luni, 6 aprilie 1998
374/06.04.98 Hotărîre despre aprobarea Regulamentului cu privire la gajarea (ipotecarea) terenurilor şi a obiectelor imobile aferente acestora
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
  despre aprobarea Regulamentului cu privire la gajarea (ipotecarea)
         terenurilor şi a obiectelor imobile aferente acestora

                         Nr.374  din  06.04.98

       Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56-59/388 din 25.06.1998

                                * * *
    Abrogat: 26.10.1999
    Hotărîrea Guvernului nr.982 din 26.10.1999

    În scopul perfecţionării   sistemului   existent  de   creditare   a
sectorului  agricol,  constituirii  şi consolidării pieţei  funciare  şi
imobiliare,  urgentării  realizării Legii cu privire la gajnr.  838-XIII
din   23   mai  1996,  Legii  privind  preţul  normativ  şi   modul   de
vînzare-cumpărare a pămîntului nr. 1308-XIII din 25 iulie 1997, Guvernul
Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă   Regulamentul   cu  privire  la  gajarea   (ipotecarea
terenurilor şi a obiectelor imobile aferente acestora, conform anexei.
    2. Se recomandă  Băncii Naţionale a Moldovei, băncilor comerciale şi
unităţilor  economice agricole, indiferent de forma lor de  proprietate,
şi  se obligă Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Finanţelor,
Ministerul   Agriculturii  şi  Alimentaţiei,  Agenţia  Naţională  pentru
Geodezie,  Cartografie  şi Cadastru şi organele  administraţiei  publice
locale   să   întreprindă  măsurile  de  rigoare  pentru   implementarea
relaţiilor  financiare  de  tip nou, ce rezultă  din  posibilităţile  de
depunere  în gaj a terenurilor, inclusiv a celor cu destinaţie agricolă,
şi a obiectelor imobile aferente acestora, avînd drept scop obţinerea de
resurse   suplimentare   pentru   a  asigura  majorarea   volumului   şi
îmbunătăţirea calităţii producţiei agricole.

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                              Ion CIUBUC

    Chişinău, 6 aprilie 1998.
    Nr. 374.

                                                         Anexă
                                      la Hotărîrea Guvernului Republicii
                                      Moldova nr. 374 din 6 aprilie 1998

                          R E G U L A M E N T
            cu privire la gajarea (ipotecarea) terenurilor
               şi a obiectelor imobile aferente acestora

