miercuri, 16 mai 2001
Instrucţiune din 16.05.2001 privind modul de calcul şi achitare a plăţii de reglementare de către titularii de licenţe în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii

(AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN TELECOMUNICAŢII ŞI INFORMATICĂ)

 

I N S T R U C Ţ I U N E

privind modul de calcul şi achitare a plăţii de reglementare de către

titularii de licenţe în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii

 

din  16.05.2001

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.57-58/168 din 31.05.2001

 

* * *

Abrogat: 08.06.2010

Hotărîrea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.17 din 02.06.2010

 

Notă: Vezi Legea comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15.11.2007, art.8 (în vigoare – 14.03.2008)

 

Aprobat:

Agenţia Naţională pentru Reglementare

în Telecomunicaţii şi Informatică

 

Director

_______________ S.Muzîca

nr.14 din 16 mai 2001

Coordonat:

Ministerul Finanţelor

al Republicii Moldova

 

Ministru

_______________ M.Manoli

17 mai 2001

Înregistrat:

Ministerul Justiţiei

al Republicii Moldova

 

Ministru

_______________ I.Morei

nr.207 din 21 mai 2001

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezenta instrucţiune este elaborată de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică (în continuare – Agenţie) în corespundere cu art.12 al Legii telecomunicaţiilor nr.520-XIII din 07.07.1995 (Monitor Oficial, 1995, nr.65-66 art.713, Monitorul Oficial, 2000, nr.106-108, art.944).

2. Prevederile prezentei instrucţiuni se aplică titularilor de licenţe, care activează în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii în hotarele Republicii Moldova.

3. Instrucţiunea reglementează modul de calcul şi achitare de către titularii de licenţe în telecomunicaţii şi informatică a plăţii de reglementare.

4. Plata de reglementare, conform prevederii art.28 alin.2 al Legii telecomunicaţiilor, este obligatorie pentru titularii de licenţe în telecomunicaţii şi informatică, se percepe şi se administrează de către Agenţie, cu scopul de a asigura condiţiile necesare pentru efectuarea cheltuielilor sale.

 

II. TERMENII UTILIZAŢI:

Servicii de telecomunicaţii – servicii în domeniul telecomunicaţiilor destinate utilizatorilor şi prestate contra plată.

Operator – persoană juridică care prestează servicii de telecomunicaţii şi informatică.

Obiectul impunerii – volumul global prognozat al venitului provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică de către titularii de licenţe, în conformitate cu prevederile Standardului Naţional de Contabilitate (SNC) 18.

Venit – afluxul global de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, rezultat în procesul activităţii ordinare a întreprinderii.

 

III. SUBIECŢII IMPUNERII

5. Subiecţii impunerii sunt persoane juridice, titulari de licenţe în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, care obţin venit de la prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică.

6. Subiecţii impunerii achită anual, prin plată de avans, plata de reglementare pentru anul următor pe contul Agenţiei, reieşind din venitul prognozat.

 

IV. OBIECTUL IMPUNERII

7. Obiectul impunerii este venitul global prognozat pe anul următor, provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică, determinat în conformitate cu SNC 18.

 

V. MĂRIMEA ŞI METODA DE CALCUL

A PLĂŢII DE REGLEMENTARE

8. Agenţia stabileşte mărimea plăţii de reglementare în conformitate cu prevederile art.12 al Legii Telecomunicaţiilor.

9. Decizia Agenţiei de stabilire a mărimii plăţii de reglementare pe anul următor se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova pînă la 1 noiembrie a anului curent.

10. Suma plăţii de reglementare pe care trebuie să o achite operatorul se calculează conform formulei:

 

Spr = Vp × Pr

unde:

Spr – suma calculată a plăţii de reglementare pentru anul viitor ce urmează să fie achitată de operator;

Vp – volumul prognozat al venitului provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică pentru anul următor;

Pr – mărimea plăţii de reglementare stabilită de către agenţie pentru anul următor.

 

VI. REPREZENTAREA PLĂŢII DE REGLEMENTARE

ÎN EVIDENŢA CONTABILĂ

Operatorilor de telecomunicaţii şi informatică li se recomandă următoarea modalitate de reprezentare a plăţii de reglementare în evidenţa contabilă:

11. Plata de reglementare se include în corespundere cu p.30 al SNC 3 în “Cheltuieli Generale şi Administrative” ale întreprinderii.

12. În evidenţa contabilă a operatorului calculul plăţii de reglementare se reflectă în debitul contului 251 şi în creditul contului 536.

