H O T Ă R Î R E
privind modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la atestarea
specialiştilor participanţilor profesionişti pe piaţa valorilor mobilare
şi eliberarea certificatelor de calificare cu dreptul de a activa
pe piaţa valorilor mobiliare
nr. 26/10 din 02.06.2005
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.89-91/312 din 01.07.2005
* * *
În temeiul art.8 lit.a) şi lit.j) al Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
HOTĂRĂŞTE:
Regulamentul cu privire la atestarea specialiştilor participanţilor profesionişti pe piaţa valorilor mobiliare şi eliberarea certificatelor de calificare cu dreptul de a activa pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.10/12 din 28.09.1999, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.128-129, art.232), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. În punctul 5 prima propoziţie se completează în final cu cuvintele "stabilită în anexa la Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea bugetului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pe anul corespunzător".
2. Punctul 6:
- alineatul (1) se expune în următoarea redacţie:
"- studii superioare sau studii superioare incomplete în domeniul economic sau juridic - la decizia Comisiei de atestare".
- se completează în final cu un alineat nou cu următorul conţinut:
"- au audiat cursurile de instruire sau reciclare organizate de către Comisia Naţională".
3. Punctul 7 se completează în final cu un alineat nou cu următorul conţinut:
"- copia buletinului de identitate".
4. Punctul 27 se expune în următoarea redacţie:
"27. Certificatul de calificare a specialistului care deţine deja două certificate de calificare şi care activează pe piaţa valorilor mobiliare fără întrerupere (nu mai mult de 1 (un) an) se reînnoieşte în mod automat, cu condiţia audierii cursurilor de reciclare.
Certificatul de calificare a specialistului care deţine deja două certificate de calificare, dar are întrerupere în activitatea pe piaţa valorilor mobiliare mai mult de 1 (un) an, se reînnoieşte în baza examenului de atestare cu achitarea taxei unice".
5. După punctul 34 se completează cu un punct nou 35 cu următorul conţinut:
"35. Persoanele ce dispun de certificat de calificare cu dreptul de a activa pe piaţa valorilor mobiliare cu termen de valabilitate nelimitat, dar au întrerupere în activitatea pe piaţa valorilor mobiliare mai mult de 1 (un) an, sînt în drept să activeze în cadrul participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare după audierea cursurilor de reciclare.
Audierea cursurilor de către persoanele ce dispun de certificat de calificare cu dreptul de a activa pe piaţa valorilor mobiliare cu termen de valabilitate nelimitat se va efectua, de regulă, odată la 3 (trei) ani."
6. Anexa nr.1 punctul 8 se completează cu un alineat nou cu următorul cuprins:
"- copia buletinului de identitate".
PREŞEDINTELE COMISIEI | |
NAŢIONALE A VALORILOR MOBILIARE | Ion ROBU
|
Chişinău, 2 iunie 2005. | |
Nr.26/10. |