    1. Regulamentul  cu privire la gajarea (ipotecarea) terenurilor şi a
obiectelor imobile aferente acestora (în continuare - Regulamentul) este
elaborat  în conformitate cu Legea cu privire la gaj nr. 838-XIII din 23
mai   1996,   Legea   cu  privire  la  preţul  normativ  şi   modul   de
vînzare-cumpărare  a  pămîntului  nr.  1308-XIII din 25  iulie  1997  şi
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 622 din 4 iulie 1997 "Despre
măsurile de realizare a Legii cu privire la gaj".
    2. Regulamentul stabileşte particularităţile şi condiţiile depunerii
în  gaj  a  terenurilor, inclusiv a celor cu destinaţie agricolă,  şi  a
obiectelor  imobile  aferente  acestora, modul de stabilire  a  preţului
gajului,  cerinţele  de  bază  faţă de contractul  de  gajare,  inclusiv
drepturile  şi  obligaţiunile  părţilor implicate în relaţiile  de  gaj,
modul   de   încetare   sau   de   executare   silită   a   obligaţiunii
(obligaţiunilor) de gaj.
                 Capitolul I. Esenţa relaţiilor de gaj
                              în formă de ipotecă
    3. Relaţiile  de gaj se constituie, de regulă, între persoana fizică
ori  juridică, care are nevoie de un credit (împrumut) bănesc şi, pentru
a-l  obţine, se obligă să depună în gaj bunuri materiale (sau drepturile
patrimoniale   asupra  acestor  bunuri)  ce  îi  aparţin  cu  drept   de
proprietate,  şi  persoana  fizică  ori juridică  care  acordă  creditul
(împrumutul)  solicitat.  Într-o atare situaţie bunurile materiale  (sau
drepturile  patrimoniale  asupra  lor) depuse în gaj  (în  continuare  -
obiecte  ale  gajului) servesc drept garanţie a  rambursării  creditului
(împrumutului) solicitat.
    4. Persoana fizică  ori  juridică care depune bunurile în  gaj  este
denumită  debitor  gajist, iar persoana fizică ori juridică care  acordă
creditul (împrumutul) solicitat în baza gajului - creditor gajist.
    5. Prezentul  Regulament se extinde numai asupra unui singur tip  de
daj,  şi anume - asupra gajului înregistrat, iar din formele acestui tip
de  gaj  -  numai asupra ipotecii. Prin ipotecă se  subînţelege  gajarea
pămîntului  împreună  cu obiectele imobile amplasate pe el,  inclusiv  a
clădirilor,  construcţiilor,  plantelor  multianuale  şi  altor  obiecte
imobile,  legate nemijlocit de pămînt, a căror permutare este imposibilă
fără a crea prejudicii considerabile destinaţiei lor.
    6. În cazul gajului   înregistrat,   obiectele  gajului   rămîn   în
posesiunea şi folosinţa debitorului gajist.
    7. În conformitate cu prezentul Regulament, drept obiecte principale
ale gajului în formă de ipotecă se consideră:
    a) sectoarele de teren cu destinaţie agricolă;
    b) loturile de pămînt de pe lîngă casă;
    c) loturile pomicole proprietate privată;
    d) terenurile aferente întreprinderilor privatizate.
    8. Nu pot constitui obiecte ale gajului în formă de ipotecă:
    a) terenurile  destinate ocrotirii mediului şi ocrotirii  sănătăţii,
terenurile  cu valoare istorico-culturală, terenurile zonelor  suburbane
şi ale zonelor verzi;
    b) terenurile cu destinaţie specială;
    c) terenurile   proprietate  publică,  care  se  află  în  folosinţa
membrilor întovărăşirilor pomicole;
    d) terenurile fondului de rezervă din localităţile rurale;
    e) terenurile   din   intravilan,   pe   care,   conform   regulilor
urbanistice, este interzisă construcţia clădirilor;
    f) o parte a  sectorului  de  teren,  ce nu  poate  fi  folosită  în
calitate   de   sector  de  sine  stătător,  respectîndu-se   destinaţia
sectorului de teren de categoria respectivă;