13. În cazul plăţii conform volumului efectiv al venitului (conform cazului prevăzut de prezenta Instrucţiune) calculul plăţii de reglementare se reflectă în debitul contului 7134 şi în creditul contului 536.

14. Achitarea plăţii de reglementare se reflectă în debitul contului 536 şi în creditul contului 242.

15. Trecerea în cursul anului a mărimii plăţii de reglementare la cheltuieli se reprezintă în debitul contului 713(4) şi în creditul contului 251. Trecerea la cheltuieli se va efectua pe parcursul anului conform sumei efective a venitului global provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică.

16. Rezultatele efective ale perioadei raportare pot duce la următoarele situaţii:

a) Venitul global efectiv din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică pentru anul raportat a fost mai mare decît cel prognozat. În acest caz, operatorul calculează suma diferenţei plăţii de reglementare şi o transferă pe contul Agenţiei pînă la 15 martie al anului următor celui de calcul. Operatorul corectează (majorează) cu suma respectivă cheltuielile perioadei precedente.

b) Venitul global efectiv din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică pentru anul raportat a fost mai mic, din motive obiective, decît cel prognozat. În acest caz, operatorul calculează datoria Agenţiei faţă de el şi corectează (micşorează) cu suma respectivă cheltuielile perioadei precedente. Agenţia verifică corectitudinea calculului şi trece suma respectivă a plăţii de reglementare în contul plăţilor pentru perioada următoare.

 

VII. TERMENELE DE PREZENTARE ŞI MODUL DE ACHITARE

A PLĂŢII DE REGLEMENTARE

17. Plata pentru reglementare pentru anul următor se achită prin plată de avans pe contul Agenţiei pînă la 15 decembrie.

18. Calculul plăţii de reglementare este prezentat Agenţiei reieşind din volumul prognozat al venitului realizat din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică.

19. Calculul plăţii de reglementare se prezintă Agenţiei de două ori pe an: către 15 decembrie se prezintă prognoza pe anul viitor şi către 15 martie sumele efective pe anul precedent. Calculul se prezintă conform tabelei din anexa prezentei instrucţiuni.

20. Sumele calculate şi neachitate ale plăţii de reglementare trec pentru perioada următoare de plată.

21. Încasarea silită a plăţilor de reglementare se efectuează de către Agenţie conform legislaţiei în vigoare.

22. Anularea datoriilor litigioase se efectuează de către Agenţie în conformitate cu legislaţia în vigoare.

23. Perceperea datoriilor se consideră imposibilă în cazurile prevăzute de Legea cu privire la faliment.

24. Operatorii, ce obţin licenţa de activitate în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii de activitate în cursul anului de exerciţiu, calculează şi achită plata de reglementare pentru anul în exerciţiu reieşind din venitul efectiv provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică. Această prevedere este valabilă pentru primul an de activitate. Pentru anii următori calculul şi achitarea plăţii de reglementare se efectuează conform punctului 10 al Instrucţiunii.

25. Plata de reglementare pentru anul 2000 se calculează conform următoarei formule:

 

Spr = Vp × r/365 × 130

unde:

Spr – suma plăţii de reglementare;

Vp – venitul global al anului 2000 provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică de către titularii de licenţe;

r – mărimea plăţii de reglementare pentru anul 2000 stabilit de Agenţie;

365 – numărul calendaristic de zile ale anului.

130 – numărul de zile de activitate a Agenţiei.

 

VIII. ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII OPERATORULUI

26. În cazul retragerii licenţei de către organul competent pentru încălcarea condiţiilor licenţei, Agenţia restituie diferenţa plăţii de reglementare cauzată de ratarea venitului prognozat.

27. Încetarea activităţii din iniţiativa operatorului, sau expirarea termenului licenţei, sau anunţarea operatorului falit nu atrage după sine compensarea sumei plăţii de reglementare.

 

IX. CONTROL ŞI RESPONSABILITĂŢI

28. Controlul achitării integrale şi la timp a plăţii de reglementare este efectuat de către Agenţie1.

_______________

1 Art.10 alin.1 (d, k) al Legii telecomunicaţiilor nr.520-XIII din 07.07.1995.

 

29. Agenţia are dreptul să aplice sancţiuni, inclusiv amenzi conform legislaţiei în vigoare şi drepturile atribuite Agenţiei, pentru neîndeplinirea obligaţiilor sale de către operatori2.

_______________

2 Art.10 alin.1 (i) al Legii telecomunicaţiilor.

 

30. Pentru încălcarea prevederilor prezentei instrucţiuni, operatorii poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare.

