

50. Pe data de 31 mai 2018, autorii sesizării au venit cu o cerere suplimentară privind exercitarea controlului de constituţionalitate a articolului 56 alin.(7) din Legea nr.100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative şi a articolului 31 alin.(2) din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională.

51. Articolul 56 alin.(7) din Legea nr.100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative prevede că actele normative se traduc în limba rusă la etapa de publicare a acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

52. În deliberările sale din camera de consiliu, Curtea a declarat inadmisibil acest capăt al sesizării suplimentare, din motivele exprimate supra (§§36 şi 39).

53. Articolul 31 alin.(2) din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională prevede că sunt supuse controlului constituţionalităţii numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova – 27 august 1994. Din motivele exprimate la §46 supra, Curtea a declarat admisibil acest capăt al noii sesizări.

54. De asemenea, pe data de 1 iunie 2018, Curtea Constituţională a primit o opinie amicus curiae din partea Oficiului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova cu privire la problemele ridicate în sesizare. Curtea încurajează şi apreciază trimiterea unor astfel de opinii de către organizaţiile neguvernamentale din Republica Moldova, în cauze care suscită un interes public deosebit.

55. În opinia sa amicus curiae, Oficiul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova a făcut trimitere la contextul istoric care a făcut ca cetăţenii Republicii Moldova care aparţin de cele mai numeroase patru minorităţi – bulgară, găgăuză, rusă şi ucraineană – să utilizeze limba rusă pentru comunicarea cu majoritatea de limbă română. Pentru că situaţia demografică nu s-a schimbat, cel puţin din perspectiva multietnicismului, este neclar, pentru Oficiul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, de ce se doreşte înlăturarea statutului limbii ruse din prevederile legale relevante contestate. Statutul curent al limbii ruse constituie o problemă de asigurare a egalităţii şi a nediscriminării. El nu conduce la tratamentul diferenţiat nejustificat al altor limbi ale minorităţilor etnice, pentru că limba rusă este vorbită de cetăţenii Republicii Moldova care aparţin de mai multe etnii, în comparaţie cu limbile altor minorităţi etnice.

56. Deşi a declarat inadmisibile capetele de sesizare la care se referă această opinie amicus curiae, Curtea a luat notă despre argumentele acesteia.

57. În consecinţă, Curtea va exercita controlul constituţionalităţii articolului 4 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi a articolului 31 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, prin prisma articolului 7 din Constituţie.

 

B. FONDUL CAUZEI

58. În procesul de trecere de la sistemul sovietic la cel democratic stabilit juridic prin Constituţia adoptată la 29 iulie 1994, s-a ridicat inclusiv problema rămânerii în vigoare a legislaţiei anterioare şi a controlului conformităţii acesteia cu noua Lege fundamentală.

59. Prevederile articolului I alin.(2) din dispoziţiile finale şi tranzitorii ale Constituţiei au abrogat Constituţia din 15 aprilie 1978, adoptată în timpul regimului comunist. Totuşi, cea mai mare parte din legislaţia adoptată sub regimul Constituţiei din 1978 şi al celorlalte constituţii din perioada comunistă a rămas însă în vigoare.

60. Cu privire la aceste acte normative, Constituţia din anul 1994 a prevăzut, în articolul II alin.(1) din dispoziţiile sale finale şi tranzitorii, că ele „rămân în vigoare, în măsura în care nu contravin prezentei Constituţii”. Totodată, prin alineatul (2) al aceluiaşi articol s-a instituit pentru comisiile permanente ale Parlamentului şi pentru Guvern obligaţia de a examina în decursul unui an de la data intrării în vigoare a Constituţiei conformitatea legislaţiei cu aceasta şi de a-i „prezenta Parlamentului propunerile respective”. Prin aceste dispoziţii, Constituţia din 1994 i-a atribuit Parlamentului şi Guvernului competenţa unui control de constituţionalitate limitat, pe o durată determinată, având un obiect determinat şi o finalitate specifică: cea de sesizare a autorităţilor competente să decidă abrogarea actelor normative contrare Constituţiei.

