miercuri, 21 mai 2014
Hotărîre nr.2547 din 21.05.2014 pentru aprobarea Regulamentului privind înregistrarea prealabilă

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Regulamentului privind înregistrarea prealabilă a

cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate

 

nr. 2547  din  21.05.2014

 

Monitorul Oficial nr.147-151/800 din 06.06.2014

 

* * *

În scopul stabilirii procedurii şi condiţiilor de înregistrare prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate şi în temeiul prevederilor art.18, 22 lit.c), 291 alin.(3) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind înregistrarea prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate, conform anexei.

2. Se abrogă hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3354 din 20 iulie 2010 cu privire la aprobarea Regulamentului privind înregistrarea prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în străinătate.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PREŞEDINTELE COMISIEI
ELECTORALE CENTRALEIurie CIOCAN

 

SecretarAndrei Volentir

 

Chişinău, 21 mai 2014.
Nr.2547.

 

Aprobat

prin Hotărîrea Comisiei

Electorale Centrale

nr.2547 din 21 mai 2014

 

REGULAMENT

privind înregistrarea prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova

cu drept de vot aflaţi în străinătate

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte procedura şi condiţiile de înregistrare prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate.

2. Înregistrarea prealabilă are drept scop stabilirea numărului estimativ al alegătorilor aflaţi peste hotare în vederea constituirii secţiilor de votare suplimentare în străinătate, întocmirea listei electorale a cetăţenilor care vor vota în raza secţiei de votare respective, precum şi stabilirea numărului estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite secţiilor de votare respective.

3. Comisia Electorală Centrală (în continuare – Comisia) poate stabili organizarea secţiilor de votare suplimentare şi în alte localităţi decît cele pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova, cu acordul autorităţilor competente ale ţărilor respective, la propunerea Guvernului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale.

4. Înregistrarea prealabilă nu este obligatorie. Cetăţenii care, din diferite motive, nu se înregistrează în prealabil, îşi pot exercita dreptul de vot, prezentîndu-se în ziua alegerilor la orice secţie de votare constituită în afara ţării, în condiţiile stabilite în Regulamentul cu privire la votarea cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi peste hotarele ţării, aprobat prin Hotărîrea CEC nr.3375 din 27 iulie 2010. Aceştia vor fi înscrişi în listele electorale suplimentare.

5. Înregistrarea prealabilă se efectuează doar în cazul desfăşurării alegerilor parlamentare şi/sau referendumurilor republicane.

6. Alegătorii se pot înregistra în prealabil doar pentru un singur scrutin sau, după caz, două, dacă acestea vor avea loc în aceeaşi zi.

7. Cetăţenii cu drept de vot care s-au înregistrat în prealabil vor fi radiaţi temporar din listele electorale de bază de la locul de domiciliu ori reşedinţă în Republica Moldova.

 

II. PROCEDURA PRIVIND ÎNREGISTRAREA PREALABILĂ

8. Cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate se pot înregistra în prealabil, accesînd pagina web www.alegator.md, selectînd rubrica “Înregistrarea prealabilă”. Formularul se completează individual fiind interzisă înregistrarea în locul altei persoane.

9. Procedura de înregistrare prealabilă constă din două etape:

I. Completarea formularului de înregistrare on-line (anexa nr.1 la prezentul Regulament).

Formularul conţine următoarele rubrici:

a) locul aflării peste hotare. Alegătorul va indica denumirea ţării, regiunii şi localităţii unde se va afla în ziua scrutinului;

b) identitate. Se va indica numele de familie, prenumele, anul naşterii, şi IDNP-ul alegătorului;

c) domiciliul în Republica Moldova – date privind raionul/municipiul, localitatea (oraşul/satul/comuna), denumirea şi nr. străzii/blocului/ apartamentului. Alegătorul va indica adresa de la domiciliu ori reşedinţă, pe perioada valabilităţii acesteia, din Republica Moldova, conform înscrierilor din buletinul său de identitate ori fişa de însoţire a acestuia. În cazul în care alegătorul nu are domiciliu în Republica Moldova, va selecta misiunea diplomatică unde este luat la evidenţa consulară;

d) date de contact. Alegătorul va indica o adresă de e-mail la care va primi confirmarea înregistrării prealabile.

II. Depunerea declaraţiei (anexa nr.2 la prezentul Regulament), generată automat de aplicaţia web. Alegătorul va completa cu datele sale textul standard al declaraţiei, apăsînd butonul “depun declaraţia” exprimîndu-şi astfel voinţa de a participa la următoarele alegeri din Republica Moldova. Totodată, îşi asumă răspunderea că datele pe care le-a indicat sînt corecte şi veridice şi aprobă radierea temporară din listele electorale de bază de la locul său de domiciliu/reşedinţă din Republica Moldova, cu includerea în lista electorală de bază a secţiei de votare din străinătate, în cazul constituirii acesteia.

10. Alegătorul va putea fi înregistrat în prealabil doar în cazul completării formularului şi a declaraţiei cu date corecte şi veridice.

11. După depunerea declaraţiei, alegătorul va primi confirmarea privind înregistrarea sa prealabilă la adresa de e-mail indicată în formular.

