Monitorul Oficial nr.165-167/20 din 19.10.2007

* * *

_____________________

¹ M.O., 2005, nr.172-175, art.1421

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

cu participarea grefierului Victoria Botnariuc, reprezentantului permanent al Guvernului la Curtea Constituţională Nicolae Eşanu, viceministru al justiţiei, conducîndu-se după art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului nr.1306 din 12 decembrie 2005 „Privind aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului”.

Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea avocatului parlamentar Ivan Cucu, depusă la 20 aprilie 2007, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 21 mai 2007 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond.

În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a dispus de punctele de vedere comunicate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Procuratura Generală, Confederaţia Sindicatelor din Republica Moldova, Confederaţia Sindicatelor Libere din Republica Moldova „Solidaritate”.

Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorii-raportori şi argumentele expuse de participanţii la şedinţă, Curtea Constituţională

A CONSTATAT:

1. La 12 decembrie 2005 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.1306 „Privind aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului” (în continuare - Hotărîrea nr.1306).

Prin pct.8 al art.III din hotărîre, punctul 15 din Regulamentul cu privire la modul de plată a compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii invalizilor din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.374 din 29 aprilie 1999², a fost completat cu un alineat nou, doi, cu următorul cuprins: „Persoanele care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare, care pînă la data de 4 iunie 2004 au primit compensaţia unică pentru prejudiciul adus sănătăţii, nu au dreptul la recalcularea sau plata ei în continuare”.

_____________________

² M.O., 1999, nr.48-49, art.364

2. Autorul sesizării consideră că prevederile pct.8 al art.III din Hotărîrea nr.1306 contravin normelor cuprinse în art.1 alin.(3), art.6, art.16 alin.(2), art.47, art.54 alin.(1), art.102 alin.(2) din Constituţie, precum şi art.7 şi art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În argumentarea sesizării se susţine că prin restricţiile stabilite la recalcularea şi plata în continuare a indemnizaţiei unice persoanelor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare, care pînă la 4 iunie 2004 au primit o astfel de compensaţie, Guvernul şi-a arogat atribuţiile legislatorului. În opinia autorului, aceste prevederi încalcă şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece dezavantajează persoanele care au primit indemnizaţia unică în baza prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.575 din 2 septembrie 1992 faţă de persoanele care beneficiază de dreptul la indemnizaţie unică în baza art.9 şi art.22 din Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl nr.909-XII din 30 ianuarie 1992.

3. Examinînd prevederile contestate prin prisma dispoziţiilor constituţionale, în raport cu legislaţia naţională şi actele internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Curtea reţine următoarele.

Cadrul juridic cu privire la ocrotirea sănătăţii, asistenţa şi protecţia socială îl constituie Constituţia, legile şi hotărîrile Parlamentului, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului şi alte acte normative în domeniu.

Potrivit Constituţiei:

Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sînt garantate (art.1 alin.(3).

Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială (art.16 alin.(2).

Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, iar în caz de boală, invaliditate sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor, cetăţenii au dreptul la asigurare (art.47 alin.(1) şi alin.(2).

În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului (art.54 alin.(1).

Principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice, precum şi dreptul cetăţenilor la asistenţă şi protecţie socială, statuate de art.16 alin.(2) şi art.47 din Constituţie, coincid, prin conţinutul lor, cu art.7 şi art.25 alin.(1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Dispoziţiile constituţionale enunţate şi prevederile art.7 şi art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993³, obligă statul să instituie mecanisme organizatorico-juridice efective pentru repararea prejudiciilor legate de pierderea capacităţii de muncă.

_____________________

³ Tratate Internaţionale, vol.1, pag.18

Astfel, prin stabilirea garanţiilor de protecţie socială, statul ocroteşte sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor, acordîndu-le asistenţă socială în cazurile prevăzute de lege.

Indemnizaţiile, alocaţiile, compensaţiile, care fac parte din sistemul general al asigurărilor sociale, reprezintă forme de asigurare materială a cetăţenilor în cazul expunerii unor riscuri sociale (pierderea cîştigului, majorarea cheltuielilor legate de naşterea copilului, în caz de boală, invaliditate etc.).

Legea asistenţei sociale nr.547-XV din 25 decembrie 2003⁴ defineşte asistenţa socială ca o componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi familiilor aflate în dificultate.

_____________________

⁴ M.O., 2004, nr.42-44, art.249

Potrivit art.9 alin.(1) lit.a) din Legea asistenţei sociale, una din formele asistenţei sociale este prestaţia în bani, acordată de stat sub forma de alocaţii, compensaţii, indemnizaţii etc.

Această formă de asistenţă socială poate fi unică, periodică sau lunară. Prin esenţa sa, compensaţia unică este destinată pentru repararea o singură dată a cheltuielilor suplimentare, iar uneori pentru înlocuirea o singură dată a cîştigului pierdut sau a unei părţi a lui din contul societăţii.

