vineri, 18 februarie 2005
749/29.11.93 Hotărîre cu privire la Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova

Notă: Se repun în vigoare prevederile Hotărîrii conform Hot. Guv. nr.1494 din 28.12.2001

Notă: Se suspendă prevederile Hotărîrii cu modificările ulterioare, ce ţin de reglementarea procedurii de adopţie a copiilor, cetăţeni ai Republicii Moldova, de către cetăţeni străini conform Hot. Guv. nr.1115 din 18.10.2001

H O T Ă R Î R E

cu privire la Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova

 

nr. 749  din  29.11.93

 

Monitor nr.11/374, 1993

 

* * *

Abrogat: 18.02.2005

Hotărîrea Guvernului nr.162 din 10.02.2005

 

Întru executarea Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova din 10 iunie 1993 nr.1483-XII “Privind punerea în aplicare a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative în vederea înfierii copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească”, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

 

1. Se instituie Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova şi se aprobă Regulamentul acestuia conform anexei.

 

[Pct.2 abrogat prin Hot. Guv. nr.228 din 27.02.98]

[Pct.2 în redacţia Hot. Guv. nr.480 din 11.07.94]

 

3. Ministerul Finanţelor să aloce mijloacele financiare necesare pentru asigurarea activităţii normale a comitetului nominalizat.

4. Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova în colaborare cu Departamentul de Stat pentru Statistică să elaboreze formele de evidenţă statistică în domeniul înfierii.

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAAndrei SANGHELI

 

or.Chişinău, 29 noiembrie 1993.
Nr.749.

 

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.749 din 29 noiembrie 1993

 

REGULAMENTUL

Comitetului pentru Înfiere al Republicii Moldova

[Regulamentul în redacţia Hot. Guv. nr.228 din 27.02.98]

 

I. PRINCIPII GENERALE

1. Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova (în continuare – Comitetul) este organ guvernamental abilitat să contribuie la ocrotirea copiilor prin înfiere.

Comitetul este persoană juridică ce dispune de conturi bancare.

2. În activitatea sa Comitetul se călăuzeşte de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova referitoare la ocrotirea drepturilor copilului, Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, precum şi de prezentul Regulament.

3. Componenţa nominală a Comitetului se aprobă de Guvern la propunerea ministerelor şi departamentelor respective.

4. În componenţa Comitetului se includ reprezentanţi ai:

Cancelariei de Stat a Republicii Moldova;

Ministerului Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului;

Ministerului Sănătăţii;

Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;

Ministerului Justiţiei;

Ministerului Afacerilor Interne;

Ministerului Afacerilor Externe;

Ministerului Finanţelor.

5. Activitatea curentă a Comitetului este asigurată de un secretar executiv şi un contabil.

Funcţiile secretarului executiv şi ale contabilului se aprobă de Comitet.

 

II. FUNCŢIILE COMITETULUI

6. Comitetul are următoarele funcţii:

elaborarea propunerilor de modificări legislative în vederea perfecţionării reglementărilor legate de domeniul protecţiei copiilor orfani şi rămaşi fără tutela părinţilor;

colaborarea cu autorităţile administraţiei publice, organisme internaţionale şi organizaţii neguvernamentale din ţară şi de peste hotare în domeniul adopţiei;

efectuarea controlului asupra respectării legislaţiei în vigoare privind adopţia;

ţinerea evidenţei centralizate a copiilor orfani care pot fi ocrotiţi prin adopţie;

evidenţa cererilor familiilor sau persoanelor din străinătate, care au manifestat dorinţa să adopte copii – cetăţeni ai Republicii Moldova;

organizarea, după caz, a studierii pe teren a stării materiale şi a condiţiilor de trai ale familiilor din republică sau din străinătate care au manifestat dorinţă să adopte copii;

studierea condiţiilor de educaţie, instruire şi tratament al copiilor înfiaţi în republică sau în străinătate;

avizarea documentelor pentru înfierea copiilor – cetăţeni ai Republicii Moldova, de către cetăţenii străini pentru a fi prezentate instanţelor de judecată;

participarea, după caz, la procesele judiciare ce vizează adopţia;

organizarea, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, a evidenţei contabile a mijloacelor acumulate pe contul Comitetului;

adoptarea deciziilor privind utilizarea mijloacelor financiare acumulate pe contul Comitetului;

examinarea anuală a executării cheltuielilor şi prezentarea informaţiei respective Guvernului;

contribuirea la soluţionarea altor probleme ce ţin de domeniul adopţiei.

 

III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII COMITETULUI

7. Comitetul este condus de preşedinte, numit prin hotărîrea Guvernului. Preşedintele reprezintă Comitetul în raporturile cu organele administraţiei publice din ţară, precum şi în relaţiile internaţionale.

În lipsa preşedintelui activitatea Comitetului este condusă de vicepreşedintele Comitetului.

8. Preşedintele:

asigură îndeplinirea funcţiilor Comitetului;

convoacă şi conduce şedinţele Comitetului;

semnează invitaţiile pentru cetăţenii străini în vederea participării acestora la şedinţele Comitetului, în cadrul cărora se examinează cazuri de înfiere internaţională;

semnează avizele privind înfierea internaţională pentru prezentare instanţelor judecătoreşti.

9. Şedinţele ordinare ale Comitetului se convoacă, de regulă, o dată în lună. În caz de necesitate, şedinţele se ţin mai des.

Şedinţele Comitetului se consemnează în procese-verbale.

10. La şedinţele sale Comitetul examinează fiecare caz de înfiere a copiilor – cetăţeni ai Republicii Moldova de către cetăţenii străini; decizia vizînd adopţia se aprobă cu majoritatea simplă de voturi.

11. Munca secretarului executiv al Comitetului este remunerată la nivelul unui specialist principal al Ministerului Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului, iar a contabilului – la nivelul specialistului coordonator al aceluiaşi minister.

12. Mijloacele financiare, acumulate pe conturile Comitetului, pot fi folosite exclusiv în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de întreţinere, tratament şi alimentare a copiilor instituţionalizaţi în case de copii, şcoli-internat, case de copii de tip familial, pentru susţinerea materială a copiilor orfani care îşi fac studiile în sistemul învăţămîntului secundar profesional şi superior, studierea condiţiilor de viaţă ale copiilor înfiaţi în ţară sau peste hotare, precum şi pentru asigurarea activităţii curente a Comitetului.

Utilizarea mijloacelor financiare se va efectua în baza deciziilor Comitetului, aprobate la şedinţele acestuia.

[Regulamentul în redacţia Hot. Guv. nr.228 din 27.02.98]

[Pct.5 în redacţia Hot. Guv. nr.480 din 11.07.94]