La aceeaşi adresă alegătorii vor putea primi informaţii suplimentare despre faptul constituirii secţiei de votare în regiunea/localitatea declarată, nr. secţiei de votare, sediul şi datele de contact ale acesteia, includerea sa în lista electorală de bază, precum şi alte informaţii utile privind procesul de votare.

12. Perioada de înregistrare prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate va începe nu mai devreme de 6 luni înainte de expirarea mandatului Parlamentului precedent (în cazul alegerilor anticipate – 60 de zile înaintea scrutinului) şi se va încheia cu cel tîrziu 40 de zile înainte de ziua alegerilor.

13. Cetăţenii luaţi la evidenţa consulară a misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare se înscriu în listele electorale de bază ale secţiilor de votare ce se vor deschide în incinta instituţiilor respective. Datele acestor alegători vor fi comunicate Comisiei de către misiunile diplomatice, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, începînd cu 40 de zile înainte de ziua alegerilor, în termen de 3 zile.

14. În cazul înregistrării prealabile în alte localităţi decît cele unde sînt situate sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare (oraşe), transferul alegătorilor dintr-o listă în alta va avea loc numai în cazul luării deciziei de către Guvernul Republicii Moldova privind deschiderea secţiei de votare în localitatea respectivă, alegătorul fiind informat despre acest fapt prin intermediul e-mailului indicat în formularul de înregistrare.

15. În cazul în care în ţara din străinătate a fost luată decizia de deschidere doar a unei singure secţii de votare, însă solicitări de înregistrare au fost depuse şi în alte localităţi, toţi alegătorii vor fi incluşi în lista electorală de bază din unica secţie de votare din ţara respectivă.

16. Alegătorul este în drept, cu cel mult 25 de zile înainte de ziua alegerilor, să anuleze înregistrarea prealabilă efectuată anterior sau să-şi schimbe localitatea de înregistrare în ţara din străinătate, efectuînd o nouă înregistrare.

17. După finalizarea perioadei de înregistrare, informaţia privind numărul de cetăţeni înregistraţi în prealabil în străinătate se transmite de către Comisie, Guvernului Republicii Moldova pentru luarea deciziei asupra necesităţii deschiderii secţiilor de votare suplimentare în afara misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.

18. Comisia va întocmi listele electorale pentru fiecare secţie de votare în parte. După tipărire, listele, împreună cu celelalte materiale electorale, vor fi transmise birourilor electorale ale secţiilor de votare corespunzătoare. Comisia va asigura birourile electorale şi cu numărul necesar de formulare a listelor suplimentare.

19. Datele despre persoanele care s-au înregistrat prealabil vor fi transmise de către Comisie birourilor electorale respective din ţară, pentru radierea temporară a acestor alegători. Biroul electoral va înceta radierea cu 5 zile pînă la ziua alegerilor.

20. În situaţia în care, în ziua alegerilor, alegătorul înregistrat prealabil la o secţie de votare de peste hotarele ţării, intenţionează să voteze pe teritoriul Republicii Moldova, acesta va putea vota la secţia de votare de pe teritoriul Republicii Moldova de unde a fost radiat, fiind astfel inclus în lista suplimentară. Alegătorul va completa şi depune o declaraţie pe proprie răspundere privind abţinerea de la votarea multiplă, fiind informat despre răspunderea penală în caz de încălcare a acestei obligaţii.

 

III. DISPOZIŢII FINALE

21. Informaţiile referitoare la cetăţeni, colectate în urma înregistrării prealabile (numele, prenumele, IDNP, domiciliul ş.a.) reprezintă date cu caracter personal şi vor fi prelucrate doar de către persoanele autorizate din cadrul Comisiei, în strictă conformitate cu Legea nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.

22. Datele colectate în urma înregistrării prealabile, vor fi prelucrate exclusiv în scopuri electorale – pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Acestea vor fi protejate şi nu vor fi dezvăluite nici unei instituţii de stat din ţară ori de peste hotare, cu excepţia cazurilor stipulate expres de legislaţia în vigoare.

 

 

Anexa nr.1

la Regulamentul privind înregistrarea prealabilă

a cetăţenilor Republicii Moldova cu drept

de vot aflaţi în străinătate

 

 

 

Anexa nr.2

la Regulamentul privind înregistrarea prealabilă

a cetăţenilor Republicii Moldova cu drept

de vot aflaţi în străinătate

 

DECLARAŢIE

 

Prin prezenta, (Nume, Prenume) născut în anul (Anul Naşterii), IDNP (IDNP), îmi exprim voinţa de a participa la alegerile din Republica Moldova. Totodată, vă informez că mă aflu peste hotarele Republicii Moldova în (Ţara, Regiunea, Localitatea) şi în legătură cu acest fapt, rog să fiu radiat(ă) din lista electorală de bază de la domiciliul meu permanent din Republica Moldova (Raion, Localitate), doar pentru următoarele alegeri.

Declar, pe propria răspundere, că datele incluse în declaraţie sînt corecte şi veridice.

Accept termenii şi condiţiile stipulaţi în prezentul Regulament.

Depun declaraţie