L E G E A
muzeelor
nr. 262 din 07.12.2017
Monitorul Oficial nr.7-17/42 din 12.01.2018
* * *
C U P R I N S
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul legii
Articolul 2. Noţiuni principale
Capitolul II
MUZEELE
Articolul 3. Organizarea muzeelor
Articolul 4. Funcţiile muzeelor
Articolul 5. Clasificarea muzeelor
Capitolul III
ÎNFIINŢAREA ŞI ACREDITAREA MUZEELOR
Articolul 6. Înfiinţarea muzeelor
Articolul 7. Înregistrarea instituţiei muzeale
Articolul 8. Acreditarea instituţiilor muzeale
Articolul 9. Revocarea acreditării, reorganizarea şi desfiinţarea muzeelor
Capitolul IV
PATRIMONIUL MUZEAL
Articolul 10. Drepturi asupra patrimoniului muzeal
Articolul 11. Categoriile patrimoniului muzeal
Articolul 12. Formarea colecţiilor muzeale proprietate publică
Articolul 13. Condiţii specifice de completare a colecţiilor muzeale proprietate publică
Articolul 14. Formarea colecţiilor muzeale proprietate privată
Articolul 15. Restaurarea patrimoniului muzeal
Articolul 16. Circulaţia patrimoniului muzeal
Capitolul V
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ
ŞI FINANŢAREA MUZEELOR
Articolul 17. Baza tehnico-materială a muzeelor
Articolul 18. Finanţarea activităţii muzeelor
Capitolul VI
ADMINISTRAREA MUZEELOR
Articolul 19. Conducerea şi personalul muzeelor
Articolul 20. Consiliile de administraţie ale muzeelor
Articolul 21. Consiliile ştiinţifice ale muzeelor
Articolul 22. Alte comisii/consilii ale muzeelor
Capitolul VII
AUTORITĂŢI CU ATRIBUŢII
ÎN DOMENIUL MUZEELOR
Articolul 23. Autoritatea publică centrală cu atribuţii în domeniul muzeelor
Articolul 24. Comisia naţională a muzeelor şi a colecţiilor
Articolul 25. Atribuţiile autorităţilor publice locale în domeniul muzeelor
Capitolul VIII
RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA
PREZENTEI LEGI
Articolul 26. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi
Capitolul IX
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 27. Dispoziţii finale şi tranzitorii
Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul legii
Prezenta lege stabileşte cadrul juridic general de organizare şi funcţionare a muzeelor în Republica Moldova, de asemenea reglementează activităţile specifice de protejare a patrimoniului muzeal.
Articolul 2. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni se definesc astfel:
muzeu – instituţie de cultură, aflată în serviciul societăţii, care achiziţionează, conservă, cercetează şi valorifică, în special prin expunere, patrimoniul material şi imaterial în scopul cunoaşterii, educării şi al recreării publicului larg;
colecţie muzeală – ansamblu de bunuri culturale, constituit în mod sistematic şi coerent de către persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept privat;
piesă muzeală – obiect cu valoare ştiinţifică, istorică, culturală, artistică şi muzeală, păstrat într-un muzeu;
patrimoniu muzeal – totalitatea bunurilor culturale ale unui muzeu, avînd calităţi de inalienabilitate (cu excepţia muzeelor private), de transmisibilitate şi de stabilitate, care se completează şi se dezvoltă continuu;
bunuri culturale – orice obiecte cu trăsături de relativă creaţie originală, cu semnificaţie de mărturie istorică privind comportamentele tehnice, sociale, estetice, religioase, mitologice şi de viaţă cotidiană ale unei societăţi determinate de pe un anumit palier cronologic;
conservarea bunurilor culturale – ansamblul de activităţi ce urmăresc păstrarea nealterată a bunurilor culturale;
restaurarea bunurilor culturale – ansamblul de măsuri ce urmăresc redobîndirea aspectului sau structurii iniţiale a bunurilor culturale care au trecut printr-un proces de alterare sau degradare;
acreditarea muzeelor – procedură de evaluare externă a instituţiilor muzeale în vederea stabilirii conformităţii acestora cu prevederile legale din domeniu.