31. Acţiunile Agenţiei şi ale persoanelor de răspundere ale Agenţiei cu privire la aplicarea prezentei instrucţiuni pot fi contestate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

X. DISPOZIŢII FINALE

32. Instrucţiunea intră în vigoare din data publicării.

 

Anexa

 

“Forma de calcul”

 

Denumirea plătitorului __________________________________________________________________________

 

Adresa juridică şi telefonul plătitorului _____________________________________________________________

 

Perioada de prezentare a calculului _______________________________________________________________

 

IndicatoriiCalcululPrognozatDiferenţa
(efectiv-
prognozat)
Venitul provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informaticărd.1
Mărimea plăţii de reglementarerd.2
Suma plăţii de reglementarerd.3Rd.3 = rd.1 × rd.2
Soldulrd.4Rd.5 al ultimului calcul
Către plată (+), către trecere în cont (-)rd.5Rd.5 = rd.3 + rd.4
 

L.Ş.

 

______________ Numele executantului

 

______________ Semnătura

 

* Soldul rîndului 4 se îndeplineşte conform calculelor ultimei dări de seamă.

 

Exemplu de calcul:

 

Indicatorii anului 2000CalcululPrognozatDiferenţa
(efectiv-
prognozat)
Venitul provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informaticărd.12000000-500000
Mărimea plăţii de reglementarerd.20,0010,001
Suma plăţii de reglementarerd.3Rd.3 = rd.1 × rd.22000-500
Soldulrd.4Rd.5 al ultimului calcul00
Către plată (+), către trecere în cont (-)rd.5Rd.5 = rd.3 + rd.42000-500

 

 

Indicatorii anului 2001CalcululPrognozatDiferenţa
(efectiv-
prognozat)
Venitul provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informaticărd.12500000200000
Mărimea plăţii de reglementarerd.20,0010,001
Suma plăţii de reglementarerd.3Rd.3 = rd.1 × rd.22500200
Soldulrd.4Rd.5 al ultimului calcul01500
Către plată (+), către trecere în cont (-)rd.5Rd.5 = rd.3 + rd.425001700

 

 

Indicatorii anului 2002CalcululPrognozatDiferenţa
(efectiv-
prognozat)
Venitul provenit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informaticărd.120000000
Mărimea plăţii de reglementarerd.20,0010,001
Suma plăţii de reglementarerd.3Rd.3 = rd.1 × rd.220000
Soldulrd.4Rd.5 al ultimului calcul-5000
Către plată (+), către trecere în cont (-)rd.5Rd.5 = rd.3 + rd.415000
 

Întreprinderea a prognozat venit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică pentru anul 2000 în mărime de 2000000 lei. Suma plăţii de reglementare ce urmează a fi achitată se calculează reieşind din mărimea plăţii de reglementare (0,1%) şi mărimea venitului prognozat şi constituie 2000 lei. În conformitate cu art.12 (p.5) al Legii telecomunicaţiilor, întreprinderea a achitat plata de reglementare pînă la 15 decembrie 19993.

__________________

3 Exemplul este teoretic şi nu ţine cont de faptul că Agenţia a fost fondată în anul 2000.

 

Întreprinderea a prognozat venit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică pentru anul 2001 în mărime de 2500000 lei. Reieşind din mărimea plăţii de reglementare (0,1%) şi mărimea venitului prognozat, suma plăţii de reglementare constituie 2500 lei. Întreprinderea a achitat plata de reglementare pînă la 15 decembrie 2000.

În anul 2000 întreprinderea a obţinut venit efectiv în mărime de 1500000 lei. Contul 251 a înregistrat un sold debitor egal cu diferenţa dintre mărimea efectivă şi cea prognozată a venitului înmulţită cu mărimea plăţii de reglementare ((1500000 – 2000000) × 0,001 = –500).

Astfel datoria Agenţiei faţă de întreprindere este de 500 lei. Ea a fost trecută în contul următoarei plăţi de reglementare (la momentul prognozei venitului pentru anul 2002).

Întreprinderea a prognozat venit din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi informatică pentru anul 2002 în mărime de 2000000 lei. Reieşind din mărimea plăţii de reglementare (0,1%) şi mărimea venitului prognozat suma plăţii de reglementare constituie 2000 lei. Această sumă se scade cu suma trecută în cont de 500 lei. Astfel întreprinderea trebuie să achite 1500 lei.

În anul 2001 întreprinderea a obţinut venit efectiv în mărime de 2700000 lei.

Întreprinderea a calculat suma plăţii de reglementare reieşind din diferenţa dintre venitul efectiv şi cel prognozat (2700000 – 2500000 = 200000). Datoria întreprinderii faţă de Agenţie la data ultimei calculări a reprezentat 1700 lei.