H O T Ă R Î R E
cu privire la reorganizarea Agenţiei Naţionale Asistenţă Socială
nr. 454 din 16.05.2018
Monitorul Oficial nr.157-166/504 din 18.05.2018
* * *
În temeiul prevederilor Legii Fondului de susţinere a populaţiei nr.827-XIV din 18 februarie 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.65-67, art.460), cu modificările şi completările ulterioare, art.14 alin.(7) din Legea nr.98 din 4 mai 2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), cu modificările şi completările ulterioare, art.7 lit.b) din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412) şi art.3 lit.c) din Legea bugetului de stat pentru anul 2018 nr.289 din 15 decembrie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.464-470, art.810), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Agenţia Naţională Asistenţă Socială, autoritate administrativă în subordinea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, se reorganizează prin fuziune (absorbţie) cu Fondul republican de susţinere socială a populaţiei.
2. Agenţia Naţională Asistenţă Socială este succesorul de drepturi şi obligaţii al persoanei juridice absorbite.
3. Disponibilizarea personalului Fondului republican de susţinere socială a populaţiei se va efectua în conformitate cu Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi cu cadrul normativ din domeniul muncii, în cazul imposibilităţii transferului acestuia.
4. Transmiterea integrală a patrimoniului persoanei juridice absorbite către persoana juridică absorbantă se va efectua în termen de 2 luni, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.901 din 31 decembrie 2015.
5. Se repartizează, din alocaţiile aprobate în bugetul de stat pe anul 2018 pentru reforma administraţiei publice, mijloace financiare în sumă de 690,7 mii lei în vederea acoperirii cheltuielilor de disponibilizare ca urmare a reorganizării structurale a Agenţiei Naţionale Asistenţă Socială prin fuziune (absorbţie) cu Fondul republican de susţinere socială a populaţiei, conform anexei nr.1.
6. Agenţia Servicii Publice va asigura operarea modificărilor corespunzătoare în registrele de stat, în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.
7. Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.2.
PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
Contrasemnează: | |
Ministrul sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale | Svetlana Cebotari |
Ministrul finanţelor | Octavian Armaşu
|
Nr.454. Chişinău, 16 mai 2018. |
Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.454 din 16 mai 2018
Repartizarea mijloacelor financiare aprobate în bugetul de stat pentru reforma administraţiei publice
| ||
Cod | Suma, mii lei | |
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale | 0221 | 690,7 |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 2+3 | 690,7 |
Cheltuieli recurente | (2+3)-3192 | 690,7 |
cheltuieli de personal | 21 | 690,7 |
Protecţia socială | 10 | 690,7 |
Resurse, total | 690,7 | |
resurse generale | 1 | 690,7 |
Cheltuieli şi active nefinanciare, total | 690,7 | |
Serviciul public în domeniul protecţiei sociale | 9017 | 690,7 |
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.454 din 16 mai 2018
MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
1. Hotărîrea Guvernului nr.1263 din 18 noiembrie 2016 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Asistenţă Socială, a structurii şi efectivului-limită ale acesteia” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.405-414, art.1361) se modifică şi se completează după cum urmează:
1) pe tot parcursul textului hotărîrii şi al anexelor, cuvintele „Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale”, la forma gramaticală corespunzătoare;
2) în hotărîre:
punctul 3 va avea următorul cuprins:
„3. Se stabileşte efectivul-limită al Agenţiei Naţionale Asistenţă Socială în număr de 23 de unităţi, inclusiv 2 unităţi – personal de deservire tehnică.”;
la punctul 5, subpunctul 1) se exclude;
3) în anexa nr.1:
punctul 8 se completează cu subpunctul 4) cu următorul cuprins:
„4) gestionarea mijloacelor financiare pentru finanţarea programelor cu destinaţie specială în domeniul asistenţei sociale şi a pachetului minim de servicii sociale.”;
punctul 9 se completează cu subpunctul 4) cu următorul cuprins:
„4) în scopul gestionării mijloacelor financiare pentru finanţarea programelor cu destinaţie specială în domeniul asistenţei sociale şi a pachetului minim de servicii sociale:
a) asigură transferurile mijloacelor financiare pentru finanţarea programelor cu destinaţie specială în domeniul asistenţei sociale conform prevederilor art.5 pct.1) şi 2) din Legea Fondului de susţinere a populaţiei nr.827-XIV din 18 februarie 2000, prin intermediul prestatorului de servicii;
b) asigură transferurile mijloacelor financiare către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea pentru finanţarea pachetului minim de servicii sociale în condiţiile stabilite de Guvern;
c) asigură prezentarea trimestrială către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Biroul Naţional de Statistică a rapoartelor cu privire la utilizarea mijloacelor Fondului de susţinere a populaţiei pentru finanţarea programelor cu destinaţie specială în domeniul asistenţei sociale specificate în art.5 alin.(1) şi pct.(2) din Legea Fondului de susţinere a populaţiei nr.827-XIV din 18 februarie 2000;
d) asigură, trimestrial, generalizarea rapoartelor prezentate de către direcţiile generale finanţe ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi ale UTA Găgăuzia privind finanţarea pachetului minim de servicii sociale şi prezentarea acestora Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Biroului Naţional de Statistică.”;
punctul 10 se completează cu subpunctul 5) cu următorul cuprins:
„5) să aibă acces la sisteme informaţionale.”;
4) în anexa nr.2, poziţia „Serviciul financiar” se substituie cu poziţia „Direcţia financiară şi gestionarea mijloacelor Fondului de susţinere a populaţiei”;
5) anexa nr.3 va avea următorul cuprins:
„Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
nr.1263 din 18 noiembrie 2016
LISTA
instituţiilor publice gestionate de Agenţia Naţională Asistenţă Socială în care
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale exercită calitatea de fondator
1. Centrul de plasament pentru persoane vîrstnice şi persoane cu dizabilităţi, com.Cocieri, raionul Dubăsari
2. Centrul de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor „Victoria” al Republicii Moldova, or.Sergheevca, Ucraina
3. Centrul de reabilitare a persoanelor vîrstnice şi persoanelor cu dizabilităţi (adulte) „Speranţa”, or. Vadul lui Vodă
4. Centrul de plasament pentru persoane vîrstnice şi persoane cu dizabilităţi, mun.Chişinău
5. Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte), com.Cocieri, r-nul Dubăsari
6. Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte), com.Bădiceni, mun.Soroca
7. Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte), com.Brînzeni, mun.Edineţ
8. Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte), mun.Bălţi
9. Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilităţi, mun.Hînceşti
10. Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilităţi, mun.Orhei
11. Centrul de plasament temporar pentru copii separaţi de părinţi, mun.Soroca
12. Centrul de reabilitare de zi pentru copii cu dizabilităţi, or.Criuleni
13. Centrul de reabilitare şi protecţie socială a copiilor în situaţie de risc „Пламъче”, or.Taraclia
14. Centrul de asistenţă şi protecţie a victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane, mun.Chişinău”.
2. În anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.1001 din 26 decembrie 2011 „Privind punerea în aplicare a unor acte legislative” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.238-242, art.1100), cu modificările şi completările ulterioare, la capitolul II, secţiunea a II-a, litera j) se modifică după cum urmează:
1) cuvintele „Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei” se substituie cu cuvintele „Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale”;
2) poziţia 3 va avea următorul cuprins:
„3. Agenţia Naţională Asistenţă Socială”.
3. Din anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.691 din 17 noiembrie 2009 „Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.166-168, art.769), cu modificările şi completările ulterioare, poziţia „Fondul republican de susţinere socială a populaţiei” se exclude.