Capitolul II
MUZEELE
Articolul 3. Organizarea muzeelor
Muzeele pot fi organizate în calitate de instituţii distincte, cu sau fără personalitate juridică, inclusiv cu statut de filială sau de secţie a unui alt muzeu.
Articolul 4. Funcţiile muzeelor
Muzeele exercită următoarele funcţii de bază:
a) constituirea, dezvoltarea, evidenţa şi cercetarea patrimoniului muzeal;
b) conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal;
c) valorificarea culturală, educativă şi ştiinţifică a patrimoniului muzeal.
Articolul 5. Clasificarea muzeelor
(1) În funcţie de importanţă, de acoperirea teritorială, de mărimea şi valoarea patrimoniului muzeal, de capacitatea ştiinţifică şi tehnică, muzeele se clasifică în:
a) muzee naţionale;
b) muzee raionale şi ale UTA Găgăuzia;
c) muzee locale;
d) muzee instituţionale.
(2) Muzee naţionale sînt instituţiile muzeale care deţin un patrimoniu muzeal semnificativ, ce reprezintă întreg teritoriul ţării, deţin un potenţial ştiinţific, tehnic şi expoziţional important.
(3) Muzee raionale şi ale UTA Găgăuzia sînt instituţiile muzeale care deţin un patrimoniu muzeal semnificativ în contextul unităţii teritorial-administrative pe care o reprezintă.
(4) Muzee locale sînt instituţiile muzeale care, prin patrimoniul muzeal deţinut, sînt semnificative pentru teritoriul unei localităţi (sat, comună, oraş sau municipiu).
(5) Muzee instituţionale sînt instituţiile muzeale care deţin piese muzeale semnificative pentru istoria întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, asociaţiilor, confesiunilor religioase, comunităţilor etnice etc.
(6) În funcţie de clasificare, muzeele pot avea statut naţional, raional, al UTA Găgăuzia, local şi instituţional:
a) statutul de muzeu naţional se atribuie prin hotărîre de Guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării;
b) statutul de muzeu raional, de muzeu al UTA Găgăuzia, de muzeu local sau de muzeu instituţional se atribuie prin deciziile fondatorilor.
(7) După modul de expunere a patrimoniului muzeal, muzeele pot fi amenajate în spaţii închise (în edificii sau pavilioane) şi în aer liber (situri şi rezervaţii culturale care au caracter arheologic, istoric, artistic, etnografic, tehnic sau arhitectural, constituite din terenuri de pămînt şi construcţii aferente).
(8) Din punctul de vedere al specificului patrimoniului muzeal, se disting următoarele tipuri de muzee: de arheologie, de istorie, de etnografie, de artă, de literatură, de ştiinţă şi tehnică, de arhitectură, memoriale, de istorie naturală şi altele.
Capitolul III
ÎNFIINŢAREA ŞI ACREDITAREA MUZEELOR
Articolul 6. Înfiinţarea muzeelor
(1) Muzeele pot fi înfiinţate în calitate de instituţii publice sau private.
(2) Muzeele naţionale se înfiinţează, se reorganizează şi se desfiinţează prin hotărîre de Guvern.
(3) Muzeele din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, ale UTA Găgăuzia, din subordinea altor autorităţi publice sau instituţii se organizează, se reorganizează şi se desfiinţează în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare, aprobate de autorităţile fondatoare.
(4) Muzeele aflate în proprietate privată se înfiinţează de către persoane juridice sau fizice de drept privat, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare, avizate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
(5) Etapele înfiinţării instituţiei muzeale:
a) emiterea deciziei de înfiinţare a instituţiei muzeale;
b) înfiinţarea instituţiei muzeale;
c) înregistrarea instituţiei muzeale.
(6) Decizia de înfiinţare a instituţiei muzeale se emite:
a) prin actul administrativ al fondatorului, în cazul instituţiilor muzeale publice;
b) prin angajamentul scris al persoanelor private ori asociate, înregistrat la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în cazul instituţiilor muzeale private.
