vineri, 23 februarie 2007
37/23.02.2007 Lege pentru modificarea unor acte legislative

L E G E

pentru modificarea unor acte legislative

 

nr. 37-XVI  din  23.02.2007

 

Monitorul Oficial nr.36-38/161 din 16.03.2007

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I. – La articolul 2 din Legea nr.906-XII din 29 ianuarie 1992 privind limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1992, nr.2, art.46), cu modificările ulterioare, alineatul (3) se exclude.

 

Art.II. – La poziţia 02.02.05.00 din Clasificatorul general al legislaţiei, aprobat prin Legea nr.1325-XIII din 25 septembrie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.47-48, art.344), cu modificările ulterioare, cuvintele “Businessul mic şi mijlociu” se înlocuiesc cu cuvintele “Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii”.

 

Art.III. – În Legea nr.1555-XIII din 25 februarie 1998 privind Banca pentru Dezvoltare şi Investiţii a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.44-46, art.322), cu modificările ulterioare, la articolul 2 alineatul (1) şi articolul 6 alineatul (2), cuvintele “businessului mic şi mijlociu” se înlocuiesc cu cuvintele “sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”.

 

Art.IV. – La articolul 9 alineatul (2) din Legea nr.393-XIV din 13 mai 1999 cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.73-77, art.343), cu modificările ulterioare, cuvintele “Agenţii businessului mic” se înlocuiesc cu cuvintele “Întreprinderile micro, mici şi mijlocii”.

 

Art.V. – La articolul 18 alineatul (2) din Legea cooperaţiei de consum nr.1252-XIV din 28 septembrie 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.154-156, art.1156), cu modificările ulterioare, cuvintele “micului business” se înlocuiesc cu cuvintele “sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”.

 

Art.VI. – La articolul 24 alineatul (2) din Legea nr.102-XV din 13 martie 2003 privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.70-72, art.312), cu modificările ulterioare, cuvintele “Fondul de dezvoltare a micului business” se exclud.

 

Art.VII. – În preambulul Legii nr.280-XV din 22 iulie 2004 cu privire la organizaţiile de microfinanţare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.138-146, art.737), cuvintele “micului business” se înlocuiesc cu cuvintele “sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”.

 

Art.VIII.Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), se modifică după cum urmează:

1. Articolul 43:

la alineatul (5), cuvintele “al agentului micului business” se înlocuiesc cu cuvintele “al agentului economic subiect al sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”;

la alineatul (6), cuvintele “agenţi ai micului business” se înlocuiesc cu cuvintele “agenţi economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”.

2. La articolul 49 în titlu, cuvintele “Agenţii micului business” se înlocuiesc cu cuvintele “Agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU

Chişinău, 23 februarie 2007.
Nr.37-XVI.