61. Din cauza volumului mare al legislaţiei care trebuia examinată, nu a fost posibilă verificarea întregului bagaj legislativ moştenit, în condiţiile prevăzute de Constituţie.

62. Astfel, stabilind principiul abrogării legilor şi a tuturor celorlalte acte normative, Legea fundamentală nu a prevăzut şi proceduri de tranziţie, prin care să se constate neconstituţionalitatea acestora şi să se efectueze scoaterea lor din ordinea normativă în vigoare. Înainte de înfiinţarea Curţii Constituţionale pe 23 februarie 1995, problema a rămas a fi rezolvată de instanţele judecătoreşti, cu efecte inter partes, în baza principiului supremaţiei Constituţiei şi a regulilor privind succesiunea legilor în timp.

63. Odată cu adoptarea Codului jurisdicţiei constituţionale prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995, legislatorul a prevăzut, inter alia, că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova, lăsând nesoluţionată situaţia legislaţiei anterioare adoptării Constituţiei.

 

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 7 DIN CONSTITUŢIE

1. Argumentele autorilor sesizării

64. În motivarea sesizării, autorii au menţionat că exceptarea de la controlul de constituţionalitate a legislaţiei adoptate până la intrarea în vigoare a Constituţiei din 29 iulie 1994 reprezintă o încălcare a supremaţiei Constituţiei.

65. În opinia autorilor sesizării, prevederile articolului 4 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale contravin prevederilor constituţionale ale articolului 7, care stabilesc că Constituţia este Legea Supremă a Republicii Moldova şi nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

2. Aprecierea Curţii

66. Curtea menţionează că abrogarea unei constituţii nu atrage imediat şi în mod automat abrogarea tuturor legilor adoptate sub regimul ei sau mai vechi. În acest sens, în jurisprudenţa Curţii există hotărâri prin care aceasta şi-a exercitat controlul de constituţionalitate în privinţa unor legi adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, care au fost amendate prin legi adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei. Un exemplu este Hotărârea nr.4 din 4 februarie 1999 privind controlul constituţionalităţii articolului 30 alineatele (5) şi (6) din Legea nr.64 din 31 mai 1990 cu privire la Guvern în redacţia Legii nr.83 din 8 iulie 1998 pentru modificarea Legii cu privire la Guvern.

67. Totuşi, indiferent de modificarea sau lipsa modificării legilor adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, Curtea subliniază că competenţa sa operează în cazul tuturor legilor în vigoare. Ea tratează aceste legi tot aşa cum tratează legile adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale a României nr.65 din 17 noiembrie 1993).

68. Atât timp cât un text legislativ adoptat înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei nu este abrogat potrivit articolului II din dispoziţiile finale şi tranzitorii ale Constituţiei, Curtea Constituţională îşi poate exercita controlul de constituţionalitate cu privire la acesta. Ea este motivată să procedeze astfel în baza principiului protecţiei efective pe care trebuie să o acorde drepturilor fundamentale şi în baza statutului ei de garant al respectării Constituţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale a României nr.72 din 6 octombrie 1994).

69. De o manieră similară Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională trebuie să garanteze drepturi reale şi efective, nu unele teoretice şi iluzorii (a se vedea Artico v. Italia, 13 mai 1980, §33).

70. În consecinţă, Curtea reţine că îşi poate exercita misiunea de verificare a constituţionalităţii legilor adoptate anterior intrării în vigoare a Constituţiei din 29 iulie 1994 şi consideră că articolul 4 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi articolul 31 alin.(2) din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională contravin articolului 7 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea depusă de către deputaţii în Parlament Mihai Ghimpu, Lilian Carp, Petru Cosoi, Valerian Bejan, Roman Boţan, Ion Apostol, Ion Casian, Alina Zotea-Durnea şi Ştefan Vlas.

2. Se declară neconstituţionale articolul 4 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995, şi articolul 31 alin.(2) din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională.

3. Se constată desuetudinea Legii nr.3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

4. Se declară inadmisibile celelalte capete ale sesizării.

5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.