(7) Înfiinţarea instituţiei muzeale cuprinde următoarele activităţi obligatorii:
a) acumularea şi documentarea conform cerinţelor legale referitoare la patrimoniul cultural destinat muzeificării;
b) elaborarea şi aprobarea de către autoritatea tutelară a regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei muzeale;
c) identificarea şi angajarea personalului necesar pentru muzeu;
d) asigurarea unui imobil/unor spaţii destinate pentru muzeu;
e) asigurarea mecanismului economico-financiar necesar activităţii muzeului.
(8) Nu se admite crearea unor muzee care, prin conceptul propus, afectează valorile morale ale societăţii, promovează xenofobia, terorismul, ura naţională sau religioasă.
Articolul 7. Înregistrarea instituţiei muzeale
(1) Înregistrarea instituţiei muzeale se face în baza dosarului şi a procedurii stabilite de regulamentul cu privire la Registrul muzeelor, aprobat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
(2) Muzeele se înscriu în Registrul muzeelor, cu emiterea actului administrativ al ministrului educaţiei, culturii şi cercetării şi eliberarea certificatului de înregistrare a instituţiei muzeale.
(3) Registrul muzeelor este instituit şi gestionat de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Articolul 8. Acreditarea instituţiilor muzeale
(1) Muzeele înregistrate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării se supun în mod obligatoriu acreditării.
(2) Acreditarea muzeelor cade în competenţa Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, efectuîndu-se în baza avizului pozitiv al Comisiei naţionale a muzeelor şi colecţiilor.
(3) Acreditarea muzeelor se face o dată la fiecare 4 ani, conform procedurii stabilite de regulamentul de acreditare a muzeelor, aprobat de Guvern.
Articolul 9. Revocarea acreditării, reorganizarea şi desfiinţarea muzeelor
(1) Revocarea acreditării muzeelor este dispusă de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, la propunerea Comisiei naţionale a muzeelor şi colecţiilor, în cazul a două evaluări negative consecutive ale instituţiei muzeale.
(2) Reorganizarea şi desfiinţarea muzeelor se efectuează prin decizia fondatorului, cu informarea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
(3) În cazul revocării acreditării, al reorganizării sau al desfiinţării instituţiei muzeale publice, piesele muzeale sînt transmise, la propunerea Comisiei naţionale a muzeelor şi colecţiilor, în gestiunea muzeelor naţionale sau, după caz, altor muzee în funcţie de tipul acestora.
Capitolul IV
PATRIMONIUL MUZEAL
Articolul 10. Drepturi asupra patrimoniului muzeal
(1) Patrimoniul muzeal face obiectul dreptului de proprietate publică a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a UTA Găgăuzia sau, după caz, al dreptului de proprietate privată.
(2) Patrimoniul muzeal de drept public, inclusiv clădirile şi terenurile în/pe care îşi desfăşoară activitatea muzeele, face parte din domeniul public al statului şi este inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil.
(3) Dreptul la prima publicare (reproducere) a bunurilor culturale din patrimoniul muzeal aparţine muzeului deţinător de drepturi asupra patrimoniului respectiv. Transmiterea drepturilor de reproducere în scop comercial a pieselor şi colecţiilor muzeale ţine de competenţa muzeelor. Elaborarea şi confecţionarea tuturor tipurilor de produse cu utilizarea imaginilor pieselor şi colecţiilor muzeale, a edificiilor muzeelor, a obiectelor amplasate pe teritoriul muzeelor, precum şi utilizarea denumirilor şi a simbolurilor muzeelor se realizează doar cu acordul administraţiei muzeelor respective.
Articolul 11. Categoriile patrimoniului muzeal
Patrimoniul muzeal cuprinde următoarele categorii de bunuri culturale de bază:
a) bunuri culturale mobile, şi anume: bunurile clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, avînd o deosebită valoare istorică şi arheologică, etnografică, artistică, documentară, ştiinţifică şi tehnică, literară, bibliofilă, numismatică, filatelică, heraldica, reprezentînd mărturii materiale şi spirituale ale evoluţiei comunităţilor umane, ale mediului ambiant şi ale potenţialului creator uman. Protejarea bunurilor culturale mobile se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil;
b) bunuri culturale imobile, clasificate ca monumente istorice, arhitecturale, etnografice;
c) situri, rezervaţii şi parcuri arheologice, constituite din terenuri şi construcţiile aferente;
d) situri, rezervaţii şi parcuri de structuri arhitecturale, constituite din terenuri şi construcţiile aferente;
e) alte bunuri culturale ce pot avea valoare documentară, educativă, ilustrativă şi care sînt folosite în cadrul activităţilor muzeale.