    g) terenurile aferente întreprinderilor pasibile privatizării.
             Capitolul II. Condiţiile de gajare (ipotecare
                           a sectoarelor de teren şi a 
                           obiectelor imobile aferente acestora
    9. Condiţiile  depunerii în gaj a sectorului (sectoarelor) de teren,
indiferent  de  destinaţia acestora, precum şi, după caz,  a  obiectului
(obiectelor)  imobile  amplasate pe el (ele) se negociază cu  creditorul
gajist  concomitent  cu negocierea condiţiilor de obţinere a  creditului
(împrumutului) bănesc de către debitorul gajist.
    10. La etapa   negocierii  mărimii  şi  condiţiilor  de  acordare  a
mijloacelor  băneşti,  creditorul gajist trebuie să se  încredinţeze  că
debitorul  gajist  dispune,  pe baze legale, de dreptul de  a  înstrăina
sectorul (sectoarele) de teren, precum şi obiectele imobile amplasate pe
el (ele), care se presupun a fi depuse în gaj (ipotecate).
    În legătură cu  faptul  că  dreptul în  cauză  privind  înstrăinarea
rezultă  direct  din unele particularităţi ale formelor  de  proprietate
asupra   obiectelor  gajului,  debitorul  gajist  trebuie  să   prezinte
creditorului gajist dovezile respective, sub forma unui set de documente
oficiale,   lista   cărora  este  specificată  în  punctele  11-13   ale
prezentului Regulament.
    11. În cazul  în  care debitorul gajist este o familie aparte sau  o
gospodărie ţărănească care dispun preferenţial de dreptul de proprietate
privată  asupra  obiectelor gajului (în mărime de peste 50 la  sută  din
valoarea acestora), se prezintă următoarele documente:
    a) de către familie  -  copia  înscrierilor din  paşaport  (sau  din
buletinul  de  identitate), care confirmă numele de familie,  prenumele,
patronimicul  şi  domiciliul capului familiei, precum şi copia  deciziei
membrilor   acesteia  care  au  atins  vîrsta  de15  ani,  autentificată
notarial,  prin care se confirmă acordul acestor membri ai familiei de a
transmite  în gaj sectorul (sectoarele) de teren şi obiectul (obiectele)
imobile ce le aparţin cu drept de proprietate privată;
    de către gospodăria  ţărănească - copia certificatului înregistrării
de  stat al acesteia, eliberat de Camera Înregistrării de Stat pe  lîngă
Ministerul Justiţiei, precum şi copia deciziei comune a membrilor adulţi
ai gospodăriei ţărăneşti, care se întocmeşte în modul expus în alineatul
precedent din prezentul punct.
    Suplimentar,  ambele  persoane,  în funcţie  de  obiectele  gajului,
prezintă:
    b) adeverinţa  şi extrasul din planul cadastral (în formă de  schiţă
grafică),  eliberate de către oficiul teritorial al Serviciului de  stat
pentru   reglementarea  regimului  proprietăţii  funciare  şi  cadastrul
funciar general, acte care să confirme:
    forma de proprietate  asupra sectorului (sectoarelor) de teren ce se
depun în gaj, hotarele şi suprafeţele lor, preţul normativ al pămîntului
de pe aceste sectoare;
    faptul că terenurile   în   cauză  sînt  scoase  de   sub   gajurile
precedente,  precum şi scutite de alte obligaţiuni (nu sînt sechestrate,
transmise  în  arendă, alienate altor persoane etc.). Dacă o  parte  din
sectorul  (sectoarele)  de teren, ce se depun în gaj, au  fost  preluate
anterior  în  arendă, debitorul gajist va prezenta acordul în  scris  al
proprietarilor de a transmite în gaj aceste părţi de sectoare.
    12. Întreprinderea  agricolă  care  activează în  baza  proprietăţii
comune în diviziune asupra pămîntului şi obiectelor imobile amplasate pe
el va prezenta următoarele documente:
    a) copia certificatului  înregistrării  de  stat  a  întreprinderii,
