H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Regulilor de eliberare a certificatelor şi licenţelor
persoanelor juridice şi fizice, care acţionează în calitate de intermediar
la organizarea angajării provizorii a cetăţenilor Republicii
Moldova peste hotare
nr. 451 din 29.06.92
Monitor nr.6/144 din 30.06.1992
* * *
Abrogat: 18.12.1997
Hotărîrea Guvernului nr.1077 din 20.11.1997
Notă: cuvintele "permis de reşedinţă" se substituie prin cuvintele "autorizaţie de domiciliere" la cazul şi numărul respectiv; cuvintele "Ministerul Muncii şi al Protecţiei Sociale al R.S.S. Moldova" se substituie prin cuvintele "Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova" prin Hot. Guv. nr.157 din 06.03.95
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulile de eliberare a certificatelor şi licenţelor persoanelor juridice şi fizice, care acţionează în calitate de intermediar la organizarea angajării provizorii a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare (se anexează).
2. Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Interne să deschidă vize de ieşire cetăţenilor Republicii Moldova,care doresc să se angajeze provizoriu peste hotare numai la prezentarea de către aceştia a contractului privind executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor peste hotare vizat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova.
3. Persoanele juridice şi fizice, care acţionează în calitate de intermediar la organizarea angajării provizorii a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare să-şi întrerupă activitatea pînă nu vor căpăta certificatul şi licenţa corespunzătoare.
4. Mijloacele de informare în masă să publice şi să transmită pe calea radioului şi televiziunii avize privind angajarea provizorie a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare la comanda persoanelor juridice şi fizice, numai la prezentarea de către aceştia a certificatelor şi licenţelor respective.
5. Prezentele Reguli intră în vigoare din ziua aprobării.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Valeriu MURAVSCHI |
Chişinău, 29 iunie 1992 | |
Nr.451 |
Aprobate
prin hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.451 din 29 iunie 1992
REGULILE
de eliberare a certificatelor şi licenţelor persoanelor juridice şi fizice,
care acţionează în calitate de intermediar la organizarea angajării
provizorii a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare
1. Prezentele Reguli stabilesc modul şi condiţiile de eliberare a certificatului şi licenţei persoanelor juridice şi fizice (întreprinderilor, asociaţiilor, instituţiilor, organizaţiilor, inclusiv cooperatiste, de arendă, pe acţiuni, obşteşti etc.), care acţionează în calitate de intermediar la organizarea angajării provizorii a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare (în continuare cetăţenii Republicii Moldova sînt numiţi specialişti).
2. Persoanele juridice şi fizice din ţările străine, care doresc să acţioneze în calitate de intermediar pe teritoriul Republicii Moldova la organizarea angajării provizorii a specialiştilor primesc certificat şi licenţă în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi în modul stabilit de prezentele Reguli.
3. Persoanele juridice şi fizice, care acţionează în calitate de intermediar la organizarea angajării provizorii a specialiştilor peste hotare:
1) efectuează audienţa specialiştilor, înregistrarea şi evidenţa lor;
2) acordă specialiştilor informaţii complete şi sigure referitor la posibilităţile de angajare peste hotare, despre legile, regulile privind migraţiunea de muncă şi angajare, despre acordurile încheiate cu alte ţări, condiţiile de muncă şi de trai în ţara care angajează la lucru, despre legile şi regulile vamale, valutare, impozitare etc. (serviciile prevăzute în acest alineat se acordă gratuit);
3) acordă ajutorul corespunzător specialiştilor la soluţionarea întrebărilor legate de formalităţile şi procedurile de plecare;
4) organizează şi efectuează pregătirea specialiştilor pentru plecare inclusiv studierea limbii străine, perfecţionarea profesională, examinarea cunoştinţelor şi deprinderilor de muncă profesionale, eliberarea certificatelor ce confirmă nivelul de calificare, (certificatul şi licenţa cu privire la problemele abordate în subpunctul dat se eliberează de către Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului);
5) organizează examenul medical al specialiştilor care pleacă în conformitate cu cerinţele, înaintate de ţara de intrare;
6) acordă ajutor juridic specialiştilor în cazul cînd se ivesc litigii discutabile sau alte probleme;
7) întocmesc următoarele documente (viza de ieşire, certificatul vamal, autorizaţia de domiciliere şi autorizaţia de încadrare în muncă etc.) în conformitate cu legislaţia ţării de intrare;
8) garantează angajarea provizorie, contribuie la întocmirea contractului individual, asigură controlul asupra îndeplinirii lui, acordă ajutor specialiştilor la expirarea termenului de contract la organizarea întoarcerii lor la locul permanent de trai.