Articolul 12. Formarea colecţiilor muzeale proprietate publică
(1) Formarea colecţiilor muzeale aflate în proprietatea publică a statului se realizează prin:
a) achiziţia de bunuri culturale din mijloacele bugetare alocate şi/sau din mijloacele financiare colectate, provenite din prestarea serviciilor cu plată;
b) sponsorizări şi donaţii acordate de persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;
c) achiziţia operelor de artă plastică contemporană în baza hotărîrilor Consiliului de experţi pentru omologarea, estimarea şi achiziţionarea operelor de artă plastică al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării;
d) colectarea de teren, schimburi intermuzeale;
e) transmiterea de către organele vamale şi de ocrotire a normelor de drept a bunurilor culturale care, urmare a exportului ilicit, au fost confiscate şi plasate în gestiunea statului;
f) primirea în gestiune a bunurilor culturale de la alte muzee ca urmare a reorganizării, desfiinţării sau revocării acreditării acestora.
(2) Bunurile culturale mobile din colecţiile muzeale sînt înscrise în registrele colecţiilor, care se clasifică în 3 categorii de bază: Registrul colecţiei „Tezaur”, Registrul colecţiei „Fond” şi Registrul colecţiei comune.
(3) Registrul colecţiei „Tezaur” include bunurile culturale mobile clasate în colecţia „Tezaur”.
(4) Registrul colecţiei „Fond” include bunurile culturale mobile clasate în colecţia „Fond”.
(5) Registrul colecţiei comune include bunurile culturale mobile cu tipologii comune, avînd o valoare ştiinţifică auxiliară sau o valoare particulară.
(6) Retrocedarea către persoanele fizice sau juridice a bunurilor culturale înscrise în Registrul colecţiei „Tezaur”, în Registrul colecţiei „Fond” şi în Registrul colecţiei comune ale muzeelor este interzisă.
(7) În cazul muzeelor publice aflate în subordinea aceluiaşi fondator, se permite transferul de piese muzeale din colecţia unei instituţii în colecţia alteia cu avizul Comisei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor şi prin decizia fondatorului.
Articolul 13. Condiţii specifice de completare a colecţiilor muzeale proprietate publică
Colecţiile muzeale aflate în proprietate publică pot fi completate prin transmiterea către instituţiile muzeale de stat a următoarelor bunuri culturale:
a) colecţiile şi piesele muzeale confiscate în baza hotărîrii instanţei de judecată sau trecute în proprietatea publică a statului în baza dreptului de moştenire;
b) bunurile culturale ce sînt parte integrantă a tezaurelor arheologice şi istorice descoperite pe teritoriul Republicii Moldova.
Articolul 14. Formarea colecţiilor muzeale proprietate privată
Colecţiile muzeale proprietate privată se formează din mijloacele financiare ale proprietarilor sau din investiţiile altor persoane fizice ori persoane juridice de drept privat.
Articolul 15. Restaurarea patrimoniului muzeal
Restaurarea patrimoniului muzeal se efectuează doar de către specialiştii acreditaţi în domeniu.
Articolul 16. Circulaţia patrimoniului muzeal
Circulaţia bunurilor culturale din patrimoniul muzeal al Republicii Moldova se efectuează conform prevederilor Legii nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.
Capitolul V
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ
ŞI FINANŢAREA MUZEELOR
Articolul 17. Baza tehnico-materială a muzeelor
(1) Baza tehnico-materială a muzeelor o constituie totalitatea bunurilor imobiliare, cum ar fi clădiri, spaţii, terenuri etc., şi a bunurilor materiale mobile transmise muzeelor în gestiune operativă.
(2) Se interzice transferul muzeelor publice în clădiri ce nu asigură condiţiile necesare pentru păstrarea şi securitatea colecţiilor muzeale.