eliberat de Camera Înregistrării de Stat pe lîngă Ministerul Justiţiei;
    b) copiile documentelor    de    constituire    a    întreprinderii,
înregistrate  de  Camera  Înregistrării  de  Stat  pe  lîngă  Ministerul
Justiţiei;
    c) copia deciziei   adunării   generale  a  membrilor  asociaţi   ai
întreprinderii  despre depunerea în gaj a unui (sau cîtorva) sectoare de
teren  şi a obiectelor imobile amplasate pe ele. La decizia în cauză  se
anexează lista cu semnăturile deţinătorilor cotelor de teren echivalent,
care  au  acceptat în mod benevol decizia de a depune în gaj  cotele  de
teren ce le aparţin cu drept de proprietate, iar după caz - şi obiectele
imobile  amplasate  pe  ele. În numărul total al acestora se  includ  şi
deţinătorii   care   au   transmis  cotele  lor  de  teren   în   arendă
întreprinderii  -  debitor  gajist.  Lista în cauză  se  autentifică  de
conducerea primăriei, pe teritoriul căreia este amplasată întreprinderea;
    d) adeverinţa  şi extrasul din planul cadastral, eliberate de  către
oficiul teritorial al Serviciului de stat pentru reglementarea regimului
proprietăţii  funciare  şi cadastrul funciar general, care vor  confirma
faptele  expuse  în  punctul 11 litera b) din prezentul  Regulament.  În
acest  caz  nu  se prezintă acordul în scris al proprietarilor  care  au
transmis  în arendă cotele lor de teren, din motivul expus la litera  c)
din prezentul punct;
    e) adeverinţa  eliberată de către întreprinderea agricolă -  debitor
gajist  sau  succesorul acesteia, care să confirme valoarea de  inventar
reziduală  a obiectelor imobiliare amplasate pe aceste terenuri,  precum
şi  faptul  că  această valoare nu constituie un  obiect  al  litigiului
patrimonial.
    13. Întreprinderea agricolă de stat ori municipală care activează în
baza  dreptului de gestiune economică a pămîntului proprietate  publică,
inclusiv  de  stat  ori a unităţii  administrativ-teritoriale,  prezintă
documentele  specificate  la  punctul 12 din  prezentul  Regulament,  cu
excepţia  că,  în  loc de copia deciziei adunării generale  a  membrilor
întreprinderii   agricole,  se  prezintă  copia  deciziei   fondatorului
întreprinderii de stat ori municipale despre acceptarea depunerii în gaj
a  sectorului  (sectoarelor)  de teren, iar după caz - şi  a  obiectelor
imobile amplasate pe ele.
        Capitolul III. Stabilirea preţului de gaj şi corelarea
                       lui cu valoarea creditului 
                       (împrumutului) bănesc
    14. Preţul de gaj al sectorului (sectoarelor) de teren se constituie
din  preţul pămîntului, la care se adaugă, în caz de depunere în gaj, şi
preţul obiectelor imobile amplasate pe acest sector (sectoare).
    15. La etapa  iniţială a negocierelor, preţul de gaj al terenului se
stabileşte  în  mărime egală cu preţul normativ al pămîntului,  reieşind
din    cerinţele   Legii   privind   preţul   normativ   şi   modul   de
vînzare-cumpărare  a pămîntului. Ulterior acest preţ se corectează, prin
negociere  între  debitorul  gajist şi creditorul gajist,  luîndu-se  în
considerare  conjunctura pieţei funciare. La corectarea preţului de  gaj
al  pămîntului,  se va ţine cont de următorii factori: locul  amplasării
sectorului (sectoarelor), suprafaţa şi configuraţia acestora, componenţa
mecanică   şi  gradul  de  poluare  a  solului,  accesul  la  căile   de
comunicaţie, amenajarea inginerească, stabilitatea în cazul alunecărilor
de teren, precum şi alţi factori, conform înţelegerii între părţi.
    16. În cazul  gajării concomitente a obiectelor imobile amplasate pe
sectorul  (sectoarele)  de teren ce se depun în gaj, preţul  iniţial  al