4. La 30 ianuarie 1992 a fost adoptată Legea nr.909-XII „Privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl” ⁵ (în continuare - Legea nr.909-XII). Potrivit art.1 din Legea nr.909-XII, scopul acesteia rezidă în apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor Republicii Moldova, care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, au participat la lichidarea avariei la C.A.E. Cernobîl şi a urmărilor ei în zona de înstrăinare.

_____________________

⁵ Monitorul, 1992, nr.1, art.25

Unul din procedeele de apărare a drepturilor acestor persoane este acordarea de înlesniri, compensaţii băneşti şi materiale din partea statului pentru dăunarea sănătăţii în urma catastrofei de la Cernobîl. Compensaţia unică pentru vătămarea categoriilor respective de persoane este prevăzută la alin.1 al art.9 din Legea nr.909-XII.

De observat că, în redacţia iniţială, alin.1 al art.9 din Legea nr.909-XII prevedea compensaţia unică după cum urmează: invalizilor de gradul I – 30 salarii minime, invalizilor de gradul II – 20 salarii minime, invalizilor de gradul III – 10 salarii minime.

Dispoziţii similare privind plata compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii invalizilor de gradul I, II şi III în salarii minime conţinea, la punctul 2 subpunctul 24), şi Hotărîrea Guvernului nr.575 din 2 septembrie 1992 „Cu privire la acordarea de înlesniri colaboratorilor subdiviziunilor de risc deosebit, care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalizi”⁶ (în continuare – Hotărîrea nr.575), adoptată în executarea Hotărîrii Parlamentului nr.910-XII din 30.01.1992⁷.

_____________________

⁶ Monitorul, 1992, nr.9, art.270

⁷ Monitorul, 1992, nr.1, art.26

5. În virtutea prerogativei sale de legiferare, Parlamentul este în drept să modifice reglementările care privesc relaţiile juridice din orice domeniu, inclusiv din domeniul asistenţei şi protecţiei sociale. Prin urmare, modul de plată şi mărimea compensaţiilor băneşti, inclusiv a celor destinate victimelor avariei de la Cernobîl, Parlamentul poate să le modifice în funcţie de inflaţie, creşterea preţurilor, dinamica costului vieţii etc., asigurînd concomitent principiul constituţional al echităţii şi egalităţii, dreptul la ocrotirea sănătăţii, la un nivel de trai decent, la asigurare în caz de boală, invaliditate etc.

Respectînd aceste principii, Parlamentul, prin Legea pentru modificarea şi completarea Legii privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl nr.1535-XIII din 25 februarie 1998⁸ (în continuare – Legea nr.1535-XIII), a modificat alin.1 al art.9 din Legea nr.909-XII, stabilind plata compensaţiei unice în mărime de un salariu mediu lunar pe republică, pe luna premergătoare lunii în care persoana s-a adresat după compensaţie, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii profesionale de muncă.

_____________________

⁸ M.O., 1998, nr.30-33, art.227

Prin dispoziţiile art.II din legea enunţată, Guvernul a fost obligat, în termen de 6 luni, să elaboreze Regulamentul privind plata compensaţiei unice prevăzute la art.9 alin.1 din Legea nr.909-XII.

În executarea Legii nr.1535-XIII, prin Hotărîrea nr.374 din 29 aprilie 1999⁹, Guvernul a aprobat Regulamentul privind modul de plată a compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii invalizilor din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl (în continuare – Regulamentul). Modul de plată şi mărimea compensaţiei unice pentru persoanele care s-au îmbolnăvit de boală actinică, stabilite prin Hotărîrea nr.575, la această etapă au rămas neschimbate.

_____________________

⁹ M.O., 1999, nr.48-49, art.364

6. Parlamentul, în calitatea sa de unică autoritate legislativă a statului, care asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării (art.60 alin.(1), art.66 lit.c) din Constituţie), prin Legea nr.140-XV din 6 mai 2004 „Pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121-XV din 3 mai 2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a invalizilor de război, a participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi a familiilor lor şi a Legii nr.909-XII din 30 ianuarie 1992 privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl”¹⁰, în vigoare de la 4 iunie 2004 (în continuare – Legea nr.140-XV), a extins acţiunea alin.1 al art.9 din Legea nr.909-XII şi asupra persoanelor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare (art.22, anterior art.21).

_____________________

¹⁰ M.O., 2004, nr.88-90, art.457

În executarea legilor nr. 909-XII şi nr.140-XV, Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.1306, prin care a exclus subpunctul 24) din punctul 2 al Hotărîrii nr.575, care stipula plata compensaţiei unice în salarii minime pentru categoriile respective de persoane, iar prin dispoziţiile pct.8 al art.III a completat punctul 15 al Regulamentului cu un nou alineat, doi, care face obiectul sesizării.

7. Curtea Constituţională nu poate reţine critica autorului sesizării privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor pct.8 al art.III din Hotărîrea nr.1306 pentru următoarele considerente.