4. Persoanele juridice şi fizice care acţionează în calitate de intermediar la organizarea angajării provizorii a specialiştilor peste hotare, sînt obligate să posede certificat şi licenţă conform anexei 1 şi 2.
5. Certificatul confirmă drepturile persoanelor juridice şi fizice de a acţiona în calitate de intermediar la organizarea angajării provizorii a specialiştilor şi constituie temeiul eliberării licenţei.
6. Certificatul se eliberează cu acea condiţie, dacă persoana juridică sau fizică:
1) a prevăzut în statutul său acest gen de activitate;
2) este înregistrată de către Camera de Stat de Înregistrare de pe lîngă Ministerul Justiţiei;
3) este Înregistrată ca membru al relaţiilor externe la Ministerul Relaţiilor Economice Externe;
4) este asigurată cu cadre care corespund nivelului profesional şi respectă atît legislaţia muncii în vigoare, cît şi alte documente normative ale republicii;
5) nu va trimite la lucru specialişti de înaltă calificare din categoria celor cu profesiuni şi specialităţi deficitare în detrimentul economiei Republicii Moldova.
7. Licenţa se eliberează în baza certificatului şi serveşte drept autorizaţie pentru executarea genului stabilit de activitate conform contractului încheiat.
8. Pentru primirea certificatului şi licenţei privind executarea funcţiei de intermediar la organizarea angajării provizorii a specialiştilor, persoana juridică sau fizică se adresează Departamentului pentru migraţiune şi studiere a nivelului de trai al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova cu o cerere şi prezintă documentele de constituire legalizate:
1) Pentru primirea certificatului:
copia Statutului înregistrată de către Camera de Stat de Înregistrare de pe lîngă Ministerul Justiţiei;
copia adeverinţei despre înregistrare ca membru al relaţiilor economice externe;
documentul, care confirmă achitarea plăţii pentru lucrul efectuat la eliberarea certificatului în mărime de 25 salarii minimale lunare, stabilite în Republica Moldova - pentru persoanele juridice, şi în mărime de 5 salarii minimale lunare pentru persoanele fizice;
[în redacţia Hot. Guv. nr.641 din 25.11.96]
fişele personale de evidenţă a cadrelor ale colaboratorilor responsabili de genul de activitate indicat.
2) Pentru primirea licenţei:
copia certificatului;
proiectul contractului referitor la înţelegerea preliminară cu patronii străini despre angajarea provizorie cu indicarea efectivului de specialişti detaşaţi;
documentul despre achitarea plăţii pentru serviciile acordate la eliberarea licenţei în mărime de 50 procente din salariul minimal lunar, stabilit în Republica Moldova pentru fiecare specialist detaşat.
[în redacţia Hot. Guv. nr.641 din 25.11.96]
9. Pentru pregătirea materialelor cu privire la eliberarea certificatului şi licenţei Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova formează o comisie de experţi şi determină regulamentul ei de lucru.
Comisia de experţi, pentru aprecierea potenţialului persoanelor juridice şi fizice, este în drept să interpeleze la declarant cu scopul de a căpăta informaţie suplimentară în vederea adoptării hotărîrii cu privire la eliberarea certificatului şi licenţei.
10. Hotărîrea cu privire la eliberarea sau refuzul de a elibera certificatul este adoptată de comisia de experţi în termeni de 15 zile după prezentarea documentelor, indicate în subpunctul 1, punctul 8 al prezentelor Reguli.
În caz dacă este necesar ajutorul persoanelor competente sau efectuarea expertizei, hotărîrea corespunzătoare trebuie să fie adoptată în termen de 10 zile după primirea deciziei în scris a persoanelor competente sau a actului de expertiză, dar în decurs de 30 zile de la prezentarea documentelor sus-menţionate.