obiectelor  în cauză se stabileşte, reieşind din valoarea lor rezidială,
consemnată  în ultimul bilanţ contabil înainte de a începe  negocierile.
Mai  apoi  acest preţ se corectează în baza negocierilor,  luîndu-se  în
calcul  preţul de piaţă al acestor obiecte, precum şi factorii  decisivi
care influenţează direct asupra eficienţei folosirii terenurilor pe care
sînt amplasate obiectele în cauză.
    În cazul depunerii  în  gaj  a  plantaţiilor  multianuale,  asemenea
factori  pot fi specia, soiul şi densitatea plantelor,  productivitatea,
calitatea  şi preţul de vînzare a recoltei şi alţi factori. Iar dacă  în
gaj  vor  fi depuse clădiri ori construcţii inginereşti, se vor  lua  în
considerare,  de  rînd  cu  starea lor tehnică, şi  alţi  factori,  care
influenţează  asupra volumului şi calităţii producţiei agricole ce poate
fi obţinută folosind aceste clădiri şi construcţii.
    17. Preţul de gaj al sectorului (sectoarelor) de teren, iar după caz
-  şi al obiectelor imobile amplasate pe el (ele), stabilit şi  corectat
în  modul expus în punctele 14-16 ale prezentului Regulament, trebuie să
fie  egal cu valoarea integrală a creditului (împrumutului) bănesc, care
este  solicitat  de  către debitorul gajist şi pe care  este  gata  să-l
acorde creditorul gajist.
    După mărime,   creditul  (împrumutul)  bănesc  va  include   mărimea
iniţială  a creditului (împrumutului) plus rata dobînzii, iar în caz  de
înţelegere între părţi - şi mărimea penalităţilor, precum şi compensarea
cheltuielilor  creditorului gajist, în cazul în care debitorul gajist va
încălca obligaţiunile sale privind rambursarea creditului (împrumutului)
în   termenele  stabilite  prin  contractul  de  acordare  a  creditului
(împrumutului).
    Estimările şi  corectările  respective  pot fi  efectuate  de  către
părţile  contractante,  precum şi, prin înţelegerea între ele, de  către
experţi independenţi în evaluări.
    Estimările în cauză sînt folosite ulterior la întocmirea acrodurilor
de  creditare  (împrumut) şi contractelor de gajare a terenurilor  şi  a
obiectelor imobile aferente acestora.
          Capitolul IV. Contractul de gajare a terenurilor şi
                        a obiectelor imobile aferente acestora
    18. Contractul de gajare a terenului, precum şi a obiectelor imobile
amplasate  pe el, se întocmeşte după îndeplinirea lucrărilor  menţionate
în capitolele II şi III ale prezentului Regulament.
    19. Cerinţele principale faţă de contractul de gajare a terenului şi
a   obiectelor  imobile  amplasate  pe  el  sînt  expuse  în  articolele
respective  ale Legii cu privire la gaj, precum şi în anexa la prezentul
Regulament, care poartă caracter de recomandaţie.
    20. Contractul de gajare se autentifică notarial şi se înregistrează
în  Registul unic (republican) al gajului de către birourile  notariale,
în a căror rază teritorială se află obiectele imobile ce se depun în gaj.
    Înregistrarea,  operarea  modificărilor şi completărilor, precum  şi
reînregistrarea  contractelor  de  gajare  se  fac  în  conformitate  cu
cerinţele,  stabilite  prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova  nr.
622 din 4 iulie 1997 "Despre măsurile de realizare a Legii cu privire la
gaj".
    21. Drepturile   ce  decurg  din  relaţiile  de  gaj  se  sting   în
conformitate  cu prevederile legislaţiei în vigoare sau ale contractului
de gaj.
    Litigiile apărute  drept  urmare  a  neonorării  de  către  părţi  a
obligaţiunilor  asumate  prin  contractul de gaj  se  soluţionează  prin
înţelegere comună a părţilor sau pe cale judiciară.