Guvernul a adoptat prevederile contestate în exercitarea atribuţiei sale de executare a legilor, în speţă a Legii nr.909-XII, realizînd reglementarea normativă a relaţiilor sociale respective.

Dreptul la plata compensaţiei unice, inclusiv mărimea acesteia, nu face parte din drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului garantate de Constituţie şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Persoanele care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare beneficiază de compensaţia unică pentru prejudiciul cauzat sănătăţii în modul şi mărimea stabilite de alin.1 al art.9 din Legea nr.909-XII.

Legea nr.909-XII nu instituie drepturi sau libertăţi ale omului şi cetăţeanului, ci doar prevede condiţii mai bune pentru realizarea drepturilor concrete ale cetăţenilor victime ale catastrofei de la Cernobîl, ale avariilor la alte obiective atomice civile sau militare prin acordarea de înlesniri şi compensaţii.

Legea enunţată nu stipulează recalcularea compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii în funcţie de majorarea salariului mediu lunar pe republică sau în funcţie de alte circumstanţe. Or, pentru acest tip de prestaţie de asigurări sociale de stat este caracteristic faptul că se acordă persoanei o singură dată. Prin urmare, odată cu primirea compensaţiei unice, relaţia juridică între cetăţean şi stat s-a consumat.

Prevederile criticate de autor nu exclud şi nici nu limitează un drept garantat de Constituţie al persoanelor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma experienţelor nucleare, a avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare, ci au ca scop evitarea dublărilor sau interpretărilor eronate, reafirmînd principiul că nimeni nu poate cere de două ori repararea aceluiaşi prejudiciu şi principiul stingerii obligaţiei prin executarea ei.

Aşadar, prevederile pct.8 al art.III din Hotărîrea nr.1306 nu depăşesc limitele actului legislativ în executarea căruia au fost adoptate, deci, Guvernul nu a încălcat art.6 şi art.102 alin.(2) din Constituţie.

Curtea Constituţională nu poate reţine nici afirmaţia autorului privind încălcarea art.1 alin.(3), art.16 alin.(2), art.47, art.54 alin.(1) din Constituţie, art.7 şi art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului pentru următoarele considerente.

Chintesenţa principiului egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, statuat în art.16 alin.(2) din Constituţie, constă în faptul că toţi cetăţenii au aceleaşi drepturi, libertăţi fundamentale şi îndatoriri, exercitarea cărora este asigurată de către stat, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

În Hotărîrea nr.16 din 12 iunie 2007¹¹ Curtea Constituţională a relevat că „violarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci cînd se aplică un tratament diferenţiat în cazuri egale fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau cînd există o disproporţie între scopul urmărit şi mijloacele folosite”.

_____________________

¹¹ M.O.,2007, nr.86-89, art.14

Prin stipulaţiile cuprinse în pct.8 al art.III din Hotărîrea nr.1306 Guvernul nu a îngrădit dreptul persoanelor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare de a primi compensaţia unică, ci a concretizat condiţiile de plată a acesteia, conducîndu-se după principiul aplicării legii în timp.

Conform art.46 alin.(1) din Legea privind actele legislative nr.780-XV din 27 decembrie 2001¹², actul legislativ produce efecte numai în timpul în care este în vigoare şi nu poate fi retroactiv sau intraactiv.

_____________________

¹² M.O., 2002, nr.36-38, art.210

Dreptul persoanelor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma avariilor la obiectivele atomice militare sau civile (altele decît cel de la Cernobîl) de a primi compensaţia unică în conformitate cu alin.1 al art. 9 din Legea nr.909-XII a luat naştere odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.140-XV (04.06.2004), care are efecte doar pentru viitor. Legea nu se aplică faptelor săvîrşite înainte de intrarea ei în vigoare.

A accepta argumentele expuse de autorul sesizării ar însemna a încălca principiul neretroactivităţii legii, asupra căruia Curtea Constituţională s-a pronunţat şi în hotărîrile sale anterioare nr.32 din 29 octombrie 1998¹³, nr.16 din 12 iunie 2007. Curtea a statuat că efectul legii în timp este ghidat de principiul activităţii legii, potrivit căruia legea se aplică tuturor faptelor în timpul în care se află în vigoare, are eficienţa deplină din momentul intrării în vigoare şi pînă la abrogarea ei.

_____________________

¹³ M.O., 1998, nr.100-102, art.42

Pentru considerentele expuse Curtea conchide că prevederile contestate inserate în punctul 15 din Regulamentul cu privire la modul de plată a compensaţiei unice nu contravin art.1 alin.(3), art.16 alin.(2), art.47, art.54 alin.(1) din Constituţie, art.7 şi art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Pentru motivele arătate, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 lit.a) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se declară drept constituţionale prevederile punctului 8 al art.III din Hotărîrea Guvernului nr.1306 din 12 decembrie 2005 „Privind aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului”.

2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.