11. Certificatul şi licenţa se semnează de către preşedintele comisiei şi se confirmă cu ştampilă, după ce li se conferă numărul de înregistrare.
12. Certificatul se eliberează pe termen de un an.
13. Licenţa se eliberează pentru fiecare contract aparte.
14. Hotărîrea cu privire la eliberarea sau refuzul de eliberare a licenţei se înmînează persoanelor juridice sau fizice, care au făcut demersul în decurs de 15 zile de la prezentarea documentelor indicate în subpunctul 2, punctul 8 al prezentelor Reguli.
15. În caz dacă hotărîrea despre eliberarea licenţei a fost adoptată copia acesteia este îndreptată de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova organului de autoadministrare pe teritoriul căruia îşi are sediul persoana juridică sau fizică.
16. În hotărîrea despre refuzul de eliberare a licenţei trebuie să fie indicate cauza refuzului şi normele de drept, ce servesc drept bază pentru aceasta.
17. Certificatul şi licenţa nu sînt pasibile transmiterii altor persoane juridice sau fizice. La lichidarea sau refuzul persoanelor juridice sau fizice de la genul de activitate indicat, certificatul şi licenţa eliberate îşi pierd valoarea şi sînt restituite Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova.
18. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova efectuează periodic controlul asupra activităţii persoanelor juridice şi fizice în vederea aprecierii nivelului profesional şi calităţii lucrului efectuat de ei.
19. Dacă persoanele juridice sau fizice furnizează intenţionat dezinformări în problemele migraţiunii de muncă internaţionale, cu scopul de a primi certificat şi licenţă acordă sprijin în organizarea şi realizarea trecerilor ilegale (clandestine), atunci aceste acţiuni duc la retragerea licenţei şi certificatului, iar persoanele juridice sau fizice sînt trase la răspundere administrativă. În aceste cazuri persoanele juridice sau fizice compensează cheltuielile, suportate de către specialişti în legătură cu angajarea lor.
20. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova în termen de 3 zile îndreaptă hotărîrea despre anularea certificatului şi licenţei organului de autoadministrare la locul de aflare a persoanei juridice şi fizice.
21. Faţă de persoanele juridice şi fizice, care-şi efectuează activitatea fără certificat şi licenţă sînt întreprinse măsuri, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.
22. Persoana juridică sau fizică are dreptul, în termen de 30 de zile după primirea copiei hotărîrii despre anularea certificatului şi licenţei, să apeleze la judecată la arbitraj pentru anularea hotărîrii.
Anexa nr.1
STEMA DE STAT A REPUBLICII MOLDOVA
MINISTERUL MUNCII, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI FAMILIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
CERTIFICAT nr. ___________ Eliberat __________________________________________________________________________________ (denumirea persoanei juridice sau fizice) _________________________________________________________________________________________ pentru confirmarea dreptului de a acţiona în calitate de intermediar în organizarea angajării provizorii a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare.
Valabil pînă la "____' _________________199 ____
L.Ş.
Preşedintele comisiei ____________________ __________________________________ ________________________semnătura _________ prenumele, patronimicul, numele de familie
"____"_________________199____ |
Anexa nr.2
STEMA DE STAT A REPUBLICII MOLDOVA
MINISTERUL MUNCII, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI FAMILIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
LICENŢA nr. _________
Este eliberată ___________________________________________________________________________ denumirea, persoanei juridice sau fizice _________________________________________________________________ în baza certificatului nr. _____de la "____"___________199__________ cu dreptul de a organiza angajarea ________________________________________________________________________________________ (efectivul specialiştilor) în ______________________________________________________________________________________ (denumirea statului) denumirea agentului economic (patronului) pentru executarea _____________________________________ genul lucrărilor Condiţiile speciale: ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________________
Valabilă pînă la "____" ________________199____
L.Ş.
Preşedintele comisiei _____________________________________________________________ ___________________________semnătura ______________prenumele, patronimicul, numele de familie
"____" ____________________199 ______ |