                                                                Proiect

                                              Anexă
                               la Regulamentul cu privire la gajarea
                               (ipotecarea) terenurilor şi a obiectelor
                               imobile aferente acestora

                 CONTRACT-MODEL DE GAJARE (IPOTECARE)
        a terenurilor şi a obiectelor imobile aferente acestora

________________________________________________________________________
    (Denumirea instituţiei financiare sau a altei persoane juridice
_______________________________________________________________________,
    ori fizice care acordă credit (împrumut)
    denumită în continuare  Creditor  gajist,  în persoana  dlui  (dnei)
_______________________________________________________________________,
    se indică funcţia semnatarului contractului
    care acţionează în temeiul_________________________________________
                                se indică documentul respectiv:
________________________________________________________________________
    pentru persoanele juridice - statutul, iar pentru persoanele
_______________________________________________________________________,
    fizice - datele din paşaport
    pe de o parte,
    şi ________________________________________________________________
             se indică denumirea de firmă a persoanei juridice sau
_______________________________________________________________________,
   prenumele, numele şi patronimicul persoanei fizice - depunător de gaj
    conform ___________________________________________________________,
               persoana juridică înscrie "Certificatul cu pivire la

________________________________________________________________________
    înregistrarea de stat nr._____ din_____ ___________199___", iar

________________________________________________________________________
    persoana fizică - datele din paşaport (seria, numărul, data, anul

_______________________________________________________________________,
              şi organul care l-a eliberat, domiciliul)
denumită în continuare Debitor gajist, care activează în temeiul________

________________________________________________________________________
    persoana juridică înscrie "Statutului întreprinderii", iar

_______________________________________________________________________,

    persoana fizică - "Deciziei comune a membrilor familiei"
    pe de altă parte,
    au încheiat astăzi  ____  _____________199___ prezentul Contract  de
gaj, înregistrat în formă de ipotecă, care prevede următoarele:

                   Capitolul I. Dispoziţii generale
    1. Conform _________________________________________________________
        se înscrie "Acordului de credit" sau "Contractului de împrumut"
    nr. _____ din ___ ______________199___,
    Creditorul gajist  oferă Debitorului gajist un credit (împrumut)  în
    sumă de __________lei (________________________)
                           se indică suma cu litere
    pe un termen de_________________________cu rata anuală a dobînzii de
    _____________________________la sută.
         ani ori luni
    În total suma  creditului  (împrumutului), în ansamblu cu  dobînzile
    anuale, constituie _____lei (_______________________________).
                                 se indică suma toală cu litere
    Termenul-limită  de  rambursare a creditului (împrumutului) -  _____
     _______________199___.

         Capitolul II. Confirmarea dreptului de proprietate şi
                      stabilirea preţului de gaj
    2. Întru asigurarea    rambursării   sumei   totale   a   creditului
   (împrumutului), Debitorul gajist depune în gaj (ipotechează):
    a) _____________sector  (sectoare)  cu suprafaţa totală de _____  ha
    (________________________________), situate pe teritoriul
      numărul (se indică cu litere)
    primăriei satului   (comunei)  ______________,   r-nul_____________,
    categoria   şi       destinaţia       terenului       (terenurilor)
    ____________________________________________________________________

    inclusiv teren         arabil__________________________ha         cu
    bonitatea___________________________ grad-hectar;
    b) următoarele obiecte imobile, inclusiv:
    viţă de vie ___________ ha cu bonitatea ____________ grad-hectar,
    livadă __________ ha cu bonitatea ____________ grad-hectar,
    alte terenuri _________ ha cu bonitatea ____________ grad-hectar.

    Notă. Obiectele descrise mai sus se aduc drept exemplu. În locul lor
pot  fi  înscrise  orice  alte  obiecte  imobile  amplasate  pe  terenul
(terenurile) ce se depun în gaj.
    3. Dreptul _________________________________________________________
                    se indică "de proprietate privată" sau "de

___________________________________________ al Debitorului gajist asupra
    proprietate comună în diviziune"
terenului  (terenurilor) şi obiectelor imobile depuse în gaj (ipotecate)
se  confirmă  prin  adeverinţa nr. __________din  ____  __________199__,
eliberată  de către oficiul teritorial _________________________________
                                             denumirea raionului
al  Serviciului  de  stat pentru  reglementarea  regimului  proprietăţii
funciare şi cadastrul funciar general.
    4. Părţile contractante  au convenit că preţul de gaj al  sectorului
(sectoarelor)  de  teren  şi  al obiectelor imobiliare de  pe  el  (ele)
constituie:
    a) costul terenului (terenurilor) -
    conform înţelegerii  între  părţi  în baza  prezentului  Contract  -
______ lei (___________________________________) lei.
                   se indică cu litere
    b) costul obiectelor   imobile  amplasate  pe  terenul  (terenurile)
ipotecate -
    conform înţelegerii  între  părţi  în baza  prezentului  Contract  -
________ lei (____________________) lei.
              se indică cu litere
    În urma înţelegerii între părţi, preţul total de gajare a sectorului
(sectoarelor)  de teren şi a obiectelor imobile depuse în gaj constituie
______lei (______________________________) lei.
               se indică cu litere