(3) Deposedarea muzeelor publice de edificii/spaţii, indiferent de motivare şi scop, obligă autoritatea corespunzătoare să pună la dispoziţia muzeelor în cauză alte edificii/spaţii, care asigură condiţii adecvate şi să suporte cheltuielile necesare pentru reamplasarea colecţiilor muzeale.
(4) Utilizarea bunurilor imobiliare cu statut de monument istoric, retrase din gestiunea muzeelor publice în alte scopuri decît cele culturale, este interzisă.
Articolul 18. Finanţarea activităţii muzeelor
(1) Activitatea muzeelor aflate în proprietate publică se finanţează din alocaţii acordate de la bugetul de stat, de la bugetele locale şi din venituri colectate.
(2) Veniturile colectate ale muzeelor aflate în proprietate publică provin din tarifele pentru serviciile oferite de muzee, din donaţii şi sponsorizări, din comercializarea tuturor tipurilor de produse cu utilizarea imaginilor pieselor şi ale colecţiilor muzeale, ale edificiilor muzeelor, ale obiectelor amplasate pe teritoriul muzeelor, cu utilizarea denumirilor şi a simbolurilor muzeelor, precum şi din proiecte şi alte activităţi legale, inclusiv din darea în arendă a spaţiilor, şi sînt gestionate în regim extrabugetar.
(3) Preţurile şi tarifele pentru serviciile oferite de muzeele publice sînt stabilite de Guvern, în cazul instituţiilor din subordinea autorităţilor publice centrale, sau de către administraţia autorităţilor publice locale, în cazul muzeelor din subordinea acestora.
(4) În cazul muzeelor aflate în proprietate privată, preţurile şi tarifele pentru serviciile oferite de acestea sînt stabilite de către fondator.
(5) Muzeele aflate în proprietate publică sînt finanţate de către autorităţile publice fondatoare.
(6) Autorităţile publice alocă muzeelor din subordine mijloacele financiare necesare pentru asigurarea cu salarii a personalului, pentru întreţinerea edificiilor, pentru asigurarea pazei şi a dotării tehnice, inclusiv pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi, de asemenea pentru achiziţia, conservarea şi restaurarea bunurilor culturale deţinute de acestea.
(7) După caz, autorităţile publice fondatoare alocă suplimentar, pe bază de proiect, mijloace financiare pentru desfăşurarea activităţilor de cercetare şi valorificare a patrimoniului muzeal, de cercetare sociologică a publicului, pentru cercetări de teren, investigaţii arheologice etc.
(8) Autorităţile publice garantează asigurarea de condiţii adecvate pentru desfăşurarea activităţilor muzeale în conformitate cu legislaţia în vigoare şi poartă răspundere pentru nerespectarea acesteia.
Capitolul VI
ADMINISTRAREA MUZEELOR
Articolul 19. Conducerea şi personalul muzeelor
(1) Funcţionarea muzeelor publice este asigurată de către personalul de conducere, personalul de specialitate şi personalul de întreţinere.
(2) Conducerea muzeului este asigurată de către directorul general (în cazul muzeelor naţionale) sau director (în cazul muzeelor cu alt statut), numiţi pe baza unui concurs de proiecte manageriale de către autoritatea publică în a cărei subordine se află muzeul respectiv.
(3) Regulamentul de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director al instituţiei muzeale publice din subordinea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării este aprobat printr-un act administrativ al acestei autorităţi.
(4) Autoritatea publică prevăzută la alin.(2) poate revoca directorul general/directorul instituţiei muzeale în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(5) Angajarea personalului de specialitate în muzeele aflate în proprietate publică se face prin concurs, organizat de:
a) conducerea muzeului, în cazul muzeelor naţionale;
b) autoritatea administraţiei publice locale de nivelul II şi a UTA Găgăuzia, în cazul muzeelor raionale şi ale UTA Găgăuzia;
c) autoritatea administraţiei publice locale de nivelul I, în cazul muzeelor locale;
d) administratori, în cazul muzeelor instituţionale.
(6) Atribuţiile personalului muzeelor aflate în proprietate publică se stabilesc prin fişa postului, conform structurii organizatorice, programelor de activitate şi sarcinilor de serviciu.
Articolul 20. Consiliile de administraţie ale muzeelor
(1) În cadrul muzeelor naţionale sînt organizate şi funcţionează consilii de administraţie în calitate de organe deliberative de conducere.
(2) Componenţa, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea consiliilor de administraţie se stabilesc printr-un regulament de organizare şi funcţionare elaborat şi aprobat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Articolul 21. Consiliile ştiinţifice ale muzeelor
(1) În cadrul muzeelor naţionale funcţionează consilii ştiinţifice în calitate de organe de specialitate alcătuite din specialişti de profil cu rol consultativ.
(2) Componenţa, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea consiliilor ştiinţifice se stabilesc printr-un regulament de organizare şi funcţionare elaborat şi aprobat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Articolul 22. Alte comisii/consilii ale muzeelor
(1) În cadrul muzeelor publice funcţionează comisii de evaluare şi/sau comisii de achiziţii de bunuri culturale şi consilii de restaurare.
(2) Componenţa, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare şi/sau comisiei de achiziţii de bunuri culturale şi ale consiliului de restaurare din cadrul muzeului se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare aprobate prin ordinul conducătorului muzeului respectiv.
Capitolul VII
AUTORITĂŢI CU ATRIBUŢII
ÎN DOMENIUL MUZEELOR
Articolul 23. Autoritatea publică centrală cu atribuţii în domeniul muzeelor
(1) Autoritatea centrală a administraţiei publice cu atribuţii şi competenţe în domeniul muzeelor, care elaborează şi asigură aplicarea strategiilor şi politicilor în domeniu şi urmăreşte respectarea prevederilor legale, a normelor şi metodologiilor din domeniu, este Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
(2) Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării reprezintă statul în relaţiile cu proprietarii şi administratorii de muzee, indiferent de forma de constituire şi de administrare a acestora.
(3) Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, prin direcţia sa de specialitate sau prin instituţiile sale subordonate, exercită următoarele atribuţii:
a) organizează sistemul naţional de cercetare, evidenţă, conservare, restaurare şi protejare a patrimoniului muzeal;
b) aprobă normele şi criteriile de acreditare a muzeelor;
c) acordă şi revocă acreditarea muzeelor în condiţiile prezentei legi;
d) verifică respectarea condiţiilor de acreditare a muzeelor, indiferent de tipul de proprietate al acestora;
e) acordă asistenţă de specialitate persoanelor fizice şi juridice, organizaţiilor neguvernamentale cu activităţi în domeniul muzeelor;
f) organizează sistemul de asistenţă metodică a specialiştilor din muzee prin intermediul Centrului metodic în domeniul muzeografiei;
g) întreprinde măsurile necesare în vederea pregătirii specialiştilor în domeniul muzeelor şi în vederea integrării programelor educaţionale ale muzeelor în curriculumul şcolar;
h) colaborează cu Ministerul Apărării şi cu Ministerul Afacerilor Interne în vederea stabilirii unor măsuri speciale de protejare a patrimoniului muzeal în caz de conflicte armate, tulburări în masă sau calamităţi naturale.
(4) Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării asigură implementarea prevederilor documentelor UNESCO şi ICOM referitoare la funcţionarea şi protejarea muzeelor, sprijină şi iniţiază cooperarea cu instituţii din străinătate cu activităţi în domeniul muzeelor.
Articolul 24. Comisia naţională a muzeelor şi a colecţiilor
(1) Comisia naţională a muzeelor şi a colecţiilor (în continuare – Comisie) este organismul ştiinţific consultativ şi de avizare al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării cu atribuţii şi competenţe specifice în domeniul muzeelor şi patrimoniului cultural naţional mobil.
(2) Comisia este o structură fără personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
(3) Comisia îşi desfăşoară activitatea pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei, culturii şi cercetării.
(4) Comisia este condusă de un preşedinte numit prin ordinul ministrului educaţiei, culturii şi cercetării.
(5) Preşedintele reprezintă Comisia pe plan naţional şi internaţional.
(6) În calitate de membri ai Comisiei sînt desemnaţi specialişti marcanţi în domeniul muzeografiei.
(7) Componenţa numerică şi cea nominală a Comisiei sînt aprobate prin ordinul ministrului educaţiei, culturii şi cercetării pe o perioadă de 4 ani.