    5. Descrierea  sectorului  (sectoarelor)  de teren şi  a  obiectelor
imobile amplasate pe el (ele) şi estimările respective privind preţul de
gaj al acestora se anexează.
    6. Sectorul (sectoarele) de teren şi obiectele imobile, transmise în
gaj,  precum  şi  recolta de pe aceste terenuri rămîn în  posesiunea  şi
folosinţa  Debitorului gajist, cu condiţia că ele vor fi folosite strict
în scopul rambursării la timp a creditului (împrumutului) acordat.
    7. Prezentul  gaj garantează îndeplinirea obligaţiunilor asumate  de
către  Debitorul gajist conform acordului de credit (sau contractului de
împrumut),  în mărimea lor existentă la momentul satisfacerii  acestora,
în  special garantează achitarea dobînzilor, iar după caz - şi achitarea
penalităţilor   şi   pierderilor  cauzate  de   întîrzierea   executării
obligaţiunilor sale de către Debitorul gajist faţă de Creditorul gajist.
          Capitolul III. Obligaţiunile Debitorului gajist şi
                         ale Creditorului gajist
    8. În conformitate cu prezentul Contract, Debitorul gajist se obligă:
    să ţină cartea  de  înregistrare  a  gajurilor  în  conformitate  cu
cerinţele Legii cu privire la gaj;
    să treacă în cartea de înregistrare a gajurilor, în termen de 3 zile
de la apariţia gajului, datele referitoare la tipul şi obiectul gajului,
precum şi la volumul obligaţiunilor garantate prin gaj;
    să pună la dispoziţia   oricărei   persoane  interesate  cartea   de
înregistrare a gajurilor spre a lua cunoştinţă de ea;
    să asigure întegritatea,  evidenţa contabilă şi folosirea corectă  a
bunurilor  gajate şi să întreprindă măsurile necesare pentru a nu admite
diminuarea   costului  acestor  bunuri  sub  nivelul  preţului  de  gaj,
menţionat la ultimul alineat al punctului 4 din prezentul Contract;
    în cazul devalorizării  bunurilor  gajate,  inclusiv  în  urma  unor
fenomene  naturale anormale, să predea în gaj Creditorului gajist bunuri
suplimentare  care vor completa valoarea iniţială a gajului stipulată în
prezentul  Contract. Drept temei pentru îndeplinirea acestei obligaţiuni
va  servi  procesul-verbal de expertiză a bunurilor gajate, întocmit  de
către  ambele  părţi  contractante sau, conform înţelegerii -  de  către
experţi în evaluări independenţi;
    în caz de deteriorare sau nimicire a obiectelor gajate, să informeze
imediat (în termen de o zi bancară) Creditorul gajist despre aceasta;
    să asigure, din  contul creditului bănesc acordat, obiectele imobile
şi  recolta de pe terenurile depuse în gaj contra pericolului  pierderii
sau devalorizării lor.
    9. Creditorul gajist se obligă.
    să îndeplinească   în   volum  deplin  şi  în  termenele   stabilite
obligaţiunile  sale,  stipulate în acordul de credit (sau contractul  de
împrumut),   privind   transferarea  de  mijloace  băneşti   la   contul
Debitorului gajist;
    să modifice,  de  acord  cu Debitorul gajist, rata  dobînzii  anuale
pentru  creditul  (împrumutul)  bănesc, în conformitate  cu  schimbările
nivelului  inflaţiei şi al preţului de piaţă real al bunurilor depuse în
gaj, pe parcursul realizării prezentului Contract;
    să prezinte Debitorului gajist, la solicitarea acestuia, documentele
respective   ce   confirmă   executarea   parţială   ori   integrală   a
obligaţiunilor,  stipulate  în prezentul Contract şi acordul  de  credit
(sau  contractul de împrumut), pentru a include informaţia solicitată în
cartea de înregistrare a gajurilor şi în Registrul unic al gajurilor.
              Capitolul IV. Drepturile Debitorului gajist
                            şi Creditorului gajist
    10. În contextul prezentului Contract, Debitorul gajist are dreptul:
    să folosească terenurile şi obiectele imobile depuse în gaj, conform
destinaţiei,  în scopul obţinerii unui venit necesar pentru  rambursarea
la  timp  a  creditului  (împrumutului),  obţinut  în  baza  prezentului
Contract;
    să dea în arendă,  cu consimţămîntul Creditorului gajist, terenurile
şi  obiectele imobile depuse în gaj, dacă arendarea acestora va  asigura
un grad mai înalt al eficienţei economice;
    să ceară compensarea   pagubelor   suportate,  în  cazul   în   care
Creditorul  gajist  nu-şi va respecta obligaţiunile privind  creditarea.
Drept   temei   pentru   perceperea   acestor   despăgubiri   va   servi
procesul-verbal,  întocmit  de  ambele  părţi sau de  către  experţi  în
evaluări independenţi.
    11. Creditorul gajist are dreptul:
    să verifice starea   şi  condiţiile  de  posesiune  şi  folosire   a
terenurilor şi obiectelor imobile depuse în gaj;
    să ceară executarea  înainte  de termen a  obligaţiunilor  garantate
prin gaj, în cazurile în care Debitorul gajist:
    a) nu achită  creditul,  dobînzile  şi  alte  datorii  în  termenele
stabilite prin acordul de credit (sau contractul de împrumut);
    b) şi-a pierdut,  în  proporţie  de  peste 50 la  sută,  dreptul  de
posesiune  şi folosinţă asupra terenurilor şi obiectelor imobile  depuse
în gaj;
    nu numai să ceară executarea înainte de termen a obligaţiunilor, dar
şi să pună sub urmărire obiectele depuse în gaj, dacă Debitorul gajist:
    a) a pus în gaj ulterior terenurile sau obiectele deja depuse în gaj
conform prezentului Contract;
    b) a înstrăinat  obiectele depuse în gaj, fără acordul  Creditorului
gajist.
                    Capitolul V. Dispoziţii finale
    12. Prezentul Contract intră în vigoare la data înregistrării lui la
notariat  şi  acţionează pînă la realizarea integrală de către  părţi  a
obligaţiunilor stipulate în prezentul Contract.
    13. Modificarea  şi completarea prezentului Contract se face în baza
înţelegerii  reciproce  dintre  părţi şi se înregistrează  la  notariat.
Cheltuielile ocazionate de înregistrare şi reînregistrare le suportă, în
părţi egale, Debitorul gajist şi Creditorul gajist.
    14. Eventualele   litigii   între  părţi,  ce  ţin   de   realizarea
prezentului  Contract, se soluţionează prin înţelegere reciprocă, iar în
caz de neînţelegere - pe cale judiciară.
    15. Contractul  este  întocmit în limba de stat, în trei  exemplare,
fiecare  din  ele  avînd  aceeaşi  putere  juridică,  cîte  unul  pentru
Debitorul  gajist,  Creditorul  gajist şi biroul notarial  de  la  locul
aflării bunurilor transmise în gaj.

                    Adresele oficiale ale părţilor:
    Creditorul gajist:                                Debitorul gajist
    ____________________                            ____________________
    ____________________                            ____________________
    ____________________                            ____________________
    Telefon_____________                            Telefon_____________
    FAX_________________                            FAX_________________
    ____________________                            ____________________
       semnătura                                           semnătura
          L.Ş.                                                L.Ş.