(8) Comisia poate alege ca membri de onoare specialişti din ţară sau străinătate, personalităţi ştiinţifice marcante din domeniul muzeografiei şi protejării patrimoniului cultural mobil.
(9) Comisia are următoarele atribuţii:
a) acordă sprijinul necesar Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în elaborarea strategiei naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniul muzeelor şi urmăreşte aplicarea acesteia, respectarea prevederilor legale, a normelor şi metodologiilor în domeniul muzeelor şi patrimoniului cultural naţional mobil;
b) elaborează şi înaintează Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării propuneri vizînd reglementările de specialitate în domeniul muzeelor, obligatorii pentru întregul sistem muzeal, indiferent de forma de proprietate sau de administrare a muzeelor;
c) avizează normele şi metodologiile privind funcţionarea instituţiilor muzeale, expunerea, conservarea şi evidenţa patrimoniului muzeal;
d) avizează actele normative privind domeniul muzeal;
e) avizează strategiile şi concepţiile de dezvoltare ale muzeelor naţionale, precum şi proiectele expoziţiilor permanente ale acestora;
f) avizează priorităţile de dezvoltare a muzeelor subordonate Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării;
g) avizează programele de pregătire şi reciclare a specialiştilor în domeniu;
h) emite avize prealabile în cazul înfiinţării sau al desfiinţării instituţiilor muzeale;
i) avizează regulamentele de organizare şi funcţionare a muzeelor publice şi a celor private;
j) emite avize de acreditare sau de revocare a acreditării muzeelor;
k) propune Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării proiecte sau programe de promovare a patrimoniului muzeal la nivel naţional şi internaţional;
l) înaintează Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării propuneri privind acordarea unor distincţii persoanelor care au adus contribuţii deosebite la dezvoltarea, cercetarea, evidenţa, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului muzeal.
Articolul 25. Atribuţiile autorităţilor publice locale în domeniul muzeelor
(1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelele I, II şi ale UTA Găgăuzia, în cazul muzeelor din subordinea lor, exercită următoarele atribuţii de bază:
a) desemnează şi revocă în modul stabilit conducerea muzeelor;
b) asigură finanţarea activităţii muzeelor;
c) asigură dezvoltarea colecţiilor muzeale, a expoziţiilor, precum şi securitatea muzeelor;
d) monitorizează activitatea muzeelor.
(2) În cazul muzeelor din UTA Găgăuzia, Adunarea Populară, respectînd prevederile prezentei legi, poate decide cu privire la reglementarea prin legi locale a specificului acestor muzee.
Capitolul VIII
RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA
PREZENTEI LEGI
Articolul 26. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi
Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală.
Capitolul IX
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 27. Dispoziţii finale şi tranzitorii
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării sale în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul:
a) va pune în concordanţă actele sale normative cu prezenta lege, va elabora şi va prezenta în Parlament proiectele de modificare şi completare a:
– Legii nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.82-84, art.270);
– Codului penal al Republicii Moldova nr.985/2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72-74, art.195);
– Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78-84, art.100);
b) va aproba:
– regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a muzeelor;
– regulamentul de acreditare a muzeelor;
– regulamentul privind evidenţa şi conservarea patrimoniului muzeal;
c) va abroga Hotărîrea Guvernului nr.1111/2003 despre aprobarea regulamentelor pentru punerea în aplicare a Legii muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.204-207, art.1178).
(3) În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării:
a) va elabora şi va aproba:
– regulamentul cu privire la Registrul muzeelor;
– regulamentul-cadru de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director al muzeului;
– regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie ale muzeelor;
– regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor ştiinţifice ale muzeelor;
– regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a comisiilor de evaluare şi/sau a comisiilor de achiziţii de bunuri culturale din cadrul muzeelor;
b) va elabora propuneri privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor.
(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:
a) Legea muzeelor nr.1596/2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.23-24, art.81), cu modificările ulterioare;
b) articolele 24 şi 25 din Legea nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.82-84, art.270).
(5) Acreditarea muzeelor înregistrate pînă în data de 1 ianuarie 2018 se va realiza într-un termen de 4 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.262. Chişinău, 7 decembrie 2017. |
